Cauza T‑442/08

International Confederation of Societies of Authors and Composers (CISAC)

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Drepturi de autor privind execuția publică a operelor muzicale prin internet, prin satelit și retransmisia prin cablu – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Împărțirea pieței geografice – Acorduri bilaterale între societățile de gestiune colectivă naționale – Practică concertată care exclude posibilitatea de a acorda autorizații multiteritorii și multirepertoriu – Probă – Prezumția de nevinovăție”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 12 aprilie 2013

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare directă – Criterii – Decizie a Comisiei de constatare a unei practici anticoncurențiale – Acțiune formulată de o organizație ale cărei activități au servit drept cadru pentru elaborarea acordurilor care pun în aplicare practica respectivă – Afectarea directă a organizației

(art. 81 CE și art. 230 al patrulea paragraf CE)

2.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare individuală – Criterii – Decizie a Comisiei de constatare a unei practici anticoncurențiale – Acțiune formulată de o organizație ale cărei activități au servit drept cadru pentru elaborarea acordurilor care pun în aplicare practica respectivă – Afectarea poziției sale de negociator – Implicare îndeaproape în procedura administrativă

(art. 81 CE și art. 230 al patrulea paragraf CE)

3.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării – Întinderea sarcinii probei

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]

4.      Dreptul Uniunii – Principii – Drepturi fundamentale – Prezumția de nevinovăție – Procedură în materie de concurență – Decizie de constatare a unei încălcări, dar prin care nu se aplică o amendă – Aplicabilitate

[art. 81 alin. (1) CE; art. 6 alin. (2) UE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1)]

5.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Mijloc de probă – Recurgere la o serie de indicii – Nivelul necesar al forței probante în raport cu fiecare dintre indicii – Probe întemeiate numai pe comportamentul întreprinderilor – Obligații în materie de probă ale întreprinderilor care contestă existența încălcării – Obligații ale Comisiei prin care se contestă plauzibilitatea explicațiilor propuse de întreprinderi

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]

6.      Înțelegeri – Interzicere – Înțelegeri care continuă să producă efecte după încetarea lor formală – Aplicarea articolului 81 CE

[art. 81 alin. (1) CE]

7.      Înțelegeri – Practică concertată – Paralelism de comportament – Prezumție privind existența unei practici concertate – Limite – Refuzul societăților naționale de gestiune a drepturilor de autor de a permite unui utilizator stabilit într‑un alt stat membru să aibă acces direct la repertoriul lor – Atingere adusă concurenței

[art. 81 alin. (1) CE]

1.      Condiția de admisibilitate a unei acțiuni privind afectarea directă impune, în primul rând, ca măsura contestată să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a reclamantului și, în al doilea rând, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor acestei măsuri care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare.

Trebuie să fie considerată ca direct afectată de o decizie a Comisiei, care constată o practică anticoncurențială pusă în aplicare de societățile naționale de gestiune colectivă a drepturilor de autor privind execuția publică a operelor muzicale prin intermediul unor acorduri de reprezentare reciprocă, o organizație neguvernamentală ale cărei activități au servit drept cadru pentru elaborarea acordurilor respective și care sunt relevante pentru a aprecia dacă respectivele societăți naționale de gestiune colectivă pun în aplicare decizia atacată prin încetarea încălcării constatate și prin evitarea unui comportament similar în viitor.

(a se vedea punctele 66-68 și 72)

2.      O organizație, care nu este destinatara actului atacat, este vizată în mod individual de acesta atunci când ea are un interes propriu de a exercita acțiunea, în special pentru că poziția sa de negociator a fost afectată prin actul a cărui anulare este solicitată.

Această situație se regăsește în cazul unei organizații care atacă o decizie a Comisiei de constatare a unei practici anticoncurențiale pusă în aplicare de societățile naționale de gestiune colectivă a drepturilor de autor privind execuția publică a operelor muzicale prin intermediul unor acorduri de reprezentare reciprocă, care afectează rolul său de facilitator al cooperării între respectivele societăți naționale de gestiune colectivă.

Afectarea individuală este confirmată de împrejurarea că organizația reclamantă, destinatara comunicării privind obiecțiunile și implicată îndeaproape în procedura administrativă în calitate de important interlocutor al Comisiei, ocupa o poziție de negociator clar delimitată și strâns legată de obiectul însuși al deciziei, care o punea într‑o situație de fapt care o caracteriza în raport cu orice altă persoană.

(a se vedea punctele 73-77)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 91 și 138)

4.      În materia concurenței, orice dubiu al instanței Uniunii trebuie interpretat în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia de constatare a unei încălcări. Prin urmare, instanța nu poate concluziona că Comisia a dovedit existența încălcării în cauză corespunzător cerințelor legale dacă în percepția sa există încă un dubiu cu privire la acest aspect, în special în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii de aplicare a unei amenzi.

