HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
21 decembrie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii Europene – Articolele 21 și 45 TFUE – Dreptul cetățenilor Uniunii de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre – Lucrător care a dobândit cetățenia statului membru gazdă, păstrând totodată cetățenia sa de origine – Directiva 2004/38/CE – Articolul 3 – Destinatarii – Articolul 2 punctul 2 litera (d) – Membru de familie – Ascendenți direcți care se află în întreținerea unui lucrător cetățean al Uniunii – Articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (d) – Drept de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni – Păstrarea statutului de persoană aflată în întreținere în statul membru gazdă – Articolul 14 alineatul (2) – Păstrarea dreptului de ședere – Regulamentul (UE) nr. 492/2011 – Articolul 7 alineatul (2) – Egalitate de tratament – Avantaje sociale – Prestații de asistență socială – Sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă”
În cauza C‑488/21,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Court of Appeal (Curtea de Apel, Irlanda), prin decizia din 27 iulie 2021, primită de Curte la 10 august 2021, în procedura
GV
împotriva
Chief Appeals Officer,
Social Welfare Appeals Office,
The Minister for Employment Affairs and Social Protection,
Irlanda,
The Attorney General,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul L. Bay Larsen, vicepreședinte, domnul A. Arabadjiev, doamna A. Prechal, domnii E. Regan, F. Biltgen și N. Piçarra, președinți de cameră, domnii S. Rodin și P. G. Xuereb, doamna L. S. Rossi, domnii A. Kumin (raportor) și N. Wahl, doamna I. Ziemele, domnul D. Gratsias și doamna M. L. Arastey Sahún, judecători,
avocat general: doamna T. Ćapeta,
grefier: doamna C. Strömholm, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 18 octombrie 2022,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru GV, de D. Shortall, SC, P. Brazil, BL, și S. Kirwan, solicitor;
– pentru Chief Appeals Officer, Social Welfare Appeals Office, Minister for Employment Affairs and Social Protection, Irlanda și Attorney General, de M. Browne, Chief State Solicitor, A. Delaney și A. Joyce, în calitate de agenți, asistați de N. J. Travers, SC, și de A. Carroll, BL;
– pentru guvernul ceh, de M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;
– pentru guvernul danez, de M. Jespersen, C. Maertens, V. Pasternak Jørgensen, M. Søndahl Wolff și Y. T. Thyregod Kollberg, în calitate de agenți;
– pentru guvernul german, de J. Möller, R. Kanitz și N. Scheffel, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de E. Montaguti și J. Tomkin, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 16 februarie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, rectificări în JO 2004, L 229, p. 35, în JO 2005, L 197, p. 34, precum și în JO 2007, L 204, p. 28, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între GV, pe de o parte, și Chief Appeals Officer (directorul Oficiului pentru Contestații, Irlanda), Social Welfare Appeals Office (Oficiul pentru Contestații în Materie de Protecție Socială, Irlanda), Minister for Employment Affairs and Social Protection (ministrul muncii și protecției sociale, Irlanda), Irlanda și Attorney General (Procurorul General, Irlanda), pe de altă parte, în legătură cu acordarea unei alocații pentru handicap lui GV (denumită în continuare „alocația pentru handicap”).
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Regulamentul (CE) nr. 883/2004
3 Titlul III din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificări în JO 2004, L 200, p. 1, precum și în JO 2007, L 204, p. 30, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82, denumit în continuare „Regulamentul nr. 883/2004”) cuprinde un capitol 9, intitulat „Prestații speciale în numerar de tip necontributiv”. În acest capitol, articolul 70 din acest regulament, intitulat la rândul său „Dispoziții generale”, prevede:
„(1) Prezentul articol se aplică prestațiilor speciale în numerar de tip necontributiv, furnizate în conformitate cu legislația care, dat fiind domeniul său de aplicare personal, obiectivele și condițiile de eligibilitate, are totodată caracteristicile legislației de securitate socială prevăzute la articolul 3 alineatul (1) și ale asistenței sociale.
(2) În sensul prezentului capitol, «prestații speciale în numerar de tip necontributiv» înseamnă prestații:
[…]
(c) sunt enumerate în anexa X.
[…]”
4 Anexa X la regulamentul menționat, care enumeră „[p]restații[le] speciale în numerar de tip necontributiv”, în sensul articolului 70 alineatul (2) litera (c) din același regulament, prevede că, în ceea ce privește Irlanda, printre aceste prestații figurează „alocați[a] pentru handicap (Social Welfare Consolidation Act 2005 – Legea consolidată din 2005 privind securitatea socială și serviciile sociale, partea 3 capitolul 10)”.
Regulamentul (UE) nr. 492/2011
5 Articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO 2011, L 141, p. 1) prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea.
(2) Acesta beneficiază de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali.”
Directiva 2004/38
6 Potrivit considerentelor (3) și (5) ale Directivei 2004/38:
„(3) Cetățenia Uniunii [Europene] ar trebui să constituie statutul fundamental al resortisanților din statele membre, dacă aceștia își exercită dreptul la liberă circulație și ședere. Este așadar necesar să se codifice și să se revizuiască instrumentele comunitare existente care tratează în mod separat lucrătorii care desfășoară activități salariate, cei care desfășoară activități independente, precum și studenții și alte persoane inactive, în scopul simplificării și întăririi dreptului la liberă circulație și ședere pentru toți cetățenii Uniunii.
