CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE
DOAMNA TAMARA ĆAPETA
prezentate la 23 noiembrie 2023(1)
Cauza C‑351/22
Neves 77 Solutions SRL
împotriva
Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală
[Cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul București (România)]
[Cerere de decizie preliminară – Politica externă și de securitate comună (PESC) – Măsuri restrictive adoptate având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina – Decizia 2014/512/PESC a Consiliului – Competența Curții de Justiție – Articolele 2, 6, 19 și 24 TUE – Articolele 267 și 275 TFUE – Interdicția serviciilor de intermediere legate de produse militare – Punere în aplicare de către statele membre – Amendă contravențională – Confiscarea sumelor obținute – Pretinsă încălcare a principiilor generale ale dreptului Uniunii și a drepturilor fundamentale – Principiul securității juridice – Principiul nulla poena sine lege – Articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului – Dreptul de proprietate]
I. Introducere
1. În anul 2014, ca răspuns la încălcarea neprovocată a suveranității și a integrității teritoriale a Ucrainei de către Federația Rusă, Uniunea Europeană a adoptat mai multe măsuri restrictive împotriva acestei țări. Prezenta cauză se referă la măsurile restrictive instituite prin Decizia 2014/512/PESC(2).
2. Cea mai importantă chestiune pe care o ridică prezenta cauză este dacă Curtea poate interpreta dispozițiile deciziei menționate, având în vedere limitările impuse competenței sale în domeniul politicii externe și de securitate comune (denumită în continuare „PESC”) prin articolul 24 alineatul (1) TUE și prin articolul 275 TFUE.
3. Prezenta cauză este examinată de Curte în paralel cu două cauze conexe, KS și KD/Consiliul și alții și Comisia/KS și alții (cauzele C‑29/22 P și C‑44/22 P, denumite în continuare „cauzele KS și KD”), în care prezentăm concluzii în aceeași zi. Și aceste din urmă cauze ridică chestiunea întinderii limitărilor competenței Curții în cadrul PESC. Ne vom referi așadar, acolo unde va fi relevant, la concluziile pe care le prezentăm în acele cauze.
4. Contextul mai larg al ambelor seturi de cauze îl reprezintă negocierile în curs de desfășurare privind aderarea Uniunii Europene la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului (denumită în continuare „CEDO”). Toate celelalte capitole de negociere, care au fost deschise în urma Avizului 2/13(3), par a fi închise, cu excepția unei singure chestiuni rămase nesoluționată: întinderea competenței instanțelor Uniunii în cadrul PESC.
II. Situația de fapt din litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții
5. Neves 77 Solutions SRL (denumită în continuare „Neves”) este o societate înființată în anul 2014, având ca obiect principal de activitate intermedierea în comercializarea produselor din domeniul aviației.
6. Neves a intermediat o operațiune între societatea ucraineană SFTE Spetstechnoexport (denumită în continuare „SFTE”) și societatea indiană Hindustan Aeronautics Limited (denumită în continuare „Hindustan”).
7. În anul 2009, cele două societăți menționate au încheiat un contract prin care SFTE s‑a angajat să furnizeze și să repare mai multe aeronave civile pentru Hindustan, utilizând componente care erau fabricate în Rusia. După invadarea Ucrainei de către Rusia în regiunea Crimeea în anul 2014, SFTE a încetat însă să mai achiziționeze direct din Rusia piesele și echipamentele de care avea nevoie pentru executarea respectivului contract.
8. La 4 ianuarie 2019, SFTE a încheiat un contract cu Neves, prin care aceasta din urmă se angaja să‑i furnizeze 32 de stații radio R-800L2E, care urmau să fie livrate în Emiratele Arabe Unite. La 8 ianuarie 2019, Neves a încheiat, la rândul său, un contract cu o societate portugheză în scopul de a cumpăra de la aceasta cele 32 de stații radio R-800L2E, dintre care 20 au fost fabricate și exportate din Rusia în Emiratele Arabe Unite. Neves a transferat ulterior cele 20 de stații radio societății Hindustan, în India, la cererea SFTE.
9. Prin adresa din 26 iulie 2019, Departamentul pentru Controlul Exporturilor din România (denumit în continuare „ANCEX”) a informat societatea Neves că stațiile radio R-800L2E făceau parte din categoria ML11 inclusă pe Lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni prevăzută de Ordinul nr. 901/2019 al ministrului afacerilor externe (denumit în continuare „Ordinul nr. 901/2019”)(4). Respectiva adresă preciza și faptul că operațiunile de comerț exterior care aveau ca obiect produsul menționat puteau fi efectuate, în conformitate cu dreptul român, doar pe baza confirmării de înregistrare și a licențelor emise de ANCEX.
10. Prin adresa din 29 iulie 2019, ANCEX a informat în plus societatea Neves că operațiunea de intermediere referitoare la stațiile radio R-800L2E intră sub incidența măsurilor restrictive adoptate împotriva Rusiei, instituite prin Decizia 2014/512/PESC.
11. Neves a răspuns la cele două adrese primite din partea ANCEX susținând că stațiile radio în cauză erau destinate unei utilizări civile și că Ordinul nr. 901/2019, care a transpus în dreptul român lista Uniunii cuprinzând produsele militare și pe care ANCEX s‑a întemeiat, nu era aplicabil la momentul livrării respectivelor produse. Potrivit societății Neves, nici articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC nu era aplicabil, având în vedere că respectivele stații radio nu i‑au fost vândute Rusiei.
