ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
7 iulie 2014(*)
„Acțiune în anulare – Mediu – Directiva 94/62/CE – Ambalaje și deșeuri de ambalaje – Directiva 2013/2/UE – Role, tuburi și cilindri în jurul cărora este înfășurat un material flexibil – Asociație profesională – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate”
În cauza T‑202/13,
Group’Hygiène, cu sediul în Paris (Franța), reprezentat de J.‑M. Leprêtre și de N. Chahid‑Nouraï, avocați,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de A. Alcover San Pedro și de J.‑F. Brakeland, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare în parte a Directivei 2013/2/UE a Comisiei din 7 februarie 2013 de modificare a anexei I la Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (JO L 37, p. 10), în măsura în care Comisia înscrie rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil, cu excepția celor destinați a fi părți ale unor echipamente de producție și care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare, pe lista cu exemple de produse care ilustrează aplicarea criteriilor care precizează noțiunea „ambalaj”,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnul H. Kanninen, președinte, doamna I. Pelikánová și domnul E. Buttigieg (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
dă prezenta
Ordonanță
Istoricul cauzei
1 La 20 decembrie 1994, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (JO L 365, p. 10, Ediție specială, 13/vol. 14, p. 238), care urmărește, potrivit articolului 1 din aceasta, să armonizeze diversele măsuri naționale privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, pe de o parte, pentru a preveni orice impact al acestora asupra mediului din toate statele membre, precum și din țări terțe sau pentru a reduce un asemenea impact, asigurând astfel un grad ridicat de protecție a mediului, și, pe de altă parte, pentru a asigura funcționarea pieței interne și pentru a evita obstacolele în calea comerțului și denaturarea și limitarea concurenței din cadrul Uniunii Europene. În acest scop, ea impune statelor membre să pună în aplicare măsuri de prevenire a producerii de deșeuri de ambalaje și de reducere a eliminării lor finale, în special prin instituirea de sisteme, pe de o parte, de returnare sau de colectare a ambalajelor utilizate sau a deșeurilor de ambalaje și, pe de altă parte, de reutilizare sau de valorificare a ambalajelor sau a deșeurilor de ambalaje colectate.
2 În conformitate cu al cincilea considerent și cu articolul 2 din aceasta, Directiva 94/62 urmărește să acopere în sens larg toate ambalajele introduse pe piață în Uniune.
3 Articolul 3 punctul 1 din Directiva 94/62 urmărește să definească noțiunea „ambalaj”.
4 În această privință, Directiva 94/62 a fost modificată prin Directiva 2004/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 (JO L 47, p. 26, Ediție specială, 13/vol. 43, p. 337), care urmărește, printre altele, să clarifice definiția noțiunii „ambalaj” prin introducerea anumitor criterii și a unei anexe I conținând exemple ilustrative, pozitive și negative, ale aplicării acestor criterii [considerentul (2) al Directivei 2004/12]. Directiva 2004/12 a modificat articolul 3 punctul 1 din Directiva 94/62 adăugându‑i două paragrafe, printre care al patrulea paragraf, care prevede că Comisia Europeană trebuie să examineze, potrivit procedurii menționate la articolul 21 din această din urmă directivă, și, dacă este cazul, să modifice lista cu exemple ilustrative care figurează în anexa I. Tuburile și rulourile în jurul cărora este înfășurat un material flexibil sunt în prezent menționate în mod expres printre produsele care trebuie să fie studiate cu prioritate de Comisie în cadrul examinării sale.
5 În temeiul articolului 3 punctul 1 al patrulea paragraf din Directiva 94/62 și potrivit procedurii prevăzute la articolul 21 din aceasta, Comisia a adoptat, la 7 februarie 2013, Directiva 2013/2/UE de modificare a anexei I la Directiva 94/62 (JO L 37, p. 10, denumită în continuare „directiva atacată”). Prin directiva atacată, Comisia a înscris pe lista cu exemple de produse care constituie ambalaje, care figurează în anexa I la Directiva 94/62, în special „rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil (de exemplu, folie de plastic, folie de aluminiu, hârtie), cu excepția rolelor, tuburilor și cilindrilor destinați a fi părți ale unor echipamente de producție și care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare” (denumite în continuare „role, tuburi și cilindri în jurul cărora este înfășurat un material flexibil”).
