HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
21 decembrie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Parchetul European – Regulamentul (UE) 2017/1939 – Articolul 31 – Investigațiile transfrontaliere – Autorizația judiciară – Întinderea controlului – Articolul 32 – Executarea măsurilor atribuite”
În cauza C‑281/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Oberlandesgericht Wien (Tribunalul Regional Superior din Viena, Austria), prin decizia din 8 aprilie 2022, primită de Curte la 25 aprilie 2022, în procedura penală împotriva
G. K.,
B. O. D. GmbH,
S. L.
cu participarea:
Österreichischer Delegierter Europäischer Staatsanwalt,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul L. Bay Larsen (raportor), vicepreședinte, domnul A. Arabadjiev, doamnele A. Prechal și K. Jürimäe, domnii T. von Danwitz și F. Biltgen și doamna O. Spineanu‑Matei, președinți de cameră, domnii M. Ilešič, J.‑C. Bonichot, M. Safjan, S. Rodin și D. Gratsias, doamna M. L. Arastey Sahún și domnul M. Gavalec, judecători,
avocat general: doamna T. Ćapeta,
grefier: doamna M. Krausenböck, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 27 februarie 2023,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru G. K., B. O. D. GmbH și S. L., de W. Gappmayer, Rechtsanwalt;
– pentru Österreichischer Delegierter Europäischer Staatsanwalt, de L. De Matteis, T. Gut, I. Maschl‑Clausen și F.‑R. Radu, în calitate de agenți;
– pentru guvernul austriac, de J. Schmoll, J. Herrnfeld și C. Leeb, în calitate de agenți;
– pentru guvernul german, de J. Möller, P. Busche și M. Hellmann, în calitate de agenți;
– pentru guvernul francez, de R. Bénard și A. Daniel, în calitate de agenți;
– pentru guvernul neerlandez, de M. K. Bulterman, A. Hanje și J. M. Hoogveld, în calitate de agenți;
– pentru guvernul român, de M. Chicu, E. Gane și A. Wellman, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de J. Baquero Cruz și S. Grünheid, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 22 iunie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 31 alineatul (3) primul paragraf și a articolului 32 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (JO 2017, L 283, p. 1).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva lui G. K., a societății B. O. D. GmbH și a lui S. L., în calitate de persoane acuzate, întrucât au importat biomotorină în Uniunea Europeană contravenind, prin declarații false, reglementării vamale.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Decizia‑cadru 2002/584/JAI
3 Articolul 1 alineatul (2) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3) prevede:
„Statele membre execută orice mandat european de arestare, pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii‑cadru.”
4 Articolul 6 alineatele (1) și (2) din această decizie‑cadru prevede:
„(1) Autoritatea judiciară emitentă este autoritatea judiciară a statului membru emitent care este competentă să emită un mandat european de arestare, în conformitate cu dreptul acestui stat.
(2) Autoritatea judiciară de executare este autoritatea judiciară a statului membru de executare, care este competentă să execute mandatul european de arestare, în conformitate cu dreptul acestui stat.”
Directiva 2014/41/UE
5 Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală (JO 2014, L 130, p. 1) prevede:
„Statele membre execută ordinul european de anchetă pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu prezenta directivă.”
6 Articolul 6 din această directivă are următorul cuprins:
„(1) Autoritatea emitentă poate emite un ordin european de anchetă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) emiterea ordinului european de anchetă este necesară și proporțională față de scopul procedurilor menționate la articolul 4, ținând cont de drepturile persoanei suspectate sau acuzate; și
(b) măsura sau măsurile de investigare indicate în ordinul european de anchetă ar putea fi dispuse în același condiții într‑o cauză internă similară.
(2) Condițiile menționate la alineatul (1) sunt evaluate, în fiecare caz, de către autoritatea emitentă.
(3) În cazul în care o autoritate executantă are motive să creadă că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1), aceasta poate consulta autoritatea emitentă cu privire la importanța executării ordinului european de anchetă. După această consultare, autoritatea emitentă poate decide să retragă ordinul european de anchetă.”
7 Articolul 9 alineatul (1) din directiva menționată prevede:
„Autoritatea executantă recunoaște un ordin european de anchetă, transmis în conformitate cu prezenta directivă, fără a fi necesară nicio altă formalitate, și asigură executarea sa în același mod și cu aceleași mijloace ca în situația în care măsura de anchetă în cauză ar fi fost dispusă de către o autoritate a statului executant, cu excepția cazului în care această autoritate hotărăște să invoce unul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare sau unul dintre motivele de amânare prevăzute în prezenta directivă.”
Regulamentul 2017/1939
8 Considerentele (12), (14), (20), (30), (32), (60), (72), (73), (80), (83) și (85) ale Regulamentului 2017/1939 au următorul cuprins:
„(12) În conformitate cu principiul subsidiarității, combaterea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii poate fi realizată mai bine la nivelul Uniunii, date fiind amploarea și efectele sale. Situația actuală, în care urmărirea penală a infracțiunilor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii ține exclusiv de competența autorităților din statele membre ale Uniunii […], nu îndeplinește întotdeauna într‑o măsură suficientă acest obiectiv. Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume îmbunătățirea combaterii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii prin instituirea EPPO, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre ale Uniunii […], având în vedere fragmentarea urmăririlor penale naționale în domeniul infracțiunilor comise împotriva intereselor financiare ale Uniunii, dar, datorită faptului că EPPO urmează să aibă competența de a urmări penal astfel de infracțiuni, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 […] TUE. […]
[…]
(14) Ținând seama de principiul cooperării loiale, atât EPPO, cât și autoritățile naționale competente ar trebui să se sprijine și să se informeze reciproc cu scopul de a combate eficient infracțiunile care intră în sfera de competență a EPPO.
