HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
14 februarie 2019(*)
„Trimitere preliminară – Prelucrarea datelor cu caracter personal – Directiva 95/46/CE – Articolul 3 – Domeniu de aplicare – Înregistrare video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție în timpul îndeplinirii unor acte de natură procedurală – Publicare pe un site internet a înregistrărilor video – Articolul 9 – Prelucrarea datelor cu caracter personal numai în scopuri jurnalistice – Noțiune – Libertatea de exprimare – Protecția vieții private”
În cauza C‑345/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Augstākā tiesa (Curtea Supremă, Letonia), prin decizia din 1 iunie 2017, primită de Curte la 12 iunie 2017, în procedura inițiată de
Sergejs Buivids
cu participarea:
Datu valsts inspekcija,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul K. Lenaerts, președintele Curții, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a doua, doamnele A. Prechal și C. Toader și domnii A. Rosas (raportor) și M. Ilešič, judecători,
avocat general: doamna E. Sharpston,
grefier: domnul M. Aleksejev, șef de unitate,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 21 iunie 2018,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru domnul Buivids, de el însuși;
– pentru guvernul leton, de I. Kucina, de G. Bambāne, de E. Petrocka‑Petrovska și de E. Plaksins, în calitate de agenți;
– pentru guvernul ceh, de M. Smolek, de J. Vláčil și de O. Serdula, în calitate de agenți;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de M. Russo, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul austriac, de G. Eberhard, în calitate de agent;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;
– pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, de M. Figueiredo și de C. Vieira Guerra, în calitate de agenți;
– pentru guvernul suedez, de A. Falk, de C. Meyer‑Seitz, de P. Smith, de H. Shev, de L. Zettergren și de A. Alriksson, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de D. Nardi și de I. Rubene, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 27 septembrie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO 1995, L 281, p. 31, Ediție specială, 13/vol. 17, p. 10) și în special a articolului 9 din aceasta.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Sergejs Buivids, pe de o parte, și Datu valsts inspekcija (Autoritatea națională pentru protecția datelor, Letonia), pe de altă parte, în legătură cu o acțiune privind declararea nelegalității unei decizii a acestei autorități potrivit căreia domnul Buivids ar fi încălcat legislația națională întrucât a publicat pe site‑ul internet www.youtube.com o înregistrare video, efectuată chiar de acesta, a audierii sale în incinta unei secții a poliției naționale în cadrul unei proceduri contravenționale.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Înainte de abrogarea sa prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (JO 2016, L 119, p. 1), Directiva 95/46 care, potrivit articolului 1 din aceasta, avea ca obiect protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale persoanelor fizice și în special a dreptului la viața privată în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și eliminarea restricțiilor privind libera circulație a acestor date, enunța în considerentele (2), (14), (15), (17), (27) și (37):
„(2) întrucât sistemele de prelucrare a datelor sunt în serviciul omului; întrucât acestea trebuie, indiferent de naționalitatea sau reședința persoanelor fizice, să le respecte drepturile și libertățile fundamentale, în special dreptul la viață privată, și să contribuie la progresul economic și social, la dezvoltarea comerțului și la bunăstarea persoanelor;
[…]
(14) întrucât, ținând seama de importanța evoluției, în cadrul societății informaționale, a tehnicilor utilizate pentru captarea, transmiterea, manipularea, înregistrarea, stocarea sau comunicarea datelor constituite din sunete și imagini privind persoane fizice, prezenta directivă se aplică prelucrării unor astfel de date;
(15) întrucât prelucrarea datelor este reglementată de prezenta directivă numai dacă este automatizată sau dacă datele prelucrate sunt cuprinse sau sunt destinate să fie cuprinse într‑un sistem de evidență structurat în conformitate cu criteriile specifice privind persoanele, astfel încât să permită accesul ușor la datele cu caracter personal în cauză;
[…]
(17) întrucât în ceea ce privește prelucrarea datelor constituite din sunete și imagini în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, în special în domeniul audiovizual, principiile directivei se aplică în mod restrictiv, în conformitate cu dispozițiile articolului 9;
[…]
