Cauza T‑73/04
Le Carbone‑Lorraine
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Concurență − Înțelegeri − Piața produselor pe bază de carbon și de grafit pentru aplicații electrice și mecanice − Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor – Gravitatea și durata încălcării − Circumstanțe atenuante – Cooperare în cursul procedurii administrative – Principiul proporționalității − Principiul egalității de tratament”
Sumarul hotărârii
1. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Încălcare complexă
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 litera A]
2. Concurență – Norme comunitare – Încălcări – Amenzi – Încălcare unică
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
3. Concurență – Norme comunitare – Aplicare de către Comisie – Autonomie în raport cu aprecierile efectuate de autoritățile din state terțe
[art. 3 alin. (1) lit. (g) CE și art. 81 CE]
4. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Luare în considerare a efectelor încălcării în ansamblu
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
5. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Stabilirea prețurilor – Obligația Comisiei de a se raporta, pentru a aprecia impactul unei încălcări, la concurența care ar fi existat în lipsa acesteia
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 litera A]
6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Gravitatea participării fiecărei întreprinderi
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Cifra de afaceri globală a întreprinderii vizate – Cifra de afaceri realizată pe baza produselor care au făcut obiectul încălcării
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
8. Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare
[art. 253 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Caracter descurajator – Cerință generală care trebuie să ghideze Comisia pe parcursul calculării amenzilor
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 litera A]
10. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Punere în aplicare a unui program de aliniere la normele comunitare de concurență
[art. 81 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
11. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Rol pasiv sau imitativ al întreprinderii
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3 prima liniuță]
12. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Regulamentul nr. 2842/98 al Comisiei; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3]
13. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Comportament diferit de cel convenit în cadrul înțelegerii
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3 a doua liniuță]
14. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Încetarea încălcării înainte de intervenția Comisiei
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3 a treia liniuță]
15. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Reducerea cuantumului amenzii în schimbul unei colaborări care permite determinarea gradului de participare a unei alte întreprinderi
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3 a șasea liniuță]
16. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii acuzate
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului; Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei, punctul D alineatul (2)]
17. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Situația financiară a întreprinderii în cauză
(Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15)
1. În cadrul aplicării articolului 81 CE, definirea pieței în cauză este necesară, dacă este cazul, pentru a determina dacă un acord poate aduce atingere comerțului dintre statele membre și dacă are ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune. În consecință, Comisia are obligația de a efectua o delimitare a pieței în cauză într‑o decizie adoptată în temeiul articolului 81 CE numai în situația în care, fără o asemenea delimitare, nu se poate determina dacă acordul, decizia de asociere a întreprinderilor sau practica concertată în cauză poate aduce atingere comerțului dintre statele membre și dacă are ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune.
Comisia nu este obligată să delimiteze piețele produselor în cauză pentru a analiza gravitatea unei încălcări separat pentru fiecare categorie de produse vizate. Astfel, mai întâi, conform Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, evaluarea gravității unei încălcări trebuie să ia în considerare natura sa, impactul său real asupra pieței, atunci când acesta poate fi măsurat, și mărimea pieței geografice relevante. Or, liniile directoare nu prevăd nicio obligație a Comisiei de a analiza impactul unei înțelegeri separat pentru fiecare categorie de produse în cauză. În plus, în cazul unei încălcări complexe unice care are ca obiect mai multe produse, Comisia nu are obligația de a efectua o analiză separată a fiecărui element al încălcării, nici de a repartiza cuantumul amenzii între aceste diferite elemente, după cum nu are nici obligația de a examina gravitatea fiecărei încălcări atunci când aplică o amendă unică unei întreprinderi care a săvârșit mai multe încălcări, această concluzie nefiind, de altfel, de natură să permită o pedepsire colectivă arbitrară a întreprinderilor implicate într‑o înțelegere.
Conform punctului 1 litera A al șaselea paragraf din liniile directoare menționate, o prezență limitată pe o piață poate conduce eventual la un cuantum de pornire mai redus în cadrul „tratamentului diferențiat” al întreprinderilor implicate într‑o înțelegere. Mai mult, gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre întreprinderile în cauză trebuie examinată de Comisie cu ocazia aprecierii unor eventuale circumstanțe atenuante.
