ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
14 mai 2008(*)
„Acțiune în anulare – Acțiune în despăgubiri – Contracte de achiziții publice de servicii – Procedură comunitară de cerere de ofertă – Respingere a unei oferte – Decizia de a anula procedura de cerere de ofertă – Acțiune vădit nefondată – Nepronunțarea asupra fondului cauzei”
În cauzele T‑383/06 și T‑71/07,
Icuna.Com SCRL, cu sediul în Braine‑le‑Château (Belgia), reprezentată de J. Windey și P. De Bandt, avocați,
reclamantă,
împotriva
Parlamentului European, reprezentat de domnul O. Caisou‑Rousseau și de doamna M. Ecker, în calitate de agenți,
pârât,
având ca obiect, în cauza T‑383/06, pe de o parte, o cerere de anulare a Deciziei Parlamentului European din 1 decembrie 2006 prin care se respinge oferta depusă de reclamantă în cadrul lotului nr. 2 (conținut al emisiunilor) din procedura de cerere de ofertă EP/DGINFO/WEBTV/2006/0003 privind înființarea și punerea în funcțiune a canalului de televiziune online al Parlamentului European, precum și, pe de altă parte, o cerere de despăgubiri având ca obiect repararea prejudiciului pe care reclamanta pretinde că l‑a suferit în urma adoptării Deciziei din 1 decembrie 2006, iar, în cauza T‑71/07, pe de o parte, o cerere de anulare a Deciziei Parlamentului European din 31 ianuarie 2007 privind anularea procedurii de cerere de ofertă EP/DGINFO/WEBTV/2006/0003 privind înființarea și punerea în funcțiune a canalului de televiziune online al Parlamentului European, în ceea ce privește lotul nr. 2 (conținut al emisiunilor), precum și, pe de altă parte, o cerere de despăgubiri având ca obiect repararea prejudiciului pe care reclamanta pretinde că l‑a suferit în urma adoptării Deciziei din 31 ianuarie 2007,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a doua),
compus din doamnele I. Pelikánová (raportor), președinte, K. Jürimäe și domnul S. Soldevila Fragoso, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Ordonanță
Cadrul juridic
1 Potrivit articolului 100 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198, denumit în continuare „Regulamentul financiar”):
„(1) Ordonatorul de credite decide cu privire la candidatul sau ofertantul căruia i se atribuie contractul, în conformitate cu criteriile de selecție și de atribuire stabilite în prealabil în documentația privind invitația la licitație și în normele de achiziționare.
(2) Autoritatea contractantă notifică tuturor candidaților sau ofertanților ale căror candidaturi sau oferte au fost respinse motivele pe care s‑a întemeiat această decizie și comunică tuturor ofertanților ale căror oferte sunt admisibile și care au depus o cerere scrisă caracteristicile și avantajele relative ale ofertei reținute, precum și numele ofertantului căruia îi este atribuit contractul.
[…]”
2 Articolul 101 din Regulamentul financiar prevede:
„Înainte de semnarea contractului, autoritatea contractantă fie poate renunța la achiziționare, fie poate anula procedura de adjudecare, fără ca ofertanții sau candidații să aibă dreptul de a solicita compensații.
Decizia trebuie motivată și adusă la cunoștința candidaților sau a ofertanților.”
3 Potrivit articolului 149 alineatele (1) și (3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului financiar (JO L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3, denumit în continuare „Regulamentul de aplicare”), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1261/2005 al Comisiei din 20 iulie 2005 (JO L 201, p. 3, Ediție specială, 01/vol. 6, p. 3):
„(1) Autoritățile contractante informează cât mai curând posibil candidații și ofertanții cu privire la deciziile luate în ceea ce privește atribuirea contractului […], inclusiv cu privire la motivele deciziei de a nu atribui un contract […] pentru care a avut loc o licitație competitivă sau de a reîncepe procedura.
[…]
(3) În cazul contractelor atribuite de instituțiile comunitare în contul propriu, în conformitate cu articolul 105 din Regulamentul financiar, autoritatea contractantă îi informează pe toți ofertanții sau pe candidații necâștigători […] cu privire la neacceptarea cererii sau ofertei lor; în fiecare caz se specifică motivele pentru care oferta sau cererea nu a fost acceptată.
În același timp cu informarea candidaților sau ofertanților necâștigători cu privire la neacceptarea ofertelor sau cererilor lor, autoritatea contractantă informează și ofertantul câștigător cu privire la decizia de atribuire, precizând că decizia comunicată nu constituie un angajament din partea autorității contractante.
[...]”
Situația de fapt
4 La 6 mai 2006, Parlamentul European a publicat un anunț de participare în Suplimentul la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO S 87) având ca obiect canalul de televiziune online al Parlamentului European. Această cerere de ofertă, cu referința EP/DGINFO/WEBTV/2006/0003, cuprindea două loturi privind structura și concepția grafică (lotul nr. 1) și, respectiv, conținutul emisiunilor (lotul nr. 2).
