Cauza T‑655/11
FSL Holdings și alții
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a bananelor în Italia, în Grecia și în Portugalia – Coordonare în stabilirea prețurilor – Admisibilitatea probelor – Dreptul la apărare – Abuz de putere – Dovada încălcării – Calculul cuantumului amenzii”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 16 iunie 2015
1. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Elemente de probă care pot fi reținute – Legalitatea transmiterii către Comisie a unor informații culese de autoritățile naționale – Apreciere de către instanțele naționale în raport cu dreptul național – Transmitere care nu a fost declarată nelegală de o instanță națională – Luare în considerare de către Comisie a informațiilor astfel transmise ca elemente de probă – Admisibilitate
[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 12 alin. (2)]
2. Concurență – Procedură administrativă – Competența de inspecție a Comisiei – Decizie prin care se dispune o inspecție – Obligația de motivare – Conținut – Obligația de a indica obiectul și scopul inspecției
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]
3. Concurență – Procedură administrativă – Competențe de investigare ale Comisiei – Utilizarea de informații obținute în cursul unei investigații – Limite – Inițierea unei investigații pentru a verifica exactitatea informațiilor apărute în mod incident cu ocazia unei verificări – Admisibilitate
(art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20)
4. Concurență – Procedură administrativă – Competențe ale Comisiei – Competența de a scinda o procedură – Scindare care echivalează cu inițierea unei noi proceduri de investigație – Putere discreționară
(art. 101 TFUE)
5. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Posibilitatea întreprinderii vizate de a se prevala pe deplin de drepturile menționate numai după trimiterea comunicării privind obiecțiunile – Deținere de către Comisie a unor note olografe obținute în cadrul unor anchete naționale – Obligația de a informa întreprinderea în cauză în acest sens în faza de examinare preliminară care precedă trimiterea comunicării privind obiecțiunile – Inexistență
(art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului)
6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Acordarea unei imunități condiționate la amenzi înainte de adoptarea deciziei finale a Comisiei – Conținut – Amintirea de către Comisie a caracterului provizoriu al statutului procedural creat prin acordarea imunității condiționate – Exercitarea unei presiuni nelegale – Inexistență
[art. 101 TFUE; Comunicarea Comisiei 2002/C 45/03, pct. 8 lit. (a) și (b), pct. 11 lit. (a)-(c) și pct. 15, 16, 18 și 19]
7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării – Imunitate totală – Condiții – Cooperare deplină, permanentă și rapidă a întreprinderii vizate – Noțiune
[art. 101 TFUE; Comunicarea Comisiei 2002/C 45/03, pct. 11 lit. (a)]
8. Acțiune în anulare – Motive – Abuz de putere – Noțiune
(art. 263 TFUE)
9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cadru juridic – Orientări adoptate de Comisie – Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în schimbul cooperării întreprinderilor incriminate – Autolimitare a puterii sale de apreciere – Întindere
(art. 101 TFUE; Comunicarea Comisiei 2002/C 45/03)
10. Concurență – Procedură administrativă – Competențe de investigare ale Comisiei – Utilizarea unor informații culese în cursul unei verificări efectuate în cadrul unei alte proceduri – Admisibilitate – Obligația de cooperare deplină, permanentă și rapidă a întreprinderii care solicită imunitatea totală la amenzi – Conținut
(art. 101 TFUE; Comunicarea Comisiei 2002/C 45/03)
11. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Utilizarea ca mijloace de probă a declarațiilor altor întreprinderi care au participat la încălcare – Admisibilitate – Forța probantă a unor depoziții voluntare efectuate de principalii participanți la o înțelegere pentru a beneficia de aplicarea Comunicării privind cooperarea
(art. 101 TFUE; Comunicarea Comisiei 2002/C 45/03)
12. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Mijloc de probă – Recurgere la o serie de indicii – Luare în considerare a unor elemente stabilite în afara perioadei încălcării – Admisibilitate – Nivelul necesar al forței probante în raport cu fiecare dintre indicii
(art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2)
13. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări care constă în încheierea unui acord anticoncurențial – Decizie care se bazează pe mijloace de probă scrise – Obligații în materie de probă ale întreprinderilor care contestă existența încălcării
(art. 101 TFUE)
14. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Mijloc de probă – Mijloace de probă scrise – Apreciere a valorii probante a unui document – Criterii – Document întocmit în legătură imediată cu faptele sau de un martor direct al acestor fapte – Valoare probantă ridicată
(art. 101 TFUE)