(a se vedea punctele 36, 45, 46 și 48-52)
2. În cadrul aplicării articolului 81 CE, Comisia are posibilitatea de a declanșa o procedură unică pentru practici care privesc mai multe produse diferite, o asemenea procedură putând conduce la adoptarea unei decizii unice în care se constată că o întreprindere a săvârșit mai multe încălcări distincte și prin care i se aplică întreprinderii respective tot atâtea amenzi distincte, fiecare dintre acestea respectând limitele stabilite la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. În cazul în care Comisia apreciază că toate produsele vizate de procedură fac obiectul unei încălcări complexe unice, având în vedere în special funcționarea înțelegerii în cauză, aceasta poate opta pentru a adopta o decizie unică prin care să aplice o amendă unică fiecărei întreprinderi vizate, această alegere nefiind nici ilogică, nici contrară principiului bunei administrări.
(a se vedea punctele 56 și 63-66)
3. Practica urmată de autoritățile din state terțe responsabile cu protecția liberei concurențe nu este obligatorie pentru Comisie, care este responsabilă de punerea în aplicare și de conducerea politicii comunitare de concurență. Astfel, exercitarea competențelor lor de către autoritățile din state terțe, în cadrul competenței lor teritoriale, este supusă unor exigențe care sunt specifice statelor respective. Elementele care constituie baza sistemelor juridice ale altor state în domeniul concurenței nu numai că includ scopuri și obiective specifice, ci conduc și la adoptarea de norme materiale specifice și determină consecințe juridice foarte variate în domeniul administrativ, penal sau civil atunci când autoritățile statelor respective au stabilit existența unor încălcări ale normelor aplicabile în materie de concurență. În schimb, situația juridică este cu totul alta când o întreprindere este vizată, în materie de concurență, exclusiv de aplicarea dreptului comunitar și a normelor de drept ale unuia sau mai multor state membre, și anume când o înțelegere se limitează exclusiv la domeniul de aplicare teritorial al ordinii juridice a Comunității Europene.
Rezultă din aceasta că, atunci când sancționează comportamentul ilicit al unei întreprinderi, chiar dacă acesta își are originea într‑o înțelegere cu caracter internațional, Comisia urmărește menținerea liberei concurențe în cadrul pieței comune, ceea ce reprezintă, în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (g) CE, un obiectiv fundamental al Comunității. Ca urmare a specificității intereselor juridice protejate la nivel comunitar, aprecierile efectuate de către Comisie, în temeiul competențelor sale în materie, se pot deosebi considerabil de cele efectuate de către autoritățile unor state terțe.
(a se vedea punctele 57-60)
4. Atunci când Comisia consideră că un ansamblu de acorduri și/sau de practici concertate constituie o încălcare complexă unică, aceasta nu are obligația, în vederea evaluării cuantumului de pornire al amenzilor, nici de a efectua o examinare completă a practicilor ilicite pe fiecare piață relevantă, nici de a lua în considerare comportamentul efectiv pe care o întreprindere pretinde că l‑a adoptat, singurele de care trebuie să se țină seama fiind efectele rezultate din încălcare în ansamblul său.
(a se vedea punctele 80, 89, 90, 95, 97 și 102)
5. Pentru aprecierea impactului real al unei încălcări asupra pieței, Comisia are obligația să se raporteze la concurența care ar fi existat în mod normal în lipsa încălcării.
În ceea ce privește o înțelegere cu privire la prețuri, este legitim să se deducă de către Comisie că încălcarea a avut efecte din faptul că membrii înțelegerii au luat măsuri pentru aplicarea prețurilor convenite, de exemplu, anunțându‑le clienților, dând angajaților instrucțiuni să le folosească drept bază de negociere și supraveghind aplicarea acestora de către concurenții lor și de către propriile servicii de vânzări. Astfel, pentru a concluziona că există un impact asupra pieței, este suficient ca prețurile convenite să fi servit ca bază pentru stabilirea prețurilor contractelor individuale, limitând astfel marja de negociere a clienților.