(27) întrucât protecția persoanelor trebuie să se aplice atât prelucrării automatizate, cât și prelucrării manuale a datelor; întrucât sfera protecției în cauză nu trebuie să depindă în fapt de tehnicile utilizate, în caz contrar creându‑se un risc serios de eludare a dispozițiilor; întrucât, în ceea ce privește prelucrarea manuală, prezenta directivă acoperă totuși numai sistemele de evidență a datelor, nu și dosarelor nestructurate; […]
[…]
(37) întrucât prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, în special în domeniul audiovizualului, trebuie să beneficieze de derogări sau de restricții de la cerințele anumitor dispoziții ale prezentei directive în măsura în care ele sunt necesare în vederea punerii drepturilor fundamentale ale persoanei în acord cu libertatea de exprimare și în special cu libertatea de a primi sau de a difuza informații, așa cum este garantată în special prin articolul 10 din Convenția europeană de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale[, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950]; întrucât statele membre, în scopul menținerii unui echilibru între drepturile fundamentale, trebuie să stabilească derogările și restricțiile, necesare în ceea ce privește măsurile generale privind legalitatea prelucrării datelor, […]”
4 Articolul 2 din Directiva 95/46 prevedea:
„În sensul prezentei directive:
(a) «date cu caracter personal» înseamnă orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă (persoana vizată); o persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un număr de identificare sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;
(b) «prelucrarea datelor cu caracter personal» (prelucrare) înseamnă orice operațiune sau serie de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea;
[…]
(d) «operator» înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau orice alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și mijloacele prelucrării sunt stabilite prin acte cu putere de lege sau norme administrative interne sau [ale Uniunii], operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi stabilite prin dreptul intern sau [al Uniunii];
[…]”
5 Articolul 3 din această directivă, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevedea:
„(1) Prezenta directivă se aplică prelucrării automate, în totalitate sau parțial, precum și prelucrării neautomate a datelor cu caracter personal, conținute sau care urmează să fie conținute într‑un sistem de evidență a datelor cu caracter personal.
(2) Prezenta directivă nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal:
– puse în practică pentru exercitarea activităților din afara domeniului de aplicare al dreptului comunitar, cum ar fi cele prevăzute în titlurile V și VI din Tratatul privind Uniunea Europeană [în versiunea sa anterioară intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona] și, în orice caz, prelucrărilor care au ca obiect siguranța publică, apărarea, securitatea statului (inclusiv bunăstarea economică a statului atunci când aceste prelucrări sunt legate de probleme de securitate a statului) și activitățile statului în domeniul dreptului penal;
– efectuate de către o persoană fizică în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice.”
6 Articolul 7 din directiva menționată avea următorul cuprins:
„Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă:
[…]
(f) prelucrarea este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de către unul sau mai mulți terți, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protecție în temeiul articolului 1 alineatul (1).”
7 Articolul 9 din aceeași directivă prevedea:
„Statele membre prevăd exonerări și derogări de la dispozițiile prezentului capitol, ale capitolului IV și ale capitolului VI pentru prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată numai în scopuri jurnalistice, artistice sau literare, în măsura în care se dovedesc necesare pentru a pune dreptul la viață privată în acord cu normele care reglementează libertatea de exprimare.”
Dreptul leton
8 Conform articolului 1 din Fizisko personu datu aizsardzības likums (Legea privind protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice) din 23 martie 2000 (Latvijas Vēstnesis, 2000, nr. 123/124, denumită în continuare „Legea privind protecția datelor”), obiectivul acesteia este de a proteja drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice, în special dreptul la viață privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice.
9 Conform articolului 2 punctul 3 din Legea privind protecția datelor, „date cu caracter personal” înseamnă orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă.
10 Potrivit articolului 2 punctul 4 din această lege, „prelucrarea datelor cu caracter personal” înseamnă orice operațiune care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, inclusiv colectarea, înregistrarea, introducerea, păstrarea, adaptarea, modificarea, utilizarea, comunicarea, transmiterea și diseminarea, blocarea sau ștergerea datelor.