15. Drepturi fundamentale – Prezumția de nevinovăție – Procedură în materie de concurență – Aplicabilitate – Consecințe
[art. 101 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1)]
16. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Acord care vizează restrângerea concurenței – Urmărirea simultană a unor obiective legitime – Irelevanță
(art. 101 TFUE)
17. Înțelegeri – Practică concertată – Noțiune – Coordonare și cooperare incompatibile cu obligația fiecărei întreprinderi de a‑și stabili în mod autonom comportamentul pe piață – Divulgare de informații sensibile care elimină incertitudinea referitoare la comportamentul viitor al unui concurent – Informații cunoscute public – Includere – Condiții
(art. 101 TFUE)
18. Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Întreprindere care a participat la un acord anticoncurențial – Comportament diferit de cel convenit în cadrul înțelegerii – Împrejurare care nu permite în mod necesar excluderea participării sale la acord
(art. 101 TFUE)
19. Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Comportament al organelor unei întreprinderi imputabil acesteia – Condiții – Acțiune a unei persoane autorizate să acționeze în contul întreprinderii
(art. 101 TFUE)
20. Înțelegeri – Practică concertată – Noțiune – Schimb de informații între concurenți – Atingere adusă concurenței – Apreciere în raport cu natura încălcării – Discuție între concurenți privind factori importanți pentru evoluția prețurilor – Încălcare prin obiect – Lipsa unei legături directe între practica concertată și prețurile de consum – Lipsă de relevanță
(art. 101 TFUE)
21. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Întindere – Refuz de a comunica un document – Justificare
(art. 101 TFUE)
22. Concurență – Procedură administrativă – Audieri – Audierea anumitor persoane – Putere de apreciere a Comisiei – Limită – Respectarea dreptului la apărare
[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 10 alin. (3) și art. 13]
23. Înțelegeri – Încălcare complexă care prezintă elementele unui acord și elementele unei practici concertate – Calificare unică drept „acord și/sau practică concertată” – Admisibilitate
(art. 101 TFUE)
24. Înțelegeri – Practică concertată – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Obiect anticoncurențial – Constatare suficientă – Distincție între încălcări prin obiect și încălcări prin efect – Criterii care permit ca un acord să fie considerat o restricție prin obiect
(art. 101 TFUE)
25. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Lipsa constatării unei încălcări în privința unui alt operator care se află într‑o situație asemănătoare – Irelevanță
(art. 101 TFUE)
26. Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Răspundere stabilită în sarcina unei întreprinderi ca urmare a participării la încălcare, privită în ansamblu – Condiții
(art. 101 TFUE)
27. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Încălcare unică și continuă – Lipsa probei în privința anumitor perioade determinate din perioada globală avută în vedere – Întreruperea participării întreprinderii la încălcare – Încălcare repetată – Consecințe asupra determinării amenzii
(art. 101 TFUE)
28. Concurență – Amenzi – Orientări privind calcularea amenzilor – Metodă de calcul care ia în considerare diverse elemente de flexibilitate – Putere de apreciere a Comisiei – Limite – Respectarea principiului egalității de tratament – Calculul cuantumului de bază al amenzii – Control jurisdicțional – Întindere
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea Comisiei 2006/C 210/02, pct. 9, 12, 13 și 19-23]
29. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Metodă de calcul definită de orientările adoptate de Comisie – Calculul cuantumului de bază al amenzii – Criterii – Gravitatea încălcării – Apreciere în funcție de natura încălcării – Efectul unei practici anticoncurențiale – Criteriu nedeterminant
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea Comisiei 2006/C 210/02, pct. 19-24]
30. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Obligația Comisiei de a‑și respecta practica decizională anterioară – Inexistență
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea Comisiei 2006/C 210/02, pct. 29]
31. Concurență – Amenzi – Apreciere în funcție de comportamentul individual al întreprinderii – Efectul nesancționării unui alt operator economic – Inexistență
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
1. Dreptul Uniunii nu poate admite probe obținute cu nerespectarea totală a procedurii prevăzute pentru stabilirea acestora și care urmărește protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor interesate. Prin urmare, recurgerea la această procedură trebuie privită ca fiind o normă fundamentală de procedură în sensul articolului 263 alineatul (2) TFUE. Or, încălcarea unei norme fundamentale de procedură generează consecințe, independent de aspectul dacă această încălcare a cauzat un prejudiciu persoanei care o invocă.
