HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)
16 iunie 2016(*)
„Recurs – Concurență – Înțelegeri – Articolul 81 CE – Piața pudrei și a granulelor de carbură de calciu, precum și a granulelor de magneziu într‑o parte importantă a Spațiului Economic European – Stabilirea prețurilor, împărțirea piețelor și schimb de informații – Regulamentul (CE) nr. 773/2004 – Articolele 12 și 14 – Dreptul de a fi ascultat – Audiere cu ușile închise”
În cauza C‑154/14 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, introdus la 2 aprilie 2014,
SKW Stahl‑Metallurgie GmbH, cu sediul în Unterneukirchen (Germania),
SKW Stahl‑Metallurgie Holding AG, cu sediul în Unterneukirchen,
reprezentate de A. Birnstiel și de S. Janka, Rechtsanwälte,
recurente,
celelalte părți din procedură fiind:
Comisia Europeană, reprezentată de G. Meessen și de R. Sauer, în calitate de agenți, asistați de A. Böhlke, Rechtsanwalt,
pârâtă în primă instanță,
Gigaset AG, fostă Arques Industries AG, cu sediul în München (Germania),
intervenientă în primă instanță,
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul T. von Danwitz, președintele Camerei a patra, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a cincea, și domnii D. Šváby (raportor), A. Rosas, E. Juhász și C. Vajda, judecători,
avocat general: domnul N. Wahl,
grefier: domnul I. Illéssy, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 13 mai 2015,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 3 septembrie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, SKW Stahl‑Metallurgie GmbH (denumită în continuare „SKW”) și SKW Stahl‑Metallurgie Holding AG (denumită în continuare „SKW Holding”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 23 ianuarie 2014, SKW Stahl‑Metallurgie Holding și SKW Stahl‑Metallurgie/Comisia (T‑384/09, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2014:27), prin care acesta le‑a respins acțiunea având ca obiect, cu titlu principal, anularea Deciziei C(2009) 5791 final a Comisiei din 22 iulie 2009 privind o procedură în temeiul articolului 81 din Tratatul CE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39.396 – Reactivi pe bază de carbură de calciu și magneziu pentru industriile oțelului și gazului) (denumită în continuare „decizia în litigiu”), în măsura în care această decizie le privește, precum și, cu titlu subsidiar, anularea sau reducerea cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată prin decizia menționată.
Cadrul juridic
Regulamentul (CE) nr. 1/2003
2 Articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269) are următorul cuprins:
„Comisia poate aplica, prin decizie, amenzi […] întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi atunci când, în mod intenționat sau din neglijență, acestea:
(a) încalcă articolul 81 sau articolul 82 [CE] sau
(b) contravin unei decizii care dispune măsuri provizorii în temeiul articolului 8 sau
(c) nu respectă un angajament care devine obligatoriu printr‑o decizie în temeiul articolului 9.
Pentru fiecare întreprindere și asociație de întreprinderi care participă la încălcarea normelor, amenda nu depășește 10 % din cifra de afaceri totală din exercițiul financiar precedent.
Dacă încălcarea săvârșită de o asociație privește activitățile membrilor săi, amenda nu depășește 10 % din suma cifrelor de afaceri totale ale fiecărui membru activ pe piața afectată de încălcarea săvârșită de asociație.”
Regulamentul (CE) nr. 773/2004
3 Articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 și 82 din Tratatul CE (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 622/2008 al Comisiei din 30 iunie 2008 (JO 2008, L 171 p. 3, denumit în continuare „Regulamentul nr. 773/2004”), prevede:
„Comisia oferă părților cărora le adresează o comunicare a obiecțiilor posibilitatea de a‑și elabora argumentele în cadrul unei audieri, dacă acestea solicită acest lucru în observațiile scrise.”
4 Articolul 14 alineatele (6)-(8) din acest regulament prevede următoarele:
„(6) Audierile nu sunt publice. Fiecare persoană poate fi audiată separat sau în prezența altor persoane invitate să asiste, ținând seama de interesul legitim al întreprinderilor ca secretele lor de afaceri și alte informații confidențiale să nu fie divulgate.
(7) Consilierul‑auditor poate permite părților cărora le‑a fost adresată comunicarea privind obiecțiunile, reclamanților, terților invitați la audiere, serviciilor Comisiei și autorităților statelor membre să pună întrebări în timpul audierii.
(8) Declarațiile făcute de fiecare persoană audiată se înregistrează. La cerere, înregistrarea audierii se pune la dispoziția persoanelor care au participat la audiere. Se ține seama de interesul legitim al părților ca secretele lor de afaceri și alte informații confidențiale să nu fie divulgate.”
Regulamentul de procedură al Tribunalului
5 În versiunea aplicabilă acțiunii în anulare formulate de reclamante, articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede:
„Pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.
În cazul în care, pe parcursul judecății, o parte invocă un motiv nou în conformitate cu paragraful precedent, președintele, după expirarea termenelor obișnuite de procedură, pe baza raportului judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate acorda celeilalte părți un termen pentru a răspunde cu privire la acest motiv.