[…]
(20) Structura organizațională a EPPO ar trebui să permită un proces decizional rapid și eficient în desfășurarea investigațiilor și urmăririlor penale, indiferent dacă acestea implică unul sau mai multe state membre. […]
[…]
(30) Investigațiile EPPO ar trebui, de regulă, [să fie] efectuate de procurori europeni delegați [în] statele membre. Aceștia din urmă ar trebui să facă acest lucru în conformitate cu prezentul regulament și, în ceea ce privește aspectele care nu sunt reglementate de prezentul regulament, în conformitate cu dreptul intern. […]
[…]
(32) Procurorii europeni delegați ar trebui să facă parte integrantă din EPPO și, în această calitate, atunci când investighează sau urmăresc penal infracțiuni din sfera de competență a EPPO, aceștia ar trebui să acționeze exclusiv în contul și în numele EPPO pe teritoriul statului lor membru respectiv. […]
[…]
(60) În cazul în care EPPO nu își poate exercita competența într‑un anumit caz deoarece există motive pentru a prezuma că prejudiciul cauzat sau care riscă să fie cauzat intereselor financiare ale Uniunii nu depășește prejudiciul cauzat sau care riscă să fie cauzat unei alte victime, EPPO ar trebui, cu toate acestea, să fie în măsură să își exercite competența dacă ar fi mai bine poziționat pentru a investiga sau a urmări penal decât autoritățile statului membru respectiv sau ale statelor membre respective. S‑ar putea considera că EPPO este mai bine poziționat, printre altele, atunci când ar fi mai eficace să i se permită EPPO să desfășoare investigarea și urmărirea penală a infracțiunii respective ca urmare a caracterului transnațional și a amplorii sale, atunci când infracțiunea implică o organizație criminală sau atunci când tipul specific al infracțiunii ar putea reprezenta o amenințare gravă la adresa intereselor financiare ale Uniunii sau a reputației instituțiilor Uniunii și încrederii cetățenilor Uniunii. […]
[…]
(72) În cazurile transfrontaliere, procurorul european delegat care instrumentează cazul ar trebui să fie în măsură să se bazeze pe procurori europeni delegați asistenți atunci când trebuie să se instrumenteze măsuri în alte state membre. În cazul în care pentru o astfel de măsură este necesară autorizarea judiciară, ar trebui să se specifice clar în care stat membru ar trebui să se obțină autorizarea, dar, în orice caz, ar trebui ca această autorizare să fie unică. În cazul în care o măsură de investigare este până la urmă refuzată de autoritățile judiciare, respectiv după ce toate căile legale de atac au fost epuizate, procurorul european delegat care instrumentează cazul ar trebui să retragă cererea sau ordinul.
(73) Posibilitatea prevăzută în prezentul regulament de a se recurge la instrumente juridice privind recunoașterea reciprocă sau cooperarea transfrontalieră nu ar trebui să înlocuiască normele specifice privind investigațiile transfrontaliere în temeiul prezentului regulament. Ea ar trebui mai degrabă să le completeze, pentru a se asigura că, atunci când o măsură este necesară într‑o investigație transfrontalieră, dar nu este disponibilă în dreptul intern pentru o situație pur internă, aceasta poate fi utilizată în conformitate cu dreptul intern de transpunere a instrumentului relevant la instrumentarea investigației sau a urmăririi penale.
[…]
(80) Probele prezentate de EPPO în instanță nu ar trebui să fie declarate inadmisibile doar pe temeiul că au fost colectate într‑un alt stat membru sau în conformitate cu dreptul unui alt stat membru, cu condiția ca instanța de judecată să considere că admiterea acestora respectă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare ale persoanei suspecte sau acuzate, în conformitate cu Carta [drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”)]. Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute la articolul 6 TUE și în cartă, în special la titlul VI, în dreptul internațional și în acordurile internaționale la care Uniunea sau toate statele membre sunt parte, inclusiv Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale [, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950], și în constituțiile statelor membre în domeniile lor respective de aplicare. […]
[…]
(83) Prezentul regulament impune EPPO să respecte, în special, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție, astfel cum sunt consacrate în articolele 47 și 48 din cartă. Articolul 50 din cartă, care protejează dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori în proceduri penale pentru aceeași infracțiune (ne bis in idem), garantează că nu va exista o dublă trimitere în judecată ca urmare a urmăririlor penale întreprinse de EPPO. Activitățile EPPO ar trebui, astfel, să fie exercitate în deplină conformitate cu drepturile respective, iar prezentul regulament ar trebui să se aplice și să se interpreteze în consecință.
[…]
(85) Drepturile la apărare prevăzute în dreptul relevant al Uniunii, cum ar fi Directivele [2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (JO 2010, L 280, p. 1), 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (JO 2012, L 142, p. 1), 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate (JO 2013, L 294, p. 1), (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO 2016, L 65, p. 1), și (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare (JO 2016, L 297, p. 1)], astfel cum au fost transpuse în dreptul intern, ar trebui să se aplice în cazul activităților EPPO. Orice persoană suspectată sau acuzată față de care EPPO inițiază o investigație ar trebui să beneficieze de drepturile respective, precum și de drepturile prevăzute în dreptul intern de a solicita numirea de experți sau audierea de martori sau furnizarea în alt mod de probe, în numele apărării, de către EPPO.”
9 Potrivit articolului 1 din acest regulament:
„Prin prezentul regulament se instituie Parchetul European (EPPO) și se stabilesc normele privind funcționarea acestuia.”
10 Articolul 2 punctele 5 și 6 din regulamentul menționat are următorul cuprins:
„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
[…]
5. «procuror european delegat care instrumentează cazul» înseamnă un procuror european delegat responsabil pentru investigațiile și urmăririle penale pe care le‑a inițiat, care i‑au fost atribuite sau pe care le‑a preluat în temeiul dreptului de evocare în conformitate cu articolul 27;
6. «procuror european delegat asistent» înseamnă un procuror european delegat situat într‑un alt stat membru decât statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, în care se desfășoară o investigație sau o altă măsură care i‑a fost atribuită”.