În ceea ce privește, mai specific, procedura administrativă în materie de concurență, interdicția de a utiliza ca probe, în alte scopuri decât cele pentru care au fost obținute, informații obținute de Comisie și de autoritățile de concurență ale statelor membre în temeiul competențelor lor de anchetă, impusă prin articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, răspunde unei nevoi specifice, și anume necesitatea de a asigura respectarea garanțiilor procedurale inerente obținerii de informații de către Comisie și de către autoritățile naționale de concurență în cadrul misiunilor lor, permițând în același timp un schimb de informații între aceste autorități. Din această interdicție nu poate fi totuși dedusă în mod automat o interdicție generală pentru Comisie de a utiliza ca probă informații obținute de o autoritate națională în cadrul exercitării funcțiilor sale.
În acest cadru, legalitatea transmiterii la Comisie de către un procuror național sau de către autoritățile competente în materia concurenței a informațiilor obținute în cursul aplicării dreptului penal național este o problemă care ține de dreptul național. În plus, instanța Uniunii nu este competentă să controleze legalitatea, prin raportare la dreptul național, a unui act adoptat de către o autoritate națională. Prin urmare, întrucât transmiterea documentelor în cauză nu a fost declarată nelegală de o instanță națională, nu se poate considera că aceste documente sunt elemente de probă inadmisibile care trebuie înlăturate din dosar.
(a se vedea punctele 44-46, 78 și 80)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 48-53)
3. În cadrul unei proceduri administrative în materie de concurență, deși informațiile obținute de Comisie în timpul verificărilor nu trebuie utilizate în alte scopuri decât cele indicate în mandatul sau în decizia de verificare, nu se poate totuși concluziona de aici că ar fi interzis Comisiei să inițieze o procedură de investigație pentru a verifica exactitatea sau pentru a completa informații de care ar fi luat cunoștință întâmplător în cursul unei inspecții anterioare, în cazul în care aceste informații ar indica existența unor comportamente contrare normelor de concurență din tratat. În cadrul unei astfel de noi investigații, Comisia are dreptul să solicite noi copii ale documentelor obținute în cadrul primei investigații și să le utilizeze ca mijloace de probă în cazul vizat de a doua investigație, fără ca dreptul la apărare al întreprinderilor în cauză să fie afectat de acest lucru.
În consecință, faptul de a solicita unei întreprinderi să prezinte din nou documente pe care le‑a prezentat deja într‑o primă anchetă nu este ilicit, ci este o condiție indispensabilă a utilizării documentelor respective în cadrul unei a doua anchete.
(a se vedea punctele 54, 55, 69, 104 și 157)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 56, 57 și 148)
5. În cadrul unei proceduri administrative în materie de concurență, tocmai trimiterea comunicării privind obiecțiunile, pe de o parte, și accesul la dosar care permite destinatarului respectivei comunicări să ia cunoștință de elementele de probă din dosarul Comisiei, pe de altă parte, sunt cele care asigură dreptul la apărare.