12. La 6 și la 9 august 2019, Neves a încasat din partea SFTE sume în valoare totală de 2 984 961,40 euro, cu titlu de plată pentru stațiile radio furnizate conform contractului din 4 ianuarie 2019.
13. La 12 mai 2020, Agenția Națională de Administrare Fiscală din România – Direcția Generală Antifraudă Fiscală (denumită în continuare „ANAF”)(5) a încheiat un proces‑verbal de sancționare contravențională a societății Neves. ANAF a constatat că Neves a săvârșit contravenția prevăzută la articolul 26 alineatul (1) litera (b) din Ordonanța de urgență nr. 202/2008 ca urmare a încălcării articolului 3 alineatul (1), a articolului 7 alineatul (1) și a articolului 24 alineatul (1) din această ordonanță, precum și a articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC. Această ordonanță de urgență reglementează modalitatea de punere în aplicare, la nivel național, a sancțiunilor internaționale, inclusiv a celor impuse de Uniune Europeană. Dispozițiile acestei ordonanțe de urgență pe care s‑a întemeiat ANAF prevăd că actele care instituie sancțiuni internaționale (inclusiv deciziile Uniunii adoptate în cadrul PESC) sunt obligatorii pentru toate autoritățile publice din România, precum și pentru persoanele fizice sau juridice aflate pe teritoriul României. Aceste dispoziții instituie și obligația ca persoanele fizice sau juridice să înștiințeze autoritățile competente în cazul în care au intrat într‑un raport juridic sau s‑au aflat într‑o stare de fapt față de tranzacțiile vizate de sancțiunile internaționale.
14. Prin urmare, Neves a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 30 000 de lei (aproximativ 6 000 de euro), iar suma de 14 113 003 lei (2 984 961,40 euro) reprezentând sumele pe care aceasta le‑a primit la 6 și la 9 august 2019 din partea societății SFTE i‑a fost confiscată.
15. În respectivul proces‑verbal de contravenție, ANAF a arătat că, deși ANCEX informase societatea Neves că stațiile radio R-800L2E erau incluse pe lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și al altor operațiuni și că operațiunea de intermediere privind respectivul produs intra sub incidența Deciziei 2014/512/PESC, Neves a continuat operațiunile referitoare la vânzarea respectivelor produse, încasând sumele primite într‑un cont bancar românesc.
16. Neves a contestat procesul‑verbal de contravenție în fața Judecătoriei Sectorului 1 București (România). Prin sentința din 2 noiembrie 2020, această instanță a respins plângerea formulată de Neves ca nefondată.
17. Neves a declarat apel împotriva acestei sentințe la Tribunalul București (România), care este instanța de trimitere din prezenta cauză.
18. Instanța de trimitere explică faptul că, în temeiul reglementărilor naționale de punere în aplicare a măsurilor restrictive adoptate de Uniune, Neves a fost sancționată contravențional cu amendă, precum și cu sancțiunea complementară a confiscării sumelor pe care le‑a încasat din partea societății SFTE pentru operațiunea de intermediere. Instanța de trimitere precizează în plus că legislația internă a instituit obligația distinctă de înștiințare a autorităților competente despre orice operațiune care intră sub incidența interdicției serviciilor de intermediere, prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC, sub sancțiunea confiscării automate a tuturor bunurilor rezultate din încălcarea acestei obligații.
19. Instanța de trimitere se întreabă în esență dacă, având în vedere argumentele societății Neves referitoare la lipsa de proporționalitate a sancțiunii confiscării în întregime a veniturilor în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”) privind dreptul de proprietate garantat prin articolul 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO(6), măsurile naționale de punere în aplicare ar putea fi contrare anumitor principii generale ale dreptului Uniunii și anumitor drepturi consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
20. În plus, instanța de trimitere se întreabă dacă interdicția serviciilor de intermediere prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC se aplică și situației din litigiul principal, care implică existența unor produse care provin din Rusia, dar care nu au fost importate fizic pe teritoriul unui stat membru.
21. Instanța de trimitere observă că Curtea nu s‑a pronunțat anterior în legătură cu prevederile Deciziei 2014/512/PESC a căror interpretare o solicită și că împrejurările prezentei cauze diferă de cele aflate la originea Hotărârii Rosneft(7).
22. În aceste condiții, Tribunalul București (România) a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:
„1. Decizia 2014/512/PESC, în special articolele 5 și 7, în lumina principiilor securității juridice și nulla poena sine lege, poate fi interpretată în sensul că autorizează o măsură națională care permite confiscarea în integralitate a sumelor (ca sancțiune civilă) rezultate dintr‑o operațiune precum cea menționată de articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC, în cazul constatării săvârșirii unei fapte calificate de legea internă ca fiind contravenție?
2. Articolul 5 din Decizia 2014/512/PESC trebuie interpretat ca autorizând țările membre să adopte măsuri naționale care să prevadă confiscarea automată a oricăror sume rezultate din încălcarea obligației de a notifica o operațiune ce intră sub incidența articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC?
3. Este aplicabilă interdicția prevăzută de articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC în ipoteza în care bunurile reprezentând echipamente militare care au făcut obiectul operațiunilor de intermediere nu au fost niciodată importate fizic pe teritoriul statului membru?”