11 Articolul 4 din același regulament dispune:
„EPPO are competența de a investiga, de a urmări penal și de a trimite în judecată pe autorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii […] și pe complicii acestora. În acest sens, EPPO desfășoară investigații, efectuează acte de urmărire penală și exercită acțiunea publică în cadrul instanțelor competente din statele membre, până la finalizarea cazului.”
12 Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939 prevede:
„EPPO se asigură că activitățile sale respectă drepturile consacrate în cartă.”
13 Articolul 8 alineatele (1)-(4) din acest regulament prevede:
„(1) EPPO este un organ indivizibil al Uniunii, care funcționează ca un parchet unic cu o structură descentralizată.
(2) EPPO este organizat la nivel central și la nivel descentralizat.
(3) Nivelul central este reprezentat de un parchet central situat la sediul EPPO. Parchetul central este alcătuit din colegiu, camerele permanente, procurorul‑șef european, procurorii‑șefi europeni adjuncți, procurorii europeni și directorul administrativ.
(4) Nivelul descentralizat este alcătuit din procurori europeni delegați situați în statele membre.”
14 Articolul 13 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:
„Procurorii europeni delegați acționează în numele EPPO în statele lor membre respective și au aceleași competențe ca procurorii naționali în ceea ce privește investigațiile, urmăririle penale și trimiterea în judecată, în completarea și sub rezerva competențelor și statutului specific conferite acestora și în condițiile prevăzute de prezentul regulament.
Procurorii europeni delegați sunt responsabili pentru investigațiile și urmăririle penale pe care le‑au inițiat, care le‑au fost alocate sau pe care le‑au preluat în temeiul dreptului de evocare. Procurorii europeni delegați urmează indicațiile și instrucțiunile camerei permanente responsabile pentru caz, precum și instrucțiunile procurorului european însărcinat cu supravegherea.
[…]”
15 Articolul 28 alineatul (1) din același regulament prevede:
„Procurorul european delegat care instrumentează un caz poate, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și cu dreptul intern, fie să întreprindă măsuri de investigare și alte măsuri pe cont propriu, fie să dea dispoziții autorităților competente din statul său membru. […]”
16 Articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939 prevede:
„Cel puțin în cazurile în care infracțiunea care face obiectul investigării se pedepsește cu o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de detenție, statele membre se asigură că procurorii europeni delegați au dreptul de a dispune sau de a solicita următoarele măsuri de investigare:
(a) percheziția oricăror sedii, terenuri, mijloace de transport, locuințe private, haine și orice alte bunuri personale sau sisteme informatice și luarea oricăror măsuri de conservare necesare pentru păstrarea integrității acestora sau pentru evitarea pierderii sau a contaminării probelor;
[…]
(d) indisponibilizarea mijloacelor sau produselor infracțiunii, inclusiv a activelor, care se așteaptă să fie supuse confiscării de către instanța de judecată, atunci când există motive să se creadă că proprietarul, posesorul sau persoana care controlează respectivele mijloace sau produse ale infracțiunii va încerca să zădărnicească confiscarea prin hotărâre judecătorească;
[…]”
17 Potrivit articolului 31 din acest regulament, intitulat „Investigațiile transfrontaliere”:
„(1) Procurorii europeni delegați acționează în strânsă cooperare acordându‑și asistență reciprocă și consultându‑se periodic în cazurile transfrontaliere. În cazul în care o măsură trebuie să fie luată într‑un alt stat membru decât statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, acest procuror european delegat decide cu privire la adoptarea măsurii necesare și o atribuie unui procuror european delegat situat în statul membru în care măsura trebuie să fie luată.
(2) Procurorul european delegat care instrumentează cazul poate atribui orice măsuri care îi sunt puse la dispoziție în conformitate cu articolul 30. Justificarea și adoptarea unor astfel de măsuri sunt reglementate de dreptul statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul. În cazul în care procurorul european delegat care instrumentează cazul atribuie o măsură de investigare unuia sau mai multor procurori europeni delegați din alt stat membru, acesta/aceasta informează în același timp procurorul european însărcinat cu supravegherea.
(3) În cazul în care este solicitată o autorizație judiciară pentru măsură în temeiul dreptului statului membru al procurorului european delegat asistent, procurorul european delegat asistent obține respectiva autorizație în conformitate cu dreptul statului membru respectiv.
În cazul în care se refuză autorizația judiciară pentru măsura atribuită, procurorul european delegat care instrumentează cazul retrage atribuirea.
Cu toate acestea, în cazul în care dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent nu impune o astfel de autorizație judiciară, dar dreptul statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul impune acest lucru, autorizația se obține de către acest din urmă procuror european delegat și se transmite împreună cu atribuirea.
(4) Procurorul european delegat asistent întreprinde măsura atribuită sau însărcinează autoritatea națională competentă să facă acest lucru.
(5) În cazul în care procurorul european delegat asistent consideră că:
[…]
(c) o măsură alternativă, dar mai puțin invazivă, ar conduce la aceleași rezultate ca măsura atribuită […]
[…]
acesta informează procurorul european însărcinat cu supravegherea și se consultă cu procurorul european delegat care instrumentează cazul pentru a rezolva această chestiune la nivel bilateral.
(6) În cazul în care măsura atribuită nu există într‑o situație pur internă, dar ar fi disponibilă într‑o situație transfrontalieră reglementată de instrumente juridice privind recunoașterea reciprocă sau cooperarea transfrontalieră, procurorii europeni delegați vizați pot, în acord cu procurorii europeni însărcinați cu supravegherea vizați, să recurgă la astfel de instrumente.
(7) În cazul în care procurorii europeni delegați nu pot soluționa problema în termen de șapte zile lucrătoare și atribuirea este menținută, chestiunea este trimisă camerei permanente competente. Același lucru este valabil în situația în care măsura atribuită nu este luată în termenul prevăzut în atribuire sau într‑un interval de timp rezonabil.
