HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
19 septembrie 2012(*)
„Clauză compromisorie – Contract de subvenționare având ca obiect o acțiune de dezvoltare locală constând în executarea unor lucrări de pregătire și de lansare a unui Centru European de Acțiune Locală la Millau (Franța) – Restituirea unei părți din sumele plătite în avans – Admisibilitatea unei acțiuni împotriva unei societăți de drept francez radiate din registrul comercial – Aplicarea dreptului francez – Contract administrativ – Restituirea plății nedatorate – Prescripție – Opozabilitatea unei clauze compromisorii – Preluarea datoriei – Teoria accesoriului – Stipulația pentru altul”
În cauzele T‑168/10 și T‑572/10,
Comisia Europeană, reprezentată de S. Petrova, în calitate de agent, asistată de E. Bouttier, avocat,
reclamantă,
împotriva
Société d’économie mixte d’équipement de l’Aveyron (SEMEA), cu sediul în Millau (Franța), reprezentată de L. Hincker și de F. Bleykasten, avocați,
pârâtă în cauza T‑168/10,
Commune de Millau (Franța), reprezentată de L. Hincker și de F. Bleykasten, avocați,
pârâtă în cauza T‑572/10,
având ca obiect cereri de restituire a sumei principale de 41 012 euro, plătită de Comisie cu titlu de garanție subscrisă de aceasta în cadrul unor finanțări acordate SEMEA, majorată cu dobânzile acumulate și în curs de acumulare, precum și cu orice alte sume de compensare a prejudiciului suferit de aceasta,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnul O. Czúcz (raportor), președinte, doamna I. Labucka și domnul D. Gratsias, judecători,
grefier: doamna C. Kristensen, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședințelor din 29 februarie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 6 iulie 1990, Comunitatea Economică Europeană, reprezentată de Comisia Comunităților Europene, a încheiat un contract de subvenționare cu Société d’économie mixte d’équipement de l’Aveyron (SEMEA), al cărei capital era deținut în proporție de 50 % de Commune de Millau (Franța).
2 Acest contract (denumit în continuare „contractul”) avea ca obiect o acțiune de dezvoltare locală constând în executarea unor lucrări de pregătire și de lansare a unui Centru European de Acțiune Locală la Millau.
3 Articolul 2 din contract prevedea:
„Lucrările vor trebui finalizate într‑o perioadă de 18 luni de la data semnării prezentului contract.”
4 În temeiul articolului 4 din contract, SEMEA se angaja să realizeze diferite prestații și să informeze Comisia în legătură cu acestea prin comunicarea unor rapoarte periodice, iar Comisia se angaja, în ceea ce o privește, să contribuie financiar la executarea lucrărilor până la concurența unei sume maxime de 135 000 ECU, în limita a 50 % din costul justificat al lucrărilor.
5 Articolul 6 din contract prevedea:
„Prezentul contract este supus legii franceze.”
6 Articolul 10 din contract era formulat după cum urmează:
„În caz de indisponibilitate a resurselor bugetare sau de disponibilitate insuficientă pentru a executa prezentul contract, Comisia își rezervă dreptul de a‑l rezilia fără nicio procedură judiciară sau de a‑l adapta la noua disponibilitate bugetară.”
7 Articolul 9 alineatul (1) din condițiile generale ale contractului prevedea:
„În cazul neexecutării de către contractant a uneia dintre obligațiile care decurg din contract și independent de consecințele prevăzute de legea aplicabilă contractului, acesta din urmă poate fi rezolvit sau reziliat de plin drept de către Comisie, fără a fi nevoie să se îndeplinească vreo formalitate judiciară, după o punere în întârziere notificată contractantului prin scrisoare recomandată, neurmată de executare în termen de o lună.”
8 Articolul 10 din condițiile generale ale contractului prevedea:
„În lipsa unei soluționări pe cale amiabilă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene este singura competentă să se pronunțe cu privire la orice litigiu privind contractul și care survine între părțile contractante.”
9 Prin scrisoarea din 16 mai 1991, SEMEA a solicitat Comisiei ca acest contract să poată fi executat de o altă structură, Centrul european de acțiune și de inovare (denumit în continuare „asociația CEI 12”), ceea ce Comisia a acceptat prin scrisoarea din 2 iulie 1991, precizând că acest acord nu degreva SEMEA de obligațiile sale. Prin scrisoarea din 22 octombrie 1991, SEMEA a confirmat că se declara garantă pentru buna executare a prestațiilor prevăzute în contract.
10 În cursul lunilor iunie și iulie 1992, serviciile Comisiei au efectuat un control privind stadiul lucrărilor, în urma căruia s‑a constatat că totalul cheltuielilor eligibile se ridica la suma de 187 977 ECU și, prin urmare, că nivelul contribuției Comisiei trebuia să fie stabilit la 50 % din acest cuantum, respectiv la suma de 93 988 ECU.
11 Întrucât SEMEA încasase deja suma de 135 000 ECU în temeiul contractului, Comisia i‑a solicitat, prin scrisoarea din 27 aprilie 1993, restituirea sumei de 41 012 ECU (denumită în continuare „creanța în litigiu”). SEMEA nu a dat curs acestei solicitări.
12 La 17 februarie 1997, Adunarea generală extraordinară a acționarilor SEMEA a hotărât dizolvarea anticipată pe cale amiabilă a SEMEA începând de la 31 martie 1997 și desemnarea pe cale amiabilă a unui lichidator.
13 Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 18 noiembrie 2005, Comisia a solicitat încă o dată SEMEA plata creanței în litigiu.
14 La 11 ianuarie 2006, Comisia a emis pentru SEMEA o notă de debit în valoare de 41 012 euro.
15 Prin scrisoarea de răspuns datată 31 ianuarie 2006, lichidatorul desemnat pe cale amiabilă al SEMEA arăta că conturile acesteia nu permiteau efectuarea plății unei astfel de sume, că se vedea obligat să inițieze procedura de faliment și că creanța în litigiu trebuia să fie considerată prescrisă potrivit dreptului francez, întrucât acesta nu permitea recuperarea unor sume nereclamate de mai mult de 4 ani și că ultima reclamație formulată de Comisie data din 27 aprilie 1993, respectiv de peste 12 ani.
16 Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 16 februarie 2006, Comisia a solicitat la rândul său, în mod oficial, luarea în considerare a creanței în litigiu în cadrul operațiunilor de lichidare, precum și includerea acesteia în masa pasivă.
17 Prin scrisoarea din 20 septembrie 2006, SEMEA a informat Comisia că Adunarea generală extraordinară a acționarilor societății hotărâse să suspende inițierea procedurii de faliment și a menționat un proces‑verbal al asociației CEI 12 în care se arăta că în cele din urmă Comisia renunțase să mai solicite plata creanței în litigiu.
18 Prin scrisoarea din 29 noiembrie 2006, Comisia a transmis SEMEA, prin intermediul avocatului său, o punere în întârziere a acesteia pentru restituirea creanței în litigiu. În scrisoarea menționată, Comisia a precizat că nu intenționase niciodată să renunțe la creanța în cauză.
19 Prin scrisoarea din 30 ianuarie 2007, avocatul Comisiei a transmis o nouă punere în întârziere pentru plata creanței în litigiu și a dedus din lipsa de acțiune a SEMEA că aceasta din urmă se afla în stare de insolvență.
20 Prin scrisoarea din 5 februarie 2007, SEMEA a arătat că nu se afla în stare de insolvență.
21 Prin scrisoarea din 12 februarie 2007, SEMEA a transmis copia deliberării asociației CEI 12 prin care se constata renunțarea Comisiei la solicitarea plății creanței în litigiu.
22 La 26 octombrie 2007, Comisia a transmis, prin executor judecătoresc, o somație de plată la domiciliul lichidatorului desemnat pe cale amiabilă al SEMEA.
23 La 10 decembrie 2007, Comisia a transmis, prin executor judecătoresc, o somație de plată la sediul stabilit pentru lichidarea pe cale amiabilă a societății.
24 Prin scrisoarea din 14 decembrie 2007, adresată executorului judecătoresc care a livrat somația de plată, lichidatorul desemnat pe cale amiabilă al SEMEA a reînnoit cererea sa de informații privind decizia Comisiei de a abandona plata creanței în litigiu. În scrisoarea transmisă, acesta pretindea că noii acționari și lichidatorul nu fuseseră informați despre angajamentele care legau SEMEA de asociația CEI 12.
25 Prin scrisoarea din 7 ianuarie 2008, avocatul Comisiei a contestat susținerile lichidatorului desemnat pe cale amiabilă al SEMEA, l‑a pus din nou în întârziere pentru plata creanței în litigiu și a transmis o copie a acestei scrisori procurorului Republicii pentru a se putea aprecia comportamentul lichidatorului desemnat pe cale amiabilă al SEMEA, în special în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune.
26 Ca răspuns la această din urmă punere în întârziere, lichidatorul desemnat pe cale amiabilă al SEMEA a arătat că creanța în litigiu ar putea fi prescrisă. În scrisoarea în cauză, acesta amintea că se angajase la începutul anului 2007, în cadrul unei întâlniri cu avocatul Comisiei, să restituie creanța în litigiu imediat ce se va fi răspuns la întrebările referitoare la admisibilitatea acesteia.
27 Prin scrisoarea din 21 februarie 2008, avocatul Comisiei a transmis SEMEA o ultimă punere în întârziere pentru plata creanței în litigiu.
28 La 21 noiembrie 2008, Adunarea generală extraordinară a acționarilor SEMEA a luat act de decizia Commune de Millau, acționarul său principal, de a prelua activele și pasivele acesteia și a hotărât să plătească suma de 82 719,76 euro, reprezentând fondurile disponibile ale SEMEA, către Commune de Millau. Potrivit raportului de lichidare prezentat de lichidatorul desemnat pe cale amiabilă, care menționa creanța în litigiu, toate operațiunile de mandat erau considerate lichidate.
