HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)
24 septembrie 2015(*)
„Ajutoare de stat – Serviciul public de radiodifuziune – Decizie prin care ajutorul este declarat compatibil cu piața internă – Ajutor pus în aplicare de autoritățile daneze în favoarea furnizorului serviciului public de radiodifuziune danez TV2/Danmark – Finanțare publică acordată pentru compensarea costurilor inerente executării obligațiilor de serviciu public – Compatibilitatea ajutorului – Hotărârea Altmark”
În cauza T‑125/12,
Viasat Broadcasting UK Ltd, cu sediul în West Drayton (Regatul Unit), reprezentată de S. Kalsmose‑Hjelmborg și de M. Honoré, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de L. Flynn și de B. Stromsky, în calitate de agenți,
pârâtă,
susținută de
Regatul Danemarcei, reprezentat inițial de C. Vang și de V. Pasternak Jørgensen, în calitate de agenți, ulterior de V. Pasternak Jørgensen, asistată de K. Lundgaard Hansen, avocat, și în final de C. Thorning, în calitate de agent, asistat de K. Lundgaard Hansen și de R. Holgaard, avocat,
și de
TV2/Danmark A/S, cu sediul în Odense (Danemarca) reprezentată de O. Koktvedgaard, avocat,
interveniente,
având ca obiect o cerere de anulare în parte a Deciziei 2011/839/UE a Comisiei din 20 aprilie 2011 privind măsurile puse în aplicare de Danemarca (C 2/03) în favoarea TV2/Danmark (JO L 340, p. 1),
TRIBUNALUL (Camera a opta),
compus din domnul D. Gratsias (raportor), președinte, și domnii N. J. Forwood și C. Wetter, judecători,
grefier: domnul L. Grzegorczyk, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 15 ianuarie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei și situația de fapt
1 Prezenta acțiune are ca obiect o cerere de anulare în parte a Deciziei 2011/839/UE a Comisiei din 20 aprilie 2011 privind măsurile puse în aplicare de Danemarca (C 2/03) în favoarea TV2/Danmark (JO L 340, p. 1, denumită în continuare „decizia atacată”), în măsura în care prin aceasta se constată că măsurile menționate, deși constituie ajutoare de stat, sunt totuși compatibile cu piața internă în sensul articolului 106 alineatul (2) TFUE. Acțiunea a fost introdusă de Viasat Broadcasting UK Ltd (denumită în continuare „reclamanta” sau „Viasat”), care este o societate de radiodifuziune comercială activă pe piața daneză și o concurentă directă a societății de radiodifuziune daneze TV2/Danmark A/S (denumită în continuare „TV2 A/S”).
2 TV2 A/S a fost creată cu scopul de a înlocui în scop contabil și fiscal, de la 1 ianuarie 2003, întreprinderea autonomă de stat TV2/Danmark (denumită în continuare „TV2”), creată în 1986, prin Legea de modificare a Legii privind serviciul de radiodifuziune (Lov n° 335 om ændring af lov om radio‑og fjernsynsvirksomhed) din 4 iunie 1986. TV2 A/S este, precum predecesorul său, TV2, al doilea post de televiziune publică din Danemarca, primul fiind Danmarks Radio (denumit în continuare „DR”).
3 TV2 A/S, precum TV2 anterior, are o misiune de serviciu public constând în producerea și difuzarea de programe de televiziune naționale și regionale. Difuzarea poate fi efectuată între altele prin echipamente radio, prin satelit sau prin cablu. Normele în materie de obligații de serviciu public ale TV2 A/S și ale TV2 se stabilesc de către ministrul danez al culturii.
4 Pe lângă organismele publice de radiodifuziune, operatorii comerciali de radiodifuziune sunt prezenți pe întreaga piață daneză de televiziune. Este vorba în special, pe de o parte, despre reclamantă și, pe de altă parte, despre ansamblul format din societățile SBS TV A/S și SBS Danish Television Ltd (denumit în continuare „SBS”).
5 TV2 a fost constituită cu ajutorul unui împrumut cu dobândă din partea statului, iar activitatea sa, precum cea a DR, urma să fie finanțată din veniturile din taxa de radiodifuziune plătită de toți telespectatorii danezi. Totuși, legiuitorul danez a decis că, contrar DR, TV2 ar avea și posibilitatea de a beneficia în special de veniturile generate de activitatea de publicitate.
6 În urma unei plângeri depuse la 5 aprilie 2000 de societatea SBS Broadcasting AS/TvDanmark, un alt operator comercial de radiodifuziune, sistemul de finanțare a TV2 a făcut obiectul unei examinări de către Comisia Comunităților Europene prin Decizia 2005/217/CE din 19 mai 2004 privind măsurile puse în aplicare de Danemarca în favoarea [TV2] (JO 2006, L 85, p. 1, rectificare în JO 2006, L 368, p. 1, denumită în continuare „Decizia TV2 I”). Această decizie acoperea perioada 1995-2002 și privea următoarele măsuri: venitul din taxa de radiodifuziune, transferurile fondurilor pentru finanțarea TV2 (Fondul TV2 și Radiofonden), sume acordate ad hoc, scutirea de impozit pe profit, scutirea de la plata dobânzii și de la rambursarea capitalului împrumutat TV2 cu ocazia constituirii sale, garanția de stat pentru împrumuturile de funcționare, precum și condițiile favorabile de plată a taxei de radiodifuziune pentru frecvența de transmisie națională (denumite împreună în continuare „măsurile vizate”). În cele din urmă, investigația Comisiei a vizat de asemenea autorizația acordată TV2 pentru a emite pe frecvențe locale în rețea și obligația tuturor proprietarilor de antene comunale de a difuza programele de serviciu public ale TV2 pe instalațiile lor.
7 La finele examinării măsurilor vizate, Comisia a concluzionat că acestea constituie ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE [devenit articolul 107 alineatul (1) TFUE]. Această concluzie era întemeiată pe aprecierea potrivit căreia sistemul de finanțare a TV2, care urmărea să compenseze costul prestațiilor sale de serviciu public, nu îndeplinea a doua și a patra dintre cele patru condiții stabilite de Curte în Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, Rec., denumită în continuare „Hotărârea Altmark”, iar condițiile sus‑vizate, „condițiile Altmark”, EU:C:2003:415).
8 În plus, Comisia a stabilit că ajutoarele acordate între anii 1995 și 2002 de Regatul Danemarcei în favoarea TV2 sub forma unor taxe de radiodifuziune și a altor măsuri descrise în Decizia TV2 I erau compatibile cu piața internă potrivit articolului 86 alineatul (2) CE [devenit articolul 106 alineatul (2) CE], cu excepția unei sume de 628,2 milioane de coroane daneze (DKK), care a fost calificată drept supracompensare [considerentul (163) al deciziei atacate și articolul 1 din Decizia TV2 I]. Astfel, Comisia a dispus recuperarea de către Regatul Danemarcei de la TV2 A/SV (articolul 2 din Decizia TV2 I), care a înlocuit între timp TV2 (a se vedea punctul 2 de mai sus), a sumei sus‑menționate majorate cu dobânzi.
9 Dat fiind că recuperarea ajutorului vizat la articolul 2 din Decizia TV2 I a determinat insolvabilitatea TV2 A/S, Regatul Danemarcei a notificat Comisiei, prin scrisoarea din 23 iulie 2004, un proiect de recapitalizare a acestei societăți. Acest proiect prevedea, în privința măsurilor finanțate de stat, pe de o parte, un aport în capital de 440 de milioane de DKK și, pe de altă parte, conversia în capital a unui împrumut din partea statului de 394 de milioane de DKK. Prin Decizia C(2004) 3632 final din 6 octombrie 2004, emisă în cazul privind ajutoare de stat N 313/2004 referitor la recapitalizarea [TV 2 A/S] (JO 2005, C 172, p. 3, denumită în continuare „Decizia privind recapitalizarea”), Comisia a constatat că cele două măsuri vizate în favoarea TV2 A/S sunt „necesare pentru reconstituirea capitalului de care are nevoie TV2 [A/S], după transformarea sa în societate pe acțiuni, pentru a‑și putea îndeplini misiunea de serviciu public” [considerentul (53) al Deciziei privind recapitalizarea]. În consecință, Comisia a decis că toate elementele de ajutor de stat care ar putea fi asociate preconizatei recapitalizări a TV2 A/S sunt compatibile cu piața internă, în conformitate cu articolul 86 alineatul (2) CE [considerentul (55) al Deciziei privind recapitalizarea].
