HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
2 martie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Politica socială – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Organizarea timpului de lucru – Articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Directiva 2003/88/CE – Articolele 3 și 5 – Repaus zilnic și repaus săptămânal – Reglementare națională care prevede o perioadă minimă de repaus săptămânal de 42 de ore – Obligația de a acorda repausul zilnic – Modalități de acordare”
În cauza C‑477/21,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Miskolci Törvényszék (Curtea din Miskolc, Ungaria), prin decizia din 28 iunie 2021, primită de Curte la 3 august 2021, în procedura
IH
împotriva
MÁV‑START Vasúti Személyszállító Zrt.,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din doamna A. Prechal, președintă de cameră, doamna M. L. Arastey Sahún (raportoare), domnii F. Biltgen, N. Wahl și J. Passer, judecători,
avocat general: domnul G. Pitruzzella,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru IH, de L. Tóth, ügyvéd;
– pentru MÁV‑START Vasúti Személyszállító Zrt., de S. Szabó și I. Tóthné Pelle, ügyvédek;
– pentru guvernul maghiar, de Zs. Biró-Tóth și M. Z. Fehér, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de D. Recchia și K. Talabér‑Ritz, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 13 octombrie 2022,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 3 și 5 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3), citite în lumina articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între IH, pe de o parte, și angajatorul său, MÁV‑START Vasúti Személyszállító Zrt. (denumit în continuare „MÁV‑START”), pe de altă parte, în legătură cu acordarea unor perioade de repaus zilnic cu ocazia acordării perioadelor de repaus săptămânal.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2003/88, aceasta stabilește „cerințe minime de securitate și sănătate pentru organizarea timpului de lucru”.
4 Articolul 3 din directivă, intitulat „Repausul zilnic”, prevede:
„Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore.”
5 Articolul 5 din aceeași directivă, intitulat „Repausul săptămânal”, prevede:
„Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în decursul unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute în articolul 3.
În cazuri justificate datorită condițiilor obiective, tehnice sau de organizare a muncii, se poate stabili o perioadă minimă de repaus de 24 de ore.”
6 Potrivit articolului 15 din aceeași directivă, intitulat „Dispoziții mai favorabile”:
„Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta și aplica acte cu putere de lege și acte administrative mai favorabile protecției securității și sănătății lucrătorilor sau de a favoriza sau a permite aplicarea unor convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, care sunt mai favorabile protecției securității și sănătății lucrătorilor.”
Dreptul maghiar
Codul muncii
7 Articolul 104 alineatul (1) din a munka törvénykönyvéről szóló 2012. évi I. törvény (Legea nr. I din 2012 privind Codul muncii) (Magyar Közlöny 2012/2., denumită în continuare „Codul muncii”) prevede:
„O perioadă de repaus de cel puțin 11 ore consecutive trebuie să se acorde între sfârșitul unei zile lucrătoare și începutul următoarei zile lucrătoare (denumită în continuare «repaus zilnic»).”
8 Articolul 105 alineatul (1) din acest cod prevede:
„Se acordă 2 zile de repaus pe săptămână (zile de repaus săptămânal). Zilele de repaus săptămânal pot fi repartizate și în mod variabil.”
9 Articolul 106 din codul menționat prevede:
„(1) În locul zilelor de repaus săptămânal, lucrătorului i se poate acorda o perioadă de repaus săptămânal neîntrerupt de cel puțin 48 de ore pe săptămână.
[…]
(3) În cazul în care programul de repartizare a timpului de lucru este variabil, lucrătorului i se poate acorda, în locul repausului săptămânal prevăzut la alineatul (1) și sub rezerva aplicării mutatis mutandis a alineatului (2), o perioadă de repaus săptămânal neîntrerupt de cel puțin 40 de ore, inclusiv o zi calendaristică. Lucrătorului trebuie să i se acorde în medie o perioadă de repaus săptămânal de cel puțin 48 de ore, luând drept referință cadrul de planificare a timpului de lucru sau perioada contabilă.”
