HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)

10 ianuarie 2017(*)

„Răspundere extracontractuală – Precizia cererii introductive – Prescripție – Admisibilitate – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale – Termen rezonabil de soluționare – Prejudiciu material – Pierderi suferite – Dobânzi calculate la cuantumul amenzii neplătite – Comisioane de constituire a garanției bancare – Pierdere a unei șanse – Prejudiciu moral – Legătură de cauzalitate”

În cauza T‑577/14,

Gascogne Sack Deutschland GmbH, cu sediul în Wieda (Germania),

Gascogne, cu sediul în Saint‑Paul‑les‑Dax (Franța),

reprezentate de F. Puel, de E. Durand și de L. Marchal, avocați,

reclamante,

împotriva

Uniunii Europene, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, reprezentată inițial de A. Placco, ulterior de J. Inghelram și de S. Chantre, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Comisia Europeană, reprezentată de N. Khan, de V. Bottka și de P. van Nuffel, în calitate de agenți,

intervenientă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE și prin care se urmărește repararea prejudiciului pretins suferit de reclamante ca urmare a duratei procedurii în fața Tribunalului în cadrul cauzelor în care s‑au pronunțat Hotărârile din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674),

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),

compus din domnul S. Papasavvas, președinte, doamna I. Labucka și domnii E. Bieliūnas (raportor), V. Kreuschitz și I. S. Forrester, judecători,

grefier: G. Predonzani, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 28 iunie 2016,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 23 februarie 2006, Sachsa Verpackung GmbH, devenită Gascogne Sack Deutschland GmbH, pe de o parte, și Groupe Gascogne SA, devenită Gascogne, pe de altă parte, au introdus fiecare o acțiune împotriva Deciziei C(2005) 4634 a Comisiei din 30 noiembrie 2005 privind o procedură de aplicare a articolului [101 TFUE] (cazul COMP/F/38.354 – Saci industriali) [denumită în continuare „Decizia C(2005) 4634”]. În cererile formulate, acestea au solicitat în esență ca Tribunalul să anuleze respectiva decizie în măsura în care le privea sau, cu titlu subsidiar, să reducă cuantumul amenzii care le‑a fost aplicată.

2        Prin Hotărârile din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674), Tribunalul a respins aceste acțiuni.

3        Prin cererile introductive depuse la 27 ianuarie 2012, Gascogne Sack Deutschland și Groupe Gascogne au declarat recursuri împotriva Hotărârilor din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674).

4        Prin Hotărârile din 26 noiembrie 2013, Gascogne Sack Deutschland/Comisia (C‑40/12 P, EU:C:2013:768) și Groupe Gascogne/Comisia (C‑58/12 P, EU:C:2013:770), Curtea a respins aceste recursuri.

 Procedura și concluziile părților

5        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 august 2014, reclamantele, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne, au introdus prezenta acțiune împotriva Uniunii Europene, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

6        Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului la 17 noiembrie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991.

7        Prin Ordonanța din 2 februarie 2015, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană (T‑577/14, nepublicată, EU:T:2015:80), Tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate ridicată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și a dispus soluționarea odată cu fondul a cererilor privind cheltuielile de judecată.

8        Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 11 martie 2015, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat recurs, înregistrat cu numărul C‑125/15 P, împotriva Ordonanței din 2 februarie 2015, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană (T‑577/14, nepublicată, EU:T:2015:80).

9        Prin Ordonanța din 14 aprilie 2015, președintele Camerei a treia a Tribunalului a suspendat, la cererea Curții de Justiție a Uniunii Europene, procedura în prezenta cauză până la pronunțarea deciziei Curții prin care se finalizează judecata în cauza C‑125/15 P, Curtea de Justiție/Gascogne Sack Deutschland și Gascogne.

10      Prin Ordonanța din 18 decembrie 2015, Curtea de Justiție/Gascogne Sack Deutschland și Gascogne (C‑125/15 P, nepublicată, EU:C:2015:859), cauza a fost radiată din registrul Curții.

11      După reluarea procedurii în prezenta cauză, Comisia Europeană a formulat, prin actul depus la grefa Tribunalului la 15 ianuarie 2016, o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

12      La 17 februarie 2016, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a depus un memoriu în apărare.

13      La aceeași dată, Tribunalul a trimis prezenta cauză Camerei a treia extinse.

14      La 2 martie 2016, Tribunalul a decis că nu este necesar un al doilea schimb de memorii. Pe de altă parte, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, acesta a invitat Curtea de Justiție a Uniunii Europene să indice dacă a solicitat și a obținut permisiunea reclamantelor și a Comisiei pentru a putea prezenta anumite documente care figurează în anexele la memoriul în apărare și care sunt aferente cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671, denumită în continuare „cauza T‑72/06”), și cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 16 noiembrie 2011, Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674, denumită în continuare „cauza T‑79/06”).

15      Prin Ordonanța din 15 martie 2016, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană (T‑577/14, nepublicată, EU:T:2016:189), președintele Camerei a treia extinse a Tribunalului a admis cererea de intervenție depusă de Comisie în susținerea concluziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene și a precizat că drepturile Comisiei vor fi cele prevăzute la articolul 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991.

16      La 18 martie 2016, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns la întrebarea menționată la punctul 14 de mai sus. Aceasta a solicitat Tribunalului să considere, cu titlu principal, că ea nu trebuia să solicite și să obțină permisiunea reclamantelor și a Comisiei pentru a putea prezenta documentele aferente cauzelor T‑72/06 și T‑79/06 și, cu titlu subsidiar, că respectiva permisiune a fost dată în mod implicit de reclamante și de Comisie. Cu titlu foarte subsidiar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a solicitat ca răspunsul său să fie examinat ca o cerere de măsuri de organizare a procedurii prin care se solicită Tribunalului să dispună prezentarea în cadrul prezentei acțiuni a documentelor care constituie dosarul cauzelor T‑72/06 și T‑79/06 și în special a documentelor anexate la memoriul în apărare.

17      La 4 aprilie 2016, președintele Camerei a treia extinse a Tribunalului a decis, în primul rând, să retragă din dosar documentele care figurau în anexele la memoriul în apărare depus în prezenta cauză și care erau aferente cauzelor T‑72/06 și T‑79/06. Această decizie a fost motivată de faptul că, pe de o parte, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a solicitat și nici nu a obținut permisiunea părților în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 pentru a putea prezenta documentele menționate și, pe de altă parte, că ea nu a solicitat accesul la dosarul cauzelor respective în temeiul articolului 38 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. În al doilea rând, președintele Camerei a treia extinse a Tribunalului a decis, în temeiul articolului 88 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, să invite reclamantele să își exprime poziția cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii care a fost formulată cu titlu foarte subsidiar de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în răspunsul din 18 martie 2016, menționată la punctul 16 de mai sus.

18      La 20 aprilie 2016, reclamantele au solicitat Tribunalului să respingă cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru motivul că această cerere nu îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 88 din Regulamentul de procedură și ar fi condus la o eludare a normelor de prezentare a probelor și de acces la dosar impuse de același regulament.

19      La 27 aprilie 2016, Tribunalul a constatat că pregătirea judecății și soluționarea prezentei cauze impuneau, având în vedere obiectul acesteia, punerea la dispoziția sa a dosarelor din cauzele T‑72/06 și T‑79/06.Prin urmare, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a decis depunerea la dosarul prezentei cauze a dosarelor din cauzele T‑72/06 și T‑79/06.

20      Curtea de Justiție a Uniunii Europene și reclamantele au solicitat la 8 și, respectiv, la 20 iunie 2016, notificarea dosarelor din cauzele T‑72/06 și T‑79/06.

21      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 28 iunie 2016.

22      Reclamantele solicită Tribunalului:

–        constatarea angajării răspunderii extracontractuale a Uniunii ca urmare a procedurii desfășurate în fața Tribunalului, care a încălcat cerințele legate de respectarea unui termen de soluționare rezonabil;

–        obligarea Uniunii la plata unei despăgubiri adecvate și integrale pentru prejudiciile materiale și morale suferite de reclamante ca urmare a comportamentului nelegal al acesteia, corespunzătoare următoarelor sume, însoțite de dobânzi compensatorii și moratorii calculate la cursul stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorat cu două puncte procentuale, începând de la data introducerii cererii:

–        1 193 467 de euro pentru pierderile suferite ca urmare a plății dobânzilor legale suplimentare calculate la cuantumul principal al sancțiunii aplicate de Comisie după expirarea unui termen rezonabil;

–        187 571 de euro pentru pierderile suferite ca urmare a plăților suplimentare privind garanția bancară după expirarea unui termen rezonabil;

–        2 000 000 de euro pentru câștigurile nerealizate sau pentru pierderile suferite ca urmare a „chinurilor incertitudinii” și

–        500 000 de euro pentru prejudiciul moral;

–        cu titlu subsidiar, dacă se va considera că cuantumul prejudiciului suferit ar trebui să facă obiectul unei noi evaluări, dispunerea unei expertize conform articolului 65 litera (d), articolului 66 alineatul (1) și articolului 70 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991;

–        obligarea Uniunii la plata cheltuielilor de judecată.

23      Curtea de Justiție a Uniunii Europene, susținută de Comisie, solicită Tribunalului:

–        cu titlu principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        cu titlu subsidiar, respingerea cererii de despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale invocate ca nefondată;

–        cu titlu și mai subsidiar, respingerea ca nefondată a cererii de despăgubiri, în măsura în care aceasta privește prejudiciile materiale invocate, și acordarea unei despăgubiri reclamantelor pentru prejudiciile morale invocate în cuantum de cel mult 5 000 de euro;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

A –  Cu privire la admisibilitate

24      Curtea de Justiție a Uniunii Europene invocă două cauze de inadmisibilitate, întemeiate, prima, pe lipsa de claritate și de precizie a cererii introductive și, cea de a doua, pe prescripția cererii de despăgubiri pentru prejudiciile morale invocate.

1.     Cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată cu titlu principal și întemeiată pe lipsa de claritate și de precizie a cererii introductive

25      În temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene coroborat cu articolul 53 primul paragraf din statutul menționat și al articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, orice cerere trebuie să indice obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să aibă nevoie de alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, se impune ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și inteligibil, din însuși textul cererii introductive. În special, pentru a îndeplini aceste cerințe, o cerere de reparare a pretinselor prejudicii cauzate de o instituție a Uniunii trebuie să cuprindă elementele care să permită identificarea comportamentului pe care reclamantul îl reproșează instituției, a motivelor pentru care consideră că există un raport de cauzalitate între comportament și prejudiciul pe care pretinde că l‑a suferit, precum și a caracterului și a întinderii acestui prejudiciu (a se vedea Hotărârea din 7 octombrie 2015, Accorinti și alții/BCE, T‑79/13, EU:T:2015:756, punctul 53 și jurisprudența citată).