10 Decizia TV2 I a făcut obiectul a patru acțiuni în anulare introduse, pe de o parte, de TV2 A/S (cauza T‑309/04) și de Regatul Danemarcei (cauza T‑317/04) și, pe de altă parte, de concurenții TV2 A/S, și anume de reclamantă (cauza T‑329/04) și de SBS (cauza T‑336/04).
11 Prin Hotărârea din 22 octombrie 2008, TV2/Danmark și alții/Comisia, T‑309/04, T‑317/04, T‑329/04 și T‑336/04, Rep., denumită în continuare „Hotărârea TV2 I”, EU:T:2008:457), Tribunalul a anulat Decizia TV2 I. În hotărâre, Tribunalul a considerat că Comisia a concluzionat în mod întemeiat că misiunea de serviciu public încredințată TV2 corespundea definiției serviciilor de interes economic general ale radiodifuziunii (Hotărârea TV2 I, citată anterior, EU:T:2008:457, punctul 124). În același timp, acesta a constatat însă de asemenea existența mai multor nelegalități care afectau Decizia TV2 I și care, în final, au determinat anularea acesteia.
12 Astfel, în primul rând, examinând aspectul dacă măsurile vizate de Decizia TV2 I implicau resurse de stat, Tribunalul a constatat că Comisia nu și‑a motivat decizia privind luarea în considerare de facto în calitate de resurse de stat a veniturilor din publicitate din anii 1995 și 1996 (Hotărârea TV2 I, punctul 11 de mai sus, EU:T:2008:457, punctele 160-167). În al doilea rând, Tribunalul a constatat că examinarea de către Comisie a aspectului dacă a doua și a patra condiție Altmark sunt îndeplinite nu se întemeia pe o analiză serioasă a condițiilor juridice și economice concrete în temeiul cărora s‑a determinat cuantumul taxei de radiodifuziune care revenea TV2. În consecință, Decizia TV2 I era afectată de nemotivare cu privire la acest aspect (Hotărârea TV2 I, punctul 11 de mai sus, EU:T:2008:457, punctele 224-233). În al treilea rând, Tribunalul a constatat că concluziile Comisiei privind aprecierea compatibilității ajutorului din perspectiva articolului 86 alineatul (2) CE, în special privind existența unei supracompensări, erau la rândul lor afectate de nemotivare. Potrivit Tribunalului, această nemotivare și‑a găsit explicația în lipsa unei analize atente a condițiilor concrete, juridice și economice care au condus la stabilirea cuantumului taxei de radiodifuziune obținute de TV2 în cursul perioadei de investigare (Hotărârea TV2 I, punctul 11 de mai sus, EU:T:2008:457, punctele 192 și 197-203).
13 Decizia privind recapitalizarea a făcut obiectul a două acțiuni în anulare introduse de SBS și de reclamantă. Prin două ordonanțe pronunțate la 24 septembrie 2009, Tribunalul a constatat că, ținând seama de anularea Deciziei TV2 I și de legătura strânsă existentă între obligația de recuperare a ajutorului care decurge din această decizie și măsurile care făceau obiectul deciziei privind recapitalizarea, nu mai era necesară pronunțarea asupra fondului în cauzele citate anterior (Ordonanța din 24 septembrie 2009, SBS TV și SBS Danish Television/Comisia, T‑12/05, EU:T:2009:357, și Ordonanța Viasat Broadcasting UK/Comisia, T‑16/05, EU:T:2009:358).
14 În urma anulării Deciziei TV2 I, Comisia a reexaminat măsurile vizate. Cu această ocazie, a consultat Regatul Danemarcei și TV2 A/S și, pe de altă parte, a primit observațiile de la terțe părți.
15 Comisia a prezentat rezultatul noii examinări a măsurilor vizate în decizia atacată, care face obiectul prezentei acțiuni, precum și al unei alte acțiuni introduse de TV2 A/S (cauza T‑674/11, TV2/Danmark/Comisia), cu privire la care Tribunalul s‑a pronunțat astăzi printr‑o hotărâre.
16 Decizia atacată vizează măsurile acordate TV2 în perioada 1995-2002. Totuși, în analiza sa, Comisia a ținut seama și de măsurile de recapitalizare adoptate în 2004 în urma Deciziei TV2 I.
17 În decizia atacată, Comisia și‑a menținut poziția privind calificarea măsurilor vizate drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE în favoarea TV2 [considerentul (153) al deciziei atacate]. Inițial, aceasta a considerat că veniturile din publicitate pentru anii 1995 și 1996 constituiau resurse de stat [considerentul (90) al deciziei atacate] și, ulterior, verificând existența unui avantaj selectiv, a concluzionat că măsurile vizate nu îndeplineau a doua și a patra condiție Altmark [considerentul (153) al deciziei atacate]. În schimb, deși în Decizia TV2 I concluzionase că suma de 628,2 milioane de DKK constituia o supracompensare incompatibilă cu articolul 86 alineatul (2) CE, în decizia atacată, Comisia a considerat că această sumă era o rezervă de fonduri proprii adecvată pentru TV2 A/S [considerentul (233) al deciziei atacate] Așadar, în dispozitivul deciziei atacate a declarat următoarele:
„Articolul 1
Măsurile puse în aplicare de Danemarca în favoarea [TV2] între 1995 și 2002 sub formă de resurse din taxa de radiodifuziune și alte măsuri identificate în prezenta decizie sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 106 alineatul (2) [TFUE].”
18 În cele din urmă, trebuie să se observe că Regatul Danemarcei a adoptat măsuri prin care se urmăreau salvarea și restructurarea TV2 A/S. Astfel, pe de o parte, la 16 iunie 2008, a notificat un proiect de ajutor pentru salvare sub forma unei linii de credit preconizat în favoarea TV2 A/S. Acest ajutor a fost aprobat de Comisie prin Decizia C(2008) 4224 final din 4 august 2008 din cazul nr. 287/2008 privind ajutorul pentru salvare acordat TV2 A/S (JO 2009, C 9, p. 1). Decizia Comisiei a făcut obiectul unei acțiuni introduse de Viasat. Prin Ordonanța din 22 martie 2012, Tribunalul, constatând că ajutorul aprobat prin decizia în cauză a fost rambursat integral, a decis că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului (Ordonanța din 22 martie 2012, Viasat Broadcasting UK/Comisia, T‑114/09, EU:T:2012:144).
19 Pe de altă parte, la 4 februarie 2009, Regatul Danemarcei a notificat Comisiei un proiect de recapitalizare a TV2 A/S. În Decizia 2012/109/UE din 20 aprilie 2011 privind ajutorul de stat C 19/09 (ex N 64/09) pe care Danemarca intenționează să îl acorde în vederea restructurării [TV2 A/S] (JO 2012, L 50, p. 21), Comisia a considerat că acest plan de restructurare este compatibil cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE în anumite condiții, una dintre ele fiind interdicția acordării unor măsuri de ajutor prevăzute de planul menționat pentru motivul că situația societății beneficiare s‑a ameliorat. Această decizie a făcut obiectul unei acțiuni în anulare introduse de Viasat. Întrucât Viasat a renunțat la acțiune, cauza a fost radiată din registrul Tribunalului prin Ordonanța din 10 decembrie 2012, Viasat Broadcasting UK/Comisia (T‑210/12, EU:T:2012:660).