[…]
(5) Pentru a se putea exercita în condiții obiective de libertate și demnitate, dreptul tuturor cetățenilor Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ar trebui să fie acordat și membrilor familiilor acestora, indiferent de cetățenie […]”
7 Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede la punctul 2 litera (d):
„În sensul prezentei directive:
2. prin «membru de familie» se înțelege:
[…]
(d) ascendenții direcți care se află în întreținere […]”
8 Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Destinatarii”, prevede la alineatul (1):
„Prezenta directivă se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într‑un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, precum și membrilor familiei sale, conform definiției de la articolul 2 punctul 2, care îl însoțesc sau i se alătură.”
9 Capitolul III din Directiva 2004/38, intitulat „Dreptul de ședere”, cuprinde articolele 7 și 14 din aceasta.
10 Acest articol 7, intitulat „Dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni”, prevede la alineatul (1):
„Toți cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni în cazurile în care:
(a) sunt lucrători care desfășoară activități salariate sau activități independente în statul membru gazdă sau
(b) dispun de suficiente resurse pentru ei și pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în cursul șederii și dețin asigurări medicale complete în statul membru gazdă […]
(c) – sunt înscriși într‑o instituție privată sau publică, acreditată sau finanțată de către statul membru gazdă pe baza legislației sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională, și
– dețin asigurări medicale complete în statul membru gazdă și asigură autoritatea națională competentă, printr‑o declarație sau o altă procedură echivalentă la propria alegere, că posedă suficiente resurse pentru ei înșiși și pentru membrii de familie, astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în timpul perioadei de ședere sau
(d) sunt membri de familie care însoțesc ori se alătură unui cetățean al Uniunii care îndeplinește el însuși condițiile menționate la literele (a), (b) sau (c).”
11 Articolul 14 din această directivă, intitulat „Păstrarea dreptului de ședere”, prevede la alineatul (2):
„Cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora au dreptul de ședere prevăzut la articolele 7, 12 și 13, atât timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute de aceste articole.
În cazuri speciale, dacă există bănuiala rezonabilă potrivit căreia un cetățean al Uniunii sau membrii familiei acestuia nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolele 7, 12 și 13, statele membre pot verifica aceasta. Această verificare nu se realizează în mod sistematic.”
12 Articolul 16 alineatul (1) din directiva menționată, care figurează în capitolul IV din aceasta, intitulat „Dreptul de ședere permanentă”, prevede:
„Cetățenii Uniunii care și‑au avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani dobândesc dreptul de ședere permanentă pe teritoriul acestuia. Acest drept nu face obiectul condițiilor prevăzute la capitolul III.”
Dreptul irlandez
Regulamentul din 2015
13 Reglementarea de transpunere a Directivei 2004/38 în dreptul irlandez figurează în European Communities (Free Movement of Persons) Regulations 2015 [Regulamentul din 2015 privind Comunitățile Europene (libera circulație a persoanelor)], care a înlocuit, începând cu 1 februarie 2016, European Communities (Free Movement of Persons) (n° 2) Regulations 2006 [Regulamentul (nr. 2) din 2006 privind Comunitățile Europene (libera circulație a persoanelor)] din 18 decembrie 2006 (denumit în continuare „Regulamentul din 2015”).
14 Articolul 3 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul din 2015 definește „membrul de familie recunoscut al cetățeanului Uniunii” după cum urmează:
„(i) soțul sau partenerul civil al cetățeanului Uniunii;
(ii) un descendent direct al cetățeanului Uniunii sau al soțului ori al partenerului său civil și care este:
(I) în vârstă de până la 21 de ani sau
(II) în întreținerea cetățeanului Uniunii sau a soțului ori a partenerului său civil sau
(iii) un ascendent direct care se află în întreținerea cetățeanului Uniunii sau a soțului ori a partenerului său civil.”
15 Dreptul de ședere în Irlanda este instituit la articolul 6 din acest regulament, al cărui alineat (3) litera (a) prevede:
„Un cetățean al Uniunii poate avea reședința în stat pentru o perioadă mai mare de trei luni în cazurile în care:
(i) este lucrător care desfășoară activități salariate sau activități independente în acest stat, sau
(ii) dispune de suficiente resurse pentru el și pentru membrii familiei sale, astfel încât să nu devină o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului și deține asigurări medicale complete pentru el și pentru membrii familiei sale sau
(iii) este înscris într‑o instituție de învățământ acreditată sau finanțată de stat cu scopul principal de a urma studii și deține asigurări medicale complete pentru el și pentru membrii familiei sale și, printr‑o declarație sau în alt mod, demonstrează ministrului că dispune de suficiente resurse pentru el și pentru membrii familiei sale, astfel încât să nu devină o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului sau
(iv) sub rezerva alineatului (4), este membru de familie al unui cetățean al Uniunii care îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile prevăzute la punctele (i), (ii) sau (iii).”
