HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea extinsă)
16 iunie 2011(*)
„Concurență – Înțelegeri – Peroxid de hidrogen și perborat de sodiu – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Dreptul la apărare – Obligația de motivare”
În cauza T‑197/06,
FMC Corp., cu sediul în Philadelphia, Pennsylvania (Statele Unite), reprezentată de domnul C. Stanbrook, QC, și de Y. Virvilis, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de domnul F. Arbault și ulterior de domnii V. Di Bucci, V. Bottka și X. Lewis, în calitate de agenți, asistați de doamna M. Gray, barrister,
pârâtă,
având ca obiect, cu titlu principal, o cerere de anulare în parte a Deciziei C(2006) 1766 final a Comisiei din 3 mai 2006 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/F/38.620 – Peroxid de hidrogen și perborat), în măsura în care o vizează pe reclamantă, și, în subsidiar, o cerere de reducere a cuantumului amenzii,
TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă),
compus din domnii V. Vadapalas (raportor), îndeplinind funcția de președinte, A. Dittrich și L. Truchot, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 19 mai 2010,
pronunță prezenta
Hotărâre
Situația de fapt
1 Reclamanta, FMC Corp., este o întreprindere stabilită în Statele Unite care controlează, prin intermediul FMC Chemicals Netherlands BV, fosta FMC Chemical Holding BV, 100 % din capitalul societății de drept spaniol FMC Foret SA. Aceasta din urmă comercializa, la data faptelor, peroxid de hidrogen (denumit în continuare „PH”) și perborat de sodiu (denumit în continuare „PBS”).
2 În noiembrie 2002, Degussa AG a informat Comisia Comunităților Europene cu privire la existența unei înțelegeri pe piețele PH și PBS și a solicitat aplicarea Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3).
3 Degussa a prezentat Comisiei probe materiale care au permis acesteia să realizeze inspecții, la 25 și la 26 martie 2003, la sediile anumitor întreprinderi.
4 La 26 ianuarie 2005, Comisia a transmis reclamantei și celorlalte întreprinderi vizate o comunicare privind obiecțiunile.
5 Ca urmare a audierii întreprinderilor în cauză, Comisia a adoptat Decizia C(2006)1766 final din 3 mai 2006 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE împotriva Akzo Nobel NV, a Akzo Nobel Chemicals Holding AB, a EKA Chemicals AB, a Degussa, a Edison SpA, a reclamantei, a FMC Foret, a Kemira Oyj, a L’Air liquide SA, a Chemoxal SA, a SNIA SpA, a Caffaro Srl, a Solvay SA, a Solvay Solexis SpA, a Total SA, a Elf Aquitaine SA și a Arkema SA (cazul COMP/F/38.620 – Peroxid de hidrogen și perborat) (denumită în continuare „decizia atacată”), al cărei rezumat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 13 decembrie 2006 (JO L 353, p. 54). Aceasta a fost notificată reclamantei printr‑o scrisoare din 8 mai 2006.
Decizia atacată
6 Comisia a precizat în decizia atacată că destinatarii acesteia au participat la o încălcare unică și continuă a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) referitoare la PH și la produsul din aval, PBS [considerentul (2) al deciziei atacate].
7 Încălcarea constatată a constat în principal în realizarea, între concurenți, a unui schimb de informații importante din punct de vedere comercial și de informații confidențiale privind piețele și întreprinderile, în limitarea și în controlul producției și al capacităților potențiale și reale ale acesteia, în împărțirea cotelor de piață și a clienților, precum și în stabilirea și în supravegherea respectării obiectivelor privind prețurile.
8 Reclamanta a fost ținută responsabilă de încălcare „în comun și în solidar” cu FMC Foret [considerentele (389)-(395) ale deciziei atacate].
9 În scopul calculării cuantumului amenzilor, Comisia a aplicat metodologia prezentată în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din [CO] (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „liniile directoare”).
10 Comisia a stabilit cuantumurile de bază ale amenzilor în funcție de gravitatea și de durata încălcării [considerentul (452) al deciziei atacate], aceasta fiind calificată drept foarte gravă [considerentul (457) al deciziei atacate].
11 Prin aplicarea unui tratament diferențiat, reclamanta și FMC Foret au fost clasate în cea de a treia și penultima categorie, care corespunde unui cuantum de plecare de 20 de milioane de euro [considerentele (460)-(462) ale deciziei atacate].
12 Întrucât, potrivit Comisiei, reclamanta și FMC Foret au luat parte la încălcare în perioada 29 mai 1997-13 decembrie 1999, și anume timp de doi ani și șapte luni, cuantumul de plecare al amenzii aplicate acestora a fost majorat cu 25 % [considerentul (467) al deciziei atacate].
13 Nicio circumstanță agravantă sau atenuantă nu a fost reținută în privința reclamantei.
14 Articolul 1 litera (f) din decizia atacată prevede că, prin participarea la încălcarea în cauză în perioada 29 mai 1997-13 decembrie 1999, reclamanta a încălcat articolul 81 alineatul (1) CE și articolul 53 din Acordul privind SEE.
15 La articolul 2 litera (d) din decizia atacată, Comisia a aplicat reclamantei, în solidar cu FMC Foret, o amendă în cuantum de 25 de milioane de euro.
Procedura și concluziile părților
16 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 iulie 2004, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
17 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șasea și, după ascultarea părților, prezenta cauză a fost atribuită Camerei a șasea extinse.
18 Întrucât un membru al camerei a fost împiedicat să participe la ședință, președintele Tribunalului, în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a desemnat un alt judecător pentru a completa camera.
19 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința care a avut loc la 19 mai 2010.
20 Conform articolului 32 din Regulamentul de procedură, ca urmare a unui caz de împiedicare a unui judecător de a participa la deliberări, judecătorul cel mai nou în funcție, în sensul articolului 6 din Regulamentul de procedură, s‑a abținut să participe la deliberări, iar deliberările Tribunalului au fost continuate de către cei trei judecători care au semnat prezenta hotărâre.
21 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate, în măsura în care aceasta o privește;
– în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
22 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la concluziile în anulare
23 În susținerea concluziilor în anulare, reclamanta invocă două motive întemeiate, în primul rând, pe încălcarea obligației de motivare și, în al doilea rând, pe erori de drept și de apreciere care afectează constatarea răspunderii sale pentru încălcarea în cauză.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare
– Argumentele părților
24 Reclamanta susține că, întrucât este vorba despre o decizie prin care se constată răspunderea unei societăți pentru actele unei alte societăți, în special prin aplicarea prezumției privind controlul exercitat asupra capitalului unei filiale de către societatea sa mamă, motivarea trebuie cu atât mai mult să fie completă.
25 Prin urmare, Comisia nu ar fi putut să se limiteze la menționarea prezumției, ci ar fi avut obligația de a furniza o motivare adecvată, de natură să explice modul în care această prezumție nu a fost răsturnată prin argumentele și prin elementele de probă contrare invocate de reclamantă.
26 Or, motivele invocate de Comisie în decizia atacată în această privință ar fi „neadecvate din punct de vedere formal” și nu ar îndeplini cerințele prevăzute la articolul 253 CE.
27 Deși s‑a referit la legăturile dintre societățile în cauză, în ceea ce privește funcțiile îndeplinite de trei persoane în cadrul reclamantei, al FMC Foret și al FMC Chemical Holding [considerentele (391) și (394) ale deciziei atacate], Comisia nu ar fi explicat în ce mod aceste circumstanțe erau de natură să conducă la respingerea argumentelor contrare invocate de reclamantă.
28 În plus, reclamanta ar fi invocat argumente prin care se urmărea negarea circumstanțelor prezentate în considerentul (391) al deciziei atacate. În considerentul (394) al deciziei atacate, Comisia s‑ar fi limitat să înlăture aceste argumente, fără a explicita motivele respingerii lor.
29 Reproducând pur și simplu elementele de probă invocate de ea și de reclamantă, Comisia nu ar fi prezentat considerațiile care au determinat‑o să concluzioneze că prezumția în cauză nu a fost răsturnată de reclamantă.
30 Pe de altă parte, motivele invocate de Comisie în considerentul (394) al deciziei atacate nu ar fi suficiente pentru a se constata răspunderea solidară a reclamantei.
31 În primul rând, reclamanta ar fi menționat existența unor structuri organizaționale separate prin care urmărește să demonstreze că societatea‑mamă și filiala sa funcționau independent în domeniile de activitate în raport cu încălcarea. Or, Comisia nu ar fi explicat motivul pentru care, în speță, acest element nu era suficient pentru a răsturna prezumția menționată.
32 În al doilea rând, reclamanta ar fi prezentat declarațiile angajaților săi, potrivit cărora FMC Foret își desfășura activitatea în mod independent. Comisia însăși ar fi admis, în considerentul (394) al deciziei atacate, că respectivele declarații constituie proba statutului independent al FMC Foret. Totuși, decizia atacată nu ar conține niciun motiv care să susțină respingerea acestora.