Într‑adevăr, prin comunicarea privind obiecțiunile, întreprinderea în cauză este informată cu privire la toate elementele esențiale pe care Comisia se întemeiază în acest stadiu al procedurii. În consecință, numai după trimiterea comunicării menționate întreprinderea în cauză poate să valorifice pe deplin dreptul la apărare.
Astfel, dacă dreptul menționat mai sus ar fi extins la perioada care precedă trimiterea comunicării privind obiecțiunile, eficacitatea investigației Comisiei ar fi compromisă, întrucât, încă din prima etapă a investigației Comisiei, întreprinderea ar fi în măsură să identifice informațiile care sunt cunoscute de Comisie și, în consecință, pe cele care îi pot fi încă ascunse.
Așadar, Comisia nu are obligația de a informa întreprinderea vizată cu privire la transmiterea unor documente de către o autoritate națională înainte de a trimite comunicarea privind obiecțiunile.
(a se vedea punctele 94-97)
6. În cadrul unei proceduri administrative în materie de concurență, acordarea imunității condiționate la amenzi implică crearea unui statut procedural special, în cursul procedurii administrative, în favoarea întreprinderii care îndeplinește condițiile prevăzute la punctul 8 din Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri, care produce anumite efecte juridice. Această imunitate condiționată nu poate fi totuși nicidecum asimilată cu imunitatea la amenzi definitivă, care se acordă numai la finalul procedurii administrative.
Abia la finalul procedurii administrative, atunci când adoptă decizia finală, Comisia acordă sau nu acordă, în această decizie, imunitatea la amenzi propriu‑zisă întreprinderii care a beneficiat de imunitatea condiționată. Doar din acest moment statutul procedural care rezultă din imunitatea condiționată încetează să își mai producă efectele.
Astfel, din sistemul prevăzut în Comunicarea privind cooperarea reiese că, înainte de decizia finală, întreprinderea care solicită imunitatea nu beneficiază de imunitate la amenzi propriu‑zisă, ci numai de un statut procedural care este susceptibil să se transforme în imunitate la amenzi la finalul procedurii administrative dacă sunt îndeplinite condițiile necesare.
Prin urmare, Comisia nu este obligată să adopte o poziție definitivă cu privire la o cerere de clemență încă din etapa comunicării privind obiecțiunile.
În această privință, având în vedere obligațiile care decurg pentru o întreprindere din statutul procedural al solicitantului de imunitate, nu se poate considera că simplul fapt de a‑i fi amintit acest statut de către Comisie constituie exercitarea unei presiuni nelegale.
(a se vedea punctele 116, 119, 120, 146 și 154)
7. Acordarea imunității totale la amenzi constituie o excepție de la principiul răspunderii personale a întreprinderii pentru încălcarea normelor de concurență, care se justifică prin scopul de a favoriza descoperirea, investigarea și represiunea, precum și descurajarea practicilor care fac parte dintre cele mai grave restrângeri ale concurenței. În aceste condiții, este, așadar, logic să se pretindă că, în schimbul acordării imunității totale la amenzi pentru comportamentul ilicit pe care l‑a avut, întreprinderea care solicită imunitatea trebuie să coopereze la investigația Comisiei, conform Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri, „pe deplin, permanent și cu rapiditate”.
Din calificarea cooperării drept „deplină” rezultă că colaborarea pe care solicitantul de imunitate trebuie să o furnizeze Comisiei pentru a beneficia de imunitate trebuie să fie totală, absolută și fără rezerve. Calificarea drept „permanentă” și „rapidă” presupune că această colaborare trebuie să dureze pe parcursul întregii proceduri administrative și că, în principiu, trebuie să fie imediată.
În plus, o reducere a amenzii acordată în temeiul Comunicării privind cooperarea aplicabile nu poate fi justificată decât atunci când informațiile furnizate și, în general, comportamentul întreprinderii în cauză demonstrează o veritabilă cooperare din partea acesteia.
După cum rezultă din însăși noțiunea de cooperare, astfel, doar atunci când comportamentul întreprinderii în cauză demonstrează un asemenea spirit de cooperare poate fi acordată o reducere pe baza comunicării respective.