6 Directiva 94/62 a fost transpusă în dreptul francez în special prin articolul L 541‑10 și următoarele și prin articolul R 543‑42 și următoarele din Codul mediului (code de l’environnement), modificate, în cadrul transpunerii Directivei 2004/12, prin Ordinul ministerial din 7 februarie 2012 privind exemplele de aplicare a criteriilor care precizează noțiunea „ambalaj” definite la articolul R 543‑43 din Codul mediului (JORF din 23 februarie 2012, p. 3070). Din cuprinsul articolelor L 541‑10 II și R 543‑56 din Codul mediului reiese că producătorii, importatorii sau întreprinderile răspunzătoare de prima introducere pe piața franceză a produselor consumate sau utilizate în gospodării și comercializate în ambalaje sunt obligate să contribuie la sau să asigure gestionarea tuturor deșeurilor lor de ambalaje. În această privință, ei identifică ambalajele pe care le încredințează unui organism sau unei întreprinderi autorizate în acest scop și recuperează celelalte ambalaje. Articolul R 543‑43 I enunță criteriile privind definirea noțiunii „ambalaj” și prevede că exemple care ilustrează aplicarea acestor criterii sunt precizate prin ordin al Ministrului Mediului.
7 Directiva atacată a fost transpusă în dreptul francez prin Ordinul ministerial din 6 august 2013 de modificare a Ordinului din 7 februarie 2012 privind exemplele de aplicare a criteriilor care precizează noțiunea „ambalaj” definite la articolul R 543‑43 din Codul mediului (JORF din 27 august 2013, p. 14487), incluzând în aceasta, printre altele, rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil ca exemplu de produse care constituie ambalaje.
8 Reclamantul, Group’Hygiène, este un sindicat profesional de drept francez care, potrivit statutului său, reprezintă interesele fabricanților de produse de unică folosință pentru igienă, sănătate și ștergere precum hârtiile sanitare și domestice, care își desfășoară activitatea pe piața franceză. Membrii Group’Hygiène fabrică produse ale căror suporturi sunt tuburi din carton care se găsesc în mijlocul rolelor de hârtie igienică sau al prosoapelor din hârtie.
9 În ianuarie 2013, mai mulți membri ai reclamantului au fost acționați în justiție în fața unei instanțe franceze de un ecoorganism privat autorizat în Franța pentru a asigura gestionarea deșeurilor de ambalaje (denumit în continuare „ecoorganismul”) pentru motivul că nu declaraseră, în cadrul participării la sistemul de gestionare a deșeurilor de ambalaje, deșeurile constituite din rolele, din tuburile și din cilindrii utilizați în produsele comercializate de aceștia pe piața franceză și că, în consecință, nu plătiseră redevența în acest sens.
Procedura și concluziile părților
10 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 9 aprilie 2013, reclamantul a introdus prezenta acțiune.
11 Printr‑un act separat, depus la grefa Tribunalului la 27 iunie 2013, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
12 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 26 iulie 2013, Sphère France SAS și Schweitzer SAS au formulat cereri de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor reclamantului.
13 La 23 septembrie 2013, reclamantul a depus observații cu privire la excepția de inadmisibilitate.
14 În cererea introductivă, reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea „cu efect imediat” a directivei atacate, în măsura în care aceasta adaugă rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil, cu excepția celor de uz industrial, pe lista cu exemple de ambalaje care figurează în anexa I la Directiva 94/62;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
15 Prin intermediul excepției de inadmisibilitate, Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
16 În observațiile privind excepția de inadmisibilitate, reclamantul solicită Tribunalului:
– respingerea excepției de inadmisibilitate;
– anularea „cu efect imediat” în parte a directivei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
17 În temeiul articolului 114 alineatele (1) și (4) din Regulamentul de procedură, la solicitarea uneia dintre părți, Tribunalul poate să se pronunțe asupra excepției de inadmisibilitate fără a intra în dezbaterea fondului. În conformitate cu alineatul (3) al aceluiași articol, în continuare procedura este orală, în afară de cazul în care Tribunalul decide altfel. În speță, Tribunalul consideră că este suficient de lămurit de înscrisurile de la dosar și că nu este necesară deschiderea procedurii orale.