33 În al treilea rând, constatarea Comisiei potrivit căreia reclamanta era de asemenea implicată în producția de PH și de PBS [considerentul (394) al deciziei atacate] ar fi, pe de o parte, inexactă și, pe de altă parte, insuficientă pentru a concluziona că reclamanta exercita o influență decisivă asupra FMC Foret. Simplul fapt că anumite societăți produc aceleași produse nu ar implica adoptarea unei politici comerciale comune. Reclamanta ar fi furnizat, de altfel, proba contrară, care nu ar fi fost repusă în discuție de Comisie, cu privire la natura geografică distinctă a piețelor, la localizarea diferită a siturilor de producție, la evoluția în timp a afacerilor și la profilul consumatorilor.
34 În al patrulea rând, constatarea Comisiei potrivit căreia FMC Foret este o filială europeană a reclamantei [considerentul (394) al deciziei atacate] nu ar adăuga nimic la împrejurarea că este vorba despre o filială controlată în proporție de 100 %. Elementele de probă prezentate de reclamantă ar demonstra că nu au avut loc nicio consultare și nicio cooperare în ceea ce privește activitățile celor două societăți referitoare la PH.
35 Motivarea deciziei atacate ar fi nu numai „neadecvată”, ci, în plus, nu ar conține nicio explicație cu privire la respingerea elementelor de probă prezentate de reclamantă. Deși, în prezent, Comisia arată, în cadrul apărării sale, că aceste elemente nu erau suficiente pentru răsturnarea prezumției menționate, această constatare nu ar figura în decizia atacată.
36 În ceea ce privește elementele invocate de Comisie în considerentul (391) al deciziei atacate, reclamanta ar fi arătat în special că, deși unul dintre angajații FMC Foret, domnul A. B., a fost numit vice‑președinte al societății, nu ar fi vorba totuși despre un post de conducere, deoarece funcțiile acestuia în cadrul reclamantei și al FMC Foret erau de natură pur administrativă. Domnul A. B. ar fi fost responsabil numai de supravegherea strategiei comerciale și globale a întreprinderii și nu ar fi fost implicat în gestiunea curentă a acesteia. De asemenea, faptul că alte două persoane au fost directori, pentru intervale de timp limitate, atât în cadrul FMC Foret, cât și în cadrul FMC Chemical Holding, nu ar fi semnificativ, singurul obiectiv al acestei din urmă societăți fiind deținerea unor participații, iar nu desfășurarea vreunei activități comerciale.
37 Aducând această probă contrară, reclamanta ar fi transferat Comisiei sarcina probei. Or, decizia atacată nu ar conține niciun motiv de respingere a acestor argumente.
38 În opinia reclamantei, s‑ar impune respingerea motivelor invocate de Comisie, pentru prima dată în fața Tribunalului, potrivit cărora răspunderea încredințată domnului A. B. de a supraveghea strategia comercială și globală a filialei atestă exercitarea efectivă a unei influențe decisive. În orice caz, aceste motive noi ar privi numai capacitatea teoretică a reclamantei de a exercita un control decisiv asupra FMC Foret, în timp ce argumentul reclamantei ar fi fost că persoana în cauză, domnul A. B., nu exercita, în fapt, un control decisiv asupra operațiunilor curente, nici în domeniile aferente pretinsei încălcări.
39 Problema influenței decisive ar trebui analizată în raport cu o activitate legată de încălcare. Absența implicării în operațiunile de gestiune curentă ar indica faptul că nu se exercita nicio influență decisivă în raport cu o asemenea activitate. Astfel, simpla responsabilitate a unui angajat de a supraveghea strategia comercială și globală a întreprinderii nu ar fi suficientă pentru a se stabili exercitarea efectivă a unei influențe decisive.
40 Domnul A. B., în calitate de președinte‑director general (PDG) al filialei, nu ar fi în mod necesar implicat în operațiunile de gestiune curentă a acesteia. În speță, ar reieși în mod clar din elementele prezentate de reclamantă că acesta avea ca sarcină simpla supraveghere a strategiei comerciale și globale a întreprinderii. Nici poziția domnului W. B., membru în consiliul de administrație al FMC Chemical Holding, nu ar fi pertinentă, singurul obiectiv al acestei societăți fiind deținerea de participații la FMC Foret. Domnul G. W., unul dintre directorii FMC Chemical Holding, nu ar fi fost angajatul reclamantei.
41 În opinia reclamantei, în cazul în care decizia de constatare a încălcării se întemeiază pe existența unei relații de control exercitat de o întreprindere asupra altei întreprinderi, Comisia are obligația de a prezenta considerațiile care permit să se stabilească existența unui asemenea control. În speță, Comisia nu ar fi îndeplinit această cerință, în măsura în care și‑ar fi reiterat pur și simplu poziția adoptată în comunicarea privind obiecțiunile, fără a explica motivele pentru care respinge argumentele și probele contrare invocate de reclamantă.
42 Comisia contestă argumentele reclamantei.
– Aprecierea Tribunalului
43 În cadrul primului motiv, reclamanta susține că, în decizia atacată, Comisia nu a prezentat motive suficiente în ceea ce privește răspunderea sa pentru încălcarea în cauză și, în special, că aceasta nu a explicitat motivele respingerii elementelor aduse în scopul răsturnării prezumției care rezultă din faptul că reclamanta deținea în întregime capitalul filialei sale care a luat parte la încălcare.
44 Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că motivarea impusă la articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente, să își exercite controlul. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719, punctul 63 și jurisprudența citată).
45 Atunci când, precum în speță, o decizie de aplicare a articolului 81 CE privește o pluralitate de destinatari și ridică problema imputabilității încălcării, aceasta trebuie să cuprindă o motivare suficientă în raport cu fiecare dintre destinatari, în special cu aceia dintre destinatari care, potrivit deciziei respective, trebuie să poarte răspunderea pentru această încălcare. Astfel, în privința societății‑mamă ținute responsabilă în solidar pentru încălcare, o asemenea decizie trebuie să conțină o prezentare detaliată a motivelor de natură să justifice imputabilitatea încălcării în sarcina acestei societăți (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, SCA Holding/Comisia, T‑327/94, Rec., p. II‑1373, punctele 78-80).
46 În speță, în considerentele (370)-(379) ale deciziei atacate, Comisia a rezumat, făcând trimitere la jurisprudența Uniunii, principiile pe care intenționa să le aplice pentru a identifica destinatarii deciziei atacate.
47 Aceasta a amintit în special că se poate considera că o societate‑mamă răspunde pentru comportamentul ilegal al unei filiale în măsura în care aceasta din urmă nu și‑a stabilit în mod autonom comportamentul pe piață, ci a aplicat în esență instrucțiunile care i‑au fost date de societatea‑mamă. Comisia a precizat că putea, în esență, să prezume că o filială deținută în proporție de 100 % aplică în esență instrucțiunile date de societatea sa mamă și că aceasta din urmă poate răsturna prezumția aducând proba contrară [considerentul (374) al deciziei atacate].
48 În ceea ce privește constatarea răspunderii reclamantei pentru încălcarea în cauză, Comisia a arătat că, în comunicarea privind obiecțiunile, și‑a întemeiat această concluzie pe faptul că FMC Foret era o filială controlată în proporție de 100 %, chiar dacă indirect, de reclamantă [considerentul (390) al deciziei atacate].
49 Comisia a precizat că, în această comunicare, s‑a bazat de asemenea pe identitatea anumitor membri ai conducerii societăților în cauză, care rezultă din posturile ocupate de domnii A. B., W. B. și G. W. În plus, aceasta a precizat rolul domnului A. B., care era în același timp PDG al FMC Foret și vice‑președinte al reclamantei și care a participat la anumite reuniuni ale cartelului [considerentul (391) al deciziei atacate].
50 În continuare, Comisia a prezentat elementele invocate de reclamantă pentru a demonstra autonomia filialei sale [considerentele (392) și (393) ale deciziei atacate]. Aceasta a arătat că nu poate accepta argumentele reclamantei, în măsura în care exercitarea unei influențe decisive în cauză nu decurgea numai din deținerea a 100 % din capitalul filialei, ci și din legăturile dintre societățile respective, revelate în considerentul (391) al deciziei atacate, că argumentația reclamantei nu era suficientă pentru stabilirea autonomiei filialei sale și că, în orice caz, ansamblul informațiilor aflate în posesia sa confirma concluzia potrivit căreia reclamanta a exercitat o asemenea influență asupra filialei sale [considerentul (394) al deciziei atacate].
51 În sfârșit, Comisia a arătat că, având în vedere aceste considerații, își menține concluzia referitoare la răspunderea solidară a reclamantei pentru încălcarea în cauză [considerentul (395) al deciziei atacate].