Tribunalul se pronunță asupra admisibilității motivului prin hotărârea prin care se finalizează judecata.”
Istoricul cauzei
6 Istoricul pertinent al litigiului a fost prezentat la punctele 2-4, 24-33, 43 și 63 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.
7 Procedura care a condus la adoptarea deciziei în litigiu a fost deschisă în urma unei cereri de imunitate, în sensul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3), depusă de Akzo Nobel NV la 20 noiembrie 2006.
8 În urma inspecțiilor desfășurate la 16 ianuarie 2007, precum și a solicitărilor de informații adresate începând cu 11 iulie 2007 societăților implicate în procedură, Comisia a notificat societăților menționate, la 24 iunie 2008, o comunicare privind obiecțiunile. În aceasta, Comisia imputa SKW în special că a participat la o înțelegere privind prețurile contrară articolului 81 CE pe piața carburii de calciu și magneziu pentru industriile oțelului și gazului în Spațiul Economic European (SEE), cu excepția Irlandei, a Spaniei, a Portugaliei și a Regatului Unit, în perioada cuprinsă între 22 aprilie 2004 și 16 ianuarie 2007. În plus, dat fiind faptul că Evonik Degussa GmbH (denumită în continuare „Degussa”) și SKW Holding deținuseră succesiv, în mod direct sau indirect, 100 % din capitalul SKW, Comisia indica de asemenea în aceasta că intenționa ca, pentru comportamentele SKW, să rețină răspunderea, pe de o parte, a Degussa pentru perioada cuprinsă între 22 aprilie 2004 și 30 august 2004, dată la care SKW fusese cesionată către SKW Holding, și, pe de altă parte, a SKW Holding pentru perioada cuprinsă între 30 august 2004 și 16 ianuarie 2007.
9 În observațiile lor scrise din 6 octombrie 2008 adresate Comisiei ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile, recurentele au solicitat să își poată dezvolta într‑o audiere argumentele referitoare printre altele la neexercitarea efectivă a unei influențe decisive de către SKW Holding asupra SKW în perioada în care a avut loc încălcarea, ținând seama de persistența influenței decisive avute de Degussa asupra SKW, chiar după achiziționarea acesteia din urmă de către SKW Holding.
10 Prin e‑mailul din 31 octombrie 2008, recurentele au solicitat consilierului‑auditor să își poată prezenta cu ușile închise argumentația cu privire la influența pretins exercitată de Degussa asupra SKW. În susținerea cererii menționate, acestea au arătat că SKW depindea, pentru supraviețuirea sa economică, de Degussa, din moment ce aceasta îi furniza cvasitotalitatea carburii de calciu pe care o comercializa, și că cele două societăți purtau negocieri cu privire la un nou contract de furnizare. Acestea au adăugat că prezentarea argumentației menționate în prezența Degussa ar pune serios în pericol raportul comercial care există între această societate și SKW și ar putea conduce la represalii din partea Degussa.
11 La 5 noiembrie 2008, recurentele au adresat Comisiei un nou e‑mail în care au sugerat că o „soluție practică” ar putea consta în a acorda Degussa accesul la prezentarea lor cu ușile închise după finalul anului 2008 sau după încheierea unui contract de furnizare între aceste două întreprinderi. La 6 noiembrie 2008, recurentele au furnizat precizări cu privire la motivele care le justifică cererea de a prezenta o parte a argumentației lor, în cursul audierii, cu ușile închise, precum și cu privire la cuprinsul acestei argumentații și și‑au reiterat propunerea de a găsi o soluție alternativă.
12 Prin scrisoarea din 6 noiembrie 2008, consilierul‑auditor le‑a respins cererea. Cu titlu introductiv, acesta a constatat că cererea menționată nu se întemeia stricto sensu pe un interes legitim la protecția secretelor de afaceri și a altor informații confidențiale. Acesta a indicat, în consecință, că urma să o examineze din perspectiva dreptului lor de a fi ascultate. În această privință, consilierul‑auditor a arătat că argumentația în discuție a recurentelor privea comportamentul Degussa și, pentru a putea fi luată în considerare de Comisie ca circumstanță atenuantă, valoarea sa probantă ar trebui verificată prin comparație cu o declarație care trebuia obținută de la Degussa. În plus, o audiere cu ușile închise ar priva Degussa de dreptul său de a răspunde oral la afirmațiile recurentelor care o incriminează cel puțin indirect. Consilierul‑auditor a adăugat, în ceea ce privește soluția alternativă propusă de recurente, că aceasta nu era fezabilă, întrucât nici momentul la care s‑ar finaliza negocierile dintre recurente și Degussa, nici rezultatul acestora nu erau sigure.