Legea nr. CLXXXIII din 2005 privind transportul feroviar
10 Articolul 68/A alineatul (4) din a vasúti közlekedésről szóló 2005. évi CLXXXIII. törvény (Legea nr. CLXXXIII din 2005 privind transportul feroviar) (Magyar Közlöny 2005/172.) prevede:
„Prin derogare de la alineatele (1)-(3), dispozițiile articolului 68/B alineatul (1) […] se aplică și mecanicilor de locomotivă ce nu sunt considerați lucrători feroviari mobili care prestează servicii de interoperabilitate transfrontalieră.”
11 Articolul 68/B alineatul (1) din această lege prevede:
„În cazul lucrătorilor feroviari mobili care prestează servicii de interoperabilitate transfrontalieră, perioada de repaus zilnic la domiciliu trebuie să fie de cel puțin 12 ore consecutive într‑o perioadă de 24 de ore.”
Contractul colectiv de muncă
12 Potrivit articolului 46 punctul 1 din contractul colectiv de muncă încheiat între MÁV‑START și sindicate (denumită în continuare „contractul colectiv de muncă”), mecanicii de locomotivă trebuie să beneficieze de o perioadă de repaus zilnic de 12 ore (repaus zilnic la domiciliu), calculate de la sosirea la propriul domiciliu până la plecarea de la domiciliu la locul de muncă (timp de deplasare).
13 Potrivit articolului 47 punctul 1 din contractul colectiv de muncă menționat, mecanicii de locomotivă beneficiază de 2 zile de repaus săptămânal, acordate astfel încât între două perioade de lucru să existe cel puțin 48 de ore de repaus neîntrerupt.
14 Articolul 47 punctul 4 din contractul menționat prevede că, în conformitate cu articolul 106 din Codul muncii, mecanicilor de locomotivă li se poate acorda, în locul zilelor de repaus prevăzute la punctul 1, o perioadă de repaus neîntrerupt de cel puțin 42 de ore pe săptămână. În acest caz, lucrătorului trebuie să i se acorde în medie o perioadă de repaus săptămânal de cel puțin 48 de ore, luând drept referință cadrul de planificare a timpului de lucru.
Litigiul principal și întrebările preliminare
15 IH este angajat la MÁV‑START în calitate de mecanic de locomotivă. Locul său de muncă este centrul operațional al MÁV‑START din Miskolc (Ungaria). IH își desfășoară activitatea exclusiv în Ungaria.
16 Lui IH i se aplică contractul colectiv de muncă. Postul său se înscrie în cadrul de planificare lunară a timpului de lucru, care nu stabilește zile de repaus săptămânal, ci o perioadă de repaus săptămânal acordată de angajator pe baza unei perioade de referință săptămânale.
17 În conformitate cu contractul colectiv de muncă, MÁV‑START i‑a acordat lui IH o perioadă de repaus zilnic la domiciliu de 12 ore între două perioade de lucru, la care s‑a adăugat timpul standard de deplasare de două ori câte 30 de minute.
18 Pe de altă parte, o dată pe săptămână, MÁV‑START i‑a acordat un repaus săptămânal de cel puțin 48 de ore consecutive. Atunci când, într‑o anumită săptămână, acordarea unui astfel de repaus nu a fost posibilă, MÁV‑START i‑a acordat lui IH o perioadă de repaus neîntreruptă de cel puțin 42 de ore, astfel încât acesta să beneficieze de o perioadă medie de repaus săptămânal de cel puțin 48 de ore, luând drept referință cadrul de planificare lunară a timpului de lucru.
19 În aceste condiții, atunci când a beneficiat de acest repaus săptămânal, precum și atunci când și‑a luat concediu, IH nu a beneficiat nici de repausul zilnic, nici de timpul de deplasare.
20 IH a sesizat instanța de trimitere, Miskolci Törvényszék (Curtea din Miskolc, Ungaria), pentru a obține plata unor diferențe salariale și a invocat faptul că avea dreptul la o perioadă de repaus zilnic imediat înainte sau după perioadele sale de repaus săptămânal sau de concediu.