26      În lumina acestor considerații trebuie să se aprecieze argumentele invocate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

a)     Cu privire la identitatea victimei prejudiciilor materiale și morale invocate

27      Curtea de Justiție a Uniunii Europene susține că acțiunea trebuie declarată inadmisibilă pentru motivul că cererea introductivă este lipsită de claritate și de precizie în ceea ce privește identitatea persoanei care a suferit prejudiciile materiale și morale invocate.

28      În această privință, în primul rând, reiese din prezentarea cererii introductive și din documentele care o însoțesc că acțiunea a fost introdusă atât de Gascogne, cât și de Gascogne Sack Deutschland. Pe de altă parte, concluziile formulate în cerere au ca obiect repararea prejudiciilor materiale și morale suferite de reclamante ca urmare a termenului de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, care priveau Gascogne și, respectiv, Gascogne Sack Deutschland.

29      În al doilea rând, în ceea ce privește prejudiciile materiale invocate, Curtea de Justiție a Uniunii Europene se limitează să arate că reclamantele nu fac dovada existenței unor asemenea prejudicii în ceea ce le privește. Prin urmare, argumentele invocate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene aferente identificării persoanei care a suferit prejudiciile materiale invocate trebuie să fie examinate, dacă este cazul, în stadiul aprecierii temeiniciei prezentei acțiuni.

30      În al treilea rând, în ceea ce privește prejudiciile morale invocate, este adevărat că redactarea cererii introductive nu este lipsită de ambiguități. Cu toate acestea, în raport cu conținutul ansamblului cererii introductive și ținând seama de explicațiile furnizate de reclamante în cadrul ședinței, cu privire la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a avut posibilitatea să își exprime poziția, este necesar să se constate că cererea introductivă are ca obiect repararea prejudiciilor morale suferite de fiecare dintre cele două reclamante.

31      Astfel, în ceea ce privește persoana care a suferit prejudiciile invocate, conținutul cererii introductive a permis Curții de Justiție a Uniunii Europene să își pregătească apărarea și oferă Tribunalului posibilitatea de a se pronunța asupra acțiunii.

32      Susținerea Curții de Justiție a Uniunii Europene întemeiată pe lipsa de claritate și de precizie a cererii introductive în ceea ce privește identitatea persoanei care a suferit prejudiciile invocate trebuie, așadar, să fie respinsă. Pe de altă parte, pentru aceleași motive, trebuie de asemenea să fie respinsă susținerea Curții de Justiție a Uniunii Europene întemeiată pe o eventuală lipsă a interesului societății Gascogne Sack Deutschland de a exercita acțiunea.

b)     Cu privire la cauza, la substanța și la întinderea prejudiciilor morale invocate

33      Curtea de Justiție a Uniunii Europene susține că acțiunea trebuie declarată inadmisibilă pentru motivul că cererea este lipsită de claritate și de precizie în ceea ce privește cauza, substanța și întinderea prejudiciilor morale invocate.

34      În această privință, trebuie să se sublinieze în primul rând că argumentul Curții de Justiție a Uniunii Europene potrivit căruia cererea introductivă ar sugera că prejudiciile morale invocate ar putea decurge din contextul economic general sau dintr‑o dificultate a reclamantelor de a găsi un cumpărător ține de aprecierea temeiniciei acțiunii și, mai precis, de existența unei legături de cauzalitate între încălcarea invocată și prejudiciile morale pretinse.

35      În al doilea rând, în ceea ce privește conținutul prejudiciilor morale invocate, este adevărat că argumentația reclamantelor este sumară atunci când acestea enumeră prejudiciile morale pe care le‑ar fi suferit. Această argumentație este totuși suficientă în lumina explicațiilor și a trimiterilor care figurează în cererea introductivă. În plus, confuzia invocată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene între prejudiciul material pretins, care constă în pierderea unei șanse, și prejudiciile morale pretinse, precum și riscul de a obține o dublă despăgubire pentru același prejudiciu țin de aprecierea temeiniciei acțiunii.

36      În al treilea rând, în ceea ce privește întinderea prejudiciilor morale invocate, reclamantele subliniază în mod întemeiat că, prin definiție, prejudiciile morale pe care le invocă nu se pretează unui calcul exact. Pe de altă parte, acestea furnizează elemente de context care, în opinia lor, justifică cuantumul despăgubirii solicitate. În plus, ele evaluează cuantumul prejudiciului lor. În sfârșit, reclamantele au precizat în ședință perioada în care ar fi suferit prejudiciile morale pe care le invocă. Or, această circumstanță nu a împiedicat Curtea de Justiție a Uniunii Europene să se apere. Astfel, în primul rând, aceasta din urmă a avut posibilitatea de a‑și exprima poziția cu privire la respectiva problemă în ședință. În al doilea rând, ea invocă o cauză de inadmisibilitate întemeiată pe prescripția termenului de introducere a cererii de reparare a prejudiciilor morale invocate. În al treilea rând, arată că reclamantele nu au prezentat dovada existenței unui prejudiciu moral și a unei legături de cauzalitate. În al patrulea rând, instituția amintită susține, cu titlu foarte subsidiar, că prejudiciul moral suferit de reclamante ar trebui evaluat la cel mult 5 000 de euro.

37      Așadar, reclamantele au prezentat suficiente elemente care permit aprecierea cauzei, a substanței și a întinderii prejudiciilor morale invocate și, în consecință, au permis Curții de Justiție a Uniunii Europene să își asigure apărarea. Pe de altă parte, aceste elemente oferă Tribunalului posibilitatea de a se pronunța.

38      Prin urmare, argumentele invocate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene întemeiate pe lipsa de claritate și de precizie a cererii introductive în ceea ce privește cauza, substanța și întinderea prejudiciilor morale invocate trebuie să fie respinse.

39      Ținând seama de ansamblul considerațiilor de mai sus, prima cauză de inadmisibilitate trebuie respinsă în totalitate.

2.     Cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată cu titlu subsidiar și întemeiată pe prescripția termenului de introducere a cererii de despăgubiri pentru prejudiciile morale invocate

40      Curtea de Justiție a Uniunii Europene susține că acțiunea este inadmisibilă în măsura în care prin aceasta se urmărește repararea prejudiciilor morale suferite cu peste cinci ani înaintea introducerii prezentei acțiuni, cu alte cuvinte, anterior datei de 4 august 2009.

41      În această privință, trebuie amintit că articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, are următorul cuprins:

„Acțiunile formulate împotriva Uniunii în materie de răspundere extracontractuală se prescriu după cinci ani de la producerea faptului care a stat la baza lor. Prescripția este întreruptă fie prin cerere de chemare în judecată în fața Curții de Justiție, fie prin cererea prealabilă pe care partea prejudiciată o poate adresa instituției competente a Uniunii […]”

42      Reiese din jurisprudență că prescripția are funcția de a concilia protecția drepturilor persoanei vătămate cu principiul securității juridice. Durata termenului de prescripție a fost stabilită ținând seama în special de timpul necesar părții pretins vătămate pentru a aduna informații corespunzătoare în vederea formulării unei eventuale acțiuni și pentru a verifica faptele susceptibile de a fi invocate în susținerea acestei acțiuni (Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, C‑469/11 P, EU:C:2012:705, punctul 33; a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanța din 18 iulie 2002, Autosalone Ispra dei Fratelli Rossi/Comisia, C‑136/01 P, EU:C:2002:458, punctul 28).

43      Potrivit unei jurisprudențe constante, termenul de prescripție începe să curgă atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru obligația de despăgubire (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, C‑469/11 P, EU:C:2012:705, punctul 34 și jurisprudența citată).

44      Desigur, articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie să fie interpretat în sensul că nu se poate invoca prescripția împotriva victimei unui prejudiciu care nu ar fi putut lua cunoștință de faptul cauzator al acestui prejudiciu decât la o dată tardivă și care nu ar fi putut dispune, așadar, de un termen rezonabil pentru a‑și formula acțiunea sau cererea înaintea expirării termenului de prescripție. Totuși, condițiile de care depinde nașterea obligației de a repara prejudiciile menționate la articolul 340 al doilea paragraf TFUE și, astfel, normele care reglementează prescripția acțiunilor având ca obiect repararea acestor prejudicii nu se pot întemeia decât pe criterii strict obiective (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, C‑469/11 P, EU:C:2012:705, punctele 35 și 36 și jurisprudența citată).

45      Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, aprecierea subiectivă cu privire la realitatea prejudiciului de către victima acestuia nu poate fi luată în considerare pentru a se stabili data la care începe să curgă termenul de prescripție a acțiunii în răspundere extracontractuală a Uniunii (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, C‑469/11 P, EU:C:2012:705, punctul 37 și jurisprudența citată, Hotărârea din 28 februarie 2013, Inalca și Cremonini/Comisia, C‑460/09 P, EU:C:2013:111, punctul 70).

46      În speță, trebuie subliniat că „faptul care stă la baza” prezentei „acțiuni formulate împotriva Uniunii” este o neregularitate de procedură care ia forma unei pretinse încălcări a cerințelor legate de respectarea termenului de soluționare rezonabil (denumit în continuare „termenul rezonabil de soluționare”) de către o instanță a Uniunii. Stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de cinci ani prevăzut la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie să ține seama, așadar, de această circumstanță. În special, termenul de prescripție nu poate începe să curgă la o dată la care faptul cauzator continuă să se producă, ci momentul de la care începe să curgă acest termen trebuie stabilit la o dată la care faptul cauzator s‑a concretizat în întregime.

47      Prin urmare, în cazul specific al unei acțiuni în despăgubire prin care se urmărește repararea unui prejudiciu pretins suferit ca urmare a unei eventuale nerespectări a termenului rezonabil de soluționare, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de cinci ani prevăzut la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie să fie stabilit, atunci când o decizie a pus capăt termenului de soluționare în litigiu, la data la care această decizie a fost adoptată. Astfel, o asemenea dată constituie o dată certă, stabilită pe baza unor criterii obiective. Ea garantează respectarea principiului securității juridice și permite protecția drepturilor reclamantelor.

48      În prezenta cauză, reclamantele solicită repararea prejudiciului pe care pretind că l‑ar fi suferit ca urmare a termenului de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06. Aceste cauze au fost finalizate prin Hotărârile din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674). Prin urmare, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 16 noiembrie 2011.