[…]”
18 Articolul 32 din regulamentul menționat, intitulat „Executarea măsurilor atribuite”, prevede:
„Măsurile atribuite se efectuează în conformitate cu prezentul regulament și cu dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent. Formalitățile și procedurile indicate expres de procurorul european delegat care instrumentează cazul se îndeplinesc, cu excepția situației în care astfel de formalități și proceduri sunt contrare principiilor fundamentale ale dreptului statului membru al procurorului european delegat asistent.”
19 Articolul 41 alineatele (1) și (2) din același regulament prevede:
„(1) Activitățile EPPO se desfășoară în deplină conformitate cu drepturile persoanelor suspectate și acuzate consacrate în cartă, inclusiv cu dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.
(2) Orice persoană suspectată sau acuzată în cadrul procedurilor penale desfășurate de EPPO are cel puțin drepturile procedurale prevăzute în dreptul Uniunii, inclusiv în directivele privind drepturile persoanelor suspectate și acuzate în cadrul procedurilor penale, astfel cum sunt transpuse în dreptul intern, precum:
(a) dreptul la interpretare și traducere, astfel cum se prevede în Directiva [2010/64];
(b) dreptul la informații și accesul la materialele cazului, astfel cum se prevede în Directiva [2012/13];
(c) dreptul la un avocat și dreptul de a comunica cu părți terțe și de a informa părți terțe în caz de detenție, astfel cum se prevede în Directiva [2013/48];
(d) dreptul la tăcere și la prezumția de nevinovăție, astfel cum se prevede în Directiva [2016/343];
(e) dreptul la asistență judiciară, astfel cum se prevede în Directiva [2016/1919].”
Dreptul austriac
20 Articolul 11 alineatul (2) din Bundesgesetz zur Durchführung der Europäischen Staatsanwaltschaft (Legea federală privind punerea în aplicare a Parchetului European) prevede că, în cadrul investigațiilor transfrontaliere ale Parchetului European, în cazul punerii în aplicare a unei măsuri de investigare pe teritoriul austriac, autorizația judiciară prevăzută la articolul 31 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul 2017/1939 este de competența Landesgericht (Tribunalul Regional, Austria), pe lângă care se află parchetul competent.
21 Articolul 119 alineatul (1) din Strafprozessordnung (Codul de procedură penală) stabilește condițiile pentru efectuarea perchezițiilor.
22 Articolul 120 alineatul (1) din Codul de procedură penală prevede că perchezițiile trebuie dispuse de Ministerul Public în temeiul unei autorizații judiciare, iar poliția judiciară este abilitată să procedeze provizoriu la percheziții, fără ordin sau autorizație, numai în caz de pericol iminent.
Dreptul german
23 Articolul 102 din Strafprozessordnung (Codul de procedură penală, denumit în continuare „StPO”) are următorul cuprins:
„Persoana suspectată de săvârșirea unei infracțiuni sau de participarea la săvârșirea acesteia ori de tăinuire, de complicitate sau de împiedicare a acțiunii penale poate face obiectul unei percheziții desfășurate în locuința sa și în alte spații, precum și al unei percheziții asupra propriei persoane și a obiectelor care îi aparțin, atât în scopul arestării, cât și atunci când trebuie să se prezume că percheziția va conduce la descoperirea unor elemente de probă.”
24 Potrivit articolului 105 alineatul (1) din StPO:
„Perchezițiile pot fi dispuse numai de instanță și, în caz de pericol iminent, și de parchet și de auxiliarii săi [articolul 152 din Gerichtsverfassungsgesetz (Legea privind organizarea judiciară)]. […]”
25 Articolul 3 alineatul (2) din Gesetz zur Ausführung der EU‑Verordnung zur Errichtung der Europäischen Staatsanwaltschaft (Legea de punere în aplicare a Regulamentului Uniunii Europene de instituire a Parchetului European) prevede:
„În cazul în care dispozițiile Codului de procedură penală prevăd ordonanța sau confirmarea unui judecător pentru obligația de a efectua o anchetă, această ordonanță sau confirmare va trebui obținută de la o instanță germană pentru măsuri transfrontaliere care trebuie să fie executate în alt stat membru participant la instituirea Parchetului European, în conformitate cu articolul 31 alineatul (3) din [Regulamentul 2017/1939], numai în cazul în care legislația celuilalt stat membru nu impune o astfel de ordonanță sau confirmare de către un judecător.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
26 Un procuror european delegat german a deschis, în numele Parchetului European, o anchetă pentru fraudă fiscală la scară largă și apartenență la o organizație criminală constituită în vederea comiterii de infracțiuni fiscale.
27 În cadrul acestei investigații, B. O. D., precum și administratorii săi, G. K. și S. L., sunt urmăriți penal pentru că au importat în Uniune biomotorină de origine americană, contravenind, prin declarații false, reglementării vamale, și pentru că au cauzat astfel un prejudiciu care s‑ar ridica la suma de 1 295 000 de euro.
28 La 9 noiembrie 2021, un procuror european delegat asistent austriac a solicitat, în cadrul asistenței furnizate acestei anchete în temeiul articolului 31 din Regulamentul 2017/1939, pe de o parte, percheziția și ridicarea de obiecte, atât în spațiile comerciale ale B. O. D. și ale societății‑mamă a acesteia, cât și la domiciliile lui G. K. și S. L., toate situate în Austria, și, pe de altă parte, a solicitat instanțelor austriece competente să autorizeze aceste măsuri.
29 După ce a obținut autorizațiile solicitate, acest procuror european delegat asistent austriac a dispus ca autoritatea financiară competentă să execute efectiv măsurile menționate, pe care această autoritate le‑a executat.