29 La 9 decembrie 2008, lichidatorul desemnat pe cale amiabilă al SEMEA a finalizat operațiunile de lichidare și a solicitat radierea SEMEA din registrul comercial.
30 La 18 decembrie 2008, consiliul municipal al Commune de Millau a înregistrat preluarea patrimoniului SEMEA. Printre pasivele acesteia se număra în mod explicit litigiul cu Comisia Europeană.
31 În urma cererii formulate de Comisie, tribunal de commerce de Rodez (Tribunalul Comercial din Rodez) a desemnat, la 12 februarie 2010, un mandatar ad‑hoc să reprezinte SEMEA.
Procedura în fața Tribunalului și concluziile părților
A – În cauza T‑168/10
32 Prin cererea introductivă înregistrată la grefa Tribunalului la 15 aprilie 2010, Comisia a solicitat Tribunalului:
– obligarea SEMEA, prin administratorul său ad‑hoc, să îi plătească o sumă principală de 41 012 euro, plus dobânzile, calculate potrivit ratei legale anuale aplicate în Franța, începând de la 10 martie 1992 sau, în subsidiar, de la 27 aprilie 1993;
– dispunerea capitalizării dobânzilor;
– obligarea SEMEA la plata sumei de 5 000 de euro pentru refuzul său abuziv;
– obligarea SEMEA la plata cheltuielilor de judecată.
33 Această cerere introductivă a fost notificată SEMEA, „prin mandatarul său ad‑hoc”, domnul C. G. Întrucât acesta din urmă nu era mandatarul ad‑hoc, ci președintele tribunal de commerce de Rodez care desemnase mandatarul ad‑hoc, grefa a comunicat Comisiei, la 4 mai 2010, eșecul notificării cererii introductive către SEMEA și a stabilit o dată limită pentru comunicarea unei noi adrese în scopul notificării. Comisia a dat curs acestei solicitări, indicând numele și adresa mandatarului ad‑hoc al SEMEA. Cererea introductivă a putut fi notificată la adresa respectivă.
34 În cadrul excepției de inadmisibilitate înregistrate la grefa Tribunalului la 26 iulie 2010, SEMEA a solicitat Tribunalului:
– declararea cererii ca fiind inadmisibilă;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
35 În observațiile formulate cu privire la excepția de inadmisibilitate înregistrate la grefa Tribunalului la 30 august 2010, Comisia a solicitat:
– respingerea cauzelor de inadmisibilitate invocate de SEMEA și declararea cererii ca fiind admisibilă;
– dispunerea suspendării procedurii până la introducerea unei acțiuni împotriva Commune de Millau;
– obligarea SEMEA la plata cheltuielilor de judecată.
36 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Comisia și SEMEA au răspuns, prin scrisorile înregistrate la grefa Tribunalului la 8 noiembrie și, respectiv, la 9 noiembrie 2010, la întrebările și la solicitarea Tribunalului de a prezenta documente.
37 Prin Ordonanța președintelui Camerei a treia a Tribunalului din 29 noiembrie 2010, procedura în cauza T‑168/10 a fost suspendată până la 31 ianuarie 2011.
38 Prin Ordonanța Tribunalului (Camera a treia) din 24 mai 2011, excepția de inadmisibilitate a fost unită cu fondul.
39 În memoriul în apărare înregistrat la grefa Tribunalului la 8 iulie 2011, SEMEA a solicitat, în esență, Tribunalului:
– cu titlu principal, respingerea cererii formulate de Comisie;
– cu titlu subsidiar, în ipoteza în care Tribunalul ar da curs cererii de restituire formulate de Comisie:
– obligarea Comisiei la plata către SEMEA a sumei de 41 012 euro, plus o sumă corespunzătoare dobânzilor și accesoriilor pe care Tribunalul le‑ar acorda Comisiei în hotărârea sa;
– respingerea cererii formulate de Comisie în ceea ce privește dobânzile și capitalizarea acestora pentru perioada anterioară datei de 18 noiembrie 2005;
– respingerea oricărei alte solicitări a Comisiei;
– în oricare dintre situații, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
40 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 29 februarie 2012.
B – În cauza T‑572/10
41 După ce a aflat, în cadrul procedurii în cauza T‑168/10, că Commune de Millau hotărâse să preia integral activele și pasivele SEMEA, Comisia a formulat o acțiune împotriva Commune de Millau prin cererea introductivă înregistrată la grefa Tribunalului la 21 decembrie 2010.
42 Comisia a solicitat, în esență, Tribunalului:
– obligarea Commune de Millau, în solidar cu SEMEA, să îi plătească suma principală de 41 012 euro, plus dobânzile scadente începând de la 10 martie 1992 sau, în subsidiar, de la 27 aprilie 1993;
– dispunerea capitalizării dobânzilor;
– obligarea Commune de Millau, în solidar cu SEMEA, la plata sumei de 5 000 de euro pentru refuzul abuziv al SEMEA;
– obligarea Commune de Millau la plata cheltuielilor de judecată, în solidar cu SEMEA;
– dispunerea conexării cauzelor T‑168/10 și T‑572/10.
43 La rândul său, Commune de Millau a solicitat Tribunalului:
– declinarea propriei competențe și îndrumarea Comisiei spre instanțele franceze competente;
– în subsidiar, respingerea cererii formulate de Comisie ca fiind neîntemeiată;
– în ipoteza în care Tribunalul ar da curs solicitării de restituire formulate de Comisie:
– obligarea Comisiei să îi plătească suma de 41 012 euro, plus o sumă corespunzătoare dobânzilor și accesoriilor pe care Tribunalul le‑ar acorda Comisiei în hotărârea sa;
– respingerea cererii formulate de Comisie în ceea ce privește dobânzile și capitalizarea acestora pentru perioada anterioară datei de 18 noiembrie 2005;
– respingerea oricărei alte solicitări a Comisiei;
– în oricare dintre situații, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
44 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 29 februarie 2012.
În drept
45 După ascultarea părților, cauzele T‑168/10 și T‑572/10 se conexează în vederea pronunțării prezentei hotărâri, din motive de conexitate.
A – Cu privire la cauza T‑168/10
46 Cauza T‑168/10 are ca obiect acțiunea formulată de Comisie împotriva SEMEA și cererea reconvențională formulată de aceasta din urmă.
1. Cu privire la acțiunea formulată de Comisie
a) Cu privire la admisibilitatea acțiunii
47 Potrivit articolului 272 și articolului 256 alineatul (1) primul paragraf TFUE, Tribunalul este competent să se pronunțe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinse într‑un contract de drept public sau de drept privat încheiat de Uniunea Europeană sau în numele acesteia.
48 Potrivit articolului 10 din condițiile generale ale contractului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este singura competentă să se pronunțe cu privire la orice litigiu privind contractul și care survine între părțile contractante.
49 Prin urmare, în temeiul articolului 272 TFUE și al articolului 256 alineatul (1) primul paragraf TFUE, precum și al articolului 10 din condițiile generale ale contractului, Tribunalul este competent să se pronunțe cu privire la cererea formulată de Comisie. Astfel, articolul 10 din condițiile generale este formulat într‑un mod suficient de general pentru a acoperi toate solicitările Comisiei privind contractul, atât pe cele întemeiate direct pe prevederile acestuia, cât și pe cele întemeiate pe dispozițiile subsidiare ale dreptului aplicabil contractului, cum sunt cele care reglementează restituirea plății nedatorate.
50 În cadrul excepției de inadmisibilitate, SEMEA a invocat două motive de inadmisibilitate, întemeiate, pe de o parte, pe radierea SEMEA din registrul comercial și, pe de altă parte, pe reprezentarea SEMEA. Numai primul motiv va fi examinat în prezenta hotărâre, întrucât SEMEA a renunțat, în cadrul ședinței, să se prevaleze de al doilea motiv.
51 Reprezentantul SEMEA consideră că personalitatea juridică a acesteia a încetat să existe ca urmare a închiderii conturilor sale la 21 noiembrie 2008 și a radierii din registrul comercial, survenită la 9 decembrie 2008. În consecință, acțiunea formulată de Comisie ar fi inadmisibilă.
52 Potrivit jurisprudenței Curții, o acțiune formulată împotriva unei societăți este inadmisibilă dacă, la data introducerii acesteia, societatea în cauză nu avea nici capacitate juridică, nici capacitate procesuală. Legea aplicabilă în această privință este cea care reglementează constituirea societății în cauză (Hotărârea Curții din 17 martie 2005, Comisia/AMI Semiconductor Belgium și alții, C‑294/02, Rec., p. I‑2175, punctul 60).
53 În speță, trebuie arătat că SEMEA a fost înființată sub forma unei societăți comerciale locale cu capital mixt reglementate de dreptul francez, mai exact de articolul L 1522‑1 din Codul general al colectivităților teritoriale (code général des collectivités territoriales), care prevede că societățile comerciale locale cu capital mixt au forma juridică a societăților comerciale pe acțiuni, reglementate de Cartea a II‑a din Codul comercial (code de commerce). În lumina acestui drept trebuie, prin urmare, să se analizeze dacă SEMEA dispunea de capacitate juridică și procesuală la data introducerii cererii.
54 Or, în dreptul francez, deși articolul L 237‑2 al doilea paragraf din Codul comercial, care este aplicabil societăților comerciale precum SEMEA, prevede că personalitatea juridică a societății nu subzistă decât pentru necesitățile lichidării și până la finalizarea acesteia, jurisprudența franceză a recunoscut, în anumite condiții, posibilitatea subzistenței personalității juridice chiar și după terminarea operațiunilor de lichidare sau după publicarea avizului de încheiere.
