CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JULIANE KOKOTT

prezentate la 14 septembrie 2006¹(1)

Cauza C‑418/04

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Irlandei

„Directiva 79/409/CEE – Conservarea păsărilor sălbatice – Arii de protecție specială – IBA 2000 – Transpunere și aplicare”

I –    Introducere

1.        Prin prezenta procedură, Comisia Comunităților Europene se îndreaptă din nou împotriva unui stat membru ca urmare a desemnării insuficiente a ariilor de protecție specială pentru păsări (denumite în continuare „APS”) conform Directivei 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice(2) (denumită în continuare „Directiva păsări”). Pentru încălcări similare, Comisia a obținut deja constatarea neîndeplinirii obligațiilor de către Țările de Jos(3), Franța(4), Finlanda(5) și Italia(6). De asemenea, sunt pendinte proceduri împotriva Greciei(7) și împotriva Spaniei(8). Comisia pregătește o altă acțiune împotriva Portugaliei(9).

2.        Problema crucială în fiecare dintre aceste cauze este probarea faptului că un stat membru încă nu a clasificat ca APS toate ariile care ar fi trebuit să fie desemnate ca atare. Comisia se întemeiază în speță pe datele referitoare la Irlanda, conținute într‑un inventar al ariilor ornitologice importante din Europa, publicat în anul 2000 de BirdLife International, o organizație neguvernamentală internațională care reunește organizațiile naționale de protecție a păsărilor [document denumit în continuare „IBA 2000”, IBA fiind abrevierea pentru „Important Bird Area” (arie importantă pentru conservarea păsărilor) sau pentru „Important Bird Areas” (arii importante pentru conservarea păsărilor)](10).

3.        Prin intermediul prezentei proceduri Comisia invocă și alte motive cu privire la protecția APS. În opinia acesteia, Irlanda nu transpus corect în dreptul intern anumite dispoziții importante de protecție prevăzute în Directiva păsări și în Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, precum și a speciilor de faună și floră sălbatică(11) (denumită în continuare „Directiva habitate”) sau a aplicat în mod greșit aceste dispoziții în practică.

II – Procedura precontencioasă și concluziile părților

4.        Acțiunea Comisiei se întemeiază pe diferite proceduri precontencioase pe care le‑a inițiat în anii 1998, 2000 și 2001, prin care aceasta a solicitat Irlandei să își prezinte observațiile în temeiul articolului 226 CE (scrisori de punere în întârziere). În continuare, Comisia a emis în anul 2001 un aviz motivat, urmat de alte două avize, care au fost notificate la 11 iulie 2003. Aceste două ultime avize motivate au grupat toate motivele care fac obiectul acțiunii. Comisia a acordat Irlandei un ultim termen de două luni pentru a înceta încălcările reglementării comunitare care i se impută(12).

5.        Întrucât a considerat aceste explicații nesatisfăcătoare, Comisia a decis, la 29 septembrie 2004, să introducă prezenta acțiune. Aceasta a solicitat:

1)      să se constate că, neprocedând la:

(a)      clasificarea, începând cu anul 1981, a totalității celor mai adecvate teritorii, ca număr și ca suprafață, pentru speciile menționate în anexa I la Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice, precum și pentru speciile migratoare care apar în mod regulat, în conformitate cu articolul 4 alineatele (1) și (2) din directiva menționată;

(b)      aplicarea, începând cu 1981, a regimului juridic de protecție necesar pentru aceste teritorii, în conformitate cu articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 79/409;

(c)      asigurarea, începând cu 1981, a aplicării prevederilor articolului 4 alineatul (4) prima teză din Directiva 79/409 la zonele care trebuiau clasificate ca arii de protecție specială în temeiul directivei menționate;

(d)      transpunerea și la aplicarea în mod corect și integral a prevederilor articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva 79/409;

(e)      adoptarea, în privința APS clasificate în temeiul Directivei 79/409, a tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatele (2), (3) și (4) din Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, precum și a speciilor de faună și floră sălbatică și adoptarea, în privința utilizării în scopuri recreative a siturilor cărora ar trebui să le fie aplicabile prevederile articolului 6 alineatul (2) din Directiva 92/43, a tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma dispozițiilor aceluiași articol 6 alineatul (2);

(f)      adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 10 din Directiva 79/409,

Irlanda nu și a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor menționate din directivele respective, și

2)      obligarea Irlandei la plata cheltuielilor de judecată.

6.        Irlanda a solicitat Curții:

1)      respingerea acțiunii sau, în subsidiar, limitarea domeniului de aplicare al oricărei hotărâri pronunțate la aspectele specifice cu privire la care Curtea consideră că Irlanda nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivelor respective;

2)      obligarea părților la plata propriilor cheltuieli de judecată.

7.        Regatul Spaniei și Republica Elenă au intervenit în prezenta procedură în susținerea concluziilor Irlandei.

III – Cu privire la acțiune

8.        Fiecare motiv este examinat mai jos în ordine. În cadrul fiecărui motiv invocat de Comisie, este redat cadrul juridic aplicabil acestuia.

A –    Cu privire la primul motiv – clasificarea insuficientă ca APS

9.        Prin intermediul primului motiv, Comisia reproșează Irlandei că nu a clasificat suficiente teritorii, ca număr și ca suprafață, ca APS pentru conservarea păsărilor menționate în anexa I, precum și a păsărilor migratoare necuprinse în această anexă.

Cadrul juridic

10.      Articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări reglementează teritoriile pe care statele membre le vor clasifica ca APS, iar alineatul (3) reglementează informațiile cu privire la această clasificare ce trebuie furnizate Comisiei:

„(1)      Speciile menționate în anexa I constituie obiectul unor măsuri speciale de conservare a habitatelor acestora pentru a li se asigura supraviețuirea și reproducerea în aria de răspândire.

În acest context, se ține seama de următoarele specii de păsări:

(a)      specii pe cale de dispariție;

(b)      specii vulnerabile la anumite schimbări ale habitatului lor;

(c)      specii considerate rare din cauza efectivului redus al populațiilor sau a distribuției locale limitate;

(d)      alte specii care necesită o atenție specială din cauza naturii specifice a habitatului lor.

Tendințele și variațiile efectivului populațiilor sunt luate în considerare ca bază pentru evaluare.

Statele membre clasifică în special cele mai adecvate teritorii, ca număr și ca suprafață, ca arii de protecție specială pentru conservarea acestor specii, ținând seama de condițiile de protecție din zona geografică maritimă și de uscat în care se aplică prezenta directivă.

(2)      Statele membre iau măsuri similare pentru speciile migratoare care apar în mod regulat și nu sunt cuprinse în anexa I, având în vedere nevoia acestora de protecție în zona geografică maritimă și de uscat în care se aplică prezenta directivă, în ceea ce privește zonele de înmulțire, arealul de schimbare a penelor și zonele de iernare a acestor specii, precum și punctele de popas de‑a lungul rutelor lor de migrare. În acest scop, statele membre acordă o atenție specială protecției zonelor umede, în special zonelor umede de importanță internațională.

(3)      Statele membre transmit Comisiei toate informațiile relevante pentru ca aceasta să poată lua inițiativele corespunzătoare în vederea coordonării necesare pentru ca zonele menționate anterior la alineatele (1) și (2) să formeze un tot unitar care să îndeplinească cerințele de protecție pentru acele specii în zona geografică maritimă și de uscat în care se aplică prezenta directivă.”

11.      Al nouălea considerent explică această regulă:

„[…] conservarea, menținerea și restaurarea unei diversități suficiente și a unei suprafețe suficiente pentru habitate este esențială pentru conservarea tuturor speciilor de păsări; […] pentru anumite specii de păsări trebuie să se prevadă măsuri de conservare speciale în privința habitatelor acestora pentru a li se asigura supraviețuirea și reproducerea în aria de răspândire; […] astfel de măsuri trebuie să ia în considerare și speciile migratoare și trebuie să fie coordonate în vederea stabilirii unui cadru coerent.”

Apreciere

12.      Motivul dedus de Comisie din clasificarea insuficientă a teritoriilor se împarte în trei aspecte: în primul rând, Irlanda nu a clasificat ca APS numeroase teritorii vizate în IBA 2000 și, în opinia acesteia, anumite teritorii clasificate ca APS sunt adesea prea mici, întrucât au rămas inferioare întinderii teritoriilor preconizate în IBA 2000. În al doilea rând, în opinia Comisiei, Irlanda este obligată să desemneze pentru anumite specii alte APS, care nu sunt încă avute în vedere în IBA 2000. În al treilea rând, Comisia și Irlanda nu sunt de acord cu privire la existența obligației de a clasifica drept APS anumite situri individuale și anumite părți de teritorii.

13.      Potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări impune statelor membre să clasifice ca APS teritoriile care corespund criteriilor ornitologice determinate în aceste dispoziții(13). Acestea sunt teritoriile care apar a fi cele mai adecvate pentru conservarea speciilor în cauză(14). Astfel cum Irlanda susține în mod întemeiat, fără a fi de altfel contrazisă de Comisie, simplul fapt că un teritoriu este adecvat pentru conservarea anumitor specii nu este suficient pentru a se naște o obligație de a clasifica acest teritoriu ca APS.

14.      Chiar dacă statele membre au o anumită marjă de apreciere în alegerea ariilor de protecție specială, nu este mai puțin adevărat că clasificarea și stabilirea acestor arii trebuie să se supună exclusiv criteriilor ornitologice determinate prin directivă. Alte considerente, în special cele de natură economică sau socială, nu trebuie să aibă un rol în clasificarea teritoriilor(15). Îndeplinirea obligației de clasificare a teritoriilor ca APS nu poate fi evitată prin adoptarea altor măsuri speciale de conservare(16).

1.      Cu privire la IBA 2000

15.      Comisia susține că inventarul IBA 2000 identifică cel puțin o parte din teritoriile cele mai adecvate pentru conservarea speciilor avute în vedere potrivit articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări. Întrucât Irlanda nu a clasificat un mare număr de IBA ca APS, iar multe alte APS din cadrul IBA nu au acoperit toate suprafețele fiecărei IBA, este dovedit, în opinia Comisiei, că Irlanda nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în conformitate cu articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări.

16.      În consecință, succesul acțiunii în privința acestor două aspecte depinde de aspectul dacă diferența dintre IBA 2000 și clasificările irlandeze dovedește că Irlanda nu și‑a îndeplinit într‑o măsură suficientă obligația de a desemna APS.

17.      Un inventar al siturilor precum IBA 2000 poate contribui în mod esențial la dovedirea faptului că un stat membru nu și‑a îndeplinit într‑o măsură suficientă obligația de a desemna teritorii ca APS. Curtea a stabilit că, având în vedere caracterul științific al inventarului IBA 89 și în lipsa oricăror dovezi științifice care să demonstreze că obligațiile prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări pot fi îndeplinite prin clasificarea ca APS a altor situri decât cele care rezultă din inventarul menționat și care ocupă o suprafață totală mai mică decât suprafața ariilor din inventar, acesta din urmă poate fi utilizat de către Curte, chiar dacă nu este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru statul membru în cauză, drept element de referință care permite să se aprecieze dacă acest stat membru a clasificat ca APS teritorii suficiente, ca număr și ca suprafață, în sensul dispozițiilor directivei menționate anterior(17).

18.      IBA 89 este un inventar, prezentat în anul 1989, al siturilor de mare importanță pentru conservarea păsărilor sălbatice din Comunitate, care a fost elaborat pentru direcția generală competentă a Comisiei de către Grupul European pentru Conservarea Păsărilor și a Habitatelor împreună cu Consiliul Internațional pentru Protecția Păsărilor și în cooperare cu experții Comisiei(18).

19.      IBA 2000 este un inventar mai recent. În ceea ce privește Irlanda, acesta inventariază, în special în comparație cu IBA 89, 48 de noi teritorii. Întrebarea dacă noul inventar este susceptibil să constituie un element de probă în sensul menționat mai sus depinde de aspectul dacă acest inventar prezintă o valoare științifică asemănătoare cu cea a documentului precedent.

20.      Siturile menționate în ambele inventare rezultă din aplicarea anumitor criterii la informațiile cu privire la prezența păsărilor. Criteriile inventarului IBA 2000 corespund în cea mai mare parte criteriilor inventarului IBA 89(19). Creșterea numărului și a suprafeței siturilor rezultă în esență din dobândirea unor cunoștințe ameliorate referitoare la prezența păsărilor.

21.      Participarea Comisiei la IBA 89 s‑a limitat în principal la supervizarea activității ornitologilor cu privire la criterii. Întrucât aceste criterii continuă să se aplice într‑o mare măsură, Comisia își asumă, cel puțin indirect, răspunderea și pentru inventarul IBA 2000. În schimb, chiar cu ocazia elaborării IBA 89, Comisia a putut supraveghea inventarierea datelor numai în mică măsură, din moment ce aceasta nu putea să verifice existența și importanța fiecărei prezențe de păsări inventariate. Prin urmare, nici din acest punct de vedere nu există nicio diferență semnificativă între IBA 89 și IBA 2000.

22.      Regatul Spaniei, intervenient în susținerea Irlandei, critică inventarul IBA 2000 pentru motivul că acesta a fost realizat de organizații neguvernamentale. Acest lucru este exact, însă nu pune la îndoială valoarea științifică a acestui inventar(20). Editorul inventarului este BirdLife International, o asociație care reunește organizațiile naționale de protecție a păsărilor și care a participat deja la elaborarea inventarului IBA 89 sub denumirea „Consiliul Internațional pentru Protecția Păsărilor”. Grupul European pentru Conservarea Păsărilor și a Habitatelor, care a participat de asemenea la elaborarea acelui inventar, era un grup de experți ad‑hoc al acestui Consiliu. BirdLife asigură în prezent continuitatea în inventarierea siturilor.

23.      În plus, în privința părții irlandeze a IBA 2000, la colectarea datelor au participat și organisme publice irlandeze, alături de diferiți ornitologi(21).

24.      Astfel cum subliniază Irlanda, chiar Comisia pune sub semnul întrebării calitatea IBA 2000, pentru că aceasta solicită ca Irlanda să clasifice anumite situri care nu sunt cuprinse în inventar. Această afirmație nu se întemeiază însă pe aprecierea că IBA 2000 desemnează situri care nu sunt cele mai adecvate. Comisia susține mai degrabă că IBA 2000 este în mod evident incomplet cu privire la anumite specii și habitate care se regăsesc în Irlanda.