11 Articolul 3 alineatul 1 din Legea privind protecția datelor prevede că această lege, având în vedere excepțiile prevăzute la dispoziția menționată, se aplică prelucrării tuturor tipurilor de date cu caracter personal și tuturor persoanelor fizice sau juridice în cazul în care:
– operatorul este înregistrat în Letonia;
– prelucrarea datelor are loc în afara granițelor letone, în teritorii care aparțin Republicii Letonia potrivit acordurilor internaționale;
– echipamentele utilizate pentru prelucrarea datelor cu caracter personal se află pe teritoriul Republicii Letonia, cu excepția cazurilor în care echipamentele sunt utilizate exclusiv pentru tranzitul datelor cu caracter personal prin teritoriul Republicii Letonia.
12 Articolul 3 alineatul 3 din aceeași lege prevede că aceasta nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal pe care o efectuează persoanele fizice în scopuri personale sau domestice și familiale.
13 Potrivit articolului 5 din Legea privind protecția datelor, articolele 7-9, 11 și 21 din aceasta nu se aplică în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri jurnalistice conform Par presi un citiem masu informācijas līdzekļiem likums (Legea privind presa și alte mijloace de informare în masă) sau în scopuri artistice sau literare, cu excepția dispozițiilor legale contrare.
14 Articolul 8 alineatul 1 din Legea privind protecția datelor prevede că, la colectarea datelor cu caracter personal de la persoana vizată, operatorul este obligat să îi pună la dispoziție următoarele informații, cu excepția cazului în care persoana vizată deține deja aceste informații:
– numele și prenumele, precum și adresa operatorului;
– scopul prevăzut pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
Litigiul principal și întrebările preliminare
15 Domnul Buivids a efectuat o înregistrare video în incinta unei secții a poliției naționale în timp ce era audiat în cadrul unei proceduri contravenționale.
16 Domnul Buivids a publicat înregistrarea video astfel efectuată (denumită în continuare „înregistrarea video în cauză”), în care apăreau agenți de poliție și activitatea acestora în incinta secției, pe site‑ul internet www.youtube.com. Acesta este un site care permite utilizatorilor să publice, să vizioneze și să distribuie înregistrări video.
17 Ca urmare a acestei publicări, prin decizia din 30 august 2013, Autoritatea națională pentru protecția datelor a considerat că domnul Buivids a încălcat articolul 8 alineatul 1 din Legea privind protecția datelor pentru motivul că nu a comunicat agenților de poliție, în calitatea acestora de persoane vizate, informațiile menționate la această dispoziție privind scopul prelucrării datelor cu caracter personal care îi priveau. Domnul Buivids nu ar fi comunicat nici Autorității naționale pentru protecția datelor informațiile referitoare la scopul înregistrării video în cauză și al publicării acesteia pe un site internet, care ar confirma că obiectivul urmărit era în conformitate cu Legea privind protecția datelor. În consecință, Autoritatea națională pentru protecția datelor a solicitat domnului Buivids să ia măsurile necesare pentru eliminarea acestei înregistrări video de pe site‑ul internet www.youtube.com și de pe alte site‑uri internet.
18 Domnul Buivids a sesizat Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual, Letonia) cu o cerere având ca obiect constatarea nelegalității acestei decizii a Autorității naționale pentru protecția datelor și repararea prejudiciului pe care acesta consideră că l‑a suferit. Domnul Buivids a menționat în cererea sa că, prin publicarea înregistrării video în cauză, a încercat să atragă atenția societății asupra unei acțiuni a poliției pe care o considera nelegală. Instanța menționată a respins această cerere.
19 Prin hotărârea din 11 noiembrie 2015, Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională, Letonia) a respins acțiunea formulată de domnul Buivids împotriva deciziei Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual).