55 Mai exact, Cour de cassation (Curtea de Casație) a statuat că personalitatea juridică a unei societăți comerciale de drept francez subzistă atât timp cât drepturile și obligațiile societății nu sunt lichidate (Cass. com., 12 aprilie 1983, nr. 81‑14055, Bull. com., nr. 113; Cass. 3e civ., 31 mai 2000, nr. 98‑19435, Bull. 2000, III, nr. 120, p. 80). Astfel, personalitatea juridică a unei societăți comerciale dizolvate subzistă dacă aceasta este încă parte într‑un proces în curs (Cass. Com., 26 ianuarie 1993, nr. 91‑11285, Bull. civ. 1193, IV, nr. 33) sau dacă un terț revendică față de societate o creanță care are la bază activitatea desfășurată de aceasta (Cass. Com., 2 mai 1985, nr. 83‑17409, Bull. civ. 1985, IV, nr. 139). În acest caz revine creditorului care se consideră lezat și care intenționează să redeschidă procedura de lichidare sarcina de a solicita în justiție numirea unui mandatar ad‑hoc care să reprezinte societatea în acțiunea introdusă împotriva ei.
56 În speță, trebuie să se constate că, prin scrisorile din 27 aprilie 1993, din 18 noiembrie 2005, din 16 februarie 2006, din 29 noiembrie 2006, din 30 ianuarie 2007, din 26 octombrie 2007, din 10 decembrie 2007, din 7 ianuarie 2008 și din 21 februarie 2008, Comisia a solicitat SEMEA plata creanței în litigiu (a se vedea punctele 11-27 de mai sus). Așadar, Comisia a contactat SEMEA în mod repetat în cursul operațiunilor de dizolvare pe cale amiabilă și chiar anterior dizolvării. Cu toate acestea, la 9 decembrie 2008 s‑a procedat la finalizarea lichidării și la radierea SEMEA din registrul comercial fără a se răspunde favorabil la solicitările de restituire formulate de Comisie și, prin urmare, fără ca litigiul cu aceasta din urmă să fi fost soluționat. Astfel, drepturile și obligațiile legate de activitatea SEMEA nu pot fi considerate lichidate.
57 În consecință, personalitatea juridică a SEMEA subzistă pentru necesitățile prezentului litigiu. Rezultă că motivul de inadmisibilitate întemeiat pe radierea acesteia din registrul comercial trebuie respins.
58 Acțiunea formulată de Comisie împotriva SEMEA este astfel admisibilă.
b) Cu privire la temeinicia acțiunii
59 Prin acțiunea formulată, Comisia solicită Tribunalului să oblige SEMEA la restituirea sumei principale de 41 012 euro, la plata dobânzilor, precum și la plata sumei de 5 000 de euro cu titlu de reparație pentru prejudiciul suferit.
Cu privire la solicitarea de restituire a sumei principale
60 În primul său capăt de cerere, Comisia solicită în primul rând obligarea SEMEA la restituirea sumei de 41 012 euro. Aceasta consideră că suma respectivă îi este datorată.
– Cu privire la regimul juridic aplicabil
61 Mai întâi trebuie stabilit regimul aplicabil.
62 Din cuprinsul articolului 6 din contract reiese că acesta este supus dreptului francez. Or, dreptul francez prevede regimuri juridice distincte pentru contractele care intră sub incidența dreptului civil, pe de o parte, și a dreptului administrativ, pe de altă parte. Întrucât articolul 272 TFUE și articolul 340 TFUE nu se opun ca un contract cu Uniunea să poată fi supus unui regim de drept public (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 aprilie 2003, Parlamentul European/SERS și Ville de Strasbourg, C‑167/99, Rec., p. I‑3269, punctul 113), trebuie să se determine mai întâi caracterul, privat sau administrativ, al contractului în litigiu pentru a se stabili regimul juridic aplicabil în speță.
63 Jurisprudența Tribunal des conflits (Tribunalul pentru Conflicte de Competență) și a Conseil d’État (Consiliul de Stat) condiționează, în principiu, caracterul administrativ al unui contract de îndeplinirea a două condiții, una organică, cealaltă materială. Sub rezerva unor atribuții de competență legale, este administrativ contractul la care este parte cel puțin o entitate publică și care, fie cuprinde clauze de excepție (Conseil d’État, 31 iulie 1912, nr. 30701, Rec., p. 909; Tribunal des conflits, 21 mai 2011, nr. 3228), fie are ca obiect prestarea propriu‑zisă a serviciului public (Conseil d’État, 20 aprilie 1956, nr. 98637, Rec., p. 167, și 20 aprilie 1956, nr. 33961, Rec., p. 168; Tribunal des conflits, 29 decembrie 2004, nr. 3437), fie asociază cocontractantul sau administrația la această executare.
64 Este o clauză de excepție aceea care conferă entității publice drepturi și care pune în sarcina cocontractantului obligații străine prin natura lor de cele care sunt susceptibile de a fi acceptate de oricine în cadrul legislației civile și comerciale (Conseil d’État, 20 octombrie 1950, Rec., p. 505; Tribunal des conflits, 15 noiembrie 1999, nr. 03144). În acest sens, sunt clauze de excepție acelea care nu ar putea fi avute în vedere din punct de vedere juridic în contracte de drept privat, întrucât exprimă exercitarea unor prerogative de autoritate publică.
65 În speță, contractul în litigiu a fost încheiat între Comunitate, care constituie, potrivit jurisprudenței Curții, o entitate de drept public în sensul dreptului francez (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul European/SERS și Ville de Strasbourg, punctul 62 de mai sus, punctele 2 și 113), pe de o parte, și SEMEA, entitate de drept privat francez, pe de altă parte.
66 În lumina dreptului administrativ francez însă, este considerat ca aparținând unui serviciu public orice act prin care se urmărește executarea esenței propriu‑zise a unei politici publice, în special a unei politici a Uniunii, precum politica regională. Or, din cuprinsul articolului 1 din contract reiese că acesta se referă la contribuția financiară care trebuia plătită de Comunitate în temeiul politicii sale regionale pentru executarea lucrărilor de pregătire și de lansare a unui Centru European de Acțiune Locală la Millau. Astfel, acest contract privește executarea propriu‑zisă a serviciului public pe care îl constituie politica regională a Comunității.
67 În plus, articolul 10 din contract prevede posibilitatea unei rezilieri unilaterale a contractului în caz de indisponibilitate a creditelor sau de disponibilitate insuficientă. În această privință, trebuie arătat că, desigur, o putere de reziliere unilaterală nu caracterizează în mod necesar existența unei clauze de excepție (Tribunal des conflits, 20 februarie 2008, nr. 3623). Totul depinde de caracteristicile și de obiectul contractului (a se vedea în acest sens concluziile raportorului public M. Da Costa la Conseil d’État, 19 noiembrie 2010, nr. 331837). Or, în speță, având în vedere obiectul contractului, menționat la punctul precedent, o asemenea clauză pare a fi de excepție, întrucât conferă Comisiei dreptul de a pune capăt relațiilor contractuale pentru simple motive de ordin financiar.
68 În consecință, contractul are un caracter administrativ.
– Cu privire la creanța Uniunii față de SEMEA
69 În continuare, trebuie stabilit temeiul juridic al solicitării de restituire formulate de Comisie.
70 În acest context, trebuie să se constate că, în temeiul articolului 4 din contract, contribuția Comisiei nu trebuia să depășească 50 % din costul justificat al lucrărilor. Prin urmare, articolul menționat reglementează suma datorată de aceasta. Contractul nu conține însă nicio prevedere referitoare la restituirea sumelor plătite fără să fi fost datorate. În consecință, trebuie aplicate normele privind restituirea plății nedatorate.
71 Dispozițiile articolului 1376 din Codul civil (code civil) sunt de aplicabilitate generală și se aplică atât entităților publice, cât și celor private (Conseil d’État, 1 decembrie 1961, Rec., p. 675). În temeiul acestei norme, cel care primește din greșeală sau în mod conștient ceea ce nu îi este datorat de către administrație este obligat să restituie acesteia ceea ce a primit.
72 Aceste condiții sunt îndeplinite în speță. Comisia plătise SEMEA o sumă totală de 135 000 ECU. După cum reiese din cuprinsul articolului 4 din contract, contribuția Uniunii nu putea depăși 50 % din costul justificat al lucrărilor. Or, în urma unui control efectuat în lunile iunie și în iulie 1992, Comisia constatase că cheltuielile exigibile se ridicau la numai 187 977 ECU. Prin urmare, întrucât această constatare nu a fost contestată de SEMEA, plățile Uniunii către aceasta nu erau justificate decât pentru 93 988 ECU.
73 În sfârșit, potrivit articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 1103/97 al Consiliului din 17 iunie 1997 privind anumite dispoziții referitoare la introducerea monedei euro (JO L 162, p. 1, Ediție specială, 10/vol. 1, p. 81), orice referire la ECU se înlocuiește printr‑o referire la moneda euro la o rată de un euro egal un ECU.
74 Prin urmare, SEMEA era obligată să restituie Uniunii suma de 41 012 euro, încasată fără să fi fost datorată.
– Cu privire la obiecțiile SEMEA
75 SEMEA nu contestă existența creanței în litigiu, dar susține că Comisia nu se mai poate prevala de aceasta. Mai întâi, SEMEA consideră că creanța în litigiu s‑a stins în urma unei renunțări sau a unei remiteri de datorie din partea Comisiei. Pe de altă parte, SEMEA ar fi fost liberată de datorie ca urmare a preluării sale de către Commune de Millau. În plus, creanța în litigiu ar fi prescrisă. În orice caz, SEMEA nu ar putea fi obligată la plata creanței respective din cauza radierii sale din registrul comercial.
76 Aceste obiecții nu sunt întemeiate.
77 În primul rând, în ceea ce privește obiecția SEMEA întemeiată pe o renunțare sau pe o remitere de datorie din partea Comisiei, trebuie remarcat că elementele din dosar nu permit să se constate existența unui asemenea act. Astfel, simplul fapt că procesul‑verbal din februarie 1995 al asociației CEI 12 menționează că în cele din urmă Comisia a renunțat să mai solicite plata creanței sale nu este suficient pentru a stabili existența unei renunțări sau a unei remiteri de datorie din partea Comisiei. Dimpotrivă, din starea de fapt stabilită reiese că aceasta nu a încetat să solicite plata creanței în litigiu (a se vedea în special punctele 11, 13, 14, 16, 18, 19, 22, 23, 25 și 27 de mai sus).