21 În fața acestei instanțe, MÁV‑START susține că repausul zilnic trebuie acordat între două perioade de lucru succesive din aceeași perioadă de 24 de ore, iar nu atunci când nu este prevăzută nicio nouă perioadă de lucru, de exemplu atunci când se acordă repausul săptămânal sau concediul. În opinia sa, acest lucru este justificat de scopul repausului zilnic, care ar fi acela de a permite lucrătorului să își refacă forțele între două perioade de lucru. În plus, în fiecare perioadă de 7 zile ar fi necesar să se acorde o perioadă de repaus săptămânal cu o durată mai lungă, care ar înlocui repausul zilnic.
22 Instanța de trimitere arată că, după cum îl abilitează Directiva 2003/88 și Codul muncii, contractul colectiv de muncă derogă, în favoarea lucrătorilor, de la dispozițiile referitoare la repausul zilnic și la perioada de repaus săptămânal.
23 Astfel, repausul zilnic este de 12 ore, timp care depășește, așadar, minimul de 11 ore prevăzut la articolul 3 din Directiva 2003/88 și pe care, în plus, lucrătorul poate să îl petreacă în totalitate la domiciliul său, datorită timpului standard de deplasare.
24 În ceea ce privește repausul săptămânal, instanța de trimitere afirmă că versiunea în limba maghiară a articolului 5 din Directiva 2003/88 este ușor diferită de versiunile în limbile engleză, germană și franceză, în special în măsura în care în versiunea în limba maghiară se definește noțiunea de „repaus săptămânal”, în sensul articolului 5, în așa fel încât fiecare lucrător trebuie să beneficieze, în decursul unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore „și, în plus” („továbbá”), și de cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute la articolul 3 din directiva menționată. În ceea ce le privește, versiunile în limbile engleză, germană și franceză utilizează termenii „plus”, „zuzüglich” și, respectiv, „s’ajoutent” în loc de „și, în plus”.
25 Această instanță ridică astfel problema dacă noțiunea de „repaus săptămânal” menționată trebuie interpretată în sensul fie că după perioada minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore trebuie să se acorde și perioada minimă de repaus zilnic de 11 ore, fie că, după cum tinde ea să considere, perioada de 24 de ore și cea de 11 ore se însumează pentru a forma împreună o perioadă minimă de repaus săptămânal, astfel încât lucrătorul trebuie să beneficieze în total de o perioadă minimă de repaus săptămânal de 35 de ore consecutive.
26 În această privință, instanța menționată arată că reglementarea maghiară stabilește durata repausului săptămânal la 48 de ore, cu un minim de 42 de ore, și că noțiunea de „perioadă de repaus săptămânal”, astfel cum este utilizată în Codul muncii și în contractul colectiv de muncă, nu cuprinde nicio referire la repausul zilnic sau la durata acestuia.
27 În sfârșit, instanța de trimitere ridică problema dacă repausul zilnic trebuie acordat între sfârșitul programului de lucru din ziua în cauză și începutul programului de lucru din ziua următoare (sau, în aceeași zi, între sfârșitul unei perioade de lucru și începutul următoarei perioade de lucru) ori, mai general, între sfârșitul unei zile de lucru și începutul următoarei zile de lucru, inclusiv în cazul în care aceasta din urmă începe câteva zile mai târziu.
28 În aceste condiții, Miskolci Törvényszék (Curtea din Miskolc, Ungaria) a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 5 din Directiva [2003/88] coroborat cu articolul 31 alineatul (2) din cartă trebuie interpretat în sensul că repausul zilnic prevăzut la articolul 3 [din directiva menționată] face parte din repausul săptămânal?
(2) […] [A]rticolul 5 din Directiva [2003/88] coroborat cu articolul 31 alineatul (2) din cartă trebuie interpretat în sensul că, în conformitate cu obiectivul directivei, articolul respectiv stabilește doar perioada minimă de repaus săptămânal, altfel spus perioada de repaus săptămânal trebuie să fie de minimum 35 de ore consecutive, atât timp cât nu există condiții obiective, tehnice sau de organizare a muncii care să împiedice acest lucru?