20 Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională) și‑a întemeiat decizia pe faptul că, în înregistrarea video în cauză, se puteau vedea secția de poliție și mai mulți agenți de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu și se putea auzi conversația înregistrată cu agenți de poliție în timpul îndeplinirii unor acte de natură procedurală, precum și vocea unor agenți de poliție, a domnului Buivids și a însoțitorului său.
21 În plus, nu se poate stabili dacă ar trebui să primeze dreptul domnului Buivids la libertatea de exprimare sau dreptul celorlalte persoane la respectarea vieții private, din moment ce domnul Buivids nu ar fi precizat scopul publicării înregistrării video în cauză. În plus, această înregistrare video nu ar conține știri de actualitate care să prezinte un interes pentru societate și nici nu ar dezvălui o conduită nelegală a agenților de poliție. Întrucât domnul Buivids nu ar fi efectuat înregistrarea video în cauză în scopuri jurnalistice, în sensul Legii privind presa și alte mijloace de informare în masă, și nici în scopuri artistice sau literare, articolul 5 din Legea privind protecția datelor nu ar fi aplicabilă.
22 Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională) a concluzionat că, întrucât a filmat agenții de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu fără să le comunice informațiile privind scopul prelucrării datelor cu caracter personal ale acestora, domnul Buivids a încălcat articolul 8 alineatul 1 din Legea privind protecția datelor.
23 Domnul Buivids a sesizat instanța de trimitere, Augstākā tiesa (Curtea Supremă, Letonia), cu un recurs împotriva hotărârii Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională), invocând dreptul său la libertatea de exprimare.
24 Domnul Buivids invocă în special că înregistrarea video în cauză ar privi funcționari ai poliției naționale, adică persoane publice într‑un loc accesibil publicului, care nu ar intra, pentru acest motiv, în domeniul de aplicare personal al Legii privind protecția datelor.
25 Instanța de trimitere exprimă îndoieli, pe de o parte, cu privire la aspectul dacă faptul de a filma, într‑o secție de poliție, agenți de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu și faptul de a publica materialul video astfel înregistrat pe internet intră în domeniul de aplicare al Directivei 95/46. În această privință, deși, potrivit instanței menționate, conduita domnului Buivids nu intră sub incidența excepțiilor de la domeniul de aplicare al respectivei directive, precum cele prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din aceasta, instanța amintită subliniază totuși că în speță este vorba despre o înregistrare care a fost efectuată o singură dată și că domnul Buivids a filmat agenți de poliție aflați în exercitarea unor atribuții de serviciu care implică exercițiul autorității de stat. Or, referindu‑se la punctul 95 din Concluziile avocatului general Bobek prezentate în cauza Rīgas satiksme (C‑13/16, EU:C:2017:43), instanța de trimitere arată că principala preocupare care justifică protejarea datelor cu caracter personal este riscul legat de prelucrarea acestora la scară largă.
26 Pe de altă parte, instanța de trimitere ridică problema interpretării noțiunii „numai în scopuri jurnalistice” care figurează la articolul 9 din Directiva 95/46, precum și problema dacă această noțiune poate include fapte precum cele reproșate domnului Buivids.
27 În aceste condiții, Augstākā tiesa (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Domeniul de aplicare al Directivei 95/46 include acțiuni cum sunt cele în discuție în prezenta cauză (înregistrarea, în cadrul unei secții de poliție, a unor agenți de poliție care îndeplinesc acte procedurale și publicarea materialului video astfel înregistrat pe site‑ul internet www.youtube.com)?
2) Directiva 95/46 trebuie interpretată în sensul că acțiunile menționate pot fi considerate o prelucrare a datelor cu caracter personal în scopuri jurnalistice potrivit articolului 9 din Directiva [95/46]?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
28 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că domeniul de aplicare al acestei directive include înregistrarea video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție, în timpul unei audieri, și publicarea materialului video astfel înregistrat pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui.
29 Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată, aceasta se aplică „prelucrării automate, în totalitate sau parțial, precum și prelucrării neautomate a datelor cu caracter personal, conținute sau care urmează să fie conținute într‑un sistem de evidență a datelor cu caracter personal”.