23. Comisia Europeană a prezentat Curții observații scrise. În plus, prin măsurile de organizare a procedurii prevăzute la articolul 62 din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție, guvernul român și Comisia au fost rugate să răspundă în scris la anumite întrebări suplimentare, printre care o întrebare referitoare la existența competenței Curții de a se pronunța în prezenta cauză.
24. La 27 iunie 2023 a avut loc ședința, în cadrul căreia Neves, guvernele neerlandez și austriac, Consiliul și Comisia au prezentat observații orale.
III. Analiză
A. Cu privire la măsurile restrictive adoptate de Uniune în general și la cele relevante pentru prezenta cauză în particular
1. Adoptarea și punerea în aplicare a măsurilor restrictive
25. În cadrul PESC, Consiliul poate decide să impună măsuri restrictive împotriva țărilor terțe, a entităților sau a persoanelor fizice, în conformitate cu obiectivele PESC, astfel cum sunt acestea prevăzute la articolul 21 TUE.
26. În linii mari, scopul măsurilor restrictive este acela de a determina o schimbare în politica sau în activitatea țării, a părții unei țări, a guvernului, a entităților sau a persoanelor vizate(8). În conformitate cu harta sancțiunilor aplicate de Uniune(9), în prezent sunt în vigoare peste 40 de măsuri restrictive adoptate de Uniune (care vizează în mare măsură anumite țări).
27. Măsurile restrictive sunt adoptate de Consiliu în temeiul articolului 29 TUE și sunt puse în aplicare la nivelul Uniunii sau la nivel național.
28. Măsurile referitoare la aspecte care intră în sfera competenței statelor membre sau a unor competențe partajate ce nu au fost exercitate încă la nivelul Uniunii sunt puse în aplicare doar la nivel național. Statele membre au obligația de a adopta măsuri adecvate, întrucât sunt obligate din punct de vedere juridic să acționeze în conformitate cu deciziile adoptate de Consiliu în cadrul PESC(10). Până în prezent a existat practica potrivit căreia măsuri precum embargoul asupra armelor și interdicțiile de călătorie să fie puse în aplicare direct de statele membre(11).
29. Măsurile restrictive care intră în sfera de competență a Uniunii sunt, în principiu, puse în aplicare la nivelul Uniunii. Astfel, măsurile de întrerupere sau de reducere, în tot sau în parte, a relațiilor economice cu un stat terț, inclusiv măsurile de înghețare a fondurilor și a resurselor economice sunt adoptate de Consiliu, la propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei, printr‑un regulament în temeiul articolului 215 TFUE (denumit în continuare „regulamentul adoptat în temeiul articolului 215”)(12). Astfel de regulamente sunt obligatorii și direct aplicabile în întreaga Uniune și asigură astfel aplicarea uniformă a măsurilor restrictive în toate statele membre(13). În plus, spre deosebire de o decizie PESC, un regulament adoptat în temeiul articolului 215 poate institui direct obligații în sarcina particularilor din statele membre. Cu toate acestea, chiar și atunci când măsurile restrictive sunt instituite printr‑un regulament adoptat în temeiul articolului 215, punerea lor în aplicare ar putea necesita adoptarea unor măsuri suplimentare la nivel național.
30. Nu este necesar ca deciziile adoptate în cadrul PESC în temeiul articolului 29 TUE și regulamentele adoptate în temeiul articolului 215 să aibă în întregime același conținut. O decizie PESC ar putea cuprinde măsuri care intră sau nu în sfera competențelor prevăzute de Tratatul FUE, caz în care un regulament adoptat în temeiul articolului 215 nu ar pune în aplicare întreg conținutul respectivei decizii(14). În cazul în care o decizie PESC este pusă în aplicare printr‑un regulament adoptat în temeiul articolului 215, aceasta ar putea fi detaliată suplimentar în respectivul regulament.
2. Măsuri restrictive adoptate împotriva Rusiei, relevante pentru prezenta cauză
31. Ca răspuns la invadarea regiunii Crimeea din Ucraina de către Rusia, Uniunea Europeană a adoptat încă din luna martie 2014 Decizia 2014/145/PESC(15). Această decizie prevedea restricții de călătorie și înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale anumitor persoane și a fost pusă în aplicare prin Regulamentul nr. 269/2014(16).
32. Ulterior, întrucât Rusia nu a respectat solicitările Uniunii Europene, Consiliul a introdus un pachet suplimentar de măsuri restrictive ale Uniunii prin Decizia 2014/512/PESC. Astfel, au fost introduse restricții în ceea ce privește serviciile financiare, produsele cu dublă utilizare, tehnologiile sensibile și produsele cu uz militar(17). Aceste măsuri au fost modificate de mai multe ori, având în vedere continuarea de către Rusia a agresiunii militare împotriva Ucrainei(18). Prezenta cauză se referă însă doar la măsurile adoptate prin Decizia 2014/512/PESC.
33. Articolul 2 din decizia menționată prevede diverse interdicții referitoare la armament și la materiale militare conexe(19). Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din această decizie prevede o interdicție privind serviciile de intermediere legate de produsele militare. Acesta prevede că se interzic următoarele:
„furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Rusia sau în scopul utilizării în Rusia, de asistență tehnică, de servicii de intermediere sau de alte servicii legate de produsele menționate la alineatul (1) sau legate de furnizarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea de armament și de materiale conexe de orice tip, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb pentru acestea”(20).