3) Articolul 5 din Directiva [2003/88] coroborat cu articolul 31 alineatul (2) din cartă trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care legislația statului membru și contractul colectiv de muncă aplicabile prevăd acordarea unei perioade minime de repaus săptămânal neîntrerupt de 42 de ore, este obligatoriu să se acorde de asemenea, după o activitate desfășurată în ziua de lucru anterioară repausului săptămânal, perioada de repaus zilnic de 12 ore garantată împreună cu cea de repaus săptămânal de legislația statului membru în cauză și de contractul colectiv de muncă aplicabil, atât timp cât nu există condiții obiective, tehnice sau de organizare a muncii care să împiedice acest lucru?
4) Articolul 3 din Directiva [2003/88] coroborat cu articolul 31 alineatul (2) din cartă trebuie interpretat în sensul că un lucrător are dreptul de asemenea la o perioadă minimă de repaus care trebuie acordată în termen de 24 de ore, în cazul în care, indiferent de motiv, acesta nu trebuie să lucreze în următoarele 24 de ore?
5) În cazul unui răspuns afirmativ la a patra întrebare, articolele 3 și 5 din Directiva [2003/88] coroborate cu articolul 31 alineatul (2) din cartă trebuie interpretate în sensul că repausul zilnic trebuie să fie acordat înainte de repausul săptămânal?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima și la a doua întrebare
29 Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 din Directiva 2003/88, citit în lumina articolul 31 alineatul (2) din cartă, trebuie interpretat în sensul că repausul zilnic prevăzut la articolul 3 din această directivă face parte din perioada de repaus săptămânal prevăzută la articolul 5 sau dacă acest din urmă articol stabilește doar durata minimă a respectivului repaus săptămânal.
30 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, stabilind dreptul fiecărui lucrător la perioade de repaus zilnic și săptămânal, Directiva 2003/88 precizează dreptul fundamental consacrat în mod expres la articolul 31 alineatul (2) din cartă și trebuie, în consecință, să fie interpretată în lumina articolului 31 alineatul (2) menționat. Rezultă în special că dispozițiile Directivei 2003/88 nu pot face obiectul unei interpretări restrictive, în detrimentul drepturilor de care beneficiază lucrătorul în temeiul acesteia [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2021, Radiotelevizija Slovenija (Perioadă de permanență întrun loc izolat), C‑344/19, EU:C:2021:182, punctul 27 și jurisprudența citată].
31 În aceste condiții, pentru a răspunde la întrebările adresate, este necesar să se interpreteze această directivă ținând seama de importanța dreptului fundamental al fiecărui lucrător la perioade de repaus zilnic și săptămânal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctul 33).
32 Trebuie amintit totodată că Directiva 2003/88 are ca obiect stabilirea unor cerințe minime destinate ameliorării condițiilor de viață și de muncă ale lucrătorilor printr‑o apropiere a reglementărilor naționale referitoare în principal la timpul de lucru. Această armonizare la nivelul Uniunii Europene în domeniul organizării timpului de lucru urmărește să garanteze o mai bună protecție a securității și a sănătății lucrătorilor, punând la dispoziția acestora perioade minime de repaus în special zilnic și săptămânal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iunie 2020, Fetico și alții, C‑588/18, EU:C:2020:420, punctele 26 și 27, precum și jurisprudența citată).
33 Astfel, în conformitate cu dispozițiile articolelor 3 și 5 din Directiva 2003/88, statele membre sunt ținute să ia măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore și, respectiv, în decursul unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute la articolul 3 menționat (Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctul 38 și jurisprudența citată).
34 Pentru a garanta deplina efectivitate a Directivei 2003/88, trebuie, așadar, ca statele membre să garanteze respectarea acestor perioade minime de repaus (Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctul 40).