18 Comisia solicită declararea inadmisibilității prezentei acțiuni, invocând trei cauze de inadmisibilitate, care se întemeiază, prima, pe lipsa interesului reclamantului de a exercita acțiunea, întrucât anularea directivei atacate nu ar putea aduce un avantaj nici acestuia, nici membrilor săi, a doua, pe faptul că directiva atacată nu ar fi un act normativ care îi privește direct pe membrii reclamantului și care nu presupune măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, precum și, a treia, pe lipsa interesului reclamantului de a exercita acțiunea, ca urmare a lipsei afectării directe și individuale a membrilor săi.
19 Întrucât Group’Hygiène este o asociație care reprezintă interesele fabricanților de produse de unică folosință pentru igienă, sănătate sau ștergere, potrivit jurisprudenței, el nu poate introduce, în principiu, o acțiune în anulare admisibilă decât dacă persoanele pe care le reprezintă sau unele dintre acestea au calitate procesuală activă în mod individual sau dacă poate invoca un interes propriu (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 iunie 2006, Belgia și Forum 187/Comisia, C‑182/03 și C‑217/03, Rec., p. I‑5479, punctul 56 și jurisprudența citată, și Ordonanța Tribunalului din 4 iunie 2012, Eurofer/Comisia, T‑381/11, punctul 18).
20 Reclamantul nu invocă un interes propriu în anularea directivei atacate, dar susține că membrii săi au un interes ca această directivă să fie anulată și au calitate procesuală activă în mod individual pentru a formula o acțiune în anulare împotriva acesteia.
21 Trebuie analizată mai întâi calitatea procesuală activă a membrilor reclamantului.
22 Potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, „[o]rice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și la al doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare”.
23 În conformitate cu articolul 288 al treilea paragraf TFUE, o directivă are ca destinatare statele membre. Astfel, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, particularii precum membrii reclamantului pot formula o acțiune în anulare împotriva unei directive numai cu condiția ca aceasta fie să constituie un act normativ care îi privește direct și care nu presupune măsuri de executare, fie să îi privească direct și individual [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2010, Microban International și Microban (Europe)/Comisia, T‑262/10, Rep., p. II‑7697, punctul 19, și Hotărârea Tribunalului din 6 septembrie 2013, Sepro Europe/Comisia, T‑483/11, nepublicată în Repertoriu, punctul 29].
24 Tribunalul consideră că este oportun să înceapă prin a examina cauza de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa afectării directe, aceasta întemeindu‑se pe condiția de admisibilitate a unei acțiuni care este comună celei de a doua și celei de a treia categorii de acte prezentate la punctul 22 de mai sus.
25 Comisia susține, în esență, că directiva atacată nu produce în mod direct efecte asupra situației juridice a membrilor reclamantului. Potrivit Comisiei, faptul că această directivă îi poate afecta financiar nu este suficient pentru a considera că îi privește direct. În plus, statele membre ar dispune de o marjă de apreciere privind realizarea obiectivelor prevăzute de Directiva 94/62 referitor la rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil, adăugate prin directiva atacată pe lista cu exemple de produse care constituie ambalaje în sensul articolului 3 punctul 1 din Directiva 94/62.
26 Reclamantul susține, în esență, că directiva atacată implică în mod automat faptul că rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil trebuie să fie în prezent considerate ambalaje, nelăsând în această privință nicio marjă de apreciere autorităților naționale competente. Prin urmare, directiva atacată ar avea drept consecință directă și imediată faptul că membrilor Group’Hygiène le‑ar fi impuse obligații suplimentare, în special de natură financiară, pentru participarea lor la sistemul de gestionare a deșeurilor de ambalaje formate de aceste produse.
27 În speță, trebuie să se constate că directiva atacată, atât prin forma sa, cât și prin fondul său, este un act cu aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și care privește, în mod general și abstract, toți operatorii economici din statele membre care își desfășoară activitatea în domeniul ambalajelor constituite din produsele înscrise prin directiva atacată în anexa I la Directiva 94/62, inclusiv cele constituite din rolele, din tuburile și din cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil.