49      Pe de altă parte, reclamantele au introdus acțiunile în prezenta cauză și au întrerupt astfel termenul de prescripție la 4 august 2014, și anume înaintea expirării termenului de cinci ani prevăzut la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, prezenta acțiune nu s‑a prescris.

50      Ținând seama de considerațiile de mai sus, cea de a doua cauză de inadmisibilitate trebuie respinsă.

B –  Cu privire la fond

51      Conform articolului 340 al doilea paragraf TFUE, în materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiunilor lor.

52      Potrivit unei jurisprudențe constante, reiese din articolul 340 al doilea paragraf TFUE că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii și exercitarea dreptului la repararea prejudiciului suferit depind de îndeplinirea unui ansamblu de condiții, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între acest comportament și prejudiciul invocat (Hotărârea din 29 septembrie 1982, Oleifici Mediterranei/CEE, 26/81, EU:C:1982:318, punctul 16, și Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, EU:C:2008:476, punctul 106).

53      În cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, acțiunea trebuie respinsă în întregime, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții ale răspunderii extracontractuale a Uniunii (Hotărârea din du 14 octombrie 1999, Atlanta/Comunitatea Europeană, C‑104/97 P, EU:C:1999:498, punctul 65; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 1994, KYDEP/Consiliul și Comisia, C‑146/91, EU:C:1994:329, punctul 81). În plus, instanța Uniunii nu este obligată să examineze aceste condiții într‑o ordine determinată (Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, EU:C:2010:147, punctul 42; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 1999, Lucaccioni/Comisia, C‑257/98 P, EU:C:1999:402, punctul 13).

54      În prezenta cauză, reclamantele susțin, în primul rând, că durata procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 a încălcat termenul rezonabil de soluționare. În al doilea rând, acestea arată că respectiva încălcare le‑a cauzat prejudicii care trebuie reparate.

1.     Cu privire la pretinsa încălcare a termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06

55      Reclamantele arată că durata procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 a încălcat termenul rezonabil de soluționare, ceea ce ar constitui o încălcare suficient de gravă a unei norme a dreptului Uniunii care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor. Acestea adaugă că durata procedurii în fiecare dintre aceste cauze a depășit cu 30 de luni termenul rezonabil de soluționare în raport, pe de o parte, cu durata medie a examinării în fața Tribunalului a cauzelor care privesc aplicarea dreptului concurenței și, pe de altă parte, cu circumstanțele specifice acestor cauze.

56      Curtea de Justiție a Uniunii Europene contestă aceste susțineri.

57      Astfel, pe de o parte, nu ar fi posibil să se susțină că a avut loc o depășire a termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 doar pe baza unei comparații între durata procedurii în fiecare dintre aceste două cauze și durata medie a procedurilor în fața Tribunalului constatată între 2006 și 2010. În orice caz, o examinare a statisticilor pertinente ar arăta că durata totală a procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 a depășit cu doar 16 luni durata medie a procedurilor constatată între 2006 și 2015 în cauzele care priveau aplicarea dreptului concurenței. De asemenea, durata care s‑a scurs între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 ar fi depășit cu doar 16 luni durata medie a acestei faze a procedurii constatată între 2007 și 2010 în cauzele care priveau aplicarea dreptului concurenței.

58      Pe de altă parte, durata totală a procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, precum și durata cuprinsă între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii în aceste cauze ar fi justificate de complexitatea acestora, de importanța limitată a litigiului pentru reclamante, de comportamentul reclamantelor, de durata limitată a mandatului judecătorilor, precum și de boala de lungă durată a unuia dintre membrii camerei căreia i‑au fost atribuite cele două cauze în discuție.

59      În această privință, trebuie subliniat că articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede în special că „[o]rice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într‑un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege”.

60      Un asemenea drept, a cărui existență fusese afirmată înainte de intrarea în vigoare a Cartei drepturilor fundamentale în calitate de principiu general al dreptului Uniunii, a fost considerat aplicabil în cadrul unei acțiuni în justiție împotriva unei decizii a Comisiei (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2009, Der Grüne Punkt – Duales System Deutschland/Comisia, C‑385/07 P, EU:C:2009:456, punctul 178 și jurisprudența citată).

61      În speță, reiese dintr‑o examinare detaliată a dosarului cauzei T‑72/06 și, respectiv, al cauzei T‑79/06 că, astfel cum a subliniat în mod întemeiat Curtea în Hotărârile din 26 noiembrie 2013, Gascogne Sack Deutschland/Comisia (C‑40/12 P, EU:C:2013:768) și Groupe Gascogne/Comisia (C‑58/12 P, EU:C:2013:770), durata procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, care s‑a ridicat la aproximativ 5 ani și 9 luni, nu poate fi justificată de niciuna dintre circumstanțele proprii cauzelor respective.

62      În primul rând, trebuie să se arate că cauzele T‑72/06 și T‑79/06 priveau litigii aferente existenței unei încălcări a normelor de concurență și că, potrivit jurisprudenței, cerința fundamentală a securității juridice de care trebuie să beneficieze operatorii economici, precum și obiectivul de a se asigura că pe piața internă nu este denaturată concurența prezintă un interes considerabil nu numai pentru reclamantul însuși și pentru concurenții săi, ci și pentru terți, din cauza numărului mare de persoane vizate și a intereselor financiare aflate în joc (Hotărârea din 16 iulie 2009, Der Grüne Punkt – Duales System Deutschland/Comisia, C‑385/07 P, EU:C:2009:456, punctul 186).

63      În al doilea rând, trebuie să se constate că, în fiecare dintre cauzele T‑72/06 și T‑79/06, o durată de aproximativ 3 ani și 10 luni, adică 46 de luni, s‑a scurs între, pe de o parte, finalizarea fazei scrise a procedurii odată cu depunerea, la 20 februarie 2007, a duplicii și, pe de altă parte, deschiderea, în decembrie 2010, a fazei orale a procedurii.

64      În această perioadă s‑a procedat printre altele la sinteza argumentelor părților, la pregătirea cauzelor pentru judecată, la o analiză în fapt și în drept a litigiilor și la pregătirea fazei orale a procedurii. Astfel, durata acestei perioade depinde în special de complexitatea litigiului, precum și de comportamentul părților și de survenirea unor incidente procedurale.

65      În ceea ce privește complexitatea litigiului, mai întâi, trebuie amintit că cauzele T‑72/06 și T‑79/06 priveau acțiuni introduse împotriva unei decizii a Comisiei referitoare la o procedură de aplicare a articolului 101 TFUE.

66      Or, după cum reiese din dosarul cauzei T‑72/06 și, respectiv, al cauzei T‑79/06, acțiunile care privesc aplicarea dreptului concurenței de către Comisie prezintă un grad de complexitate superior altor tipuri de cauze, ținând seama în special de lungimea deciziei atacate, de volumul dosarului și de necesitatea efectuării unei aprecieri detaliate a unor fapte numeroase și complexe, adesea întinse în timp și în spațiu.

67      Prin urmare, o durată de 15 luni între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii constituie în principiu o durată adecvată pentru examinarea cauzelor care privesc aplicarea dreptului concurenței, precum cauzele T‑72/06 și T‑79/06.

68      În continuare, este necesar să se țină seama de împrejurarea că au fost formulate mai multe acțiuni împotriva Deciziei C(2005) 4634.

69      Astfel, acțiunile formulate împotriva aceleiași decizii adoptate de Comisie în temeiul dreptului concurenței al Uniunii necesită în principiu o examinare paralelă, chiar și în cazul în care aceste acțiuni nu sunt conexate. Această examinare paralelă este justificată în special de conexitatea acțiunilor menționate, precum și de necesitatea asigurării unei coerențe în analiza acestora și în răspunsul care trebuie dat.

70      În consecință, examinarea paralelă a unor cauze conexe poate justifica o prelungire cu o durată de o lună pentru fiecare cauză conexă suplimentară a perioadei cuprinse între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a acesteia.

71      În speță au fost formulate cincisprezece acțiuni împotriva Deciziei C(2005) 4634. Cu toate acestea, pe de o parte, un reclamant a renunțat la acțiunea sa împotriva acestei decizii (Ordonanța din 6 iulie 2006, Cofira‑Sac/Comisia, T‑43/06, nepublicată, EU:T:2006:192). Pe de altă parte, două acțiuni formulate împotriva Deciziei C(2005) 4634 au determinat pronunțarea Hotărârii din 13 septembrie 2010, Trioplast Wittenheim/Comisia (T‑26/06, nepublicată, EU:T:2010:387), și a Hotărârii din 13 septembrie 2010, Trioplast Industrier/Comisia (T‑40/06, EU:T:2010:388).

72      În aceste condiții, examinarea altor douăsprezece cauze referitoare la acțiuni formulate împotriva Deciziei C(2005) 4634 a justificat o prelungire a procedurii cu 11 luni în cauza T‑72/06 și în cauza T‑79/06.

73      În consecință, o durată de 26 de luni (15 luni plus 11 luni) între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii era adecvată pentru examinarea fiecăreia dintre cauzele T‑72/06 și T‑79/06.

74      În sfârșit, gradul de complexitate factuală, juridică și procedurală a cauzelor T‑72/06 și T‑79/06 nu justifică reținerea unei durate mai lungi în speță. În această privință, trebuie să se arate în special că, între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, procedura nu a fost nici întreruptă, nici întârziată de adoptarea de către Tribunal a unei măsuri de organizare a acesteia.

75      În ceea ce privește comportamentul părților și survenirea unor incidente procedurale în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, faptul că reclamantele au solicitat în cursul lunii octombrie 2010 redeschiderea fazei scrise a procedurii nu poate justifica termenul de 3 ani și 8 luni care se scursese deja de la depunerea duplicii. De altfel, circumstanța că reclamantele au fost informate în cursul lunii decembrie 2010 că va fi organizată o ședință în luna februarie 2011 arată că acest incident nu a putut avea decât un efect minim asupra duratei care s‑a scurs între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii în cauzele respective.

76      În consecință, în raport cu circumstanțele cauzelor T‑72/06 și T‑79/06, în durata de 46 de luni care s‑a scurs între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii există o perioadă de inactivitate nejustificată de 20 de luni în fiecare dintre aceste cauze.

77      În al treilea rând, examinarea dosarului cauzei T‑72/06 și, respectiv, al cauzei T‑79/06 nu a evidențiat nicio circumstanță care să permită să se concluzioneze în sensul existenței unei perioade de inactivitate nejustificate, pe de o parte, între data depunerii cererilor introductive și data depunerii duplicilor și, pe de altă parte, între deschiderea fazei orale a procedurii și pronunțarea Hotărârilor din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674).