30 Noțiunea „date cu caracter personal”, în sensul acestei dispoziții, include, în conformitate cu definiția care figurează la articolul 2 litera (a) din aceeași directivă, „orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă”. O persoană identificabilă este „o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire […] la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice”.
31 Potrivit jurisprudenței Curții, imaginea unei persoane înregistrată de o cameră video constituie o „dată cu caracter personal” în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 95/46, în măsura în care aceasta permite identificarea persoanei vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 decembrie 2014, Ryneš, C‑212/13, EU:C:2014:2428, punctul 22).
32 În speță, reiese din decizia de trimitere că agenții de poliție pot fi văzuți și auziți în înregistrarea video în cauză, așa încât este necesar să se considere că imaginile persoanelor astfel înregistrate constituie date cu caracter personal, în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 95/46.
33 În ceea ce privește noțiunea „prelucrarea datelor cu caracter personal”, articolul 2 litera (b) din Directiva 95/46 o definește ca fiind „orice operațiune sau [orice] serie de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal […], cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea”.
34 În cadrul unui sistem de supraveghere video, Curtea a statuat deja că o înregistrare video a unor persoane, stocată pe un echipament de înregistrare în mod continuu, și anume pe hard disk‑ul acestui sistem, constituie, în conformitate cu articolul 2 litera (b) și cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 95/46, o prelucrare de date cu caracter personal automată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 decembrie 2014, Ryneš, C‑212/13, EU:C:2014:2428, punctele 23 și 25).
35 Cu ocazia ședinței în fața Curții, domnul Buivids a afirmat că a utilizat o cameră foto digitală pentru a efectua înregistrarea video în cauză. Este vorba despre o înregistrare video a unor persoane, stocată pe un echipament de înregistrare în mod continuu, și anume memoria camerei menționate. Astfel, o asemenea înregistrare constituie o prelucrare de date cu caracter personal automată în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă.
36 În această privință, faptul că o asemenea înregistrare nu a avut loc decât o singură dată nu are incidență asupra aspectului dacă această operațiune intră în domeniul de aplicare al Directivei 95/46. Astfel, după cum reiese din modul de redactare a articolului 2 litera (b) din această directivă coroborat cu articolul 3 alineatul (1) din aceasta, directiva menționată se aplică „oricărei operațiuni” care constituie o prelucrare de date cu caracter personal, în sensul acestor dispoziții.
37 În plus, Curtea a decis că operațiunea care constă în a încărca date cu caracter personal pe o pagină de internet trebuie considerată o astfel de prelucrare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2003, Lindqvist, C‑101/01, EU:C:2003:596, punctul 25, precum și Hotărârea din 13 mai 2014, Google Spain și Google, C‑131/12, EU:C:2014:317, punctul 26).
38 În această privință, Curtea a precizat, pe de altă parte, că operațiunea care constă în publicarea de date pe o pagină de internet implică realizarea unei operațiuni de încărcare a acestei pagini pe un server, precum și operațiunile necesare pentru a face această pagină accesibilă persoanelor conectate la internet. Aceste operațiuni sunt efectuate, cel puțin parțial, prin mijloace automate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2003, Lindqvist, C‑101/01, EU:C:2003:596, punctul 26).
39 Astfel, trebuie să se considere că faptul de a publica o înregistrare video pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui, precum înregistrarea video în cauză, pe care figurează date cu caracter personal, constituie o prelucrare automată, în totalitate sau parțial, a acestor date, în sensul articolului 2 litera (b) și al articolului 3 alineatul (1) din Directiva 95/46.
40 Pe de altă parte, conform articolului 3 alineatul (2) din Directiva 95/46, aceasta nu se aplică la două tipuri de prelucrări ale datelor cu caracter personal. Este vorba, pe de o parte, despre cele puse în practică pentru exercitarea activităților din afara domeniului de aplicare al dreptului comunitar, cum ar fi cele prevăzute în titlurile V și VI din Tratatul privind Uniunea Europeană în versiunea sa anterioară intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, și, în orice caz, despre prelucrările care au ca obiect siguranța publică, apărarea, securitatea statului și activitățile statului în domeniul dreptului penal. Dispoziția menționată exclude de altfel prelucrarea datelor cu caracter personal efectuate de o persoană fizică în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice.