13 La 10 și la 11 noiembrie 2008 a avut loc o audiere.
14 Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2009, recurentele, după ce au amintit cererea lor respinsă prin scrisoarea consilierului‑auditor menționată la punctul 12 din prezenta hotărâre, au indicat că, între timp, negocierile dintre SKW și Degussa conduseseră la încheierea unui nou contract de furnizare, astfel încât nu mai exista nicio dificultate pentru ca acestea să își prezinte oral, în prezența Degussa, partea din argumentația lor care privea rolul acesteia din urmă. Ele au solicitat, în consecință, consilierului‑auditor să organizeze o nouă audiere pentru a le da ocazia să prezinte oral această parte a argumentației lor neprezentată în cursul audierii din 10 și din 11 noiembrie 2008.
15 Prin scrisoarea din 3 februarie 2009, consilierul‑auditor a respins această nouă cerere pentru motivul că dreptul de a fi ascultat își avea originea în comunicarea privind obiecțiunile și nu era acordat decât o singură dată. Consilierul‑auditor a permis totuși recurentelor să completeze în scris, într‑un termen pe care acesta l‑a stabilit, argumentația lor cu privire la rolul avut de Degussa.
16 Prin articolul 1 litera (f) din decizia în litigiu, Comisia a constatat că SKW Holding participase la încălcare de la 30 august 2004 până la 16 ianuarie 2007 și că SKW participase la încălcare de la 22 aprilie 2004 până la 16 ianuarie 2007. În ceea ce privește SKW, din considerentul (226) al acestei decizii reiese că Comisia a considerat că, în această din urmă perioadă, angajați ai acestei societăți fuseseră implicați direct în acordurile și/sau practicile concertate ale înțelegerii în litigiu. În ceea ce privește SKW Holding, din considerentul (245) al deciziei menționate reiese că, între 30 august 2004 și 16 ianuarie 2007, aceasta a deținut 100 % din capitalul SKW și, din motivele prezentate în considerentele (245)-(250) ale aceleiași decizii, Comisia a apreciat că aceasta a făcut parte din aceeași unitate economică cu SKW și îi putea fi, în consecință, angajată răspunderea pentru încălcarea normelor de concurență săvârșită de aceasta din urmă.
17 Prin articolul 2 litera (f) din decizia în litigiu, Comisia a aplicat recurentelor, precum și Arques Industries AG, devenită Gigaset AG, ca urmare a participării lor la încălcarea în litigiu, pentru perioada cuprinsă între 30 august 2004 și 16 ianuarie 2007, o amendă de 13,3 milioane de euro, desemnându‑le responsabile în solidar pentru plata acestei amenzi. În plus, prin intermediul articolului 2 litera (g) din decizia menționată, Comisia a aplicat pentru perioada cuprinsă între 22 aprilie 2004 și 30 august 2004, întreprinderilor Degussa, AlzChem Hart GmbH și SKW, desemnate toate drept responsabile în solidar, o amendă de 1,04 milioane de euro.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
18 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 octombrie 2009, SKW Holding și SKW au solicitat anularea deciziei în litigiu în măsura în care aceasta le privește sau, în subsidiar, anularea sau reducerea cuantumului amenzilor aplicate prin această decizie.
19 În susținerea acțiunii lor, recurentele au invocat șase motive, întemeiate, primul, pe încălcarea dreptului de a fi ascultate, al doilea, pe aplicarea eronată a articolului 81 CE, al treilea, pe încălcarea obligației de motivare, al patrulea, pe încălcarea principiului egalității de tratament, al cincilea, pe încălcarea articolelor 7 și 23 din Regulamentul nr. 1/2003, precum și a principiilor proporționalității și legalității sancțiunilor, iar al șaselea, pe încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.
20 Tribunalul a respins acțiunea în totalitate.
Concluziile părților din recurs
21 SKW și SKW Holding solicită Curții:
– cu titlu principal, anularea hotărârii atacate în întregime în măsura în care a respins cererile recurentelor și admiterea în totalitate a cererilor formulate în primă instanță:
– cu titlu subsidiar, anularea în parte a hotărârii atacate;
– cu titlu mai subsidiar, reducerea ex aequo et bono a amenzilor care le‑au fost aplicate la articolul 2 literele (f) și (g) din decizia în litigiu;
– cu titlu încă mai subsidiar, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal și
– obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
22 Comisia solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recurs
23 În susținerea recursului formulat, recurentele invocă patru motive.
24 Primul motiv privește încălcarea dreptului de a fi ascultat, precum și a principiilor proporționalității și „interdicției aprecierii anticipate a probelor”. Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 101 TFUE și a articolului 296 TFUE. Al treilea motiv se întemeiază pe nerepartizarea de către Comisie a cotelor‑părți din amendă între debitorii solidari ai acesteia. Al patrulea motiv se întemeiază în esență pe încălcarea articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 101 TFUE și 296 TFUE
Argumentele părților
25 Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, care trebuie analizat în primul rând, recurentele impută Tribunalului că a încălcat articolul 101 TFUE prin faptul că nu și‑a îndeplinit obligația, care decurge din cuprinsul punctului 74 din Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia (C‑97/08 P, EU:C:2009:536), de a lua în considerare ansamblul elementelor relevante referitoare la legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc SKW Holding și SKW pentru a imputa celei dintâi răspunderea pentru comportamentele celei de a doua.