34. În aceeași zi în care a fost adoptată Decizia 2014/512/PESC, Consiliul a adoptat, în temeiul articolului 215 TFUE, Regulamentul nr. 833/2014(21) pentru a pune în aplicare această decizie. Regulamentul nr. 833/2014 nu prevedea inițial interdicția serviciilor de intermediere în legătură cu produsele militare(22). Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat prevedea că se interzice:
„furnizarea, în mod direct sau indirect, de asistență tehnică în legătură cu produsele și tehnologiile incluse în Lista comună cuprinzând produsele militare sau în legătură cu furnizarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea produselor incluse în lista respectivă, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Rusia sau în scopul utilizării în Rusia”.
35. Abia recent, la 23 iunie 2023, Consiliul a modificat articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 833/2014(23) și a inclus în text și expresia „de servicii de intermediere” după sintagma „de asistență tehnică”(24). Această modificare nu este însă aplicabilă ratione temporis situației din litigiul principal.
36. Prin urmare, la momentul respectiv, interdicția serviciilor de intermediere în legătură cu produsele militare prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC nu era pusă în aplicare prin Regulamentul nr. 833/2014.
37. Explicația Consiliului cu privire la motivul pentru care interdicția menționată nu a fost pusă în aplicare printr‑un regulament adoptat în temeiul articolului 215 a fost următoarea. Exporturile de armament reprezintă un aspect prevăzut de Poziția comună 2008/944/PESC(25), care reglementează toate exporturile de acest tip, iar nu doar pe cele către țările în raport cu care Uniunea Europeană a impus un embargou cu privire la arme. Această poziție comună prevede că statele membre trebuie să emită o licență pentru fiecare export de echipament militar. Prin urmare, nicio persoană nu poate exporta armament din Uniunea Europeană fără o licență obținută din partea organismului stabilit în acest scop în fiecare stat membru. Aceeași poziție comună obligă statele membre să refuze acordarea unei licențe pentru exportul de armament în cazul în care, printre altele, aprobarea exportului nu este consecventă cu un embargou cu privire la arme care este obligatoriu pentru statele membre(26). Pentru a facilita aplicarea acestei poziții comune, a fost adoptată Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare(27). Toate produsele cuprinse în această listă sunt supuse controlului exporturilor în temeiul Poziției comune 2008/944/PESC(28).
38. Acest regim general de reglementare a exporturilor de armament reprezintă, după cum a explicat Consiliul, motivul pentru care interdicțiile exporturilor directe de armament către țările supuse unor sancțiuni (embargouri cu privire la arme) nu sunt cuprinse în regulamentele adoptate în temeiul articolului 215. Adoptarea unor astfel de regulamente este necesară ori de câte ori punerea în aplicare a măsurilor restrictive impune stabilirea unei obligații în sarcina persoanelor fizice din statele membre, întrucât o astfel de obligație nu poate fi impusă în mod direct printr‑o decizie propriu‑zisă în materie de PESC. Cu toate acestea, întrucât toate statele membre au fost nevoite să instituie sisteme de obținere a unei licențe de export și să îi oblige pe toți exportatorii de armament de pe teritoriul lor să obțină o astfel de licență, nu este necesară adoptarea unui regulament în temeiul articolului 215.
39. Cu toate acestea, Consiliul consideră că Poziția comună 2008/944/PESC nu obligă în mod clar statele membre să impună obligații de obținere a unei licențe de export pentru serviciile de intermediere în legătură cu produsele militare, deși articolul 1 alineatul (2) din aceasta prevede că cererile de licență de export includ și cererile de licență de brokeraj(29). Acesta este motivul pentru care practica variază, întrucât uneori se consideră necesară, iar alteori nu se consideră necesară punerea în aplicare a interdicției serviciilor de intermediere în legătură cu produsele militare printr‑un regulament adoptat în temeiul articolului 215(30).
40. Deși nu considerăm că explicația Consiliului este convingătoare, aceasta nu schimbă faptul că interdicția serviciilor de intermediere legate de produsele militare nu a fost inclusă în Regulamentul nr. 833/2014, în versiunea aplicabilă prezentei cauze.
B. Cu privire la reformularea întrebărilor și la competența Curții
41. Tribunalul București și‑a formulat întrebările preliminare sub forma unei chestiuni de interpretare a anumitor dispoziții ale Deciziei 2014/512/PESC. Cu toate acestea, după cum reiese în mod clar din explicația sa cu privire la motivul pentru care a adresat întrebările preliminare, această instanță solicită în esență îndrumări din partea Curții referitoare la compatibilitatea măsurilor naționale de punere în aplicare cu drepturile și principiile fundamentale ale Uniunii.
42. Dreptul român a ales să sancționeze persoanele care se angajează în servicii de intermediere contrare măsurilor restrictive adoptate de Uniune cu o amendă contravențională și prin confiscarea în întregime a venitului obținut din tranzacția interzisă, ca sancțiune de drept civil. Aceste sancțiuni reprezintă alegerea făcută de legiuitorul național în aplicarea măsurilor restrictive ale Uniunii, inclusiv a celor impuse împotriva Rusiei. Astfel de măsuri nu sunt impuse de Decizia 2014/512/PESC și niciunul dintre participanții la prezentul litigiu nu a susținut contrariul.