52 Trebuie să se considere că din motivele citate anterior reiese, în mod clar și neechivoc, raționamentul în urma căruia s‑a stabilit răspunderea reclamantei pentru încălcare.
53 În ceea ce privește, în primul rând, critica reclamantei întemeiată pe caracterul echivoc al raționamentului care a condus la stabilirea răspunderii sale, trebuie arătat că rezultă în mod clar din considerentele (390)-(395) ale deciziei atacate că Comisia și‑a menținut concluzia prezentată în comunicarea privind obiecțiunile, potrivit căreia influența decisivă exercitată de reclamantă asupra filialei sale decurgea din prezumția care rezultă din controlul exercitat în proporție de 100 % de aceasta din urmă, întrucât elementele invocate de reclamantă în cursul procedurii administrative nu au fost suficiente pentru a se stabili autonomia filialei sale și, în consecință, pentru a răsturna această prezumție.
54 În plus, Comisia a amintit, în considerentele (391) și (394) ale deciziei atacate, existența anumitor indicii suplimentare care rezultă din legăturile personale dintre societățile în cauză și în special din poziția domnului A. B., care a luat parte la contacte ilicite.
55 Trebuie să se considere că aceste motive prezintă, în suficientă măsură, condițiile în care s‑a stabilit răspunderea reclamantei pentru încălcare.
56 În ceea ce privește, în al doilea rând, critica întemeiată pe insuficiența motivelor de respingere a elementelor invocate de reclamantă pentru a răsturna prezumția în cauză, trebuie să se observe, mai întâi, că reiese în mod clar din considerentele (392)-(394) ale deciziei atacate că elementele respective au fost luate în considerare de Comisie.
57 Astfel, după ce a descris, în considerentele (392) și (393) ale deciziei atacate, argumentația invocată de reclamantă în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a constatat, în considerentul (394) al deciziei atacate, că elementele care reies din această argumentație nu constituie o probă suficientă a autonomiei filialei și că, în plus, ansamblul informațiilor reținute a confirmat concluzia întemeiată pe prezumția în cauză, impunându‑se, în consecință, menținerea acestei concluzii.
58 Trebuie să se considere că, pentru aceste motive, Comisia a răspuns punctelor esențiale ale argumentelor reclamantei, ținând seama de elementele de probă aduse de aceasta.
59 Nu se poate imputa Comisiei că nu a adus un răspuns precis cu privire la fiecare argument individual invocat de reclamantă. Astfel, Comisia nu este obligată să adopte o poziție cu privire la toate argumentele invocate în fața sa de persoanele interesate, ci este suficient ca aceasta să expună situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei (Hotărârea Tribunalului din 15 iunie 2005, Corsica Ferries Franța/Comisia, T‑349/03, Rec., p. II‑2197, punctul 64; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, punctul 44 de mai sus, punctul 64).
60 Trebuie observat că, pe de altă parte, critica reclamantei întemeiată pe caracterul „neadecvat” al motivării în cauză se bazează, în parte, pe argumentul său potrivit căruia aceasta a reușit să răstoarne prezumția în cauză.
61 Or, acest argument ține de legalitatea fondului deciziei atacate și nu poate fi luat în considerare în cadrul controlului motivării acesteia.
62 Astfel, în măsura în care reclamanta critică, în ceea ce privește fondul, respingerea argumentelor și a elementelor de probă invocate pentru a răsturna prezumția în cauză, argumentația sa trebuie analizată în cadrul examinării celui de al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o eroare de apreciere.
63 Având în vedere toate cele de mai sus, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o eroare de apreciere
– Argumentele părților
64 Reclamanta susține că decizia atacată, în măsura în care Comisia a constatat răspunderea sa în cadrul acesteia, este eronată atât în drept, cât și în fapt.
65 În primul rând, Comisia ar fi apreciat în mod greșit elementele de probă, atribuind unor declarații furnizate de reclamantă o importanță diferită de cea recunoscută declarațiilor date de întreprinderile care au depus o cerere de clemență. În al doilea rând, aceasta s‑ar fi întemeiat pe un criteriu greșit în cadrul aprecierii controlului exercitat de reclamantă asupra filialei sale. În al treilea rând, Comisia ar fi reținut elemente de probă fără legătură cu perioada pertinentă. În al patrulea rând, aceasta ar fi recurs la elemente de probă care nu au fost comunicate reclamantei, încălcând astfel dreptul său la apărare.
66 În mod greșit, Comisia ar fi apreciat fiecare element de probă separat, în loc să efectueze o apreciere de ansamblu.
67 Comisia nu ar fi luat în considerare faptul că exercitarea unei influențe decisive ar trebui să fie apreciată în raport cu activitatea aferentă încălcării. Elementele de probă prezentate de reclamantă ar arăta că FMC Foret era ea însăși responsabilă de comercializarea PH și PBS pe care o realiza, acest din urmă produs nefiind de altfel comercializat de reclamantă.
68 Ar rezulta din considerentul (394) al deciziei atacate că Comisia a admis că este obligată să demonstreze mai mult decât simplul control în proporție de 100 % asupra capitalului filialei. Problema principală ar fi, așadar, dacă celelalte elemente justificau concluzia că reclamanta a exercitat o influență decisivă asupra FMC Foret.
69 În această privință, în primul rând, Comisia ar fi arătat, în mod greșit, că împrejurarea că reclamanta „avea un departament distinct pentru fabricarea [PH] destinat pieței americane nu [era] suficientă pentru a stabili că [aceasta] nu exercita niciun control asupra filialei sale europene” [considerentul (394) al deciziei atacate]. Reclamanta nu ar fi susținut că a dispus de un „departament” distinct, ci ar fi afirmat existența a „două structuri organizaționale complet separate pentru producerea și vânzarea PH”.
70 Comisia ar fi denaturat, așadar, argumentul reclamantei și s‑ar fi întemeiat pe o constatare eronată și nesusținută de elemente de probă.
71 În opinia reclamantei, activitățile sale erau împărțite în ramuri, piețele deservite de aceste ramuri depinzând de localizarea și de natura produsului. În cazul PH, producția ar fi vândută local, logistica transportului nepermițând transportul din Statele Unite către Europa sau invers. FMC Foret nu ar fi fost un „departament” al reclamantei și nici măcar nu ar dispune de structura necesară pentru a raporta reclamantei activitățile sale. Niciun element de probă din dosar nu ar indica existența unor „bariere departamentale” între activitățile referitoare la PH desfășurate de reclamantă și cele desfășurate de FMC Foret.
72 Ar rezulta din mărturiile angajaților, prezentate de reclamantă, că FMC Foret și‑a dezvoltat activitățile și gama de produse complet separat de cele ale reclamantei. În majoritatea domeniilor, nu ar fi existat o suprapunere între produsele celor două societăți. În cazul PH, piețele și consumatorii ar fi fost complet diferiți, având în vedere caracteristicile specifice ale produsului și localizarea producției. Reclamanta ar fi furnizat anuare ale societății care demonstrează că nu a existat nicio suprapunere de personal între reclamantă și FMC Foret în vreun domeniu sau la vreun moment din perioada pertinentă. Aceste mărturii ar demonstra natura independentă și autonomă a operațiunilor FMC Foret.
73 Având în vedere cele două structuri organizaționale complet separate pentru comercializarea PH, nu ar fi existat niciun motiv să se presupună că persoanele care gestionau una dintre aceste structuri exercitau o influență decisivă asupra gestiunii celeilalte. Or, Comisia nu ar fi demonstrat că, în pofida existenței a două structuri separate, reclamanta a exercitat cu adevărat o influență decisivă asupra FMC Foret în cadrul comercializării PH.
74 În al doilea rând, Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită prin faptul că a constatat că activitățile comerciale ale FMC Foret făceau „parte integrantă” din activitățile comerciale ale reclamantei, în măsura în care aceasta din urmă „[era] de asemenea implicată în producția de [PH] și [de] PBS” și că FMC Foret „[opera] ca filială europeană a acesteia în această privință” [considerentul (394) al deciziei atacate].
75 O suprapunere a producției nu ar permite să se deducă exercitarea unei influențe decisive. Nu s‑ar putea presupune că doi producători independenți situați în țări diferite se controlează sau exercită o influență decisivă unul asupra celuilalt pentru simplul motiv că unul dintre produsele fabricate coincide.
76 În orice caz, suprapunerea producției ar exista numai pentru PH, iar nu pentru PBS. Acest fapt ar fi confirmat de mărturiile prezentate de reclamantă.
77 Constatarea Comisiei că reclamanta producea atât PH, cât și PBS s‑ar fi bazat, probabil, pe o declarație a unui angajat al reclamantei, domnul T. B., care are următorul cuprins:
„[FMC] Foret, în plus, vinde o gamă de produse diferită de cea vândută de [reclamantă]. [Reclamanta], de exemplu, produce efectiv [PBS] în Statele Unite, în timp ce [FMC Foret] vinde și produce de mulți ani [PBS] în Europa.”