5 Prin scrisoarea din 14 iulie 2006, reclamanta, Icuna.Com SCRL, a răspuns la cererea de ofertă pentru lotul nr. 2, „conținut al emisiunilor, împreunã cu societatea Parallèles productions, alături de care urmărea să formeze un consorțiu.
6 Prin scrisoarea din 7 august 2006, Parlamentul European a informat reclamanta că i‑a fost atribuit contractul (denumită în continuare „Decizia din 7 august 2006”). Spre sfârșitul lunii august 2006, au avut loc contacte între persoana responsabilă cu acest dosar din cadrul Parlamentului European și reclamantă în scopul de a fixa data unei întâlniri pentru semnarea contractului. Deși stabilită inițial la 1 septembrie 2006, această dată a fost modificată în mai multe rânduri.
7 La 14 și la 18 august 2006, doi ofertanți necâștigători au trimis scrisori de reclamație Parlamentului European. Prin mesajul electronic din 8 septembrie 2006, persoana responsabilă cu acest dosar din cadrul Parlamentului European a informat reclamanta despre aceste reclamații și despre faptul că, în consecință, dosarul trebuia supus unei examinări suplimentare.
8 La 14 septembrie 2006, directorul pentru mass‑media din cadrul Parlamentului European și ordonator de credite pentru procedura de cerere de ofertă în cauză a informat reclamanta că, în urma examinării complementare a dosarului, a apărut indiciul unei erori vădite de apreciere săvârșite de comitetul de evaluare și că, în consecință, directorul a decis anularea Deciziei din 7 august 2006 „în spiritul articolului 149 alineatul (3)” din Regulamentul de aplicare. Ordonatorul de credite a decis de asemenea să invite un nou comitet de evaluare să reexamineze toate ofertele primite. Reclamanta a răspuns la această scrisoare prin corespondența din 19 septembrie 2006.
9 Prin mesajul electronic din 28 septembrie 2006, Parlamentul European a solicitat reclamantei să furnizeze, pe de o parte, un extras din cazierul judiciar și, pe de altă parte, o listă care cuprinde proiectele executate recent de aceasta, însoțită de atestări care se referă la proiectele respective, precum și o descriere a echipamentului tehnic care va fi utilizat pentru executarea serviciilor care fac obiectul acestui contract. Reclamanta a dat curs acestei cereri prin mesajul electronic din 2 octombrie 2006, prin care a transmis documentele solicitate.
10 La 26 octombrie 2006, noul comitet de evaluare a concluzionat că oferta societății Mostra era mai avantajoasă din punct de vedere economic și a propus atribuirea contractului către această societate.
11 La 21 noiembrie 2006, reclamanta a adresat o scrisoare ordonatorului de credite, prin care propunea, în esență, având în vedere noua decizie care ar trebui luată de către comitetul de evaluare, să își clarifice oferta, eventual, cu ocazia unei întâlniri cu aceasta.
12 Prin Decizia din 1 decembrie 2006 (denumită în continuare „Decizia din 1 decembrie 2006”), Parlamentul European a respins oferta depusă de reclamantă. Pe de altă parte, din dosar reiese că respectivul contract litigios a fost atribuit societății Mostra.
Procedura în fața Tribunalului
13 Prin cererea introductivă înregistrată la grefa Tribunalului la 19 decembrie 2006 (cauza T‑383/06), reclamanta a introdus o primă cerere având ca obiect anularea Deciziei din 1 decembrie 2006 și acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma adoptării acestei decizii.
14 Printr‑un înscris separat, înregistrat la grefă în aceeași zi (cauza T‑383/06 R), reclamanta a introdus o cerere de măsuri provizorii, având ca obiect suspendarea executării Deciziei din 1 decembrie 2006 și a eventualului contract care ar fi fost încheiat de Parlamentul European cu societatea Mostra, precum și furnizarea anumitor documente.
15 În dimineața zilei de 21 decembrie 2006, Parlamentul European și societatea Mostra au semnat contractul privind lotul nr. 2.
16 În după‑amiaza zilei de 21 decembrie 2006, președintele Tribunalului a dispus prin ordonanță suspendarea executării Deciziei din 1 decembrie 2006, în temeiul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. De asemenea, acesta a dispus ca Parlamentul European, în măsura în care ar fi încheiat deja contractul cu societatea Mostra, să suspende executarea acestuia până la pronunțarea unei ordonanțe definitive (Ordonanța președintelui Tribunalului din 21 decembrie 2006, Icuna.Com/Parlamentul European, T‑383/06 R, nepublicată încă în Recueil, denumită în continuare „Ordonanța din 21 decembrie 2006”).