26 Mai precis, Tribunalului i se reproșează că nu a ținut seama suficient de circumstanțe economice esențiale ale cauzei, și anume lipsa interesului economic al SKW Holding în înțelegere, natura relațiilor dintre recurente și Degussa sau faptul că, după vânzarea SKW către SKW Holding, Degussa și‑a menținut interese economice și mijloace de control asupra SKW, ceea ce ar constitui un indiciu important al faptului că Degussa era în măsură să exercite o influență decisivă asupra SKW.
27 Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentele susțin că Tribunalul a încălcat articolul 296 TFUE atunci când a constatat, la punctele 117-119 și 140 din hotărârea atacată, că Comisia săvârșise o eroare prin aceea că nu a răspuns la o argumentație prezentată de recurente în scopul de a contesta imputarea în sarcina SKW Holding a comportamentului avut de SKW, fără a anula însă decizia în litigiu, pentru motivul că motivarea în cauză a acesteia era neesențială.
28 Potrivit recurentelor, această motivare nu poate fi considerată neesențială, întrucât menționa o circumstanță foarte importantă în cadrul aprecierii globale a influenței exercitate de o societate‑mamă asupra filialei sale.
29 În plus, tratamentul rezervat respectivei argumentații ar revela faptul că Tribunalul nu a acordat suficientă importanță dreptului esențial al întreprinderilor la o atenție suficientă acordată de Comisie elementelor dezincriminatoare pe care ele le invocă pentru a răsturna prezumția influenței decisive. Astfel, ar fi esențial ca toate circumstanțele dezincriminatoare să facă obiectul unei aprecieri exhaustive a Comisiei, după cum ar fi amintit Curtea în Hotărârea din 20 ianuarie 2011, General Química și alții/Comisia (C‑90/09 P, EU:C:2011:21).
30 Or, în speță, Tribunalul ar fi trebuit să constate că Comisia, prin faptul că s‑a limitat la a afirma în mod sumar că SKW Holding exercita o influență decisivă asupra SKW în perioada cuprinsă între 30 august 2004 și 16 ianuarie 2007, nu luase în considerare și nu evaluase în mod exhaustiv toate elementele pertinente cu privire la legăturile economice, organizatorice și juridice care uneau SKW și fosta sa societate‑mamă, Degussa.
31 Comisia arată că al doilea motiv este inadmisibil, întrucât prin acesta recurentele contestă aprecierea de către Tribunal a probelor care i‑au fost prezentate. Comisia adaugă că acest motiv este, în orice caz, nefondat.
Aprecierea Curții
32 Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurentele reproșează, în esență, Tribunalului că nu a ținut suficient seama de anumite elemente de fapt în aprecierea exercitării de către SKW Holding a unei influențe decisive asupra SKW și în special de interesul economic pe care Degussa îl menținuse în administrarea fostei sale filiale, SKW.
33 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, Tribunalul este singurul competent să constate și să se pronunțe asupra situației de fapt și, în principiu, să examineze probele pe care le reține în susținerea acesteia. Astfel, din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale ale dreptului, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții (Hotărârea din 9 iulie 2015, InnoLux/Comisia, C‑231/14 P, EU:C:2015:451, punctul 59 și jurisprudența citată).
34 În speță, trebuie să se constate că recurentele se limitează la a contesta aprecierea elementelor de fapt efectuată de Tribunal în ceea ce privește exercitarea unei influențe decisive de către SKW Holding asupra SKW, fără să îi reproșeze că a denaturat aceste elemente.
35 În aceste condiții, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.
36 Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentele reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 296 TFUE prin faptul că nu a anulat decizia în litigiu, în condițiile în care Comisia nu expusese în aceasta motivele pentru care considerase că elementele prezentate de recurente erau insuficiente pentru a răsturna prezumția exercitării unei influențe decisive de către SKW Holding asupra SKW.
37 În această privință, trebuie amintit că aspectul dacă Tribunalul a putut în mod întemeiat să concluzioneze pe baza faptelor menționate că instituțiile nu au încălcat nici obligația de diligență, nici obligația de motivare reprezintă o chestiune de drept supusă controlului Curții în cadrul unui recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2008, Țările de Jos/Comisia, C‑405/07 P, EU:C:2008:613, punctul 44, Hotărârea din 3 septembrie 2009, Moser Baer India/Consiliul, C‑535/06 P, EU:C:2009:498, punctul 34, precum și Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 108).
38 În consecință, al doilea aspect al celui de al doilea motiv este admisibil.
39 Trebuie amintit că obligația de motivare prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. Astfel, motivarea unei decizii constă în exprimarea formală a motivelor pe care se întemeiază această decizie. Dacă aceste motive sunt afectate de erori, ele afectează legalitatea pe fond a deciziei, dar nu motivarea acesteia, care poate fi suficientă chiar dacă cuprinde motive eronate. În consecință, motivele și argumentele care urmăresc contestarea temeiniciei unui act sunt lipsite de pertinență în cadrul unui motiv întemeiat pe încălcarea articolului 296 TFUE (Hotărârea din 18 iunie 2015, Ipatau/Consiliul, C‑535/14 P, EU:C:2015:407, punctul 37 și jurisprudența citată).