78 În opinia reclamantei, această declarație conține o „eroare tipografică” vădită și trebuie citită astfel: „[Reclamanta], de exemplu, [nu] produce efectiv [PBS]”. Comisia s‑ar fi bazat, în mod greșit, pe această declarație, afectată de o „eroare tipografică” vădită, neluând în considerare celelalte mărturii care afirmă contrariul.
79 În opinia reclamantei, faptul că singurul produs fabricat de ambele societăți în cauză era PH și că acestea nu operau pe aceleași piețe geografice permitea să se concluzioneze că ele nu își coordonau activitățile.
80 Nici constatarea Comisiei potrivit căreia FMC Foret acționa în calitate de filială a reclamantei nu ar fi pertinentă, deoarece anumite filiale, precum FMC Foret, ar fi considerate „investiții”, care nu sunt parte integrantă din activitățile societății‑mamă.
81 Faptul că o societate importantă precum reclamanta achiziționează o altă societate numai în scopul de a realiza o investiție ar însemna că aceasta nu are intenția să se implice în gestiunea sa curentă. Relația dintre reclamantă și FMC Foret ar constitui un exemplu tipic pentru cazuri precum achizițiile realizate de fondurile de investiții în care o societate dobândește 100 % din capital altei societăți fără a exercita o influență decisivă asupra gestiunii acesteia.
82 În al treilea rând, atunci când a constatat că reclamanta însăși a prezentat activitățile FMC Foret „ca o [parte integrantă] a activităților sale”, Comisia s‑ar fi întemeiat, în mod greșit, pe elemente incriminatoare noi, și anume pe informații extrase de pe site‑ul internet al reclamantei [considerentul (394) și nota de subsol 379 din decizia atacată].
83 Pe de o parte, aceste elemente referitoare la anii 2005 și 2006 nu ar fi de natură să demonstreze că reclamanta a exercitat o influență decisivă asupra FMC Foret în perioada 1997-1999. Pe de altă parte, reclamanta nu ar fi avut ocazia să se exprime cu privire la aceste elemente în cursul procedurii administrative. Utilizând elementele în discuție, Comisia ar fi introdus, așadar, elemente incriminatoare noi, care se raportează, de altfel, la perioada posterioară încălcării.
84 În al patrulea rând, afirmând că declarațiile angajaților reclamantei nu erau suficiente pentru a demonstra că FMC Foret funcționa în mod autonom [considerentul (394) al deciziei atacate], Comisia ar fi respins aceste elemente de probă pentru simplul motiv că rezultau din declarațiile angajaților reclamantei. Această respingere ar fi inexplicabilă, deoarece elementele referitoare la autonomia FMC Foret ar trebui să provină în mod inevitabil de la persoanele care erau implicate în gestiunea acesteia.
85 Pe de altă parte, prin faptul că a constatat că statutul autonom al FMC Foret nu era dovedit „decât de declarații[le]” în discuție, Comisia ar fi admis că aceste declarații demonstrau într‑adevăr autonomia FMC Foret și erau suficiente, așadar, pentru a răsturna prezumția.
86 În plus, respingerea elementelor în cauză pentru simplul motiv că proveneau din declarațiile angajaților nu ar fi conciliabilă cu utilizarea de către Comisie a declarațiilor angajaților prezentate de întreprinderile care au depus o cerere de clemență.
87 Astfel, Comisia ar fi acordat un tratament „discriminatoriu” elementelor de probă prezentate de reclamantă prin faptul că nu le‑a aplicat aceleași reguli precum cele aplicate mărturiilor întreprinderilor care au depus o cerere de clemență. Comisia ar fi trebuit să recunoască o credibilitate specială declarațiilor date de angajații reclamantei, având în vedere că acestea proveneau de la martori direcți, care ocupau posturi de conducere în cadrul întreprinderii în cauză, că informația a fost furnizată în urma unei analize atente și că exista un ansamblu de elemente de probă coerente.
88 Comisia nu ar fi efectuat o apreciere obiectivă a calității mărturiilor în cauză și în special nu ar fi luat în considerare faptul că acestea reprezentau probe directe, că martorii își asumau răspunderea personală pentru mărturiile respective și își afirmau disponibilitatea pentru a răspunde la întrebări în cursul audierii.
89 Pe de altă parte, proba autonomiei FMC Foret nu ar proveni exclusiv din declarațiile date de angajații reclamantei, ci ar rezulta și din alte elemente invocate în susținerea acestora, în special:
– faptul că toate procesele‑verbale ale consiliului de administrație al FMC Foret ar fi fost întocmite în spaniolă, ceea ce ar fi o situație unică în cadrul reclamantei, iar cuprinsul acestor procese‑verbale ar arăta de asemenea că problemele operaționale nu erau discutate niciodată, controlul efectiv și practic al FMC Foret fiind încredințat personalului său de conducere;
– faptul că anuarele fiecărei societăți, prezentate de reclamantă pentru fiecare dintre anii în cauză, ar demonstra că nu existau angajați care să lucreze pentru ambele societăți în același timp și, astfel, că nu existau domenii în care cele două societăți să colaboreze în mod instituționalizat;
– faptul că activitățile și gama de produse ale FMC Foret s‑ar fi dezvoltat independent de cele ale reclamantei și că acestea corespundeau posibilităților specifice ale FMC Foret, precum și cererii clientelei sale: FMC Foret ar fi început să producă PBS cu mult înainte ca reclamanta să devină acționarul său și, prin urmare, ar deține o gamă unică de produse, care nu s‑ar suprapune decât în mică măsură cu cea a reclamantei, dezvoltarea acestor produse nu ar fi fost rezultatul unei colaborări între cele două societăți, iar documentele interne (corporate brochure) ale FMC Foret ar confirma natura independentă a operațiunilor;
– faptul că clientela fiecărei societăți ar fi diferită din punct de vedere geografic.
90 În decizia atacată, Comisia nu ar fi examinat anumite argumente invocate de reclamantă. Astfel, aceasta nici măcar nu ar fi menționat că procesele‑verbale ale consiliului de administrație al FMC Foret erau întocmite în spaniolă, că niciun membru al personalului nu a lucrat pentru ambele societăți în același timp, că FMC Foret și‑a dezvoltat activitățile independent de cele ale reclamantei, că aceasta și‑a dezvoltat gama de produse în mod independent și că fiecare societate opera pe piețe distincte din punct de vedere geografic. Aceasta ar fi analizat aspectele menționate pentru prima dată în memoriul în apărare.
91 În sfârșit, în ceea ce privește sarcina probei, reclamanta susține că, pentru a răsturna prezumția, nu avea obligația de a aduce proba că nu a exercitat o influență decisivă asupra filialei sale. Ar fi suficient să demonstreze că întemeierea pe prezumția menționată nu ar fi conformă securității juridice prin prezentarea unor elemente de probă din care să poată „rezulta că o concluzie perfect rezonabilă ar fi” că ea nu a exercitat o influență decisivă.
92 În plus, Comisia nu ar putea respinge un element de probă contrar pentru motivul că nu este suficient pentru a stabili că reclamanta nu exercita „niciun” control asupra filialei sale europene. Anumite tipuri de control nu ar avea legătură cu gestiunea activităților reclamantei, ca de exemplu, obligația de a prezenta conturile sau de a adera la anumite reguli de bună gestiune.
93 În această privință, reclamanta, pe de o parte, susține că a adus elemente de probă suficiente pentru a răsturna prezumția respectivă și, pe de altă parte, pretinde că Comisia nu a utilizat criteriul juridic adecvat în ceea ce privește stabilirea exercitării unei influențe decisive.
94 Comisia contestă argumentele reclamantei.
– Aprecierea Tribunalului
95 Trebuie amintite, cu titlu introductiv, condițiile reținute de jurisprudența Uniunii în ceea ce privește răspunderea societății‑mamă pentru comportamentul ilicit al filialei sale.
96 Potrivit unei jurisprudențe constante, comportamentul unei filiale poate fi imputat societății‑mamă în special atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică în esență instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere, mai ales, legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc cele două entități juridice (a se vedea Hotărârea Curții din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, C‑97/08 P, Rep., p. I‑8237, punctul 58 și jurisprudența citată).
97 Astfel, într‑o asemenea situație, societatea‑mamă și filiala sa fac parte din aceeași unitate economică și, prin urmare, formează o singură întreprindere, în sensul articolului 81 CE (Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 59).
98 În cazul particular în care o societate‑mamă deține 100 % din capitalul filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, pe de o parte, această societate‑mamă poate exercita o influență decisivă asupra comportamentului acestei filiale și, pe de altă parte, există o prezumție relativă potrivit căreia societatea‑mamă respectivă exercită în mod efectiv o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale (a se vedea Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 60 și jurisprudența citată).