43. Astfel, primele două întrebări, chiar dacă sunt formulate în sensul că prin intermediul lor se solicită o interpretare a anumitor dispoziții ale Deciziei 2014/512/PESC, nu impun de fapt o interpretare a acestei decizii. În schimb, prin intermediul acestor întrebări se solicită Curții să interpreteze anumite principii de drept al Uniunii la care instanța națională face referire, și anume principiul securității juridice, principiul nulla poena sine lege și dreptul de proprietate.
44. Propunem, așadar, reformularea primelor două întrebări adresate.
45. Prima întrebare se referă în esență la aspectul dacă principiile securității juridice și nulla poena sine lege și dreptul fundamental de proprietate trebuie interpretate în sensul că se opun măsurilor naționale care prevăd confiscarea în întregime a venitului obținut dintr‑o tranzacție interzisă prin articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC.
46. A doua întrebare privește în esență aspectul dacă aceste drepturi și principii ale Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun măsurilor naționale care prevăd că o astfel de confiscare este automată și rezultă dintr‑o încălcare a obligației de notificare a unei tranzacții care intră în domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC.
47. A treia întrebare necesită o interpretare a Deciziei 2014/512/PESC înseși, întrucât se referă la noțiunea de servicii de intermediere pe care această decizie le interzice.
48. Nu vedem niciun obstacol care să împiedice Curtea să răspundă la primele două întrebări, astfel cum au fost reformulate. Curtea are competența de a interpreta principiile generale ale dreptului Uniunii și drepturile fundamentale, astfel cum sunt acestea prevăzute în cartă. Acest lucru este valabil chiar și în cazul în care interpretarea furnizată de Curte este relevantă pentru aprecierea efectuată de către o instanță națională cu privire la legalitatea măsurilor naționale care pun în aplicare decizii PESC.
49. După cum am sugerat în concluziile noastre prezentate în cauzele KS și KD(31), Curtea ar avea competența să interpreteze principiile generale ale dreptului Uniunii și drepturile fundamentale, astfel cum sunt prevăzute acestea în cartă și atunci când această interpretare este relevantă pentru aprecierea legalității deciziei PESC. Nu aceasta este însă situația în prezenta cauză. Cu toate acestea, în ipoteza în care Decizia 2014/512/PESC însăși ar fi impus confiscarea ca măsură care trebuie pusă în aplicare de statele membre, trimiterea formulată de o instanță națională ar reprezenta o trimitere prin care s‑ar urmări stabilirea validității unei măsuri PESC. Competența Curții de a soluționa o astfel de trimitere nu este exclusă de articolul 24 alineatul (1) TUE și de articolul 275 TFUE.
50. Motivul pentru care am propus o astfel de interpretare a articolului 24 alineatul (1) TUE și a articolului 275 TFUE se datorează faptului că acestea introduc o derogare de la regula competenței generale pe care tratatele o conferă Curții și trebuie să fie interpretate restrictiv(32). În cazul în care sunt interpretate astfel, aceste dispoziții ale tratatului nu exclud competența Curții de a controla conformitatea tuturor măsurilor PESC, inclusiv a celor cu aplicabilitate generală, cu drepturile fundamentale protejate de ordinea juridică a Uniunii. O interpretare a articolului 24 alineatul (1) TUE și a articolului 275 TFUE într‑un mod care să excludă competența Curții în astfel de cazuri nu ar fi conformă cu fundamentele constituționale ale Uniunii Europene și ar priva Curtea de rolul său constituțional de asigurare a faptului că instituțiile și organismele Uniunii nu încalcă drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii. Aceasta ar priva, în consecință, justițiabilii de protecția jurisdicțională efectivă a drepturilor fundamentale care le sunt conferite de dreptul Uniunii. Autorii tratatelor nu ar fi putut intenționa acest lucru atunci când au limitat competența Curții în cadrul PESC.
51. În schimb, intenția autorilor tratatelor ar fi putut fi aceea de a exclude competența Curții de a interpreta măsurile PESC doar în ceea ce privește clarificarea semnificației acestora în scopul aplicării lor în statele membre. Articolul 24 alineatul (1) TUE și articolul 275 TFUE trebuie, așadar, interpretate în sensul că exclud o astfel de competență. Vom explica această poziție mai detaliat în răspunsul pe care îl vom furniza la cea de a treia întrebare.
C. Cu privire la prima și la a doua întrebare
52. Primele două întrebări se referă la posibila nelegalitate a măsurii confiscării impuse de dreptul român. Există trei posibile motive care stau la baza unei astfel de nelegalități și care au fost invocate de instanța de trimitere: încălcarea principiului securității juridice, a principiului nulla poena sine lege și a dreptului de proprietate.
53. În opinia noastră și după cum a arătat și Comisia primele două principii menționate nu sunt relevante în prezenta cauză.
54. Principiul securității juridice, în sensul în care acesta a fost invocat de Neves, se opune aplicării retroactive a unei norme juridice noi unei situații împlinite anterior intrării sale în vigoare(33). În prezenta cauză, Neves susține că Ordinul nr. 901/2019, prin care România a prevăzut lista produselor militare, transpunând în acest mod lista Uniunii, nu era încă în vigoare la momentul la care aceasta a încheiat tranzacția referitoare la stațiile radio în litigiu. Cu toate acestea, Ordinul nr. 901/2019 cuprinde o listă de produse militare care este identică cu cea prevăzută în Ordinul nr. 156/2018, care era în vigoare la momentul relevant. Prin urmare, în prezenta cauză nu se pune deloc problema aplicării retroactive a unei norme juridice.