Acest raționament se aplică a fortiori cooperării necesare pentru a justifica acordarea imunității totale la amenzi, în măsura în care imunitatea constituie un tratament și mai favorabil decât o simplă reducere a amenzii. Prin urmare, noțiunea de cooperare „deplină, permanentă și rapidă” care justifică acordarea imunității totale la amenzi presupune o colaborare reală, totală și care se caracterizează printr‑un veritabil spirit de cooperare.
(a se vedea punctele 122-126)
8. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 139)
9. În dreptul concurenței, Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri determină, în mod general și abstract, metodologia pe care Comisia și‑a impus‑o în scopul aplicării programului său de clemență și asigură, prin urmare, securitatea juridică a întreprinderilor.
Deși Comunicarea privind cooperarea menționată nu poate fi calificată drept normă de drept pe care Comisia ar fi, în orice caz, obligată să o respecte, aceasta prevede totuși o normă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care Comisia nu se poate îndepărta într‑un caz specific fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament.
Adoptând asemenea norme de conduită și anunțând, prin intermediul publicării lor, că le va aplica în viitor situațiilor vizate de acestea, Comisia își limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu se poate abate de la aceste norme, în caz contrar riscând să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept, precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime.
(a se vedea punctele 141-143)
10. În cadrul unei proceduri administrative în materie de concurență, faptul că Comisia nu se întemeiază pe cererea inițială de clemență formulată de o întreprindere cu privire la un caz determinat ca dovadă a încălcării nu este de natură să demonstreze că Comisia a abuzat, în cursul unei proceduri ulterioare, de competențele sale pentru a determina întreprinderea menționată să confirme fapte referitoare la un alt caz. Astfel, obligația de cooperare a unei întreprinderi care solicită imunitate totală la amenzi include obligația de a furniza o cooperare deplină, permanentă și rapidă pe parcursul întregii proceduri, ceea ce poate implica de asemenea cercetări și declarații referitoare la fapte care nu sunt acoperite de declarația inițială ca urmare a întrebărilor adresate de Comisie, în măsura în care a răspunde la întrebări constituie o parte importantă a obligației de cooperare a solicitanților de imunitate.
În plus, în măsura în care Comisia are dreptul atât să disocieze, cât și să conexeze proceduri pentru motive obiective atunci când nu se invocă niciun element destinat să pună în discuție motivele invocate de Comisie pentru a decide că faptele din două proceduri distincte trebuie considerate ca fiind două încălcări vădit distincte, Comisia poate considera în mod întemeiat că orice solicitant de imunitate trebuie să coopereze la cele două investigații distincte care pot să decurgă din aceeași cerere de imunitate și să continue să coopereze chiar și după ce a obținut imunitatea finală pentru încălcarea sau încălcările acoperite de una dintre investigații.
Pe de altă parte, din moment ce Comisia se poate întemeia pe indicii dintr‑un caz ca punct de plecare pentru investigații într‑un alt caz și obligația de cooperare a solicitantului de imunitate se întinde pe tot parcursul procedurii și implică obligația de a reacționa la împrejurări noi, faptul de a se întemeia astfel pe un document care figurează în dosarul unui alt caz pentru a adresa o întrebare solicitantului de imunitate nu apare ca fiind nelegal.
(a se vedea punctele 147-149 și 165)
11. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 151-153, 182, 338-343, 356, 380, 381, 386 și 495)
12. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 175-179, 203, 217 și 375)
13. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 180, 181 și 261-263)
14. Principiul care prevalează în dreptul Uniunii este cel al liberei administrări a probelor și singurul criteriu relevant pentru aprecierea probelor furnizate în mod liber constă în credibilitatea acestora, care depinde de originea lor, de împrejurările întocmirii lor, de destinatarul lor și de caracterul rezonabil și fiabil al conținutului acestora. Astfel, trebuie să se acorde o mare importanță împrejurării că un document a fost întocmit în legătură imediată cu faptele sau de un martor direct al acestor fapte.