16 Articolul 11 alineatul (1) din regulamentul menționat enunță condițiile păstrării unui drept de ședere în Irlanda. Această dispoziție prevede:
„O persoană care are reședința în stat în temeiul articolelor 6, 9 sau 10 continuă să aibă drept de ședere în stat atât timp cât respectă dispozițiile relevante ale articolului respectiv și nu devine o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului.”
Legea din 2005
17 Articolul 210 alineatele (1) și (9) din Social Welfare Consolidation Act 2005 (Legea consolidată din 2005 privind protecția socială, denumită în continuare „Legea din 2005”) prevede:
„(1) Sub rezerva dispozițiilor prezentei legi, o alocație «alocație pentru handicap») este datorată unei persoane:
(a) care a împlinit vârsta de 16 ani, fără a fi împlinit însă vârsta de pensionare;
(b) care, din cauza unui anumit handicap, este incapabilă în mare măsură să exercite o ocupație (la care se face referire în acest capitol ca fiind o «ocupație adecvată») de o natură care, în cazul în care persoana nu ar fi suferit de handicapul respectiv, ar fi fost adaptată vârstei, experienței și calificărilor sale, indiferent dacă aceasta beneficiază sau nu de un serviciu de formare a persoanelor cu handicap în temeiul articolului 68 din Health Act, 1970 (Legea din 1970 privind sănătatea);
(c) ale cărei mijloace săptămânale de subzistență, sub rezerva alineatului (2), nu depășesc cuantumul alocației pentru handicap (eventual majorate) pe care această persoană ar primi‑o în temeiul capitolului 10 în cazul în care nu ar dispune de mijloace de subzistență.
[…]
(9) O persoană nu este abilitată să primească o alocație pentru handicap în temeiul prezentului articol decât dacă are reședința obișnuită pe teritoriul statului.”
18 Potrivit articolului 246 alineatele (1) și (5) din Legea din 2005:
„(1) Cerința prevăzută în fiecare dintre dispozițiile specificate la alineatul (3), potrivit căreia o persoană trebuie să aibă reședința obișnuită pe teritoriul statului, înseamnă că:
(a) persoana trebuie să aibă reședința obișnuită pe teritoriul statului la data introducerii cererii și că trebuie să aibă reședința obișnuită pe teritoriul statului după introducerea acestei cereri pentru ca să persiste vreun drept de a obține alocația solicitată;
(b) persoana este lucrător care desfășoară activități salariate sau activități independente și care are reședința pe teritoriul statului în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2004/38 […]
(c) persoana este un membru de familie al unei persoane menționate la litera (b) […]
[…]
(5) Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(4) și sub rezerva alineatului (9), o persoană care nu dispune de un drept de ședere pe teritoriul statului nu va fi considerată, în sensul prezentei legi, ca având reședința obișnuită pe teritoriul statului.
[…]”
Litigiul principal și întrebările preliminare
19 GV, resortisantă română, este mama lui AC, de asemenea resortisantă română, aceasta din urmă având reședința și lucrând în Irlanda. AC a obținut, pe de altă parte, cetățenia irlandeză prin naturalizare.
20 În perioada cuprinsă între anul 2009 și anul 2016, GV a avut reședința de mai multe ori în Irlanda înainte de a se întoarce de fiecare dată în România sau în Spania. În plus, aceasta a fost dependentă din punct de vedere financiar de fiica sa, care îi trimitea periodic bani.
21 Din anul 2017, GV are reședința în Irlanda împreună cu fiica sa. La 28 septembrie 2017, ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate legate de artrită, GV a solicitat acordarea alocației pentru handicap în temeiul Legii din 2005.
22 Instanța de trimitere precizează că această alocație, al cărei obiect este protejarea beneficiarilor împotriva sărăciei, constituie o prestație de asistență socială care este plătită fără ca persoana interesată să fi trebuit să plătească contribuții de asigurări sociale. În plus, din decizia de trimitere reiese că, pentru a putea beneficia de alocația menționată, persoana interesată trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume condiții legate de vârsta, de handicapul și de resursele sale. Pe de altă parte, dreptul irlandez exclude plata aceleiași alocații unei persoane care nu are reședința obișnuită în Irlanda, precum o persoană care nu dispune de un drept de ședere în acest stat membru. În sfârșit, această instanță amintește că alocația pentru handicap constituie o „prestație specială în numerar de tip necontributiv”, în sensul Regulamentului nr. 883/2004.
23 Printr‑o decizie din 27 februarie 2018, cererea de acordare a alocației pentru handicap formulată de GV a fost respinsă. Calea de atac introdusă de GV împotriva acestei decizii a fost de asemenea respinsă printr‑o decizie din 12 februarie 2019. Motivul respingerii atât a acestei cereri, cât și a acestei acțiuni era că GV nu dispunea de un drept de ședere în Irlanda.
24 În urma unei cereri formulate în numele lui GV de o organizație neguvernamentală, decizia de respingere din 12 februarie 2019 a făcut obiectul unei reexaminări. Printr‑o decizie din 2 iulie 2019, Appeals Officer (agentul Oficiului pentru Contestații, Irlanda) a concluzionat că GV, în calitate de ascendent direct aflat în întreținerea unui cetățean al Uniunii, lucrător în Irlanda, este titularul unui drept de ședere, dar nu are dreptul de a beneficia de o prestație de asistență socială.
