Language of document :

Acțiune introdusă la 15 iunie 2011 - MasterCard și alții/Comisia

(Cauza T-330/11)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: MasterCard, Inc. (Wilmington, Statele Unite), MasterCard International, Inc. (Wilmington, Statele Unite) și MasterCard Europe SPRL (Waterloo, Belgia) (reprezentanți: B. Amory, V. Brophy și S. McInnes, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

admiterea cererii;

anularea, în totalitate, a deciziei negative a Comisiei întemeiată pe excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 143, Ediție specială 01/vol. 3, p. 76);

constatarea caracterului nefondat în drept a interpretării date de Comisie articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, și

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de procedură, inclusiv a cheltuielilor efectuate de reclamante.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă două motive.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 4 alineatul (3) și a articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât

Comisia nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001;

elementele pe care s-a întemeiat Comisia nu corespund situației de fapt; și

există un interes public imperativ în divulgarea documentelor furnizate de EIM Business and Policy Research în cadrul studiului "Costuri și avantaje ale comercianților legate de acceptarea diferitelor modalități de plată" (COMP/2009/D1/020)

Al doilea motiv întemeiat pe săvârșirea unei erori de drept de către Comisie prin încălcarea articolului 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, precum și a articolului 2 din Anexa la Decizia Comisiei de modificare a regulamentului său de procedură (JO 2010, L 55, p. 60), întrucât:

în mod nelegal, Comisia a inițiat un nou termen de examinare

în mod nelegal, Comisia a prelungit termenul de examinare cu 15 zile lucrătoare.

____________