25.      Aceste lacune nu pun sub semnul întrebării valoarea probatorie a IBA 2000. În acest scop ar trebui aduse dovezi științifice care să arate că siturile inventariate prin IBA 2000 nu sunt cele mai adecvate(22). De altfel, o comparație între IBA 89 și IBA 2000 arată că progresul remarcat în dovezile științifice a perfecționat acest tip de inventar. Astfel, valoarea probatorie recunoscută de Curte pentru IBA 89 este pusă sub semnul întrebării cel mult acolo unde noile inventare nu mai cuprind anumite situri care figurau în IBA 89. Aceleași comentarii trebuie să fie valabile și pentru IBA 2000.

26.      În consecință, în ceea ce privește valoarea științifică, ambele inventare, IBA 89 și IBA 2000, sunt comparabile. Având în vedere că se bazează pe date mai actuale, inventarul IBA 2000 reprezintă sursa științifică cea mai adecvată și, prin urmare, merită să prevaleze.

27.      În cadrul procedurii orale, guvernul irlandez a susținut totuși că cele mai adecvate situri nu trebuie alese numai din perspectiva unui singur stat, ci trebuie să aibă în vedere întreaga Comunitate. În alte state membre există situri mult mai adecvate pentru numeroase specii prezente în Irlanda. De aceea, în opinia acestuia, nu este necesară clasificarea unor situri în Irlanda pentru anumite specii.

28.      Această poziție pare să găsească un sprijin în articolul 4 alineatul (1) al patrulea paragraf din Directiva păsări. Potrivit acestei dispoziții, trebuie să se țină seama de condițiile de protecție necesare pentru speciile menționate în anexa I, prezente în zona geografică maritimă și de uscat în care se aplică această directivă. Acest teritoriu este Comunitatea.

29.      Cea mai mare parte din criteriile de selecție reținute pentru IBA 2000 iau în considerare aceste argumente, prin faptul că nu presupun efectuarea niciunei comparații între fiecare dintre statele membre(23). Situația este diferită în cazul criteriului C.6. Potrivit acestuia, cele mai importante cinci situri pentru speciile din anexa I trebuie să fie considerate ca fiind cel mai important sit din punct de vedere ornitologic din regiunea europeană în cauză (așa numitul criteriu „top 5”)(24). În cazul Irlandei, întregul teritoriu statal a fost considerat ca fiind o regiune europeană(25). În opinia Irlandei, criteriul „top 5” ar trebui respins pentru că nu se întemeiază pe o comparație a întregului teritoriu al Uniunii Europene.

30.      Guvernul irlandez nu observă însă că, în interpretarea dată de Curte articolului 4 alineatul (1) din Directiva păsări, acesta obligă statul membru să desemneze în special APS pentru (toate) speciile avute în vedere în anexa I care se găsesc pe teritoriul său(26).

31.      Tocmai speciile prevăzute în anexa I sunt cele care necesită o protecție specială pentru motivele evocate la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva păsări, și anume pentru că sunt rare, pe cale de dispariție sau vulnerabile la anumite schimbări ale habitatului lor ori necesită o atenție specială pentru alte motive. La efectuarea selecției acestor specii, Comisia a luat deja în considerare dimensiunea europeană potrivit articolului 4 alineatul (1) primul paragraf.

32.      În statele membre pe teritoriul cărora aceste specii sunt suficient de frecvente, APS garantează înainte de toate conservarea unor mari părți ale populației globale. Cu toate acestea, APS sunt deopotrivă necesare acolo unde aceste specii sunt mai degrabă rare. APS contribuie în acest caz la repartizarea geografică a speciilor.

33.      Importanța distribuției geografice a speciilor este evidențiată în definiția stadiului de conservare a speciilor de la articolul 1 litera (i) din Directiva habitate. Potrivit acesteia, stadiul de conservare înseamnă efectul unui ansamblu de factori care influențează specia respectivă, putând afecta pe termen lung aria de extindere naturală a speciei și abundența populației acesteia. Chiar dacă această definiție nu este direct aplicabilă la Directiva păsări, aceasta ilustrează totuși consensul științific care trebuie să servească drept referință și în cadrul selecției teritoriilor conform Directivei păsări, selecție ce trebuie justificată în plan ornitologic.

34.      Importanța pe care o relevă distribuția geografică se evidențiază în Directiva păsări la articolul 4 alineatul (3). Potrivit acestuia, Comisia trebuie să ia inițiative pentru ca APS clasificate de statele membre să formeze un tot unitar care să îndeplinească cerințele de protecție pentru acele specii în zona geografică maritimă și de uscat în care se aplică această directivă. O rețea omogenă nu se poate realiza decât dacă toate statele clasifică drept APS siturile cele mai adecvate pentru speciile din anexa I prezente pe teritoriile lor(27). Altfel, APS s‑ar concentra pentru multe specii în anumite regiuni ale Comunității, în timp ce în zonele limitrofe unde aceste specii apar nu ar exista nicio APS.

35.      Prin urmare, dimensiunea europeană necesară nu pune sub semnul întrebării criteriul C.6, care, coroborat cu alte criterii, stă la baza IBA 2000.

36.      De asemenea, Irlanda încearcă să infirme valoarea probatorie a inventarului IBA în privința cristeiului de câmp (Crex crex). În conformitate cu studiile cele mai recente, această specie nu mai trebuie considerată, în opinia Irlandei, ca fiind pe cale de dispariție la scară mondială, iar habitatele adecvate acestei specii în Irlanda se măresc, în special datorită schimbărilor intervenite în activitățile agricole. De asemenea, Irlanda urmărește o strategie de protecție a cristeiului de câmp. În sfârșit, prezența cristeiului de câmp în afara APS nu s‑a stabilizat încă suficient și de aceea nu este previzibilă. Prin urmare, solicitările de clasificare ale Comisiei au fost excesive.

37.      Este adevărat că anumite studii recente cu privire la prezența cristeiului de câmp în Europa de Est și în Rusia au modificat categoria de clasificare a acestuia(28). Astfel de evoluții pot lipsi de temei clasificările de situri pentru speciile în cauză. Cu toate acestea, categoria „near threatened”, în care este în prezent clasificat, îndeplinește, la fel ca și categoria „vulnerable”, în care era clasificat anterior, condițiile de identificare a APS potrivit criteriului C.1(29). Nici în privința aplicării criteriului „top 5” (C.6) condițiile nu suferă nicio modificare. Prin urmare, siturile identificate prin IBA 2000 nu sunt puse sub semnul întrebării.

38.      În plus, Comisia a prezentat – fără nicio obiecție din partea guvernului irlandez – un studiu din aprilie 2002 al organizației irlandeze de protecție a păsărilor BirdWatch Ireland. Acest studiu dezvoltă argumente științifice aprofundate pentru a propune patru noi APS pentru cristeiul de câmp. Prin urmare, trebuie clasificate și alte situri ca APS pentru cristeiul de câmp.

39.      Întrucât Irlanda nu a prezentat alte argumente în această privință, aceasta nu a reușit infirme valoarea probatorie a inventarului IBA 2000. Astfel, diferența dintre IBA 2000 și clasificările irlandeze de situri dovedește că Irlanda nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin potrivit articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări.

40.      Irlanda susține totuși că, în privința unor diferite situri și specii, se desfășoară sau se pregătesc cercetări care ar permite identificarea celor mai adecvate teritorii pentru conservarea acestor specii și clasificarea ulterioară a acestora ca APS. Republica Elenă susține această argumentare și solicită să se acorde statelor membre un termen suficient pentru evaluarea noilor studii științifice, precum IBA 2000, și pentru a clasifica situri ca APS în acest temei.

41.      Această argumentare se bazează pe o considerație corectă: statele membre sunt în mod exclusiv răspunzătoare pentru desemnarea de APS. Acestea nu pot să se sustragă răspunderii lor prin simpla preluare și transpunere a concluziilor altor autorități, inclusiv a concluziilor organizațiilor de protecție a păsărilor. Dimpotrivă, fiecare desemnare presupune că, potrivit convingerii autorităților competente, bazată pe cele mai bune date științifice disponibile(30), situl în cauză este unul dintre cele mai adecvate situri pentru conservarea păsărilor.

42.      Din aceasta nu rezultă totuși că obligația de desemnare nu există atât timp cât autoritățile competente nu au verificat și nu au examinat, în ansamblu, noi cunoștințe științifice. Dimpotrivă, trebuie să se amintească faptul că obligația de desemnare există deja de la expirarea termenului de transpunere a Directivei păsări, și anume de la 6 aprilie 1981, în cazul Irlandei. De asemenea, obligația de clasificare nu este limitată de stadiul cunoștințelor științifice la un moment determinat(31).

43.      Această obligație este însoțită de o altă obligație, și anume aceea de a identifica cele mai adecvate teritorii. Articolul 10 din Directiva păsări coroborat cu anexa V la aceasta impune astfel statelor membre să sprijine cercetările și lucrările necesare. În consecință, Irlanda ar fi trebuit să realizeze ea însăși, încă înainte de anul 1981, o inventariere științifică completă a prezenței păsărilor pe teritoriul său și să desemneze APS rezultate din această inventariere. Dacă Irlanda ar fi îndeplinit în totalitate această obligație, fie IBA 2000 ar conține numai APS, fie Irlanda ar putea să respingă cu ușurință toate cerințele ulterioare cu privire la desemnarea de APS.

44.      Obligații noi de desemnare ar putea să ia naștere numai în cazul unei modificări a prezenței păsărilor, ceea ce, în speță, nu este susținut decât în privința cristeiului de câmp. Recenta prezență a acestuia era totuși deja cunoscută la expirarea termenului care prezintă importanță în speță, și anume data de 11 septembrie 2003(32).

45.      A acorda în prezent un termen suplimentar Irlandei pentru evaluarea celor mai relevante surse științifice disponibile ar conduce la a adăuga obligației de desemnare de APS o condiție care nu este prevăzută la articolul 4 din Directiva păsări, și anume dovedirea de către terți a faptului că există încă arii neprotejate care ar trebui să fie clasificate. O astfel de condiție ar contrazice însă nu numai textul dispozițiilor, ci și obiectivele Directivei păsări și răspunderea statelor membre – iar nu răspunderea terților – consacrată prin prevederile respective pentru patrimoniul (natural) comun pe teritoriul acestora(33). Prin urmare, necesitatea reexaminării IBA 2000 nu poate justifica lipsa desemnării de APS.

46.      Comisia reproșează Irlandei că multe APS ar fi prea mici, făcând referire și la IBA 2000. În opinia acesteia, Irlanda a exclus părți importante ale ecosistemului. Irlanda nu contrazice această obiecție, dar face trimitere la o procedură în curs care urmărește rectificarea limitelor APS. Această afirmație nu infirmă obiecția Comisiei. În principiu, Irlanda ar fi trebuit să clasifice în totalitate siturile ca APS încă din anul 1981 și să întreprindă toate cercetările ornitologice necesare pentru aceasta. Studiile și procedurile administrative desfășurate astăzi pentru desemnarea siturilor lipsă nu schimbă cu nimic împrejurarea că Irlanda nu și‑a respectat această obligație înainte de expirarea termenului acordat prin intermediul ultimului aviz motivat. Prin urmare, trebuie de asemenea admis acest motiv prin condamnarea Irlandei.

47.      Așadar, acțiunea Comisiei este întemeiată în măsura în care se sprijină pe diferența dintre teritoriile clasificate de Irlanda și IBA 2000.

2.      Cu privire la teritoriile care nu sunt cuprinse în IBA 2000

48.      Comisia susține totuși că IBA 2000 este în mod evident incomplet în privința anumitor specii și habitate și, prin urmare, reproșează Irlandei că ar fi trebuit să clasifice ca APS anumite teritorii care nu sunt cuprinse în IBA 2000.

49.      Nu este exclus ca statele membre să aibă obligații și în privința acestor teritorii(34). Însă, în acest caz, Comisia trebuie cel puțin să motiveze întemeiat necesitatea desemnării altor teritorii. Din cererea introductivă coroborată cu primul aviz motivat, notificat la 24 octombrie 2001, rezultă că în privința fundacului cu gușă roșie (Gavia stellata), a eretelui vânăt (Circus cyaneus), a șoimulețului de iarnă (Falco columbarius), a șoimului pelerin (Falco peregrinus), a ploierului auriu (Pluvialis apricaria) și a pescărelului albastru (Alcedo athis) Comisia are în vedere, în esență, subreprezentarea habitatelor acestor specii în APS din Irlanda. În opinia Comisiei, există și studii privind anumite specii care ar permite identificarea unor teritorii pentru conservarea acestor specii.

50.      Irlanda arată că, între timp, au fost efectuate studii în privința fundacului cu gușă roșie, a eretelui vânăt, a șoimulețului de iarnă, a șoimului pelerin, a ploierului auriu și a pescărelului albastru, care permit identificarea celor mai adecvate teritorii. Astfel, Irlanda recunoaște că pentru aceste specii sunt necesare alte APS, fie prin desemnarea unor noi teritorii, fie prin includerea acestor specii în obiectivele de protecție ale teritoriilor existente.

51.      Irlanda refuză totuși desemnarea de APS pentru pescărelul albastru. În opinia acesteia, specia respectivă este larg răspândită în densități reduse, astfel încât nu se califică pentru desemnarea de APS. În această privință, guvernul irlandez invocă statistici ornitologice brute din anii 1988-1991. Este adevărat că populația actuală a acestuia nu este cunoscută, dar o organizație ornitologică irlandeză se pregătește să efectueze un studiu. Dacă organizația identifică cele mai adecvate teritorii, clasificarea acestora poate fi luată în considerare.

52.      Din articolul 4 alineatul (1) din Directiva păsări, în interpretarea dată de Curte acestuia, rezultă că un stat pe teritoriul căruia sunt prezente specii cuprinse în anexa I trebuie să desemneze, în special pentru aceste specii, arii de protecție(35). Prin urmare, este exclus să nu fie cuprinse anumite specii din anexa I în nicio APS.