78      Rezultă că procedura care a fost urmată în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 și care s‑a finalizat cu pronunțarea Hotărârilor din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674), a încălcat articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale prin faptul că a depășit cu 20 de luni termenul rezonabil de soluționare, ceea ce constituie o încălcare suficient de gravă a unei norme a dreptului Uniunii având ca obiect conferirea unor drepturi particularilor.

2.     Cu privire la prejudiciile invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

79      Potrivit unei jurisprudențe constante, prejudiciul a cărui reparare se solicită în cadrul unei acțiuni în răspundere extracontractuală a Uniunii trebuie să fie real și cert, fapt ce trebuie dovedit de reclamant (a se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2006, Agraz și alții/Comisia, C‑243/05 P, EU:C:2006:708, punctul 27 și jurisprudența citată). Revine acestuia din urmă sarcina de a prezenta dovezi concludente atât cu privire la existența, cât și cu privire la întinderea prejudiciului pe care îl invocă (a se vedea Hotărârea din 16 septembrie 1997, Blackspur DIY și alții/Consiliul și Comisia, C‑362/95 P, EU:C:1997:401, punctul 31 și jurisprudența citată).

80      Tot potrivit unei jurisprudențe constante, condiția referitoare la legătura de cauzalitate prevăzută la articolul 340 al doilea paragraf TFUE privește existența unei legături de cauzalitate suficient de directe de la cauză la efect între comportamentul instituțiilor și prejudiciu (Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, EU:C:2010:147, punctul 53, și Hotărârea din 14 decembrie 2005, Beamglow/Parlamentul și alții, T‑383/00, EU:T:2005:453, punctul 193; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 1979, Dumortier și alții/Consiliul, 64/76, 113/76, 167/78, 239/78, 27/79, 28/79 și 45/79, EU:C:1979:223, punctul 21). Revine reclamantului sarcina de a prezenta dovada existenței unei legături de cauzalitate între comportamentul reproșat și prejudiciul invocat (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 1998, Coldiretti și alții/Consiliul și Comisia, T‑149/96, EU:T:1998:228, punctul 101 și jurisprudența citată).

81      În speță, reclamantele susțin că încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 le‑a cauzat prejudicii materiale și morale.

a)     Cu privire la prejudiciile materiale invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

82      Reclamantele arată că încălcarea gravă a termenului rezonabil de soluționare le‑a cauzat două categorii de prejudicii materiale. În primul rând, acestea ar fi suferit pierderi, pe de o parte, ca urmare a plății după expirarea unui termen rezonabil a unor comisioane legate de garanția bancară pe care o constituiseră pentru a nu plăti imediat cuantumul amenzii aplicate prin Decizia C(2005) 4634 (denumite în continuare „comisioane de constituire a garanției bancare”) și, pe de altă parte, ca urmare a plății după expirarea unui termen rezonabil a unor dobânzi legale calculate la cuantumul principal al amenzii aplicate prin Decizia C(2005) 4634 (denumite în continuare „dobânzile la cuantumul amenzii”). În al doilea rând, ca urmare a „chinurilor incertitudinii”, acestea ar fi fost private de șansa de a găsi mai repede un investitor și, așadar, de șansa de a realiza un câștig sau de a evita o pierdere.

83      Trebuie să se examineze, într‑o primă etapă, prejudiciul invocat și presupusa legătură de cauzalitate în ceea ce privește pretinsa pierdere a unei șanse de a găsi mai repede un investitor și, într‑o a doua etapă, prejudiciile invocate și presupusa legătură de cauzalitate în ceea ce privește pretinsele pierderi suferite ca urmare a plății dobânzilor la cuantumul amenzii și ca urmare a plății comisioanelor de constituire a garanției bancare.

 Cu privire la pretinsa pierdere a șansei de a găsi mai repede un investitor

84      Reclamantele arată că grupul a cunoscut dificultăți financiare începând cu anul 2011. După ce ar fi efectuat demersuri pe lângă creditorii săi, care s‑ar fi dovedit insuficiente, grupul ar fi început să caute investitori noi. Or, în cazul în care Decizia C(2005) 4634 ar fi rămas definitivă mai repede, nu ar fi existat climatul de incertitudine care însoțea cuantumul final al amenzii și, mai precis, riscul de majorare a cuantumului acesteia, iar un investitor ar fi putut fi găsit mai rapid. În această privință, circumstanța că un acord de principiu a fost încheiat între Groupe Gascogne și un consorțiu de investitori condus de societatea Biolandes Technologies la câteva zile de la pronunțarea Hotărârilor din 26 noiembrie 2013, Gascogne Sack Deutschland/Comisia (C‑40/12 P, EU:C:2013:768) și Groupe Gascogne/Comisia (C‑58/12 P, EU:C:2013:770), ar dovedi că incertitudinea legată de cuantumul amenzii a exercitat o influență negativă asupra conducerii afacerilor grupului. În sfârșit, cronologia faptelor ar demonstra fără ambiguitate legătura determinantă dintre pretinsul termen rezonabil de soluționare și dificultățile grupului Gascogne de a găsi investitori, a căror contribuție era determinantă pentru soluționarea dificultăților financiare ale acestuia.

85      Curtea de Justiție a Uniunii Europene contestă aceste susțineri.

86      În speță, este important să se aprecieze dacă reclamantele fac dovada, cu un grad de probabilitate suficient, că Gascogne avea o șansă de a găsi un investitor „mai repede”. Cu alte cuvinte, trebuie să se examineze dacă reclamantele fac dovada că Gascogne avea o șansă reală și serioasă de a găsi mai repede un investitor.

87      În această privință, în primul rând, reiese din dosar că cel mult cinci manifestări de interes au fost primite de Gascogne atunci când a început să caute investitori. Astfel, în anexa la cererea introductivă, reclamantele prezintă o scrisoare din 8 noiembrie 2012 care provine de la un potențial investitor din Regatul Unit. Pe de altă parte, raportul expertului independent redactat în cadrul proiectului de majorare rezervată a capitalului Gascogne SA, din data de 16 mai 2014, menționat în cererea introductivă, precizează că, în urma unei cereri de ofertă inițiate de Gascogne în ianuarie și în februarie 2013, au fost primite patru manifestări de interes din partea fondurilor de investiții. Or, dintre cele cinci manifestări de interes primite de Gascogne, doar două menționau amenda aplicată prin Decizia C(2005) 4634 ca element care trebuie luat în considerare înaintea unei eventuale decizii de a investi.

88      În al doilea rând, în ceea ce privește cei doi investitori potențiali care au evocat amenda aplicată prin Decizia C(2005) 4634, nu reiese din dosar că risipirea incertitudinii aferente unei posibile majorări a cuantumului amenzii figura printre condițiile unei eventuale investiții.

89      Astfel, pe de o parte, în ceea ce privește scrisoarea din 8 noiembrie 2012 a potențialului investitor din Regatul Unit, reiese din lectura acestei scrisori că existența amenzii putea constitui un obstacol în calea unei eventuale investiții. Mai precis, acest investitor potențial a solicitat ca Republica Franceză să își asume plata cuantumului amenzii sau chiar să discute cu Comisia pentru ca aceasta să renunțe la cauză. Prin urmare, renunțarea totală la datoria legată de această amendă, iar nu incertitudinea că cuantumul amenzii nu s‑ar mări, a constituit o condiție a unei eventuale investiții.

90      Pe de altă parte, în ceea ce privește cealaltă manifestare de interes care a menționat existența amenzii aplicate prin Decizia C(2005) 4634, raportul expertului independent redactat în cadrul proiectului de majorare rezervată a capitalului Gascogne SA, din data de 16 mai 2014, precizează că această manifestare de interes a condiționat o eventuală investiție în special de renunțarea la datoria legată de amenda aplicată de Comisie. Astfel, și încă o dată, însăși existența amenzii, iar nu incertitudinea că cuantumul său nu ar crește, a constituit o condiție a unei eventuale investiții.

91      În al treilea rând, documentele prezentate sau menționate de reclamante în cererea introductivă arată că renunțarea la datoria legată de amendă a constituit una dintre mai multe alte condiții privind o eventuală investiție. Astfel, reiese din scrisoarea din 8 noiembrie 2012 că obținerea unui acord din partea potențialului investitor din Regatul Unit era subordonată îndeplinirii a numeroase condiții, precum cesiunea unei ramuri de activitate, renunțarea la împrumuturi, o restructurare și un plan social. În același mod, fiecare dintre manifestările de interes menționate în raportul expertului independent redactat în cadrul proiectului de majorare rezervată a capitalului Gascogne SA, din data de 16 mai 2014, cuprindea mai multe condiții cumulative pentru o investiție (cesiunea unor ramuri de activitate, renunțarea la creanțe, reeșalonarea sau renunțarea totală la datorie). Or, reclamantele nu urmăresc să demonstreze că erau în măsură să îndeplinească toate condițiile formulate în aceste manifestări de interes. De asemenea, trebuie să se arate că șansa de a găsi mai repede un cumpărător depindea de intenția Gascogne de a accepta multiplele condiții stabilite pentru o eventuală investiție, precum și proiectul de întreprindere care era asociat acestei investiții.

92      În al patrulea rând, trebuie să se sublinieze că cererea introductivă conține mai multe afirmații nesusținute. În special, reclamantele se limitează să susțină că simpla constatare potrivit căreia noii investitori în Gascogne au finalizat acordul lor la doar câteva săptămâni după pronunțarea Hotărârilor din 26 noiembrie 2013, Gascogne Sack Deutschland/Comisia (C‑40/12 P, EU:C:2013:768) și Groupe Gascogne/Comisia (C‑58/12 P, EU:C:2013:770), „este suficientă” pentru a demonstra că, în cazul în care hotărârile Tribunalului ar fi fost pronunțate într‑un termen normal, situația reclamantelor ar fi fost facilitată în mare măsură, iar preluarea grupului ar fi avut loc mult mai devreme. Prin urmare, nu s‑a dovedit că investiția care a avut loc efectiv a rezultat dintr‑o clarificare a situației reclamantelor în ceea ce privește o eventuală majorare a cuantumului amenzii.

93      Rezultă că reclamantele nu fac dovada că Gascogne avea o șansă serioasă de a găsi „mai repede” un investitor. Prin urmare, acestea nu fac dovada nici că Gascogne a pierdut o șansă serioasă de a găsi mai repede un investitor și că această pierdere de șansă constituie un prejudiciu care prezintă pentru Gascogne un caracter real și cert.