41 Întrucât fac inaplicabil regimul de protecție a datelor cu caracter personal prevăzut de Directiva 95/46 și se îndepărtează astfel de la obiectivul subiacent al acesteia care constă în asigurarea protecției libertăților și a drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum dreptul la respectarea vieții private și familiale, precum și dreptul la protecția datelor cu caracter personal, garantate de articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), excepțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din această directivă trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2017, Puškár, C‑73/16, EU:C:2017:725, punctul 38, și Hotărârea din10 iulie 2018, Jehovan todistajat, C‑25/17, EU:C:2018:551, punctul 37).
42 În ceea ce privește cauza principală, reiese din elementele prezentate Curții că, pe de o parte, înregistrarea și publicarea înregistrării video în cauză nu pot fi considerate o prelucrare de date cu caracter personal realizată pentru exercitarea activităților din afara domeniului de aplicare al dreptului comunitar și nici o prelucrare care are ca obiect siguranța publică, apărarea, securitatea statului sau activitățile statului în domeniul dreptului penal, în sensul articolului 3 alineatul (2) prima liniuță din Directiva 95/46. În această privință, Curtea a statuat deja că activitățile menționate cu titlu de exemplu de dispoziția respectivă sunt, în toate cazurile, activități proprii statelor sau autorităților statale, străine de domeniile de activitate ale particularilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2017, Puškár, C‑73/16, EU:C:2017:725, punctul 36 și jurisprudența citată).
43 Pe de altă parte, în măsura în care domnul Buivids a publicat, fără nicio restricție în ceea ce privește accesul, înregistrarea video în cauză pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui, făcând astfel accesibile date cu caracter personal unui număr nedefinit de persoane, prelucrarea de date cu caracter personal în discuție în litigiul principal nu se înscrie în cadrul exercitării unei activități exclusiv personale sau domestice (a se vedea prin analogie Hotărârea din 6 noiembrie 2003, Lindqvist, C‑101/01, EU:C:2003:596, punctul 47, Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctul 44, Hotărârea din 11 decembrie 2014, Ryneš, C‑212/13, EU:C:2014:2428, punctele 31 și 33, precum și Hotărârea din 10 iulie 2018, Jehovan todistajat, C‑25/17, EU:C:2018:551, punctul 42).
44 În plus, efectuarea unei înregistrări video a unor agenți de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu este de natură să excludă un asemenea tip de prelucrare de date cu caracter personal din domeniul de aplicare al Directivei 95/46.
45 Astfel, după cum a arătat avocata generală la punctul 29 din concluzii, această directivă nu cuprinde nicio excepție care ar exclude din domeniul de aplicare al directivei menționate prelucrările de date cu caracter personal care privesc funcționari.
46 Pe de altă parte, reiese din jurisprudența Curții că împrejurarea că o informație se înscrie în contextul unei activități profesionale nu este de natură să îi înlăture calificarea de „dată cu caracter personal” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA, C‑615/13 P, EU:C:2015:489, punctul 30 și jurisprudența citată).
47 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că intră în domeniul de aplicare al acestei directive înregistrarea video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție, în timpul unei audieri, și publicarea materialului video astfel înregistrat pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui.
Cu privire la a doua întrebare
48 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 9 din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că împrejurările de fapt precum cele din cauza principală, și anume înregistrarea video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție, în timpul unei audieri, și publicarea materialului video astfel înregistrat pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui constituie o prelucrare de date cu caracter personal în scopuri jurnalistice, în sensul acestei dispoziții.
49 Este necesar să se arate, cu titlu introductiv, că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, dispozițiile unei directive trebuie interpretate în raport cu obiectivul urmărit de aceasta din urmă și cu sistemul pe care îl instituie (Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctul 51 și jurisprudența citată).