78 În al doilea rând, trebuie respins argumentul SEMEA potrivit căruia preluarea datoriei sale de către Commune de Millau a liberat‑o de aceasta. Astfel, trebuie amintit, pe de o parte, că, în temeiul articolului 1165 din Codul civil, convențiile nu au efecte decât între părțile contractante și, pe de altă parte, că acestea nu produc efecte negative pentru un terț și nu îi profită decât în cazul prevăzut la articolul 1121 din Codul civil. Astfel, un debitor nu se poate libera de datoria sa printr‑o convenție încheiată cu un terț fără consimțământul creditorului (a se vedea Cass. 1re civ., 2 iunie 1992, nr. 90‑17499, Bull. 1992, I, nr. 168, p. 115; Cass. 1re civ., 30 aprilie 2009, nr. 08‑11093, Bull. 2009, I, nr. 82). Or, este evident că Comisia nu și‑a exprimat consimțământul cu privire la preluarea datoriei SEMEA de către Commune de Millau.
79 Pe de altă parte, SEMEA nu se poate prevala de articolul 1844‑5 al treilea paragraf din Codul civil, potrivit căruia, „[în] cazul dizolvării, aceasta determină transmiterea universală a patrimoniului societății către asociatul unic, fără a fi necesară lichidarea”, întrucât condițiile impuse de această dispoziție nu sunt îndeplinite în speță. Astfel, din cuprinsul procesului‑verbal al Adunării generale extraordinare a acționarilor SEMEA din 21 noiembrie 2008 rezultă că Commune de Millau nu era asociat unic al SEMEA.
80 În sfârșit, articolul L 2131‑1 din Codul general al colectivităților teritoriale coroborat cu articolul L 2132‑2 din același cod prevede că anumite acte adoptate de autoritățile comunale, limitativ enumerate, sunt executorii de plin drept din momentul publicării, afișării sau notificării acestora persoanelor interesate, precum și de la data transmiterii lor reprezentantului statului din departamentul în cauză sau delegatului acestuia din districtul respectiv. La data de 18 decembrie 2008, Commune de Millau a transmis la controlul de legalitate deliberarea prin care, pe de o parte, a „înregistrat lichidarea SEMEA” și, pe de altă parte, a „preluat activele și pasivele acestei societăți”. Commune de Millau nu a putut însă libera în acest fel SEMEA de datoria sa față de Comunitate. Astfel, simpla transmitere la controlul de legalitate a unuia dintre actele sale nu este de natură să autorizeze o colectivitate teritorială să deroge de la dispozițiile legislative menționate la punctul 78 de mai sus, potrivit cărora, în lipsa consimțământului creditorului, preluarea datoriei de către un terț nu liberează debitorul față de creditor.
81 În al treilea rând, SEMEA susține că creanța în litigiu este prescrisă. Aceasta ar fi supusă termenului de prescripție de 10 ani în temeiul articolului L 100‑4 din Codul comercial, în versiunea sa anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2008‑561 din 17 iunie 2008 privind reforma prescripției în materie civilă (loi n° 2008‑561 du 17 juin 2008 portant réforme de la prescription en matière civile) (JORF din 18 iunie 2008, p. 9856), intrată în vigoare la 19 iunie 2008 (denumită în continuare „Legea din 17 iunie 2008”). În schimb, Comisia consideră că creanța în litigiu este supusă unui termen de prescripție de 30 de ani și, prin urmare, nu este prescrisă.
82 În acest context, trebuie analizat mai întâi dacă creanța în litigiu nu este supusă termenului de prescripție de 10 ani prevăzut la articolul L 110‑4 din Codul comercial în versiunea anterioară intrării în vigoare a Legii din 17 iunie 2008. Potrivit acestei dispoziții, obligațiile care iau naștere în cadrul activității lor comerciale între comercianți sau între comercianți și necomercianți se prescriu după 10 ani, dacă nu sunt supuse unor termene de prescripție speciale, mai scurte.
83 Or, trebuie amintit că contractul urmărea plata de către Comisie a unei subvenții, în scopul executării propriu‑zise a serviciului public pe care îl constituie politica regională a Uniunii. În consecință, obligațiile care rezultă din acesta, printre care se numără creanța în litigiu, nu pot fi considerate că au luat naștere între Comisie și SEMEA în cadrul activității lor comerciale. Rezultă că termenul de prescripție de 10 ani prevăzut la articolul L 110‑4 din Codul comercial în versiunea anterioară intrării în vigoare a Legii din 17 iunie 2008 nu poate fi aplicat creanței în litigiu (Conseil d’État, 31 iulie 1992, nr. 69661, RTD 1993, p. 87).
84 În continuare, trebuie reținut că creanța în litigiu, care, în plus, nu este supusă unui alt termen special de prescripție, nu este prescrisă.
85 Astfel, la data la care a devenit exigibilă, cel mai devreme în iunie 1992, lună în cursul căreia serviciile Comisiei au inițiat un control privind executarea prestațiilor prevăzute în contract, creanța în litigiu era supusă termenului de prescripție de 30 de ani în temeiul principiilor din care se inspira articolul 2262 din Codul civil în vigoare la data respectivă (Conseil d’État, 8 iulie 2005, nr. 247976, Rec., Dalloz 2005, p. 3075). Or, acest termen de 30 de ani nu expirase la data introducerii cererii.
86 Desigur, este adevărat că Legea din 17 iunie 2008, pe de o parte, a abrogat dispozițiile articolului 2262 din Codul civil, menționat anterior, și, pe de altă parte, a introdus noul articol 2224, potrivit căruia obligațiile se prescriu, în principiu, după 5 ani de la data la care titularul unui drept a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația de fapt care îi permitea să îl exercite.
87 Cu toate acestea, chiar presupunând că acest termen de prescripție de 5 ani ar fi aplicabil creanței în litigiu, trebuie arătat că, în temeiul articolului 2222 al doilea paragraf din Codul civil, în versiunea sa de după intrarea în vigoare a Legii din 17 iunie 2008, acest nou termen curge începând de la data intrării în vigoare a Legii din 17 iunie 2008, și anume de la 19 iunie 2008, astfel încât, la data introducerii cererii, termenul de prescripție nu ar fi fost expirat.
88 Prin urmare, creanța în litigiu nu este prescrisă.
89 În al patrulea rând, trebuie respinsă obiecția SEMEA potrivită căreia finalizarea lichidării și radierea sa din registrul comercial au avut drept consecință stingerea creanței în litigiu. Astfel, după cum s‑a arătat (a se vedea punctul 55 de mai sus), personalitatea juridică a SEMEA subzistă chiar și după radierea acesteia, în măsura în care creanța în litigiu nu a fost lichidată.
90 În consecință, SEMEA trebuie să fie obligată la restituirea sumei de 41 012 euro.
Cu privire la solicitarea de plată a dobânzilor moratorii
91 În primul său capăt de cerere, Comisia solicită în al doilea rând obligarea SEMEA la plata dobânzilor moratorii, calculate potrivit ratei legale anuale aplicate în Franța. În principal, aceasta solicită obligarea SEMEA la plata dobânzilor începând de la 10 martie 1992 în temeiul articolului 1378 din Codul civil și, în subsidiar, la plata acestora începând de la 27 aprilie 1993 în temeiul articolului 1153 din Codul civil. În cel de al doilea capăt de cerere, Comisia solicită să se dispună că dobânzile sunt ele însele purtătoare de dobânzi în temeiul articolului 1154 din Codul civil.
92 În ceea ce privește solicitarea de plată a dobânzilor începând de la 10 martie 1992, respectiv de la data ultimei plăți din partea Comisiei, trebuie amintit că, numai dacă cel care a primit plățile nedatorate este de rea‑credință, dobânzile curg începând de la data plăților în cauză. Astfel, în această ipoteză, trebuie să ne inspirăm din dispozițiile articolului 1378 din Codul civil, potrivit căruia, „[d]acă cel care a primit a fost de rea‑credință, acesta este obligat să restituie atât capitalul, cât și dobânzile sau fructele, din ziua plății”. În absența relei‑credințe, este aplicabilă norma generală prevăzută la articolul 1153 din același cod (Conseil d’État, 4 februarie 2000, nr. 202981, Rec., p. 31).
93 Or, în speță, Comisia nu invocă elemente care să permită să se constate că SEMEA a fost de rea‑credință anterior solicitării de restituire formulate de Comisie. Prin urmare, trebuie respinsă solicitarea principală a Comisiei de a obliga SEMEA la plata dobânzilor moratorii începând de la 10 martie 1992.
94 În ceea ce privește solicitarea de plată a dobânzilor începând de la 27 aprilie 1993, trebuie amintit cuprinsul articolului 1153 din Codul civil: „În cazul obligațiilor care se limitează la plata unei anumite sume, daunele‑interese care rezultă în urma întârzierii executării nu constau niciodată decât în obligarea la plata dobânzilor legale [...]”. În cazul în care au fost solicitate, indiferent de data solicitării, dobânzile moratorii datorate în temeiul articolului 1153 din Codul civil curg începând din ziua în care solicitarea de plată a sumei principale i‑a parvenit debitorului sau, în lipsa unei astfel de solicitări prealabile sesizării instanței, începând de la data acestei sesizări (Conseil d’État, 13 decembrie 2002, nr. 203429, Rec., p. 460).
95 În speță, Comisia a solicitat plata creanței în litigiu pentru prima dată la 27 aprilie 1993. Prin urmare, SEMEA trebuie să fie obligată să plătească dobânzi moratorii, calculate potrivit ratei legale anuale aplicate în Franța, începând de la această dată.