(a se vedea punctele 182, 183, 197, 222, 229 și 344)
15. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 184 și 185)
16. În dreptul concurenței, un acord poate fi considerat ca având un obiect restrictiv chiar dacă nu are drept unic obiectiv restrângerea concurenței, ci urmărește și alte obiective legitime, în afară de cazul în care se demonstrează că acele contacte între întreprinderi au servit numai acelor obiective legitime.
(a se vedea punctele 220, 230 și 306)
17. În dreptul concurenței, schimbul de informații dintre concurenți nu devine legitim ca urmare a faptului că aceste informații sau unele dintre ele sunt cunoscute în mod public, în măsura în care orice operator economic trebuie să stabilească în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piața internă. Deși cerința autonomiei nu exclude dreptul operatorilor economici de a se adapta în mod inteligent la comportamentul constatat sau prevăzut al concurenților lor, aceasta se opune totuși în mod riguros oricărui contact direct sau indirect între acești operatori, având ca obiect sau ca efect fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care întreprinderea însăși este decisă sau preconizează să îl adopte pe piață.
În această privință, punctul de vedere al unui concurent asupra uneia sau a alteia dintre informațiile importante pentru condițiile ofertei și ale cererii, susceptibilă de a fi obținută în alt fel decât prin intermediul discuțiilor cu întreprinderile în cauză, și incidența acestuia asupra evoluției pieței nu constituie, prin definiție, o informație publică disponibilă.
În plus, punerea în comun regulată a informațiilor în legătură cu viitoarele prețuri poate avea ca efect creșterea, în mod artificial, a transparenței pe o piață pe care concurența este deja atenuată având în vedere un context de reglementare specific și schimburi de informații între concurenți
Mai mult, chiar atunci când informațiile privind prețurile sunt cunoscute de clienți anterior comunicării acestora către concurenți și, astfel, pot fi colectate de pe piață trebuie respinsă, aceasta nu înseamnă că, la momentul trimiterii listelor de prețuri către concurenți, aceste prețuri constituie deja o informație obiectivă existentă pe piață, reperabilă imediat. Trimiterea directă le permite concurenților să aibă cunoștință despre aceste informații într‑un mod mai simplu, mai rapid și mai direct decât prin intermediul pieței. În plus, această trimitere prealabilă le permite să creeze un climat de siguranță reciprocă în ce privește politicile lor viitoare de prețuri.
În sfârșit, simplul fapt de a fi primit informații privitoare la unii concurenți, informații pe care un operator independent le păstrează ca secrete de afaceri, este suficient pentru a dovedi existența unei intenții anticoncurențiale.
(a se vedea punctele 282 și 320-324)
18. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 302)
19. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 303 și 304)
20. Schimbul de informații dintre concurenți poate încălca normele de concurență atunci când atenuează sau suprimă gradul de nesiguranță privind funcționarea pieței relevante, având ca rezultat restrângerea concurenței dintre întreprinderi. Astfel, stabilirea unui preț, fie și numai indicativ, afectează concurența prin faptul că permite tuturor participanților la înțelegere să prevadă cu un grad rezonabil de certitudine care va fi politica de prețuri urmată de concurenții lor. Mai general, asemenea înțelegeri presupun o intervenție directă asupra parametrilor esențiali ai concurenței pe piața relevantă.
În ceea ce privește în mod particular piața bananelor, evocarea în cursul unor discuții bilaterale dintre operatori avizați a unor factori foarte importanți pentru determinarea nivelului ofertei în raport cu cererea, cum ar fi condițiile meteorologice, atât în țările producătoare, cât și în cele destinatare ale fructelor în scopul consumului, importanța stocurilor din porturi și de la operatorii care efectuau procesul de maturare artificială, situația vânzărilor la nivelul comerțului cu amănuntul și la operatorii care efectuau procesul de maturare artificială, precum și existența unor campanii promoționale, conduce în mod necesar la o împărtășire a înțelegerii pieței și a evoluției sale în materie de prețuri.