25 O cerere de revizuire a fost introdusă la directorul Oficiului pentru Contestații. Acesta din urmă a confirmat, printr‑o decizie din 23 iulie 2019, că GV nu are dreptul la alocația pentru handicap, dat fiind că, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul din 2015, aceasta ar deveni, în cazul în care i‑ar fi acordată alocația respectivă, o sarcină excesivă pentru sistemul național de asistență socială și că, prin urmare, ea nu ar mai dispune de dreptul de ședere.
26 GV a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la High Court (Înalta Curte, Irlanda). Prin hotărârea din 29 mai 2020, această instanță a anulat decizia din 23 iulie 2019. În această hotărâre, instanța menționată a statuat în special că articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul din 2015, în măsura în care supune dreptul de ședere al unui membru de familie al unui cetățean irlandez precum GV condiției ca acest membru de familie să nu devină o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului, este incompatibil cu Directiva 2004/38. Potrivit aceleiași instanțe, atunci când se demonstrează, în momentul în care membrul de familie menționat se alătură cetățeanului Uniunii vizat, că acesta este dependent de respectivul cetățean al Uniunii, nu ar fi necesar ca același membru de familie să continue să se afle în întreținerea cetățeanului Uniunii menționat pentru a putea beneficia în continuare de un drept de ședere în statul membru gazdă.
27 Directorul Oficiului pentru Contestații și ministrul muncii și protecției sociale au declarat apel împotriva hotărârii menționate la Court of Appeal (Curtea de Apel, Irlanda), care este instanța de trimitere.
28 Din decizia de trimitere reiese că, potrivit ministrului muncii și protecției sociale, noțiunea de „membru de familie”, în sensul articolului 2 punctul 2 litera (d) din Directiva 2004/38, cuprinde cerința ca membrul de familie să rămână în întreținerea cetățeanului Uniunii vizat atât timp cât este invocat dreptul de ședere derivat. Astfel, atunci când legătura de dependență dintre acest membru de familie și acest cetățean al Uniunii încetează, în special ca urmare a plății unei prestații de asistență socială precum alocația pentru handicap, membrul de familie respectiv, care va deveni în acest caz dependent din punct de vedere financiar de sistemul de asistență socială al statului membru gazdă, nu mai poate beneficia de un asemenea drept de ședere. O asemenea interpretare, pe de o parte, ar fi confirmată atât de modul de redactare a acestei dispoziții, cât și de cel al articolului 14 alineatul (2) din această directivă și, pe de altă parte, nu ar fi contrazisă de jurisprudența Curții.
29 Instanța de trimitere arată că, în schimb, GV susține în esență că articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul din 2015 este o dispoziție afectată de nelegalitate prin faptul că supune condiției referitoare la „sarcina excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului” accesul la beneficiul unei prestații de asistență socială al unui membru al familiei unui cetățean al Uniunii lucrător salariat, care beneficiază de un drept de ședere derivat întemeiat pe dependența sa față de acest lucrător salariat, deși o asemenea condiție nu ar figura la articolul 7 din Directiva 2004/38. Potrivit lui GV, jurisprudența Curții privind noțiunea de „dependență” confirmă poziția sa. În plus, argumentația invocată de ministrul muncii și protecției sociale ar aduce atingere dreptului său la egalitate de tratament, garantat la articolul 24 alineatul (1) din această directivă.
30 În acest context, Court of appeal (Curtea de Apel) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Dreptul de ședere derivat al unui ascendent direct al unui lucrător cetățean al Uniunii în temeiul articolului 7 alineatul [(1) litera (d)] din Directiva [2004/38] este condiționat de menținerea dependenței rudei respective față de lucrător?
2) Directiva [2004/38] se opune ca un stat membru gazdă să limiteze accesul la o prestație de asistență socială în cazul unui membru de familie al unui lucrător cetățean al Uniunii care beneficiază de un drept de ședere derivat ca urmare a faptului că se află în întreținerea lucrătorului respectiv, în cazul în care accesul la o astfel de prestație ar însemna că acesta nu se mai află în întreținerea lucrătorului?
3) Directiva [2004/38] se opune ca un stat membru gazdă să limiteze accesul la o prestație de asistență socială în cazul unui membru de familie al unui lucrător cetățean al Uniunii care beneficiază de un drept de ședere derivat ca urmare a faptului că se află în întreținerea lucrătorului respectiv, pentru motivul că plata prestației va avea drept consecință faptul că membrul de familie în cauză va deveni o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului?”
Cu privire la cererea de redeschidere a fazei orale a procedurii
31 Printr‑un înscris depus la grefa Curții la 19 martie 2023, după prezentarea concluziilor doamnei avocate generale, pârâtele din litigiul principal au solicitat să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii, în temeiul articolului 83 din Regulamentul de procedură al Curții.
32 În susținerea cererii lor, aceste pârâte arată în esență că, în concluziile sale, doamna avocată generală, prin faptul că a propus să se rețină o concepție largă a noțiunii de „dependență”, în temeiul articolului 2 punctul 2 litera (d) și al articolului 7 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/38, și anume să se considere că această noțiune face referire la necesitatea unui „sprijin afectiv” și, prin urmare, la nevoi care pot fi altele decât cele materiale și în special financiare, ar fi depășit limitele obiectului litigiului principal și, pe cale de consecință, ar fi propus pronunțarea ultra petita.