În schimb, nu s‑ar putea impune Comisiei, dacă s‑a stabilit punerea în aplicare a unei înțelegeri, să demonstreze în mod sistematic că acordurile au permis în mod efectiv întreprinderilor implicate să atingă un nivel al prețului tranzacției mai mare decât cel care ar fi prevalat în lipsa înțelegerii. În această privință, nu poate fi reținută teza potrivit căreia numai faptul că nivelul prețurilor tranzacției ar fi fost diferit în lipsa coluziunii poate fi luat în considerare pentru a determina gravitatea încălcării. Pe de altă parte, ar fi disproporționat să se impună o astfel de demonstrație care ar consuma resurse considerabile, dat fiind că aceasta necesită folosirea unor calcule ipotetice, bazate pe modele economice, a căror exactitate nu poate fi verificată decât cu dificultate de către instanță și al căror caracter sigur nu este dovedit în niciun fel.
Pentru a aprecia gravitatea încălcării, este decisiv să se știe că membrii înțelegerii au făcut tot ce se putea pentru a da un efect concret intențiilor lor. Acești membri nu pot invoca în propriul beneficiu factori externi care s‑au opus eforturilor lor, făcând din aceștia elemente care să justifice reducerea amenzii.
Prin urmare, Comisia poate în mod legitim să se bazeze pe punerea în aplicare a înțelegerii pentru a deduce existența unui impact asupra pieței, fără a fi necesar să se măsoare cu precizie importanța acestui impact.
Chiar dacă se presupune că impactul concret al înțelegerii nu a fost dovedit în mod corespunzător de către Comisie, calificarea unei încălcări ca fiind „foarte gravă” poate fi corectă. Astfel, cele trei aspecte care trebuie luate în considerare la evaluarea gravității încălcării potrivit Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, care sunt natura sa, impactul său real asupra pieței, atunci când acesta poate fi măsurat, și mărimea pieței geografice relevante, nu au aceeași pondere în cadrul examinării globale. Natura încălcării joacă un rol primordial, în special în caracterizarea încălcărilor ca fiind „foarte grave”. În această privință, din descrierea încălcărilor foarte grave în liniile directoare menționate rezultă că acorduri sau practici concertate care urmăresc în special stabilirea prețurilor pot duce, pentru simplul motiv al naturii proprii, la calificarea lor ca fiind „foarte grave”, fără să fie necesar ca aceste comportamente să fie caracterizate printr‑un impact sau o întindere geografică deosebită. Această concluzie este susținută de faptul că, deși descrierea încălcărilor grave menționează în mod expres impactul asupra pieței și efectele asupra unor zone întinse din piața comună, în schimb, cea a încălcărilor foarte grave nu menționează nicio cerință nici cu privire la un impact concret asupra pieței, nici cu privire la producerea unor efecte într‑o zonă geografică determinată.
(a se vedea punctele 83-87 și 91)
6. La determinarea cuantumului unei amenzi pentru încălcarea normelor de concurență în temeiul Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, trebuie să se distingă aprecierea gravității încălcării, care servește la determinarea nivelului de pornire al amenzii, de cea a gravității relative a participării la încălcare a fiecăreia dintre întreprinderile vizate, acest din urmă aspect trebuind să fie examinat în cadrul eventualei aplicări a unor circumstanțe agravante sau atenuante.
(a se vedea punctul 100)
7. Comisia nu este obligată ca, la determinarea cuantumului amenzilor în funcție de gravitatea și de durata încălcării, să efectueze calculul pornind de la cuantumurile întemeiate pe cifra de afaceri a întreprinderilor în cauză și mai exact pe cifra de afaceri realizată cu produsele în cauză. Deși nu se poate nega că aceasta din urmă poate constitui o bază adecvată pentru a evalua atingerile aduse concurenței pe piața produselor respective, precum și importanța relativă a participanților la o înțelegere în raport cu produsele în cauză, nu este mai puțin adevărat că acest element nu constituie, în niciun caz, singurul criteriu potrivit căruia Comisia trebuie să aprecieze gravitatea încălcării. Limitarea aprecierii caracterului proporțional al cuantumului de pornire al amenzii la corelarea dintre cuantumul respectiv și cifra de afaceri pentru produsele în discuție ar însemna să se atribuie o importanță excesivă acestui element. Natura specifică a încălcării, impactul concret al acesteia, mărimea geografică a pieței afectate și necesarul efect descurajator al amenzii sunt tot atâtea elemente care pot justifica cuantumul sus‑menționat.
