Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesverwaltungsgericht (Austria) la 16 februarie 2024 – Umweltorganisation Virus – Verein Projektwerkstatt für Umwelt und Soziales și alții/Amt der Niederösterreichischen Landesregierung, Abteilung Landesstraßenplanung – ST3
(Cauza C-131/24, VIRUS și alții)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesverwaltungsgericht
Părțile din procedura principală
Reclamanți: Umweltorganisation VIRUS – Verein Projektwerkstatt für Umwelt und Soziales, Bürgerinitiative „Nein zur Spange Wörth”, A.H. și alții, Umweltorganisation Verein Lebenswertes Traisental, Umweltorganisation FG LANIUS – Forschungsgemeinschaft für regionale Faunistik und angewandten Naturschutz
Pârât: Amt der Niederösterreichischen Landesregierung, Abteilung Landesstraßenplanung – ST3
Autoritatea care a adoptat decizia atacată: Amt der Niederösterreichischen Landesregierung, Gruppe Wirtschaft, Sport und Tourismus, Abteilung Anlagenrecht – WST1
Alte părți la procedură: Autobahnen- und Schnellstraßen-Finanzierungs-Aktiengesellschaft (ASFINAG), Stadt St. Pölten, Marktgemeinde Ober-Grafendorf
Întrebările preliminare
Articolul 5 din Directiva 2009/147/CE (Directiva păsări)1 trebuie interpretat în sensul că elementul constitutiv al perturbării deliberate prevăzute la litera (d) a acestui articol nu este îndeplinit în cazul în care deși este posibilă perturbarea unor exemplare izolate din anumite specii, prin luarea în timp util și într-o formă adecvată a unor măsuri se evită orice impact asupra obiectivului prevăzut la articolul 2 din directivă?
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: trebuie exclusă orice îndoială științifică în ceea ce privește eficiența măsurilor menționate, în sensul că aprecierea de specialitate bine fundamentată a unui expert numit de instanță este suficientă în această privință sau, dimpotrivă, trebuie să existe o documentație științifică obiectivă care să ateste o experiență practică pozitivă în privința acestor măsuri?
____________
1 Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO 2010, L 20, p. 7).