30 La 1 decembrie 2021, G. K., B. O. D. și S. L. au introdus la Oberlandesgericht Wien (Tribunalul Regional Superior din Viena, Austria), instanța de trimitere, acțiuni împotriva deciziilor instanțelor austriece prin care au fost autorizate măsurile în cauză.
31 În fața acestei instanțe, G. K., B. O. D. și S. L. susțin printre altele că nu a fost săvârșită nicio infracțiune în Austria, că suspiciunile în privința lor sunt insuficiente, că aceste decizii ale instanțelor austriece nu sunt suficient motivate, că perchezițiile dispuse nu erau nici necesare, nici proporționale și că a fost încălcat dreptul lor la o relație de încredere cu avocatul lor.
32 În fața instanței menționate, procurorul european delegat asistent austriac susține că, în conformitate cu cadrul juridic instituit prin Regulamentul 2017/1939 pentru investigațiile transfrontaliere ale Parchetului European, justificările măsurilor de investigare delegate sunt reglementate de dreptul statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul și nu pot fi examinate decât de autoritățile acestui stat membru, prin analogie cu sistemul instituit prin Directiva 2014/41. Or, infracțiunile în cauză ar fi fost deja examinate de judecătorul de instrucție competent de la Amtsgericht München (Tribunalul Districtual din München, Germania). În ceea ce privește autoritățile competente ale statului membru al procurorului european delegat asistent, ele ar putea numai să examineze formalitățile referitoare la punerea în aplicare a acestor măsuri de investigare delegate.
33 Instanța de trimitere arată, pe de o parte, că, în temeiul modului de redactare a articolului 31 alineatul (3) și a articolului 32 din Regulamentul 2017/1939, aceste dispoziții pot fi interpretate în sensul că, atunci când o măsură de investigare delegată necesită obținerea unei autorizații judiciare în statul membru al procurorului european delegat asistent, această măsură trebuie examinată de o instanță din acest stat membru în raport cu ansamblul normelor de formă și de fond prevăzute de statul membru menționat.
34 Ea subliniază totuși că o astfel de interpretare ar avea drept consecință faptul că o asemenea măsură ar trebui, dacă este cazul, să facă obiectul unei examinări complete în două state membre și potrivit dreptului lor național respectiv, ceea ce ar implica faptul că toate documentele necesare pentru efectuarea unor astfel de examinări ar trebui să fie puse la dispoziția instanței competente din statul membru al procurorului european delegat asistent și, dacă este cazul, să fie traduse. Or, un asemenea sistem ar constitui un regres în raport cu cel instituit prin Directiva 2014/41, în cadrul căruia statul membru de executare nu ar putea verifica decât anumite aspecte formale.
35 Pe de altă parte, instanța de trimitere consideră că o interpretare a Regulamentului 2017/1939 în lumina obiectivului eficacității urmăririlor penale ar putea implica, în orice caz în situația în care a fost deja efectuat un control jurisdicțional în statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, ca controlul efectuat în cadrul autorizării judiciare necesare în statul membru al procurorului european delegat asistent să se refere numai la anumite aspecte formale.
36 În aceste condiții, Oberlandesgericht Wien (Tribunalul Regional Superior din Viena) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Dreptul Uniunii, în special articolul 31 alineatul (3) primul paragraf și articolul 32 din [Regulamentul 2017/1939], trebuie interpretat în sensul că, atunci când, în cadrul investigațiilor transfrontaliere, o măsură care trebuie executată în statul membru al procurorului european delegat asistent necesită o autorizare judiciară, trebuie să se examineze toate elementele materiale, precum posibilitatea unei condamnări penale, suspiciunea de săvârșire a faptei, necesitatea și proporționalitatea măsurii?
2) În cadrul examinării, trebuie să se ia în considerare aspectul dacă admisibilitatea măsurii a fost deja examinată de o instanță în statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, potrivit legislației acestui stat membru?
3) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, respectiv al unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, în ce constă controlul jurisdicțional care trebuie efectuat în statul membru al procurorului european delegat asistent?”
37 Prin scrisoarea din 10 ianuarie 2023, grefa Curții a adresat instanței de trimitere o cerere de lămuriri. Ca răspuns la această cerere, instanța de trimitere a arătat că G. K., B. O. D. și S. L. sunt vizați în ordonanța Amtsgericht München (Tribunalul Districtual din München) din 2 septembrie 2021 de autorizare a perchezițiilor în Germania, fără să fi fost examinată justificarea unor eventuale percheziții în spațiile comerciale ale lui B. O. D. și în domiciliile lui G. K. și S. L. din Austria.
Cu privire la întrebările preliminare
38 Prin intermediul celor trei întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 31 și 32 din Regulamentul 2017/1939 trebuie interpretate în sensul că controlul efectuat în cadrul statului membru al procurorului european delegat asistent, în cazul în care o măsură de investigare atribuită necesită o autorizație judiciară în conformitate cu dreptul acestui stat membru, poate privi atât elementele referitoare la justificarea și la adoptarea acestei măsuri, cât și pe cele referitoare la executarea sa. În acest context, ea ridică problema incidenței controlului judiciar asupra măsurii menționate care ar fi fost efectuat în prealabil în statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul asupra întinderii controlului aceleiași măsuri, în temeiul acestei autorizări judiciare, în statul membru al procurorului european delegat asistent.
39 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că Regulamentul 2017/1939 are ca obiect, în conformitate cu articolul 1 din acesta, instituirea Parchetului European (EPPO) și stabilirea normelor sale de funcționare.
40 Articolul 4 din acest regulament precizează că EPPO este competent să investigheze, să urmărească penal și să trimită în judecată autorii și complicii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. În această privință, EPPO desfășoară investigații, efectuează acte de urmărire penală și exercită acțiunea publică în cadrul instanțelor competente din statele membre, până la finalizarea cazului.