Procedura și concluziile părților
20 Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 14 martie 2012, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
21 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 12 iunie 2012, Regatul Danemarcei a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei.
22 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 29 iunie 2012, TV2 A/S a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei.
23 Prin Ordonanțele din 12 septembrie 2012, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis aceste cereri.
24 TV2 A/S a depus un memoriu în intervenție la 30 noiembrie 2012. În aceeași zi, Regatul Danemarcei a depus un memoriu în intervenție.
25 La 19 martie 2013, reclamanta a depus observații scrise privind memoriile în intervenție. Comisia nu a depus observații scrise cu privire la memoriile în intervenție.
26 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat, în calitate de președinte, la Camera a opta, căreia, în consecință, i‑a fost repartizată prezenta cauză.
27 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a opta) a decis deschiderea procedurii orale.
28 Întrucât un membru al camerei a fost împiedicat să participe la ședință, președintele Tribunalului, în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, a desemnat un alt judecător pentru a completa camera.
29 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 15 ianuarie 2015. În ședință, drept răspuns la o întrebare a Tribunalului, părțile și‑au prezentat opiniile privind aspectul unei eventuale dispariții a obiectului litigiului în prezenta cauză, în ipoteza unei anulări a deciziei atacate, în urma acțiunii introduse în cauza T‑674/11, TV2/Danmark/Comisia.
30 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;
31 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca neîntemeiată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
32 Regatul Danemarcei și TV2 A/S solicită Tribunalului respingerea acțiunii.
În drept
Cu privire la admisibilitate
33 Întrucât reclamanta nu este destinatara deciziei atacate, trebuie să se verifice dacă are calitate procesuală activă în cadrul prezentei acțiuni.
34 Potrivit unei jurisprudențe constante, alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului unei astfel de decizii (Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec, EU:C:1963:17 și Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, Rep., EU:C:2008:757, punctul 26). În domeniul ajutoarelor de stat, jurisprudența recunoaște un statut particular în sensul Hotărârii Plaumann/Comisia, citată anterior (EU:C:1963:17), în special reclamantului a cărui poziție pe piață este afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei în cauză (Hotărârea British Aggregates/Comisia, citată anterior, EU:C:2008:757, punctul 30).
35 În speță, decizia atacată vizează măsurile care, în perioada 1995-2002, constituiau practic totalitatea finanțării TV2. Or, reiese din dosar că TV2 era cel mai mare operator și principalul concurent direct al reclamantei pe piața daneză a publicității televizate și pe piața daneză angro pe care organismele de radiodifuziune își propun posturile către distribuitori. Prin urmare, trebuie să se considere că, în speță, poziția reclamantei pe piață este afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei atacate, în sensul jurisprudenței citate la punctul 34 de mai sus.
36 Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că decizia atacată vizează ajutoare de stat deja plătite și considerate compatibile cu piața internă, trebuie să se considere că acțiunea este admisibilă.
Cu privire la fond
37 Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamanta contestă concluzia formulată în decizia atacată potrivit căreia ajutoarele de stat acordate TV2 sunt compatibile cu piața internă.
38 În această privință, trebuie arătat că, în considerentele (155)-(159) ale deciziei atacate, Comisia a făcut trimitere, drept cadru al aprecierii compatibilității măsurilor vizate cu piața internă, la articolul 106 alineatul (2) TFUE și la Comunicarea din 15 noiembrie 2001 privind aplicarea normelor privind ajutoarele de stat serviciilor publice de radiodifuziune (JO C 320, p. 5, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 19, denumită în continuare „Comunicarea din 2001 privind radiodifuziunea”), care stabilea principiile și metodele pe care intenționa să le aplice în scopul asigurării respectării condițiilor stabilite la articolul 106 alineatul (2) TFUE.
39 Trebuie să se arate că, la 2 iulie 2009, Comisia a adoptat o nouă Comunicare privind aplicarea normelor privind ajutoarele de stat serviciilor publice de radiodifuziune (JO C 257, p. 1, denumită în continuare „Comunicarea din 2009 privind radiodifuziunea”). Acest din urmă act precizează însă, la punctul 100, că Comisia va aplica Comunicarea din 2001 privind radiodifuziunea în cazul ajutoarelor nenotificate și acordate anterior publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum ajutoarele în litigiu.
40 În partea din decizia atacată consacrată compatibilității măsurilor vizate cu piața internă, Comisia a considerat mai întâi că definiția serviciilor de interes economic general care trebuiau realizate de TV2 era largă, însă era în conformitate cu cerințele articolului 106 alineatul (2) TFUE coroborat cu dispozițiile interpretative privind acest articol inserate în Protocolul privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre, anexat la Tratatul FUE și cunoscut sub numele „Protocolul de la Amsterdam” [considerentele (171) și (172) ale deciziei atacate]. În continuare, Comisia a considerat că Legea privind radiodifuziunea (Lov om radio‑og fjernsynsvirksomhed) conferea în mod oficial TV2 numai misiunea de televiziune de serviciu public. În schimb, potrivit Comisiei, lansarea oricărei alte activități suplimentare de către TV2 ar necesita un nou mandat pentru a fi conformă cu articolul 106 alineatul (2) TFUE [considerentele (174) și (175) ale deciziei atacate]. În cele din urmă, Comisia a examinat proporționalitatea ajutorului de stat acordat TV2 concentrându‑și examinarea pe două aspecte: pe de o parte, a calculat costul net al misiunii de serviciu public încredințate TV2 și a verificat dacă acest cost a făcut obiectul unei supracompensări, pe de altă parte, a examinat comportamentul TV2 pe piața publicității în scopul de a verifica dacă TV2 nu practica prețuri reduse în mod artificial pentru publicitatea sa în detrimentul concurenților săi. A concluzionat că măsurile vizate sunt compatibile cu piața internă.
41 Reclamanta critică această apreciere a compatibilității măsurilor vizate cu piața internă prin prisma articolului 106 alineatul (2) TFUE dintr‑o perspectivă metodologică precis definită. Astfel, susține că, atunci când Comisia a aplicat articolul 106 alineatul (2) TFUE, termenii acestei dispoziții impuneau ca instituția să ia în considerare deopotrivă a doua și a patra condiție Altmark pentru a verifica dacă normele de concurență prevăzute de tratat ar fi împiedicat îndeplinirea misiunii de serviciu public a TV2 și dacă ajutorul afecta schimburile într‑o măsură contrară interesului Uniunii Europene.
42 Reclamanta nu invocă altă eroare pe care ar fi săvârșit‑o Comisia în aprecierea sa. În special, nu pretinde că analiza compatibilității măsurilor vizate cu piața internă pe care Comisia a realizat‑o cu privire la Comunicarea din 2001 privind radiodifuziunea este afectată de o eroare de apreciere.
43 Acțiunea este structurată pe două motive, prin care reclamanta susține, pe de o parte, că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat compatibilitatea măsurilor vizate cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE fără a ține seama de a doua și de a patra condiție Altmark și, pe de altă parte, că Comisia nu a precizat motivele pentru care articolul 106 alineatul (2) TFUE se aplica în speță, cât timp a doua și a patra condiție Altmark nu erau îndeplinite, ceea ce ar reprezenta o încălcare a articolului 296 TFUE.
44 De la bun început, trebuie subliniată legătura directă și strânsă dintre prezenta acțiune și cea introdusă de TV2 A/S, succesoarea beneficiarei măsurilor vizate, în cauza T‑674/11, TV2/Danmark/Comisia, în care reclamanta a intervenit în susținerea concluziilor Comisiei. Acțiunea TV2 A/S are ca obiect anularea deciziei atacate întrucât Comisia, constatând că măsurile vizate nu îndeplineau a doua și a patra condiție Altmark, a considerat că aceste măsuri constituie ajutoare de stat și că este vorba despre ajutoare noi.
