Language of document :

Acțiune introdusă la 21 decembrie 2011 - Technion - Israel Institute of Technology și Technion Research & Development/Comisia

(Cauza T-657/11)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamante: Technion - Israel Institute of Technology (Haifa, Israel) şi Technion Research & Development Foundation Ltd (Haifa) (reprezentanţi: D. Grisay şi D. Piccininno, avocaţi)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

admiterea prezentei cereri în anulare întemeiate pe articolul 263 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

declararea acesteia ca admisibilă și

cu titlu principal, declararea acțiunii ca fondată și anularea deciziei Direcției Generale Societatea Informațională și Media a Comisiei Europene din 19 octombrie 2011;

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă două motive.

Primul motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe insuficiența motivării, întrucât ordinul de recuperare din 19 octombrie 2011 s-ar fonda numai pe elemente contestate în ceea ce privește motivarea și temeinicia lor în cauza T-546/11, Technion - Israel Institue of Technology și Technion Research & Development/Comisia, respectiv, un raport de audit și o decizie a Comisiei prin care, în temeiul concluziilor auditului financiar menționat privind executarea, printre altele, a contractului MOSAICA, anumite costuri au fost declarate neeligibile.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului neîmbogățirii fără justă cauză. Reclamantele arată că:

în cazul în care Comisia ar recupera suma solicitată, care acoperă în totalitate prestațiile efectuate de M. K., angajatul TECHNION, în cadrul contractului MOSAICA, aceasta și-ar însuși beneficiile prestațiilor aferente contractului și rezultatele cercetărilor efectuate fără să fi plătit pentru realizarea lor;

reclamantele au dreptul să solicite rambursarea costurilor aferente prestațiilor efectuate în cadrul contractului MOSAICA;

în cazul unei rambursări, reclamantele nu numai că ar fi private de o sumă corespunzătoare unor prestații efectiv realizate, ci ar înregistra și o pierdere suplimentară, întrucât, pe lângă rambursare, acestea ar trebui să suporte costurile legate de realizarea prestațiilor furnizate.

____________

1 - JO 2011, C 355, p. 28.