28 Trebuie amintit că Curtea a calificat, în repetate rânduri, o directivă drept un act cu aplicabilitate generală (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 februarie 1984, Kloppenburg, 70/83, Rec., p. 1075, punctul 11, și Hotărârea Curții din 29 iunie 1993, Gibraltar/Consiliul, C‑298/89, Rec., p. I‑3605, punctul 16, Ordonanța Curții din 23 noiembrie 1995, Asocarne/Consiliul, C‑10/95 P, Rec., p. I‑4149, punctul 29). Cu toate acestea, nu este exclus ca, în anumite circumstanțe, dispozițiile unui astfel de act cu aplicabilitate generală să poată privi în mod direct și individual un particular (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 18 mai 1994, Codorniu/Consiliul, C‑309/89, Rec., p. I‑1853, punctele 19-22, Hotărârea Tribunalului din 27 iunie 2000, Salamander și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑172/98, T‑175/98-T‑177/98, Rec., p. II‑2487, punctul 30, și Hotărârea Tribunalului din 2 martie 2010, Arcelor/Parlamentul și Consiliul, T‑16/04, Rep., p. II‑211, punctul 96).
29 Pe de altă parte, în ceea ce privește condiția afectării directe astfel cum figura aceasta la articolul 230 al patrulea paragraf CE, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că condiția potrivit căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie direct vizată de actul care face obiectul acțiunii impune ca acest act să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a persoanei și să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor săi care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare [Hotărârea Curții din 5 mai 1998, Dreyfus/Comisia, C‑386/96 P, Rec., p. I‑2309, punctul 43, Hotărârea Salamander și alții/Parlamentul și Consiliul, punctul 28 de mai sus, punctul 52, Hotărârea Arcelor/Parlamentul și Consiliul, punctul 28 de mai sus, punctul 97, și Hotărârea Microban International și Microban (Europe)/Comisia, punctul 23 de mai sus, punctul 27].
30 Aceasta înseamnă că, în cazul în care un act al Uniunii este adresat unui stat membru de o instituție, dacă acțiunea pe care trebuie să o întreprindă statul membru ca urmare a actului are un caracter automat sau dacă, în orice caz, rezultatul nu este incert, actul în cauză privește atunci în mod direct orice persoană care este afectată de această acțiune. Dacă, dimpotrivă, actul lasă statului membru posibilitatea de a acționa sau de a nu acționa, acțiunea sau inacțiunea statului membru privește direct persoana afectată, iar nu actul în sine. Cu alte cuvinte, actul în cauză nu trebuie să depindă, pentru a‑și produce efectele, de exercitarea unei puteri discreționare de către un terț, cu excepția situației în care este evident că o astfel de putere poate fi exercitată numai într‑un anumit sens (Ordonanța Tribunalului din 10 septembrie 2002, Japan Tobacco și JT International/Parlamentul și Consiliul, T‑223/01, Rec., p. II‑3259, punctul 46).
31 Dat fiind că condiția afectării directe prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE nu a fost modificată, această jurisprudență se aplică și în speță (Ordonanța Curții din 9 iulie 2013, Regione Puglia/Comisia, C‑586/11 P, punctul 31; a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 15 iunie 2011, Ax/Consiliul, T‑259/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 21, și Ordonanța Tribunalului din 12 octombrie 2011, GS/Parlamentul și Consiliul, T‑149/11, nepublicată în Repertoriu, punctul 19).
32 Prin urmare, revine Tribunalului sarcina de a verifica dacă directiva atacată produce, prin ea însăși, efecte asupra situației juridice a membrilor reclamantului.
33 În această privință, trebuie amintit că o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze obligații în sarcina unui particular și, în consecință, nu poate fi invocată, ca atare, împotriva acestuia (Hotărârea Curții din 26 februarie 1986, Marshall, 152/84, Rec., p. 723, punctul 48, și Hotărârea Curții din 7 martie 1996, El Corte Inglés, C‑192/94, Rec., p. I‑1281, punctul 15; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Curții din 14 iulie 1994, Faccini Dori, C‑91/92, Rec., p. I‑3325, punctul 25). Rezultă că o directivă care precum în speță constrânge statele membre să considere anumite produse ca fiind ambalaje în sensul articolului 3 punctul 1 din Directiva 94/62 nu este, în sine, anterior și independent de adoptarea măsurilor naționale de transpunere, de natură să afecteze direct situația juridică a operatorilor economici în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Salamander și alții/Parlamentul și Consiliul, punctul 28 de mai sus, punctul 54).