În această privință, presupunând chiar că prețurile reale facturate ulterior nu corespund intențiilor de preț schimbate de părți, aceasta nu înlătură caracterul anticoncurențial al schimburilor menționate. În plus, articolul 101 TFUE urmărește, asemenea altor norme de concurență prevăzute de tratat, să protejeze nu numai interesele directe ale concurenților sau ale consumatorilor, ci structura pieței și, prin aceasta, concurența în sine.
În special, faptul că o practică concertată nu are o incidență directă asupra nivelului prețurilor nu împiedică constatarea faptului că aceasta a limitat concurența între întreprinderile în cauză. Astfel, prețurile practicate efectiv pe o piață pot fi influențate de factori externi, aflați în afara controlului membrilor unei înțelegeri, precum evoluția economiei în general, evoluția cererii în acest sector particular sau puterea de negociere a clienților.
(a se vedea punctele 328-330, 388, 391, 456, 457, 536 și 537)
21. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 400-403)
22. În cadrul unei proceduri administrative în materie de concurență, printre garanțiile conferite de ordinea juridică a Uniunii se numără în special obligația instituției competente de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele pertinente ale cauzei.
În această privință, garantarea dreptului la apărare nu impune Comisiei să procedeze la audierea unor martori indicați de persoanele interesate în cazul în care consideră că investigarea cazului a fost suficientă. Astfel, deși articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 773/2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 TFUE] și [102 TFUE] prevede că întreprinderile și asociațiile de întreprinderi care fac obiectul unei proceduri efectuate în temeiul Regulamentului nr. 1/2003 pot propune Comisiei să audieze persoane care ar putea confirma faptele prezentate în observațiile lor, într‑un astfel de caz reiese din articolul 13 din același regulament că Comisia dispune de o marjă de apreciere rezonabilă pentru a decide cu privire la interesul pe care îl poate avea audierea persoanelor a căror mărturie poate prezenta importanță pentru examinarea dosarului.
(a se vedea punctele 405 și 406)
23. În dreptul concurenței, comparația între noțiunile „acord” și „practică concertată” relevă că, din punct de vedere subiectiv, acestea presupun forme de coluziune care au aceeași natură și nu se disting decât prin intensitatea lor și prin formele în care se manifestă. În consecință, deși noțiunile de acord și de practică concertată cuprind elemente constitutive parțial diferite, acestea nu sunt reciproc incompatibile. Prin urmare, Comisia nu avea obligația de a califica drept acord sau practică concertată fiecare comportament constatat, ci a putut în mod întemeiat să califice o parte dintre aceste comportamente drept „acorduri” și o parte drept „practici concertate”.
Astfel, împrejurarea că încălcarea în discuție implică numai două întreprinderi, dintre care una mică, și că aceasta a durat mai puțin de nouă luni nu schimbă cu nimic faptul că Comisia nu are obligația să califice drept acord sau practică concertată fiecare dintre comportamentele constatate, ci poate să califice în mod întemeiat unele dintre aceste comportamente drept „acorduri”, iar altele drept „practici concertate”. În această privință, atunci când Comisia stabilește corespunzător cerințelor legale existența unor contacte între părți, nu se poate pretinde ca Comisia să determine cu precizie fiecare moment individual în care a avut loc o concertare între părți.
(a se vedea punctele 418, 419 și 453)
24. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 421-431, 469, 471 și 472)
25. În dreptul concurenței, constatarea unei încălcări în sarcina unor întreprinderi nu poate fi înlăturată pentru motivul că alte întreprinderi nu au fost urmărite. Astfel, împrejurarea că un operator care se află într‑o situație similară cu cea a unei întreprinderi incriminate nu a făcut obiectul niciunei constatări a încălcării din partea Comisiei nu poate să permită înlăturarea încălcării reținute împotriva întreprinderilor incriminate, din moment ce aceasta a fost stabilită în mod corect.