41 Alineatul (1) al articolului 8 din regulamentul menționat prevede că EPPO este un organ indivizibil al Uniunii, care funcționează ca un parchet unic cu o structură descentralizată. Alineatele (2)-(4) ale acestui articol prevăd că EPPO este organizat la un dublu nivel, și anume, pe de o parte, un nivel central, constând în parchetul central, situat la sediul EPPO, și, pe de altă parte, un nivel descentralizat, care este alcătuit din procurori europeni delegați situați în statele membre.
42 Potrivit articolului 13 alineatul (1) din același regulament, interpretat în lumina considerentelor (30) și (32) ale acestuia, investigațiile EPPO trebuie, în principiu, să fie efectuate de procurorii europeni delegați, care acționează în numele EPPO în statele lor membre respective.
43 Din coroborarea acestui articol 13 alineatul (1) cu articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939 reiese că procurorul european delegat care instrumentează cazul, și anume procurorul european delegat responsabil pentru investigațiile și urmăririle penale pe care le‑a inițiat, care i‑au fost alocate sau pe care le‑a preluat în temeiul dreptului de evocare, poate, în conformitate cu acest regulament și cu dreptul statului său membru, fie să întreprindă măsuri de investigare și alte măsuri pe cont propriu, fie să dea dispoziții autorităților competente din statul său membru să le întreprindă.
44 În cadrul anchetelor efectuate de procurorul european delegat care instrumentează cazul în cadrul statului său membru, atunci când acesta decide să ia o măsură de investigare care necesită o autorizație judiciară în conformitate cu dreptul acestui stat membru, verificarea respectării tuturor condițiilor prevăzute în acest scop revine instanțelor statului membru respectiv. În schimb, în cauzele transfrontaliere, atunci când o măsură de investigare trebuie executată într‑un alt stat membru decât cel al procurorului european delegat care instrumentează un caz, acesta din urmă trebuie să se poată baza, astfel cum reiese din articolul 2 punctul 6 din regulamentul menționat interpretat în lumina considerentului (72) al acestuia, pe un procuror european delegat asistent din statul membru în care trebuie executată o astfel de măsură.
45 Regimul aplicabil adoptării și executării unei astfel de măsuri în cadrul unei investigații transfrontaliere este definit la articolele 31 și 32 din același regulament, a căror interpretare este solicitată de instanța de trimitere. Prin urmare, este necesar să se facă referire la acestea pentru a se stabili întinderea controlului jurisdicțional care poate fi efectuat în cadrul statului membru al procurorului european delegat asistent, atunci când o asemenea măsură necesită o autorizație judiciară în conformitate cu dreptul acestui stat membru.
46 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul ei și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție [Hotărârea din 28 octombrie 2022, Generalstaatsanwaltschaft München (Extrădare și ne bis in idem), C‑435/22 PPU, EU:C:2022:852, punctul 67, precum și jurisprudența citată]
47 În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a articolelor 31 și 32 din Regulamentul 2017/1939, din articolul 31 alineatul (1) din acest regulament reiese că desfășurarea investigațiilor transfrontaliere ale EPPO se bazează pe o cooperare strânsă între procurorii europeni delegați. În cadrul acestei cooperări, în cazul în care o măsură trebuie să fie luată într‑un alt stat membru decât statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, acest procuror european delegat decide cu privire la adoptarea măsurii necesare și o atribuie unui procuror european delegat asistent situat în statul membru în care măsura trebuie să fie luată.
48 Articolul 31 alineatul (2) din regulamentul menționat precizează în această privință că justificarea și adoptarea unei astfel de măsuri sunt reglementate de dreptul statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul.
49 Potrivit articolul 31 alineatul (3) primul paragraf din același regulament, în cazul în care este solicitată o autorizație judiciară pentru măsură în temeiul dreptului statului membru al procurorului european delegat asistent, procurorul european delegat asistent obține respectiva autorizație în conformitate cu dreptul statului membru respectiv.
50 Cu toate acestea, potrivit articolului 31 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul 2017/1939, în cazul în care dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent nu impune o astfel de autorizație judiciară, dar dreptul statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul impune acest lucru, autorizația se obține de către acest din urmă procuror european delegat care soluționează cazul și se transmite împreună cu atribuirea.
51 Articolul 31 alineatul (4) din acest regulament prevede că procurorul european delegat asistent întreprinde măsura atribuită sau însărcinează autoritatea națională competentă să facă acest lucru.
52 Articolul 32 din regulamentul menționat precizează că o astfel de măsură se pune în aplicare în conformitate cu același regulament și cu dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent.
53 Având în vedere aceste elemente, este necesar să se arate că, deși articolul 31 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul 2017/1939 prevede obținerea unei autorizații judiciare în conformitate cu dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent în cazul în care o măsură de investigare atribuită necesită o asemenea autorizație în temeiul dreptului acestui stat membru, articolele 31 și 32 din acest regulament nu precizează totuși întinderea controlului care poate fi efectuat în scopul acestei autorizații judiciare de către autoritățile competente ale statului membru menționat.
54 În aceste condiții, din modul de redactare a articolului 31 alineatele (1) și (2) și a articolului 32 din regulamentul menționat reiese că procurorul european delegat care instrumentează cazul se pronunță cu privire la adoptarea unei măsuri de investigare atribuite și că această adoptare, precum și justificarea acestei măsuri sunt reglementate de dreptul statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, deși executarea unei astfel de măsuri este reglementată de dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent.
55 În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se înscriu articolele 31 și 32 din același regulament, trebuie arătat că distincția stabilită de aceste articole între, pe de o parte, justificarea și adoptarea unei măsuri de investigare atribuite și, pe de altă parte, executarea sa reflectă logica care stă la baza sistemului de cooperare judiciară în materie penală între statele membre, care se întemeiază pe principiile încrederii și recunoașterii reciproce.