50 În această privință, reiese din articolul 1 din Directiva 95/46 că obiectivul acesteia este ca statele membre să asigure protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale persoanelor fizice și în special a dreptului la viața privată în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, permițând totodată libera circulație a datelor cu caracter personal. Totuși, acest obiectiv nu poate fi urmărit fără să se țină cont de faptul că aceste drepturi fundamentale trebuie să fie compatibile într‑o anumită măsură cu dreptul fundamental al libertății de exprimare. Considerentul (37) al acestei directive precizează că articolul 9 din aceasta urmărește obiectivul de a asigura compatibilitatea între două drepturi fundamentale, și anume, pe de o parte, protejarea vieții private și, pe de altă parte, libertatea de exprimare. Această sarcină revine statelor membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctele 52-54).
51 Curtea a statuat deja că, pentru a se ține cont de importanța avută de libertatea de exprimare în orice societate democratică, este necesar ca noțiunile corespunzătoare acesteia, printre care și aceea de jurnalism, să fie interpretate în sens larg (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctul 56).
52 Astfel, reiese din lucrările pregătitoare ale Directivei 95/46 că excepțiile și derogările prevăzute la articolul 9 din această directivă se aplică nu numai întreprinderilor din sectorul mijloacelor de comunicare în masă, ci și oricărei persoane care exercită activități jurnalistice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctul 58).
53 Reiese din jurisprudența Curții că „activitățile de jurnalism” sunt cele care au ca scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei, indiferent de mijlocul de transmitere a acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctul 61).
54 Deși revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă, în speță, prelucrarea de date cu caracter personal pe care a efectuat‑o domnul Buivids urmărește acest scop, Curtea poate furniza acestei instanțe elementele de interpretare necesare pentru evaluarea care îi revine.
55 Astfel, având în vedere jurisprudența Curții citată la punctele 52 și 53 din prezenta hotărâre, împrejurarea că domnul Buivids nu este un jurnalist profesionist nu este de natură să excludă că efectuarea înregistrării video în cauză, precum și publicarea acesteia pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui poate să intre sub incidența acestei dispoziții.
56 În special, faptul că domnul Buivids a publicat această înregistrare pe un asemenea site internet, în speță site‑ul www.youtube.com, nu poate, în sine, să înlăture acestei prelucrări de date cu caracter personal calitatea de a fi fost efectuată „numai în scopuri jurnalistice”, în sensul articolului 9 din Directiva 95/46.
57 Astfel, este necesar să se țină cont de evoluția și de multiplicarea mijloacelor de comunicare și de difuzare a informațiilor. Într‑adevăr, Curtea a hotărât deja că suportul pe care sunt transmise datele, fie clasic, precum hârtia sau undele hertziene, fie electronic, precum internetul, nu este determinant pentru a se aprecia dacă este vorba despre o activitate „numai în scopuri jurnalistice” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctul 60).
58 În aceste condiții, după cum a arătat în esență avocata generală la punctul 55 din concluzii, nu se poate considera că orice informație publicată pe internet, care privește date cu caracter personal, se încadrează în noțiunea „activități jurnalistice” și beneficiază în acest sens de exceptările și de derogările prevăzute la articolul 9 din Directiva 95/46.
59 În speță, revine instanței naționale sarcina să verifice dacă reiese din materialul video în cauză că înregistrarea și publicarea materialului video respectiv aveau ca unic scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctul 62).
60 În acest scop, instanța de trimitere va putea printre altele să ia în considerare faptul că, potrivit domnului Buivids, înregistrarea video în cauză a fost publicată pe un site internet pentru a atrage atenția societății asupra practicilor pretins nelegale ale poliției, care s‑ar fi desfășurat în timpul audierii sale.
61 Este necesar totuși să se precizeze că constatarea unor astfel de practici nelegale nu constituie o condiție pentru aplicabilitatea articolului 9 din Directiva 95/46.
