Cauza T‑249/06

Interpipe Nikopolsky Seamless Tubes Plant Niko Tube ZAT (Interpipe Niko Tube ZAT) și Interpipe Nizhnedneprovsky Tube Rolling Plant VAT (Interpipe NTRP VAT)

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Dumping — Importuri ale anumitor tuburi și țevi obținute fără sudură, din fier sau din oțel, originare din Croația, România, Rusia și Ucraina — Calcularea valorii normale — Cooperarea industriei comunitare — Ajustare — Funcții ce pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comision — Entitate economică unică — Eroare vădită de apreciere — Ofertă de angajament — Dreptul la apărare — Obligație de motivare”

Sumarul hotărârii

1.      Politică comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Puterea de apreciere a instituțiilor — Control jurisdicțional — Limite

2.      Politică comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Marjă de dumping — Determinarea valorii normale — Recurgerea la valoarea calculată

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 6 alin. (8) și art. 18)]

3.      Politică comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Prejudiciu

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3 alin. (2), (3), (5), (6) și (7), art. 6 alin. (2) și art. 18 alin. (3)]

4.      Politică comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Procedură antidumping — Acces la dosar — Comunicarea rezumatelor neconfidențiale

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 19 alin. (3)]

5.      Politică comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Anchetă — Puterea de apreciere a Comisiei

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 5 alin. (4)]

6.      Drept comunitar — Principii — Dreptul la apărare — Respectarea în cadrul procedurilor administrative — Antidumping

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alin. (10) și art. 20 alin. (2)]

7.      Politică comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Marjă de dumping — Calcularea prețului de export

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alin. (10) lit. (i)]

8.      Politică comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Marjă de dumping — Comparație între valoarea normală și prețul de export — Ajustări

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alin. (10)]

9.      Politică comercială comună — Protecție împotriva practicilor de dumping — Propuneri de angajamente în materie de prețuri — Acceptare — Puterea de apreciere a instituțiilor

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 8 alin. (1)]

1.      În domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile comunitare dispun de o putere largă de apreciere, datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze.

Prin urmare, controlul instanței comunitare cu privire la aprecierile instituțiilor trebuie să fie limitat la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității prezentării faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere.

(a se vedea punctele 38 și 39)

2.      În cazul în care instituțiile comunitare dispun de o largă putere de apreciere, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică comunitară în cadrul procedurilor administrative are o importanță fundamentală. Printre aceste garanții figurează în special obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale cauzei.

În acest context, cu toate că, în domeniul măsurilor de protecție comercială și în special al măsurilor antidumping, instanța comunitară nu poate interveni în aprecierea rezervată autorităților comunitare, este totuși de competența acesteia să se asigure că instituțiile au ținut seama de toate împrejurările relevante și că au evaluat elementele dosarului cu toată diligența necesară pentru a putea considera că valoarea normală determinată a fost stabilită în mod rezonabil.

În această privință, atunci când Comisia dispune de informații contradictorii sau cel puțin de informații a căror validitate poate fi pusă sub semnul întrebării, revine reclamantei sarcina de a aduce dovada celor susținute și a ceea ce vrea să invoce. În lipsa acestei dovezi, Comisia se conformează obligației sale de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei atunci când declară că nu poate să țină seama de informațiile noi neverificate.

(a se vedea punctele 40, 41, 50, 51 și 53)

3.      Deși, în cadrul Regulamentului antidumping de bază nr. 384/96, revine Comisiei, în calitate de autoritate care realizează investigația, sarcina de a stabili dacă produsul vizat de procedura antidumping face obiectul unui dumping și cauzează un prejudiciu atunci când este pus în liberă circulație în Comunitate și deși nu este de competența acestei instituții, în acest cadru, să se degreveze de o parte a sarcinii probei care îi revine în această privință, nu este mai puțin adevărat că acest regulament nu conferă Comisiei nicio putere în cadrul anchetei care să îi permită să constrângă societățile să participe la anchetă sau să prezinte informații. În aceste condiții, Consiliul și Comisia depind de cooperarea voluntară a părților pentru a li se furniza informațiile necesare în termenele stabilite. În acest context, răspunsurile acestor părți la chestionarul prevăzut la articolul 6 alineatul (2) din regulamentul menționat sunt, așadar, esențiale pentru derularea procedurii antidumping.