40 Trebuie amintit de asemenea că, deși motivarea unui act al Uniunii impusă de articolul 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul autorului actului în cauză, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar Curții să își exercite controlul, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente. Pe de altă parte, respectarea obligației de motivare trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare a actului, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler și alții, C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 70, precum și jurisprudența citată).
41 În speță, trebuie să se considere că, atunci când a constatat, la punctele 139-144 din hotărârea atacată, că Comisia nu încălcase obligația de motivare care îi revenea, Tribunalul a efectuat o aplicare corectă a principiilor amintite la punctele 39 și 40 din prezenta hotărâre.
42 Din decizia în litigiu reiese astfel că, în considerentul (245) al acesteia, Comisia a imputat SKW Holding răspunderea pentru comportamentul SKW întemeindu‑se pe deținerea de către cea dintâi a 100 % din capitalul celei de a doua, arătând totodată, în considerentul (246) al aceleiași decizii, că prezumția potrivit căreia, ca urmare a acestei dețineri, SKW Holding exercita efectiv o influență decisivă asupra SKW era confirmată de mai multe elemente.
43 Comisia a înlăturat, în continuare, în considerentele (247)-(250) ale deciziei în litigiu, fiecare dintre argumentele pe care recurentele, pentru a răsturna prezumția exercitării efective a unei influențe decisive de către SKW Holding asupra SKW, le invocaseră în observațiile lor scrise ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile. Astfel, la argumentul întemeiat pe faptul că SKW Holding nu avusese cunoștință de încălcare, Comisia a făcut trimitere, în considerentul (247) al acestei decizii, la motivarea prezentată deja în mod circumstanțiat în considerentul (224) al deciziei menționate, potrivit căreia referirea la influența decisivă pe care SKW Holding se prezuma că a exercitat‑o asupra SKW nu trebuia înțeleasă în sensul că i se imputase că a făcut uz de influența sa pentru a o încuraja pe filiala să participe la încălcare sau, cel puțin, că nu a făcut uz de această influență pentru a împiedica o astfel de participare. În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că SKW Holding nu avea niciun interes economic în înțelegerea în cauză, pentru motivul că aceasta avea rolul de reprezentant comercial al Degussa, Comisia, în considerentul (248) al deciziei în litigiu, a înlăturat acest argument întemeindu‑se pe textul contractului de livrare și de servicii, menționat în considerentele (28) și (31) ale acestei decizii, potrivit căruia niciuna dintre părți nu negociase în numele celeilalte. În ceea ce privește argumentul potrivit căruia rolul avut de SKW Holding în cadrul SKW se limita la cel al unui simplu investitor financiar, Comisia a apreciat, în considerentul (250) al deciziei menționate, că, în lumina jurisprudenței Curții amintite în aceeași decizie, acest argument nu era de natură să repună în discuție prezumția exercitării efective a unei influențe decisive de către SKW Holding asupra SKW.
44 În consecință, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a constatat, la punctul 145 din hotărârea atacată, că Comisia își îndeplinise obligația de motivare.
45 O astfel de concluzie nu poate fi contrazisă de împrejurarea, invocată de recurente, potrivit căreia Comisia nu ar fi luat în considerare, atunci când a adoptat decizia în litigiu, observațiile lor referitoare la un e‑mail redactat de un membru al personalului SKW și la care Comisia făcuse referire în comunicarea privind obiecțiunile pentru a afirma că personalul SKW Holding avea cunoștință de înțelegerea în cauză.
46 Astfel, după cum a reținut în mod întemeiat Tribunalul la punctele 118, 119 și 140 hotărârea atacată, o asemenea împrejurare nu ar putea constitui o încălcare de către această instituție a obligației de motivare, din moment ce, pentru a concluziona că SKW Holding exercitase efectiv o influență decisivă asupra comportamentului SKW pe piață, Comisia s‑a întemeiat, pe de o parte, pe deținerea de către cea dintâi a 100 % din capitalul celei de a doua și, pe de altă parte, pe faptul că această instituție menționase, în considerentul (246) al deciziei în litigiu, mai multe alte împrejurări, care s‑au dovedit exacte și care erau, în sine, suficiente pentru a sta la baza concluziei privind exercitarea de către SKW Holding a unei influențe decisive asupra SKW.
47 Având în vedere cele de mai sus, al doilea motiv trebuie să fie respins în parte ca inadmisibil și în parte ca nefondat.