62 În schimb, dacă se constată că înregistrarea și publicarea acestui material video nu aveau ca unic scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei, nu se va putea considera că prelucrarea datelor cu caracter personal în discuție în litigiul principal a fost efectuată „numai în scopuri jurnalistice”.
63 În plus, trebuie amintit că excepțiile și derogările prevăzute la articolul 9 din Directiva 95/46 trebuie aplicate numai în măsura în care se dovedesc necesare pentru a pune în acord două drepturi fundamentale, și anume dreptul la viață privată și cel la libertatea de exprimare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctul 55).
64 Astfel, pentru a se obține un echilibru între aceste două drepturi fundamentale, protecția dreptului fundamental la viață privată impune ca derogările și limitările protecției datelor prevăzute în capitolele II, IV și VI din Directiva 95/46 să fie efectuate în limitele strictului necesar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Satakunnan Markkinapörssi și Satamedia, C‑73/07, EU:C:2008:727, punctul 56).
65 Trebuie amintit că articolul 7 din cartă, referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie, conține drepturi ce corespund celor garantate la articolul 8 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), și că, prin urmare, conform articolului 52 alineatul (3) din cartă, este necesar ca articolului 7 să i se dea același înțeles și aceeași întindere ca și cele conferite articolului 8 paragraful 1 din CEDO, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 17 decembrie 2015, WebMindLicenses, C‑419/14, EU:C:2015:832, punctul 70). Aceeași este situația și în ceea ce privește articolul 11 din cartă și articolul 10 din CEDO (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 147).
66 În această privință, reiese din această jurisprudență că, pentru a obține un echilibru între dreptul la respectarea vieții private și dreptul la libertatea de exprimare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat o serie de criterii relevante care trebuie luate în considerare, în special contribuția la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate, obiectul relatării, conduita anterioară a persoanei în cauză, conținutul, forma și consecințele publicării, modalitatea și împrejurările în care informațiile au fost obținute, precum și veridicitatea acestora (a se vedea în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 27 iunie 2017, Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy împotriva Finlandei, CE:ECHR:2017:0627JUD000093113, § 165). De asemenea, trebuie să fie luată în considerare posibilitatea operatorului de a adopta măsuri care să permită atenuarea amplorii ingerinței în dreptul la viață privată.
67 În speță, reiese din dosarul prezentat Curții că nu se poate exclude ca înregistrarea și publicarea materialului video în cauză, care au avut loc fără ca persoanele în cauză să fie informate cu privire la această înregistrare și la scopurile ei, să constituie o ingerință în dreptul fundamental la respectarea vieți private a acestor persoane, și anume a agenților de poliție care figurează în acest material video.
68 În cazul în care se constată că înregistrarea și publicarea materialului video în cauză aveau ca unic scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă excepțiile și derogările prevăzute la articolul 9 din Directiva 95/46 se dovedesc necesare pentru a pune dreptul la viață privată în acord cu normele care reglementează libertatea de exprimare și dacă aceste excepții și derogări sunt aplicate în limitele strictului necesar.
69 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 9 din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că împrejurări de fapt precum cele din cauza principală, și anume înregistrarea video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție, în timpul unei audieri, și publicarea materialului video astfel înregistrat pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui, pot constitui o prelucrare de date cu caracter personal numai în scopuri jurnalistice, în sensul acestei dispoziții, atât timp cât reiese din acest material video că înregistrarea și publicarea menționate au ca unic scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
Cu privire la cheltuielile de judecată
70 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
1) Articolul 3 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretat în sensul că intră în domeniul de aplicare al acestei directive înregistrarea video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție, în timpul unei audieri, și publicarea materialului video astfel înregistrat pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui.
2) Articolul 9 din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că împrejurări de fapt precum cele din cauza principală, și anume înregistrarea video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție, în timpul unei audieri, și publicarea materialului video astfel înregistrat pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui, pot constitui o prelucrare de date cu caracter personal numai în scopuri jurnalistice, în sensul acestei dispoziții, atât timp cât reiese din acest material video că înregistrarea și publicarea menționate au ca unic scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
Semnături