99 În aceste condiții, este suficient să se dovedească de către Comisie că întregul capital al unei filiale este deținut de societatea sa mamă pentru a prezuma că aceasta din urmă exercită o influență decisivă asupra politicii comerciale a filialei menționate. Comisia va fi în măsură, prin urmare, să considere societatea‑mamă responsabilă pentru încălcarea în cauză, cu excepția cazului în care această societate‑mamă, căreia îi revine sarcina de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață (a se vedea în acest sens Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 61 și jurisprudența citată).
100 Pentru a determina dacă o filială își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, trebuie să se ia în considerare ansamblul elementelor relevante referitoare la legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc această filială de societatea‑mamă, legături care pot varia în funcție de fiecare caz în parte și, în consecință, nu pot face obiectul unei enumerări exhaustive (Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 74; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2007, Akzo Nobel și alții/Comisia, T‑112/05, Rep., p. II‑5049, punctul 65).
101 Trebuie observat că reclamanta nu contestă dreptul Comisiei de a se prevala, în speță, de prezumția care rezultă din faptul că reclamanta deținea în întregime capitalul filialei sale care a luat parte la încălcarea în cauză.
102 Aceasta invocă totuși anumite argumente privind aplicarea acestei prezumții care trebuie analizate în prealabil.
103 Pe de o parte, reclamanta susține că influența exercitată de societatea‑mamă asupra comportamentului filialei sale trebuie analizată în raport cu gestiunea activității comerciale a întreprinderii care este vizată de încălcarea în cauză.
104 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante citate la punctul 100 de mai sus, pentru a determina dacă o filială își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, trebuie să se ia în considerare ansamblul elementelor invocate referitoare la legăturile organizatorice, economice și juridice dintre societățile în cauză, a căror importanță variază în funcție de fiecare caz în parte.
105 Între altele, această apreciere nu trebuie să se limiteze la elementele care se raportează la politica comercială stricto sensu a filialei precum strategia de distribuție sau de prețuri. În special, prezumția în cauză nu poate fi răsturnată prin simpla demonstrare a faptului că filiala este cea care gestionează aceste aspecte specifice ale politicii sale comerciale fără a primi instrucțiuni în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2007, Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 100 de mai sus, punctele 63 și 64, confirmată de Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctele 65 și 75).
106 Rezultă că autonomia filialei, în sensul jurisprudenței citate anterior, nu poate fi stabilită prin simpla demonstrare a faptului că aceasta gestionează în mod autonom aspecte specifice ale politicii sale referitoare la comercializarea produselor vizate de încălcare.
107 Pe de altă parte, reclamanta susține că, pentru a răsturna prezumția în cauză, era suficient să prezinte elementele de probă de natură să „pună la îndoială” concluzia care rezultă din această prezumție, făcând să rezulte că o „concluzie perfect rezonabilă” era aceea că ea nu a exercitat o influență decisivă asupra filialei sale.
108 Or, din jurisprudența constantă citată la punctul 99 de mai sus rezultă că prezumția în cauză nu poate fi răsturnată decât prin elemente de probă suficiente de natură să demonstreze autonomia filialei. În consecință, spre deosebire de ceea ce lasă să se presupună argumentul reclamantei, un simplu început de probă nu poate fi suficient pentru răsturnarea acestei prezumții.
109 Astfel, atunci când societatea‑mamă prezintă o serie de elemente de probă de natură să dovedească autonomia filialei sale (Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2006, Avebe/Comisia, T‑314/01, Rec., p. II‑3085, punctul 136, și Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Schunk și Schunk Kohlenstoff‑Technik/Comisia, T‑69/04, Rep., p. II‑2567, punctul 56), demonstrând că aceasta din urmă nu aplică, în esență, instrucțiunile emise de ea și că se comportă, în consecință, în mod autonom pe piață (Hotărârea din 12 decembrie 2007, Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 100 de mai sus, punctul 62), Comisia nu va putea să stabilească în sarcina sa răspunderea pentru comportamentul filialei, cu excepția cazului în care respinge această probă contrară.
110 Argumentele invocate de reclamantă în cadrul prezentului motiv trebuie analizate în lumina acestei considerații.
111 În primul rând, reclamanta contestă pertinența circumstanțelor reținute în considerentul (391) al deciziei atacate, care privesc legăturile personale dintre societățile în cauză.
112 În această privință, trebuie amintit că, în susținerea constatării răspunderii reclamantei, Comisia nu s‑a limitat să invoce prezumția referitoare la controlul total exercitat de reclamantă asupra FMC Foret prin intermediul FMC Chemical Holding, ci a invocat și alte circumstanțe.
113 Comisia a arătat în special, în considerentul (391) al deciziei atacate, că, la data faptelor, trei persoane dețineau funcții în cadrul mai multor societăți în cauză. Domnul A. B., care a participat direct la anumite contacte ilicite, era, la data faptelor, în același timp vice‑președinte al reclamantei și PDG al FMC Foret. Domnul W. B. a fost, o parte din perioada încălcării, membru al consiliului de administrație al FMC Foret și al consiliului de administrație al FMC Chemical Holding, precum și vice‑președinte executiv al reclamantei. Domnul G. W. a fost, o parte din perioada încălcării, membru al consiliului de administrație al FMC Foret și al consiliului de administrație al FMC Chemical Holding.
114 Trebuie observat, mai întâi, că reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că, invocând aceste circumstanțe suplimentare, Comisia ar fi admis că prezumția în cauză a fost răsturnată.
115 Astfel, din considerentele (391), (394) și (395) ale deciziei atacate reiese că Comisia și‑a menținut concluzia prezentată în comunicarea privind obiecțiunile, potrivit căreia constatarea răspunderii reclamantei se întemeia pe prezumția care rezultă din controlul total, deși indirect, exercitat de FMC Foret.
116 Această concluzie nu este contrazisă în niciun mod de faptul că au fost prezentate de Comisie alte circumstanțe referitoare la exercitarea unei influențe de către reclamantă asupra filialei sale, și anume, în speță, legăturile personale dintre societățile în cauză și rolul domnului A. B. în contactele coluzive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 62).
117 În continuare, în ceea ce privește pertinența circumstanțelor menționate în considerentul (391) al deciziei atacate, trebuie să se observe că identitatea persoanelor care fac parte din consiliile de administrație ale societăților în cauză constituie un indiciu pertinent privind lipsa de autonomie a filialei (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2008, Lafarge/Comisia, T‑54/03, nepublicată în Repertoriu, punctele 550-558).
118 Situația este aceeași în cazul participării directe a uneia dintre persoanele în cauză la contactele ilicite. Astfel, participarea unui membru al personalului societății‑mamă la reuniunile coluzive poate constitui un element de natură să demonstreze că aceasta cunoștea participarea filialei sale la încălcare și că, în consecință, era implicată în mod activ în acțiunile anticoncurențiale (Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, KNP BT/Comisia, T‑309/94, Rec., p. II‑1007, punctele 47 și 48), acest element putând fi reținut, așadar, a fortiori ca indiciu al influenței decisive asupra filialei (a se vedea în acest sens Hotărârea Lafarge/Comisia, punctul 117 de mai sus, punctul 546).
119 În această privință, reclamanta nu contestă exactitatea faptelor prezentate în considerentul (391) al deciziei atacate, dar susține, pe de o parte, că persoanele în cauză, în special domnul A. B., exercitau funcții pur administrative și nu erau asociate gestiunii curente a întreprinderii și, pe de altă parte, că poziția ocupată de domnii W. B. și G. W. în cadrul holdingului prin intermediul căruia reclamanta controla FMC Foret nu era pertinentă, singurul obiectiv al holdingului fiind deținerea participațiilor.
120 Or, aceste argumente nu sunt de natură să infirme pertinența elementelor în cauză în raport cu aprecierea autonomiei filialei.
121 Astfel, pe de o parte, argumentul reclamantei întemeiat pe funcțiile pur administrative ale persoanelor în cauză se bazează pe o premisă eronată, potrivit căreia influența exercitată de societatea‑mamă trebuie să fie examinată în raport cu „gestiunea curentă” a societății, iar o simplă „supraveghere a strategiei comerciale” a acesteia din urmă nu este pertinentă în această privință.
122 Având în vedere că influența în cauză se apreciază în raport cu politica comercială a întreprinderii în sens larg, iar nu numai în raport cu aspectele specifice ale gestiunii sale „cotidiene” (a se vedea punctele 104 și 105 de mai sus), identitatea membrilor personalului în cauză constituie un element pertinent, chiar dacă s‑ar presupune că rolul lor s‑a limitat la coordonarea și controlul strategiei comerciale a întreprinderii.
123 Pe de altă parte, în ceea ce privește împrejurarea că domnii W. B. și G. W. au îndeplinit funcții și în cadrul FMC Chemical Holding, trebuie să se observe că, deși această circumstanță nu poate fi considerată un indiciu puternic privind exercitarea unei influențe, aceasta nu este totuși lipsită de pertinență în ceea ce privește holdingul prin intermediul căruia reclamanta controla FMC Foret. În plus, este cert că domnul W. B. a exercitat funcții în cadrul fiecăreia dintre cele trei societăți în cauză.