33 În plus, problema dacă noțiunea menționată ar putea acoperi, în tot sau în parte, o dependență de ordin afectiv nu ar fi fost discutată nici în cursul fazei scrise a procedurii, nici în ședință. Astfel, cauza ar trebui soluționată pe baza unui argument care nu ar fi fost pus în discuția părților sau a persoanelor interesate prevăzute la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
34 În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 252 al doilea paragraf TFUE, avocatul general prezintă în mod public, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate cu privire la cauzele care, în conformitate cu Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, necesită intervenția sa. Nici concluziile acestuia, nici motivarea pe care se întemeiază avocatul general nu sunt obligatorii pentru Curte (Hotărârea din 12 mai 2022, Schneider Electric și alții, C‑556/20, EU:C:2022:378, punctul 30, precum și jurisprudența citată).
35 În plus, Curtea a precizat că dezacordul unei persoane interesate prevăzute la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene față de concluziile avocatului general, oricare ar fi chestiunile pe care acesta din urmă le examinează în cadrul concluziilor sale, nu poate constitui prin el însuși un motiv care să justifice redeschiderea fazei orale a procedurii (Hotărârea din 12 mai 2022, Schneider Electric și alții, C‑556/20, EU:C:2022:378, punctul 32, precum și jurisprudența citată).
36 Desigur, Curtea poate oricând să dispună, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în conformitate cu articolul 83 din Regulamentul de procedură, în special atunci când consideră că nu este suficient de lămurită sau atunci când o parte a invocat, după închiderea acestei faze, un fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei sale sau atunci când cauza trebuie soluționată pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților ori a persoanelor interesate prevăzute la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
37 Cu toate acestea, în speță Curtea dispune de toate elementele necesare pentru a se pronunța, iar cauza nu trebuie soluționată pe baza unui argument care nu ar fi fost pus în discuție în cadrul fazelor scrisă și orală ale procedurii. În această privință, este necesar să se arate că problema domeniului de aplicare al noțiunii de „dependență”, în sensul articolului 2 punctul 2 litera (d) și al articolului 7 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/38, în special cea de a stabili dacă această dependență poate fi de ordin afectiv, a fost în special discutată în ședință.
38 În plus, cererea de redeschidere a fazei orale a procedurii nu conține niciun fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei pe care Curtea este chemată să o pronunțe în această cauză.
39 În aceste condiții, Curtea consideră, după ascultarea avocatei generale, că nu este necesar să dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.
Cu privire la întrebările preliminare
40 Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că, chiar dacă, pe plan formal, instanța de trimitere și‑a limitat întrebarea la interpretarea Directivei 2004/38, această împrejurare nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă această instanță s‑a referit sau nu la acestea în enunțul întrebării sale (Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Lounes, C‑165/16, EU:C:2017:862, punctul 28 și jurisprudența citată).
41 În speță, din decizia de trimitere reiese că AC, cetățeană română și fiica lui GV, după ce și‑a exercitat libertatea de circulație având reședința și lucrând în Irlanda, a obținut cetățenia irlandeză în cursul anului 2016 prin naturalizare.
42 În această privință, trebuie amintit că eventualele drepturi conferite de Directiva 2004/38 membrilor familiei unui cetățean al Uniunii care dispun ei înșiși de cetățenia unui stat membru și care însoțesc sau i se alătură acestui cetățean al Uniunii sunt, în afara drepturilor autonome pe care respectivii membri le pot avea în temeiul acestei directive în temeiul propriei calități de cetățeni ai Uniunii, derivate din cele de care beneficiază cetățeanul Uniunii menționat ca urmare a exercitării libertății sale de circulație (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Lounes, C‑165/16, EU:C:2017:862, punctul 32 și jurisprudența citată).
43 Cu toate acestea, Directiva 2004/38 reglementează numai condițiile de intrare și de ședere a unui cetățean al Uniunii în alte state membre decât cel al cărui cetățean este. Astfel, din moment ce, în temeiul unui principiu de drept internațional, un stat membru nu poate să refuze propriilor resortisanți dreptul de a intra și de a rămâne pe teritoriul său, iar aceștia beneficiază, așadar, de un drept de ședere necondiționat, această directivă nu are vocația de a reglementa șederea unui cetățean al Uniunii în statul membru al cărui cetățean este. În consecință, având în vedere jurisprudența amintită la punctul precedent din prezenta hotărâre, ea nu are nici vocația de a conferi, pe teritoriul acestui stat membru, un drept de ședere derivat membrilor familiei acestui cetățean al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Lounes, C‑165/16, EU:C:2017:862, punctele 33 și 37, precum și jurisprudența citată).
44 Rezultă din ceea ce precedă că în speță, din momentul naturalizării lui AC în Irlanda, Directiva 2004/38 nu mai are în principiu vocația de a reglementa dreptul său de ședere în Irlanda și nici dreptul de ședere derivat de care beneficiază, dacă este cazul, membrii familiei sale, în sensul articolului 2 punctul 2 din această directivă, precum GV.