35 Astfel, ținând seama de obiectivul esențial urmărit de Directiva 2003/88, care este de a garanta o protecție eficientă a condițiilor de viață și de muncă ale lucrătorilor, precum și o mai bună protecție a securității și a sănătății lor, statele membre sunt ținute să garanteze că efectul util al acestor drepturi este pe deplin asigurat, permițându‑le lucrătorilor să beneficieze efectiv de perioadele minime de repaus zilnic și săptămânal prevăzute de această directivă. În consecință, modalitățile definite de statele membre pentru a asigura punerea în aplicare a cerințelor Directivei 2003/88 nu trebuie să poată goli de conținut drepturile consacrate la articolul 31 alineatul (2) din cartă și la articolele 3 și 5 din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctele 42 și 43).
36 În această privință, trebuie amintit de asemenea că lucrătorul trebuie considerat parte vulnerabilă în cadrul raportului de muncă, astfel încât este necesar să se prevină ca angajatorul să dispună de posibilitatea de a‑i impune o restricție a drepturilor sale (Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctul 44 și jurisprudența citată).
37 În lumina acestor considerații trebuie analizată problema dacă repausul zilnic prevăzut la articolul 3 din Directiva 2003/88 face parte din perioada de repaus săptămânal vizată la articolul 5.
38 În această privință, este necesar să se arate, în primul rând, că directiva menționată prevede dreptul la repaus zilnic și dreptul la repaus săptămânal în două dispoziții distincte, și anume la articolul 3 și, respectiv, la articolul 5. Acest lucru indică faptul că este vorba despre două drepturi autonome care, după cum a arătat domnul avocat general în esență la punctele 49-51 din concluzii, urmăresc obiective distincte ce constau, în ceea ce privește repausul zilnic, în a permite lucrătorului să se sustragă din mediul său de lucru pe parcursul unui număr determinat de ore, care trebuie să fie nu numai consecutive, ci și să urmeze direct unei perioade de lucru, iar, în ceea ce privește repausul săptămânal, în a permite lucrătorului să se odihnească în cursul fiecărei perioade de șapte zile.
39 În consecință, trebuie să se garanteze lucrătorilor exercitarea efectivă a fiecăruia dintre aceste drepturi.
40 În al doilea rând, trebuie amintit, după cum reiese din jurisprudența Curții citată la punctul 35 din prezenta hotărâre, că modalitățile definite de statele membre pentru a asigura punerea în aplicare a cerințelor Directivei 2003/88 nu trebuie să poată goli de conținut drepturile consacrate la articolul 31 alineatul (2) din cartă și la articolele 3 și 5 din directivă. În această privință, este necesar să se constate că o interpretare potrivit căreia repausul zilnic ar face parte din repausul săptămânal ar echivala cu golirea de conținut a dreptului la repaus zilnic prevăzut la articolul 3 din directiva menționată, privând lucrătorul de valorificarea efectivă a perioadei de repaus zilnic prevăzute de această dispoziție, atunci când beneficiază de dreptul la repaus săptămânal.
41 În această privință, trebuie să se constate că articolul 5 primul paragraf din Directiva 2003/88 nu se limitează să stabilească în mod global o perioadă minimă pentru dreptul la repaus săptămânal, ci are grijă să precizeze că la această perioadă se adaugă perioada care trebuie recunoscută pentru dreptul la repaus zilnic, subliniind astfel caracterul autonom al celor două drepturi. Acest lucru confirmă faptul că dreptul la repaus săptămânal nu este destinat să includă, după caz, perioada corespunzătoare dreptului la repaus zilnic, ci trebuie să fie recunoscut în plus față de acest din urmă drept.
42 Totodată, este necesar ca efectul util al drepturilor conferite lucrătorilor de Directiva 2003/88 să fie asigurat integral, ceea ce implică în mod necesar obligația statelor membre de a garanta respectarea fiecăreia dintre cerințele minime prevăzute de această directivă (Hotărârea din 11 aprilie 2019, Syndicat des cadres de la sécurité intérieure, C‑254/18, EU:C:2019:318, punctul 33).
43 Rezultă că perioada de repaus zilnic prevăzută la articolul 3 din Directiva 2003/88 nu se adaugă la cele 24 de ore de repaus prevăzute la articolul 5 din această directivă pentru a forma o perioadă totală de repaus săptămânal de cel puțin 35 de ore, ci la perioada de repaus săptămânal, autonomă și distinctă, de cel puțin 24 de ore prevăzută la această dispoziție.