96 În sfârșit, potrivit articolului 1154 din Codul civil, „[d]obânzile scadente aferente capitalurilor pot produce dobânzi, sau printr‑o cerere adresată instanței, sau printr‑o convenție specială, dacă, fie în cerere, fie în convenție, este vorba despre dobânzi datorate pentru cel puțin un an întreg”. În scopul aplicării dispozițiilor menționate anterior, capitalizarea dobânzilor poate fi cerută în orice moment în fața instanței de fond. Totuși, o astfel de cerere produce efecte cel mai devreme de la data înregistrării și în cazul în care la data respectivă este vorba despre dobânzi datorate pentru cel puțin un an întreg. Dacă este cazul, capitalizarea se realizează din nou la expirarea fiecărei scadențe anuale ulterioare, fără a fi necesar să se formuleze o nouă cerere (Conseil d’État, 13 decembrie 2002, punctul 94 de mai sus).
97 În speță, Comisia a solicitat capitalizarea dobânzilor în cererea sa introductivă înregistrată la grefa Tribunalului la 15 aprilie 2010. La data respectivă, dobânzile erau datorate pentru cel puțin un an întreg. Prin urmare, trebuie să se dispună că dobânzile sunt ele însele purtătoare de dobânzi, atât la data menționată, cât și la fiecare scadență anuală începând de la data respectivă.
Cu privire la solicitarea plății unei despăgubiri
98 În cel de al treilea capăt de cerere, Comisia solicită obligarea SEMEA la plata sumei de 5 000 de euro cu titlu de reparație pentru prejudiciul suferit. Aceasta consideră că, în temeiul articolului 1147 din Codul civil, suma menționată îi este datorată ca urmare a prejudiciului suferit din cauza refuzului abuziv al SEMEA. În acest context, Comisia susține că a fost constrânsă să mobilizeze un număr important de persoane pentru a trimite numeroase scrisori, puneri în întârziere și alte acte pentru a convinge SEMEA de temeinicia pretențiilor sale. În schimb, SEMEA nu ar fi încetat să invoce argumente neîntemeiate și inoperante pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor sale sau pentru a întârzia executarea acestora.
99 În acest context, trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în conformitate cu articolul 53 primul paragraf din același statut, și în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cererea introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului și o expunere sumară a motivelor invocate. Aceste elemente trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe cu privire la acțiune, dacă este cazul, fără alte informații. Pentru a garanta securitatea juridică și o bună administrare a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar într‑un mod coerent și comprehensibil, chiar din textul cererii.
100 Or, în speță, Comisia se limitează să solicite o sumă de 5 000 de euro, fără a stabili în ce mod aceasta ar corespunde cuantumului diferitor tipuri de prejudicii de care se prevalează. Prin urmare, această solicitare trebuie respinsă ca fiind întemeiată pe o argumentație insuficient de exactă.
c) Concluzie cu privire la acțiunea formulată de Comisie
101 În consecință, trebuie admise solicitările Comisiei de a obliga SEMEA la restituirea sumei principale de 41 012 euro și la plata dobânzilor moratorii, calculate potrivit ratei legale anuale aplicate în Franța, începând de la 27 aprilie 1993 până la data achitării integrale a sumei principale menționate. Pe de altă parte, trebuie să se dispună că dobânzile moratorii produc ele însele dobânzi, atât la 15 aprilie 2010, cât și la fiecare scadență anuală începând de la această dată.
102 În rest, acțiunea formulată de Comisie trebuie respinsă.
2. Cu privire la cererea reconvențională formulată de SEMEA
103 În ipoteza în care Tribunalul ar da curs solicitării de restituire formulate de Comisie, SEMEA a formulat o cerere reconvențională. Aceasta se întemeiază pe articolul 340 TFUE și pe articolul 41 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO 2007, C 303, p. 1). Prin urmare, este o cerere întemeiată pe răspunderea extracontractuală a Uniunii.
104 SEMEA consideră că Comisia a încălcat obligația de bună administrare care îi revine și principiul securității juridice prin faptul că a așteptat 12 ani după solicitarea de restituire formulată la 27 aprilie 1993 înainte de a o contacta din nou, la 18 noiembrie 2005. În consecință, Comisia ar fi obligată să compenseze suma la plata căreia Tribunalul a obligat SEMEA.
105 Tribunalul apreciază că mai întâi trebuie analizată temeinicia acestei cereri reconvenționale (Hotărârea Curții din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, Rec., p. I‑1873, punctele 51 și 52, și Hotărârea Curții din 23 martie 2004, Franța/Comisia, C‑233/02, Rec., p. I‑2759, punctul 26).
106 Potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituției, existența unui prejudiciu real și cert și existența unei legături directe de cauzalitate între conduita instituției în cauză și prejudiciul invocat (Hotărârea Curții din 29 septembrie 1982, Oleifici Mediterranei/CEE, 26/81, Rec., p. 3057, punctul 16, și Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 1999, New Europe Consulting și Brown/Comisia, T‑231/97, Rec., p. II‑2403, punctul 29).
107 Din moment ce una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, acțiunea trebuie respinsă în întregime, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții ale răspunderii extracontractuale (Hotărârea Curții din 15 septembrie 1994, KYDEP/Consiliul și Comisia, C‑146/91, Rec., p. I‑4199, punctul 81, și Hotărârea Tribunalului din 10 decembrie 2009, Antwerpse Bouwwerken/Comisia, T‑195/08, Rep., p. II‑4439, punctul 91).
108 Prin urmare, în speță este suficient să se constate că nu există o legătură directă de cauzalitate între conduita Comisiei și prejudiciul invocat.
109 Astfel, în ceea ce privește suma principală de 41 012 euro pe care SEMEA trebuie să o restituie Comisiei, este suficient să se rețină că este vorba despre o creanță întemeiată pe restituirea unei plății nedatorate și că, întrucât această creanță nu este prescrisă, SEMEA ar fi trebuit să o plătească în orice situație, inclusiv în cazul în care Comisia nu ar fi așteptat 12 ani pentru a o contacta din nou.
110 În ceea ce privește plata dobânzilor moratorii, trebuie amintit că acumularea dobânzilor este o consecință directă a conduitei SEMEA, care nu a dat curs solicitării de restituire formulate de Comisie. Prin urmare, nu există o legătură directă de cauzalitate între conduita Comisiei și acest prejudiciu.
111 În consecință, cererea reconvențională formulată de SEMEA trebuie respinsă fără a fi necesară examinarea admisibilității acesteia.
B – Cu privire la cauza T‑572/10
112 Cauza T‑572/10 are ca obiect acțiunea formulată de Comisie împotriva Commune de Millau și cererea reconvențională a acesteia din urmă.
1. Cu privire la acțiunea formulată de Comisie
113 Comisia a introdus acțiunea sa împotriva Commune de Millau după ce a aflat că aceasta hotărâse să preia integral activele și pasivele SEMEA.
a) Cu privire la competența Tribunalului
114 Comisia consideră că Commune de Millau este supusă unei clauze compromisorii în sensul articolului 272 TFUE. În schimb, fără a invoca în mod formal o excepție de necompetență prin înscris separat, în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură, Commune de Millau susține că acțiunea formulată de Comisie trebuie respinsă ca fiind dedusă unei instanțe care nu este competentă să se pronunțe cu privire la aceasta. Commune de Millau consideră că Comisia nu îi poate opune o clauză de atribuire în sensul articolului 272 TFUE.
115 În acest context, trebuie amintit mai întâi că Tribunalul nu este competent să se pronunțe, în primă instanță, cu privire la litigiile în materie contractuală cu care este sesizat decât în temeiul unei clauze compromisorii. În caz contrar, acesta și‑ar extinde competența jurisdicțională și la alte litigii decât cele în privința cărora articolul 272 TFUE îi conferă limitativ competența (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 3 octombrie 1997, Mutual Aid Administration Services/Comisia, T‑186/96, Rec., p. II‑1633, punctul 47, și Ordonanța din 12 decembrie 2005, Natexis Banques Populaires/Robobat, T‑360/05, nepublicată în Recueil, punctul 12).
116 Întrucât competența Tribunalului prevăzută la articolul 272 TFUE este derogatorie de la dreptul comun, aceasta trebuie interpretată restrictiv (Hotărârea Curții din 18 decembrie 1986, Comisia/Zoubek, 426/85, Rec., p. 4057, punctul 11). Astfel, Tribunalul nu se poate pronunța cu privire la un litigiu contractual decât în cazul exprimării voinței părților de a‑i atribui această competență (Ordonanța Mutual Aid Administration Services/Comisia, punctul 115 de mai sus, punctul 46, și Hotărârea Tribunalului din 16 decembrie 2010, Comisia/Arci Nuova associazione comitato di Cagliari și Gessa, T‑259/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 39). Prin urmare, numai părțile la o clauză compromisorie pot fi părți la acțiunea introdusă în temeiul articolului 272 TFUE (Hotărârea Curții din 7 decembrie 1976, Pellegrini/Comisia și Flexon‑Italia, 23/76, Rec., p. 1807, punctul 31, și Hotărârea Comisia/Arci Nuova associazione comitato di Cagliari și Gessa, citată anterior, punctul 40).
117 În continuare, în ceea ce privește dreptul în temeiul căruia este necesar să se verifice dacă părțile în litigiu au convenit cu privire la o clauză compromisorie validă, trebuie amintit că competența Tribunalului de a se pronunța cu privire la un litigiu referitor la un contract în temeiul unei clauze compromisorii este apreciată, în principiu, numai în lumina dispozițiilor articolului 272 TFUE și a prevederilor clauzei compromisorii înseși.
118 Această abordare este conformă cu un principiu de drept general acceptat, potrivit căruia orice instanță aplică propriile norme de procedură, inclusiv norme de competență. Dreptul procedural al Tribunalului include articolul 272 TFUE, iar nu dispozițiile procedurale corespunzătoare din sistemele juridice naționale. Pe de altă parte, articolul 272 TFUE trebuie considerat în același mod de către toate instanțele, ca fiind o dispoziție specială care are prioritate față de dreptul național care se îndepărtează de aceasta (Concluziile avocatului general Lenz prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Curții din 8 aprilie 1992, Comisia/Feilhauer, C‑209/90, Rec., p. I‑2613, I‑2622, punctul 18).