17 Ședința privind cererea de măsuri provizorii în cauza T‑383/06 R a avut loc la 22 ianuarie 2007. Din procesul‑verbal al acestei ședințe reiese că președintele Tribunalului a invitat Parlamentul European să „ia în considerare posibilitatea de a anula procedura de cerere de ofertă care face obiectul […] cererii de măsuri provizorii în temeiul articolului 101 din Regulamentul [financiar] și de a începe o nouă procedură de atribuire a contractului”.
18 În urma unui mesaj electronic din 26 ianuarie 2007, adresat de către reclamantă grefei, Parlamentul European a comunicat, prin scrisoarea din 31 ianuarie 2007, copia unui act adițional, semnat la 30 ianuarie 2007 cu societatea Mostra, conform căruia contractul semnat la 21 decembrie 2006 având ca obiect lotul nr. 2 din cererea de ofertă în litigiu era anulat de la data și de la ora la care societatea Mostra a luat la cunoștință ordonanța prin care se dispune suspendarea executării Deciziei din 1 decembrie 2006, și anume 21 decembrie 2006, ora 17:14. Parlamentul European a precizat de asemenea în acest mesaj intenția sa de a „revoca în consecință decizia de atribuire a contractului”.
19 Prin Decizia din 31 ianuarie 2007 (denumită în continuare „Decizia din 31 ianuarie 2007”), ordonatorul de credite a anulat procedura prin care contractul pentru lotul nr. 2 a fost atribuit societății Mostra. Acesta a recomandat de asemenea începerea cât mai curând posibil a unei noi proceduri de cerere de ofertă.
20 Prin scrisoarea din 7 februarie 2007, reclamanta a arătat că își menținea cererea de măsuri provizorii în cauza T‑383/06 R privind Decizia din 1 decembrie 2006, dat fiind că Parlamentul European nu avea competența de a anula procedura de cerere de ofertă.
21 Prin Ordonanța din 26 februarie 2007, Icuna.Com/Parlamentul European (T‑383/06 R, nepublicată în Repertoriu, Rep., 2007, p. II-17*), președintele Tribunalului a considerat că nu mai era necesar să se pronunțe asupra cererii de măsuri provizorii în cauza T‑383/06 R, din moment ce contractul semnat între Parlamentul European și societatea Mostra fusese anulat prin acordul comun al părților contractante, iar Parlamentul European indicase în mod clar că nu mai intenționa să execute Decizia din 1 decembrie 2006.
22 Prin cererea introductivă înregistrată la grefă la 9 martie 2007 (cauza T‑71/07), reclamanta a introdus o acțiune având ca obiect anularea Deciziei din 31 ianuarie 2007, precum și acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin adoptarea acestei decizii.
23 Printr‑un înscris separat, înregistrat la grefă în aceeași zi, reclamanta a solicitat totodată Tribunalului să se pronunțe asupra acestei acțiuni potrivit procedurii accelerate, în temeiul articolului 76a din Regulamentul de procedură.
24 Printr‑un înscris separat, înregistrat la grefă în aceeași zi (cauza T‑71/07 R), reclamanta a formulat o cerere de măsuri provizorii, solicitând, pe de o parte, ca președintele Tribunalului să se pronunțe în temeiul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul de procedură înainte ca Parlamentul European să își prezinte observațiile și, pe de altă parte, suspendarea executării Deciziei din 31 ianuarie 2007.
25 La 16 martie 2007, o nouă cerere de ofertă având ca obiect contractul în litigiu a fost publicată în Suplimentul la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO S 53).
26 La 22 martie 2007, Parlamentul European a formulat printr‑un înscris separat o excepție de inadmisibilitate în cauza T‑71/07, în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
27 La 2 aprilie 2007, Camera a doua a Tribunalului a decis respingerea cererii reclamantei privind pronunțarea potrivit procedurii accelerate în cauza T‑71/07.
28 Prin Ordonanța din 4 mai 2007, Icuna.Com/Parlamentul European (T‑71/07 R, nepublicată în Repertoriu, Rep. 2007, p. II-39*), președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii în cauza T‑71/07 R și a amânat pronunțarea cu privire la cheltuielile de judecată.
29 La cererea Tribunalului, Parlamentul European și reclamanta au depus observații cu privire la o eventuală reunire a cauzelor T‑383/06 și T‑71/07 la 20 decembrie 2007 și, respectiv, la 7 ianuarie 2008.
30 Președintele Camerei a doua a delegat decizia cu privire la reunire acestei camere, în temeiul articolului 50 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Acțiunile în cauzele T‑383/06 și T‑71/07 fiind conexe, Tribunalul a decis reunirea acestora pentru buna desfășurare a procedurii.