45 În hotărârea pronunțată astăzi în cauza T‑674/11, TV2/Danmark/Comisia, Tribunalul a admis în parte acțiunea TV2/Danmark și a anulat decizia atacată în măsura în care Comisia a considerat că veniturile din publicitate pentru anii 1995 și 1996 plătite TV2/Danmark prin intermediul Fondului TV2 constituiau ajutoare de stat. În urma acestei anulări, prezenta acțiune a rămas fără obiect în măsura în care vizează anularea deciziei atacate și în măsura în care aceasta a calificat veniturile din publicitate pentru anii 1995 și 1996 primite prin intermediul Fondului TV2 drept ajutoare de stat compatibile cu piața internă. Astfel, după cum a stabilit Tribunalul în hotărârea sus‑menționată, transferul acestor venituri nici nu constituia ajutor de stat, astfel încât nu se pune problema compatibilității unui astfel de ajutor cu piața internă. Totuși, din moment ce reclamanta invocă aceleași motive și argumente față de toate măsurile calificate drept ajutoare compatibile cu piața internă în decizia atacată, aceste motive și argumente trebuie, în orice caz, să fie examinate toate și din perspectiva deciziei atacate.
46 Pe de altă parte, trebuie să se arate și că, în hotărârea pronunțată astăzi în cauza T‑674/11, TV2/Danmark/Comisia (punctele 88 și următoarele), Tribunalul a stabilit că Comisia a concluzionat în urma unei erori de drept în decizia atacată că a doua condiție Altmark nu este îndeplinită în speță. Totuși, nu a statuat că această concluzie justifică anularea deciziei anulate în măsura în care a apreciat că concluzia Comisiei potrivit căreia cea de a patra condiție Altmark nu este îndeplinită în speță nu era viciată de o eroare. Astfel, această ultimă concluzie era, prin ea însăși, suficientă pentru a justifica concluzia potrivit căreia măsurile vizate (cu excepția celei menționate la punctul 45 de mai sus) constituie ajutoare de stat.
47 Din moment ce, în argumentația sa, reclamanta nu distinge între cea de a doua și cea de a patra condiție Altmark, dar susține, cu privire la aceste două condiții, că faptul că nu erau îndeplinite ar fi trebuit luat în considerare de Comisie cu ocazia aprecierii compatibilității cu piața internă a ajutoarelor de stat în litigiu, concluzia Tribunalului menționată la punctul 46 de mai sus nu are drept efect să facă inutilă examinarea unuia sau a altuia dintre motivele invocate de reclamantă în susținerea acțiunii sale.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 106 alineatul (2) CE
48 Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține, în esență, că Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), afectează inevitabil modul în care Comisia trebuie să aprecieze compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața internă din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE.
49 Aceasta susține în special că articolul 106 alineatul (2) TFUE trebuie să primească o interpretare strictă și să fie aplicat numai când normele tratatului, în special articolul 107 TFUE, „împiedică” îndeplinirea misiunii de serviciu public vizate. În plus, potrivit modului său de redactare, articolul 106 alineatul (2) TFUE nu poate fi aplicat decât dacă această aplicare nu este contrară interesului Uniunii. În cele din urmă, potrivit reclamantei, a doua și a patra condiție Altmark fac parte din articolul 107 alineatul (1) TFUE în măsura în care acesta definește noțiunea de ajutor de stat. Astfel, reclamanta reproșează Comisiei că nu a examinat în decizia atacată dacă aplicarea celei de a doua și a celei de a patra condiții Altmark „împiedică îndeplinirea” misiunii de serviciu public sau „afectează schimburile comerciale într‑o măsură care contravine intereselor Uniunii”.
50 Potrivit articolului 106 alineatul (2) din TFUE, întreprinderile care au sarcina de a gestiona servicii de interes economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal se supun normelor tratatelor și în special normelor de concurență, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le‑a fost încredințată. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într‑o măsură care contravine intereselor Uniunii.
51 Prin normele de concurență vizate la articolul 106 alineatul (2) TFUE trebuie să se înțeleagă în special interdicția de a acorda întreprinderilor ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, care prevede că, exceptând derogările prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de stat sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
52 Argumentele formulate de reclamantă ridică, în esență, problema relației dintre, pe de o parte, condițiile Altmark și, pe de altă parte, condițiile în care un ajutor de stat acordat unei întreprinderi care are sarcina de a gestiona servicii de interes economic general poate fi considerat compatibil cu piața internă din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE.
53 În această privință, trebuie amintit că examinarea caracterului compatibil cu piața internă al unui ajutor de stat presupune ca măsura examinată să aibă caracterul unui ajutor. Or, nu reiese nici din articolul 106 alineatul (2) TFUE, nici din alte dispoziții că, în toate cazurile în care statul își utilizează mijloacele financiare pentru a asigura furnizarea unui serviciu de interes economic general, acesta acordă un ajutor de stat întreprinderii care furnizează acest serviciu.
54 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, calificarea drept ajutor de stat necesită îndeplinirea tuturor condițiilor stabilite la articolul 107 alineatul (1) TFUE. Trebuie amintit că acest articol prevede următoarele condiții: în primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat, în al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, în al treilea rând, trebuie să acorde un avantaj beneficiarului său și, în al patrulea rând, trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (a se vedea Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus, EU:C:2003:415, punctele 74 și 75 și jurisprudența citată).
55 În ceea ce privește în special a treia dintre aceste condiții, potrivit căreia intervenția în cauză trebuie să acorde un avantaj beneficiarului ei, trebuie arătat că, astfel cum a amintit Curtea în Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415, punctul 84 și jurisprudența citată), sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi putut obține în condiții de piață normale.
56 În consecință, atunci când statul, pentru a asigura furnizarea unui serviciu de interes economic general, plătește întreprinderii care asigură acest serviciu o contraprestație financiară care corespunde prețului acestui serviciu în condiții normale de piață, nu este vorba despre un avantaj pe care întreprinderea respectivă nu l‑ar fi obținut în condiții normale de piață. Prin urmare, într‑o astfel de ipoteză, nu se pune problema unui ajutor de stat, una dintre condițiile esențiale pentru o astfel de calificare a măsurii în cauză lipsind.
57 Tocmai la întrebarea dacă un serviciu de interes economic general este furnizat în condiții normale de piață urmăresc să răspundă condițiile Altmark.
58 Aceste condiții sunt următoarele: în primul rând, întreprinderii beneficiare trebuie să i se fi încredințat în mod efectiv executarea de obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie definite clar; în al doilea rând, parametrii pe baza cărora se calculează compensația trebuie stabiliți în prealabil în mod obiectiv și transparent; în al treilea rând, compensația nu trebuie să depășească suma necesară acoperirii integrale sau parțiale a costurilor ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații; în al patrulea rând, atunci când alegerea întreprinderii care urmează să fie însărcinată cu executarea unor obligații de serviciu public, într‑un caz concret, nu se face în cadrul unei proceduri de achiziții publice, care permite selecționarea ofertantului capabil să furnizeze serviciile respective la cel mai mic preț pentru comunitate, nivelul compensației necesare trebuie determinat pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine administrată și dotată corespunzător pentru a putea satisface exigențele de serviciu public le‑ar fi suportat pentru executarea obligațiilor respective. ținând cont de veniturile rezultate din această activitate, precum și de un profit rezonabil (Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus, EU:C:2003:415, punctele 89-93).
59 Astfel cum reiese de la punctul 94 din Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), în măsura în care toate aceste condiții sunt îndeplinite, nu se pune problema unui ajutor de stat, în sensul că întreprinderea vizată nu obține un avantaj pe care nu l‑ar fi obținut în condiții normale de piață.
60 În schimb, astfel cum s‑a arătat deja, calificarea unei măsuri drept ajutor compatibil cu piața internă din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE este întemeiată pe premisa că măsura respectivă constituie un ajutor. Cu alte cuvinte, în cazul unei întreprinderi care asigură un serviciu de interes economic general, o astfel de calificare presupune în mod necesar ca întreprinderea respectivă să obțină, drept contraprestație pentru furnizarea acestui serviciu, un avantaj pe care nu l‑ar fi obținut în condiții de piață normale.