53.      Dimpotrivă, trebuie identificate și clasificate ca APS cele mai adecvate teritorii și pentru speciile cu densitate redusă. Pentru speciile larg răspândite poate fi necesară căutarea unor puncte de concentrare. Aceasta ar putea fi situația și în cazul pescărelului albastru, având în vedere cifrele prezentate de Irlanda, care arată pe hartă puncte clare de concentrare ale pescărelului albastru în Irlanda(36).

54.      Identificarea și delimitarea de APS în temeiul unor astfel de puncte de concentrare pot să impună, în primul rând, cercetări suplimentare cu privire la prezența acestei specii. După cum am expus deja, lipsuri de această natură în cercetări nu pot totuși să justifice neîndeplinirea obligației de desemnare a siturilor, din moment ce statul membru ar fi trebuit să efectueze toate studiile necesare înainte de nașterea obligației de desemnare de situri. Comisia subliniază de aceea în mod întemeiat că Irlanda recunoaște ea însăși că nu dispune de cunoștințe suficiente cu privire la pescărelul albastru.

55.      De aici rezultă că obligația Irlandei de clasificare a altor teritorii ca APS nu se limitează la teritoriile cuprinse în IBA 2000, ci poate să cuprindă și alte teritorii, care nu au fost avute în vedere în mod suficient în acest inventar.

3.      Cu privire la anumite situri individuale

a)      Cu privire la situl Cross Lough (Killadoon)

56.      Irlanda contestă în special obligația de a clasifica ca APS situl Cross Lough (Killadoon), care figurează în IBA 2000 la nr. 50. Acest sit, calificat ca IBA, are o suprafață de aproximativ un hectar, constând dintr‑o lagună și o mică insulă. Pe această insulă s‑au reprodus din anul 1937 până cel puțin în anul 1995 colonii de chire de mare (Sterna sandvicensis), o specie din anexa I la Directiva păsări. Această specie nu mai utilizează situl de câțiva ani. Din părăsirea sitului de către chira de mare, Irlanda conchide că nu mai este obligată să clasifice acest sit ca APS.

57.      Poziția irlandeză ar fi, fără îndoială, justificată dacă situl Cross Lough (Killadoon) nu ar fi aparținut niciodată celor mai adecvate teritorii pentru chira de mare, începând din 6 aprilie 1981, dată la care a început să curgă obligația de clasificare. Rezultă totuși din IBA 89 și din IBA 2000 că situl Cross Lough (Killadoon) se număra printre teritoriile cele mai adecvate pentru protecția chirei de mare, după criteriile inventarelor IBA, cel puțin în 1984 și în 1995. Irlanda nu contestă aceste date în prezenta procedură. Prin urmare, este cert că situl făcea parte din cele mai adecvate teritorii pentru protecția chirei de mare după data de 6 aprilie 1981 și că Irlanda ar fi trebuit să îl clasifice ca APS.

58.      Această obligație nu trebuie în mod necesar să devină caducă dacă în prezent acest teritoriu nu mai este cel mai adecvat. Dacă acest sit ar fi trebuit într‑adevăr să fie clasificat ca APS, statul membru în cauză ar fi trebuit să adopte cel puțin măsurile corespunzătoare în temeiul articolului 4 alineatul (4) prima teză din Directiva păsări pentru a evita poluarea în cadrul sitului ori deteriorarea habitatelor sau orice alt efect negativ asupra chirei de mare, atât timp cât acestea au relevanță în contextul obiectivelor acestui articol(37).

59.      Rezultă că un stat membru care a omis să clasifice ca APS un sit care ar fi trebuit clasificat în mod incontestabil(38) la o dată anterioară trebuie să demonstreze că acest sit și‑a pierdut vocația de a fi clasificat indiferent de eventuale măsuri de protecție, dacă nu îl clasifică nici ulterior pentru motivul că nu mai are vocația de a fi clasificat(39). În caz contrar, statele membre ar putea să se sustragă, fără a fi sancționate, de la obligația ce le revine de a menține siturile într‑un stadiu în care acestea să rămână cele mai adecvate pentru protecția păsărilor.

60.      Irlanda nu a prezentat această probă. Dimpotrivă, Comisia avansează elemente, necontestate, care indică posibilitatea unor măsuri de protecție. Astfel, este probabil că nurca americană (Mustela vison), care se răspândește în Irlanda, a distrus cuiburile chirei de mare, specie care cuibărește la sol, și a provocat astfel dispariția acesteia din acest teritoriu. În opinia Comisiei, această dispariție a fost împiedicată în cel puțin un alt teritoriu. Trebuie să se considere, prin urmare, că situl Cross Lough (Killadoon) ar fi continuat să facă parte din cele mai adecvate teritorii pentru protecția chirei de mare dacă Irlanda și‑ar fi îndeplinit obligațiile în privința acestui sit conform articolului 4 din Directiva păsări.

61.      Cu toate acestea, ar fi lipsit de sens să se clasifice acest sit ca APS dacă ar fi imposibil ca acesta să redevină un teritoriu dintre cele mai adecvate pentru protecția păsărilor. În acest caz, desemnarea ca APS ar fi inutilă. În cazul sitului Cross Lough (Killadoon), elementele necontestate avansate de către Comisie arată totuși că există o posibilitate reală de repopulare a sitului cu chire de mare. Această specie schimbă frecvent locul în care se stabilește în colonie(40) și utilizează în plus locuri din apropierea sitului pentru a se stabili. Prin urmare, în cazul adoptării unor măsuri corespunzătoare de protecție împotriva nurcii americane, o nouă utilizare a sitului ar fi posibilă.

62.      Pentru aceste motive, și situl Cross Lough (Killadoon) trebuie desemnat ca APS(41).

b)      Cu privire la zonele limitrofe APS Sandymount Strand and Tolka Estuary

63.      Delimitarea APS Sandymount Strand and Tolka Estuary este de asemenea, contestată. Comisia reproșează Irlandei că nu a fundamentat această delimitare pe criterii ornitologice, ci, în privința a două zone umede situate în golf, a avut, dimpotrivă, în vedere proiecte legate de portul Dublin.

64.      Prima zonă este formată din bare aluvionare de nisip și de pietriș cu o întindere de 2,2 hectare, situate la capătul vestic al estuarului râului Tolka, zona fiind prevăzută, potrivit Comisiei, pentru construirea viitoare a tunelului portului Dublin. Irlanda s‑a limitat la clasificarea estuarului ca APS numai în aval de zona în discuție, cu plecare de la o șosea care traversează râul. În privința acestei zone, Irlanda susține că nu ar putea fi utilizată de speciile protejate de păsări limicole ca zonă care oferă surse de hrană decât pentru o perioadă relativ scurtă de maree joasă. Aceasta nu ar fi utilizată decât de un număr mic de păsări. Prin urmare, includerea acestei zone în APS nu este indispensabilă.

65.      Această argumentare reiese dintr‑o înțelegere eronată a cerințelor articolului 4 din Directiva păsări cu privire la delimitarea de APS. Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că această delimitare trebuie să se facă exclusiv în funcție de criterii ornitologice(42). Astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, delimitarea sitului nu poate rezulta numai dintr‑o analiză izolată a fiecărei zone în cauză, ci trebuie să se efectueze verificând dacă zonele respective fac parte din punct de vedere ornitologic din ansamblul sitului. În caz contrar, s‑ar putea separa în mod arbitrar ansamblul sitului în părți care, luate ca atare, nu sunt ocupate decât de părți puțin importante ale populației de păsări. Justificând astfel excluderea unui mare număr de părți ale sitului, având o importanță redusă dacă ar fi luate în considerare în mod individual, s‑ar putea afecta în mod sensibil această APS în funcțiile sale și s‑ar putea chiar cauza distrugerea acesteia.

66.      Zona în discuție, situată în partea de vest a estuarului râului Tolka, este separată de restul estuarului printr‑o șosea care traversează râul. Podul nu reprezintă totuși un obstacol pentru păsări. În rest, zona prezintă aceleași caracteristici ca și ansamblul sitului: este vorba despre câmpii nămoloase delimitate de maree, situate în golf.

67.      În conformitate cu evaluarea efectelor asupra mediului (denumită în continuare „EEM”), pe care se întemeiază cele două părți(43), zona este utilizată de către părți ale populației totale a acestei APS. În IBA 2000 se indică pentru scoicar (Hæmatopus ostralegus) în cadrul IBA corespunzător, care figurează la nr. 109, „Dublin Bay”, un număr de 1 067 de exemplare în anul 1995(44). EEM indică pentru scoicar un număr de maximum 3 787 de exemplare în anii 1984-1987. La data efectuării EEM, această cifră era totuși deja veche de zece ani, în timp ce cifrele din IBA 2000 datează din anul 1995, cu alte cuvinte, erau actuale(45). EEM indică în 1995/1996 între 0 și 8 exemplare, cu alte cuvinte, între 0 % și 0,8 % din întreaga populație, potrivit IBA 2000, sau chiar 0,2 %, conform datelor din EEM. În privința fluierarului cu picioare roșii (Tringa totanus), a cărui populație oscilează între 1 900, conform IBA 2000, și 1 721, conform EEM, s‑au găsit între 0 și 10 exemplare, cu alte cuvinte, până la 0,5 % din întreaga populație. Pentru culicul mare (Numenius arquata), a cărui populație este între 1 007, conform IBA 2000, și 1 865, conform EEM, s‑au găsit între 0 și 5 exemplare, cu alte cuvinte, în funcție de baza de calcul, până la 0,5 % sau până la 0,26 % din întreaga populație. Acestea sunt trei dintre cele nouă specii care sunt determinante pentru calificarea Dublin Bay ca IBA.

68.      Zona în discuție corespunde unei cifre de mai puțin de 0,1 % din IBA Dublin Bay (3000 de hectare). Chiar dacă considerăm că cifrele reprezintă întotdeauna valori maxime și că relevanța statistică a acestora este neclară, se constată totuși că zona respectivă a fost utilizată de aceste specii, cel puțin între limitele medii la care ne puteam aștepta, dacă nu chiar peste acestea. Prin urmare, zona se prezintă ca făcând parte integrantă din ansamblul sitului.

69.      Așadar, zona aflată aici în discuție ar fi trebuit clasificată de asemenea ca APS.

70.      A doua zonă în discuție are o suprafață de 4,5 hectare și a fost exclusă din cadrul proiectului inițial de extindere a APS Sandymount Strand and Tolka Estuary. Aceste suprafețe se situează la extremitatea sud‑estică a estuarului râului Tolka, adică în partea cu deschidere la mare. Portul intenționează să efectueze în această zonă o extindere prin rambleiere. Motivele invocate de Comisie în replică referitoare la alte suprafețe din cadrul acestei zone sunt inadmisibile, întrucât nu făceau obiectul acțiunii.

71.      Guvernul irlandez susține că zona respectivă este expusă pentru scurt timp mareelor joase de lună nouă, cu alte cuvinte, o dată la aproximativ 14 zile, și este în rest inutilizabilă pentru păsările limicole. Prin urmare, aceste zone nu au avut niciodată o valoare ornitologică suficientă pentru a justifica clasificarea acestora, fiind incluse în mod greșit în proiectul de extindere.

72.      Comisia respinge aceste argumente, prezentând un document, necontestat de Irlanda, care preconizează, pe baza evaluării efectelor proiectului de rambleiere, includerea acestor suprafețe în APS. Acest document arată că diferite specii utilizează în mod evident peste medie terenul, care este numai în mod excepțional uscat. Mai mult, anumite părți ale acestor suprafețe sunt chiar uscate atunci când mareele sunt mai puțin extreme și pot fi utilizate de păsări. În sfârșit, suprafețele respective sunt utilizate nu doar de speciile de păsări limicole, ci și, spre exemplu, de chira de mare, specie care nu este dependentă de refluxul marin.

73.      Și în privința acestei zone, argumentarea Comisiei este mai convingătoare. Această porțiune a sitului face parte în mod clar din estuar și este utilizată în mod incontestabil de speciile de păsări relevante, aflate în căutarea hranei. Desigur, această utilizare nu este cotidiană, dar are loc cel puțin cu o anumită regularitate. Împrejurarea că se întâlnește un număr peste medie de păsări susține ideea că hrana disponibilă în acea zonă este relativ răspândită. Ar fi de altfel logic, pentru că aceste resurse de hrană nu sunt accesibile decât rar păsărilor. Este, prin urmare, probabil ca această zonă să aibă o contribuție importantă la cantitatea globală de resurse de hrană din sit.

74.      De aici rezultă că delimitarea APS Sandymount Strand and Tolka Estuary nu îndeplinește condițiile impuse prin articolul 4 din Directiva păsări.

75.      În rest, trebuie remarcat că includerea acestor zone în APS nu reprezintă în mod necesar un obstacol în calea realizării vreunuia dintre aceste proiecte. Dimpotrivă, atât importanța ornitologică a fiecăreia dintre aceste zone, cât și interesul reprezentat de diferitele proiecte pot fi luate în considerare în mod adecvat în cadrul unei proceduri de autorizare a proiectului în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 6 alineatele (3) și (4) și ale articolului 7 din Directiva habitate. Dacă zonele care trebuie să dobândească statut de APS nu sunt clasificate, ar trebui atunci să se aplice, în locul acestor dispoziții, dispoziția mai strictă a articolului 4 alineatul (4) prima teză din Directiva păsări(46), care constituie un obstacol mult mai dificil de depășit pentru proiectele care amenință speciile.

4.      Concluzie intermediară

76.      Irlanda a încălcat obligațiile care îi revin conform Directivei păsări, neprocedând, începând cu 6 aprilie 1981, la clasificarea totalității celor mai adecvate teritorii, ca număr și ca suprafață, pentru speciile menționate în anexa I, precum și pentru speciile migratoare care apar în mod regulat, în special prin neclasificarea sitului Cross Lough (Killadoon) și prin neincluderea a două zone ale estuarului râului Tolka în APS Sandymount Strand and Tolka Estuary.