(a se vedea punctele 114, 118 și 119)
8. În ceea ce privește stabilirea amenzilor pentru încălcarea dreptului concurenței, Comisia își îndeplinește obligația de motivare dacă, în cadrul deciziei, indică elementele în funcție de care a apreciat gravitatea și durata încălcării săvârșite, fără a avea obligația de a include în aceasta o expunere mai detaliată sau datele cifrice privind modul de calcul al amenzii. Indicarea datelor cifrice referitoare la modul de calcul al amenzii, oricât de utile ar fi asemenea date, nu este indispensabilă pentru a respecta obligația de motivare.
În ceea ce privește motivarea cuantumurilor de pornire în termeni absoluți, amenzile constituie un instrument al politicii de concurență a Comisiei, care trebuie să poată dispune de o marjă de apreciere la stabilirea cuantumului acestora pentru a orienta comportamentul întreprinderilor în sensul respectării normelor de concurență. De asemenea, trebuie să se evite posibilitatea ca amenzile să fie ușor prevăzute de operatorii economici. Prin urmare, nu se poate solicita Comisiei să furnizeze în această privință alte motive decât cele referitoare la gravitatea încălcării.
(a se vedea punctele 129 și 130)
9. Întrucât descurajarea constituie o finalitate a amenzilor pentru încălcări ale normelor de concurență, cerința de a o asigura constituie o cerință generală care trebuie să ghideze Comisia pe parcursul calculării amenzilor și nu implică în mod necesar ca acest calcul să se caracterizeze printr‑o etapă specifică destinată unei evaluări globale a tuturor circumstanțelor relevante în vederea realizării acestei finalități.
Pentru a lua în considerare obiectivul de descurajare, Comisia nu a definit în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO o metodologie sau criterii individualizate a căror expunere specifică ar fi susceptibilă să aibă forță obligatorie. Punctul 1 litera A al patrulea paragraf din liniile directoare, în contextul indicațiilor cu privire la evaluarea gravității unei încălcări, menționează numai necesitatea de a stabili cuantumul amenzii la un nivel care să îi asigure un efect suficient de descurajator.
(a se vedea punctele 131 și 132)
10. Deși este important ca o întreprindere să ia măsuri pentru a împiedica săvârșirea în viitor a unor noi încălcări ale dreptului comunitar al concurenței de către membrii personalului său, de exemplu, prin punerea în aplicare a unui program de conformitate cu normele de concurență, faptul că sunt luate asemenea măsuri nu schimbă cu nimic realitatea încălcării constatate. La determinarea cuantumului unei amenzi aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, Comisia nu are, așadar, obligația de a reține un astfel de element nici ca circumstanță atenuantă, nici în cadrul luării în considerare a efectului descurajator al amenzii, a fortiori în cazul în care încălcarea în cauză constituie o încălcare vădită a articolului 81 CE. În această privință, este lipsită de relevanță împrejurarea că astfel de măsuri au fost puse în aplicare de întreprindere înainte de intervenția Comisiei. În plus, este imposibil să se determine gradul de eficacitate al măsurilor interne luate de o întreprindere pentru a preveni repetarea încălcărilor dreptului concurenței.
(a se vedea punctele 143, 144 și 231)
11. „Rolul exclusiv pasiv sau imitativ” al unei întreprinderi în comiterea unei încălcări constituie, dacă este dovedit, o circumstanță atenuantă, conform punctului 3 prima liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, având în vedere că acest rol pasiv implică adoptarea de către întreprinderea în cauză a unei „atitudini rezervate”, cu alte cuvinte, lipsa participării active la elaborarea acordului sau a acordurilor anticoncurențiale.