Prin urmare, se impune să se țină seama de prezumția de nevinovăție, astfel cum rezultă aceasta în special din articolul 6 alineatul (2) din Convenția europeană a drepturilor omului, care face parte dintre drepturile fundamentale care, potrivit jurisprudenței Curții, constituie principii generale ale dreptului Uniunii. Având în vedere natura încălcărilor în cauză, precum și natura și gradul de gravitate ale sancțiunilor aferente acestora, prezumția de nevinovăție se aplică în special în procedurile referitoare la încălcări ale normelor de concurență aplicabile întreprinderilor și care se pot finaliza prin impunerea de amenzi sau de penalități cu titlu cominatoriu.

Această jurisprudență, dezvoltată în cadrul unor cauze în care Comisia a impus o amendă, este aplicabilă și în cazul în care în decizia de constatare a unei încălcări nu a fost impusă în cele din urmă o amendă. În plus, trebuie să se țină seama de atingerea semnificativă adusă reputației pe care o reprezintă, pentru o persoană fizică sau juridică, constatarea că a fost implicată într‑o încălcare a normelor de concurență.

(a se vedea punctele 92-95)

5.      În materia concurenței, pentru a dovedi existența încălcării articolului 81 alineatul (1) CE, Comisia trebuie să furnizeze dovezi precise și concordante. Cu toate acestea, nu este necesar ca fiecare dintre probele prezentate de Comisie să îndeplinească aceste criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să îndeplinească această cerință.

Astfel, având în vedere că interdicția de a participa la practici și la acorduri anticoncurențiale, precum și sancțiunile care pot fi aplicate autorilor încălcării sunt notorii, în mod obișnuit activitățile pe care aceste practici și acorduri le presupun se desfășoară în mod clandestin, reuniunile se țin în secret și documentația aferentă acestora este redusă la minimum. Chiar în cazul în care Comisia descoperă înscrisuri care atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, precum procesele‑verbale ale unei reuniuni, în mod normal acestea nu vor fi decât fragmentare și dispersate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. Cu toate acestea, atunci când contextul în care se derulează reuniuni între întreprinderi acuzate că au încălcat dreptul concurenței arată că aceste reuniuni erau necesare pentru a trata în mod colectiv probleme care nu aveau legătură cu încălcări ale dreptului concurenței, Comisia nu poate prezuma că aceste reuniuni aveau drept obiect concertarea cu privire la practici anticoncurențiale. În majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă dintr‑o serie de coincidențe și de indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicații coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurență.

Atunci când dovada concertării dintre întreprinderi nu rezultă din simpla constatare a unui comportament paralel pe piață, ci din înscrisuri din care reiese că practicile erau rezultatul unei concertări, întreprinderilor în cauză le revine nu numai sarcina de a prezenta o pretinsă altă explicație a faptelor constatate de Comisie, ci și sarcina de a contesta existența acestor fapte stabilite în temeiul înscrisurilor prezentate de Comisie.

În schimb, atunci când raționamentul Comisiei se întemeiază pe presupunerea că faptele constatate în decizia sa nu se pot explica altfel decât printr‑o concertare între întreprinderi, este suficient ca întreprinderile în cauză să stabilească împrejurări care pun într‑o lumină diferită faptele stabilite de Comisie și care permit astfel substituirea explicației reținute de Comisie cu o altă explicație a faptelor.

În această privință, atunci când recurge la anumite exemple pentru a lipsi de plauzibilitate teza întreprinderii în cauză, îi incumbă Comisiei sarcina probei pentru a arăta de ce sunt pertinente aceste exemple. În plus, aceasta nu poate imputa întreprinderii în cauză că nu a furnizat mai multe precizări cu privire la cealaltă explicație a sa, având în vedere că Comisia este cea care trebuie să facă dovada încălcării. În consecință, dacă Comisia, în cadrul etapei administrative, consideră că întreprinderea în cauză nu și‑a susținut în mod suficient explicația, trebuie să continue investigarea dosarului sau să constate în decizia sa că partea interesată nu a fost în măsură să furnizeze informațiile necesare pentru a examina dacă existau explicații plauzibile pentru comportamentul paralel al întreprinderilor în cauză.

Înainte de a aprecia existența unor explicații ale comportamentului paralel, altele decât concertarea, este necesar să se examineze problema dacă Comisia a stabilit existența încălcării prin probe care depășesc simpla constatare a unui comportament paralel. Astfel, examinarea acestei probleme o precedă pe cea a temeiniciei altor explicații decât concertarea, întrucât, dacă Tribunalul ar ajunge la concluzia că astfel de probe au fost prezentate, explicațiile menționate, chiar dacă ar fi plauzibile, nu ar infirma constatarea acestei încălcări.

(a se vedea punctele 96-99, 101, 107 și 161)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 123)

7.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 137)