B –    Cu privire la transpunerea articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări

77.      Potrivit jurisprudenței Curții, articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări(47) impune statelor membre să confere tuturor APS un regim juridic de protecție care poate asigura în special supraviețuirea și înmulțirea speciilor de păsări menționate în anexa I, precum și înmulțirea, schimbarea penelor și iernarea speciilor de păsări migratoare care nu sunt cuprinse în anexa I și care apar regulat(48). Protejarea APS nu trebuie să se limiteze la măsuri menite să evite daunele și perturbările externe cauzate de om, ci trebuie de asemenea, potrivit modului în care se prezintă starea de fapt, să cuprindă măsuri pozitive care urmăresc conservarea și ameliorarea stării sitului(49).

78.      Părțile par să fie de acord asupra faptului că o dispoziție din legislația irlandeză, Regulation 13 din Statutory Instruments nr. 94/1997, European Communities (Natural Habitats) Regulations, 1997 (denumită în continuare „Regulations 1997”), ar fi putut transpune în mod suficient articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări dacă această dispoziție ar fi fost aplicabilă la APS.

79.      Comisia se îndoiește însă că această aplicare ar fi garantată. Regulation 13 nu ar fi aplicabilă decât la ariile de protecție vizate de Directiva habitate. În replică, Guvernul irlandez susține că o altă dispoziție prevede aplicarea Regulation 13 la APS. Conform Regulation 34, printre altele, prevederile acestei Regulation 13 se aplică, dacă este cazul, mutatis mutandis ariilor clasificate în temeiul articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări(50).

80.      Curtea nu poate decide dacă și sub ce formă Regulation 13 se aplică la APS în temeiul Regulation 34. Aceasta reprezintă o problemă de drept irlandez, care, în definitiv, trebuie tranșată de către instanțele irlandeze. În schimb, Curtea trebuie să verifice dacă Comisia a dovedit motivul invocat, întemeiat pe faptul că Regulation 34 nu garantează aplicarea Regulation 13 la APS. Ar fi suficient ca, în privința unei transpuneri corecte, Comisia să trezească îndoieli întemeiate. Transpunerea trebuie să asigure în mod efectiv deplina aplicare a directivei într‑un mod suficient de clar și de precis(51). Exactitatea transpunerii dobândește o importanță deosebită în ceea ce privește Directiva păsări, în măsura în care gestionarea patrimoniului comun este încredințată, pentru teritoriul propriu, fiecărui stat membru(52).

81.      Cu toate acestea, în speță, Comisia nu a reușit să suscite îndoieli întemeiate.

82.      Comisia arată că Regulations 1997 au fost adoptate în mod expres – după apariția lor – numai pentru transpunerea Directivei habitate, iar nu pentru transpunerea dispozițiilor Directivei păsări. Nu este însă clar de ce această situație ar împiedica legiuitorul irlandez să transpună și dispozițiile Directivei păsări. În această privință, este de asemenea irelevant faptul că măsurile solicitate de Comisie pentru APS sunt reglementate la articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate, care nu este aplicabil la APS. Dacă măsuri similare trebuie să fie aplicate în privința APS în temeiul articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări, nimic nu se opune posibilității ca legiuitorul național să instituie o prevedere unică pentru transpunerea normelor cuprinse în cele două directive. În măsura în care Comisia își întemeiază îndoielile pe abilitarea acordată prin Regulations 1997, obiecția ridicată nu este suficient întemeiată.

83.      Cel mult, termenii din Regulation 34 pot suscita îndoieli cu privire la caracterul suficient al transpunerii Directivei păsări. Dispozițiile prevăzute acolo se aplică la APS numai mutatis mutandis („with any necessary modifications”) și numai dacă sunt adecvate („where appropriate”). Comisia arată că vede aici rezerve incompatibile cu o transpunere necondiționată și obligatorie. Ar trebui să vedem în această formulare mai degrabă un apel la o aplicare prin analogie.

84.      Compararea acestor formulări cu dispozițiile ce trebuie transpuse, articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări, arată că acestea nu conțin nicio regulă clară și necondiționată cu privire la data la care trebuie luate măsurile pozitive sau când trebuie elaborate planurile de gestionare. Acestea sunt doar o parte din măsurile de protecție necesare ce trebuie determinate(53). Numai ținând seama de situația concretă a sitului se poate hotărî dacă și în ce măsură trebuie luate măsuri pozitive, cu alte cuvinte, măsurile trebuie să fie adecvate și sunt pentru acest motiv variabile. Formulările „with any necessary modifications” și „where appropriate” nu exprimă nimic mai mult decât aceasta.

85.      Așadar, acest motiv invocat de Comisie trebuie respins.

C –    Cu privire la transpunerea articolului 4 alineatul (4) prima teză din Directiva păsări pentru ariile neclasificate

86.      Comisia reproșează Irlandei că nu a transpus articolul 4 alineatul (4) prima teză din Directiva păsări pentru teritoriile care nu fuseseră clasificate ca APS, deși clasificarea ar fi fost necesară. Această dispoziție prevede:

„Cu privire la zonele de protecție menționate anterior la alineatele (1) și (2), statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a evita poluarea sau deteriorarea habitatelor sau orice alt efect negativ asupra păsărilor, atâta timp cât acestea au relevanță în contextul obiectivelor prezentului articol.”

87.      Această obligație nu este valabilă numai pentru ariile clasificate, ci și pentru siturile care nu au fost clasificate ca APS, deși clasificarea ar fi fost necesară(54). Conform articolului 7 din Directiva habitate, obligațiile care decurg din articolul 6 alineatele (2), (3) și (4) din Directiva habitate înlocuiesc orice obligații rezultând din articolul 4 alineatul (4) prima teză din Directiva păsări începând cu data punerii în aplicare a acestei directive – cu alte cuvinte, din iunie 1994(55) – sau cu data clasificării sau a recunoașterii de cãtre statul membru a sitului respectiv. În Hotãrârea Basses Corbières, Curtea a precizat că aceste situri, care nu au fost clasificate ca APS, deși clasificarea ar fi fost necesară, se supun în continuare regimului articolului 4 alineatul (4) prima teză din Directiva păsări(56).

88.      La prima vedere, este surprinzător să se solicite transpunerea unei norme ai cărei termeni nu se pot deduce decât în mod indirect prin recursul la jurisprudența dezvoltată de Curte pornind de la obiectivele directivei. Nu este mai puțin adevărat că, potrivit acestei jurisprudențe, există o obligație de protecție a siturilor neclasificate, dar care ar trebui să fie clasificate. Prin urmare, această obligație trebuie transpusă în interesul clarității juridice, care are o importanță specială, mai ales în contextul Directivei păsări(57).

89.      Cu atât mai mult, o transpunere este necesară pentru a putea opune particularilor obligația de protecție a siturilor. În lipsa unei transpuneri, o directivă nu poate crea prin ea însăși obligații în sarcina particularilor(58). Conform indicațiilor date de Comisie, Irish Supreme Court s‑a pronunțat cel puțin într‑o cauză în sensul că nici chiar autoritățile administrative locale nu erau legate prin Directiva păsări(59).

90.      Guvernul irlandez se pronunță în privința acestui motiv numai cu privire la câteva date pe care Comisia le citează cu titlu de exemplu, fără a combate însă acest motiv pe fond. Datele pe care Comisia le citează cu titlu de exemplu nu sunt suficient dezvoltate pentru a le percepe ca motive de sine stătătoare. Prin urmare, acestea nu constituie decât argumente, pe care nu este necesar să le examinăm mai departe, întrucât Irlanda nu a transpus această obligație de protecție a siturilor în norme obligatorii.

91.      Din acest motiv, Irlanda nu și‑a îndeplinit obligația de a asigura, începând cu data de 6 aprilie 1981, aplicarea prevederilor articolului 4 alineatul (4) prima teză din Directiva păsări la zonele care trebuiau clasificate ca arii de protecție specială în temeiul acestei directive.

D –    Cu privire la articolul 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări

92.      În continuare, Comisia reproșează Irlandei că nici nu a transpus și nici nu a aplicat în mod concret articolul 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări. Această dispoziție prevede:

„Statele membre depun eforturi pentru a evita poluarea sau deteriorarea habitatelor și în afara zonelor de protecție.”

93.      În acest context, trebuie amintit că articolul 4 alineatul (1) din Directiva păsări impune, în mod cert, clasificarea de APS pentru păsările din anexa I, dar presupune și aplicarea altor măsuri de protecție specială pentru aceste păsări. Astfel, articolul 4 alineatul (1) al patrulea paragraf solicită ca statele membre să clasifice în special APS, în timp ce primul paragraf, independent de clasificare, solicită luarea de măsuri de protecție specială.

94.      Prin urmare, efortul cerut potrivit articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări trebuie să cuprindă aceste măsuri de protecție specială, care nu se referă la siturile pentru păsări din anexa I. Potrivit articolului 4 alineatul (2), trebuie luate măsuri similare pentru speciile migratoare care apar în mod regulat.

95.      Articolul 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări nu se limitează la habitatele păsărilor din anexa I și la păsările migratoare, ci vizează protecția habitatelor fără nicio restricție în privința speciilor ce trebuie protejate. Având în vedere locul ocupat de această dispoziție în cadrul articolului 4, trebuie totuși să considerăm că aceasta nu privește decât speciile vizate aici, cu alte cuvinte, speciile din anexa I și speciile migratoare care apar în mod regulat. În ceea ce privește celelalte specii, conform articolului 3 din Directiva păsări, statele membre trebuie să depună eforturi pentru a le proteja(60).

1.      Cu privire la transpunerea juridică

96.      Articolul 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări nu impune în mod obligatoriu garantarea anumitor rezultate, dar nu este mai puțin adevărat că statele membre trebuie să își stabilească în mod serios ca obiectiv protejarea habitatelor, altele decât APS. Astfel, noțiunea de efort implică luarea tuturor măsurilor rezonabile pentru a atinge rezultatul urmărit.

97.      Acest obiectiv nu trebuie avut în vedere numai în mod general, ci și în cadrul adoptării măsurilor speciale(61). Pentru ca organismele statelor membre să fie informate în legătură cu acest obiectiv în toate etapele acțiunii acestora, în special în cadrul procedurilor de autorizare, dar nu numai în acest caz, obiectivul menționat trebuie înscris în mod suficient de clar în dreptul intern.

98.      Guvernul irlandez nu indică nicio dispoziție care ar îndeplini aceste cerințe.

99.      Nu este clar cum anume ar putea dispozițiile prezentate de Irlanda la modul general, referitoare la prevenirea integrată a poluării mediului, să transpună articolul 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări. De altfel, acestea își au originea într‑o altă directivă care urmărește obiective distincte(62). În plus – după cum arată Comisia –, aceste dispoziții nu sunt valabile decât pentru un număr restrâns de proiecte. Numeroase tipuri de poluare și de deteriorări ale habitatelor păsărilor nu sunt cuprinse în acestea.

100. În continuare, guvernul irlandez arată că așa‑numita „cross compliance”, conform Regulamentului nr. 1782/2003(63), contribuie la respectarea articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări în sectorul agricol. În realitate, conform articolului 4 și anexei III la regulament, această dispoziție face parte din cerințele fundamentale în materie de gestionare a exploatațiilor agricole pe care trebuie să le respecte beneficiarii plăților directe.

101. Întrucât aceste cerințe nu sunt în vigoare decât de la 1 ianuarie 2005, cu alte cuvinte, la mult timp după expirarea termenului ce trebuie luat în considerare în speță pentru a aprecia motivele invocate de Comisie, cerințele respective nu pot invalida aceste motive. Astfel cum a subliniat cu titlu suplimentar și în mod întemeiat Comisia, potrivit articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1782/2003, dispozițiile directivei nu trebuie respectate decât în versiunea pusă în aplicare de statele membre. Prin urmare, eventualele lacune de transpunere nu sunt atenuate prin această trimitere, ci sunt preluate în integralitate.

102. În măsura în care guvernul irlandez se referă la cerințele minime definite în plan național pentru bunele condiții agricole și de mediu prevăzute la articolul 5 din Regulamentul nr. 1782/2003, trebuie remarcat și aici că acestea nu fuseseră încă definite la data care ne interesează și că, aparent, acestea nu există nici în prezent. Rezultă de aici că nici acest argument nu prezintă interes în cadrul prezentei proceduri.

103. De asemenea, nu este clar în ce măsură Rural Environment Protection Scheme, un program irlandez pentru promovarea unei agriculturi care respectă mediul, și Farm Waste Management Scheme, un program de gestionare a deșeurilor agricole, transpun articolul 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări. Probabil că cele două programe au efecte pozitive asupra conservării habitatelor păsărilor, dar acestea nu implică nicio transpunere juridică.

104. În final, guvernul irlandez face trimitere în mod general la Wildlife Act 1976, pe care l‑a prezentat, dar nu citează în mod concret decât o dispoziție, Section 11 (1), în cadrul procedurii precontencioase. Potrivit acesteia, asigurarea protecției naturii (Wildlife) este în sarcina ministrului. Această dispoziție nu este însă suficient de concretă pentru a garanta respectarea articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări.

105. Așadar, Irlanda a omis să transpună în dreptul intern în mod corect și integral prevederile articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări.

2.      Cu privire la aplicarea concretă

106. Comisia nu limitează acest motiv la transpunerea juridică a articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări, ci reproșează Irlandei și o aplicare concretă insuficientă a acestuia. În această privință, Comisia se bazează în special pe un studiu al organizației ornitologice irlandeze Birdwatch Ireland și al organizației britanice Royal Society for the Protection of Birds(64). Potrivit acestui studiu, există motive de îngrijorare în legătură cu diferite specii de păsări larg răspândite, întrucât acestea ar suferi din cauza schimbărilor intervenite în activitățile agricultorilor. Comisia citează următoarele păsări migratoare: cucul (Cuculus canorus), rândunica (Hirundo rustica) și lăstunul de mal (Riparia riparia), precum și ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), ale căror populații nordice iernează probabil în parte pe teritoriul Irlandei. În plus, Comisia se referă la un aviz al Environmental Protection Agency din 2004, care explică distrugerea habitatelor printr‑o serie de amenajări.

107. Chiar dacă Irlanda nu contestă conținutul acestor documente, trebuie totuși să se remarce că, potrivit BirdLife International, populația de lăstuni de mal este în creștere în Irlanda(65).