34 Reclamantul susține însă că directiva atacată i‑a afectat în mod direct pe membrii săi chiar înainte și independent de transpunerea sa.
35 În primul rând, reclamantul se referă la consecințele financiare pe care membrii săi le suportă sau riscă să le suporte din cauza adoptării directivei atacate, ca urmare a faptului că aceasta include rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil pe lista cu exemple de ambalaje. Astfel, membrii reclamantului, care utilizează aceste produse în cele pe care le produc, ar fi obligați să participe la sistemul de gestionare a ambalajelor constituite din aceste produse plătind în acest sens anumite contribuții financiare. Litigiul, pendinte în fața unei instanțe franceze, dintre aceștia și ecoorganismul ar atesta caracterul inevitabil și iminența acestor consecințe financiare.
36 În această privință, trebuie să se constate că asemenea consecințe nu rezultă din directiva atacată, ci din transpunerea ei de către autoritățile franceze. Astfel, această directivă se limitează să modifice lista cu exemple de produse care trebuie considerate sau nu ca fiind ambalaje în sensul articolului 3 punctul 1 din Directiva 94/62. Simpla înscriere a anumitor produse, printre altele a rolelor, a tuburilor și a cilindrilor în jurul cărora este înfășurat un material flexibil, pe lista cu exemple de ambalaje nu impune operatorilor economici care își desfășoară activitatea în sectorul ambalajelor constituite din aceste produse obligații de a participa la sistemul de gestionare a acestora. Deși este adevărat că articolul 1 din directiva atacată și anexa I la aceasta au drept consecință faptul că rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil trebuie în prezent considerate, în sistemele juridice naționale, ca fiind ambalaje în sensul articolului 3 punctul 1 din Directiva 94/62, directiva atacată nu conține nicio indicație precisă cu privire la măsurile care vor fi adoptate de autoritățile naționale pentru a atinge obiectivele impuse prin Directiva 94/62 în ceea ce privește aceste produse.
37 Mai exact, obligația care rezultă din articolul 7 din Directiva 94/62 de a stabili un sistem de returnare, de colectare și de recuperare a deșeurilor provenite din produsele desemnate prin directiva atacată ca fiind ambalaje nu este aplicabilă în mod direct membrilor reclamantului. Astfel, aceasta necesită un act din partea statului membru în cauză, pentru a preciza în ce mod intenționează să pună în aplicare obligația în cauză în ceea ce privește, printre altele, rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța Tribunalului din 22 iunie 2006, Freiherr von Cramer‑Klett și Rechtlerverband Pfronten/Comisia, T‑136/04, Rec., p. II‑1805, punctul 52).
38 Prin urmare, dispozițiile naționale de transpunere a directivei atacate, iar nu directiva, sunt susceptibile să producă efecte juridice asupra situației membrilor reclamantului.
39 În consecință, nu se poate considera că directiva atacată afectează în mod direct drepturile acestor membri sau exercitarea unor asemenea drepturi.
40 Consecințele financiare la care face referire reclamantul nu se reflectă, în orice caz, asupra situației juridice a membrilor săi, ci asupra situației lor de fapt (a se vedea în acest sens Hotărârea Salamander și alții/Parlamentul și Consiliul, punctul 28 de mai sus, punctul 62, și Ordonanța Tribunalului din 19 septembrie 2006, Benkö și alții/Comisia, T‑122/05, Rec., p. II‑2939, punctul 47). În plus, astfel cum reiese din jurisprudență, simpla împrejurare că un act poate să aibă influență asupra situației materiale a unui reclamant nu este suficientă pentru a se putea considera că actul respectiv îl privește direct. Numai existența unor împrejurări specifice ar putea îndreptăți un justițiabil, care pretinde că actul se repercutează asupra poziției sale pe piață, să introducă o cale de atac în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (Hotărârea Curții din 10 decembrie 1969, Eridania și alții/Comisia, 10/68 și 18/68, Rec., p. 459, punctul 7, Ordonanța Tribunalului din 18 februarie 1998, Comité d’entreprise de la Société française de production și alții/Comisia, T‑189/97, Rec., p. II‑335, punctul 48, și Ordonanța Tribunalului din 21 septembrie 2011, Etimine și Etiproducts/ECHA, T‑343/10, Rep., p. II‑6611, punctul 41). În speță, întrucât reclamantul a susținut doar că membrii săi ar fi supuși unor obligații financiare suplimentare referitoare la gestionarea deșeurilor de ambalaje constituite din rolele, din tuburile și din cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil, acesta nu a dovedit existența unor astfel de împrejurări specifice.