119 Această regulă se aplică chiar și în ipoteza în care Tribunalului i se solicită să aplice dreptul național care reglementează contractul în cadrul examinării temeiniciei litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Zoubek, punctul 116 de mai sus, punctul 10, Hotărârea Comisia/Feilhauer, punctul 118 de mai sus, punctul 13, și Ordonanța Tribunalului din 17 februarie 2006, Comisia/Trends, T‑449/04, nepublicată în Recueil, punctul 29).
120 În lumina jurisprudenței sus‑menționate trebuie să se analizeze dacă competența Tribunalului cu privire la acțiunea formulată de Comisie împotriva Commune de Millau poate fi întemeiată pe o clauză compromisorie în sensul articolului 272 TFUE.
Cu privire la teoria accesoriului
121 Comisia apreciază că Commune de Millau este obligată să respecte clauza compromisorie prevăzută la articolul 10 din condițiile generale ale contractului, întrucât aceasta a preluat datoria SEMEA și întrucât potrivit dreptului francez clauza compromisorie a fost transferată de plin drept, ca accesoriu al creanței. În schimb, Commune de Millau susține că clauza compromisorie nu este un accesoriu inseparabil al creanței Comisiei. Pe de altă parte, nicio procedură nu ar fi fost pendinte la momentul preluării datoriei.
122 Întrucât argumentația Comisiei se întemeiază pe o aplicare a dreptului francez, trebuie stabilit mai întâi dreptul aplicabil.
123 După cum s‑a arătat, competența Tribunalului de a se pronunța cu privire la un litigiu referitor la un contract în temeiul unei clauze compromisorii este apreciată, în principiu, numai în lumina dispozițiilor articolului 272 TFUE și a prevederilor clauzei compromisorii înseși (a se vedea punctul 117 de mai sus).
124 Cu toate acestea, în contextul de față, trebuie amintită jurisprudența Curții referitoare la clauze atributive de competență în sensul articolului 17 din Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive privind aderarea noilor state membre la această convenție (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”), valabilă inclusiv pentru clauzele atributive de competență în sensul articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74). Din această jurisprudență rezultă că, deși validitatea unei clauze atributive de competență este reglementată numai de dreptul Uniunii, și anume de articolul 23 din Regulamentul nr. 44/2001, problema dacă o clauză atributivă de competență convenită între un transportator și un navlositor inclusă într‑un conosament produce efecte față de un terț deținător al conosamentului, care, prin dobândirea acestuia, a succedat navlositorului în drepturi și obligații, trebuie apreciată în temeiul dreptului aplicabil contractului (Hotărârea Curții din 19 iunie 1984, Russ, 71/83, Rec., p. 2417, punctul 24, Hotărârea Curții din 16 martie 1999, Castelletti, C‑159/97, Rec., p. I‑1597, punctul 41, și Hotărârea Curții din 9 noiembrie 2000, Coreck, C‑387/98, Rec., p. I‑9337, punctele 22-27).
125 Prin urmare, în principiu, ar trebui analizat dacă această jurisprudență, potrivit căreia dreptul aplicabil contractului reglementează aspectele privind succesiunea în drepturi și obligații, poate fi aplicată în speță. Acest lucru ar impune o aplicare prin dublă analogie. Astfel, pe de o parte, se pune întrebarea dacă jurisprudența în cauză poate fi aplicată nu numai unui terț deținător al unui conosament, ci și unui terț care, în urma preluării unei datorii, îi succedă debitorului inițial și preia de plin drept accesoriile datoriei respective. Pe de altă parte, se pune întrebarea dacă această jurisprudență, care se referă la clauzele atributive de competență în sensul articolului 17 din Convenția de la Bruxelles și al articolului 23 din Regulamentul nr. 44/2001, este de asemenea aplicabilă unei clauze compromisorii în sensul articolului 272 TFUE.
126 Cu toate acestea, în cazul de față nu este necesar să se răspundă la aceste întrebări. Astfel, trebuie să se constate că, chiar dacă dreptul francez ar fi aplicabil, clauza compromisorie convenită între SEMEA și Comisie nu ar fi fost transferată Commune de Millau ca element accesoriu al datoriei SEMEA.
127 Prin urmare, după cum s‑a arătat (a se vedea punctul 78 de mai sus), în lipsa consimțământului Comisiei, o eventuală preluare a datoriei SEMEA de către Commune de Millau nu ar fi avut ca efect liberarea SEMEA de datoria sa față de Uniune și succedarea acesteia de către Commune de Millau în calitate de debitoare. În măsura în care preluarea datoriei de către Commune de Millau a dat naștere unei datorii a acesteia față de Uniune, nu poate fi vorba decât despre o stipulație pentru altul. Or, o astfel de stipulație creează o nouă obligație a Commune de Millau, care este distinctă din punct de vedere juridic de obligația SEMEA. În consecință, în lipsa unui transfer al datoriei SEMEA către Commune de Millau, clauza compromisorie pe care SEMEA este obligată să o respecte nu a putut fi transferată ca element accesoriu al datoriei SEMEA.
128 Desigur, dreptul francez nu se opune în principiu ca Commune de Millau, în calitate de promitent, și SEMEA, în calitate de stipulant în cadrul unei stipulații pentru altul, să reproducă identic conținutul și regimul datoriei SEMEA față de Uniune în cazul unei datorii a Commune de Millau față de Uniune. În acest caz însă, preluarea clauzei compromisorii nu este consecința succesiunii în drepturi și obligații în sensul jurisprudenței sus‑menționate, ci rezultă din voința părților. În consecință, acest aspect nu este reglementat de dreptul francez, ci direct de articolul 272 TFUE (a se vedea punctele 117 și 118 de mai sus).
Cu privire la convenirea unei clauze compromisorii
129 În continuare, trebuie analizat argumentul Comisiei potrivit căruia, prin preluarea datoriei SEMEA, Commune de Millau a acceptat o clauză compromisorie precum cea prevăzută la articolul 10 din condițiile generale ale contractului.
130 Mai întâi, trebuie să se constate că Commune de Millau și Comisia nu au încheiat un contract și, în consecință, nu au convenit cu privire la o clauză compromisorie.
131 În continuare, este necesar să se rețină că, potrivit jurisprudenței sus‑menționate (a se vedea punctele 115-119 de mai sus), simplul fapt că, în temeiul dreptului francez aplicabil contractului, SEMEA și Commune de Millau sunt eventual răspunzătoare în solidar și în comun pentru datorie nu poate constitui temeiul competenței Tribunalului potrivit articolului 272 TFUE (Hotărârea Tribunalului din 7 iulie 2010, Comisia/Hellenic Ventures și alții, T‑44/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 54).
132 Cu toate acestea, având în vedere împrejurările speței, se pune problema dacă, prin intermediul unei stipulații pentru altul între SEMEA și Commune de Millau, aceasta din urmă este supusă unei clauze compromisorii în favoarea Uniunii.
133 Desigur, modul de redactare a articolului 272 TFUE nu prevede decât posibilitatea de a include o clauză compromisorie într‑un contract încheiat de Uniune. Prin urmare, acesta nu prevede în mod explicit că o astfel de clauză poate fi stipulată pentru altul. Pe de altă parte, competența Tribunalului prevăzută la articolul 272 TFUE trebuie să fie interpretată restrictiv (a se vedea punctul 116 de mai sus).
134 Cu toate acestea, întrucât o clauză compromisorie este de natură convențională, nimic nu se opune ca existența unei astfel de clauze să fie examinată cu luarea în considerare a principiilor generale ale dreptului contractelor care provin din sistemele juridice ale statelor membre. Astfel, chiar dacă unul dintre aceste principii prevede că un contract nu obligă decât părțile la acesta, principiul menționat nu se opune ca două părți să poată conferi un drept unui terț, prin intermediul unei stipulații pentru altul.
135 Pe de altă parte, includerea în contractul dintre Commune de Millau și SEMEA a unei clauze compromisorii care să permită Uniunii să supună Tribunalului un litigiu între Uniune și Commune de Millau nu contravine condiției prevăzute la articolul 272 TFUE, potrivit căreia o astfel de clauză trebuie să fie cuprinsă într‑un contract încheiat de Uniune sau în numele acesteia. Astfel, pe de o parte, o stipulație pentru altul poate fi considerată ca fiind o stipulație în numele Uniunii. Pe de altă parte, desigur, această condiție prevăzută la articolul 272 TFUE trebuie interpretată în sensul că se opune stabilirii competenței Tribunalului pentru litigii referitoare la un contract împotriva voinței Uniunii. Or, în cazul unei clauze compromisorii stipulate numai în favoarea Uniunii, aceasta nu îi poate fi opusă împotriva voinței sale.
136 În sfârșit, natura procedurală a unei clauze compromisorii nu se opune ca o astfel de clauză să fie stipulată pentru altul. Astfel, în ceea ce privește clauzele atributive de competență în sensul articolului 17 din Convenția de la Bruxelles și al articolului 23 din Regulamentul nr. 44/2001, Curtea a acceptat deja o astfel de clauză (Hotărârea Curții din 14 iulie 1983, Gerling Konzern Speziale Kreditversicherung și alții, 201/82, Rec., p. 2503, punctele 10-20).
137 Prin urmare, în speță trebuie să se examineze dacă SEMEA și Commune de Millau au convenit că aceasta din urmă trebuia să fie supusă unei clauze compromisorii în sensul articolului 272 TFUE, stipulată în favoarea Uniunii.
138 Din principiile generale ale dreptului contractelor reiese că existența unei stipulații pentru altul poate rezulta dintr‑o convenție expresă încheiată între stipulant și promitent prin care se conferă un drept unui terț. Existența unei astfel de stipulații pentru altul poate fi dedusă de asemenea din scopul contractului sau din împrejurările cauzei.