108. Din reducerea populațiilor și din distrugerea habitatelor, Comisia deduce că Irlanda nu a depus eforturi suficiente pentru a evita poluarea și deteriorarea habitatelor. Acest motiv este foarte ambițios. Dacă motivele Comisiei stabilesc că Irlanda a încălcat reglementarea comunitară, aceeași critică ar putea fi invocată împotriva multor alte state membre, întrucât și în acestea se pot constata evoluții similare(66).

109. Obligația prevăzută la articolul 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări de a depune eforturi pentru a evita poluarea sau deteriorarea habitatelor nu presupune că trebuie împiedicată producerea daunei ce trebuie evitată. Nu este vorba despre o obligație de rezultat, ci despre obligație de mijloace, mai exact, despre o obligație de a depune efort într‑un anumit sens.

110. Prin raportare la susținerile Comisiei, rezultă că pierderea și deteriorarea habitatelor nu pot dovedi în mod definitiv încălcarea obligației de a depune efort pentru a evita poluarea și deteriorarea habitatelor. Acestea sugerează totuși că Irlanda nu a depus eforturi pentru a evita poluarea sau deteriorarea habitatelor sau în orice caz nu a depus eforturi suficiente. Cu privire la aceste indicii, revine Irlandei să demonstreze că a întreprins totuși eforturi suficiente pentru a evita aceste daune(67).

111. Eforturile suficiente nu pot fi dovedite prin simplul fapt că anumite măsuri au fost totuși adoptate. Un efort concertat, adoptarea tuturor măsurilor rezonabile pentru atingerea rezultatului urmărit, necesită o acțiune focalizată. Cadrul care permite aprecierea caracterului rezonabil rezultă din articolul 2 din Directiva păsări. Conform acestui articol, statele membre iau măsurile necesare pentru a menține populația speciilor europene de păsări la un nivel care să îndeplinească condițiile ecologice, științifice și culturale, ținând seama în același timp de condițiile economice și de recreere, sau pentru a adapta populația acestor specii la nivelul respectiv.

112. Prin urmare, măsurile adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări trebuie să fie concepute într‑un asemenea mod – pentru rațiuni ornitologice –, încât acestea să stabilească sau să mențină – împreună cu celelalte măsuri impuse prin directivă – nivelul populației speciilor respective impus prin articolul 2. În cadrul evaluării conform articolului 2, trebuie să se aprecieze în ce măsură și în ce situație speciile depind de anumite habitate și cât de greu cântărește conservarea acestora în raport cu celelalte cerințe avute în vedere la articolul 2.

113. În speță, Irlanda prezintă eforturile depuse până în prezent pentru conservarea habitatelor, în special prin practicile administrative în domeniul prevenirii integrate a poluării mediului, precum și prin programele de promovare a protecției mediului în agricultură și de gestionare a deșeurilor agricole.

114. Comisia recunoaște că cel puțin programul de promovare a protecției mediului în agricultură are efecte benefice pentru păsări. Nici celelalte măsuri nu sunt, în mod cert, dictate de criterii ornitologice, dar acestea ar putea servi de asemenea în mod indirect la conservarea populațiilor de păsări.

115. Cu toate acestea, Irlanda nu a susținut că aceste eforturi urmăreau atingerea vreunui obiectiv ornitologic în temeiul articolului 2 din Directiva păsări. Argumentarea irlandeză se aseamănă mai degrabă cu o listă mai mult sau mai puțin arbitrară a măsurilor de mediu care favorizează într‑un fel sau altul conservarea populațiilor de păsări. Nu s‑ar putea însă dovedi astfel că Irlanda a depus în mod efectiv eforturi de evitare a poluării sau a deteriorării habitatelor în sensul articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări.

116. Pentru aceste motive, Irlanda a omis să aplice în mod corect și integral prevederile articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări.

E –    Cu privire la transpunerea articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate

117. Conform articolului 7 din Directiva habitate, articolul 6 alineatele (2), (3) și (4) din Directiva habitate înlocuiește, din momentul clasificării unei APS, dispozițiile de protecție de la articolul 4 alineatul (4) prima teză din Directiva păsări. Articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate prevede:

„Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive.”

118. În opinia Comisiei, Irlanda nu a transpus în mod corect articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate sub două aspecte. În primul rând, în mod general, nu a realizat o transpunere suficientă a articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate, iar, pe de altă parte, APS nu sunt suficient protejate față de deteriorările cauzate de terți, în special prin activitățile recreative. Cu titlu de exemplu pentru lipsa concretă de suficiență a reglementărilor irlandeze, Comisia citează cazul recoltării neautorizate de scoici în APS Bannow Bay.

1.      Cu privire la transpunere în general

119. În opinia Comisiei, articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate este transpus, în esență, prin Regulation 14 din Regulations 1997.

120. Regulation 14 prevede că anumite activități nu pot fi exercitate decât cu autorizația ministrului sau în temeiul unui plan de gestionare. O comunicare emisă conform Regulation 4 alineatul (2) cu ocazia clasificării fiecărui sit precizează natura acestor activități. Potrivit Regulations 15 și 16, autorizația ministrului nu este acordată decât în condițiile prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate. Această transpunere a articolului 6 alineatele (3) și (4) este completată prin Regulations 27-32, care prevăd în mod expres pentru anumite planuri procedura de autorizare a proiectului.

121. În aceste împrejurări, Comisia consideră, în mod evident, că articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate a fost transpus, în esență, în Irlanda prin mecanismele de protecție de la articolul 6 alineatele (3) și (4).

122. Întrucât APS mai vechi nu au fost clasificate în temeiul Regulations 1997, lipsesc comunicările care precizează natura activităților care pot fi exercitate numai conform articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate. Comisia reproșează Irlandei lipsa din dreptul irlandez a unui instrument juridic cu privire la aceste activități pentru a asigura deplina eficacitate a articolului 6 alineatul (2).

123. Irlanda răspunde împotriva acestor afirmații că articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate a fost de asemenea transpus prin Regulation 13 alineatul (3). Această dispoziție reproduce aproape literal articolul 6 alineatul (2). Singura diferență constă în faptul că, în locul statelor membre, ministrul este însărcinat cu adoptarea măsurilor necesare.

124. Comisia subliniază în mod întemeiat o serie de îndoieli cu privire la aspectul dacă Regulation 13 alineatul (3) este un temei pentru măsuri de protecție concrete. Pe lângă Regulation 13 alineatul (3), există, într‑adevăr, o serie de temeiuri concrete de abilitare, a căror aplicare depinde de o serie de condiții foarte precise. Prin urmare, este normal să se înțeleagă prin Regulation 13 alineatul (3) o simplă dispoziție de atribuire de sarcini, în timp ce instrumentele care permit îndeplinirea unor misiuni figurează în altă parte.

125. Singurele instrumente vizibile care permit îndeplinirea acestei misiuni, atunci când mecanismele articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate nu se aplică, sunt Regulations 17 și 18. Independent de comunicare, aceste dispoziții îi permit ministrului să dispună din proprie inițiativă evaluarea efectelor pentru toate activitățile. Atunci când, ținând seama de concluziile evaluării respective, ministrul consideră că situl este amenințat ca atare, este de competența acestuia să sesizeze instanța competentă în scopul interzicerii continuării activităților.

126. După cum arată articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate, protecția sitului urmărește exclusiv autorizarea activităților în legătură cu care există certitudinea că nu amenință în mod considerabil situl respectiv. Protecția în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate nu poate scădea sub acest standard, pentru că altfel ar exista riscul unei deteriorări a APS(68).

127. Regulations 17 și 18 nu corespund acestor cerințe. În mod inevitabil, acestea nu pot interveni decât după ce activitățile respective au fost deja inițiate și, așadar, după ce eventualele deteriorări s‑au produs deja. În plus, cele două competențe presupun că o evaluare a efectelor a fost deja efectuată înainte de a putea solicita instanței să dispună interzicerea activităților. Protecția reactivă a APS poate fi întârziată în mod considerabil prin intermediul acestor etape procedurale.

128. Restricțiile din dreptul irlandez nu sunt justificate nici prin cerința protecției particularilor, pentru că aceștia din urmă trebuie împiedicați în mod preventiv, în cadrul măsurilor de protecție a sitului, să întreprindă activități eventual prejudiciabile, cu alte cuvinte, aceștia nu pot, în principiu, să acționeze decât atunci când orice prejudiciu adus sitului este exclus.

129. În măsura în care Irlanda invocă normele din Foreshore Act, acestea nu pot asigura transpunerea completă a articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate, întrucât sunt aplicabile doar zonelor de coastă. Chiar dacă dispozițiile respective urmăresc, în acest context, protecția florei și a faunei, Irlanda nu a prezentat nici în ce măsură acestea asigură deplina eficacitate a articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate.

130. Prin urmare, în lipsa comunicării privind activitățile supuse autorizării, nu există niciun instrument juridic care ar putea să asigure deplina eficacitate a articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate.

131. Pentru aceste motive, Irlanda a omis adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate cu privire la siturile clasificate ca APS înainte de adoptarea, în temeiul Directivei păsări, a Statutory Instruments Nr. 94/1997, European Communities (Natural Habitats) Regulations, 1997.

2.      Cu privire la deteriorări cauzate de terți

132. În continuare, Comisia obiectează că normele de protecție irlandeze întemeiate pe comunicări nu ar viza, cu titlu preventiv, decât proprietarii. În ceea ce privește atingerile aduse de către terți, în special prin intermediul activităților recreative, singurele măsuri care se pot adopta sunt măsurile reactive, astfel cum acestea sunt prevăzute în special în Regulation 17.

133. Guvernul irlandez răspunde că interdicția de a exercita fără autorizație activitățile supuse autorizării nu îi privește doar pe proprietari, ci este valabilă pentru orice persoane. Aceasta rezultă din Regulation 14 alineatul (3). Comisia se îndoiește totuși că aceste comunicări sunt opozabile terților care nu au fost informați. În această privință, Comisia invocă în special principiul nullum crimen, nulla poena sine lege.

134. Argumentele guvernului irlandez nu sunt convingătoare. Chiar dacă sancțiunea prevăzută în Regulation 14 alineatul (3) ar îndeplini cerințele principiului legalității, se poate pune întrebarea dacă terții nu s‑ar putea apăra pretinzând că nu au avut cunoștință de comunicare. Regulation 14 alineatul (3) prevede că săvârșirea delictului este condiționată de lipsa unei cauze justificative rezonabile („reasonable excuse”). Necunoașterea comunicărilor care nu sunt publicate ar putea reprezenta o astfel de cauză justificativă. De aceea, transpunerea articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate este cel puțin insuficient de clară.

135. Pentru motivele expuse mai sus, măsurile reactive care pot fi adoptate în temeiul Regulation 17 sau 18 nu reprezintă o transpunere suficientă a articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate, întrucât aceste măsuri își produc efectele doar posterior și probabil cu o întârziere importantă.

136. În măsura în care guvernul irlandez invocă Wildlife Act, interdicțiile prevăzute de acesta nu transpun decât protecția speciilor în temeiul articolelor 12 și 13 din Directiva habitate și al articolului 5 din Directiva păsări. În schimb, articolul 6 alineatul (2) impune acordarea unei protecții mult mai extinse habitatelor, independent de prezența speciilor protejate în aceste habitate. Articolul 6 alineatul (2) nu privește numai speciile care sunt supuse protecției speciilor.

137. În sfârșit, guvernul irlandez invocă normele privind „trespassing”. În conformitate cu acestea, sunt sancționabile diferite conduite legate de pătrunderea pe un teren străin. Cu toate acestea, nicio astfel de conduită nu este legată în mod expres de deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor și nici de perturbarea speciilor. Este cert că nu se poate exclude posibilitatea ca acestea să corespundă elementelor constitutive ale infracțiunii „trespassing”, dar transpunerea Directivei habitate trebuie efectuată într‑un mod atât de clar și de neechivoc încât particularii și autoritățile publice să își poată recunoaște obligațiile fără nicio îndoială(69). Aceste cerințe nu sunt îndeplinite în cazul normelor privind „trespassing”.

138. Pentru aceste motive, Irlanda a omis să adopte toate măsurile necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate în privința deteriorării tuturor APS vizate la această dispoziție de către persoanele care nu sunt proprietarii zonelor în discuție.

3.      Cu privire la incidentele din APS Bannow Bay

139. În privința APS Bannow Bay, Comisia susține că s‑a adresat guvernului irlandez ca urmare a unei plângeri privind recoltarea mecanică de scoici din iarna 1997/1998. Acesta a indicat că o interzicere a acestei activități ar presupune o vastă anchetă publică. În cadrul unor comunicări ulterioare, Irlanda a susținut totuși că autoritățile competente au intervenit imediat și că recoltarea interzisă de scoici a încetat în 24 de ore.

140. Obiecția invocată de Comisie în această privință nu este clară. Prin urmare, trebuie să considerăm că este vorba despre o simplă ilustrare, care nu face obiectul acțiunii.

141. Dacă Comisia ar dori să reproșeze Irlandei o deficiență în aplicarea concretă a articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate, aceasta ar trebui să aducă cel puțin probe, de exemplu, martori, pentru a susține versiunea sa privind incidentul. Poziția inițială a Irlandei, care era cel puțin neclară în privința duratei recoltării de scoici, nu este, în niciun caz, suficientă ca dovadă, ținând seama de precizările intervenite ulterior. Prin urmare, orice motiv invocat în această privință trebuie respins din lipsă de probe.

F –    Cu privire la transpunerea și la aplicarea articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate

142. Cu privire la articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate, Comisia susține că planurile sunt avute în vedere în mod insuficient în norma de transpunere, că practica administrativă urmărită în cadrul autorizării proiectelor de acvacultură nu este conformă acestor dispoziții și critică în special lucrările de drenaj din cadrul APS Glen Lake.

143. Pasajele din articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate care prezintă interes aici au următorul conținut:

„(3)      Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică.

(4)      Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000. Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate.

[...]”

1.      Cu privire la includerea planurilor

144. Comisia susține că legislația irlandeză nu vizează planurile. În schimb, guvernul irlandez susține că orice proiect individual este supus procedurii de la articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate. Pentru acest motiv, nu este necesar ca și planurile să îndeplinească aceste cerințe.