55. Principiul nulla poena sine lege se referă la legalitatea și la previzibilitatea infracțiunilor și a pedepselor pentru acestea(34). Întrucât confiscarea impusă prin măsurile naționale nu constituie o sancțiune penală, ci o sancțiune de drept civil, nu înțelegem modul în care acest principiu ar putea avea incidență în prezenta cauză.
56. Cu toate acestea, confiscarea aduce în mod cert atingere dreptului de proprietate, astfel cum acesta este garantat de articolul 17 alineatul (1) din cartă. Acest drept nu are un caracter absolut și poate, conform articolului 52 alineatul (1) din cartă, să facă obiectul unei restrângeri proporționale în scopul de a răspunde unor obiective de interes general.
57. Pentru a oferi asistență instanței de trimitere, se impune interpretarea cartei în vederea clarificării aspectului dacă dreptul de proprietate poate fi restrâns în scopul de a răspunde obiectivelor de interes general urmărite prin Decizia 2014/512/PESC.
58. O întrebare similară a fost deja examinată de Curte în Hotărârea Rosneft(35). În respectiva cauză, Curtea a respins o contestație a validității anumitor dispoziții ale Deciziei 2014/512/PESC de instituire a unor măsuri restrictive individuale și a dispozițiilor corespunzătoare ale Regulamentului nr. 833/2014, care a fost formulată pentru motivul că acestea permiteau confiscarea bunurilor și ingerința în dreptul de proprietate. Curtea a reamintit Hotărârea pronunțată în cauza Bosphorus(36), în care a considerat că măsurile restrictive implică, prin definiție, consecințe ce afectează drepturile de proprietate și libera exercitare a activităților profesionale, fapt care permitea, în respectiva cauză, justificarea lor chiar și atunci când măsurile cauzau prejudicii unor părți ce nu aveau nicio răspundere cu privire la situația care a condus la adoptarea sancțiunilor. În Hotărârea Rosneft, Curtea a concluzionat că astfel de restrângeri pot fi a fortiori justificate în ceea ce privește efectul măsurilor restrictive specifice asupra entităților vizate de acestea(37).
59. În Hotărârea Rosneft, Curtea a observat în plus că obiectivele urmărite prin măsurile restrictive adoptate împotriva Rusiei constau în protejarea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, precum și în promovarea unei soluționări pașnice a crizei din această țară. Atingerea acestor obiective se înscrie în obiectivul mai larg al menținerii păcii și a securității internaționale, în conformitate cu articolul 21 TUE(38). S‑a considerat că aceste obiective justifică ingerința în dreptul de proprietate al reclamantului.
60. S‑ar putea astfel concluziona că obiectivele măsurilor restrictive adoptate împotriva Rusiei pot reprezenta o justificare a restrângerii dreptului de proprietate. Următoarea întrebare la care trebuie să se răspundă este aceea dacă confiscarea reprezintă o măsură proporțională necesară pentru atingerea respectivelor obiective legitime și dacă prevederea unei confiscări automate în cazul omisiunii de a notifica tranzacția interzisă prin aceste măsuri restrictive nu este excesiv de intruzivă.
61. Măsurile naționale de punere în aplicare a măsurilor restrictive adoptate de Uniune trebuie adoptate în așa fel încât să permită atingerea obiectivelor măsurilor restrictive. În acest sens, ele trebuie să aibă un efect disuasiv. În alegerea măsurilor adecvate în această privință, statele membre beneficiază de o marjă de apreciere. Această marjă de apreciere este necesară, întrucât situația din fiecare stat membru poate fi diferită. Pentru a răspunde la întrebarea ce măsuri sunt suficiente pentru a descuraja societățile și persoanele fizice să se angajeze în tranzacții interzise ar putea fi necesar un răspuns specific fiecărei țări în parte. În opinia noastră, după cum a sugerat Comisia, prevederea măsurii confiscării pe lângă cea a amenzii ar putea într‑adevăr să fie necesară, întrucât aplicarea amenzii nu poate în sine să aibă efectul dorit, având în vedere că valoarea acesteia este neglijabilă în comparație cu valoarea sumelor primite sub formă de plată pentru tranzacția interzisă.
62. Chiar dacă poate lua în considerare particularitățile dreptului național, instanța națională trebuie să țină seama și de cerințele dreptului Uniunii referitoare la aprecierea proporționalității. Conform articolului 52 alineatul (3) din cartă, pentru interpretarea articolului 17 din aceasta este necesar să se ia în considerare jurisprudența Curții EDO referitoare la articolul 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, care consacră protecția dreptului de proprietate ca prag minim de protecție(39).
63. În cazurile în care Curtea EDO a considerat că măsura confiscării era disproporționată, aceasta a procedat astfel ca urmare a faptului că măsura impunea o sarcină excesivă persoanelor fizice, întrucât nu lua în considerare factori precum legalitatea sursei de proveniență a sumelor confiscate și faptul că lipsea intenția de a induce în eroare autoritățile. Un alt factor avut în vedere în unele cazuri a fost aspectul dacă măsura confiscării reprezenta o sancțiune suplimentară(40).
64. În prezenta cauză, confiscarea este o măsură care se aplică automat ca o consecință a omisiunii de a înștiința autoritatea competentă cu privire la tranzacția interzisă. Putem conveni asupra faptului că, în principiu, măsura confiscării automate, care nu permite unei instanțe să evalueze împrejurările cauzei, s‑ar putea dovedi problematică din punctul de vedere al proporționalității sale. Cu toate acestea, se pare că dreptul român leagă caracterul automat al confiscării de faptul că tranzacția interzisă și deci nelegală nu a fost notificată. Așadar, în cazul în care un judecător constată că tranzacția a fost legală, măsura confiscării automate nu ar lua naștere ca o consecință a acestui fapt.