45 În aceste condiții, Curtea a statuat că situația unui resortisant al unui stat membru care și‑a exercitat libertatea de circulație deplasându‑se și având reședința legală pe teritoriul unui alt stat membru nu poate fi asimilată unei situații pur interne pentru simplul motiv că resortisantul respectiv a dobândit pe durata acestei șederi cetățenia statului membru gazdă în plus față de cetățenia sa de origine. Curtea a dedus de aici că efectul util al drepturilor conferite cetățenilor Uniunii la articolul 21 alineatul (1) TFUE impune ca un cetățean al Uniunii care se află într‑o asemenea situație să poată beneficia în continuare în statul membru gazdă de drepturile întemeiate pe această dispoziție după ce a dobândit cetățenia statului membru respectiv, dacă este cazul, în plus față de cetățenia sa de origine și în special să poată duce o viață de familie normală în statul membru menționat, beneficiind de prezența alături de el a membrilor familiei sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Lounes, C‑165/16, EU:C:2017:862, punctele 49, 52 și 53).
46 Acest articol 21 alineatul (1), care prevede în general dreptul oricărui cetățean al Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, își găsește o expresie specifică în special la articolul 45 TFUE, referitor la libertatea de circulație a lucrătorilor [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2021, MH și ILA (Drepturi la pensie în caz de faliment), C‑168/20, EU:C:2021:907, punctul 61 și jurisprudența citată].
47 Rezultă că efectul util al drepturilor conferite lucrătorilor Uniunii prin articolul 45 alineatul (1) TFUE impune ca unui membru al familiei unui lucrător cetățean al Uniunii care, după ce și‑a exercitat libertatea de circulație având reședința și lucrând în statul membru gazdă, a dobândit cetățenia acestui stat membru să i se poată acorda un drept de ședere derivat.
48 În ceea ce privește condițiile de acordare a dreptului de ședere derivat de care beneficiază membrul de familie, acestea nu trebuie să fie mai stricte decât cele prevăzute în Directiva 2004/38 pentru acordarea unui drept de ședere de aceeași natură unui membru al familiei unui cetățean al Uniunii care și‑a exercitat dreptul de liberă circulație stabilindu‑se într‑un alt stat membru decât cel al cărui cetățean este. Astfel, chiar dacă această directivă nu acoperă o situație precum cea vizată la punctul 45 din prezenta hotărâre, ea trebuie să fie aplicată prin analogie acestei situații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Lounes, C‑165/16, EU:C:2017:862, punctul 61 și jurisprudența citată).
49 În plus, trebuie amintit că articolul 45 alineatul (2) TFUE prevede că libera circulație a lucrătorilor implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă. Această dispoziție, în domeniul specific al acordării de avantaje sociale, este concretizată la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, care precizează că lucrătorul resortisant al unui stat membru beneficiază, pe teritoriul celorlalte state membre al căror cetățean nu este, de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2020, Jobcenter Krefeld, C‑181/19, EU:C:2020:794, punctele 44 și 78).
50 Or, rezultă, mutatis mutandis, din jurisprudența citată la punctele 45 și 48 din prezenta hotărâre că împrejurarea că un resortisant al unui stat membru care s‑a deplasat și are reședința în alt stat membru dobândește ulterior cetățenia acestui din urmă stat membru, în plus față de cetățenia sa de origine, nu poate implica faptul că ar fi privat de dreptul la egalitate de tratament, în temeiul articolului 45 alineatul (2) TFUE, astfel cum a fost pus în aplicare prin articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, iar condițiile aferente acordării de avantaje sociale nu trebuie să fie mai stricte decât cele prevăzute de această din urmă dispoziție.
51 În lumina considerațiilor care precedă trebuie să se răspundă la întrebările adresate, care, în acest context, trebuie înțelese în sensul că privesc interpretarea articolului 45 TFUE, astfel cum este pus în aplicare de dreptul derivat.
52 În această privință, din decizia de trimitere reiese că nu se contestă că GV era un ascendent direct aflat în întreținerea unui lucrător cetățean al Uniunii, și anume AC, atât la momentul în care s‑a alăturat lucrătorului respectiv în acest stat membru, cât și la momentul în care a solicitat acordarea unei alocații pentru handicap. Cu toate acestea, ministrul muncii și protecției sociale consideră în esență că plata acestei alocații către GV ar implica faptul că aceasta nu ar mai fi în sarcina fiicei sale, ci a sistemului de asistență socială al Irlandei. Prin urmare, din moment ce GV nu ar mai îndeplini condiția care figurează la articolul 2 punctul 2 litera (d) din Directiva 2004/38, aceasta și‑ar pierde dreptul de ședere derivat de care beneficiază în statul membru gazdă, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul din 2015, care subordonează păstrarea dreptului de ședere derivat al unui ascendent direct printre altele condiției ca acest ascendent direct să nu devină o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă.
53 În acest context, prin intermediul întrebărilor preliminare, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 45 TFUE, astfel cum este pus în aplicare prin articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 coroborat cu Directiva 2004/38, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite autorităților acestui stat membru să refuze acordarea unei prestații de asistență socială unui ascendent direct care, la momentul introducerii cererii aferente acestei prestații, se află în întreținerea unui lucrător cetățean al Uniunii sau chiar să îi retragă dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni, pentru motivul că acordarea prestației menționate ar avea ca efect ca acest membru de familie să nu se mai afle în întreținerea lucrătorului cetățean al Uniunii și să devină astfel o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru menționat.