Cu privire la al treilea și la al patrulea motiv, întemeiate pe nerepartizarea de către Comisie a cotelor‑părți din amenda aplicată prin decizia în litigiu între codebitorii solidari ai acesteia și, respectiv, pe încălcarea articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului
48 Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentele arată că Tribunalul a încălcat principiile clarității sancțiunilor și individualizării pedepselor și sancțiunilor prin faptul că nu a anulat decizia în litigiu în pofida împrejurării că Comisia nu a stabilit cota‑parte din amenda solidară care trebuia suportată de fiecare dintre societățile în cauză în raporturile cu codebitorii săi solidari, cu încălcarea principiilor care rezultă din cuprinsul punctelor 153 și 164 din Hotărârea din 3 martie 2011, Siemens și VA Tech Transmission & Distribution/Comisia (T‑122/07-T‑124/07, EU:T:2011:70).
49 Prin intermediul celui de al patrulea motiv, îndreptat împotriva punctelor 126-130 din hotărârea atacată, recurentele impută Tribunalului că a considerat că argumentația dezvoltată cu privire la acest aspect în fața Tribunalului era nouă și, prin urmare, inadmisibilă, în sensul articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului în versiunea în vigoare înainte de 1 iulie 2015.
50 În această privință, în ceea ce privește al treilea motiv, Curtea a statuat deja, în recursul împotriva Hotărârii din 3 martie 2011, Siemens și VA Tech Transmission & Distribution/Comisia (T‑122/07-T‑124/07, EU:T:2011:70), pe care o invocă recurentele, că competența de sancționare a Comisiei nu o include și pe aceea de a determina cotele‑părți din amendă ce revin fiecăruia dintre codebitorii solidari în cadrul raporturilor lor reciproce, ci revine instanțelor naționale obligația de a face acest lucru, cu respectarea dreptului Uniunii, prin aplicarea dreptului național (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 aprilie 2014 Comisia și alții/Siemens Österreich și alții, C‑231/11 P-C‑233/11 P, EU:C:2014:256, punctele 58 și 67).
51 În consecință, nu se poate imputa Tribunalului că nu a anulat decizia în litigiu pentru motivul că Comisia nu stabilise cotele‑părți din amendă ce revin fiecăruia dintre codebitorii solidari în cadrul raporturilor lor reciproce.
52 Al treilea motiv al recursului trebuie, așadar, să fie respins ca nefondat.
53 Ținând seama de cele de mai sus, al patrulea motiv de recurs, prin care recurentele reproșează Tribunalului că a respins ca inadmisibilă, pe baza articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului, argumentația lor referitoare la nestabilirea în decizia în litigiu a respectivelor cote‑părți nu poate, în orice caz, să determine anularea hotărârii atacate și trebuie, așadar, respins ca inoperant.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, precum și a principiilor proporționalității și „interdicției aprecierii anticipate a probelor”
Argumentele părților
54 Prin intermediul primului motivul invocat, îndreptat împotriva punctelor 35-63 din hotărârea atacată, recurentele reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că refuzul consilierului‑auditor de a organiza o audiere cu ușile închise în cursul procedurii administrative nu încălcase dreptul acestora de a fi ascultate.
55 Acestea susțin că un astfel de refuz constituie o încălcare a dreptului procedural de a‑și face cunoscut în mod util și exhaustiv punctul de vedere cu privire la situația de fapt, atât în scris, cât și oral cu ocazia unei audieri, drept care există încă din etapa procedurii administrative. Astfel, Comisia ar fi obligată să admită o cerere de audiere cu ușile închise mai ales atunci când, precum în speță, pe de o parte, societatea în cauză urmărește să repună în discuție constatarea unei influențe decisive a acesteia asupra filialei sale și, pe de altă parte, existența însăși a acestei societăți ar fi pusă în pericol de o audiere în prezența altor societăți de asemenea urmărite.
56 Recurentele consideră că, deși Tribunalul, asemenea Comisiei, a efectuat în mod întemeiat o comparare a intereselor în cauză, și anume, pe de o parte, cel al întreprinderilor ale căror informații confidențiale nu pot fi divulgate și, pe de altă parte, cel al celorlalte întreprinderi de a se putea apăra împotriva unor eventuale elemente incriminatoare, acesta a efectuat însă, în speță, o apreciere total disproporționată a acestor interese în detrimentul lor.
57 Potrivit recurentelor, din moment ce procedura administrativă ar fi putut conduce la un rezultat diferit dacă ele ar fi fost în măsură să își prezinte cu ocazia unei audieri cu ușile închise argumentația cu privire la rolul avut de Degussa, Tribunalul ar fi trebuit să anuleze decizia în litigiu.
58 Astfel, prin faptul că a reținut, la punctul 53 din hotărârea atacată, că această argumentație nu era de natură să le exonereze pe recurente de răspundere, Tribunalul ar fi încălcat „principiul interdicției aprecierii anticipate a probelor” și s‑ar fi întemeiat pe elemente de probă eronate, care l‑au condus la săvârșirea unei erori de apreciere în ceea ce privește valoarea probantă a respectivei argumentații.