65. Pentru acest motiv, a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, considerăm că măsura confiscării automate reprezintă o restrângere a dreptului de proprietate, care este însă proporțională cu obiectivul de a descuraja persoanele să încalce măsurile restrictive instituite împotriva Rusiei, ce au fost ele însele adoptate pentru a atinge obiective legitime de interes general(41).
66. Prin urmare, considerăm că la prima și la cea a doua întrebare trebuie să se răspundă că măsurile naționale care prevăd confiscarea întregului venit obținut dintr‑o tranzacție efectuată cu încălcarea Deciziei 2014/512/PESC reprezintă o restrângere proporțională a dreptului de proprietate. Această concluzie este valabilă chiar și atunci când confiscarea reprezintă o consecință automată a omisiunii de a înștiința autoritățile naționale competente cu privire la tranzacție.
D. Cu privire la a treia întrebare
67. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă interdicția prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC este aplicabilă și în cazul în care produsele militare care au făcut obiectul operațiunilor de intermediere nu au fost niciodată importate fizic pe teritoriul unui stat membru.
68. Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să interpreteze o dispoziție generală a unei decizii PESC de impunere a unor măsuri restrictive împotriva unei țări terțe.
69. Curtea nu a avut încă ocazia de a clarifica aspectul dacă articolul 24 alineatul (1) TUE și articolul 275 TFUE exclud o astfel de competență.
70. Considerăm că articolul 24 alineatul (1) TUE și articolul 275 TFUE exclud efectiv competența Curții de a interpreta dispozițiile unor măsuri PESC în scopul de a clarifica semnificația acestora.
71. O astfel de interpretare este conformă cu scopul limitării competenței prevăzute de dispozițiile acestor două tratate. Prin aceste dispoziții, autorii tratatelor au urmărit în esență să excludă Curtea din procesul de elaborare a politicilor în materie de PESC. În ipoteza în care Curtea ar putea alege între mai multe posibile semnificații ale unei norme juridice, aceasta ar influența în mod necesar alegerea politică operată de autorul (autorii) respectivei norme juridice. Acest lucru este valabil chiar și atunci când interpretarea jurisprudențială este limitată printre altele de necesitatea de a interpreta o normă în conformitate cu intenția autorului (autorilor) ei. O astfel de intenție nu este întotdeauna evidentă, ceea ce înseamnă că aceasta devine ea însăși o chestiune de interpretare jurisprudențială(42).
72. O astfel de poziție este în contradicție cu opinia noastră potrivit căreia Curtea poate evalua conformitatea cu drepturile fundamentale a tuturor măsurilor PESC, inclusiv a celor cu aplicabilitate generală (a se vedea punctele 49 și 50 din prezentele concluzii)? În fond, demersul intelectual care trebuie întreprins în cadrul controlului jurisdicțional necesită înțelegerea atât a normei care este interpretată, cât și a normei în raport cu care aceasta este interpretată. Prin urmare, atunci când Curtea evaluează conformitatea unei măsuri PESC cu carta, aceasta nu trebuie să interpreteze doar carta, ci și dispoziția PESC a cărei legalitate este evaluată. Totuși, nicio astfel de contradicție nu ar lua naștere dacă s‑ar admite că, în efectuarea unui control de legalitate, Curtea este ținută de semnificația dată măsurii controlate de autorul acesteia, care o prezintă Curții fie în calitate de parte într‑o acțiune introdusă în mod direct în fața Curții, fie în calitate de participant la procedura trimiterii preliminare. Ceea ce i se permite însă Curții să aprecieze, fără a aduce atingere limitării competenței prevăzute la articolul 24 alineatul (1) TUE și la articolul 275 TFUE, este aspectul dacă o normă PESC, astfel cum este aceasta înțeleasă de autorul său, este permisă în lumina drepturilor și a principiilor fundamentale ale Uniunii.
73. Dimpotrivă, atunci când Curtea este sesizată în cadrul procedurii trimiterilor preliminare, la fel ca în prezenta cauză, cu o cerere de explicare a semnificației unei norme PESC care nu este clară pentru instanța de trimitere, ea este pusă în situația de a examina o normă căreia în mod necesar îi pot fi atribuite semnificații diferite. În procedura menționată, semnificația preconizată de autorul (autorii) normei este una singură, ceilalți participanți putând avea puncte de vedere diferite. În procedura trimiterii preliminare Curtea este, așadar, chemată să decidă care este semnificația „corectă”.
74. Ne‑am putea pe bună dreptate întreba care este motivul pentru care Curtea trebuie să urmeze semnificația propusă de autorul unei norme atunci când evaluează legalitatea acesteia, dar poate atribui unei norme o semnificație diferită de cea propusă de autorul acesteia atunci când o interpretează în cadrul procedurii trimiterilor preliminare.
