Language of document :

Acțiune introdusă la 8 mai 2013 - Ryanair Holdings/Comisia

(Cauza T-260/13)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Ryanair Holdings plc (Dublin, Irlanda) (reprezentanţi: G. Berrisch, avocat, şi D. Hull, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei C (2013) 1106 final a Comisiei Europene din 27 februarie 2013 de declarare a unei concentrări ca fiind incompatibilă cu piața internă și cu Acordul privind SEE (cazul COMP/M.6663 - Ryanair/Aer Lingus III);

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă un singur motiv, susținând că, în speță, Comisia a constatat în mod eronat și nu a demonstrat conform cerințelor legale faptul că concentrarea, astfel cum a fost modificată prin angajamentele asumate de reclamantă, ar afecta semnificativ concurența efectivă pe piața comună. Reclamanta invocă de asemenea încălcarea de către Comisie a principiului proporționalității, a principiului bunei administrări și a obligației de motivare.

În susținerea argumentelor invocate, reclamanta arată că Comisia a săvârșit erori evidente de apreciere și a încălcat principiile menționate mai sus în legătură cu a) angajamentele referitoare la cesionarea operațiunilor Aer Lingus în favoarea Flybe Group plc pentru 43 de rute care se suprapun; b) angajamentele referitoare la rutele Dublin-Londra, Cork-Londra și Shannon-Londra; c) angajamentele referitoare la operațiunile Aer Arann legate de cele 43 de rute care se suprapun, pe care ar opera Flybe și d) angajamentele referitoare la rutele pentru care Comisia a identificat probleme potențiale din punctul de vedere al concurenței.

____________