44 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că articolul 5 din Directiva 2003/88, citit în lumina articolul 31 alineatul (2) din cartă, trebuie interpretat în sensul că repausul zilnic prevăzut la articolul 3 din această directivă nu face parte din perioada de repaus săptămânal prevăzută la articolul 5, ci se adaugă la aceasta.
Cu privire la a treia întrebare
45 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 3 și 5 din Directiva 2003/88, citite în lumina articolului 31 alineatul (2) din cartă, trebuie interpretate în sensul că, atunci când o reglementare națională prevede o perioadă de repaus săptămânal care depășește 35 de ore consecutive, este necesar să se acorde lucrătorului, pe lângă această perioadă, și repausul zilnic, astfel cum este garantat de articolul 3 din această directivă.
46 În decizia de trimitere, această instanță arată, pe de o parte, că reglementarea națională în discuție în litigiul principal utilizează noțiunea de „perioadă de repaus săptămânal”, pe care o stabilește în principiu la 48 de ore, și care nu poate fi mai mică de 42 de ore, și, pe de altă parte, că această reglementare nu cuprinde nicio referire la repausul zilnic și nici la durata acestuia. Or, respectiva „perioadă de repaus săptămânal” depășește cele 35 de ore ce rezultă din însumarea perioadei minime de repaus de 24 de ore prevăzute la articolul 5 din Directiva 2003/88 cu perioada minimă de repaus de 11 ore prevăzute la articolul 3 din aceasta.
47 În această privință, trebuie subliniat că articolul 5 din Directiva 2003/88 nu cuprinde nicio trimitere la dreptul național al statelor membre. Prin urmare, termenii utilizați în acest articol trebuie înțeleși ca noțiuni autonome ale dreptului Uniunii și interpretați în mod uniform pe întreg teritoriul Uniunii, indiferent de calificările utilizate în statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Maio Marques da Rosa, C‑306/16, EU:C:2017:844, punctul 38 și jurisprudența citată).
48 Rezultă că noțiunea de „perioadă de repaus săptămânal” prevăzută de reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu are incidență asupra interpretării articolului 5 din Directiva 2003/88.
49 Acestea fiind precizate, trebuie amintit că perioada minimă de repaus săptămânal prevăzută de această dispoziție este de 24 de ore fără întrerupere. Totuși, articolul 15 din această directivă autorizează statele membre să aplice sau să adopte dispoziții mai favorabile protecției securității și sănătății lucrătorilor sau să favorizeze și să permită aplicarea unor convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali mai favorabile acestei protecții. Astfel, în temeiul contractului colectiv de muncă aplicabil în litigiul principal, lucrătorului în cauză i s‑a acordat un repaus săptămânal de cel puțin 42 de ore. Într‑un asemenea caz, orele de repaus săptămânal acordate astfel peste minimul prevăzut la articolul 5 din Directiva 2003/88 nu sunt guvernate de această directivă, ci de dreptul național (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C609/17 și C610/17, EU:C:2019:981, punctele 34 și 35).
50 Cu toate acestea, faptul de a prevedea asemenea dispoziții mai favorabile în materia repausului săptămânal decât cele pe care le impune, ca prag minim, Directiva 2003/88 nu poate priva lucrătorul de alte drepturi care îi sunt conferite prin această directivă și în special de dreptul la repaus zilnic.
51 Astfel, după cum reiese din jurisprudența Curții, exercitarea unor asemenea competențe proprii de către un stat membru nu poate, totuși, avea ca efect să aducă atingere protecției minime garantate lucrătorilor de directiva menționată și în special valorificării efective a perioadei minime de repaus zilnic prevăzute la articolul 3 din aceasta (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 iunie 2020, Fetico și alții, C‑588/18, EU:C:2020:420, punctul 32).