56 În această privință, trebuie amintit că atât principiul încrederii reciproce între statele membre, cât și principiul recunoașterii reciproce, care are la bază el însuși încrederea reciprocă dintre acestea din urmă, au în dreptul Uniunii o importanță fundamentală, având în vedere că permit crearea și menținerea unui spațiu fără frontiere interioare [Hotărârea din 28 octombrie 2022, Generalstaatsanwaltschaft München (Extrădare și ne bis in idem), C‑435/22 PPU, EU:C:2022:852, punctul 92, precum și jurisprudența citată].
57 Principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare presupune existența unei încrederi reciproce cu privire la faptul că fiecare dintre statele membre acceptă aplicarea dreptului penal în vigoare în celelalte state membre, chiar dacă punerea în aplicare a propriului drept național ar conduce la o soluție diferită (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2018, Piotrowski, C‑367/16, EU:C:2018:27, punctul 52, și Hotărârea din 10 ianuarie 2019, ET, C‑97/18, EU:C:2019:7, punctul 33).
58 Acest principiu este pus în aplicare prin diverse instrumente de cooperare judiciară în materie penală între statele membre.
59 Astfel, principiul menționat își găsește expresia în special la articolul 1 alineatul (2) din Decizia‑cadru 2002/584, care consacră regula în temeiul căreia statele membre sunt obligate să execute orice mandat european de arestare pe baza aceluiași principiu și în conformitate cu dispozițiile acestei decizii‑cadru [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie (Instanță constituită prin lege în statul membru emitent), C‑562/21 PPU și C‑563/21 PPU, EU:C:2022:100, punctul 43, precum și jurisprudența citată].
60 În cadrul sistemului de predare instituit prin decizia‑cadru menționată, autoritățile judiciare vizate la alineatul (1) și, respectiv, la alineatul (2) ale articolului 6 din aceeași decizie‑cadru exercită funcții distincte legate, pe de o parte, de emiterea unui mandat european de arestare și, pe de altă parte, de executarea unui asemenea mandat [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Openbaar Ministerie (Fals în înscrisuri), C‑510/19, EU:C:2020:953, punctul 47].
61 Revine, așadar, autorității judiciare emitente sarcina de a controla respectarea condițiilor necesare pentru emiterea unui mandat european de arestare, fără ca această apreciere să poată fi controlată ulterior, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, de autoritatea judiciară de executare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2018, Piotrowski, C‑367/16, EU:C:2018:27, punctul 52, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C‑158/21, EU:C:2023:57, punctele 87 și 88].
62 Principiul recunoașterii reciproce își găsește de asemenea expresia la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2014/41, care prevede că statele membre execută ordinul european de anchetă pe baza acestui principiu și în conformitate cu dispozițiile acestei directive.
63 Din coroborarea articolelor 6 și 9 din directiva menționată reiese că sistemul de cooperare judiciară prevăzut de aceasta se întemeiază, asemenea celui instituit prin Decizia‑cadru 2002/584, pe o repartizare a competențelor între autoritatea judiciară emitentă și autoritatea judiciară de executare, în cadrul căreia revine autorității judiciare emitente sarcina de a controla respectarea condițiilor de fond necesare pentru emiterea unui ordin european de anchetă, fără ca această apreciere să poată fi controlată ulterior, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, de autoritatea judiciară de executare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2021, Spetsializirana prokuratura (Date de transfer și de localizare), C‑724/19, EU:C:2021:1020, punctul 53].
64 Din aceste considerații reiese că, în cadrul cooperării judiciare în materie penală între statele membre, întemeiată pe principiile încrederii și recunoașterii reciproce, autoritatea de executare nu are obligația de a controla respectarea de către autoritatea emitentă a condițiilor de emitere a deciziei judiciare pe care trebuie să o execute.
65 În al treilea rând, din considerentele (12), (14), (20) și (60) ale Regulamentului 2017/1939 rezultă că acest regulament, prin instituirea EPPO, are ca obiectiv combaterea mai eficientă a infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
66 În această privință, reiese din articolul 31 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1939, interpretat în lumina considerentului (73) al acestuia, că normele specifice prevăzute de acest regulament în scopul investigațiilor transfrontaliere trebuie să poată fi completate de posibilitatea de a utiliza instrumente juridice în special în materie de recunoaștere reciprocă, precum cel instituit prin Directiva 2014/41, pentru a garanta că, atunci când o măsură este necesară într‑o astfel de investigație, dar ea nu există în dreptul intern pentru o situație pur internă, această posibilitate poate fi utilizată în conformitate cu dreptul intern de punere în aplicare a instrumentului în cauză.
67 Rezultă că, prin definirea procedurilor prevăzute de Regulamentul 2017/1939, legiuitorul Uniunii a intenționat să instituie un mecanism care să garanteze un grad de eficacitate a investigațiilor transfrontaliere desfășurate de EPPO cel puțin la fel de ridicat ca și cel care rezultă din aplicarea procedurilor prevăzute în cadrul sistemului de cooperare judiciară în materie penală între statele membre, întemeiat pe principiile încrederii și recunoașterii reciproce.
68 Or, o interpretare a articolelor 31 și 32 din acest regulament potrivit căreia acordarea autorizației judiciare vizate la articolul 31 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul menționat ar putea fi condiționată de examinarea de către autoritatea competentă a statului membru al procurorului european delegat asistent a elementelor referitoare la justificarea și la adoptarea măsurii de investigare atribuite respective ar conduce în practică la un sistem mai puțin eficient decât cel instituit prin astfel de instrumente juridice și ar aduce astfel atingere obiectivului urmărit de același regulament.
69 Într‑adevăr, pe de o parte, pentru a putea efectua o asemenea examinare, autoritatea competentă a statului membru al procurorului european delegat asistent ar trebui printre altele să examineze în detaliu întregul dosar, care ar trebui să îi fie transmis de autoritățile statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul și, dacă este cazul, să fie tradus.