Cu toate că părțile la o procedură antidumping sunt, în principiu, obligate, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 384/96, să răspundă la un chestionar al Comisiei, reiese din cuprinsul articolului 18 alineatul (3) din același regulament că informațiile prezentate sub o altă formă sau în cadrul unui alt document nu trebuie să fie ignorate atunci când eventualele lipsuri nu îngreunează excesiv stabilirea unor concluzii de o acuratețe rezonabilă, informațiile sunt furnizate în timp util, pot fi verificate și partea a acționat cât mai bine posibil.

Astfel, în cazul în care o parte a omis să depună un răspuns la chestionarul menționat, dar a furnizat elemente de informare în cadrul unui alt document, nicio lipsă de cooperare nu îi poate fi reproșată în cazul în care aceste patru condiții sunt îndeplinite. Nu se va considera că o asemenea parte nu a cooperat dacă lacunele în prezentarea de date nu au un impact semnificativ asupra derulării anchetei. Într‑o asemenea situație, nu se poate reproșa Consiliului că a săvârșit o eroare vădită de apreciere considerând că nedepunerea unui răspuns la chestionar nu a denaturat nici stabilirea prejudiciului, nici calculul marjei prejudiciului.

(a se vedea punctele 87, 88, 90-92 și 98)

4.      În cadrul unei proceduri antidumping, neregularitățile din comunicarea, din partea Comisiei, a rezumatelor neconfidențiale în sensul articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 nu sunt de natură să constituie o încălcare a drepturilor procedurale care să justifice anularea regulamentului ce stabilește taxele antidumping decât în cazul în care persoana interesată nu a cunoscut suficient de bine substanța conținutului documentului sau al documentelor în cauză și, din această cauză, nu a putut să își exprime în mod valabil punctul de vedere cu privire la realitatea sau la relevanța lor. Prin urmare, utilizarea de către Comisie a informațiilor pentru care nu a fost furnizat niciun rezumat neconfidențial nu poate fi invocată, ca motiv de anulare a unei măsuri antidumping, de către părțile la o procedură antidumping, decât dacă acestea pot demonstra că utilizarea acestor informații a constituit o încălcare a dreptului lor la apărare.

În legătură cu dreptul de acces la dosarul anchetei, dreptul la apărare nu este încălcat decât în cazul în care ar fi existat o posibilitate ca divulgarea documentelor în cauză să conducă procedura administrativă la un rezultat diferit, în ipoteza în care întreprinderea în cauză ar fi putut să invoce acest drept în cursul procedurii menționate.

(a se vedea punctele 131 și 134)

5.      În cadrul unei proceduri antidumping, articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 nu conține nicio obligație pentru Comisie de a încheia o procedură antidumping în curs atunci când nivelul de susținere a plângerii a coborât sub un prag minim de 25 % din producția comunitară. Astfel, acest articol nu privește decât gradul de susținere a plângerii necesar pentru a permite Comisiei să deschidă o procedură. Această interpretare este confirmată de cuprinsul articolului 9 alineatul (1) din același regulament. Astfel, chiar dacă plângerea este retrasă de industria comunitară, Comisia nu este supusă unei obligații de a încheia procedura, ci dispune de o simplă facultate de a încheia procedura.

(a se vedea punctul 139)

6.      În temeiul principiului respectării dreptului la apărare, întreprinderilor vizate de o procedură de anchetă care precedă adoptarea unui regulament antidumping trebuie să li se ofere posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și a pertinenței faptelor și a circumstanțelor invocate și asupra elementelor de probă reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta.

Cu toate acestea, deși legiuitorul a înțeles să recunoască părților în cauză, în special exportatorilor, în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96, un drept de a fi informate cu privire la faptele și la considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de taxe antidumping definitive, Comisia nu este obligată în această privință să informeze părțile în cauză cu privire la toate elementele de fapt sau de drept pertinente, cum ar fi detaliile evaluării prejudiciului.

În plus, în cadrul comparării valorii normale cu prețul de export, părțile vizate de o procedură antidumping au dreptul de a fi informate nu numai despre efectuarea unei ajustări, potrivit articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, ci și despre motivele pentru care a fost efectuată ajustarea. Astfel, simpla comunicare a Comisiei către părțile în cauză a faptului că a fost efectuată o ajustare, fără a explica motivele acesteia, nu poate fi considerată suficientă în ceea ce privește respectarea dreptului la apărare.

