Language of document : ECLI:EU:C:2016:404

Cauza C‑27/15

Pippo Pizzo

împotriva

CRGT srl

(cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di giustizia amministrativa per la Regione siciliana)

„Trimitere preliminară – Achiziții publice – Directiva 2004/18/CE – Participarea la o procedură de cerere de ofertă – Posibilitatea de a utiliza capacitățile altor întreprinderi pentru îndeplinirea condițiilor necesare – Neplata unei contribuții care nu este prevăzută în mod explicit – Excludere de la procedura de achiziții fără posibilitatea de a rectifica această omisiune”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 2 iunie 2016

1.        Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2004/18 – Criterii de selecție calitativă – Capacitatea economică, financiară, tehnică și/sau profesională – Reglementare națională care autorizează un operator economic să menționeze capacitățile mai multor întreprinderi – Admisibilitate

[Directiva 2004/18 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 47 alin. (2) și art. 48 alin. (3)]

2.        Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2014/24 – Aplicarea în timp

[Directiva 2014/18 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 63 alin. (1) al treilea paragraf și alin. (2) și art. 90]

3.        Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2004/18 – Principiul egalității de tratament al ofertanților – Obligația de transparență – Excludere de la participarea la un contract de achiziții a unui operator economic care nu a respectat o obligație care nu era prevăzută explicit în documentele procedurii de achiziție sau în legea națională – Inexistența unei posibilități de rectificare a acestei omisiuni – Inadmisibilitate

(Directiva 2004/18 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 și 27, și anexa VII A)

1.        Articolele 47 și 48 din Directiva 2004/18 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații naționale care autorizează un operator economic să se prevaleze de capacitățile uneia sau mai multor entități terțe cu scopul de a îndeplini cerințele minime de participare la o procedură de cerere de ofertă pe care acest operator nu le îndeplinește decât în parte, inclusiv prin utilizarea atestărilor bancare ale acestora.

În această privință, Directiva 2004/18 permite cumulul capacităților mai multor operatori economici în vederea îndeplinirii cerințelor minime de capacitate stabilite de autoritatea contractantă cu condiția să se facă dovada că ofertantul sau candidatul care se prevalează de capacitățile uneia sau mai multor altor entități va dispune efectiv de mijloacele acestora care sunt necesare pentru executarea contractului. Deși nu se poate exclude existența unor lucrări ale căror particularități să necesite o anumită capacitate care nu poate fi obținută prin gruparea capacităților inferioare ale mai multor operatori, autoritatea contractantă ar putea totuși impune în mod întemeiat ca nivelul minim al capacității în cauză să fie atins de un operator economic unic sau prin recurgerea la un număr limitat de operatori economici, întrucât această cerință ar avea legătură și ar fi proporțională cu obiectul contractului în cauză. Cu toate acestea, îi revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă cererea de ofertă și caietul de sarcini ale contractului în cauză prevăd în mod explicit că, ținând seama de particularitatea prestațiilor care fac obiectul acestui contract, un nivel minim de capacitate ar fi trebuit să fie atins de un operator economic unic.

(a se vedea punctele 26, 28-30 și 34 și dispozitiv 1)

2.        În aplicarea articolului 90 din Directiva 2014/24 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18, statele membre trebuie să se conformeze dispozițiilor acesteia cel târziu la data de 18 aprilie 2016. În această privință, deși statele membre trebuie să se abțină să adopte, în cursul termenului de transpunere a unei directive, dispoziții de natură să compromită în mod grav rezultatul prevăzut de aceasta, ele nu pot totuși să impună unui ofertant, înainte de expirarea termenului menționat, condiții care nu rezultă din dreptul Uniunii.

(a se vedea punctele 31 și 32)

3.        Principiul egalității de tratament și obligația de transparență trebuie interpretate în sensul că se opun excluderii unui operator economic de la procedura de atribuire a unui contract de achiziții publice ca urmare a nerespectării, de către acesta, a unei obligații care nu rezultă în mod expres din documentele aferente acestei proceduri sau din legea națională în vigoare, ci dintr‑o interpretare a acestei legi și a acestor documente, precum și din acoperirea lacunelor, de către autoritățile sau de către instanțele administrative naționale, prezentate de documentele menționate. În aceste împrejurări, principiile egalității de tratament și proporționalității trebuie interpretate în sensul că nu se opun faptului de a permite operatorului economic să își remedieze situația și să îndeplinească obligația menționată într‑un termen stabilit de autoritatea contractantă.

Astfel, pe de o parte, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, autorității contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le‑a stabilit. Această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură, întrucât articolul 27 din această directivă nu poate fi interpretat în sensul că ar permite autorităților contractante să deroge de la obligația.

Pe de altă parte, o condiție de care depinde dreptul de a participa la o procedură de achiziții publice care ar decurge din interpretarea dreptului național și a practicii unei autorități i‑ar afecta în special pe ofertanții stabiliți în alte state membre, întrucât nivelul lor de cunoaștere a dreptului național și a interpretării acestuia, precum și a practicii autorităților naționale nu poate fi comparat cu cel al ofertanților naționali.

(a se vedea punctele 39, 42, 44, 46, 47 și 51 și dispozitiv 2)