139 În speță, din împrejurările cauzei reiese, în special din elementele de fapt și de drept stabilite prin procesul‑verbal al consiliului municipal al Commune de Millau din 18 decembrie 2010, că Commune de Millau și SEMEA au încheiat o convenție potrivit căreia Commune de Millau trebuia să preia pasivele SEMEA și să primească în contraprestație activele acesta. Astfel, pe de o parte, din acest proces‑verbal reiese că Commune de Millau fusese informată despre litigiul SEMEA cu Uniunea și trebuia să preia datoria SEMEA „în deplină cunoștință de cauză”. Pe de altă parte, din acest proces‑verbal reiese că, în contrapartidă, SEMEA trebuia să transfere Commune de Millau suma de 82 719,76 euro, care corespundea activelor sale, pentru a‑i permite acesteia din urmă să constituie provizioane pentru riscul de litigiu care decurgea din preluarea datoriei sale.
140 Desigur, o convenție privind plata datoriei unei părți de către o altă parte nu are în mod necesar drept consecință crearea unui drept nou în favoarea creditorului. Poate fi vorba despre o preluare exclusiv internă sau despre o indicație de plată. În speță, din scopul convenției dintre SEMEA și Commune de Millau, precum și din împrejurările cauzei reiese însă că cele două părți urmăreau să determine constituirea unei creanțe a Uniunii față de Commune de Millau. Astfel, în primul rând, trebuie să se rețină că obiectivul urmărit de SEMEA și de Commune de Millau era acela de a îndrepta creditorii reali sau potențiali ai SEMEA spre Commune de Millau. În al doilea rând, trebuie amintit că, drept contraprestație pentru preluarea datoriei sale de către Commune de Millau, SEMEA a transferat acesteia toate activele sale, și anume 82 719,76 euro. După cum reiese din procesul‑verbal sus‑menționat, plata acestei sume trebuia să permită Commune de Millau să constituie provizioane pentru riscul de litigiu care decurgea din preluarea datoriei, ceea ce susține de asemenea constituirea unei datorii a Commune de Millau față de Uniune. În sfârșit, nu se poate presupune că Commune de Millau, care este obligată să respecte principiul cooperării loiale între Uniune și statele membre, ar fi urmărit să preia toate activele SEMEA și să o lase astfel pe aceasta din urmă să devină un debitor complet insolvabil, fără a se obliga ea însăși față de Uniune să plătească datoria SEMEA.
141 Cu privire la preluarea clauzei compromisorii, Commune de Millau susține că a acceptat să preia numai datoria SEMEA, nu și clauza compromisorie. Or, trebuie să se constate că din scopul convenției dintre SEMEA și Commune de Millau și din împrejurările cauzei reiese că, la momentul preluării, Commune de Millau dorea să se supună unei clauze compromisorii precum cea prevăzută la articolul 10 din condițiile generale ale contractului. Astfel, după cum s‑a arătat anterior, Commune de Millau a preluat datoria SEMEA față de Uniune în deplină cunoștință de cauză, având, prin urmare, cunoștință despre litigiul dintre SEMEA și Uniune cu privire la creanța în litigiu. În consecință, aceasta s‑a obligat să plătească o datorie ale cărei conținut și regim erau copiate după cele ale datoriei SEMEA. Întrucât aceasta din urmă era obligată să respecte clauza compromisorie prevăzută la articolul 10 din condițiile generale ale contractului pentru toate litigiile referitoare la contract, Commune de Millau este, prin urmare, de asemenea supusă unei astfel de clauze. Pe de altă parte, trebuie să se constate că nici Commune de Millau, nici SEMEA nu au invocat elemente care să stabilească faptul că au exprimat o rezervă în privința preluării clauzei compromisorii de către Commune de Millau anterior depunerii cererii introductive formulate de Comisie împotriva SEMEA. În plus, pledează în favoarea supunerii Commune de Millau unei clauze compromisorii faptul că SEMEA și Commune de Millau nu se puteau aștepta în mod legitim ca creditorii reali sau potențiali ai SEMEA să accepte să se îndrepte împotriva Commune de Millau în cazul în care conținutul sau regimul creanței lor față de aceasta din urmă ar fi fost mai puțin favorabil decât cel al creanței lor față de SEMEA.
142 În sfârșit, nu se poate obiecta la această interpretare a voințelor Commune de Millau și SEMEA că acestea aveau intenția de a transfera datoria SEMEA către Commune de Millau cu un efect liberatoriu pentru SEMEA și că, în lipsa unui astfel de efect, Commune de Millau nu ar fi acceptat să se supună clauzei compromisorii. O astfel de eroare ar fi impardonabilă, întrucât, pentru motive evidente de protecție a creditorilor, un asemenea transfer de datorie nu ar fi putut interveni fără consimțământul Uniunii.
143 În consecință, trebuie să se constate că Commune de Millau și SEMEA au convenit în favoarea Uniunii că aceasta se poate prevala de o clauză compromisorie precum cea prevăzută la articolul 10 din condițiile generale ale contractului în privința Commune de Millau.
144 Existența unei astfel de clauze compromisorii nu este repusă în discuție de faptul că Commune de Millau a contestat existența acesteia ulterior depunerii cererii introductive formulate de Comisie. Desigur, stipulantul și promitentul în cadrul unei stipulații pentru altul pot, în anumite condiții, să suprime sau să modifice clauza prin care se conferă dreptul respectiv. Potrivit principiilor generale ale dreptului contractelor, acest lucru nu mai este însă posibil după ce terțul beneficiar a notificat promitentului sau stipulantului că dorește să beneficieze de dreptul său.
145 În ceea ce privește forma prevăzută pentru o clauză compromisorie în sensul articolului 272 TFUE, trebuie să se constate că această dispoziție nu prevede o condiție specială de formă. Articolul 44 alineatul (5a) din Regulamentul de procedură prevede totuși că o cerere introdusă în temeiul articolului 272 TFUE trebuie să fie însoțită de un exemplar al clauzei prin care se atribuie competență instanțelor Uniunii. Din cuprinsul acestei dispoziții reiese că, în principiu, clauza compromisorie trebuie să fie stipulată în scris.
146 Or, trebuie amintit că acest articol din Regulamentul de procedură urmărește o finalitate de ordin probatoriu, iar condiția de formă prevăzută trebuie să fie considerată, în consecință, îndeplinită atunci când înscrisurile depuse de reclamantă permit Tribunalului să ia cunoștință în mod util de acordul părților la litigiu, acord în sensul de a conferi instanțelor Uniunii, și nu instanțelor naționale, competența de soluționare a diferendului cu privire la contract (Hotărârea Tribunalului din 8 mai 2007, Citymo/Comisia, T‑271/04, Rep., p. II‑1375, punctul 56).
147 În speță, Comisia a anexat la cererea sa introductivă, pe de o parte, procesul‑verbal din 18 decembrie 2008, din care rezultă că Commune de Millau și SEMEA hotărâseră că Commune de Millau trebuia să preia pasivele SEMEA, și, pe de altă parte, contractul, din care reiese conținutul clauzei compromisorii, încheiat între Uniune și SEMEA. Prin urmare, Comisia a îndeplinit obligația referitoare la formă prevăzută la articolul 44 alineatul (5a) din regulamentul de procedură.
148 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul Commune de Millau potrivit căruia articolul 2060 din Codul civil și articolul 48 din Codul de procedură civilă (code de procédure civile) se opun ca aceasta să fie supusă unei clauze compromisorii în temeiul articolului 272 TFUE, este suficient să se amintească faptul că, chiar dacă ar exista un conflict între aceste norme, articolul 272 TFUE ar trebui considerat în același mod de către toate instanțele, ca fiind o dispoziție specială care are prioritate față de dreptul național care se îndepărtează de aceasta (a se vedea punctele 117 și 118 de mai sus).
149 Având în vedere observațiile de mai sus, trebuie concluzionat că Comisia se poate prevala de o clauză compromisorie împotriva Comune de Millau și că, prin urmare, Tribunalul este competent să se pronunțe cu privire la cererea introductivă formulată de Comisie împotriva Commune de Millau în temeiul articolelor 272 și 256 alineatul (1) primul paragraf TFUE.
b) Cu privire la temeinicia acțiunii
150 Prin acțiunea formulată, Comisia solicită Tribunalului să oblige Commune de Millau la restituirea sumei principale de 41 012 euro, la plata dobânzilor, precum și la plata sumei de 5 000 de euro cu titlu de reparație pentru prejudiciul suferit.
Cu privire la solicitarea de restituire a sumei principale
151 În primul său capăt de cerere, Comisia solicită în primul rând obligarea Commune de Millau la plata sumei de 41 012 euro.
152 Întrucât aceeași solicitare este întemeiată împotriva SEMEA (punctele 60-89 de mai sus), se pune numai problema dacă, în temeiul dreptului francez, Commune de Millau este de asemenea răspunzătoare pentru datoria SEMEA.
153 În lipsa unui consimțământ al Uniunii cu privire la preluarea datoriei SEMEA de către Commune de Millau, trebuie să se analizeze dacă Commune de Millau a promis Uniunii să plătească datoria SEMEA prin intermediul unei stipulații pentru altul.
154 Desigur, articolul 1165 din Codul civil prevede că convențiile nu produc efecte decât între părțile contractante. Din acest articol rezultă însă și că unele convenții pot să îi profite unui terț în cazul unei stipulații pentru altul prevăzute la articolul 1121 din Codul civil [Conseil d’État, 20 decembrie 1989, nr. 50815; Conseil d’État, 20 ianuarie 1992, nr. 46624; Conseil d’État, 19 iulie 2010, nr. 318126, și Cour administrative d’appel de Marseille (Curtea Administrativă de Apel din Marsilia), 21 octombrie 2011, nr. 09MA00782].
155 În acest context, trebuie amintit mai întâi că din cuprinsul punctelor 139 și 140 de mai sus reiese că Commune de Millau și SEMEA au consimțit să determine constituirea unei noi creanțe a Uniunii față de Commune de Millau.