Dintre elementele de natură să evidențieze rolul pasiv al unei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri, pot fi luate în considerare caracterul mult mai sporadic al participărilor acesteia la reuniuni în raport cu membrii obișnuiți ai înțelegerii, precum și intrarea tardivă a întreprinderii pe piața care a făcut obiectul încălcării, independent de durata participării la aceasta, sau, de asemenea, existența unor declarații exprese în acest sens din partea reprezentanților întreprinderilor terțe care au participat la încălcare. Nu este suficient, așadar, ca, în anumite perioade ale înțelegerii sau în privința anumitor acorduri ale înțelegerii, întreprinderea vizată să fi avut o „atitudine rezervată”. În plus, abordarea constând în a separa aprecierea atitudinii unei întreprinderi în funcție de obiectul acordurilor sau al practicilor concertate în cauză pare cel puțin teoretică în cazul în care acestea din urmă se înscriu într‑o strategie generală care determină liniile de activitate ale membrilor înțelegerii pe piață și limitează libertatea comercială a acestora, urmărind un obiectiv anticoncurențial identic și un scop economic unic, și anume denaturarea evoluției normale a prețurilor și restrângerea concurenței pe piața în cauză.
Pe de altă parte, faptul că o întreprindere a pus capăt participării sale la înțelegere numai cu câteva luni înaintea celorlalți membri ai înțelegerii nu justifică reducerea cuantumului amenzii în temeiul circumstanței atenuante care constă în „rolul exclusiv pasiv sau imitativ în comiterea încălcării”.
(a se vedea punctele 163, 164, 179, 180 și 184)
12. În cazul în care Comisia aplică într‑o decizie metoda expusă în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO și concluzionează că nu există circumstanțe atenuante pentru întreprinderea vizată, aceasta din urmă poate solicita instanței comunitare să beneficieze de o circumstanță atenuantă și de reducerea cuantumului amenzii corelative, deși nu a pretins acest lucru în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile.
Astfel, articolul 4 din Regulamentul nr. 2842/98 privind audierea părților în anumite proceduri în conformitate cu articolele [81 CE] și [82 CE], ce prevede că părțile care doresc să își facă cunoscute punctele de vedere cu privire la obiecțiunile formulate împotriva lor vor proceda la aceasta în scris și pot expune în observațiile scrise toate motivele și faptele care le sunt utile în apărare, nu impune întreprinderilor destinatare ale unei comunicări privind obiecțiunile să ceară în mod formal recunoașterea unor circumstanțe atenuante.
În plus, comunicarea privind obiecțiunile este un act pregătitor în raport cu decizia care constituie elementul final al procedurii și în care Comisia se pronunță asupra răspunderilor întreprinderilor și, dacă este cazul, cu privire la sancțiunile care trebuie să le fie aplicate.
Pentru a determina cuantumul amenzii, Comisia trebuie să țină seama de toate împrejurările cauzei și în special de gravitatea și de durata încălcării, care sunt cele două criterii menționate explicit la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. În cazul în care o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, trebuie examinată gravitatea relativă a participării la încălcare a fiecăreia dintre acestea pentru a determina dacă, în ceea ce le privește, există circumstanțe agravante sau atenuante. Punctele 2 și 3 din liniile directoare menționate, de la care Comisia nu se poate abate, prevăd ajustarea cuantumului de bază al amenzii în funcție de anumite circumstanțe agravante și atenuante, specifice fiecărei întreprinderi vizate.
(a se vedea punctele 188-194)
13. Pentru a determina dacă o întreprindere trebuie să beneficieze de o circumstanță atenuantă în temeiul neaplicării efective a acordurilor ilicite, potrivit punctului 3 a doua liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, trebuie să se verifice dacă, în perioada în care a aderat la acordurile menționate, întreprinderea s‑a sustras în mod efectiv de la aplicarea acestora prin adoptarea unui comportament concurențial pe piață sau, cel puțin, dacă a încălcat în mod clar și în mare măsură obligațiile privind punerea în aplicare a înțelegerii, astfel încât a perturbat însăși funcționarea acesteia.
(a se vedea punctul 196)
14. O întreprindere care a luat parte la o încălcare a dreptului comunitar al concurenței nu poate beneficia de o circumstanță atenuantă în temeiul punctului 3 a treia liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO dacă a pus capăt practicilor anticoncurențiale în urma intervenției autorităților de concurență din state terțe.
(a se vedea punctul 230)
15. Cu ocazia determinării cuantumului amnezii pentru încălcarea dreptului comunitar al concurenței, o reducere a amenzii în temeiul unei cooperări în cadrul procedurii administrative nu este justificată decât dacă comportamentul întreprinderii în cauză a permis Comisiei să constate, cu mai puțină dificultate, existența unei încălcări și, dacă este cazul, să îi pună capăt.