145. În măsura în care Comisia susține în cererea introductivă – pentru prima dată, conform propriilor afirmații –, având în vedere planul de reîmpădurire, că nu toate proiectele sunt supuse procedurii prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate, acesta ar fi un motiv de sine stătător, care ar reprezenta o extindere inadmisibilă a obiectului acțiunii. În schimb, în calitate de argument care urmărește respingerea motivului invocat de Irlanda, acesta nu trebuie examinat, întrucât necesitatea de a include planurile în transpunerea articolului 6 alineatele (3) și (4) reiese deja din motivele expuse mai sus.

146. Astfel, Curtea a hotărât deja, în privința Regatului Unit, că planurile trebuie de asemenea supuse cerințelor articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate în cazul în care anumite proiecte individuale subsecvente sunt supuse acestei proceduri. Aceasta depinde de existența unei probabilități sau a unui risc ca planurile să afecteze situl în discuție în mod semnificativ. Luând în considerare principiul precauțiunii, gradul necesar de probabilitate este atins atât timp cât nu se poate exclude, pe baza unor elemente obiective, că respectivul plan sau proiect afectează situl în cauză în mod semnificativ. Ne găsim într‑o astfel de situație atunci când planurile per se sunt puse în aplicare prin proiecte individuale(70).

147. Trebuie să considerăm că planuri similare există și în Irlanda, întrucât, altfel, planificarea nu ar mai avea niciun sens. Astfel, de exemplu, Section 15 din Planning and Development Act, 2000, prevede că autoritățile responsabile cu planul trebuie să întreprindă acțiunile necesare pentru realizarea obiectivelor urmărite prin planul de dezvoltare(71).

148. Contrar opiniei Irlandei, evaluările efectelor asupra mediului și evaluările strategice ale mediului nu se pot substitui includerii planurilor în transpunerea articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate. Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului(72) și Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului(73) cuprind reguli cu privire la procedura de deliberare, fără a lega statele membre în privința deciziei. În schimb, potrivit articolului 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate, un plan sau un proiect nu poate fi aprobat decât după ce s‑a constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului. Excepțiile nu sunt admise decât în limitele stabilite prin articolul 6 alineatul (4) din Directiva habitate, și anume pentru motive cruciale de interes public major și în lipsa soluțiilor alternative prin intermediul măsurilor compensatorii necesare. Prin urmare, evaluările efectuate în temeiul Directivei 85/337 sau al Directivei 2001/42 nu pot înlocui procedura de la articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate(74).

149. Așadar, este necesar să se includă și planurile în transpunerea articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate.

150. Pentru aceste motive, Irlanda a omis să adopte toate măsurile necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate în privința planurilor.

2.      Cu privire la practica administrativă urmată în autorizarea proiectelor de acvacultură

151. În cadrul procedurii precontencioase, Comisia a exprimat îndoieli în legătură cu transpunerea corectă a acestor dispoziții pentru proiectele de acvacultură. Între timp, aceasta a renunțat la invocarea acestui motiv. Astfel, Regulation 31 din Regulations 1997 prevede că dispozițiile care transpun articolul 6 alineatele (3) și (4) se aplică prin analogie și la aprobările acordate în temeiul Fisheries Act, care reglementează proiectele de acvacultură.

152. În prezent, Comisia mai reproșează Irlandei că proiectele de acvacultură, cu alte cuvinte, fermele de cultură a midiilor din cadrul unor APS, sunt autorizate prin intermediul unei proceduri care nu garantează aplicarea corectă a articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate.

153. Conform jurisprudenței Curții, chiar dacă reglementarea națională aplicabilă este în sine compatibilă cu dreptul comunitar, o neîndeplinire a obligațiilor poate decurge din existența unei practici administrative care încalcă acest drept(75). Este de competența Comisiei să stabilească neîndeplinirea obligațiilor printr‑o demonstrare suficient de documentată și circumstanțiată a practicii reproșate administrației și imputabilă statului membru respectiv(76). Trebuie ca această practică administrativă să prezinte un anumit grad de continuitate și de generalitate(77).

154. Potrivit indicațiilor guvernului irlandez, autorizarea proiectelor de acvacultură intră în competența Ministerului Comunicațiilor, Marinei și Resurselor Naturale. Acesta are cunoștință de faptul că este responsabil pentru conservarea naturii, iar Section 61 (e) din Fisheries Amendment Act 1997 asigură un stimul în sensul de a examina cererile de autorizare a proiectelor de acvacultură având în vedere efectele probabile asupra populațiilor de pești sălbatici, asupra habitatelor naturale, precum și asupra florei și a faunei. Este necesar să se efectueze consultări exhaustive, în special cu autoritățile însărcinate cu protecția naturii. Aceste consultări au permis evaluarea avantajelor fiecărei cereri și deplina luare în considerare a efectelor negative asupra mediului. În opinia Irlandei, oricine poate sesiza o instanță specială cu o acțiune împotriva autorizării unui proiect de acvacultură, instanță care, la rândul său, aplică Section 61 din Fisheries Amendment Act 1997.

155. Comisia își întemeiază, în esență, motivul invocat pe studiul realizat de o organizație neguvernamentală irlandeză(78). Guvernul irlandez nu contestă constatările din studiu. Studiul cuprinde 271 de autorizații de proiecte de acvacultură și 46 de cereri în privința cărora nu fusese luată nicio decizie în perioada cuprinsă între iunie 1998 și decembrie 1999. 72 de autorizații și 9 proceduri în curs privesc proiecte de acvacultură situate în cadrul unei APS sau în vecinătate. Ar fi vorba numai despre ferme de cultură a midiilor, în special culturi de stridii și de scoici cu cochilii tari. Studiul se bazează astfel pe ansamblul de practici administrative irlandeze în acest domeniu pe o perioadă de un an și jumătate. Așadar, acesta permite desprinderea anumitor concluzii cu privire la practica generală.

156. Comisia deduce din studiu că fermele de cultură a midiilor nu au fost supuse evaluărilor necesare potrivit articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate. În această privință, este mai ales vorba despre examinarea prealabilă, ce constă în a verifica dacă un proiect necesită o evaluare (globală) a efectelor asupra obiectivelor de conservare stabilite pentru o APS. O astfel de evaluare trebuie efectuată atunci când amenajarea unei ferme de cultură a midiilor este un proiect care nu are o legătură directă cu gestionarea sitului sau nu este necesar pentru aceasta, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte.

157. Fermele de cultură a midiilor sunt în mod incontestabil supuse autorizării conform legislației irlandeze, reprezentând, cu alte cuvinte, proiecte în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Acestea nu vor avea, cel puțin ca regulă generală, și probabil chiar niciodată, o legătură directă cu gestionarea sitului sau nu vor fi necesare pentru aceasta.

158. De aceea, potrivit articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, este necesar să se evalueze efectele unei ferme de cultură a midiilor asupra obiectivelor de conservare a sitului, respectiv atunci când nu se poate exclude, pe baza unor elemente obiective, că aceasta ar putea afecta în mod semnificativ aria respectivă, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte(79).

159. În principiu, nu se poate exclude pentru toate fermele de cultură a midiilor că ar putea afecta în mod semnificativ o anumită arie. Studiul prezentat de Comisie evocă în special pierderea sau modificarea zonelor de surse de hrană ale păsărilor legate mai ales de recolta de scoici, pe lângă perturbările provocate prin exploatarea fermei de cultură a midiilor.

160. În prezenta procedură, nici guvernul irlandez nu susține că toate proiectele de acvacultură ar fi lipsite de efecte negative, ci insistă numai asupra faptului că nu toate proiectele de acest tip ar avea efecte negative asupra unei APS. Astfel, acesta recunoaște că proiectele de acvacultură pot avea efecte negative asupra unei APS.

161. În plus, la cererea Irlandei, Comisia a susținut un proiect care trebuie, printre altele, să structureze evaluarea proiectelor de acvacultură și să împartă APS în zone cu sensibilități diferite cu privire la astfel de proiecte(80). Prin urmare, ambele părți au considerat în cadrul proiectului de ajutor că fermele de cultură a midiilor pot afecta în mod semnificativ APS.

162. În consecință, procedura de autorizare trebuie să garanteze că toate proiectele individuale de acvacultură sunt supuse unei evaluări a efectelor atunci când nu se poate exclude, pe baza unor elemente obiective, că acestea ar putea afecta în mod semnificativ aria respectivă. Putem deja să exprimăm îndoieli asupra acestui aspect în privința Irlandei, întrucât, până în prezent, în mod evident, niciun proiect de acvacultură nu a făcut obiectul unei evaluări complete a efectelor sale, deși, potrivit studiului, proiectele de acest tip sunt situate, în aproape 25 % din cazuri, într‑o APS sau în vecinătate. În plus, nici argumentele Irlandei, nici studiul prezentat de Comisie nu permit să se conchidă că necesitatea unei evaluări a efectelor a fost analizată în mod adecvat.

163. În argumentarea guvernului irlandez este surprinzător că, deși la început acesta susține aplicabilitatea Regulation 31 din Regulations 1997, în expunerea propriu‑zisă din cadrul procedurii nu oferă nicio indicație cu privire la modul în care cerințele de la această dispoziție, cu alte cuvinte, cerințele de la articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, trebuie puse în aplicare în cadrul procedurii de autorizare. Este adevărat că, potrivit acestei expuneri, autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor sunt obligate să ia în considerare toate aspectele în mod exhaustiv, să efectueze consultări și să pună totul în balanță. Dar de aici nu reiese că acestea trebuie să efectueze o evaluare a efectelor atunci când nu se poate exclude, pe baza unor elemente obiective, că proiectul ar putea afecta în mod semnificativ aria respectivă.

164. Studiul subliniază această îndoială, în special pentru că arată că avizul autorităților însărcinate cu protecția naturii, competente în materie, nu este urmat decât în mod limitat de autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor. Atunci când autoritățile însărcinate cu protecția naturii și‑au exprimat poziția cu privire la fermele de cultură a midiilor din APS, autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor au urmat această poziție în 64 % din cazuri. Cererile autorităților de mediu de a nu acorda autorizația în cinci cazuri au fost admise de către autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor numai într‑un singur caz(81). În 8 % din cazuri autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor nu au luat în considerare pozițiile autorităților însărcinate cu protecția naturii pentru că acestea nu respectaseră termenul de șase săptămâni. Cu toate acestea, articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate nu prevede un termen de decădere pentru efectuarea evaluării prealabile. Este cu atât mai mult criticabil ceea ce reiese dintr‑un document intern al autorităților irlandeze, prezentat de Comisie în anexă la replică(82), și anume că depășirea termenului se datora unei lipse de personal a autorităților însărcinate cu protecția naturii.

165. În plus, autorizațiile proiectelor de acvacultură în cadrul unor APS nu au indicat niciodată că proiectul se găsea într‑o APS și că acest aspect era important. 86 % din autorizațiile proiectelor situate într‑o APS nu indicau prezența unor habitate, a unor specii sau a unor perturbări sensibile. Numai 28 % din autorizații au stabilit existența unui acces al fermei de cultură a midiilor la o APS, iar amenajarea ca atare a fermei într‑o APS a fost stabilită în mai puțin de jumătate din cazuri.

166. Prin urmare, subzistă îndoieli serioase că autoritățile însărcinate cu protecția naturii pot să contribuie cu cunoștințele lor în procedura de autorizare a proiectelor de acvacultură și că aceste cunoștințe vor fi luate în considerare în mod suficient atunci când sunt consemnate într‑o luare de poziție. De asemenea, nu este evident nici că autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor pot recurge la cunoștințe specializate corespunzătoare provenind din alte surse. De aceea, nu pare să fie garantat că, în cadrul autorizării proiectelor de acvacultură, o evaluare a efectelor nu se efectuează numai atunci când se poate exclude, pe baza unor elemente obiective, că proiectul poate afecta în mod semnificativ o anumită arie.

167. Având în vedere aceste îndoieli întemeiate în privința respectării articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, Irlanda ar fi trebuit să susțină că articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate este aplicat în practică,în examinarea cererilor de autorizare a proiectelor de acvacultură. Aceasta s‑ar fi putut realiza, de exemplu, prin indicarea, în cele patru cazuri în care autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor au autorizat anumite ferme de cultură a midiilor în cadrul unor APS contrar avizului autorităților însărcinate cu protecția naturii și fără a efectua evaluări ale efectelor, a elementelor obiective pe baza cărora au putut să excludă că aceste proiecte puteau să afecteze în mod semnificativ ariile respective. De asemenea, Irlanda ar fi putut să prezinte sursele din care autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor preiau cunoștințele ornitologice care le‑au permis să excludă că proiectele puteau să afecteze în mod semnificativ ariile respective, în lipsa unui aviz al autorităților însărcinate cu protecția naturii sau fără a ține seama de un astfel de aviz. Nimic din toate acestea nu s‑a întâmplat.

168. De aceea, trebuie să considerăm că practica administrativă urmată în Irlanda la acordarea de autorizații pentru proiectele de acvacultură în cadrul unor APS nu asigură respectarea articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate. În schimb, nu dispunem de elemente suficiente pentru a stabili încălcarea altor dispoziții ale articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate.

169. Pentru aceste motive, Irlanda a omis să adopte toate măsurile necesare, în cadrul autorizării proiectelor de acvacultură care ar putea să afecteze în mod semnificativ APS clasificate potrivit Directivei păsări, pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate.

3.      Cu privire la lucrările de la Glen Lake

170. Comisia reproșează Irlandei că a efectuat lucrări de drenaj în cadrul APS Glen Lake, cu încălcarea articolului 6 alineatele (2), (3) și (4) din Directiva habitate. Această APS are o suprafață de aproximativ 80 de hectare și a fost clasificată în 1995. Importanța acesteia este în special legată de apele sale. Acolo iernează un număr de lebede sălbatice (Cygnus cygnus) important la scară mondială.