59 Comisia susține că acest motiv trebuie respins fie ca inadmisibil, în măsura în care recurentele ar intenționa să conteste constatările de fapt ale Tribunalului, precum și aprecierea de către acesta a probelor, fie, în orice caz, ca nefondat, din moment ce recurentele au avut suficient ocazia în cursul procedurii administrative să își susțină punctul de vedere în ceea ce privește rolul avut de Degussa în înțelegere. În această privință, Comisia arată de asemenea că are obligația de a permite oricărei întreprinderi care poate fi incriminată cu ocazia unei audieri să fie prezentă la aceasta pentru a putea, pe de o parte, să ia cunoștință de elemente care pot conduce Comisia la a‑i opune critici suplimentare și, pe de altă parte, să se apere.
Aprecierea Curții
60 Prin intermediul primului motiv de recurs, recurentele reproșează Tribunalului că a constatat, la punctul 63 din hotărârea atacată, că Comisia și consilierul‑auditor au ținut suficient seama de necesitatea de a le respecta dreptul de a fi ascultate atunci când au refuzat să le admită cererea având ca obiect organizarea unei audieri cu ușile închise, ținând seama de elementele pe care acestea din urmă intenționau să le expună cu privire la situația SKW în raport cu Degussa.
61 Cu titlu introductiv, și după cum reiese din cuprinsul punctului 56 din prezenta hotărâre, trebuie să se arate că recurentele nu contestă că, astfel cum a reținut Tribunalul la punctul 39 din hotărârea atacată, consilierului‑auditor îi revine sarcina, atunci când trebuie să aprecieze oportunitatea de a organiza o audiere cu ușile închise, de a concilia protecția dreptului la apărare al întreprinderii urmărite pentru o pretinsă încălcare a normelor de concurență ale dreptului Uniunii cu interesul legitim al terților, persoane sau întreprinderi, care au furnizat informații sau înscrisuri despre această pretinsă încălcare la protecția secretelor lor de afaceri și a altor informații confidențiale.
62 Sunt criticate, așadar, în cadrul prezentului motiv, numai modalitățile potrivit cărora Tribunalul a efectuat evaluarea comparativă a intereselor în cauză.
63 În această privință, punctul 62 din hotărârea atacată are următorul cuprins:
„În concluzie, trebuie să se arate că reclamantele par să nu țină seama de faptul că argumentația lor cu privire la rolul avut de Degussa în înțelegere după cesionarea întregului capital al SKW, precum și cererea prin care acestea au solicitat ca respectiva argumentație să nu fie adusă la cunoștința Degussa necesitau o conciliere a cerințelor care decurg din dreptul la apărare al reclamantelor și al Degussa, precum și o evaluare comparativă a intereselor fiecăreia dintre aceste întreprinderi. Faptele expuse la punctele 24-32 [din hotărârea atacată] demonstrează că consilierul‑auditor a efectuat o astfel de evaluare comparativă numai după ce a ascultat explicațiile reclamantelor cu privire la conținutul acestei argumentații și la pretinsa sa importanță pentru apărarea lor. În plus, din considerațiile prezentate mai sus rezultă că consilierul‑auditor a concluzionat în mod întemeiat că nu era justificat să se acorde prioritate dreptului la apărare al reclamantelor și să se accepte astfel o încălcare a drepturilor analoge ale Degussa. […]”
64 Din cuprinsul acestui punct 62 din hotărârea atacată rezultă că, în evaluarea comparativă a intereselor în cauză, Tribunalul a considerat, în esență, că dreptul la apărare al recurentelor nu poate prevala asupra celui al Degussa. În această privință, la punctele 58 și 59 din hotărârea menționată, acesta a apreciat că respectarea dreptului la apărare al Degussa impunea ca aceasta din urmă să aibă posibilitatea, în cursul audierii, să ia imediat cunoștință de acuzațiile care o vizează, susceptibile de a fi invocate de recurente, și să răspundă oral la acestea.
65 Din cuprinsul punctului 55 din hotărârea atacată, precum și din cuprinsul punctelor 9 și 10 din prezenta hotărâre reiese că argumentația pe care recurentele intenționau să o expună cu ușile închise privea rolul avut de Degussa în perioada care a urmat cesiunii de către aceasta a SKW către SKW Holding. Or, nici în ziua audierii, nici ulterior, Degussa nu a fost urmărită de Comisie pentru acea perioadă.
66 În consecință, trebuie să se constate că, pentru a refuza admiterea cererii recurentelor de a organiza o audiere cu ușile închise, consilierul‑auditor a luat în considerare dreptul la apărare al Degussa, în condițiile în care aceasta nu se putea prevala de acest drept din cauza calității sale de terț în raport cu procedura referitoare la perioada respectivă.
67 În această privință, faptul că unele dintre elementele comunicate Comisiei, în cazul în care aceasta ar fi admis cererea de audiere cu ușile închise, i‑ar fi putut permite, în continuare, să angajeze răspunderea Degussa pentru încălcarea în cauză pentru o perioadă mai îndelungată decât cea reținută inițial este lipsit de relevanță, din moment ce, în orice caz și astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 60 din concluzii, Comisia ar fi avut obligația, într‑o asemenea ipoteză, să adreseze o comunicare privind obiecțiunile suplimentară, de natură să permită societății menționate să își prezinte observațiile cu privire la aceste elemente.
