Cauza T‑562/10

HTTS Hanseatic Trade Trust & Shipping GmbH

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive luate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară — Înghețarea fondurilor — Acțiune în anulare — Obligația de motivare — Judecare în lipsă — Cerere de intervenție — Nepronunțare asupra fondului”

Sumarul hotărârii

1.      Acte ale instituțiilor — Motivare — Obligație — Întindere — Măsuri restrictive împotriva Iranului

(art. 296 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului)

2.      Acțiune în anulare — Hotărâre de anulare — Efecte — Limitare de către Curte — Regulament de instituire a unor măsuri restrictive împotriva Iranului — Anulare în parte pentru încălcarea obligației de motivare — Necesitatea de a păstra o eventuală justificare pe fond a măsurilor respective — Menținerea efectelor regulamentului amintit pentru o perioadă care să permită eventuala sa înlocuire

(art. 264 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 41; Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului)

1.      Obligația de a motiva un act cauzator de prejudiciu, astfel cum este prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE și, mai precis, la articolul 36 alineatul (3) din Regulamentul nr. 961/2010 în ceea ce privește o decizie de înghețare a fondurilor adoptată în temeiul articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 961/2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 423/2007, are ca scop, pe de o parte, să acorde persoanei interesate o indicație suficientă pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv. Obligația de motivare enunțată astfel constituie un principiu esențial al dreptului Uniunii, de la care nu se poate deroga decât în considerarea unor motive imperative. Prin urmare, motivarea trebuie, în principiu, să fie comunicată persoanei interesate în același timp cu actul care îi cauzează un prejudiciu, lipsa sa neputând fi regularizată prin faptul că persoana interesată ia cunoștință de motivarea actului în cursul procedurii în fața instanței Uniunii.

Prin urmare, cu excepția situației în care există motive imperative care țin de securitatea Uniunii sau a statelor membre ori de modul de administrare a relațiilor lor internaționale, care să împiedice comunicarea anumitor elemente, Consiliul este obligat, în temeiul articolului 36 alineatul (3) din Regulamentul nr. 961/2010, să aducă la cunoștința entității vizate de o măsură adoptată în temeiul articolului 16 alineatul (2) din același regulament motivele specifice și concrete pentru care consideră că această dispoziție este aplicabilă persoanei vizate, menționând elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a măsurii și considerațiile care l‑au determinat să o adopte.

Pe de altă parte, motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care actul a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul destinatarilor sau al altor persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv de a primi explicații. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa.

Întrucât motivarea furnizată de Consiliu pentru a justifica înscrierea denumirii unei entități pe lista persoanelor, entităților și organismelor vizate de o măsură de înghețare a fondurilor în temeiul articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 961/2010 nu este suficientă în raport cu aceste cerințe, este necesar să se concluzioneze că s‑a încălcat obligația de motivare prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE și la articolul 36 alineatul (3) din Regulamentul nr. 961/2010 și trebuie anulat acest regulament în măsura în care privește entitatea respectivă.

(a se vedea punctele 32-34, 36, 39 și 40)

2.      Întrucât Regulamentul nr. 961/2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 423/2007 trebuie anulat, în măsura în care privește entitatea vizată de o decizie de înghețare a fondurilor adoptată în temeiul articolului 16 alineatul (2) din același regulament, ca urmare a încălcării obligației de motivare, nu se poate exclude posibilitatea ca, pe fond, impunerea măsurilor restrictive față de entitatea respectivă să se dovedească totuși justificată.

Astfel, anularea cu efect imediat a Regulamentului nr. 961/2010, în măsura în care privește această entitate, poate aduce o atingere serioasă și ireversibilă eficacității măsurilor restrictive prevăzute de acest regulament, din moment ce entitatea respectivă ar putea adopta, în intervalul anterior eventualei sale înlocuiri printr‑un nou act, comportamente prin care să eludeze efectele unor măsuri restrictive ulterioare.

Prin urmare, în temeiul articolului 264 TFUE și al articolului 41 din Statutul Curții, trebuie menținute efectele Regulamentului nr. 961/2010 în ceea ce privește includerea denumirii acestei entități în lista care constituie anexa VIII la acesta pentru o perioadă care nu poate depăși două luni începând de la data pronunțării hotărârii.

(a se vedea punctele 41-43)