61 În ceea ce privește aplicarea articolului 106 alineatul (2) TFUE, trebuie amintit că dintr‑o jurisprudență constantă (a se vedea Hotărârea din 26 iunie 2008, SIC/Comisia, T‑442/03, Rep., EU:T:2008:228, punctul 144 și jurisprudența citată) reies trei condiții care trebuie îndeplinite pentru ca un ajutor de stat acordat drept compensație pentru executarea obligațiilor de serviciu public să poată fi considerat compatibil cu piața internă. Prima condiție, legată de definiția serviciului public, impune ca serviciul în cauză să fie într‑adevăr un serviciu de interes economic general și să fie clar definit ca atare de către statul membru. Cea de a doua condiție, legată de mandatul de serviciu public, impune ca întreprinderii beneficiare să i se fi încredințat în mod explicit de către statul membru furnizarea serviciului public respectiv. În fine, cea de a treia condiție se întemeiază pe noțiunea de proporționalitate. Potrivit acestei condiții, finanțarea unei întreprinderi căreia i s‑au încredințat obligații de serviciu public trebuie considerată compatibilă cu piața internă în măsura în care aplicarea normelor de concurență din TFUE – în speță interdicția ajutoarelor de stat – ar împiedica îndeplinirea misiunii speciale încredințate acestei întreprinderi, derogarea de la normele de concurență netrebuind să afecteze dezvoltarea schimburilor comerciale într‑o măsură contrară interesului Uniunii.
62 În mai multe cauze judecate de Tribunal, părțile au evidențiat o anumită similitudine între condițiile de aplicare a articolului 106 alineatul (2) TFUE și unele dintre condițiile formulate de Curte în Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415). Este vorba în special despre cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia (T‑289/03, Rep., EU:T:2008:29, punctele 160, 162 și 224), SIC/Comisia, punctul 61 de mai sus (EU:T:2008:228, punctele 134-136), Hotărârea din 11 martie 2009, TF1/Comisia (T‑354/05, Rep., EU:T:2009:66, punctele 116-118), Hotărârea din 1 iulie 2010, M6/Comisia (T‑568/08 și T‑573/08, Rep., EU:T:2010:272, punctul 128), Hotărârea din 7 noiembrie 2012, CBI/Comisia (T‑137/10, Rep., EU:T:2012:584), și Hotărârea din 16 octombrie 2013, TF1/Comisia (T‑275/11, EU:T:2013:535, punctul 122).
63 Totuși, nu trebuie uitat faptul că, deși condițiile de calificare a unei măsuri drept ajutor compatibil cu piața internă prezintă o anumită similitudine cu condițiile Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), trebuie să se țină seama că, în cazul aplicării articolului 106 alineatul (2) TFUE, este necesar să se răspundă la o întrebare fundamental diferită, care presupune deja un răspuns afirmativ la întrebarea vizată de Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), care este distinctă și trebuie analizată înainte de chestiunea compatibilității cu piața internă a ajutorului în cauză.
64 Ținând seama de aceste considerații generale, trebuie să se examineze diferitele argumente formulate de reclamantă.
65 Reclamanta prezintă mai multe motive pentru care, în opinia sa, a doua și a patra condiție Altmark trebuie luate în mod obligatoriu în considerare de Comisie cu ocazia aprecierii compatibilității cu piața internă, din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE, a unei măsuri care a fost calificată drept ajutor de stat ca urmare a nerespectării acestor două condiții.
66 Pe de o parte, în ceea ce privește cea de a doua condiție Altmark, în primul rând, reclamanta afirmă că, pentru a îndeplini cerințele articolului 106 alineatul (2) TFUE, Comisia impune respectarea mai multor condiții care ar fi pur formale, precum o definiție precisă a mandatului de serviciu public. Or, dacă astfel de condiții de formă sunt necesare pentru a se conforma acestei dispoziții, ar părea logic, în opinia reclamantei, ca această dispoziție să cuprindă și cerința ca statele membre să stabilească în avans într‑un mod obiectiv și transparent parametrii calculului compensației serviciului public.
67 În al doilea rând, reclamanta arată că cea de a doua condiție Altmark figurează deja în comunicările și în deciziile Comisiei privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) TFUE. În această privință, se referă la documentul Comisiei intitulat „Cadrul comunitar pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public” din 2005 (JO C 297, p. 4, denumit în continuare „Comunicarea SIEG 2005”) și la Decizia 2005/842/CE a Comisiei din 28 noiembrie 2005 privind aplicarea articolului [106] alineatul (2) TFUE la ajutorul de stat, sub forma compensației pentru obligația de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le‑a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general (JO L 312, p. 67, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 186, denumită în continuare „Decizia SIEG 2005”), precum și la două acte care au abrogat și au înlocuit cele două acte sus‑menționate, respectiv Comunicarea Comisiei privind cadrul Uniunii Europene pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public (2011) (JO 2012, C 8, p. 15, denumită în continuare „Comunicarea SIEG 2011”) și Decizia 2012/21/UE a Comisiei din 20 decembrie 2011 privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) TFUE în cazul ajutoarelor de stat sub formă de compensații pentru obligația de serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le‑a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general (JO L 7, p. 3, denumită în continuare „Decizia SIEG 2011”). Reclamanta arată că aceste documente prevăd că, pentru ca articolul 106 alineatul (2) TFUE să se aplice, actul care conferă mandatul de serviciu public trebuie să indice parametrii de calcul, de control și de verificare a compensației, precum și modalitățile de rambursare a eventualei supracompensări și mijloacele de evitare a supracompensării.
68 În al treilea rând, reclamanta arată că Comunicarea din 2009 privind radiodifuziunea cuprinde, la punctul 51, o cerință analogă celei de a doua condiții Altmark. Astfel, acest punct ar enunța că, pentru a fi compatibil cu articolul 106 alineatul (2) TFUE, contractul de mandat trebuie să descrie condițiile aplicate în cazul compensației și modalitățile prevăzute pentru a evita plata unei compensații de o valoare superioară celei care ar fi strict necesară pentru îndeplinirea misiunii de serviciu public.
69 În cele din urmă, în al patrulea rând, potrivit reclamantei, deși decizia atacată a fost adoptată pe baza Comunicării din 2001 privind radiodifuziunea, nu ar exista niciun motiv convingător care să împiedice Comisia să aplice în speță interpretarea articolului 106 alineatul (2) TFUE pe care a reținut‑o în Comunicările SIEG 2005 și 2011, în Deciziile SIEG 2005 și 2011 și în Comunicarea din 2009 privind radiodifuziunea.
70 Pe de altă parte, în ceea ce privește impactul celei de a patra condiții Altmark asupra aprecierii compatibilității ajutorului cu piața internă din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE, reclamanta arată mai întâi că, dată fiind definiția largă a serviciului public, există riscul ca respectiva compensare a serviciului public să fie utilizată în fapt drept ajutor pentru salvare și drept ajutor pentru funcționare. În vederea evitării acestui risc și a asigurării unui echilibru just între puterea de apreciere largă de care dispun statele membre în materie de definire și de acordare a misiunilor de serviciu public, pe de o parte, și protecția concurenței pe piață, pe de altă parte, Comisia poate utiliza, cu ocazia aplicării articolului 106 alineatul (2) TFUE, cerința eficacității care decurge din a patra condiție Altmark. În continuare, reclamanta afirmă că jurisprudența Tribunalului potrivit căreia criteriul eficacității este lipsit de pertinență în ceea ce privește examinarea compatibilității ajutorului cu piața internă a fost pronunțată pe baza jurisprudenței anterioare Hotărârii Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), și, în orice caz, este criticabilă. În plus, susține că însăși Comisia recunoaște importanța criteriului eficacității în Comunicarea SIEG 2011 și într‑o comunicare din 2011 către Parlament, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind reforma normelor UE privind ajutoarele de stat aplicabile serviciilor de interes economic general [document COM(2011) 146 final]. În fine, reclamanta arată că reiese din jurisprudența Curții privind articolele 49 TFUE și 56 TFUE că principiile egalității de tratament și transparenței se opun ca o autoritate publică să atribuie o concesiune de serviciu public unei societăți fără o procedură concurențială.