68 În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a încălcat dreptul recurentelor de a fi ascultate prin faptul că a considerat că consilierul‑auditor putea refuza organizarea unei audieri cu ușile închise pentru motivul că o astfel de audiere ar fi adus atingere dreptului la apărare al Degussa.
69 Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru ca o încălcare a dreptului la apărare să determine anularea actului atacat se impune ca, în lipsa acestei neregularități, procedura să fi putut avea un rezultat diferit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iulie 2014, Kamino International Logistics și Datema Hellmann Worldwide Logistics, C‑129/13 și C‑130/13, EU:C:2014:2041, punctul 79, precum și jurisprudența citată), aspect care trebuie demonstrat de întreprinderea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2006, SGL Carbon/Comisia, C‑308/04 P, EU:C:2006:433, punctul 98).
70 În această privință, trebuie să se arate că, la punctul 53 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că afirmațiile recurentelor cu privire la influența avută de Degussa asupra comportamentului SKW, chiar dacă s‑are presupune că sunt exacte, erau lipsite de pertinență în raport cu problema răspunderii lor pentru încălcarea în litigiu.
71 Recurentele contestă această constatare arătând că proba controlului exercitat de Degussa asupra SKW care a continuat după vânzarea acesteia către SKW Holding era în mod cert de natură să repună în discuție influența decisivă a acesteia din urmă asupra SKW, în special având în vedere faptul că SKW Holding era numai un investitor financiar, din afara sectorului, care ar fi achiziționat o întreprindere comercială specializată în domeniul chimiei.
72 Această argumentație nu poate fi reținută. Astfel cum reiese, în esență, din cuprinsul punctelor 43, 119 și 120 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat, în cadrul aprecierii sale cu privire la situația de fapt, că imputarea răspunderii pentru încălcarea în litigiu în sarcina SKW Holding se putea întemeia, în orice caz, pe mai multe împrejurări care erau, potrivit Tribunalului, suficiente în sine pentru a permite să se concluzioneze că SKW Holding exercita o influență decisivă asupra SKW. Având în vedere această constatare, Tribunalul a putut concluziona fără a săvârși o eroare de drept, în special la punctele 48, 49 și 52 din hotărârea atacată, la care face trimitere punctul 53 din aceasta, că, pentru a contesta această imputare a răspunderii, SKW Holding trebuia să demonstreze că nu exercita ea însăși o asemenea influență, astfel încât aspectul dacă o altă entitate, precum Degussa, exercita o influență decisivă nu era pertinent.
73 Argumentația recurentelor nu poate fi primită nici în măsura în care acestea reproșează Tribunalului că a încălcat „principiul interdicției aprecierii anticipate a probelor”. Astfel, prin faptul că a constatat că afirmațiile recurentelor cu privire la influența avută de Degussa asupra comportamentului SKW, chiar dacă s‑ar presupune că sunt exacte, erau lipsite de pertinență în raport cu problema răspunderii lor pentru încălcarea în litigiu, Tribunalul nu a efectuat o apreciere anticipată a probelor, ci a respins numai argumentația lor cu privire la influența avută de Degussa asupra comportamentului SKW, presupunând totodată, în favoarea recurentelor, că această influență era dovedită.
74 În plus, este necesar să se arate că, la punctele 214-228 din hotărârea atacată, la care face trimitere punctul 56 din aceeași hotărâre, Tribunalul a refuzat să admită motivul recurentelor întemeiat pe refuzul pretins nelegal al Comisiei de a reține în favoarea lor circumstanțe atenuante, pe care acestea intenționau, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 53 din hotărârea menționată, să le dezvolte cu ușile închise.
75 În consecință, recurentele nu au demonstrat că procedura deschisă împotriva lor ar fi putut avea, în lipsa neregularității săvârșite, un rezultat diferit.
76 În plus, din cuprinsul punctelor 31, 33 și 62 din hotărârea atacată, al căror conținut a fost amintit la punctul 15 din prezenta hotărâre, reiese că, după încheierea unui nou contract de furnizare între SKW și Degussa, cu alte cuvinte, la un moment în care nu mai exista nicio dificultate pentru recurente să își prezinte argumentația cu privire la rolul avut de Degussa, acestea au avut posibilitatea de a prezenta observații scrise Comisiei.
77 În consecință, primul motiv de recurs trebuie să fie respins.
78 Din tot ceea ce precedă rezultă că recursul trebuie să fie respins în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
79 Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
80 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din regulamentul menționat, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
81 Întrucât Comisia a solicitat obligarea SKW și SKW Holding la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea au căzut în pretenții, se impune ca acestea să fie obligate să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Obligă SKW Stahl‑Metallurgie GmbH și SKW Stahl‑Metallurgie Holding AG să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.
Semnături