94      Ținând seama de considerațiile de mai sus, cererea de reparare a unei pretinse pierderi a șansei de a găsi mai repede un investitor trebuie să fie respinsă.

 Cu privire la pretinsele pierderi suferite ca urmare a plății dobânzilor la cuantumul amenzii și ca urmare a plății comisioanelor de constituire a garanției bancare

95      În primul rând, reclamantele susțin că, în momentul introducerii acțiunilor în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, ele au decis să nu plătească imediat amenda care le‑a fost aplicată prin Decizia C(2005) 4634. Reclamantele precizează că, în schimb, au trebuit, pe de o parte, să accepte să plătească, începând cu 15 martie 2006, dobânzi cu rata de 3,56 % la cuantumul acestei amenzi și, pe de altă parte, să constituie o garanție bancară.

96      În al doilea rând, ele arată că, în lipsa unei încălcări a termenului rezonabil de soluționare, Hotărârile din 26 noiembrie 2013, Gascogne Sack Deutschland/Comisia (C‑40/12 P, EU:C:2013:768) și Groupe Gascogne/Comisia (C‑58/12 P, EU:C:2013:770), ar fi fost pronunțate în jurul datei de 30 mai 2011. Acestea deduc de aici că dobânzile la cuantumul amenzii și comisioanele de constituire a garanției bancare pe care le‑au plătit între 30 mai 2011, data la care Decizia C(2005) 4634 ar fi trebuit să fie definitivă, și 12 decembrie 2013, data la care amenda a fost efectiv plătită, pot fi considerate ca nedatorate și trebuie să fie restituite.

97      În al treilea rând, punctul 135 din Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza Groupe Gascogne/Comisia (C‑58/12 P, EU:C:2013:360) ar demonstra că există o legătură directă între încălcarea termenului rezonabil de soluționare și costurile suplimentare legate de plata dobânzilor la cuantumul amenzii și de plata comisioanelor de constituire a garanției bancare.

98      Curtea de Justiție a Uniunii Europene contestă aceste susțineri.

99      În primul rând, aceasta susține că dobânzile pe care reclamantele au trebuit să le plătească pentru perioada cuprinsă între 30 mai 2011 și 12 decembrie 2013 nu pot fi calificate drept prejudiciu.

100    În al doilea rând, aceasta consideră că nu există o legătură de cauzalitate suficient de directă între, pe de o parte, prejudiciile materiale aferente comisioanelor de constituire a garanției bancare și dobânzilor la cuantumul amenzii și, pe de altă parte, încălcarea termenului rezonabil de soluționare. Astfel, mai întâi, aceste prejudicii materiale ar decurge din propria opțiune a reclamantelor. În continuare, existența unei legături de cauzalitate nu ar putea fi dovedită doar pe baza constatării că, în lipsa depășirii termenului rezonabil de soluționare, reclamantele nu ar avea obligația de a plăti comisioane de constituire a garanției bancare și dobânzi la cuantumul amenzii pentru perioada corespunzătoare acestei depășiri. În sfârșit, circumstanța că reclamantele nu ar fi dispus de lichidități suficiente pentru a plăti amenda în momentul adoptării Deciziei C(2005) 4634 ar face insuficient de directă legătura de cauzalitate dintre prejudiciile materiale invocate și pretinsa încălcare a termenului rezonabil de soluționare. De altfel, reclamantele nu ar fi introdus o cerere de măsuri provizorii vizând suspendarea executării Deciziei C(2005) 4634.

–       Observații introductive

101    Trebuie să se sublinieze că articolul 2 din Decizia C(2005) 4634 prevedea că amenzile aplicate prin această decizie trebuiau să fie plătite în termen de trei luni de la comunicare. În temeiul articolului 86 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3), articolul 2 din această decizie prevedea că, la expirarea acestui termen de trei luni, dobânzile vor fi datorate automat la rata dobânzii utilizată de BCE pentru principalele operațiuni de refinanțare, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care respectiva decizie a fost adoptată, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate, respectiv o rată de 5,56 %.

102    În conformitate cu articolul 299 primul paragraf TFUE, Decizia C(2005) 4634 constituia titlu executoriu, întrucât aceasta cuprindea la articolul 2 o obligație pecuniară în sarcina reclamantelor. Pe de altă parte, introducerea unei acțiuni în anulare împotriva acestei decizii, în temeiul articolului 263 TFUE, nu a repus în discuție caracterul executoriu al deciziei respective, dat fiind că, potrivit articolului 278 TFUE, acțiunile cu care este sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu au efect suspensiv.

103    La 15 decembrie 2005, Comisia a comunicat Decizia C(2005) 4634 reclamantelor. Cu această ocazie, ea a arătat că, în cazul în care reclamantele ar iniția o procedură în fața Tribunalului sau a Curții, nicio măsură de recuperare nu ar fi luată atât timp cât cauza ar fi pendinte, în măsura în care erau îndeplinite două condiții înaintea datei împlinirii termenului de plată. În temeiul articolului 86 alineatul (5) din Regulamentul nr. 2342/2002, aceste două condiții erau următoarele: în primul rând, creanța Comisiei trebuia să producă dobânzi de la data expirării termenului de plată la rata de 3,56 %, în al doilea rând, o garanție bancară acceptabilă pentru Comisie, care să acopere atât datoria, cât și dobânzile sau majorările datoriei, trebuia furnizată înaintea datei limită de plată.

104    În cererea introductivă pe care au depus‑o în prezenta cauză, reclamantele precizează că au decis să nu plătească imediat cuantumul amenzii care le‑a fost aplicată și să constituie o garanție bancară, în conformitate cu posibilitatea care le‑a fost oferită de Comisie, prin plata unor dobânzi la o rată de 3,56 %.

105    În lumina acestor observații trebuie să se examineze prejudiciile materiale invocate și presupusa legătura de cauzalitate dintre aceste prejudicii și încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06.

–       Cu privire la plata dobânzilor la cuantumul amenzii

106    În primul rând, trebuie să se constate că, dată fiind coroborarea articolului 299 primul paragraf cu articolul 278 TFUE, menționate la punctul 102 de mai sus, cuantumul amenzii aplicate prin Decizia C(2005) 4634 era datorat Comisiei în pofida introducerii unei acțiuni în anulare împotriva deciziei respective. Astfel, dobânzile la cuantumul amenzii, a căror rată era de 3,56 %, trebuie să fie calificate drept dobânzi de întârziere.

107    În al doilea rând, trebuie amintit că, în cursul procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, reclamantele nu au plătit cuantumul amenzii și nici dobânzile de întârziere. Prin urmare, în cursul procedurii în cauzele respective, reclamantele au beneficiat de suma care corespundea cuantumului acestei amenzi majorate cu dobânzile de întârziere.

108    Or, reclamantele nu aduc elemente care să permită să se demonstreze că, în perioada care corespunde depășirii termenului de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, cuantumul dobânzilor de întârziere, plătite ulterior Comisiei, a fost superior avantajului de care au putut beneficia ca urmare a utilizării sumei egale cu cuantumul amenzii majorate cu dobânzile de întârziere. Cu alte cuvinte, reclamantele nu fac dovada că dobânzile la cuantumul amenzii care au curs în perioada care corespunde depășirii termenului rezonabil de soluționare erau superioare avantajului pe care l‑au putut obține din neplata amenzii, majorată cu dobânzile care erau scadente la data la care a intervenit încălcarea termenului rezonabil de soluționare și cu dobânzile care au ajuns la scadență în timp ce continua această încălcare.

109    Rezultă că reclamantele nu fac dovada că, în perioada care corespunde depășirii termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, au suferit o pierdere reală și certă ca urmare a plății dobânzilor de întârziere la cuantumul amenzii aplicate prin Decizia C(2005) 4634.

110    În consecință, cererea de reparare a pretinsului prejudiciu care constă în pierderile suferite ca urmare a plății după expirarea unui termen rezonabil a unor dobânzi la cuantumul amenzii trebuie să fie respinsă, fără să fie nevoie să se aprecieze, pe de o parte, care dintre reclamante a plătit efectiv dobânzile de întârziere și, pe de altă parte, existența legăturii de cauzalitate invocate.

–       Cu privire la plata comisioanelor de constituire a garanției bancare

111    În primul rând, în ceea ce privește prejudiciul, reiese din dosar că banca societății Groupe Gascogne, devenită Gascogne, a furnizat o garanție privind plata cuantumului total al amenzii majorat cu dobânzile de întârziere. În plus, elementele din dosar atestă că Gascogne a plătit, sub forma unor comisioane trimestriale, comisioane de constituire a garanției bancare în cadrul procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06.

112    Rezultă că Gascogne Sack Deutschland nu face dovada caracterului real și a certitudinii prejudiciului pe care l‑ar fi suferit și care ar consta în pierderile suferite ca urmare a plății comisioanelor de constituire a garanției bancare în afara unui termen rezonabil.

113    Cererea de reparare a pretinsului prejudiciu care constă în pierderile suferite de Gascogne Sack Deutschland ca urmare a plății după expirarea unui termen rezonabil a comisioanelor de constituire a garanției bancare trebuie, așadar, să fie respinsă.

114    În schimb, în raport cu elementele dosarului, este necesar să se constate că Gascogne face dovada că a suferit un prejudiciu real și cert care constă într‑o pierdere suferită ca urmare a plății comisioanelor de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde depășirii termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06.

115    În al doilea rând, în ceea ce privește legătura de cauzalitate, trebuie să se arate, pe de o parte, că, în cazul în care procedura în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 nu ar fi depășit termenul rezonabil de soluționare, Gascogne nu ar fi trebuit să plătească comisioane de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde acestei depășiri.

116    Prin urmare, există o legătură de la cauză la efect între încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 și survenirea prejudiciului care a fost suportat de Gascogne și care constă într‑o pierdere suferită ca urmare a plății de către aceasta a comisioanelor de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde depășirii acestui termen rezonabil de soluționare.

117    Pe de altă parte, este necesar să se sublinieze că, desigur, comportamentul reproșat trebuie să fie cauza determinantă a prejudiciului (Ordonanța din 31 martie 2011, Mauerhofer/Comisia, C‑433/10 P, nepublicată, EU:C:2011:204, punctul 127, și Hotărârea din 10 mai 2006, Galileo International Technology și alții/Comisia, T‑279/03, EU:T:2006:121, punctul 130; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, EU:C:2010:147, punctul 61). Cu alte cuvinte, chiar în cazul unei eventuale contribuții a instituțiilor la prejudiciul pentru care se solicită despăgubirea, contribuția menționată ar putea fi prea îndepărtată în temeiul unei răspunderi care revine altor persoane, eventual reclamantului (Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, EU:C:2010:147, punctul 59, și Ordonanța din 31 martie 2011, Mauerhofer/Comisia, C‑433/10 P, nepublicată, EU:C:2011:204, punctul 132).