54 În primul rând, potrivit termenilor articolului 7 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/38, care trebuie aplicat prin analogie, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 48 din prezenta hotărâre, dispun de dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni „membri[i] de familie care însoțesc ori se alătură unui cetățean al Uniunii care îndeplinește el însuși condițiile menționate la literele (a), (b) sau (c)” ale acestui articol 7.
55 Noțiunea de „membr[u] de familie”, utilizată la articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/38, care trebuie aplicată prin analogie, este definită la articolul 2 punctul 2 din această directivă și desemnează printre alții la litera (d) „ascendenții direcți care se află în întreținere”.
56 Prin urmare, din interpretarea coroborată a articolului 2 punctul 2 litera (d) și a articolului 7 alineatul (1) literele (a) și (d) din Directiva 2004/38 rezultă că ascendenții direcți ai unui lucrător cetățean al Uniunii beneficiază de un drept de ședere derivat pentru o perioadă mai mare de trei luni atunci când se află „în întreținerea” acestui lucrător.
57 În ceea ce privește această condiție, Curtea a precizat că situația de dependență trebuie să existe, în țara din care a venit membrul de familie vizat, la momentul în care acesta solicită să se alăture cetățeanului Uniunii în a cărui întreținere se află (Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Reyes, C‑423/12, EU:C:2014:16, punctul 30 și jurisprudența citată).
58 Cu toate acestea, după cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 44 din concluzii, în cauza în care s‑a pronunțat jurisprudența citată la punctul anterior din prezenta hotărâre, Curtea era invitată să se pronunțe cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite la momentul în care persoana interesată solicită să beneficieze de un drept de ședere derivat în statul membru gazdă, iar nu cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite de această persoană interesată pentru a păstra dreptul respectiv.
59 În această ultimă privință, trebuie amintit că articolul 14 din Directiva 2004/38, intitulat „Păstrarea dreptului de ședere”, prevede la alineatul (2) primul paragraf că cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora au dreptul de ședere prevăzut printre altele la articolul 7 din aceasta atât timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute la respectivul articol 7.
60 Rezultă astfel din acest articol 14 alineatul (2) coroborat cu articolul 2 punctul 2 litera (d) și cu articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (d) din Directiva 2004/38 că un ascendent direct al unui lucrător cetățean al Uniunii beneficiază de un drept de ședere derivat atât timp cât rămâne în întreținerea acestui lucrător, și aceasta până când ascendentul respectiv, care a avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani, poate pretinde un drept de ședere permanentă în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2004/38.
61 O asemenea interpretare este conformă cu jurisprudența Curții potrivit căreia noțiunea de „destinatar”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2004/38, implică faptul că calitatea de destinatar, chiar dacă a fost dobândită în trecut, poate fi pierdută ulterior dacă condițiile, în special cele care figurează la articolul 2 punctul 2 din această directivă, la care se referă acest articol 3 alineatul (1), nu mai sunt îndeplinite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2019, Chenchooliah, C‑94/18, EU:C:2019:693, punctul 62 și jurisprudența citată).
62 În speță, nu se contestă că GV se afla în întreținerea fiicei sale, și anume AC, atât în momentul în care s‑a alăturat acesteia, cât și în momentul în care a solicitat acordarea alocației pentru handicap. Prin urmare, la momentul acestei cereri, GV îndeplinea condiția pentru a beneficia, în calitate de „membru de familie”, de un drept de ședere derivat, în conformitate cu Directiva 2004/38.
63 În al doilea rând, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 49 și 50 din prezenta hotărâre, un lucrător cetățean al Uniunii beneficiază, inclusiv într‑o situație precum cea a lui AC, care a dobândit cu ocazia șederii sale în statul membru gazdă cetățenia acestuia din urmă, în plus față de cetățenia sa de origine, de dreptul la egalitate de tratament, în temeiul articolului 45 alineatul (2) TFUE, astfel cum este pus în aplicare prin articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.
64 În ceea ce privește noțiunea de „avantaje sociale”, în sensul respectivului articol 7 alineatul (2), Curtea a precizat că aceasta cuprinde toate avantajele care, legate sau nu de un contract de muncă, sunt recunoscute în general în favoarea lucrătorilor naționali, în principal datorită calității lor obiective de lucrător sau pentru simplul fapt al reședinței lor pe teritoriul național, și a căror extindere la lucrătorii resortisanți ai altor state membre este, prin urmare, de natură să faciliteze mobilitatea acestora în interiorul Uniunii și, așadar, integrarea lor în statul membru gazdă (Hotărârea din 6 octombrie 2020, Jobcenter Krefeld, C‑181/19, EU:C:2020:794, punctul 41 și jurisprudența citată).
65 Această noțiune poate include prestații de asistență socială care intră în același timp în domeniul specific de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004, precum, astfel cum precizează instanța de trimitere, alocația pentru handicap (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 mai 1993, Schmid, C‑310/91, EU:C:1993:221, punctul 17 și jurisprudența citată).