70 Pe de altă parte, din moment ce justificarea și adoptarea unei măsuri de investigare atribuită intră, ca urmare a unei alegeri efectuate de legiuitorul Uniunii, sub incidența dreptului statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, autoritatea competentă a statului membru al procurorului european delegat asistent ar trebui, în vederea examinării respectării acestor două elemente, să aplice dreptul primului stat membru. Or, această autoritate nu poate fi considerată ca fiind mai bine plasată decât autoritatea competentă a statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul pentru a efectua o astfel de examinare în raport cu dreptul acestui din urmă stat membru.
71 Din ansamblul considerațiilor care precedă reiese că Regulamentul 2017/1939 stabilește, în scopul cooperării dintre procurorii europeni delegați în cadrul investigațiilor transfrontaliere ale EPPO, o distincție între responsabilitățile legate de justificarea și de adoptarea măsurii atribuite, care sunt de competența procurorului european delegat care instrumentează cazul, și cele privind executarea acestei măsuri, care sunt de competența procurorului european delegat asistent.
72 În conformitate cu această partajare a responsabilităților, controlul legat de autorizația judiciară care ar fi necesară în temeiul dreptului statului membru al procurorului european delegat asistent poate viza numai elementele legate de această executare.
73 În această privință, trebuie subliniat totuși că, în conformitate cu articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1939, revine statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul sarcina de a prevedea un control jurisdicțional prealabil al condițiilor referitoare la justificarea și la adoptarea unei măsuri de investigare atribuite, ținând seama de cerințele care rezultă din cartă, a cărei respectare se impune statelor membre la punerea în aplicare a acestui regulament, în temeiul articolului 51 alineatul (1) din cartă.
74 Împărțirea responsabilităților descrisă la punctele 71 și 72 din prezenta hotărâre nu aduce astfel atingere cerințelor privind respectarea drepturilor fundamentale cu ocazia adoptării unor măsuri de investigare atribuite care, la fel ca și cele în discuție în litigiile principale, constituie ingerințe în dreptul oricărei persoane la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a secretului comunicațiilor sale, garantat la articolul 7 din cartă, precum și în dreptul de proprietate consacrat la articolul 17 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Gavanozov II, C‑852/19, EU:C:2021:902, punctul 31).
75 În ceea ce privește măsurile de investigare care implică ingerințe grave în aceste drepturi fundamentale, precum perchezițiile unor locuințe private, măsurile de conservare aferente bunurilor personale și indisponibilizarea unor active, prevăzute la articolul 30 alineatul (1) literele (a) și (d) din Regulamentul 2017/1939, revine statului membru de care aparține procurorul european delegat care instrumentează cazul obligația de a prevedea în dreptul național garanții adecvate și suficiente, precum un control jurisdicțional prealabil, pentru a asigura legalitatea și necesitatea unor astfel de măsuri.
76 În plus, dincolo de garanțiile de protecție a drepturilor fundamentale aferente instrumentelor juridice ale Uniunii pe care procurorii europeni delegați le pot utiliza în temeiul articolului 31 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1939 în cadrul investigațiilor transfrontaliere, trebuie, pe de o parte, să se arate că, potrivit atât considerentelor (80) și (83), cât și articolului 5 alineatul (1) din acest regulament, EPPO se asigură că activitățile sale respectă drepturile fundamentale. Această cerință generală este concretizată la articolul 41 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat, din care reiese că EPPO trebuie să respecte printre altele dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al persoanelor suspectate și acuzate, care trebuie să beneficieze cel puțin de drepturile procedurale prevăzute în dreptul Uniunii, în special prin instrumentele acestui drept identificate în această din urmă dispoziție și în considerentul (85) al aceluiași regulament.
77 Pe de altă parte, deși autoritățile, în special cele judiciare, ale statului membru al procurorului european delegat asistent nu sunt abilitate să examineze justificarea și adoptarea unei măsuri de investigare atribuite, trebuie totuși subliniat că, potrivit articolului 31 alineatul (5) litera (c) din Regulamentul 2017/1939, atunci când procurorul european delegat asistent consideră că o altă măsură mai puțin intruzivă ar permite obținerea acelorași rezultate ca și măsura de investigare atribuită în discuție, acesta îl informează pe procurorul european însărcinat cu supravegherea și se consultă cu procurorul european delegat care instrumentează cazul pentru a rezolva această chestiune la nivel bilateral. În temeiul articolului 31 alineatul (7) din acest regulament, dacă procurorii europeni delegați vizați nu pot rezolva această chestiune în termen de șapte zile lucrătoare și dacă atribuirea este menținută, chestiunea menționată se trimite camerei permanente competente.
78 În consecință, este necesar să se răspundă la cele trei întrebări că articolele 31 și 32 din Regulamentul 2017/1939 trebuie interpretate în sensul că controlul efectuat în cadrul statului membru al procurorului european delegat asistent, în cazul în care o măsură de investigare atribuită necesită o autorizație judiciară în conformitate cu dreptul acestui stat membru, nu poate privi decât elementele referitoare la executarea acestei măsuri, cu excluderea elementelor referitoare la justificarea și la adoptarea măsurii menționate, acestea din urmă trebuind să facă obiectul unui control jurisdicțional prealabil, în caz de ingerință gravă în drepturile persoanei vizate garantate de cartă, în statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul.
Cu privire la cheltuielile de judecată
79 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
Articolele 31 și 32 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)
trebuie interpretate în sensul că
controlul efectuat în cadrul statului membru al procurorului european delegat asistent, în cazul în care o măsură de investigare atribuită necesită o autorizație judiciară în conformitate cu dreptul acestui stat membru, nu poate privi decât elementele referitoare la executarea acestei măsuri, cu excluderea elementelor referitoare la justificarea și la adoptarea măsurii menționate, acestea din urmă trebuind să facă obiectul unui control jurisdicțional prealabil, în caz de ingerință gravă în drepturile persoanei vizate garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul.
Semnături