118    Pe de altă parte, s‑a statuat deja că un prejudiciu invocat care constă în comisioane de constituire a garanției bancare plătite de o societate sancționată printr‑o decizie a Comisei anulată ulterior de Tribunal nu rezultă în mod direct din nelegalitatea acestei decizii, pentru motivul că acest prejudiciu rezultă din propria opțiune a acestei societăți de a constitui o garanție bancară pentru a nu executa obligația de a plăti amenda în termenul acordat prin decizia în litigiu [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 aprilie 2005, Holcim (Deutschland)/Comisia, T‑28/03, EU:T:2005:139, punctul 123, și Ordonanța din 12 decembrie 2007, Atlantic Container Line și alții/Comisia, T‑113/04, nepublicată, EU:T:2007:377, punctul 38].

119    Cu toate acestea, în speță trebuie să se arate că, primo, în momentul în care reclamantele au introdus acțiunile în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, la 23 februarie 2006, și în momentul în care Gascogne a constituit o garanție bancară, în martie 2006, încălcarea termenului rezonabil de soluționare era imprevizibilă. În plus, Gascogne se putea aștepta în mod legitim ca acțiunile respective să fie soluționate într‑un termen rezonabil.

120    Secundo, depășirea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 a intervenit ulterior alegerii inițiale efectuate de Gascogne de a constitui o garanție bancară.

121    Astfel, faptele din prezenta cauză diferă în mod substanțial de cele care au fost constatate în Hotărârea din 21 aprilie 2005, Holcim (Deutschland)/Comisia (T‑28/03, EU:T:2005:139), și în Ordonanța din 12 decembrie 2007, Atlantic Container Line și alții/Comisia (T‑113/04, nepublicată, EU:T:2007:377), menționate la punctul 118 de mai sus. Prin urmare, contrar susținerilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu se poate ca legătura dintre depășirea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 și plata comisioanelor de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde acestei depășiri să fi fost ruptă de alegerea inițială efectuată de Gascogne de a nu plăti imediat amenda aplicată prin Decizia C(2005) 4634 și de a constitui o garanție bancară.

122    Rezultă că există o legătură de cauzalitate suficient de directă între încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 și pierderea suferită de Gascogne ca urmare a plății comisioanelor de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde depășirii termenului respectiv.

123    În al treilea rând, reclamantele susțin că au suferit un prejudiciu în perioada cuprinsă între 30 mai 2011, data la care Decizia C(2005) 4634 ar fi trebuit să fie definitivă, și 12 decembrie 2013, data la care amenda a fost efectiv plătită.

124    În această privință, mai întâi, este necesar să se arate că, în acțiunile formulate, reclamantele invocă o încălcare a termenului rezonabil de soluționare doar în cauzele T‑72/06 și T‑79/06. Prin urmare, acestea nu invocă o încălcare a termenului rezonabil de soluționare ca urmare a duratei totale a procedurii, pe de o parte, în cauza T‑72/06 împreună cu cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia (C‑58/12 P, EU:C:2013:770), și, pe de altă parte, în cauza T‑79/06 împreună cu cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Gascogne Sack Deutschland/Comisia (C‑40/12 P, EU:C:2013:768).

125    Astfel, în speță s‑a constatat doar că procedurile în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 au încălcat termenul rezonabil de soluționare (a se vedea punctul 78 de mai sus).

126    În continuare, încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 a încetat odată cu pronunțarea Hotărârilor din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674).

127    Așadar, începând cu 16 noiembrie 2011, reclamantele au avut posibilitatea să aprecieze, pe de o parte, existența unei încălcări a termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 și, pe de altă parte, prejudiciul pe care Gascogne l‑a suferit și care consta într‑o pierdere suferită ca urmare a plății comisioanelor de constituire a garanției bancare în perioada corespunzătoare depășirii termenului respectiv.

128    De altfel, în recursurile formulate la 27 ianuarie 2012 împotriva Hotărârilor din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674), reclamantele au subliniat că lungimea excesivă a procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 a condus în ceea ce le privește la consecințe financiare oneroase și au solicitat, cu acest titlu, reducerea amenzii la plata căreia au fost obligate în comun și în solidar.

129    În sfârșit, Decizia C(2005) 4634, prin care s‑a aplicat o amendă reclamantelor, a rămas definitivă abia la 26 noiembrie 2013, iar posibilitatea oferită de Comisie de a constitui o garanție bancară a încetat la această dată ca urmare a opțiunii reclamantelor de a declara recurs împotriva Hotărârilor din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674).

130    Rezultă că plata comisioanelor de constituire a garanției bancare după pronunțarea Hotărârilor din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674), care au pus capăt încălcării termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, nu prezintă o legătură de cauzalitate suficient de directă cu această încălcare, întrucât plata unor asemenea comisioane decurge din alegerea personală și autonomă a reclamantelor, ulterior încălcării respective, de a nu plăti amenda, de a nu solicita suspendarea executării Deciziei C(2005) 4634 și de a declara recurs împotriva hotărârilor menționate mai sus.

131    Din ansamblul considerațiilor de mai sus rezultă că există o legătură de cauzalitate suficient de directă între, pe de o parte, încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 și, pe de altă parte, prejudiciul care a fost suferit de Gascogne înaintea pronunțării Hotărârilor din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674), și care constă în plata comisioanelor de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde depășirii acestui termen rezonabil.

 Cu privire la evaluarea prejudiciului material suferit

132    În primul rând, trebuie amintit că durata procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 a depășit cu 20 de luni termenul rezonabil de soluționare în fiecare dintre aceste cauze (a se vedea punctul 78 de mai sus).

133    În al doilea rând, reclamantele susțin că au suferit un prejudiciu în perioada cuprinsă între 30 mai 2011, data la care Decizia C(2005) 4634 ar fi trebuit să fie definitivă, și 12 decembrie 2013, data la care amenda a fost efectiv plătită.

134    În această privință, pe de o parte, reclamantele precizează în cererea introductivă că totalitatea costurilor legate de garanția bancară pe care le‑au plătit „după 30 mai 2011” trebuie considerate ca pierderi suferite. În susținerea cererii lor de despăgubire, ele prezintă informări cu privire la tranzacții emise de o bancă începând cu al doilea trimestru 2011.

135    Așadar, interpretată în lumina motivelor cererii introductive, cererea de despăgubire formulată de reclamante prin cel de al doilea capăt de cerere, pentru o sumă de 184 571 de euro, corespunde plății comisioanelor de constituire a garanției bancare achitate începând cu 30 mai 2011.

136    Or, rezultă din normele care reglementează procedura în fața instanțelor Uniunii, în special din articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, că litigiul este în principiu determinat și delimitat de părți și că instanța Uniunii nu se poate pronunța ultra petita (Hotărârea din 10 decembrie 2013, Comisia/Irlanda și alții, C‑272/12 P, EU:C:2013:812, punctul 27, și Hotărârea din 3 iulie 2014, Electrabel/Comisia, C‑84/13 P, nepublicată, EU:C:2014:2040, punctul 49).

137    Astfel, Tribunalul nu poate să se îndepărteze de cererea reclamantelor și să decidă din oficiu să repare un prejudiciu suferit anterior datei de 30 mai 2011, cu alte cuvinte, un prejudiciu suferit într‑o perioadă diferită cronologic de cea în care acestea susțin că au suferit un prejudiciu.

138    Pe de altă parte, comisioanele de constituire a garanției bancare plătite de Gascogne ulterior datei de 16 noiembrie 2011 nu prezintă o legătură de cauzalitate suficient de directă cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 (a se vedea punctul 130 de mai sus).

139    În consecință, în prezenta cauză, prejudiciul care poate fi reparat corespunde comisioanelor de constituire a garanției bancare plătite de Gascogne între 30 mai 2011 și 16 noiembrie 2011.

140    În al treilea rând, reiese din înscrisurile prezentate de reclamante că comisioanele de constituire a garanției bancare au fost plătite de Gascogne pe o bază trimestrială și că un comision trimestrial era datorat integral atunci când garanția bancară se prelungea în cursul unui nou trimestru. Aceste înscrisuri arată de asemenea că pentru al doilea, pentru al treilea și pentru al patrulea trimestru 2011 comisioanele de constituire a garanției bancare plătite de Gascogne s‑au ridicat la 19 945,21 euro, la 20 120,38 euro și, respectiv, la 20 295,55 euro.

141    Prin urmare, comisioanele de constituire a garanției bancare achitate de Gascogne au fost de 6 648,40 euro în iunie 2011, de 20 120,38 euro în cel de al treilea trimestru 2011 și de 20 295,55 euro în cel de al patrulea trimestru 2011.

142    Rezultă că comisioanele de constituire a garanției bancare plătite de Gascogne în perioada cuprinsă între 30 mai 2011 și 16 noiembrie 2011 s‑au ridicat la 47 064,33 euro.

143    Ținând seama de considerațiile de mai sus, este necesar să se acorde o despăgubire în cuantum de 47 064,33 euro societății Gascogne pentru repararea prejudiciului material pe care i l‑a cauzat încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 și care constă în plata comisioanelor suplimentare de constituire a garanției bancare.

b)     Cu privire la prejudiciile morale invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

144    Reclamantele arată că încălcarea termenului rezonabil de soluționare a reprezentat sursa mai multor prejudicii morale, și anume o atingere adusă reputației întreprinderii, o incertitudine în ceea ce privește planificarea deciziilor care trebuie luate, probleme în gestionarea întreprinderii și, în sfârșit, o stare de neliniște și de neplăceri încercate de membrii organelor de conducere și de salariații societății. În plus, ar exista o legătură de cauzalitate directă între încălcarea termenului rezonabil de soluționare și prejudiciile morale invocate. Reclamantele apreciază cuantumul prejudiciilor lor morale la o sumă de cel puțin 500 000 de euro.

145    Curtea de Justiție a Uniunii Europene răspunde, în primul rând, că reclamantele nu precizează elementele constitutive ale prejudiciilor morale și nu dovedesc că au suferit prejudicii reale și certe. În al doilea rând și cu titlu subsidiar, reclamantele nu ar dovedi existența unei legături de cauzalitate între încălcarea termenului rezonabil de soluționare și prejudiciile morale pe care le invocă. În al treilea rând și cu titlu și mai subsidiar, prejudiciul moral ar trebui să fie evaluat la cel mult 5 000 de euro.