71 Reclamanta deduce din cele ce precedă că a doua și a patra condiție Altmark fac parte din testul de compatibilitate a unui ajutor de stat cu piața internă stabilit la articolul 106 alineatul (2) TFUE. În consecință, aceste două condiții trebuie obligatoriu să influențeze modul în care Comisia aplică criteriul compatibilității din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE.
72 În concluzie, reclamanta consideră că decizia atacată este afectată de o eroare de drept întrucât Comisia nu a adoptat măsurile care se impun ca urmare a constatării că respectivele compensații pentru obligația de serviciu public plătite TV2 nu îndeplineau a doua și a patra condiție Altmark.
73 Trebuie să se constate că, deși reclamanta invocă mai multe motive pentru care a doua și a patra condiție Altmark trebuie în mod necesar să aibă o influență asupra aprecierii compatibilității cu piața internă din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE a unei măsuri care a fost calificată drept ajutor de stat deoarece nu îndeplinește aceste două condiții, ea omite să precizeze natura și întinderea acestei influențe invocate.
74 Totuși, având în vedere ansamblul considerațiilor prezentate de reclamantă în memoriile sale, trebuie să se considere că, prin intermediul primului motiv, ea susține în esență că decizia atacată este afectată de o eroare de drept întrucât Comisia a considerat că măsurile vizate sunt compatibile cu piața internă din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE, cu toate că aceste măsuri nu îndeplinesc a doua și a patra condiție Altmark.
75 Acest motiv nu poate fi primit.
76 În această privință, în primul rând, reiese din jurisprudență că faptul că măsurile vizate nu îndeplinesc a doua și a patra condiție Altmark nu împiedică să se considere aceste măsuri, calificate atunci drept ajutoare de stat, ca fiind compatibile cu piața internă, în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE.
77 În Hotărârea TF1/Comisia, punctul 62 de mai sus (EU:T:2009:66, punctele 130 și 140), Tribunalul a arătat între altele că rezultă din termenii lipsiți de orice ambiguitate ai Hotărârii Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), că cele patru condiții enunțate în această hotărâre aveau ca unic obiect calificarea măsurii în cauză drept ajutor de stat și, mai exact, stabilirea existenței unui avantaj și că se impune să nu se confunde aceste condiții cu condițiile de aplicare a articolului 106 alineatul (2) TFUE, al căror obiectiv este verificarea compatibilității cu piața internă a unei măsuri care constituie ajutor de stat.
78 În aceeași Hotărâre TF1/Comisia, punctul 62 de mai sus (EU:T:2009:66, punctele 132-139), Tribunalul a considerat că reiese din Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415, punctul 105), că articolul 106 alineatul (2) TFUE continua să se aplice în cazurile în care o compensație trebuia calificată drept ajutor de stat deoarece nu îndeplinea condițiile Altmark. Tribunalul a arătat de asemenea că jurisprudența ulterioară Hotărârii Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), nu exclusese nicidecum aplicarea articolului 106 alineatul (2) TFUE în cazul compensațiilor plătite întreprinderilor cărora li s‑au încredințat obligații de serviciu public, care erau calificate drept ajutor de stat pentru motivul că nu îndeplineau condițiile Altmark.
79 Reclamanta nu solicită Tribunalului să revină asupra poziției adoptate în Hotărârea TF1/Comisia, punctul 62 de mai sus (EU:T:2009:66). Aceasta afirmă în schimb că, în această hotărâre, Tribunalul nu a răspuns la întrebarea dacă Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), afecta în vreun mod examinarea care trebuie realizată din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE în cazul compensațiilor pentru obligația de serviciu public. În consecință, această hotărâre nu ar împiedica să se considere că Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), trebuie să influențeze obligatoriu modul în care Comisia aplică criteriul compatibilității din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE.
80 În această privință, trebuie să se constate că, deși Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), identifică patru condiții distincte, acestea nu sunt complet independente una de cealaltă. În ceea ce privește ultimele trei condiții, există o coerență internă și, în acest sens, o anumită interdependență.
81 Astfel, stabilirea unor parametri obiectivi și transparenți în vederea calculului compensației, astfel cum o impune a doua condiție Altmark, constituie o condiție prealabilă necesară pentru a răspunde la întrebarea dacă această compensație depășește sau nu depășește ceea ce este necesar pentru a acoperi în întregime sau în parte costurile determinate de executarea obligațiilor de serviciu public, astfel cum impune a treia condiție Altmark. Pentru a răspunde la întrebarea dacă compensația depășește ceea ce este necesar, mai întâi trebuie să se determine ceea ce este necesar. Or, pentru a verifica respectarea celei de a treia condiții Altmark, temeiul trebuie să îl constituie o serie de parametri obiectivi și transparenți, astfel cum impune a doua condiție Altmark.
82 În ceea ce privește a patra condiție Altmark, aceasta vine în completarea celei de a doua condiții Altmark. Nu este suficient ca parametrii stabiliți pentru calculul compensației care trebuie plătită unei întreprinderi căreia i s‑a încredințat sarcina executării unor obligații de serviciu public să fie obiectivi și transparenți, astfel cum impune a doua condiție Altmark. Cu excepția cazului în care alegerea întreprinderii respective se efectuează în cadrul unei proceduri de achiziție publică de natură a permite să se selecționeze ofertantul capabil să furnizeze serviciile respective la cel mai mic preț pentru comunitate, a patra condiție Altmark impune ca acești parametri să se întemeieze pe exemplul unei întreprinderi medii, bine gestionată și deținând echipamentele adecvate pentru a putea îndeplini cerințele de serviciu public necesare.
83 Nu trebuie nici să se piardă din vedere obiectivul testului în care se înscrie analiza respectării celor patru condiții Altmark, care este a evita ca această compensație să confere un avantaj economic care ar putea favoriza întreprinderea beneficiară în raport cu întreprinderi concurente (Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus, EU:C:2003:415, punctul 90). Astfel, după cum s‑a arătat deja (punctul 57 de mai sus), este vorba despre a determina dacă un serviciu de interes economic general este furnizat în condiții normale de piață, caz în care contraprestația financiară plătită întreprinderii care furnizează acest serviciu nu constituie un avantaj pe care întreprinderea respectivă nu l‑ar fi obținut în astfel de condiții și, în consecință, nici un ajutor de stat (punctul 59 de mai sus).
84 În ceea ce privește aplicarea articolului 106 alineatul (2) TFUE, este adevărat, desigur, că în Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 62 de mai sus (EU:T:2008:29, punctul 224), Tribunalul a arătat că a treia condiție Altmark coincide în mare măsură cu criteriul proporționalității astfel cum a fost reținut de jurisprudență în cadrul aplicării acestei dispoziții.
85 Totuși, trebuie să se precizeze că, deși, în ambele cazuri, se aplică același criteriu, contextul și obiectivul aplicării sale sunt diferite în fiecare caz.
86 În cazul aplicării articolului 106 alineatul (2) TFUE, nu se pune problema să se determine dacă un serviciu de interes economic general este furnizat în condiții normale de piață. Aplicarea acestei dispoziții presupune existența unui ajutor de stat, ceea ce semnifică, prin definiție (a se vedea punctul 83 de mai sus), că serviciul respectiv nu este furnizat în astfel de condiții.