124 În consecință, reclamanta nu poate pretinde în mod întemeiat că indiciile suplimentare menționate în considerentul (391) al deciziei atacate nu ar fi trebuit să fie reținute de Comisie în vederea susținerii prezumției în cauză. Prin urmare, Comisia a respins de asemenea în mod întemeiat, în considerentele (392)-(394) ale deciziei atacate, argumentele similare ale reclamantei invocate în cursul procedurii administrative, întemeiate pe lipsa de pertinență a elementelor în cauză.
125 În al doilea rând, reclamanta precizează ca a prezentat, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, o serie de elemente de probă suficiente pentru a demonstra autonomia filialei sale și pentru a susține că, prin faptul că a stabilit contrariul, Comisia a săvârșit o eroare de drept și o eroare de apreciere.
126 Reiese din dosar că, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, reclamanta pretinde, în esență, că participația sa la capitalul filialei, dobândită progresiv în perioada 1966-1992, era o simplă investiție financiară fără consecințe asupra autonomiei acesteia din urmă. Reclamanta a susținut în special că nu a exercitat nicio influență asupra FMC Foret, afacerile acesteia din urmă fiind gestionate de membrii propriei conduceri în mod independent.
127 Această teză era, în opinia reclamantei, demonstrată de următoarele elemente anexate atât la răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, cât și la cererea introductivă: în primul rând, anuarele interne ale societăților în cauză din perioada încălcării, care atestă, în opinia reclamantei, că nu exista nicio suprapunere între acestea în termeni de personal, în al doilea rând, declarațiile celor patru angajați ai societăților în cauză, și anume T. B., A. B., G. W. și S. S., care atestă, în opinia reclamantei, lipsa oricărei coordonări între cele două societăți, în special în ceea ce privește comercializarea produselor în cauză, în al treilea rând, documentele interne (corporate brochure) ale FMC Foret, din care ar rezulta că aceasta din urmă, cronologic, și‑a dezvoltat produsele înainte de a fi preluată de reclamantă și, ulterior, și‑a desfășurat operațiunile în mod independent, și, în al patrulea rând, extrasele din procese‑verbale ale consiliului de administrație al filialei, care demonstrează, în opinia reclamantei, că reuniunile acesteia se țineau în spaniolă și că operațiunile de gestiune nu erau discutate niciodată. În plus, reiese din dosar că reclamanta a prezentat de asemenea Comisiei raportul său anual pentru 1995, element de care aceasta nu se prevalează în fața Tribunalului.
128 Se impune, așadar, examinarea, în lumina criteriilor enunțate la punctele 96-109 de mai sus, a argumentelor reclamantei prin care se invocă elementele în cauză.
129 În primul rând, trebuie arătat că teza reclamantei potrivit căreia filiala sa, controlată printr‑un holding intermediar, era tratată ca o simplă investiție constituie o simplă afirmație și nu reprezintă, așadar, în sine, o probă suficientă privind autonomia.
130 Astfel, faptul că obiectul social al societății‑mamă permite să se concluzioneze că aceasta era un holding al cărui rol prevăzut în statut era gestionarea participațiilor sale la capitalul altor societăți nu este suficient, în sine, pentru răsturnarea prezumției în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Schunk și Schunk Kohlenstoff‑Technik/Comisia, punctul 109 de mai sus, punctul 70). Acest element este insuficient cu atât mai mult cu cât, în speță, reclamanta nu pretinde că societatea sa era un holding, ci că filiala sa era controlată prin intermediul unui holding și nu prezintă, de altfel, niciun element de probă care să ateste rolul acestuia din urmă.
131 În al doilea rând, în ceea ce privește teza reclamantei, susținută de declarațiile domnilor T. B., A. B., G. W. și S. S., întemeiată pe existența, în cadrul grupului, a „două structuri organizaționale complet separate pentru producerea și vânzarea PH”, trebuie arătat că împrejurarea că o societate‑mamă nu intervine pe aceeași piață precum filiala sa nu atestă autonomia acesteia din urmă.
132 Astfel, influența decisivă menționată se apreciază în raport cu ansamblul legăturilor economice, organizatorice și juridice care unesc societatea‑mamă și filiala sa, gestiunea cotidiană de către aceasta din urmă a activității referitoare la încălcare, chiar dacă s‑ar presupune că este dovedită, nefiind un indiciu suficient în sensul autonomie sale (a se vedea punctul 105 de mai sus). În special, întrucât împărțirea sarcinilor reprezintă un fenomen normal în cadrul unui grup precum cel vizat în speță, nicio concluzie nu se poate întemeia pe faptul că societatea‑mamă și filiala sa operează pe piețe distincte și nu au legături de tipul furnizor‑client.
133 Aceste considerații sunt aplicabile a fortiori în speță, având în vedere că reclamanta comercializa, desigur pe o piață geografică distinctă, unul dintre produsele în cauză, și anume PH, această circumstanță indicând, cel puțin, că era în măsură să influențeze politica comercială a filialei sale în același domeniu.
134 Se impune, astfel, respingerea argumentației reclamantei prin care se urmărește stabilirea faptului că FMC Foret și‑a organizat activitatea de producere și de vânzare a PH în Europa independent de activitatea similară exercitată de reclamantă în Statele Unite, care constituie o piață distinctă având în vedere constrângerile legate de transport, precum și a faptului că societățile în cauză dispuneau de game de produse distincte și că nu exista nicio suprapunere la nivelul clientelei acestora.
135 Întrucât aceste circumstanțe, chiar dacă s‑ar presupune că sunt stabilite, nu sunt de natură să demonstreze autonomia filialei respective, Comisia a respins, așadar, în mod întemeiat, în considerentul (394) al deciziei atacate, și argumentația întemeiată pe elementele în cauză, deoarece nu constituiau o probă suficientă a autonomiei FMC Foret.
136 Pe de altă parte, reclamanta susține, în mod greșit, că argumentul său a fost denaturat de Comisie, pe de o parte, prin prezentarea acestuia ca fiind întemeiat pe existența unui „departament distinct pentru fabricarea [PH] destinat pieței americane” și, pe de altă parte, prin afirmația că reclamanta era „de asemenea implicată în producția […] de [PBS]” [considerentul (394) al deciziei atacate].
137 Astfel, pe de o parte, deși Comisia nu a prezentat argumentul reclamantei întemeiat pe existența a două structuri organizaționale distincte în termenii exacți în care acesta fusese formulat, această prezentare nu a putut influența aprecierea sa, având în vedere că este vorba, în orice caz, despre un element care nu este de natură să stabilească autonomia FMC Foret.
138 Pe de altă parte, în ceea ce privește menționarea faptului că reclamanta comercializa PBS, trebuie să se observe că Comisia admite că este vorba despre o eroare, precizând în același timp că această eroare provine din declarația domnului T. B. furnizată de reclamantă, ceea ce aceasta din urmă nu contestă.
139 Trebuie să se observe că, având în vedere termenii declarației în cauză, reproduși la punctul 77 de mai sus, reclamanta nu poate pretinde că este vorba despre o „eroare tipografică” vădită.
140 Astfel, nu se poate imputa Comisiei că a citat un element care, deși greșit, reieșea din informațiile furnizate de reclamantă în cadrul elementelor de probă contrare pe care aceasta avea sarcina să le prezinte. În orice caz, întrucât nicio concluzie nu se poate întemeia pe circumstanța că cele două societăți operau pe piețe diferite, legalitatea deciziei atacate nu poate fi afectată de acest aspect.
141 În al treilea rând, nu constituie un indiciu semnificativ privind autonomia filialei argumentul reclamantei întemeiat pe pretinsa absență a unei suprapuneri a personalului societăților în cauză, bazat, pe de o parte, pe numele care figurează în anuarele acestora și, pe de altă parte, pe declarația domnului T. B., potrivit căreia aceste societăți și‑au menținut „propriii directori comerciali, controlori, gestionari de resurse umane, gestionari comerciali și de marketing, gestionari de producție, gestionari în materie de tehnologie, precum și forța de muncă operațională”.
142 Pe de o parte, argumentul în cauză este infirmat de legăturile dintre societățile în cauză care rezultă din identitatea anumitor membri ai consiliilor de administrație, prezentate în considerentul (391) al deciziei atacate.
143 Pe de altă parte, lipsa suprapunerii personalului implicat în gestiunea operațională a întreprinderii, invocată de reclamantă, nu poate atesta autonomia filialei sale, având în vedere că aprecierea în cauză nu vizează numai politica comercială stricto sensu a întreprinderii (a se vedea punctul 105 de mai sus).