146    Trebuie apreciate în primul rând prejudiciile morale pretins suferite de membrii organelor de conducere și de salariații reclamantelor, iar în al doilea rând, prejudiciile morale pretins suferite chiar de reclamante.

 Cu privire la prejudiciile morale pretins suferite de membrii organelor de conducere și de salariații reclamantelor

147    Trebuie să se arate că concluziile cererii introductive au în vedere doar interesele proprii ale reclamantelor, iar nu interesele personale ale cadrelor de conducere sau ale salariaților acestora. Pe de altă parte, reclamantele nu invocă o cesiune de drepturi sau un mandat explicit care le‑ar abilita să depună o cerere de reparare a prejudiciilor suferite de cadrele de conducere și de salariații acestora.

148    Așadar, cererea de reparare a prejudiciilor morale pretins suferite de cadrele de conducere și de salariații reclamantelor trebuie respinsă ca inadmisibilă, pentru motivul că nu reiese din dosar că reclamantele erau abilitate de cadrele de conducere și de salariații menționați să formuleze o acțiune în despăgubire în numele lor (a se vedea în acest sens Ordonanța din 12 mai 2010, CPEM/Comisia, C‑350/09 P, nepublicată, EU:C:2010:267, punctul 61, și Hotărârea din 30 iunie 2009, CPEM/Comisia, T‑444/07, EU:T:2009:227, punctele 39 și 40).

149    În orice caz, existența unui prejudiciu suferit de cadrele de conducere sau de salariații reclamantelor nu este dovedită. Astfel, pe de o parte, reclamantele fac simple afirmații și nu prezintă niciun elemente concret care ar demonstra neliniștea și neplăcerile care ar fi fost suferite de cadrele lor de conducere și de salariații lor ca urmare a încălcării termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06. Pe de altă parte, reclamantele nu fac dovada că salariații și cadrele lor de conducere ar fi suferit un prejudiciu personal, direct și distinct de cel pe care ele l‑ar fi suferit personal.

150    În consecință, cererea de reparare a prejudiciilor morale pretins suferite de membrii organelor de conducere și de salariații reclamantelor trebuie respinsă ca inadmisibilă și, în orice caz, ca nefondată.

 Cu privire la prejudiciile morale pretins suferite de reclamante

151    Reiese din jurisprudență că, în măsura în care un reclamant nu invocă niciun element de natură să demonstreze existența și să determine întinderea prejudiciului său moral sau nematerial, revine acestuia cel puțin să facă dovada că, prin gravitatea sa, comportamentul incriminat era de natură să îi cauzeze un asemenea prejudiciu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, SELEX Sistemi Integrati/Comisia, C‑481/07 P, nepublicată, EU:C:2009:461, punctul 38, Hotărârea din 28 ianuarie 1999, BAI/Comisia, T‑230/95, EU:T:1999:11, punctul 39, și Hotărârea din 16 octombrie 2014, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑297/12, nepublicată, EU:T:2014:888, punctele 31, 46 și 63).

152    În această privință, trebuie să se sublinieze, în primul rând, că cererea introductivă se limitează să menționeze o atingere adusă reputației reclamantelor, fără a furniza alte precizări.

153    În aceste condiții, reclamantele nu demonstrează că încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 era de natură să cauzeze o atingere reputației lor.

154    În orice caz, în speță, constatarea încălcării termenului rezonabil de soluționare efectuată la punctul 78 de mai sus ar fi, având în vedere obiectul și gravitatea acestei încălcări, suficientă pentru repararea atingerii aduse reputației, invocată de reclamante.

155    În al doilea rând, circumstanța că reclamantele au fost plasate într‑o situație de incertitudine, în special în ceea ce privește succesul acțiunilor lor împotriva Deciziei C(2005) 4634, este inerentă oricărei proceduri jurisdicționale. Pe de altă parte, reclamantele erau în mod necesar conștiente că cauzele T‑72/06 și T‑79/06 prezentau un anumit grad de complexitate și că această complexitate era legată, pe de o parte, de numărul acțiunilor paralele introduse în mod succesiv în fața Tribunalului în diferitele limbi de procedură împotriva Deciziei C(2005) 4634 și, pe de altă parte, de necesitatea efectuării de către această instanță a unei examinări detaliate a dosarelor voluminoase și în special de necesitatea de a stabili faptele și de a efectua o analiză materială a litigiului.

156    Cu toate acestea, durata procedurii în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, de 5 ani și 9 luni, a depășit durata previzională pe care reclamantele o puteau avea în vedere, în special în momentul introducerii acțiunilor. Pe de altă parte, procedura în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 cuprinde o perioadă de 3 ani și 10 luni între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii. Aceste termene nu sunt justificate în niciun fel prin adoptarea unor măsuri de organizare a procedurii, a unor măsuri de cercetare judecătorească sau prin survenirea unor incidente procedurale.

157    În aceste condiții, nerespectarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 era de natură să pună reclamantele într‑o situație de incertitudine care a depășit incertitudinea provocată în mod obișnuit de o procedură jurisdicțională. Această stare de incertitudine prelungită a exercitat în mod necesar o influență asupra planificării deciziilor care trebuiau adoptate și asupra administrării acestor societăți și, prin urmare, a cauzat un prejudiciu moral.

158    În al treilea rând, în circumstanțele speței, prejudiciul moral suferit de reclamante ca urmare a stării de incertitudine prelungite în care au fost plasate nu poate fi reparat în întregime prin constatarea unei încălcări a termenului rezonabil de soluționare.

159    În această privință, reclamantele arată că prejudiciul lor moral trebuie evaluat la „cel puțin” 500 000 de euro în raport cu circumstanțele.

160    Cu toate acestea, primo, reclamantele nu furnizează elemente suficiente care ar justifica suma de „cel puțin” 500 000 de euro, solicitată pentru repararea prejudiciilor lor morale. Trebuie să se arate de asemenea că suma solicitată de reclamante are în vedere repararea mai multor prejudicii morale și în special a unei atingeri aduse reputației, care nu este dovedită și care, în orice caz, este reparată suficient prin constatarea unei încălcări a termenului rezonabil de soluționare (a se vedea punctele 152-154 de mai sus).

161    Secundo, Curtea a statuat că, ținând seama de necesitatea de a se asigura respectarea normelor de concurență din dreptul Uniunii, instanța Uniunii nu poate permite reclamantei, numai pentru motivul nerespectării unui termen de soluționare rezonabil, să repună în discuție temeinicia sau cuantumul unei amenzi, în condițiile în care toate motivele îndreptate împotriva constatărilor în legătură cu cuantumul acestei amenzi și cu comportamentele pe care le sancționează au fost respinse (Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia, C‑58/12 P, EU:C:2013:770, punctul 78; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, Der Grüne Punkt – Duales System Deutschland/Comisia, C‑385/07 P, EU:C:2009:456, punctul 194, și Hotărârea din 8 mai 2014, Bolloré/Comisia, C‑414/12 P, nepublicată, EU:C:2014:301, punctul 105).

162    Rezultă că nerespectarea unui termen de soluționare rezonabil în cadrul examinării unei acțiuni în justiție împotriva unei decizii a Comisiei prin care se aplică o amendă unei întreprinderi pentru o încălcare a normelor de concurență din dreptul Uniunii nu poate determina anularea, în tot sau în parte, a amenzii aplicate prin această decizie (Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia, C‑58/12 P, EU:C:2013:770, punctul 78, și Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Kendrion/Comisia, C‑50/12 P, EU:C:2013:771, punctul 88; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2014, Bolloré/Comisia, C‑414/12 P, nepublicată, EU:C:2014:301, punctul 107).

163    Or, ținând seama de nivelul său, acordarea despăgubirilor solicitate de reclamante pentru repararea prejudiciului moral pe care l‑au suferit ar conduce în fapt la repunerea în discuție a cuantumului amenzii aplicate reclamantelor prin Decizia C(2005) 4634, deși nu s‑a dovedit că nerespectarea termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06 a exercitat o influență asupra cuantumului acestei amenzi.

164    Așadar, cuantumul solicitat de reclamante nu poate fi considerat un criteriu pertinent pentru evaluarea cuantumului reparației pe care acestea au dreptul să îl pretindă.

165    În consecință, ținând seama de aprecierile formulate la punctele 155-164 de mai sus și în special de amploarea nerespectării termenului rezonabil de soluționare, de comportamentul reclamantelor, de necesitatea de a asigura respectarea normelor de concurență ale Uniunii și de eficiența prezentei acțiuni, este necesar să se decidă ex aequo et bono că o despăgubire de 5 000 de euro, acordată fiecăreia dintre reclamante, constituie o reparare adecvată a prejudiciului pe care acestea l‑au suferit ca urmare a stării de incertitudine prelungite în care s‑a aflat fiecare dintre ele în cursul procedurii în cauzele T‑72/06 și, respectiv, T‑79/06.

c)     Cu privire la dobânzi

166    Reclamantele solicită Tribunalului să adauge la cuantumul despăgubirilor pe care îl poate acorda acestora dobânzi compensatorii și moratorii la rata aplicată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale, începând de la data introducerii cererii.

167    În această privință, trebuie să se distingă între dobânzile compensatorii și dobânzile moratorii (Hotărârea din 27 ianuarie 2000, Mulder și alții/Consiliul și Comisia, C‑104/89 și C‑37/90, EU:C:2000:38, punctul 55).

168    În primul rând, în ceea ce privește dobânzile compensatorii, trebuie amintit că consecințele nefavorabile care rezultă din intervalul de timp care s‑a scurs între survenirea faptului prejudiciabil și evaluarea despăgubirilor nu pot fi ignorate, în măsura în care este necesar să se țină seama de deprecierea monetară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 februarie 1994, Grifoni/Comisia, C‑308/87, EU:C:1994:38, punctul 40, și Hotărârea din 13 iulie 2005, Camar/Consiliul și Comisia, T‑260/97, EU:T:2005:283, punctul 138). Dobânzile compensatorii urmăresc să compenseze scurgerea timpului până la evaluarea judiciară a cuantumului prejudiciului, independent de orice întârziere imputabilă debitorului (Hotărârea din 12 februarie 2015, Comisia/IPK International, C‑336/13 P, EU:C:2015:83, punctul 37).

169    Finalul perioadei ce dă dreptul la această reevaluare monetară trebuie în principiu să coincidă cu data pronunțării hotărârii prin care se constată obligația de reparare a prejudiciului suferit de reclamant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 mai 1992, Mulder și alții/Consiliul și Comisia, C‑104/89 și C‑37/90, EU:C:1992:217, punctul 35, Hotărârea din 13 iulie 2005, Camar/Consiliul și Comisia, T‑260/97, EU:T:2005:283, punctele 142 și 143, și Hotărârea din 26 noiembrie 2008, Agraz și alții/Comisia, T‑285/03, nepublicată, EU:T:2008:526, punctele 54 și 55).