(a se vedea punctul 461)
26. O încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE poate rezulta nu numai dintr‑un act izolat, ci și dintr‑o serie de acte sau chiar dintr‑un comportament continuu. Această interpretare nu poate fi contestată pentru motivul că unul sau mai multe elemente ale acestei serii de acte sau ale acestui comportament continuu ar putea constitui ele însele și privite izolat o încălcare a respectivei dispoziții. Atunci când diferitele acțiuni se înscriu într‑un plan de ansamblu din cauza obiectului identic al acestora constând în denaturarea concurenței în cadrul pieței interne, Comisia are dreptul să impute răspunderea pentru aceste acțiuni în funcție de participarea la încălcare, privită în ansamblul său.
În această privință, noțiunea de încălcare unică urmărește o situație în care mai multe întreprinderi au participat la o încălcare reprezentată printr‑un comportament continuu, prin care se urmărește un singur scop economic, de denaturare a concurenței, sau constituită din încălcări individuale legate între ele printr‑o identitate de obiect (același scop al tuturor elementelor) și de subiecte (identitate a întreprinderilor în cauză, conștiente de participarea la obiectul comun).
În plus, noțiunea de încălcare unică se poate raporta la calificarea juridică a unui comportament anticoncurențial care constă în acorduri, în practici concertate și în decizii ale asocierilor de întreprinderi.
(a se vedea punctele 478-480 și 491)
27. În materie de înțelegeri, noțiunea de plan de ansamblu permite Comisiei să prezume că comiterea unei încălcări nu a fost întreruptă, deși, pentru o anumită perioadă, nu dispune de proba privind participarea întreprinderii în cauză la această încălcare, cu condiția ca întreprinderea să fi participat la încălcare înainte și după această perioadă și cu condiția să nu existe probe sau indicii care pot sugera că încălcarea a fost întreruptă în ceea ce o privește. În acest caz, Comisia va putea aplica o amendă pentru întreaga perioadă a încălcării, inclusiv perioada pentru care nu dispune de proba privind participarea întreprinderii în cauză.
În această privință, deși probele trebuie apreciate în ansamblul lor pentru a examina dacă Comisia a îndeplinit sarcina probei în vederea stabilirii corespunzător cerințelor legale a existenței încălcării, examinarea efectuată în vederea stabilirii caracterului continuu al acesteia nu urmărește să analizeze dacă seria de probe în ansamblul său permite să se admită în mod rezonabil că încălcarea s‑a desfășurat în mod neîntrerupt în întreaga perioadă vizată de aceste probe, ci dacă Comisia a prezentat elemente de probă care se raportează la fapte suficient de apropiate în timp, astfel încât să poată fi admis în mod rezonabil că încălcarea s‑a desfășurat în mod neîntrerupt între două date precise.
În schimb, atunci când, pe baza unei aprecieri, în contextul funcționării înțelegerii în cauză, a perioadei care separă două manifestări ale unui comportament ilicit, se poate considera că participarea unei întreprinderi la încălcare a fost întreruptă și că întreprinderea a participat la încălcare înainte și după această întrerupere, această încălcare trebuie calificată drept repetată dacă – la fel ca în cazul încălcării continue – există un obiectiv unic urmărit de aceasta înainte și după întrerupere. Un asemenea obiectiv unic se poate deduce din identitatea obiectivelor practicilor în cauză, a produselor în cauză, a întreprinderilor care au participat la coluziune, a principalelor modalități de punere în aplicare a acesteia, a persoanelor fizice implicate pe seama întreprinderilor și, în sfârșit, a domeniului de aplicare geografic al practicilor respective. În acest caz, încălcarea este unică și repetată și, deși Comisia poate aplica o amendă pentru întreaga perioadă a încălcării, ea nu poate, în schimb, să aplice o amendă pentru perioada în care încălcarea a fost întreruptă.
(a se vedea punctele 481-484, 494 și 496)
28. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 502-511)
29. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 508, 525, 528-532, 538 și 539)
30. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 548, 549, 552 și 553)
31. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 556-558)