144 În al patrulea rând, reclamanta susține inexistența unui sistem de informare și de raportare între ea și FMC Foret, cu excepția rapoartelor financiare și a altor informații comparabile cu cele date unui simplu investitor, invocând, pe de o parte, declarațiile în acest sens ale domnilor A. B. și G. W. și, pe de altă parte, faptul că, spre deosebire de celelalte filiale ale reclamantei, procesele‑verbale ale consiliului de administrație al FMC Foret erau întocmite numai în spaniolă, conținutul lor confirmând de altfel că problemele „operaționale” ale întreprinderii nu erau discutate.
145 Trebuie observat, în această privință, că, având în vedere că autonomia filialei nu se apreciază numai în raport cu aspectele gestiunii operaționale ale întreprinderii, faptul că filiala nu a aplicat niciodată, în favoarea societății‑mamă, o politică specifică de informare pe piața relevantă nu poate fi suficient în vederea demonstrării autonomiei sale.
146 În plus, argumentul reclamantei prin care se urmărește demonstrarea inexistenței unui sistem specific de informare este lipsit de pertinență în lumina faptului, menționat în considerentul (391) al deciziei atacate, că domnul A. B., PDG al FMC Foret, era de asemenea vice‑președinte la reclamantei și era, așadar, în măsură să o informeze pe aceasta din urmă cu privire la politica comercială a filialei.
147 Rezultă din toate aceste considerații că Comisia a constatat, în mod întemeiat, că elementele invocate de reclamantă, privite în ansamblu, nu cuprind probe suficiente pentru a demonstra autonomia FMC Foret și că seria de elemente de probă aflate la dispoziția sa, în special cele menționate în considerentul (391) al deciziei atacate, dovedește contrariul [considerentul (394) al deciziei atacate].
148 Această constatare nu este infirmată nici de argumentele reclamantei îndreptate, mai general, împotriva considerațiilor reținute de Comisie în ceea ce privește argumentele și elementele de probă în cauză.
149 În această privință, în primul rând, având în vedere că autonomia filialei se apreciază în raport cu ansamblul elementelor relevante referitoare la legăturile economice, organizatorice și juridice dintre societățile în cauză, Comisia s‑a putut referi în mod întemeiat, în cadrul acestei aprecieri, la indiciile suplimentare menționate în considerentul (391) al deciziei atacate.
150 În special, spre deosebire de cele susținute de reclamantă, Comisia nu avea obligația de a respinge în mod detaliat argumentația reclamantei întemeiată pe inexistența unei suprapuneri a personalului și pe absența unui sistem de informare și de raportare, având în vedere că a apreciat în mod întemeiat, în considerentul (394) al deciziei atacate, că această argumentație era infirmată de indiciile menționate în considerentul (391) al deciziei menționate, referitor la legăturile personale dintre societățile în cauză și la rolul domnului A. B. în contactele coluzive.
151 În al doilea rând, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că au fost săvârșite erori de către Comisie în cadrul aprecierii declarațiilor date de angajații săi pe care le‑a prezentat în cursul procedurii administrative.
152 Mai întâi, spre deosebire de cele pretinse de reclamantă, în considerentul (394) al deciziei atacate nu se admite de facto că declarațiile în cauză constituiau proba suficientă a autonomiei FMC Foret. Astfel, în considerentul menționat, Comisia a arătat că „«statutul autonom» al FMC Foret nu [era] dovedit, în afară de aceasta, decât prin declarațiile angajaților”. Or, atât din contextul acestei fraze, care se înscrie în cadrul aprecierii argumentelor reclamantei, cât și din utilizarea ghilimelelor reiese că Comisia nu a făcut decât să consemneze argumentul astfel cum era invocat de reclamantă, fără a constata însă că aceasta dovedise, de fapt, „statutul autonom” al FMC Foret.
153 În continuare, reclamanta reproșează de asemenea în mod greșit Comisiei că a respins declarațiile în cauză pentru simplul motiv că proveneau de la angajați ai societăților în cauză și că nu a atribuit acestor elemente de probă o forță probantă comparabilă cu cea a declarațiilor date de angajații întreprinderilor care au solicitat clemența.
154 Astfel, din considerentul (394) al deciziei atacate, citit în ansamblu, reiese că, în mod întemeiat, Comisia a apreciat că declarațiile în cauză cuprind elemente de probă, dar a concluzionat, ca urmare a aprecierii tuturor informațiilor relevante, că aceste elemente nu erau suficiente pentru a demonstra autonomia FMC Foret.
155 În consecință, reclamanta nu poate susține în mod valabil că acordarea unei forțe probante declarațiilor în cauză a fost exclusă de Comisie.
156 Pe de altă parte, prin intermediul aceluiași argument, reclamanta pretinde, în mod greșit, o forță probantă deosebit de importantă pentru declarațiile în discuție, comparabilă cu cea acordată anumitor declarații date de întreprinderile care au formulat o cerere de clemență.
157 Astfel, acordarea, de la caz la caz, a unei forțe probante importante declarațiilor date în cadrul unei cereri de clemență rezultă din considerația potrivit căreia este vorba despre o mărturisire a încălcării și, așadar, în principiu, despre declarații contrare intereselor declarantului (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, JFE Engineering și alții/Comisia, T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, Rec., p. II‑2501, punctul 211). Or, declarațiile angajaților prezentate de reclamantă în speță au fost date exclusiv în interesul acesteia și nu se înscriu, așadar, în același context precum o cerere de clemență.
158 În al treilea rând, reclamanta susține că anumite elemente, și anume anuarele societăților, documentele interne (corporate brochure) ale FMC Foret și procesele‑verbale ale consiliului de administrație al acesteia nu au fost luate în considerare de Comisie.
159 Trebuie arătat că din considerentele (392)-(394) ale deciziei atacate rezultă că Comisia a apreciat argumentația reclamantei prin care se invocă autonomia filialei sale în raport cu ansamblul elementelor care i‑au fost prezentate.
160 În această privință, având în vedere că aprecierea care rezultă din considerentele (392)-(394) ale deciziei atacate răspunde, corespunzător cerințelor legale, argumentației reclamantei privite în ansamblu, simplul fapt că anumite elemente prezentate de reclamantă nu au fost menționate de Comisie nu poate conduce la infirmarea acestei aprecieri.
161 În al patrulea rând, reclamanta critică utilizarea unui element prezentat de Comisie în considerentul (394) al deciziei atacate, în termenii care preced nota de subsol 379, potrivit cărora, în raportul său anual pentru 2004 și în comunicatul de presă din 6 februarie 2006, aceasta „prezent[a ea însăși] FMC Foret ca fiind o [parte integrantă] a activităților sale”, și din care rezulta, potrivit Comisiei, că „FMC oper[a] în calitate de filială europeană a acesteia în această privință”.
162 Trebuie să se observe că, în răspunsul la întrebarea referitoare la acest aspect adresată în ședință, Comisia a admis că reclamanta nu a avut posibilitatea, în cursul procedurii administrative, de a prezenta observații cu privire la elementele care figurează în nota de subsol 379 din decizia atacată.
163 Astfel, elementele în cauză nu trebuie admise ca mijloace de probă.
164 Totuși, în ceea ce privește încălcarea dreptului său la apărare, revine reclamantei sarcina de a demonstra că rezultatul la care a ajuns Comisia în decizia sa ar fi fost diferit dacă aceste elemente care nu au fost comunicate ar fi trebuit să fie înlăturate (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 73).
165 În această privință, reclamanta susține că viciile care afectează considerațiile în cauză au avut în mod necesar consecințe asupra conținutului deciziei atacate, având în vedere caracterul puțin relevant al celorlalte elemente invocate de Comisie în susținerea constatării răspunderii solidare.
166 Or, trebuie arătat că, având în vedere că este vorba elemente invocate de Comisie numai cu titlu de confirmare, astfel cum reiese din ultima teză din considerentul (394) al deciziei atacate, faptul că acestea trebuie înlăturate ca elemente de probă nu poate afecta legalitatea constatării răspunderii reclamantei, întrucât aceasta reiese, corespunzător cerințelor legale, din alte considerații formulate în decizia atacată.
167 Astfel, considerațiile prezentate de Comisie – și anume prezumția de exercitare a unei influențe decisive de către reclamantă asupra filialei sale controlate în proporție de 100 %, această prezumție nefiind răsturnată de reclamantă și fiind, de altfel, confirmată de elementele de fapt menționate în considerentul (391) al deciziei atacate – erau suficiente pentru a constata răspunderea în cauză.
168 În sfârșit, având în vedere că din ansamblul considerentelor (391)-(394) ale deciziei atacate reiese că, în mod întemeiat, Comisia s‑a bazat pe exercitarea unei influențe decisive de către reclamantă asupra filialei sale, reclamanta nu poate pretinde în mod valabil că aceasta s‑a prevalat de un criteriu greșit pentru simplul motiv că, în considerentul (394) a patra teză al deciziei respective, se menționează faptul că un anumit argument al reclamantei nu era suficient pentru a stabili că nu exercita „niciun control” asupra filialei sale.