Furnizarea de informații care au permis Comisiei să evalueze mai riguros gradul de cooperare în cadrul procedurilor al uneia dintre întreprinderile implicate într‑un cartel în vederea determinării cuantumului amenzii acesteia și care au facilitat, așadar, misiunea Comisiei în cadrul investigației poate constitui o „cooperare efectivă a întreprinderii în afara sferei de aplicare a Comunicării privind cooperarea” în sensul punctului 3 a șasea liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO.
Cu toate acestea, întrucât informațiile menționate trebuie să se refere la practicile anticoncurențiale care fac obiectul investigației, nu pot fi reținute informații care au legătură cu alt teritoriu decât cel care face obiectul investigației.
(a se vedea punctele 238, 239 și 253)
16. Comisia dispune de o largă putere de apreciere în legătură cu metoda de calcul al amenzilor pentru încălcarea dreptului comunitar al concurenței și, în această privință, poate să țină seama de elemente multiple, printre care figurează cooperarea întreprinderilor vizate în cursul investigației realizate de către serviciile acestei instituții. Aceasta dispune, de asemenea, de o largă marjă de apreciere pentru a evalua calitatea și utilitatea cooperării unei întreprinderi, în special în raport cu contribuțiile altor întreprinderi. Având în vedere această putere de apreciere care se exprimă, printre altele, prin indicarea, în Comunicarea privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri, a unui interval între 10 % și 50 % pentru mărimea reducerii, reducerea maximă de 50 % nu rezultă automat din constatarea faptului că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la punctul D alineatul (2) prima și a doua liniuță din comunicarea menționată.
Comisia își poate întemeia aprecierea cuantumului reducerii acordate pe faptul că, pe de o parte, elementele de probă furnizate de întreprinderea vizată nu aveau decât o valoare adăugată limitată ținând seama de elementele aflate deja în posesia sa și, pe de altă parte, cooperarea întreprinderii respective începuse după ce aceasta primise cererea de informații care îi fusese adresată în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17.
Astfel, pe de o parte, reducerea amenzilor în cazul cooperării întreprinderilor participante la încălcări ale dreptului comunitar al concurenței se întemeiază pe ideea că o astfel de cooperare facilitează sarcina Comisiei de a constata existența unei încălcări și, dacă este cazul, de a pune capăt acestei încălcări. Prin urmare, Comisia nu poate face abstracție de utilitatea informației furnizate, care depinde în mod necesar de elementele de probă de care dispune deja. În această privință, deși diferența fundamentală aflată la baza punctelor B, C și D din Comunicarea privind cooperarea este utilitatea informației comunicate, Comisia poate utiliza criteriul utilității pentru a decide cuantumul reducerii pentru fiecare categorie de reducere de amendă prevăzută la punctele menționate.
Pe de altă parte, în cadrul unei aprecieri de ansamblu, Comisia poate ține seama de faptul că o întreprindere nu i‑a comunicat documente decât după primirea unei cereri de informații, fără ca acesta să poată fi totuși considerat determinant pentru minimalizarea cooperării unei întreprinderi în temeiul punctului D alineatul (2) prima liniuță din Comunicarea privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri.
(a se vedea punctele 271-274, 276, 277, 279 și 283)
17. Deși Comisia nu este obligată ca, la determinarea cuantumului amenzii pentru încălcarea dreptului comunitar al concurenței, să țină seama de situația financiară deficitară a întreprinderii vizate, având în vedere că recunoașterea unei asemenea obligații ar echivala cu conferirea unui avantaj concurențial nejustificat întreprinderilor care sunt cel mai puțin adaptate condițiilor pieței, aceasta poate totuși să decidă reducerea cuantumului amenzii din cauza dificultăților financiare grave combinate cu mai multe condamnări recente la plata unor amenzi pentru încălcări ale dreptului concurenței săvârșite simultan, considerând astfel că nu este necesar, pentru a garanta o descurajare efectivă, să fie aplicată întreprinderii respective toată amenda.
(a se vedea punctele 308, 314 și 315)