87 Astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 140 din Hotărârea M6/Comisia, punctul 62 de mai sus (EU:T:2010:272), ceea ce urmărește să prevină articolul 106 alineatul (2) TFUE prin aprecierea proporționalității ajutorului este ca operatorul căruia i s‑a încredințat serviciul de interes economic general să beneficieze de o finanțare care depășește costurile nete ale serviciului public. Rezultă că problema dacă o întreprindere căreia i s‑a încredințat serviciul de interes economic general al radiodifuziunii și‑ar putea îndeplini obligațiile de serviciu public la cel mai mic preț este lipsită de pertinență pentru aprecierea compatibilității finanțării statale a acestui serviciu prin prisma normelor Uniunii în materia ajutoarelor de stat.
88 Cu alte cuvinte, costurile unui serviciu de interes economic general de care trebuie să se țină seama cu ocazia aplicării articolului 106 alineatul (2) TFUE sunt costurile reale ale acestui serviciu în forma în care există, iar nu în forma pe care ar fi putut sau ar fi trebuit să o aibă, pe baza unor criterii de calcul obiective și transparente, întemeiate pe exemplul unei întreprinderi medii, bine administrate și dotate corespunzător.
89 În acest context, criteriul proporționalității este luat în considerare pentru a estima costurile reale ale serviciului de interes economic general dacă, în lipsa unor elemente de probă la dispoziția Comisiei care să permită un calcul exact al acestor costuri, aceasta trebuie să procedeze la o estimare. Mai general, în aplicarea principiului proporționalității, trebuie să se concluzioneze că un ajutor destinat să acopere costurile unui serviciu de interes economic general nu este compatibil cu piața internă în măsura în care cuantumul său depășește costurile reale ale acestui serviciu.
90 Din acest motiv, eventuala nerespectare a celei de a doua și a celei de a patra condiții Altmark, deși este pertinentă în raport cu examinarea aspectului dacă un astfel de serviciu este furnizat în condiții normale de piață, nu este pertinentă cu ocazia aprecierii proporționalității ajutorului în cadrul aplicării articolului 106 alineatul (2) TFUE. Astfel, teza reclamantei conduce până la urmă la a impune ca serviciile economice de interes general să fie întotdeauna furnizate în condiții normale de piață. Or, dacă o astfel de cerință ar fi acceptată, aplicarea normelor de concurență ar risca să împiedice în drept sau în fapt îndeplinirea misiunii speciale care a fost încredințată întreprinderilor însărcinate cu gestionarea serviciului de interes economic general, tocmai ceea ce articolul 106 alineatul (2) TFUE urmărește să prevină (a se vedea în acest sens Hotărârea M6/Comisia, punctul 62 de mai sus, EU:T:2010:272, punctul 136).
91 Pe de altă parte, o astfel de teză conduce la un impas logic, în măsura în care presupune că, pentru ca un ajutor să poată fi declarat compatibil cu piața internă în conformitate cu articolul 106 alineatul (2) TFUE, toate condițiile Altmark trebuie respectate, caz în care măsura respectivă nici nu ar constitui ajutor (Hotărârea TF1/Comisia, punctul 62 de mai sus, EU:T:2013:535, punctul 144).
92 În plus, în lumina considerațiilor prezentate la punctele 76-91 de mai sus, trebuie să se respingă ca lipsite de relevanță argumentele reclamantei întemeiate pe textele Comunicărilor SIEG 2005 și 2011 și ale Deciziilor SIEG 2005 și 2011. Astfel, după cum reiese din preambulurile și din articolul 1 din Deciziile SIEG 2005 și 2011, precum și de la punctul 2 ultima teză din Comunicarea SIEG 2005 și de la punctul 7 din Comunicarea SIEG 2011, toate aceste texte vizează aprecierea compatibilității compensațiilor care, întrucât nu au îndeplinit condițiile Altmark, trebuie calificate drept ajutoare de stat. Prin urmare, menționarea în aceste texte a unor noțiuni care ar putea părea apropiate de cele folosite în formularea celei de a doua sau a celei de a patra condiții Altmark nu poate fi interpretată în sensul că ar arăta că, atunci când examinează compatibilitatea compensațiilor care, întrucât nu îndeplineau condițiile Altmark, au fost calificate drept ajutoare de stat, Comisia trebuie să țină seama de nerespectarea acestor două condiții.
93 Pe de altă parte, trebuie să se arate, precum procedează și Comisia, că, în orice caz, niciunul dintre aceste texte nu este aplicabil compensațiilor plătite TV2. Astfel, pe de o parte, în ceea ce privește Comunicările SIEG 2005 și 2011, acestea exclud explicit, prima la punctul 3, iar a doua la punctul 8, sectorul radiodifuziunii de serviciu public din domeniile lor de aplicare. Pe de altă parte, în ceea ce privește Deciziile SIEG 2005 și 2011, cuantumul ajutoarelor acordate TV2 depășește pragurile sub care aceste decizii sunt aplicabile.
94 De asemenea, Comunicarea din 2009 privind radiodifuziunea nu este aplicabilă în speță (a se vedea punctul 39 de mai sus).
95 Textul aplicabil aprecierii compatibilității măsurilor vizate cu piața internă din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE în speță este Comunicarea din 2001 privind radiodifuziunea. Or, acest text nu cuprinde nicio cerință privind compatibilitatea care să fie analogă celei de a doua și celei de a patra condiții Altmark. În această privință, trebuie să se arate, astfel cum procedează și Comisia, Regatul Danemarcei și TV2 A/S că reclamanta nu a contestat validitatea Comunicării din 2001 din perspectiva normelor de rang superior.
96 În fine, trebuie amintit că, contrar celor susținute de reclamantă, Comisia nu numai că nu trebuia să se inspire din dispozițiile comunicărilor și ale deciziilor adoptate după 2005 și pe care le citează în cererea introductivă, dar nici măcar nu putea proceda astfel.
97 Într‑adevăr, atunci când Comisia dispune de o marjă largă de apreciere, precum în ceea ce privește aprecierea compatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă, ea poate adopta linii directoare privind modul în care va aplica dispoziția respectivă într‑un anumit sector sau cu privire la un anumit tip de ajutoare.
98 Cu toate acestea, este important de subliniat că, adoptând norme de conduită și anunțând, prin publicarea acestora, că le va aplica începând din acel moment cazurilor la care se referă acestea, Comisia se autolimitează în exercitarea puterii de apreciere menționate și nu ar putea să nu aplice aceste norme fără a fi sancționată, dacă este cazul, pentru încălcarea principiilor generale de drept, precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime (Hotărârea din 11 septembrie 2008, Germania și alții/Kronofrance, C‑75/05 P și C‑80/05 P, Rep., EU:C:2008:482, punctul 60).
99 În cele din urmă, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia articolele 49 TFUE și 56 TFUE, precum și principiile egalității de tratament și transparenței se opun ca o autoritate publică să atribuie o concesiune de serviciu public unei societăți fără o procedură concurențială, trebuie amintit că Hotărârea Altmark, punctul 7 de mai sus (EU:C:2003:415), însăși nu exclude ca o misiune de serviciu public să poată fi încredințată unei întreprinderi fără o procedură concurențială. Astfel, această hotărâre stabilește o metodă de verificare a nivelului compensației aplicabile atunci când alegerea întreprinderii căreia i s‑a încredințat executarea obligațiilor de serviciu public într‑un caz concret nu a fost efectuată în cadrul unei proceduri de achiziție publică. Oricare ar fi situația, potrivit jurisprudenței, articolul 106 alineatul (2) TFUE nu conține, printre condițiile sale de aplicare, o cerință conform căreia statul membru trebuie să fi urmat o procedură concurențială de ofertare în vederea încredințării serviciilor de interes economic general (a se vedea în acest sens Hotărârea SIC/Comisia, punctul 61 de mai sus, EU:T:2008:228, punctele 145 și 146).
100 Rezultă din cele ce precedă că Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a constatat în decizia atacată că măsurile vizate erau compatibile cu piața internă din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE, indiferent de concluzia sa potrivit căreia aceleași măsuri nu îndeplinesc a doua și a patra condiție Altmark.
