Language of document :

Acțiune introdusă la 30 noiembrie 2016 – QE/Eurojust

(Cauza T-850/16)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: QE (Gouvy, Belgia) (reprezentanți: T. Bontinck și S. Cherif, avocați)

Pârâtă: Eurojust

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

dispunerea, cu titlu preparatoriu, a depunerii proceselor-verbale ale reuniunii din 17 martie 2016;

anularea deciziilor contestate din 22 aprilie 2016 și din 18 mai 2016;

obligarea Eurojust la despăgubiri pentru prejudiciul suferit de QE evaluat, sub rezerva sporirii sau a diminuării în cursul procedurii, la 20000 de euro (douăzeci de mii de euro), majorate cu dobânzi de la data introducerii reclamației din 8 iulie 2016, calculate pe baza ratei fixate de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile principale de refinanțare, aplicabile în perioada relevantă, majorată cu două puncte procentuale;

obligarea Eurojust la plata ansamblului cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.

Primul motiv întemeiat pe lipsa temeiului juridic, pe încălcarea dreptului de a fi ascultat precum și pe încălcarea principiului proporționalității care ar vicia decizia din 22 aprilie 2016.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Anexa IX la Statutul funcționarilor Uniunii Europene, pe o eroare vădită de apreciere, pe încălcarea principiului proporționalității și a obligației de solicitudine care ar vicia decizia din 18 mai 2016.

Al treilea motiv întemeiat pe abuzul de putere și pe conflictul de interese care ar vicia cele două decizii atacate.

____________