Cauza C‑429/14

Air Baltic Corporation AS

împotriva

Lietuvos Respublikos specialiųjų tyrimų tarnyba

(cerere de decizie preliminară
formulată de Lietuvos Aukščiausiasis Teismas)

„Trimitere preliminară – Transport aerian – Convenția de la Montreal – Articolele 19, 22 și 29 – Răspunderea transportatorului aerian în caz de întârziere în transportul internațional de pasageri – Contract de transport încheiat de angajatorul pasagerilor – Prejudiciu rezultat dintr‑o întârziere – Prejudiciu suferit de angajator”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 februarie 2016

1.        Acorduri internaționale – Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional – Interpretare – Competența Curții de a interpreta dispozițiile acesteia

(Convenția de la Montreal din 1999)

2.        Transporturi – Transport aerian – Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional – Consumatori din transportul aerian – Noțiune – Lipsa de coincidență cu noțiunea de pasager

[Convenția de la Montreal din 1999, art. 1 alin. (1)]

3.        Transporturi – Transport aerian – Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional – Răspunderea transportatorului aerian în caz de întârziere în transportul internațional de pasageri – Contract de transport încheiat între transportatorul aerian și angajatorul pasagerilor – Dreptul la despăgubire al angajatorului – Admisibilitate – Întindere

[Convenția de la Montreal din 1999, art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (5), art. 19, 22, 25 și 29 și art. 33 alin. (1)]

1.        Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional, încheiată la Montreal la 28 mai 1999, a fost semnată de Comunitatea Europeană la 9 decembrie 1999 și ulterior aprobată în numele acesteia de Consiliul Uniunii Europene la 5 aprilie 2001. Această convenție a intrat în vigoare, în ceea ce privește Uniunea Europeană, la 28 iunie 2004. Din aceasta rezultă că dispozițiile Convenției de la Montreal fac parte integrantă, de la această intrare în vigoare, din ordinea juridică a Uniunii și că, pe cale de consecință, Curtea este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea acesteia, dat fiind că această convenție a fost redactată în limbile engleză, arabă, chineză, spaniolă, franceză și rusă și că aceste șase versiuni lingvistice sunt, toate, autentice în egală măsură.

În ceea ce privește o astfel de interpretare, articolul 31 din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor, care codifică dreptul internațional general, care este obligatoriu pentru Uniune, precizează, referitor la acest aspect, că un tratat trebuie să fie interpretat cu bună‑credință, potrivit sensului obișnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului în contextul lor și în lumina obiectului și a scopului său.

(a se vedea punctele 22-24)

2.        Articolul 1 alineatul (1) din Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional, încheiată la Montreal la 28 mai 1999 și semnată de Comunitatea Europeană la 9 decembrie 1999 și ulterior aprobată în numele acesteia de Consiliul Uniunii Europene la 5 aprilie 2001 trebuie interpretat în lumina celui de la treilea paragraf al preambulului acestei convenții, care subliniază importanța asigurării protecției intereselor consumatorilor din transportul aerian internațional, înțelegându‑se că noțiunea „consumator”, în sensul acestei convenții, nu se confundă în mod necesar cu noțiunea „pasager”, însă cuprinde, după caz, persoane care nu sunt transportate ele însele și, așadar, nu sunt pasageri.

În lumina unui astfel de obiectiv, lipsa unei referiri, în textul articolului 1 amintit, la persoanele care recurg la serviciile unui transportator aerian internațional în vederea transportului angajaților lor, în calitate de pasageri, nu poate fi înțeleasă ca excluzând din domeniul de aplicare al acestei convenții aceste persoane și, pe cale de consecință, prejudiciile pe care acestea sunt susceptibile să le sufere în această calitate.

(a se vedea punctele 38 și 39)

3.        Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional încheiată la Montreal la 28 mai 1999, în special articolele 19, 22 și 29 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că un transportator aerian care a încheiat un contract de transport internațional cu angajatorul unor persoane transportate în calitate de pasageri este răspunzător față de acest angajator de prejudiciul rezultat din întârzierea unor zboruri efectuate de angajații acestuia în temeiul acestui contract și legat de cheltuielile suplimentare efectuate de angajatorul respectiv.

Astfel, reiese din mai multe dispoziții convergente ale Convenției de la Montreal, îndeosebi din articolul 1 alineatul (2), din articolul 3 alineatul (5), din articolele 25 și 29 și din articolul 33 alineatul (1), că aceasta instituie o legătură între, pe de o parte, răspunderea transportatorului aerian și, pe de altă parte, existența unui contract de transport internațional încheiat între un astfel de transportator aerian și o altă parte, fără ca faptul că această altă parte este ea însăși sau nu este un pasager să prezinte o relevanță deosebită în vederea angajării răspunderii transportatorului în temeiul acestui contract.

De altfel, din cerința răspunderii limitate pe pasager, prevăzută la articolul 22 alineatul (1) din convenția menționată, reiese că cuantumul daunelor interese susceptibile a fi acordate persoanei care introduce o acțiune în repararea unui prejudiciu rezultat dintr‑o întârziere în transportul internațional de pasageri nu poate, în orice caz, să depășească cuantumul obținut prin înmulțirea limitei stabilite la articolul 22 alineatul (1) din Convenția de la Montreal cu numărul de pasageri transportați în temeiul contractului încheiat între această persoană și transportatorul sau transportatorii aerieni respectivi.

(a se vedea punctele 41, 48, 49 și 52 și dispozitivul)