101 Prin urmare, cel dintâi motiv trebuie să fie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o lipsă a motivării în sensul articolului 296 TFUE
102 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că decizia atacată este afectată de nemotivare întrucât Comisia nu a indicat motivele care justifică aprobarea ajutorului acordat TV2 din perspectiva articolului 106 alineatul (2) TFUE, în pofida faptului că măsurile vizate nu îndeplineau a doua și a patra condiție Altmark. Reiese din considerentele (159) și următoarele ale deciziei atacate că Comisia nu a realizat în speță decât o examinare a compatibilității „standard”, întemeiată pe Comunicarea din 2001 privind radiodifuziunea, care cuprinde trei etape. În schimb, aceasta nu ar fi examinat dacă derogarea de la a doua și de la a patra condiție Altmark era conformă cu articolul 106 alineatul (2) TFUE și în special dacă aplicarea acestor condiții ar împiedica în mod obligatoriu îndeplinirea serviciului public.
103 În această privință, este suficient să se constate că lipsa din decizie a unei aprecieri privind rolul jucat de a doua și de a patra condiție Altmark în ceea ce privește aprecierea compatibilității măsurilor vizate cu piața internă nu este urmarea unei erori de raționament a Comisiei sau a unei nemotivări care afectează decizia atacată, ci urmarea faptului că această decizie aplică un cadru de analiză diferit de cel preferat de reclamantă.
104 Pe de altă parte, trebuie să se constate că, în considerentele (157)-(270) ale deciziei atacate, Comisia a prezentat o motivare detaliată pentru a justifica compatibilitatea măsurilor vizate cu piața internă în lumina Comunicării din 2001 privind radiodifuziunea, iar reclamanta nu formulează nicio obiecție față de această motivare.
105 În aceste împrejurări, nu se poate considera că decizia atacată este afectată de nemotivare.
106 Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la calificarea drept ajutoare de stat a fondurilor alocate finanțării posturilor regionale ale TV2
107 În replică, reclamanta formulează argumente prin care urmărește să răspundă la declarațiile făcute de Comisie în memoriul în apărare depus în cauza T‑674/11, TV2/Danmark/Comisia, în care reclamanta intervine în susținerea concluziilor Comisiei.
108 Declarațiile Comisiei menționate la punctul 107 de mai sus urmăresc să răspundă la al treilea motiv al acțiunii introduse de TV2 A/S în cauza T‑674/11, TV2/Danmark/Comisia. Prin intermediul acestui motiv, TV2 A/S a arătat că reiese din cuprinsul considerentului (194) al deciziei atacate că, potrivit Comisiei, veniturile obținute din taxa de radiodifuziune primite de TV2 în perioada 1997-2002 de la Fondul TV2 și pe care apoi le‑a plătit mai departe posturilor sale regionale constituiau ajutoare de stat în favoarea sa. TV2 A/S a susținut că, spre deosebire de ceea ce reiese din considerentul menționat, TV2 nu era beneficiara veniturilor obținute din taxa de radiodifuziune și pe care le‑a plătit mai departe posturilor regionale. Astfel, TV2 ar fi acționat în calitate de „canal de plată”, transferând sume de bani de la Fondul TV2 spre stațiile regionale.
109 În memoriul în apărare depus în cauza respectivă, Comisia a susținut că TV2 A/S a interpretat în mod eronat considerentul (194) al deciziei atacate. În această privință, Comisia a susținut că TV2 nu este beneficiara fondurilor transferate posturilor sale regionale și, astfel, a achiesat la motivul formulat de TV2 A/S în cauza citată anterior. Potrivit Comisiei, aceasta ar fi pus capăt litigiului cu privire la acest aspect.
110 Viasat s‑a distanțat de observațiile Comisiei în memoriul său în intervenție depus în cauza T‑674/11, TV2/Danmark/Comisia. A arătat totuși că, întrucât intervine în susținerea concluziilor Comisiei, nu poate contesta punctul său de vedere. Aceasta nici nu ar putea solicita Tribunalului să examineze legalitatea deciziei atacate în măsura în care vizează calificarea fondurilor transferate de TV2 către posturile sale regionale, din moment ce, în urma declarațiilor Comisiei, TV2 A/S a solicitat Tribunalului să respingă al treilea motiv al acesteia ca lipsit de obiect. Din acest motiv reclamanta a ales să își expună argumentele în cadrul prezentei cauze.
111 Pe fond, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, în considerentul (194) al deciziei atacate, că fondurile alocate de TV2 posturilor sale regionale nu constituie ajutoare de stat. Aceasta afirmă că TV2 nu era un simplu intermediar cu ajutorul căruia resursele de stat erau dirijate spre posturile regionale, ci un beneficiar efectiv al acestor resurse.
112 În această privință, trebuie amintit că, potrivit dispozițiilor articolului 44 alineatul (1) litera (c) coroborate cu dispozițiile articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate și că invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.
113 Reiese tot din jurisprudență că nu poate fi considerat un motiv întemeiat pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii motivul întemeiat pe o pretinsă nelegalitate care putea fi cunoscută și invocată încă de la momentul introducerii acțiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 1982, Amylum/Consiliul, 108/81, Rec., EU:C:1982:322, punctul 25, și Hotărârea din 2 martie 2010, Evropaïki Dynamiki/EMSA, T‑70/05, Rep., EU:T:2010:55, punctul 120).
114 În speță, trebuie mai întâi să se constate că, în cererea introductivă, reclamanta nu a formulat niciun motiv prin care urmărea calificarea sau necalificarea drept ajutor de stat a fondurilor alocate TV2 și transferate de aceasta posturilor regionale. În consecință, prezentul motiv nu poate fi considerat dezvoltarea unui motiv formulat în cererea introductivă, ci constituie un motiv nou, invocat în cursul judecății. Admisibilitatea sa depinde, așadar, de existența eventualelor elemente de drept sau de fapt apărute în cursul procedurii.
115 Reclamanta susține, în esență, că declarațiile privind ajutorul respectiv, cuprinse în memoriul în apărare al Comisiei în cauza T‑674/11, TV2/Danmark/Comisia, constituie un element apărut în cursul procedurii.
116 Or, prin aceste declarații, Comisia s‑a limitat să își prezinte propriul punct de vedere privind interpretarea considerentului (194) al deciziei atacate. Acest considerent, precum și decizia atacată în întregime erau cunoscute de reclamantă în momentul introducerii acțiunii și nu constituie, în mod evident, elemente apărute în cursul procedurii. În consecință, trebuie respins ca inadmisibil prezentul motiv, invocat în cursul procedurii fără ca acele condiții care pot justifica o astfel de prezentare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, să fie îndeplinite.
117 Întrucât toate motivele acțiunii au fost respinse, trebuie să se concluzioneze că, în măsura în care prezenta acțiune își menține obiectul (a se vedea punctul 45 de mai sus), ea trebuie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
118 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a concluziilor sale, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile Comisiei.
119 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Regatul Danemarcei va suporta, așadar, propriile cheltuieli de judecată.
120 Ținând seama de faptul că TV2 A/S nu a solicitat în mod formal obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente intervenției, aceasta suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta)
declară și hotărăște:
1) Constată că nu este necesar să se pronunțe asupra fondului prezentei acțiuni în măsura în care aceasta urmărește anularea Deciziei 2011/839/UE a Comisiei din 20 aprilie 2011 privind măsurile puse în aplicare de Danemarca (C 2/03) în favoarea TV2/Danmark și în măsura în care Comisia a considerat că veniturile din publicitate pentru anii 1995 și 1996 plătite TV2/Danmark A/S prin intermediul Fondului TV2 constituie ajutoare de stat.
2) Respinge în rest acțiunea.
3) Viasat Broadcasting UK Ltd suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.
4) Regatul Danemarcei suportă propriile cheltuieli de judecată.
5) TV2/Danmark A/S suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 septembrie 2015.
Semnături