Cu toate acestea, o asemenea neregularitate din partea Comisiei nu este de natură să constituie o încălcare a dreptului la apărare, justificând anularea unui regulament de instituire a unor taxe antidumping definitive, decât dacă reclamantul a stabilit că ar fi putut să își asigure mai bine apărarea în lipsa acestei neregularități, iar nu că regulamentul menționat ar fi avut un conținut diferit.

(a se vedea punctele 64, 146, 148, 200, 201 și 208)

7.      În cadrul unei proceduri antidumping și în particular în cadrul calculării prețului de export, împărțirea activităților de producție și de vânzare în interiorul unui grup format din societăți distincte din punct de vedere juridic nu afectează faptul că este vorba despre o entitate economică unică ce organizează în acest mod un ansamblu de activități exercitate, în alte cazuri, de o entitate care este unică și din punct de vedere juridic.

Atunci când se constată că un producător încredințează sarcini care aparțin în mod normal unui departament de vânzări intern unei societăți de distribuție a produselor sale pe care îl controlează din punct de vedere economic și cu care formează o entitate economică unică, este justificat faptul că instituțiile se bazează pe prețurile plătite de primul cumpărător independent distribuitorului afiliat. Luarea în considerare a prețurilor distribuitorului afiliat permite evitarea situației în care costurile, care sunt în mod evident incluse în prețul de vânzare al unui produs atunci când această vânzare este efectuată de un departament de vânzări integrat în structura producătorului, nu mai sunt incluse atunci când aceeași activitate de vânzare este exercitată de o societate distinctă din punct de vedere juridic, deși este controlată din punct de vedere economic de producător.

O entitate economică unică există atunci când un producător încredințează sarcini care revin în mod normal unui departament de vânzări intern unei societăți de distribuție a produselor sale pe care o controlează din punct de vedere economic. În plus, structura capitalului este un indiciu pertinent privind existența unei entități economice unice. Mai mult, o entitate economică unică poate exista atunci când producătorul își asumă o parte din funcțiile de vânzare complementare celor ale societății de distribuție a produselor sale.

(a se vedea punctele 177-179)

8.      Reiese atât din scrisoare, cât și din structura articolului 2 alineatul (10) din Regulamentul de bază antidumping nr. 384/96 că o ajustare a prețului de export sau a valorii normale poate fi operată numai pentru a ține seama de diferențele privind factorii care afectează prețurile și, prin urmare, de comparabilitatea acestora. Rațiunea de a fi a unei ajustări este aceea de a restabili simetria dintre valoarea normală și prețul de export. Prin urmare, dacă ajustarea a fost operată în mod valabil, acest lucru presupune că a fost restabilită această simetrie. În schimb, dacă ajustarea nu a fost operată în mod valabil, acest lucru presupune că a fost menținută, chiar a fost creată o asimetrie între valoarea normală și prețul de export.

În plus, în același mod în care o parte care, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din Regulamentul nr. 384/96, solicită ajustări pentru ca valoarea normală și prețul de export să devină comparabile în vederea stabilirii marjei de dumping trebuie să facă dovada faptului că cererea sa este justificată, instituțiilor le revine sarcina de a se întemeia, atunci când consideră că trebuie să efectueze o ajustare de acest tip, pe probe sau cel puțin pe indicii care permit să se stabilească existența unui factor în temeiul căruia este operată ajustarea și să determine efectul acesteia asupra comparabilității prețurilor.

(a se vedea punctele 180, 184, 194 și 195)

9.      Nicio dispoziție din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 nu obligă instituțiile comunitare să accepte propuneri de angajamente în materie de prețuri formulate de operatorii economici vizați de o anchetă prealabilă stabilirii taxelor antidumping. Dimpotrivă, rezultă din acest regulament că instituțiile, în cadrul puterii lor de apreciere, definesc caracterul acceptabil al unor astfel de angajamente.

În temeiul articolului 8 alineatul (1) din regulamentul de bază menționat, o condiție fundamentală pentru acceptarea de către Comisie a unei oferte de angajament este ca „exportatorii [să se fi angajat] în mod voluntar și într‑o manieră satisfăcătoare să își revizuiască prețurile sau să nu mai facă exporturi la prețuri de dumping”. Astfel, refuzul unei propuneri de angajament poate rezulta în mod valabil din constatarea că prețurile minime de import nu sunt suficiente pentru a elimina efectul prejudiciabil al dumpingului.

(a se vedea punctele 225 și 230)