171. Comisia susține că, în cursul anilor 1992 și 1997, un organism al statului irlandez, Oficiul pentru Lucrări Publice, ar fi realizat lucrări de drenaj. De atunci, zonele umede din cadrul APS s‑ar fi uscat în mod considerabil. Vegetația s‑ar fi modificat, iar habitatele umede ar fi dispărut. Lucrările nu au fost autorizate conform procedurii de la articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate și, în același timp, ne regăsim în prezența unei încălcări a articolului 6 alineatul (2), din cauza deteriorării zonei.

172. În privința acestui motiv invocat, trebuie, în primul rând, să se remarce că Directiva habitate nu era încă aplicabilă lucrărilor efectuate în anul 1992. Prin urmare, în acest punct, acțiunea nu este întemeiată.

173. Celelalte motive, privind lucrările din anul 1997, ridică problema dacă anumite activități pot încălca în același timp alineatul (2) al articolului 6 și alineatele (3) și (4) ale acestei dispoziții. Alineatele (2) și (3) urmăresc amândouă să prevină posibilitatea ca obiectivele de conservare să fie afectate pentru o arie de protecție(83). Faptul că un plan sau un proiect a fost totuși autorizat în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate face să devină inutilă, în privința intervenției asupra sitului protejat prevăzută de planul sau de proiectul respectiv, o aplicare concomitentă a normei de protecție generală cuprinse în articolul 6 alineatul (2)(84). Dacă, în schimb, procedura de autorizare nu a fost aplicată, este posibil ca în privința acestui proiect să existe o încălcare atât a dispozițiilor procedurale prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4), cât și a cerințelor de fond care reies din cele trei alineate, referitoare la ariile de protecție.

174. Întrucât o analiză a articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate poate cuprinde atât aspectele procedurale, cât și cerințele de fond referitoare la protecția sitului, este recomandabil să se înceapă cu examinarea acestor dispoziții. Încălcarea acestor dispoziții presupune că lucrările de drenaj constituie unul sau mai multe proiecte care nu au o legătură directă cu gestionarea sitului sau nu sunt necesare pentru aceasta, dar care ar putea afecta în mod semnificativ această arie, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte.

175. Pentru definirea noțiunii de proiect, Curtea s‑a întemeiat deja pe definiția dată la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 85/337(85). Conform acestei definiții, „proiect” înseamnă executarea lucrărilor de construcții sau a altor instalații sau scheme, precum și alte intervenții în mediul natural și asupra peisajului, inclusiv cele care implică exploatarea resurselor minerale. Și lucrările de întreținere pot reprezenta intervenții în mediul natural și asupra peisajului, în special atunci când – precum în speță – conduc la deteriorarea unui habitat care este cel mai adecvat pentru protecția păsărilor. Prin urmare, este vorba despre un proiect.

176. Este cert că lucrările nu aveau o legătură directă cu gestionarea sitului și nici nu erau necesare pentru aceasta.

177. Prin urmare, acestea trebuiau supuse unei evaluări a efectelor asupra obiectivelor de conservare stabilite pentru APS, conform articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, dacă nu se putea exclude, pe baza unor elemente obiective, că acestea afectează în mod semnificativ aria respectivă, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte(86). Luând în considerare în special principiul precauțiunii, care reprezintă unul dintre fundamentele politicii de protecție de un nivel ridicat urmărite de către Comunitate în domeniul mediului, conform articolului 174 alineatul (2) primul paragraf CE, și în lumina căruia trebuie interpretată Directiva habitate, în cazul existenței unor îndoieli în ceea ce privește lipsa efectelor semnificative, este necesar să se procedeze la efectuarea unei astfel de evaluări(87).

178. În opinia guvernului irlandez, nu exista niciun motiv pentru a se îndoi de lipsa unor efecte semnificative, întrucât canalele de drenaj există de aproape 50 de ani și au fost întreținute în multiple rânduri de atunci fără ca Glen Lake să își fi pierdut din această cauză importanța ornitologică specială. Astfel, organismele competente ar fi putut să considere că lucrările de întreținere din anul 1992 și din anul 1997 nu ar deteriora această APS.

179. Aceste afirmații nu sunt convingătoare. Lucrările de drenaj sunt, în mod evident, de natură să aibă efecte importante asupra zonelor umede în aria de captare a apelor acestora. Experiența dobândită prin lucrările de drenaj efectuate în trecut nu poate elimina aceste îndoieli decât dacă este documentată în mod suficient de precis și dacă atestă fără niciun dubiu că lucrările preconizate nu afectează importantele caracteristici ornitologice ale acestei APS. În speță nu este clar că experiența dobândită din trecut ar avea această calitate. Comisia arată în mod întemeiat că mai degrabă nu este cunoscut dacă lucrările efectuate în trecut au afectat sau nu au afectat această zonă.

180. Prin urmare, articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate a fost încălcat, întrucât efectele lucrărilor asupra obiectivelor de conservare a acestei APS ar fi trebuit evaluate înainte de efectuarea lucrărilor.

181. Potrivit articolului 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate, autoritățile irlandeze, având în vedere concluziile evaluării efectelor lucrărilor asupra obiectivelor de conservare ale sitului respectiv, ar fi putut autoriza această activitate numai după ce dobândeau certitudinea că aceasta este lipsită de efecte negative asupra integrității sitului menționat. Astfel se întâmplă în cazul în care nu persistă nicio îndoială rezonabilă din punct de vedere științific cu privire la asemenea efecte(88).

182. Simpla lipsă a evaluării efectelor ar fi făcut ca o autorizare să fie ilegală în temeiul articolului 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate. Expunerea guvernului irlandez arată totuși că o autorizare nu era posibilă, întrucât această APS era afectată. Guvernul irlandez recunoaște că starea apelor lacului este decisivă în special pentru venirea lebedelor sălbatice, pentru că acestea necesită suprafețe mari de apă. Acesta recunoaște și că lucrările de întreținere a canalelor de drenaj din anul 1997 au accelerat scăderea nivelului apelor și din această cauză au scurtat durata prezenței lebedelor sălbatice. Prin urmare, din expunerea guvernului irlandez reiese că lucrările efectuate la canalele de drenaj au deteriorat, cel puțin temporar, vocația APS Glen Lake de a servi de loc de iernare a lebedelor sălbatice. Conservarea zonelor de iernare a lebedelor sălbatice fiind obiectivul esențial al acestei APS, integritatea sa ar fi afectată în sensul articolului 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate.

183. O autorizare în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Directiva habitate este de asemenea exclusă. Pentru a se justifica, Irlanda susține numai că întreținerea canalelor de drenaj este o obligație legală care există deja de mult timp. Ideea subiacentă este că, în opinia Irlandei, drenajul este de interes public. Un astfel de interes, chiar dacă ar trebui să primeze în fața interesului de protecție a APS, nu poate totuși să justifice o deteriorare potrivit articolului 6 alineatul (4) din Directiva habitate decât în lipsa unei soluții alternative. În speță, chiar guvernul irlandez susține că un dig ar putea împiedica dezavantajele lucrărilor de drenaj, dar nu indică în schimb că obstacole insurmontabile se opuneau construcției digului înainte de realizarea lucrărilor de întreținere. Prin urmare, exista cel puțin o soluție alternativă la lucrările realizate într‑o formă care a afectat situl.

184. Așadar, lucrările de întreținere au fost realizate cu încălcarea articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate. Având în vedere că încălcarea acestor dispoziții rezultă și din afectarea integrității acestei APS ca atare, ne găsim în același timp în prezența unei încălcări a articolului 6 alineatul (2).

185. Pentru aceste motive, Irlanda a omis să adopte toate măsurile necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatele (2), (3) și (4) din Directiva habitate la realizarea lucrărilor de întreținere a canalelor de drenaj în cadrul APS Glen Lake.

G –    Cu privire la articolul 10 din Directiva păsări

186. În final, Comisia reproșează Irlandei că nu și‑a îndeplinit obligațiile prevăzute la articolul 10 din Directiva păsări cu privire la cercetările științifice.

187. Articolul 10 din Directiva păsări prevede:

„(1)      Statele membre încurajează cercetarea și orice activitate necesară ca fundament pentru protecția, gestionarea și utilizarea populațiilor din toate speciile de păsări menționate la articolul 1.

(2)      O atenție specială este acordată cercetării și activității asupra subiectelor menționate în anexa V. Statele membre transmit Comisiei toate informațiile solicitate pentru a‑i da posibilitatea să ia măsurile necesare pentru coordonarea cercetării și a activităților menționate în prezentul articol.”

188. Anexa V enumeră următoarele direcții principale de cercetare:

„(a)      Liste naționale cu speciile pe cale de dispariție sau deosebit de amenințate, având în vedere răspândirea lor geografică.

(b)      Enumerarea și descrierea ecologică a zonelor cu importanță specială pentru speciile migratoare pe rutele de migrare ale acestora sau ca zone de iernare și de cuiburi.

(c)      Date asupra nivelurilor populațiilor de specii migratoare, pe baza indicațiilor date de marcarea cu inele.

(d)      Evaluarea influenței pe care o au metodele de captură asupra nivelurilor populațiilor păsărilor sălbatice.

(e)      Dezvoltarea sau perfecționarea metodelor ecologice pentru prevenirea efectelor nocive asupra păsărilor.

(f)      Determinarea rolului anumitor specii ca indicatori ai poluării.

(g)      Studierea efectului advers al poluării chimice asupra nivelurilor populațiilor din anumite specii de păsări.”

189. Dreptul irlandez – Section 11 (3) din Wildlife Act 1976 – prevede doar posibilitatea, iar nu obligația, de a efectua astfel de cercetări. De asemenea, efectuarea concretă a cercetărilor a scos în evidență deficiențe. Irlanda a recunoscut că nu dispune de date suficiente pentru a identifica APS pentru ploierul auriu și pentru șoimulețul de iarnă.

190. În schimb, guvernul irlandez invocă jurisprudența irlandeză în conformitate cu care formularea aleasă pentru cercetarea ornitologică – „the Minister may […]” – ar putea fi înțeleasă și ca reprezentând o obligație. Acesta arată că în Irlanda s‑au realizat cercetări chiar în plus față de obligațiile prevăzute la articolul 10 din Directiva păsări.

191. Totuși, astfel cum subliniază Comisia în mod întemeiat, singura posibilitate existentă este că Section 11 (3) din Wildlife Act 1976 trebuie înțeleasă ca fiind o obligație, în pofida formulării sale suple. Irlanda nu a prezentat o hotărâre judecătorească prin care s‑ar fi adoptat această interpretare. În consecință, Section 11 (3) din Wildlife Act 1976 nu este formulată suficient de clar și de neechivoc pentru a corespunde cerințelor articolului 10 din Directiva păsări.

192. În plus, Irlanda nu a contestat motivul întemeiat pe lipsa eforturilor de cercetare suficiente întreprinse pentru cele două specii citate mai sus. Prin urmare, acest punct trebuie considerat ca fiind asumat de Irlanda.

193. Din ansamblul elementelor acțiunii reiese că există lacune similare în privința pescărelului albastru și în privința altor specii de cel puțin o perioadă îndelungată. Acestea se traduc în special prin clasificări insuficiente de situri ca APS. Nici direcțiile principale de cercetare enumerate în anexa V nu sunt menționate în Section 11 din Wildlife Act.

194. În consecință, Irlanda a omis să adopte toate măsurile necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 10 din Directiva păsări.

IV – Cu privire la cheltuielile de judecată

195. În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Irlandei la plata cheltuielilor de judecată, iar Irlanda a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a motivelor sale, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

196. În temeiul articolului 69 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, Regatul Spaniei și Republica Elenă, care au intervenit în litigiu, suportă propriile cheltuieli de judecată.

V –    Concluzie

197. În consecință, propunem Curții să dispună după cum urmează:

„1)      Irlanda a încălcat Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, precum și a speciilor de faună și de floră sălbatică, neprocedând la:

(a)      clasificarea potrivit articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 79/409, începând cu 6 aprilie 1981, a totalității celor mai adecvate teritorii, ca număr și ca suprafață, pentru speciile menționate în anexa I la Directiva 79/409, precum și pentru speciile migratoare care apar în mod regulat, în special prin neclasificarea sitului Cross Lough (Killadoon) și prin neincluderea a două zone ale estuarului râului Tolka în ariile de protecție specială Sandymount Strand and Tolka Estuary;

(b)      asigurarea, începând cu 6 aprilie 1981, a aplicării prevederilor articolului 4 alineatul (4) prima teză din Directiva 79/409 la zonele care trebuiau clasificate ca arii de protecție specială în temeiul acestei directive;

(c)      transpunerea și aplicarea în mod corect și integral a prevederilor articolului 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva 79/409;

(d)      adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatul (2) din Directiva 92/43 cu privire la siturile clasificate ca arii de protecție specială înainte de adoptarea în temeiul Directivei 79/409 a Statutory Instruments Nr. 94/1997, European Communities (Natural Habitats) Regulations, 1997;

(e)      adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatul (2) din Directiva 92/43 în privința deteriorării tuturor ariilor de protecție specială vizate la această dispoziție de către persoane care nu sunt proprietarii zonelor în discuție;

(f)      adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva 92/43 în privința planurilor;

(g)      adoptarea tuturor măsurilor necesare, în cadrul autorizării proiectelor de acvacultură, pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva 92/43;

(h)      adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 6 alineatele (2), (3) și (4) din Directiva 92/43 la realizarea lucrărilor de întreținere a canalelor de drenaj în cadrul ariei de protecție specială Glen Lake; precum și

(i)      adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a se conforma prevederilor articolului 10 din Directiva 79/409.

2)      Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.

3)      Obligă Irlanda la plata cheltuielilor de judecată.

4)      Republica Elenă și Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.”

1 – Limba originală: germana.

2 – JO L 103, p. 1, Ediţie specială, 15/vol. 1, p. 77.

3 – Hotărârea din 19 mai 1998, Comisia/Ţările de Jos (C‑3/96, Rec., p. I‑3031).

4 – Hotărârea din 26 noiembrie 2002, Comisia/Franţa (C‑202/01, Rec., p. I‑11019).

5 – Hotărârea din 6 martie 2003, Comisia/Finlanda (C‑240/00, Rec., p. I‑2187).

6 – Hotărârea din 20 martie 2003, Comisia/Italia (C‑378/01, Rec., p. I‑2857).

7 – A se vedea concluziile noastre prezentate astăzi în cauza Comisia/Grecia (C‑334/04, aflată pe rolul Curţii).