169 În lumina tuturor acestor considerații, trebuie să se concluzioneze că Comisia a apreciat în mod întemeiat că elementele prezentate de reclamantă, privite în ansamblu, nu erau de natură să dovedească autonomia FMC Foret și, în consecință, să infirme constatarea exercitării unei influențe decisive de către aceasta asupra comportamentului filialei sale, care rezultă din prezumția în cauză.
170 În plus, această constatare este confirmată de indiciile suplimentare, întemeiate pe legăturile personale dintre societățile în cauză, precum și pe rolul domnului A. B. în încălcare [considerentul (391) al deciziei atacate], nici aceste indicii nefiind repuse în discuție de reclamantă.
171 Pe de altă parte, reclamanta nu a stabilit că, în aprecierea forței probante sau a conținutului elementelor prezentate în vederea răsturnării prezumției, Comisia ar fi săvârșit o eroare și nici că aceasta nu ar fi realizat o aprecierea a ansamblului elementelor (a se vedea punctele 153-155 și 158-160 de mai sus).
172 Reclamanta nu a demonstrat nici că pretinsa încălcare a dreptului la apărare, care rezultă din utilizarea elementelor care nu au fost comunicate, ar fi fost de natură să afecteze în vreun mod concluziile reținute în decizia atacată (a se vedea punctele 166 și 167 de mai sus).
173 Având în vedere cele prezentate mai sus, trebuie să se considere că prezentul motiv nu este fondat și, în consecință, să se respingă concluziile în anulare.
Cu privire la concluziile referitoare la reducerea cuantumului amenzii
Argumentele părților
174 Reclamanta contestă stabilirea cuantumului amenzii sale. Aceasta arată că, în cadrul aprecierii naturii încălcării și, în consecință, a gravității sale, Comisia a redus destinatarii deciziei atacate la o singură categorie, afirmând că aceștia s‑au concertat în vederea aplicării unui proiect de coluziune secret și instituționalizat, fiind pe deplin conștienți de nelegalitatea actului lor [considerentul (454) al deciziei atacate].
175 Niciun element de probă nu ar permite să se susțină constatarea că FMC Foret s‑ar fi concertat cu ceilalți destinatari în vederea aplicării unei coluziuni instituționalizate. Elementele prezentate în decizia atacată nu ar permite să se demonstreze că FMC Foret ar fi fost implicată în stabilirea proiectului de coluziune, ci, cel mult, că aceasta ar fi fost antrenată într‑un cadru de coluziune instituționalizată de cele mai importante întreprinderi și în mare măsură împotriva propriilor interese. Rolul acesteia ar fi fost în esență pasiv, iar participarea la întruniri ar fi fost sporadică prin natura sa.
176 Reclamanta susține că, potrivit Comisiei înseși, FMC Foret nu a făcut decât să se alăture înțelegerii după aproximativ trei ani de la începutul acesteia. Celelalte părți la înțelegere ar fi fost deja implicate înainte într‑o înțelegere identică pe aceeași piață.
177 În calitate de nou‑venit, FMC Foret nu ar fi avut nimic de câștigat în cadrul înțelegerii, ci ar fi fost avantajat dacă ar fi respectat normele de concurență. Comisia însăși ar fi admis că exista o diferență între celelalte părți la înțelegere și FMC Foret, indicând că participarea acesteia din urmă „[luase] deseori alte forme decât cele ale celorlalte întreprinderi” [considerentul (323) al deciziei atacate].
178 Rolul pasiv al FMC Foret ar fi evidențiat de asemenea de participarea sa mult mai sporadică la reuniunile coluzive, având în vedere că reprezentanții săi au participat fizic la 14 dintre cele 30 de reuniuni desfășurate în perioada mai 1997-decembrie 1999, din totalul de 73 de reuniuni care ar fi avut loc pe toată durata înțelegerii. În cadrul altor reuniuni, FMC Foret pretinde că ar fi fost contactată sau informată pe cale telefonică și, prin urmare, nu ar fi putut influența discuțiile.
179 Reclamanta contestă teza Comisiei potrivit căreia, în măsura în care s‑a ținut seama de durata participării FMC Foret la încălcare în considerentul (467) al deciziei atacate, nu era necesar să se țină cont de aceasta din nou la momentul aprecierii gravității sale. Împrejurarea că o întreprindere a intrat pe piață tardiv ar putea demonstra rolul său mai puțin activ în încălcare și același principiu ar trebui să se aplice în situațiile în care o întreprindere intră într‑o înțelegere cu mult după ce aceasta a fost instituită. Durata participării unei întreprinderi la încălcare ar fi o problemă distinctă de cea a rolului activ sau pasiv pe care l‑a jucat aceasta (Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Cheil Jedang/Comisia, T‑220/00, Rec., p. II‑2473, punctele 171-174).
180 Comisia contestă argumentele reclamantei.
Aprecierea Tribunalului
181 În susținerea cererii de reducere a cuantumului amenzii, reclamanta invocă circumstanțele participării filialei sale la încălcare, susținând că, pe de o parte, gravitatea participării acesteia la încălcare ar fi mai puțin importantă decât cea a altor întreprinderi și că, pe de altă parte, Comisia ar fi trebuit să recunoască în favoarea sa o circumstanță atenuantă întemeiată pe rolul său pasiv în încălcare.
182 În ceea ce privește, mai întâi, pretinsa neluare în considerare a circumstanțelor în cauză în cadrul aprecierii gravității încălcării și a stabilirii cuantumului de plecare al amenzii, trebuie amintit că aprecierea menționată se efectuează în raport cu încălcarea la care toate întreprinderile au participat, privită în ansamblu.
183 În consecință, argumentația reclamantei întemeiată pe circumstanțele participării FMC Foret la încălcarea în cauză nu poate fi examinată decât în cadrul analizei criticilor referitoare la aprecierea circumstanțelor atenuante (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Carbone‑Lorraine/Comisia, T‑73/04, Rep., p. II‑2661, punctele 102 și 104).
184 În ceea ce privește, în continuare, critica întemeiată pe refuzul de a acorda FMC Foret beneficiul circumstanței atenuante referitoare la pretinsul său rol pasiv în încălcare, trebuie arătat că Tribunalul a considerat, în Hotărârea pronunțată astăzi, FMC Foret/Comisia (T‑191/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 334-341), că o serie de elemente comparabile cu cele invocate de reclamantă în speță nu atestau rolul exclusiv pasiv sau imitativ al FMC Foret în înțelegere, fiind vorba în special despre caracterul pretins sporadic al participării sale la reuniunile coluzive, modalitățile specifice ale acestei participări, precum și elementele referitoare la pretinsa strategie concurențială a acesteia pe piață.
185 În special, trebuie amintit că FMC Foret a fost reprezentată sau informată cu privire la majoritatea reuniunilor coluzive vizate în decizia atacată, în perioada 29 mai 1997-13 decembrie 1999. Astfel, reclamanta nu poate pretinde în mod valabil, în această privință, că participarea FMC Foret era sensibil mai sporadică decât cea a celorlalte părți la înțelegere. În măsura în care reclamanta invocă modalitățile specifice ale participării FMC Foret la anumite reuniuni coluzive, și anume faptul că aceasta nu a participat fizic, ci a fost informată pe cale telefonică, trebuie observat că aceste modalități sunt în acord cu natura clandestină a înțelegerii și nu atestă un rol exclusiv pasiv sau imitativ.
186 Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe durata participării FMC Foret la înțelegere, trebuie arătat că acest element a fost luat în considerare în cadrul stabilirii cuantumului amenzii [considerentul (467) al deciziei atacate].
187 În plus, reclamanta nu se poate prevala în mod valabil de soluția adoptată în Hotărârea Cheil Jedang/Comisia, punctul 179 de mai sus (punctul 171), în care Tribunalul a luat în considerare, în aprecierea rolului pasiv, intrarea tardivă pe piață a întreprinderii în cauză. Astfel, spre deosebire de circumstanțele cauzei în care a fost pronunțată hotărârea menționată, în speță, FMC Foret era prezentă pe piețele relevante de la începutul înțelegerii, iar faptul că participarea sa la aceasta nu a fost stabilită decât începând cu data de 29 mai 1997 nu atestă rolul său pasiv, ținând cont în special de celelalte circumstanțe ale speței.
188 Având în vedere cele prezentate mai sus, critica întemeiată pe o pretinsă circumstanță atenuantă referitoare la rolul exclusiv pasiv sau imitativ al FMC Foret în înțelegere nu poate fi primită.
189 Prin urmare, se impune respingerea concluziilor privind reducerea cuantumului amenzii și, în consecință, respingerea prezentei acțiuni în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
190 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamata a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă FMC Corp. la plata cheltuielilor de judecată.
Vadapalas | Dittrich | Truchot |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 iunie 2011.
Semnături