170    În speță, pe de o parte, despăgubirile acordate fiecărei reclamante pentru repararea prejudiciului moral pe care l‑a suferit fiecare dintre ele acoperă perioada anterioară datei pronunțării prezentei hotărâri și, prin urmare, nu este necesar să se acorde dobânzi compensatorii pentru perioada care precedă această zi.

171    Pe de altă parte, în ceea ce privește despăgubirea datorată Gascogne pentru repararea prejudiciului material pe care l‑a suferit aceasta din urmă, reiese din jurisprudența citată la punctul 168 de mai sus că reclamantele ar fi îndreptățite să solicite ca această despăgubire să fie însoțită de dobânzi compensatorii începând cu 30 mai 2011.

172    Cu toate acestea, prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, reclamantele solicită, astfel cum au confirmat în ședință, să se adauge la cuantumul despăgubirilor la care ar avea dreptul dobânzi compensatorii „de la data introducerii cererii” în prezenta cauză.

173    În consecință, dobânzile compensatorii care trebuie să însoțească despăgubirea datorată societății Gascogne pentru repararea prejudiciului material pe care aceasta l‑a suferit, încep să curgă de la 4 august 2014 în conformitate cu solicitarea formulată în cererea introductivă.

174    Pe de altă parte, reclamantele, care invocă o pierdere suferită, nu furnizează nicio dovadă care să permită să se demonstreze că comisioanele de constituire a garanției bancare plătite de Gascogne între 30 mai 2011 și 16 noiembrie 2011 ar fi putut produce dobânzi a căror rată ar fi cea utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 ianuarie 2000, Mulder și alții/Consiliul și Comisia, C‑104/89 și C‑37/90, EU:C:2000:38, punctul 219, și Hotărârea din 26 noiembrie 2008, Agraz și alții/Comisia, T‑285/03, nepublicată, EU:T:2008:526, punctul 49).

175    Prin urmare, Gascogne nu poate solicita aplicarea unor dobânzi compensatorii calculate pe baza ratei utilizate de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale.

176    În schimb, eroziunea monetară legată de trecerea timpului se reflectă în rata anuală a inflației constatată, pentru perioada în cauză, de Eurostat (Oficiul de Statistică al Uniunii Europene) în statul membru în care Gascogne este stabilită (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 ianuarie 2000, Mulder și alții/Consiliul și Comisia, C‑104/89 și C‑37/90, EU:C:2000:38, punctele 220 și 221, Hotărârea din 3 iulie 2005, Camar/Consiliul și Comisia, T‑260/97, EU:T:2005:283, punctul 139, și Hotărârea din 26 noiembrie 2008, Agraz și alții/Comisia, T‑285/03, nepublicată, EU:T:2008:526, punctul 50).

177    În consecință, rata dobânzilor compensatorii care trebuie să se adauge la despăgubirea datorată societății Gascogne cu titlu de reparare a prejudiciului material pe care l‑a suferit aceasta din urmă corespunde ratei anuale a inflației constatate de Eurostat în statul membru în care această societate este stabilită, pentru perioada cuprinsă între 4 august 2014 și data pronunțării prezentei hotărâri, în limita cererii reclamantelor.

178    În al doilea rând, în ceea ce privește dobânzile moratorii, reiese din jurisprudență că obligația de a plăti asemenea dobânzi se naște în principiu de la pronunțarea hotărârii prin care se constată obligația de reparare a prejudiciului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iunie 1990, Sofrimport/Comisia, C‑152/88, EU:C:1990:259, punctul 32 și jurisprudența citată).

179    Pentru stabilirea ratei dobânzilor moratorii, este adecvat să se țină seama de articolul 83 alineatul (2) litera (b) și de articolul 111 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO 2012, L 362, p. 1). În temeiul acestor dispoziții, rata dobânzii pentru creanțele neplătite în termenul stabilit este rata utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, astfel cum este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care datoria devine scadentă, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate.

180    În speță, despăgubirile prevăzute la punctele 143 și 165 de mai sus, inclusiv dobânzile compensatorii care însoțesc despăgubirea datorată cu titlu de reparare a prejudiciului material suferit de Gascogne, trebuie să fie majorate cu dobânzi moratorii de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la plata integrală.

181    Pe de altă parte, cuantumul acestei majorări trebuie să fie stabilit în limita cererii reclamantelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 mai 1992, Mulder și alții/Consiliul și Comisia, C‑104/89 și C‑37/90, EU:C:1992:217, punctul 35, și Hotărârea din 8 mai 2007, Citymo/Comisia, T‑271/04, EU:T:2007:128, punctul 184).

182    Prin urmare, rata dobânzilor moratorii va fi cea stabilită de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale, astfel cum solicită reclamantele.

d)     Concluzie cu privire la cuantumul despăgubirilor și la dobânzi

183    Ținând seama de ansamblul considerațiilor de mai sus, prezenta acțiune trebuie admisă în parte în măsura în care urmărește repararea prejudiciilor suferite de reclamante ca urmare a încălcării termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06, fără să fie nevoie să se dispună expertiza solicitată de reclamante cu titlu subsidiar.

184    Despăgubirea datorată Gascogne cu titlu de reparare a prejudiciului pe care l‑a suferit ca urmare a plății comisioanelor suplimentare de constituire a garanției bancare se ridică la 47 064,33 euro, majorată cu dobânzi compensatorii începând cu 4 august 2014 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la rata anuală a inflației constatată de Eurostat în statul membru în care această societate este stabilită.

185    Despăgubirea datorată fiecăreia dintre reclamante cu titlu de reparare a prejudiciului lor moral respectiv se ridică la suma de 5 000 de euro.

186    Cuantumul despăgubirilor menționate la punctele 184 și 185 de mai sus, inclusiv dobânzile compensatorii care se calculează la despăgubirea datorată cu titlu de reparare a prejudiciului material suferit de Gascogne, va fi majorat cu dobânzi moratorii în condițiile stabilite la punctele 180 și 182 de mai sus.

187    Respinge în rest acțiunea.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

188    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Or, prin Ordonanța din 2 februarie 2015, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană (T‑577/14, nepublicată, EU:T:2015:80), s‑a respins excepția de inadmisibilitate invocată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și s‑a dispus ca cererea privind cheltuielile de judecată să fie soluționată odată cu fondul. Prin urmare, Uniunea, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, trebuie să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de reclamante și care sunt aferente excepției de inadmisibilitate în urma căreia a fost dată Ordonanța din 2 februarie 2015, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană (T‑577/14, nepublicată, EU:T:2015:80).

189    În temeiul articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

190    În speță, capetele de cerere pe fond ale reclamantelor au fost admise în parte. Totuși, acestea au căzut în pretenții în mare măsură în ceea ce privește cererea lor de despăgubiri. În aceste condiții, având în vedere ansamblul circumstanțelor cauzei, este necesar să se decidă că fiecare parte va suporta propriile cheltuieli de judecată.

191    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Trebuie să se decidă că Comisia va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Obligă Uniunea Europeană, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, la plata unei despăgubiri de 47 064,33 euro către Gascogne pentru prejudiciul material suferit de această societate ca urmare a încălcării termenului rezonabil de soluționare în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile din 16 noiembrie 2011, Groupe Gascogne/Comisia (T‑72/06, nepublicată, EU:T:2011:671) și Sachsa Verpackung/Comisia (T‑79/06, nepublicată, EU:T:2011:674). Această despăgubire va fi reevaluată prin calcularea de dobânzi compensatorii începând cu 4 august 2014 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la rata anuală a inflației constatată pentru perioada în cauză de Eurostat (Oficiul de Statistică al Uniunii Europene) în statul membru în care este stabilită această societate.

2)      Obligă Uniunea, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, la plata unei despăgubiri de 5 000 de euro către Gascogne Sack Deutschland GmbH și a unei despăgubiri de 5 000 de euro către Gascogne pentru prejudiciul moral pe care fiecare dintre aceste societăți l‑a suferit ca urmare a încălcării termenului rezonabil de soluționare în cauzele T‑72/06 și T‑79/06.

3)      Fiecare dintre despăgubirile menționate la punctele 1) și 2) de mai sus va fi majorată cu dobânzi moratorii de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la plata integrală, la rata stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale.

4)      Respinge în rest acțiunea.

5)      Obligă Uniunea, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Gascogne Sack Deutschland și de Gascogne aferente excepției de inadmisibilitate în urma căreia a fost dată Ordonanța din 2 februarie 2015, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană (T‑577/14, nepublicată, EU:T:2015:80).

6)      Gascogne Sack Deutschland și Gascogne, pe de o parte, și Uniunea, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pe de altă parte, suportă propriile cheltuieli de judecată aferente acțiunii care a condus la pronunțarea prezentei hotărâri.

7)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Papasavvas Labucka Bieliūnas

Kreuschitz Forrester

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 10 ianuarie 2017.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

A –  Cu privire la admisibilitate

1.  Cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată cu titlu principal și întemeiată pe lipsa de claritate și de precizie a cererii introductive

a)  Cu privire la identitatea victimei prejudiciilor materiale și morale invocate

b)  Cu privire la cauza, la substanța și la întinderea prejudiciilor morale invocate

2.  Cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată cu titlu subsidiar și întemeiată pe prescripția termenului de introducere a cererii de despăgubiri pentru prejudiciile morale invocate

B –  Cu privire la fond

1.  Cu privire la pretinsa încălcare a termenului rezonabil de soluționare în cauzele T 72/06 și T79/06

2.  Cu privire la prejudiciile invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

a)  Cu privire la prejudiciile materiale invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

Cu privire la pretinsa pierdere a șansei de a găsi mai repede un investitor

Cu privire la pretinsele pierderi suferite ca urmare a plății dobânzilor la cuantumul amenzii și ca urmare a plății comisioanelor de constituire a garanției bancare

–  Observații introductive

–  Cu privire la plata dobânzilor la cuantumul amenzii

–  Cu privire la plata comisioanelor de constituire a garanției bancare

Cu privire la evaluarea prejudiciului material suferit

b)  Cu privire la prejudiciile morale invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

Cu privire la prejudiciile morale pretins suferite de membrii organelor de conducere și de salariații reclamantelor

Cu privire la prejudiciile morale pretins suferite de reclamante

c)  Cu privire la dobânzi

d)  Concluzie cu privire la cuantumul despăgubirilor și la dobânzi

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: franceza.