ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)

9 iulie 2010

Cauza F‑91/09

Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Termen rezonabil pentru introducerea unei cereri de despăgubiri — Tardivitate”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Marcuccio solicită printre altele, în primul rând, constatarea inexistenței și, în subsidiar, anularea deciziei implicite a Comisiei de respingere a cererii sale din 9 septembrie 2008 având ca obiect repararea prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit ca urmare a unei note din 9 decembrie 2003 a Serviciului medical al Comisiei privind un control medical referitor la acesta; în al doilea rând, anularea și constatarea inexistenței deciziei Comisiei din 30 iunie 2009 de respingere a reclamației sale din 16 martie 2009 formulate împotriva deciziei implicite menționate; în al treilea rând, obligarea Comisiei la plata către domnul Marcuccio a sumei de 300 000 de euro pentru repararea prejudiciilor invocate sau a oricărei alte sume considerate de Tribunal a fi justă și echitabilă în această privință, majorată cu o dobândă de 10 % pe an cu capitalizare anuală începând cu data la care Comisia a primit cererea din 9 septembrie 2008

Decizia: Respinge acțiunea în parte ca vădit inadmisibilă și în parte ca vădit nefondată. Obligă reclamantul la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Sumarul ordonanței

Funcționari — Acțiune — Termene — Cerere de despăgubiri adresată unei instituții — Respectarea unui termen rezonabil — Criterii de apreciere

(Statutul Curții de Justiție, art. 46; Statutul funcționarilor, art. 90)

Funcționarilor sau agenților le revine obligația de a sesiza instituția într‑un termen rezonabil în legătură cu orice cerere prin care se urmărește obținerea unei despăgubiri din partea Uniunii pentru un prejudiciu care ar fi imputabil acesteia, acest termen începând să curgă de la momentul la care au luat cunoștință de situația pe care o contestă. Caracterul rezonabil al unui termen trebuie apreciat în funcție de împrejurările specifice fiecărei cauze și, în special, de miza litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei și de comportamentul părților implicate.

În această privință, trebuie să se țină seama de asemenea de elementul de comparație reprezentat de termenul de prescripție de cinci ani prevăzut în materia acțiunii în răspundere extracontractuală la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție, chiar dacă acest termen nu este aplicabil în ceea ce privește litigiile dintre Uniune și agenții acesteia. În cazul în care consideră că fac obiectul unui tratament discriminatoriu nelegal, persoanele interesate trebuie să adreseze instituției, într‑un termen rezonabil care nu poate depăși cinci ani de la momentul la care au avut cunoștință de situația pe care o contestă, o cerere prin care să solicite ca instituția să adopte măsurile necesare pentru a repara această situație și a‑i pune capăt.

Cu toate acestea, termenul de cinci ani nu poate constitui o limită rigidă și intangibilă în interiorul căreia ar fi admisibilă orice cerere, indiferent de timpul care i‑a trebuit reclamantului pentru a sesiza administrația cu cererea sa și indiferent de împrejurările speței.

(a se vedea punctele 32‑35)

Trimitere la:

Curte: 22 octombrie 1975, Meyer‑Burckhardt/Comisia, 9/75, Rec., p. 1171, punctele 7, 10 și 11

Tribunalul de Primă Instanță: 5 octombrie 2004, Sanders și alții/Comisia, T‑45/01, Rec., p. II‑3315, punctul 62; 5 octombrie 2004, Eagle și alții/Comisia, T‑144/02, Rec., p. II‑3381, punctele 60, 65 și 66 și jurisprudența citată și punctul 71; 26 iunie 2009, Marcuccio/Comisia, T‑114/08 P, RepFP, p. I‑B‑1‑53 și II‑B‑1‑313, punctul 28

Tribunalul Funcției Publice: 1 februarie 2007, Tsarnavas/Comisia, F‑125/05, RepFP, p. I‑A‑1‑43 și II‑A‑1‑231, punctele 71, 76 și 77