156 În continuare, este necesar să se constate că condițiile suplimentare impuse de articolul 1121 din Codul civil pentru încheierea unei stipulații pentru altul sunt îndeplinite. Astfel, în măsura în care se impune în continuare un interes direct și imediat al stipulantului, un interes simplu, chiar moral, este suficient (Cass. 1re civ., 26 februarie 1962, Bull. civ. I, nr. 124, p. 119; Cass. com., Cass. 1re civ., 5 iunie 1984, Bull. civ. I, nr. 182). În speță, un astfel de interes constă în faptul că SEMEA poate solicita Commune de Millau să plătească datoria sa față de Uniune.
157 Pe de altă parte, nu pot fi formulate obiecții cu privire la validitatea preluării datoriei de către Commune de Millau în sensul că aceasta nu are cauză ca urmare a lipsei efectului liberatoriu pentru SEMEA al preluării respective. Astfel, lipsa cauzei nu constituie decât o nulitate relativă, iar Commune de Millau nu a susținut că preluarea datoriei SEMEA este nulă. Pe de altă parte, această preluare de datorie își are cauza în faptul că toate activele SEMEA au fost de asemenea transferate Commune de Millau.
158 În consecință, trebuie să se constate că, în temeiul articolului 1121 din Codul civil, Commune de Millau a promis să plătească datoria SEMEA. Prin urmare, solicitarea formulată de Uniune împotriva Commune de Millau cu privire la restituirea sumei de 41 012 euro este întemeiată.
Cu privire la solicitarea de plată a dobânzilor
159 În primul său capăt de cerere, Comisia solicită în al doilea rând obligarea Commune de Millau la plata dobânzilor moratorii, calculate potrivit ratei legale anuale aplicate în Franța. În principal, aceasta solicită obligarea Commune de Millau la plata dobânzilor începând de la 10 martie 1992 în temeiul articolului 1378 din Codul civil și, în subsidiar, la plata acestora începând de la 27 aprilie 1993 în temeiul articolului 1153 din Codul civil. În cel de al doilea capăt de cerere, Comisia solicită să se dispună că dobânzile sunt ele însele purtătoare de dobânzi în temeiul articolului 1154 din Codul civil.
160 Pentru motivele menționate anterior (a se vedea punctele 152-158 și 92-95 de mai sus), trebuie respinsă solicitarea de plată a dobânzilor moratorii începând de la 10 martie 1992, iar Commune de Millau trebuie obligată la plata acestora începând de la 27 aprilie 1993.
161 În privința solicitării de capitalizare a dobânzilor în temeiul articolului 1154 din Codul civil, trebuie să se facă trimitere, mai întâi, la punctul 97 de mai sus. În continuare, trebuie să se constate că, în privința Commune de Millau, solicitarea de a dispune capitalizarea dobânzilor nu a fost introdusă decât în cererea introductivă formulată de Comisie și înregistrată la grefa Tribunalului la 21 decembrie 2010. La data respectivă, dobânzile erau datorate pentru cel puțin un an întreg. În consecință, pe acest temei juridic, Comisia poate solicita capitalizarea dobânzilor numai începând de la 21 decembrie 2010.
162 Or, ca urmare a preluării datoriei SEMEA de către Commune de Millau, Comisia poate solicita capitalizarea dobânzilor începând de la data înregistrării cererii sale introductive împotriva SEMEA, și anume începând de la 15 aprilie 2010. Astfel, din scopul convenției dintre SEMEA și Commune de Millau, precum și din împrejurările cauzei rezultă că aceasta din urmă este obligată să plătească toate dobânzile datorate de SEMEA. Pe de o parte, Commune de Millau a promis Uniunii să plătească datoria SEMEA. Pe de altă parte, întrucât toate activele SEMEA au fost transferate Commune de Millau, SEMEA nu mai este în măsură să dea curs solicitării Comisiei. Având în vedere aceste împrejurări, trebuie să se constate, pentru motivele menționate anterior (punctele 139 și 140 de mai sus), că din voința comună a SEMEA și a Commune de Millau rezultă că aceasta din urmă trebuia să fie obligată să plătească toate dobânzile datorate de SEMEA și, prin urmare, inclusiv capitalizarea dobânzilor începând de la data depunerii cererii introductive formulate de Comisie împotriva SEMEA.
163 În consecință, trebuie să se dispună că dobânzile produc ele însele dobânzi, atât la data la care a fost înregistrată cererea introductivă formulată de Comisie împotriva SEMEA, și anume 15 aprilie 2010, cât și la fiecare scadență anuală începând de la această dată.
Cu privire la solicitarea plății unei despăgubiri
164 În cel de al treilea capăt de cerere, Comisia solicită obligarea Commune de Millau la plata sumei de 5 000 de euro cu titlu de reparație pentru prejudiciul suferit din cauza refuzului abuziv al SEMEA.
165 Această solicitare trebuie respinsă pentru motivele arătate la punctele 98-100 de mai sus.
c) Concluzie cu privire la acțiunea formulată de Comisie
166 În consecință, trebuie admise solicitările Comisiei de a obliga Commune de Millau la restituirea sumei principale de 41 012 euro și la plata dobânzilor moratorii, calculate potrivit ratei legale anuale aplicate în Franța, începând de la 27 aprilie 1993 până la data achitării integrale a sumei principale menționate. Pe de altă parte, trebuie să se dispună că dobânzile moratorii produc ele însele dobânzi, atât la 15 aprilie 2010, cât și la fiecare scadență anuală începând de la această dată.
167 În rest, acțiunea formulată de Comisie trebuie respinsă.
2. Cu privire la cererea reconvențională formulată de Commune de Millau
168 În ipoteza în care Tribunalul ar da curs solicitării de restituire formulate de Comisie, Commune de Millau a formulat o cerere reconvențională. Aceasta se întemeiază pe articolul 340 TFUE și pe articolul 41 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, este o cerere întemeiată pe răspunderea extracontractuală a Uniunii.
169 Commune de Millau consideră că Comisia a încălcat obligația de bună administrare care îi revine și principiul securității juridice prin faptul că a așteptat 12 ani după solicitarea inițială de restituire, formulată la 27 aprilie 1993, înainte de a contacta din nou SEMEA, la 18 noiembrie 2005. În consecință, Comisia ar fi obligată să compenseze suma la plata căreia Tribunalul a obligat Commune de Millau.
170 Tribunalul apreciază că mai întâi trebuie analizată temeinicia acestei cereri reconvenționale (Hotărârea Consiliul/Boehringer, punctul 105 de mai sus, punctele 51 și 52, și Hotărârea Franța/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctul 26).
171 Pentru aceleași motive precum cele prezentate la punctele 106-110 de mai sus, cererea reconvențională formulată de Commune de Millau nu este întemeiată.
172 În consecință, cererea reconvențională formulată de Commune de Millau trebuie respinsă.
C – Cu privire la răspunderea solidară și comună
173 Întrucât SEMEA și Commune de Millau sunt ambele obligate să restituie suma principală majorată cu dobânzi moratorii și întrucât Comisia nu are dreptul decât la o singură plată, SEMEA și Commune de Millau trebuie obligate să plătească în solidar și în comun, astfel cum solicită Comisia.
Cu privire la cheltuielile de judecată
174 Potrivit articolului 87 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, iar în cazul în care mai multe părți cad în pretenții, Tribunalul decide asupra repartizării cheltuielilor de judecată. Întrucât SEMEA și Commune de Millau au căzut în pretenții cu privire la partea esențială, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Conexează cauzele T‑168/10 și T‑572/10 în vederea pronunțării hotărârii.
2) Obligă Société d’économie mixte d’équipement de l’Aveyron (SEMEA) și Commune de Millau (Franța) în solidar și în comun la plata către Comisia Europeană a sumei principale de 41 012 euro, majorată cu dobânzile moratorii, calculate potrivit ratei legale anuale aplicate în Franța, începând de la 27 aprilie 1993 până la data achitării integrale a sumei menționate. Dobânzile scadente la data de 15 aprilie 2010, iar ulterior la fiecare scadență anuală începând de la această dată, vor fi capitalizate pentru a produce ele însele dobânzi.
3) Respinge în rest acțiunile formulate de Comisie în cauzele T‑168/10 și T‑572/10.
4) Respinge cererea reconvențională formulată de SEMEA în cauza T‑168/10 și cererea reconvențională formulată de Commune de Millau în cauza T‑572/10.
5) SEMEA suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie în cauza T‑168/10.
6) Commune de Millau suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie în cauza T‑572/10.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 19 septembrie 2012.
Semnături
Cuprins
Istoricul cauzei
Procedura în fața Tribunalului și concluziile părților
A – În cauza T‑168/10
B – În cauza T‑572/10
În drept
A – Cu privire la cauza T‑168/10
1. Cu privire la acțiunea formulată de Comisie
a) Cu privire la admisibilitatea acțiunii
b) Cu privire la temeinicia acțiunii
Cu privire la solicitarea de restituire a sumei principale
– Cu privire la regimul juridic aplicabil
– Cu privire la creanța Uniunii față de SEMEA
– Cu privire la obiecțiile SEMEA
Cu privire la solicitarea de plată a dobânzilor moratorii
Cu privire la solicitarea plății unei despăgubiri
c) Concluzie cu privire la acțiunea formulată de Comisie
2. Cu privire la cererea reconvențională formulată de SEMEA
B – Cu privire la cauza T‑572/10
1. Cu privire la acțiunea formulată de Comisie
a) Cu privire la competența Tribunalului
Cu privire la teoria accesoriului
Cu privire la convenirea unei clauze compromisorii
b) Cu privire la temeinicia acțiunii
Cu privire la solicitarea de restituire a sumei principale
Cu privire la solicitarea de plată a dobânzilor
Cu privire la solicitarea plății unei despăgubiri
c) Concluzie cu privire la acțiunea formulată de Comisie
2. Cu privire la cererea reconvențională formulată de Commune de Millau
C – Cu privire la răspunderea solidară și comună
Cu privire la cheltuielile de judecată