41 În al doilea rând, reclamantul susține că directiva atacată afectează direct situația juridică a membrilor săi, întrucât ecoorganismul ar putea să o invoce în mod direct în cadrul cauzelor pendinte în fața instanțelor franceze cu scopul de le impune contribuții pentru participarea lor la sistemul de gestionare a ambalajelor constituite din rolele, din tuburile și din cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil.
42 În această privință, trebuie arătat, astfel cum s‑a amintit la punctul 33 de mai sus, că o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze obligații în sarcina unui particular și, în consecință, nu poate fi invocată, ca atare, împotriva acestuia. Prin urmare, acest argument al reclamantului nu este fondat.
43 În al treilea rând, nu este fondat nici argumentul reclamantului potrivit căruia membrii săi ar fi direct afectați de directiva atacată, independent de transpunerea sa, în măsura în care aceasta nu ar lăsa nicio putere discreționară statelor membre în ceea ce privește măsurile de transpunere. Desigur, este adevărat, astfel cum susține reclamantul, că directiva atacată nu lasă statelor membre putere de apreciere în ceea ce privește posibilitatea de a considera în prezent rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil ca fiind ambalaje în sensul articolului 3 punctul 1 din Directiva 94/62. Totuși, statele membre dispun în continuare de o putere de apreciere în privința alegerii măsurilor care trebuie adoptate pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Directiva 94/62 în ceea ce privește aceste produse. Or, eventualele efecte asupra situației juridice a membrilor reclamantului nu decurg din cerința atingerii acestui rezultat, ci din alegerea măsurilor pe care statul membru decide să le adopte pentru ca rezultatul în cauză să fie atins (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 martie 2008, Comisia/Infront WM, C‑125/06 P, Rep., p. I‑1451, punctele 62 și 63).
44 Astfel, nici Directiva 94/62, nici directiva atacată nu stabilesc sistemul de gestionare a deșeurilor de ambalaje menajere de unică folosință precum rolele, tuburile și cilindrii utilizați în produsele fabricate de membrii reclamantului, care ar permite atingerea obiectivelor vizate. Acestea lasă astfel statelor membre alegerea celui mai potrivit sistem (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 14 decembrie 2004, Radlberger Getränkegesellschaft și S. Spitz, C‑309/02, Rec., p. I‑11763, punctul 42). Directiva 94/62 lasă de asemenea statelor membre alegerea de a defini categoria operatorilor obligați să participe la sistemele de asigurare a returnării, a colectării și a recuperării ambalajelor, precum și a deșeurilor din ambalaje stabilite în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 94/62, cu condiția ca acestea să fie „deschise participării actorilor economici vizați și participării autorităților publice competente” (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 16 februarie 2006, Plato Plastik Robert Frank, C‑26/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 33). Astfel, nici Directiva 94/62, nici directiva atacată nu prevăd o participare obligatorie a utilizatorilor de ambalaje precum membrii reclamantului la un sistem de gestionare a ambalajelor pe care Republica Franceză îl va institui în ceea ce privește rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil.
45 Faptul că autoritățile naționale au adoptat deja măsuri în temeiul Directivei 94/62 nu implică aspectul că marja de apreciere a statului membru pentru punerea în aplicare a directivei atacate este pur teoretică, din moment ce nu se poate exclude ca autoritățile naționale să adopte alte tipuri de măsuri ca urmare a acesteia (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța Tribunalului din 14 iulie 2008, Calebus/Comisia, T‑366/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 43).