52 Prin urmare, pentru a garanta lucrătorilor exercitarea efectivă a dreptului la repaus zilnic consacrat la articolul 31 alineatul (2) din cartă și la articolul 3 din Directiva 2003/88, el trebuie să fie acordat independent de durata repausului săptămânal prevăzută de reglementarea națională aplicabilă.
53 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolele 3 și 5 din Directiva 2003/88, citite în lumina articolului 31 alineatul (2) din cartă, trebuie interpretate în sensul că, atunci când o reglementare națională prevede o perioadă de repaus săptămânal care depășește 35 de ore consecutive, este necesar să se acorde lucrătorului, pe lângă această perioadă, și repausul zilnic, astfel cum este garantat de articolul 3 din această directivă.
Cu privire la a patra și la a cincea întrebare
54 Prin intermediul celei de a patra și al celei de a cincea întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 din Directiva 2003/88, citit în lumina articolul 31 alineatul (2) din cartă, trebuie interpretat în sensul că, atunci când unui lucrător i se acordă o perioadă de repaus săptămânal, acesta are dreptul de a beneficia și de o perioadă de repaus zilnic care precedă respectiva perioadă de repaus săptămânal.
55 Din decizia de trimitere reiese că, în speță, MÁV‑START a acordat o perioadă de repaus zilnic numai dacă era programată o nouă perioadă de lucru în 24 de ore de la sfârșitul unei anumite perioade de lucru. Dacă nu era programată o nouă perioadă de lucru, de exemplu atunci când se acorda un repaus săptămânal sau un concediu, MÁV‑START consideră că nu mai exista obligația de a acorda repausul zilnic.
56 În această privință, trebuie amintit că din jurisprudența Curții rezultă că, pentru a se putea odihni efectiv, lucrătorul trebuie să beneficieze de posibilitatea de a se sustrage din mediul său de lucru pe parcursul unui număr determinat de ore, care trebuie să fie nu numai consecutive, ci și să urmeze direct unei perioade de lucru, pentru a permite persoanei interesate să se destindă și să înlăture oboseala cauzată de desfășurarea atribuțiilor sale (Hotărârea din 14 octombrie 2010, Union syndicale Solidaires Isère, C‑428/09, EU:C:2010:612, punctul 51 și jurisprudența citată).
57 Rezultă că, după o perioadă de lucru, orice lucrător trebuie să beneficieze imediat de o perioadă de repaus zilnic, independent de aspectul dacă această perioadă de repaus va fi sau nu va fi urmată de o perioadă de lucru. În plus, atunci când repausul zilnic și repausul săptămânal sunt acordate unul în prelungirea celuilalt, perioada de repaus săptămânal nu poate începe să curgă decât după ce lucrătorul a beneficiat de repausul zilnic.
58 În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a patra și la a cincea întrebare că articolul 3 din Directiva 2003/88, citit în lumina articolul 31 alineatul (2) din cartă, trebuie interpretat în sensul că, atunci când unui lucrător i se acordă o perioadă de repaus săptămânal, acesta are dreptul de a beneficia și de o perioadă de repaus zilnic care precedă respectiva perioadă de repaus săptămânal.
Cu privire la cheltuielile de judecată
59 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
1) Articolul 5 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, citit în lumina articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
trebuie interpretat în sensul că
repausul zilnic prevăzut la articolul 3 din această directivă nu face parte din perioada de repaus săptămânal prevăzută la articolul 5, ci se adaugă la aceasta.
2) Articolele 3 și 5 din Directiva 2003/88, citite în lumina articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
trebuie interpretate în sensul că,
atunci când o reglementare națională prevede o perioadă de repaus săptămânal care depășește 35 de ore consecutive, este necesar să se acorde lucrătorului, pe lângă această perioadă, și repausul zilnic, astfel cum este garantat de articolul 3 din această directivă.
3) Articolul 3 din Directiva 2003/88, citit în lumina articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
trebuie interpretat în sensul că,
atunci când unui lucrător i se acordă o perioadă de repaus săptămânal, acesta are dreptul de a beneficia și de o perioadă de repaus zilnic care precedă respectiva perioadă de repaus săptămânal.
Semnături