75. Motivul constă în scopul diferit al celor două tipuri de competență exercitate de Curte. Evaluarea legalității unei măsuri PESC (indiferent dacă aceasta are loc, de exemplu, în cadrul acțiunilor în anulare, în cadrul cererilor de decizie preliminară privind validitatea sau în cadrul acțiunilor în despăgubire) are ca scop stabilirea faptului că o normă care are semnificația atribuită de Consiliu nu poate fi acceptată în ordinea juridică a Uniunii. Altfel spus, Curtea nu poate pune sub semnul întrebării semnificația pe care Consiliul a atribuit‑o unei norme, însă poate verifica dacă semnificația atribuită de acesta este conformă cu drepturile și principiile fundamentale ale Uniunii.
76. În schimb, în contextul unei cereri de decizie preliminară cu privire la interpretare, este vorba despre semnificația normei, astfel cum aceasta a fost înțeleasă de diferiți actori, precum autorul (autorii) acesteia, părțile din litigiul principal și instanța de trimitere însăși. După ce norma iese din procesul decizional, aceasta dobândește o „viață de sine‑stătătoare”, ca să spunem așa. Dacă este posibil ca unei norme să îi fie atribuite mai multe semnificații în cadrul aplicării sale (și acest lucru este posibil numai dacă semnificațiile astfel atribuite nu sunt contrare drepturilor și principiilor fundamentale ale Uniunii), nu există niciun motiv pentru care o anumită semnificație ar trebui să prevaleze asupra alteia. Din considerente de uniformitate, ordinea constituțională a Uniunii a conferit Curții competența de a alege una dintre posibilele semnificații. Această competență a fost însă exclusă în cadrul PESC.
77. Această limitare a competenței vine în mod necesar cu un preț pentru uniformitatea dreptului în materie de PESC. Dat fiind faptul că noțiunea de servicii de intermediere poate fi interpretată în diferite moduri, aceasta poate dobândi o anumită semnificație în cadrul instanțelor unui stat membru și o altă semnificație în cadrul instanțelor altui stat membru. Cu toate acestea, trebuie să se pornească de la premisa că autorii tratatelor au acceptat posibilitatea existenței unor astfel de divergențe, atunci când au limitat competența Curții prin articolul 24 alineatul (1) TUE și prin articolul 275 TFUE. Este posibil ca autorii tratatelor să fi preferat ca astfel de divergențe să fie soluționate prin mecanisme de natură politică, iar nu jurisdicțională. În ipoteza în care rolul de asigurare a uniformității ar trebui să fie încredințat Curții, în același mod în care se întâmplă în temeiul Tratatului FUE, atunci limitarea competenței întemeiată pe aceste două dispoziții va trebui să fie eliminată prin modificarea tratatelor.
78. În schimb, în cazul în care o decizie PESC nu este pusă în aplicare de statele membre, ca în prezenta cauză, ci de Uniune, printr‑un regulament adoptat în temeiul articolului 215, Curtea va beneficia de o competență deplină de interpretare a respectivului regulament, pe care o poate exercita prin intermediul procedurii preliminare(43). Un regulament adoptat în temeiul articolului 215 reprezintă o măsură adoptată în temeiul Tratatului FUE, prin care Uniunea Europeană alege semnificația care trebuie atribuită unei norme prevăzute de o decizie PESC. Întrucât s‑ar putea să nu fie clar care este semnificația pe care Uniunea o alege, Curtea a primit, în temeiul tratatelor, sarcina de a clarifica acest aspect, în scopul de a asigura aplicarea uniformă a respectivului regulament.
79. Mai concret, aceasta ar însemna că, în cazul în care Regulamentul nr. 833/2014 ar fi pus în întregime în aplicare articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2014/512/PESC prin includerea interdicției serviciilor de intermediere legate de produsele militare, Curtea ar fi cea căreia i‑ar reveni sarcina de a interpreta dacă noțiunea de servicii de intermediere acoperă și tranzacțiile în legătură cu produse care nu au fost niciodată importate fizic pe teritoriul unui stat membru. Interpretarea efectuată de Curte ar privi însă doar acest regulament, iar nu și respectiva decizie PESC.
80. În acest sens, argumentul Comisiei potrivit căruia Curtea are competența de a interpreta Decizia 2014/512/PESC întrucât interdicția serviciilor de intermediere în legătură cu produsele militare ar fi trebuit să fie pusă în aplicare prin Regulamentul nr. 833/2014 nu poate fi acceptat. Chiar dacă ar fi adevărat că neincluderea de către Consiliu a serviciilor de intermediere într‑un regulament adoptat în temeiul articolului 215 a fost greșită, interpretarea noțiunii de servicii de intermediere conținute într‑un astfel de regulament nu ar afecta semnificația pe care această noțiune o are în decizia PESC. Pentru acest motiv, nu este necesar să se analizeze dacă obligația de a pune în aplicare interdicția serviciilor de intermediere cu privire la produsele militare exista în temeiul tratatelor.
81. Pe baza celor expuse mai sus, propunem Curții să constate că nu are competența de a răspunde la cea de a treia întrebare.
IV. Concluzie
82. Propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Tribunalul București după cum urmează:
„Principiul securității juridice, principiul nulla poena sine lege și dreptul fundamental de proprietate nu se opun măsurilor naționale care prevăd confiscarea în întregime a veniturilor obținute dintr‑o tranzacție efectuată cu încălcarea Deciziei 2014/512/PESC. Această concluzie este valabilă chiar și atunci când confiscarea reprezintă o consecință automată a omisiunii de a înștiința autoritățile naționale competente cu privire la tranzacție.
Curtea de Justiție nu este competentă să răspundă la cea de a treia întrebare.”