46 În al patrulea rând, cu atât mai mult nu poate fi reținut argumentul pe care reclamantul îl deduce din Hotărârea Microban International și Microban (Europe)/Comisia, punctul 23 de mai sus, potrivit căreia Tribunalul a recunoscut că decizia în litigiu, care prevedea o interdicție a comercializării substanței chimice în cauză, producea în mod direct efecte asupra situației juridice a reclamantelor. În primul rând, trebuie arătat că actul atacat de reclamante în această cauză era o decizie care, conform articolului 288 al patrulea paragraf TFUE, este obligatorie în toate elementele sale. Or, în prezenta cauză, actul atacat este o directivă care, potrivit articolului 288 al treilea paragraf TFUE, este obligatorie pentru statele membre cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.
47 În al doilea rând, contrar deciziei vizate în cauza Microban International și Microban (Europe)/Comisia, punctul 23 de mai sus, directiva atacată nu prevede nicio interdicție sau somație în privința membrilor reclamantului, ci lasă statelor membre sarcina de a stabili consecințele pentru operatorii economici vizați de înscrierea anumitor produse pe lista cu exemple de ambalaje, având în vedere obiectivele stabilite prin Directiva 94/62.
48 Același lucru este valabil în ceea ce privește argumentul reclamantului întemeiat pe Hotărârea Tribunalului din 7 octombrie 2009, Vischim/Comisia (T‑420/05, Rep., p. II‑3841), potrivit căreia Tribunalul a statuat că reclamanta în această cauză avea calitate procesuală activă pentru a introduce o acțiune în anulare împotriva unei directive care prevedea condițiile de comercializare pe piața Uniunii a unei substanțe active care constituia o componentă a produselor fitosanitare. Astfel, în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, directiva în discuție producea efecte directe asupra situației juridice a reclamantei în calitate de societate producătoare a substanței active respective. Or, împrejurările în discuție în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată sunt diferite de cele în discuție în speță, întrucât directiva atacată în cadrul prezentei acțiuni nu prevede condiții de comercializare a ambalajelor constituite din produse pe care aceasta le înscrie pe lista din anexa I la Directiva 94/62.
49 Prin urmare, împrejurările avute în vedere atât în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Microban International și Microban (Europe)/Comisia, punctul 23 de mai sus (punctul 29), cât și în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Vischim/Comisia, punctul 48 de mai sus (punctul 77), sunt diferite de cele din prezenta cauză.
50 Întrucât condiția afectării directe este o condiție de admisibilitate comună acțiunilor îndreptate împotriva actelor care nu au ca destinatar un reclamant și celor îndreptate împotriva actelor normative care nu presupun măsuri de executare, nu este necesar să se analizeze aspectul dacă directiva atacată constituie sau nu constituie un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE pentru a concluziona că membrii reclamantului nu au calitate procesuală activă în speță (a se vedea în acest sens Ordonanța Ax/Consiliul, punctul 31 de mai sus, punctul 25, și Ordonanța GS/Parlamentul și Consiliul, punctul 31 de mai sus, punctul 28).
51 Având în vedere că membrii reclamantului nu au calitate procesuală activă și că reclamantul nu a invocat afectarea unui interes propriu, trebuie să se concluzioneze, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 19 de mai sus, că prezenta acțiune este inadmisibilă, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la temeinicia cauzei de inadmisibilitate întemeiate pe lipsa interesului de a exercita acțiunea al membrilor reclamantului.
52 În aceste condiții, nu este necesară pronunțarea cu privire la cererea de intervenție formulată de Sphère France și de Schweitzer în susținerea concluziilor reclamantului (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 5 iulie 2001, Conseil national des professions de l’automobile și alții/Comisia, C‑341/00 P, Rec., p. I‑5263, punctele 33-37).
Cu privire la cheltuielile de judecată
53 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligat să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
dispune:
1) Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
2) Constată că nu este necesar să se pronunțe asupra cererii de intervenție formulate de Sphère France SAS și de Schweitzer SAS.
3) Obligă Group’Hygiène la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană.
Luxemburg, 7 iulie 2014.