66 În plus, trebuie arătat că o prestație de asistență socială precum alocația pentru handicap acordată unui ascendent direct constituie pentru lucrătorul migrant un „avantaj social”, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, în cazul în care acest ascendent direct se află în întreținerea lucrătorului respectiv, în sensul articolului 2 punctul 2 litera (d) din Directiva 2004/38 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 iunie 1987, Lebon, 316/85, EU:C:1987:302, punctele 12 și 13). Pe de altă parte, respectivul ascendent direct aflat în întreținere, în calitate de beneficiar indirect al egalității de tratament acordate lucrătorului menționat, se poate prevala de acest articol 7 alineatul (2) pentru a obține alocația respectivă atunci când, în temeiul dreptului național, aceasta este acordată direct unor asemenea ascendenți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 1992, Bernini, C‑3/90, EU:C:1992:89, punctul 26, precum și Hotărârea din 14 decembrie 2016, Bragança Linares Verruga și alții, C‑238/15, EU:C:2016:949, punctul 40).
67 Astfel, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 106 din concluzii, dacă, în timp ce un ascendent direct se află în întreținerea unui lucrător care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație, acestui ascendent direct nu i s‑ar putea acorda o prestație de asistență socială, care constituie pentru lucrătorul migrant un „avantaj social”, pe care îl pot pretinde ascendenții direcți aflați în sarcina lucrătorilor resortisanți ai statului membru gazdă, ar rezulta de aici o atingere adusă egalității de tratament a acestui lucrător migrant.
68 Articolul 7 alineatul (2) menționat protejează astfel împotriva discriminărilor cu care s‑ar putea confrunta lucrătorul migrant și membrii familiei sale, inclusiv cei prevăzuți la articolul 2 punctul 2 litera (d) din Directiva 2004/38, în statul membru gazdă.
69 Rezultă că calitatea de ascendent „care se află în întreținere” în sensul articolului 2 punctul 2 litera (d) din Directiva 2004/38 nu poate fi afectată prin acordarea unei prestații de asistență socială în statul membru gazdă. A decide în mod diferit ar însemna astfel să se admită că acordarea unei asemenea prestații ar putea determina pierderea de către persoana interesată a calității sale de membru de familie aflat în întreținere și, în consecință, să se justifice retragerea prestației respective sau chiar pierderea de către aceasta a dreptului său de ședere. O asemenea soluție ar interzice în practică acestui membru de familie aflat în întreținere să solicite această prestație și, ca urmare a acestui fapt, ar aduce atingere egalității de tratament recunoscute lucrătorului migrant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iunie 1987, Lebon, 316/85, EU:C:1987:302, punctul 20).
70 Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 coroborat cu articolul 2 punctul 2 litera (d), cu articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (d) și cu articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2004/38 contribuie astfel la realizarea obiectivului urmărit de acest regulament, care constă în favorizarea liberei circulații a lucrătorilor, în măsura în care aceasta permite crearea unor condiții optime pentru integrarea membrilor familiei cetățenilor Uniunii care și‑au exercitat această libertate și au desfășurat o activitate profesională în statul membru gazdă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2020, Jobcenter Krefeld, C‑181/19, EU:C:2020:794, punctul 51).
71 În această privință, trebuie subliniat că, prin contribuțiile fiscale pe care un lucrător migrant le plătește statului membru gazdă în cadrul activității salariate pe care o desfășoară în acest stat, lucrătorul respectiv contribuie la finanțarea politicilor sociale ale statului membru menționat și trebuie, în consecință, să profite de acestea în aceleași condiții ca lucrătorii naționali. Prin urmare, obiectivul care constă în evitarea unei sarcini financiare excesive pentru statul membru gazdă nu poate justifica o inegalitate de tratament între lucrătorii migranți și lucrătorii naționali (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2012, Comisia/Țările de Jos, C‑542/09, EU:C:2012:346, punctele 66 și 69).
72 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 45 TFUE, astfel cum este pus în aplicare prin articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 coroborat cu articolul 2 punctul 2 litera (d), cu articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (d), precum și cu articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2004/38, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite autorităților acestui stat membru să refuze acordarea unei prestații de asistență socială unui ascendent direct care, la momentul introducerii cererii aferente acestei prestații, se află în întreținerea unui lucrător cetățean al Uniunii sau chiar să îi retragă dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni, pentru motivul că acordarea prestației menționate ar avea ca efect faptul că acest membru de familie nu se mai află în întreținerea respectivului lucrător cetățean al Uniunii și devine astfel o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru menționat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
73 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
Articolul 45 TFUE, astfel cum este pus în aplicare prin articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii coroborat cu articolul 2 punctul 2 litera (d), cu articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (d), precum și cu articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE,
trebuie interpretat în sensul că
se opune unei reglementări a unui stat membru care permite autorităților acestui stat membru să refuze acordarea unei prestații de asistență socială unui ascendent direct care, la momentul introducerii cererii aferente acestei prestații, se află în întreținerea unui lucrător cetățean al Uniunii Europene sau chiar să îi retragă dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni, pentru motivul că acordarea prestației menționate ar avea ca efect faptul că acest membru de familie nu se mai află în întreținerea respectivului lucrător cetățean al Uniunii și devine astfel o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru menționat.
Semnături