8 – A se vedea concluziile noastre prezentate astăzi în cauza Comisia/Regatul Spaniei (C‑235/04, aflată pe rolul Curţii).

9 – Comunicatul de presă IP/05/45 al Comisiei din 14 ianuarie 2005.

10 – Heath, M. F., şi Evans, M. I., Important Bird Areas in Europe. Priority sites for conservation –Volume 2: Southern Europe, BirdLife Conservation Series nr. 8, volumul II, Cambridge (2000), p. 261 şi următoarele.

11 – JO L 206, p. 7, Ediţie specială, 15/vol. 2, p. 109.

12 – Punctul 91 din memoriul în apărare.

13 – Hotărârea Comisia/Italia (citată la nota de subsol 6, punctul 14) şi Hotărârea din 2 august 1993, Comisia/Spania (C‑355/90, Rec., p. I‑4221, punctele 26, 27 şi 32, denumită în continuare „Hotărârea Mlaştinile Santoña”).

14 – Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctul 62).

15 – Hotărârile Mlaştinile Santoña (citate la nota de subsol 13, punctul 26), Hotãrârea din 11 iulie 1996, Royal Society for the Protection of Birds (C‑44/95, Rec., p. I‑3805, punctul 26, denumitã în continuare „Hotãrârea Lappel Bank”), şi Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctul 59 şi următoarele).

16 – Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctul 55 şi următoarele).

17 – Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctele 68-70) şi Hotărârea Comisia/Italia (citată la nota de subsol 6, punctul 18).

18¹⁸ – Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctul 68).

19 – Pentru mai multe detalii, a se vedea concluziile noastre prezentate astăzi în cauza Comisia/Spania (C‑235/04, citată la nota de subsol 8, punctul 70 şi următoarele).

20 – Pentru dezvoltări mai ample cu privire la acest aspect şi în special cu privire la partea spaniolă din IBA 2000, a se vedea concluziile noastre prezentate astăzi în cauza Comisia/Spania (C‑235/04, citată la nota de subsol 8, punctul 47 şi următoarele).

21 – IBA 2000, volumul 1, p. 374.

22 – Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctul 69) şi Hotărârea Comisia/Italia (citată la nota de subsol 6, punctul 18).

23 – Aceste criterii sunt descrise în IBA 2000, volumul 1, p. 13 şi următoarele şi p. 850 şi 851 şi sunt raportate la criteriile utilizate pentru noile inventare.

24 – Criteriul C.6 nu era menţionat expres în lista de criterii din IBA 89, ci în explicaţiile care îl însoţeau [a se vedea p. 2 din anexa 7 la cererea introductivă din cauza Comisia/Ţările de Jos (C‑3/96) şi anexa 16 la cererea introductivă din cauza Comisia/Italia (C‑378/01)]. Acest criteriu a fost ulterior dezvoltat şi aplicat în cadrul proiectului de biotop CORINE.

25 – IBA 2000, volumul 1, p. 374.

26 – Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctul 56).

27 – A se vedea Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctul 58).

28 – A se vedea BirdLife International, Birds in Europe: population estimates, trends and conservation status (2004), http://www.birdlife.org/datazone/species/ BirdsInEuropeII/BiE2004Sp2878.pdf

29 – IBA 2000, volumul 1, p. 18 şi p. 13.

30 – A se vedea Hotărârea din 17 ianuarie 1991, Comisia/Italia (C‑157/89, Rec., p. I‑57, punctul 15, denumită în continuare „Hotărârea privind perioadele de vânătoare”), şi Hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia şi alţii (C‑60/05, Rec., p. I‑5083, punctul 27).

31 – Hotărârea din 23 martie 2006, Comisia/Austria (C‑209/04, Rec., p. I‑2755, punctul 44, denumită în continuare „Hotărârea Lauteracher Ried”).

32 – A se vedea punctul 4 de mai sus.

33 – A se vedea Hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Italia (262/85, Rec., p. 3073, punctul 39), şi Hotărârea din 7 decembrie 2000, Comisia/Franţa (C‑38/99, Rec., p. I‑10941, punctul 53).

34 – A se vedea Hotărârea Lauteracher Ried (citată la nota de subsol 31, punctul 44). În această cauză, Curtea a hotărât că anumite teritorii trebuie desemnate ca APS, deşi nu apăreau în inventarul IBA relevant pentru Austria.

35 – Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctul 56).

36 – A se vedea anexa D.2 la memoriul în apărare, p. 63.

37 – Hotărârea Mlaştinile Santoña (citatã la nota de subsol 13, punctul 22) şi Hotărârea din 7 decembrie 2000, Comisia/Franţa (C‑374/98, Rec., p. I‑10799, punctele 47 şi 57, denumită în continuare „Hotărârea Basses Corbières”).

38 – În schimb, dacă obligaţia de clasificare anterioară ar fi fost contestabilă, Comisia trebuia să demonstreze că situl a fost cel mai adecvat la un anumit moment în trecut.

39 – A se vedea concluziile noastre prezentate la 23 februarie 2006 în cauza Comisia/Portugalia (Hotărârea din 13 iulie 2006, C‑191/05, Rec., p. I‑6853, punctul 14, denumită în continuare „Hotărârea Moura, Mourão, Barrancos”).

40 – Joint Nature Conservation Committee din Marea Britanie se pronunţă în acelaşi sens în comentariile cu privire la recensământul chirei de mare, în cadrul proiectului Seabird 2000, http://www.jncc.gov.uk/page-2890

41 – Independent de acest motiv invocat de Comisie, probabil există în plus o obligaţie de compensare a efectelor măsurilor de protecţie care ar fi fost omise, cu alte cuvinte, o luare de măsuri care să restabilească aptitudinea sitului de a găzdui colonii de chire de mare.

42 – Hotărârea Lappel Bank (citată la nota de subsol 15, punctul 26) şi Hotărârea Moura, Mourão, Barrancos (citată la nota de subsol 39, punctul 10).

43 – Anexa A-17 la cererea introductivă.

44 – IBA 2000, volumul 1, p. 405 şi 406.

45 – Anexele la cererea introductivă, p. 324.

46 – Hotãrârea Basses Corbières, citatã la nota de subsol 37.

47 – Textul dispoziţiei este redat mai sus, la punctul 10.

48 – Hotărârea din 18 martie 1999, Comisia/Franţa (C‑166/97, Rec., p. I‑1719, punctul 21, denumită în continuare „Hotărârea Estuarul Senei”).

49 – Hotărârea din 20 octombrie 2005, Comisia/Regatul Unit (C‑6/04, Rec., p. I‑9017, punctul 34, denumită în continuare „Hotărârea Conformitate”).

50 – Această dispoziţie prevede: „The provisions of Regulations 4, 5, 7, 13, 14, 15 and 16 shall, where appropriate, apply with any necessary modifications to areas classified pursuant to paragraph 1 and 2 of Article 4 of the Birds Directive.” (N.T.:„Dacă este cazul, prevederile articolelor 4, 5, 7, 13, 14, 15 şi 16 se aplică mutatis mutandis ariilor clasificate în temeiul articolului 4 alineatele (1) şi (2) din Directiva păsări.”)

51 – Hotărârea din 9 aprilie 1987, Comisia/Italia, (363/85, Rec., p. 1733, punctul 7), Hotărârea din 30 mai 1991, Comisia/Germania, (C‑361/88, Rec., p. I‑2567, punctul 15), Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Comisia/Spania (C‑58/02, Rec., p. I‑621, punctul 26), şi Hotărârea Conformitate (citată la nota de subsol 49, punctul 21).

52 – A se vedea trimiterile de la nota de subsol 33.

53 – A se vedea Hotărârea Mlaştinile Santoña (citatã la nota de subsol 13, punctul 30).

54 – Hotărârea Mlaştinile Santoña (citatã la nota de subsol 13, punctul 22).

55 – Hotărârea Estuarul Senei (citată la nota de subsol 48, punctul 5) vorbeşte de asemenea numai de iunie 1994. Într‑adevăr, determinarea cu precizie a datei de expirare a termenului de transpunere a Directivei habitate este dificilă. Aceasta depinde, în conformitate cu articolul 191 alineatul (2) din Tratatul CEE în vigoare la acea dată (devenit, după modificare, articolul 254 CE), de data la care a fost notificată statului membru. Eur‑Lex indică drept termen data de 10 iunie 1994, în timp ce Curtea, în Hotărârea din 26 iunie 1997, Comisia/Grecia (C‑329/96 Rec., p. I‑3749, punctul 2), şi în Hotărârea din 11 decembrie 1997, Comisia/Germania (C‑83/97, Rec., p. I‑7191, punctul 2), s‑a întemeiat pe data de 5 iunie 1994.

56 – Citată la nota de subsol 37.

57 – A se vedea punctul 80 de mai sus.

58 – Hotărârea din 26 februarie 1986, Marshall (152/84, Rec., p. 723, punctul 48), Hotărârea din 14 iulie 1994, Faccini Dori (C‑91/92, Rec., p. I‑3325, punctul 20), Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Wells (C‑201/02, Rec., p. I‑723, punctul 56), şi Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer şi alţii (C‑397/01-C‑403/01, Rec., p. I‑8835, punctul 108). Pentru a stabili necesitatea unei transpuneri, nu trebuie să precizăm în ce măsură Hotărârea din 22 noiembrie 2005, Mangold (C‑144/04, Rec., p. I‑9981), este conformă cu această jurisprudenţă.

59 – Comisia face trimitere la Hotărârea din 24 martie 1998, Raymond McBride/Galway Corporation.

60 – Hotărârea din 13 iunie 2002, Comisia/Irlanda (C‑117/00, Rec., p. I‑5335, punctul 15, denumită în continuare „Owenduff-Nephin Beg Complex”); a se vedea de asemenea Hotărârea Comisia/Ţările de Jos (citată la nota de subsol 3, punctul 57).

61 – Astfel, Curtea verifică în Hotărârea Estuarul Senei (citată la nota de subsol 55, punctele 48 şi 49) dacă un proiect concret încalcă articolul 4 alineatul (4) a doua teză din Directiva păsări.

62 – Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (JO L 257, p. 26, Ediţie specială, 15/vol. 3, p. 183).

63 – Regulamentul Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori şi de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 şi (CE) nr. 2529/2001 (JO L 270, p. 1, Ediţie specială, 03/vol. 49, p. 177).

64 – Birds of Conservation Concern in Ireland, 1999.

65 – A se vedea species factsheet, care se bazează pe exact aceleaşi date ca şi Comisia, http://www.birdlife.org/datazone/species/BirdsInEuropeII/BiE2004Sp7105.pdf

66 – A se vedea datele cu privire la diminuarea populaţiilor de păsări din habitatele agricole, în BirdLife International (2005), A Biodiversity Indicator for Europe: Wild Bird Indicator Update 2005, http://www.birdlife.org/action/science/indicators/pdfs/2005_pecbm_indicator_update.pdf, precum şi factsheets corespunzătoare ale BirdLife pentru speciile numite de Comisie: http://www.birdlife.org/action/science/species/birds_in_europe/species_search.html

67 – A se vedea Hotărârea Estuarul Senei (citată la nota de subsol 55, punctele 48 şi 49), în care Curtea respinge indiciile de încălcare reţinute de Comisie pe baza refuzurilor Republicii Franceze.

68 – Cu privire la raportul dintre alineatele (2) şi (3) ale articolului 6 din Directiva habitate, a se vedea Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging şi Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, Rec., p. I‑7405, punctul 31 şi următoarele, în special punctul 36).

69 – Hotărârea Conformitate (citată la nota de subsol 49, punctul 25 şi următoarele).

70 – Hotărârea Conformitate (citată la nota de subsol 49, punctele 54 şi 55).

71 – „It shall be the duty of a planning authority to take such steps within its powers as may be necessary for securing the objectives of the development plan.” Conform Section 10, obiectivele de dezvoltare fac parte din planul de dezvoltare.

72 – JO L 175, p. 40, Ediţie specială, 15/vol. 1, p. 174.

73 – JO L 197, p. 30, Ediţie specială, 15/vol. 7, p. 135.

74 – A se vedea Hotărârea din 15 iulie 2004, Comisia/Finlanda (C‑407/03, disponibilă numai în franceză şi în finlandeză). Finlanda recunoscuse că o evaluare a efectelor asupra mediului nu poate înlocui aplicarea articolului 6 alineatele (3) şi (4) din Directiva habitate. A se vedea de asemenea, cu privire la evaluarea alternativă, concluziile noastre prezentate la 27 octombrie 2005 în cauza în care a fost pronunţată Hotărârea Lauteracher Ried (citată la nota de subsol 31, punctul 70 şi următoarele).

75 – Hotărârea din 27 aprilie 2006, Comisia/Germania (C‑441/02, Rec., p. I‑3449, punctul 47 şi următoarele şi jurisprudenţa citată).

76 – Hotărârea Comisia/Germania (citată la nota de subsol 75, punctul 49).

77 – Hotărârea Comisia/Germania (citată la nota de subsol 75, punctul 50 şi jurisprudenţa citată).

78 – Birdwatch Ireland, Review of the Aquaculture Licensing System in Ireland, 2000, anexa A‑39 la cererea introductivă. Irish Heritage Council, un organism consultativ de drept public din Irlanda, a susţinut acest studiu.

79 – Hotărârea Waddenvereniging şi Vogelbeschermingsvereniging (citată la nota de subsol 68, punctul 45).

80 – LIFE96 NAT/IRL/003240 – Management planning, monitoring, auditing of management and land acquisition for APSs in Ireland. Informaţii cu privire la acest proiect de ajutor se pot obţine la adresa de internet http://ec.europa.eu/environment/life/project/Projects/index.cfm

81 – Conform cifrelor, se pare că, deşi refuzul cererii a fost solicitat în cinci cazuri, patru dintre aceste cereri au fost admise.

82 – Anexa B‑15 la replică, p. 179.

83 – Hotărârea Waddenvereniging şi Vogelbeschermingsvereniging (citată la nota de subsol 68, punctul 36).

84 – Ibidem, punctul 35.

85 – Ibidem, punctul 24.

86 – Ibidem, punctul 45.

87 – Ibidem, punctul 44.

88 – Ibidem, punctul 67.