Concluziile părților
31 În cauza T‑383/06, reclamanta a solicitat Tribunalului:
– anularea Deciziei din 1 decembrie 2006;
– declararea răspunderii extracontractuale a Comunității, obligarea Parlamentului European la plata către aceasta, în primul rând, a sumei de 58 700 de euro cu titlu de despăgubiri pentru cheltuielile efectuate în cadrul cererii de ofertă și, în al doilea rând, a cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit în urma afectării reputației sale și desemnarea unui expert pentru evaluarea acestuia;
– obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.
32 În cauza T‑383/06, Parlamentul European a solicitat Tribunalului:
– respingerea cererii de anulare;
– respingerea cererii de despăgubiri, precum și a cererii de numire a unui expert;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
33 În cauza T‑71/07, reclamanta a solicitat Tribunalului:
– respingerea excepției de inadmisibilitate ca vădit nefondată;
– în subsidiar, unirea excepției de inadmisibilitate cu fondul;
– în orice caz, obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor suplimentare implicate de excepția de inadmisibilitate;
– anularea Deciziei din 31 ianuarie 2007;
– declararea răspunderii extracontractuale a Comunității, obligarea Parlamentului European la plata către aceasta a despăgubirilor pentru întreg prejudiciul suferit în urma adoptării Deciziei din 31 ianuarie 2007 și desemnarea unui expert pentru evaluarea acestuia;
– obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.
34 În cadrul excepției de inadmisibilitate ridicate în cauza T‑71/07, Parlamentul European a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
35 În temeiul articolului 111 din Regulamentul de procedură, atunci când o acțiune este în mod vădit nefondată, Tribunalul poate, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
36 Pe de altă parte, în temeiul articolului 113 din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate oricând, din oficiu, după ascultarea părților, să constate că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului.
1. Cu privire la acțiune în cauza T‑71/07
37 În cauza T‑71/07, excepția de inadmisibilitate ridicată de Parlamentul European se unește cu fondul, în temeiul articolului 114 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură.
Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
38 În cadrul excepției de inadmisibilitate, Parlamentul European susține, pe de o parte, că Decizia din 31 ianuarie 2007 nu o privește nici în mod direct, nici individual pe reclamantă și, pe de altă parte, că aceasta din urmă nu are niciun interes să anuleze decizia menționată, care nu îi cauzează un prejudiciu.
39 Parlamentul European adaugă că procedura de cerere de ofertă formează un ansamblu indisociabil, iar atribuirea contractului societății Mostra este rezultatul său. Parlamentul European consideră că nu se putea lua nicio altă decizie în afara celei prin care se respinge oferta reclamantei și se atribuie contractul societății Mostra. Potrivit Parlamentului European, în orice caz, nu se putea avea în vedere atribuirea contractului unei întreprinderi care nu îndeplinea criteriile de selecție. Parlamentul European nu se putea limita numai la revocarea Deciziei din 1 decembrie 2006 prin care se respinsese oferta reclamantei, păstrând totodată partea din procedura de evaluare care îi era favorabilă.
40 Reclamanta contestă argumentele Parlamentului European. Pe de o parte, aceasta arată că Decizia din 31 ianuarie 2007 o afectează direct, din moment ce are ca efect anularea Deciziei din 7 august 2006 prin care îi era atribuit contractul, că această decizie o obligă să efectueze cheltuieli pentru a participa la noua procedură de cerere de ofertă și pentru a asigura protecția intereselor sale în justiție și că decizia respectivă o împiedică să obțină, în cadrul acțiunii în cauza T‑383/06, despăgubirile pentru prejudiciul suferit prin adoptarea Deciziei din 1 decembrie 2006.
41 Pe de altă parte, reclamanta consideră că este vizată în mod individual prin Decizia din 31 ianuarie 2007, deoarece se află la originea acestei decizii adoptate în urma procedurii privind măsurile provizorii în cauza T‑383/06 R inițiată de aceasta. În plus, situația sa se diferențiază de cea a altor ofertanți prin aceea că este singura societate căreia inițial i‑a fost atribuit contractul în cauză. În sfârșit, Decizia din 31 ianuarie 2007 ar afecta în mod negativ soluționarea cererii sale de despăgubiri în cauza T‑383/06.
Aprecierea Tribunalului
42 Potrivit articolului 230 al patrulea paragraf CE, orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva deciziilor al căror destinatar este și împotriva deciziilor care, deși luate sub aparența unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane, o privesc în mod direct și individual.
43 În speță, trebuie subliniat că reclamanta nu este destinatara Deciziei din 31 ianuarie 2007.
44 Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a privi în mod direct un particular, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, actul comunitar adoptat trebuie să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a persoanei interesate și punerea sa în aplicare trebuie să aibă un caracter pur automat și să decurgă numai din reglementarea comunitară, fără aplicarea altor norme intermediare (a se vedea Hotărârea Curții din 5 mai 1998, Dreyfus/Comisia, C‑386/96 P, Rec., p. I‑2309, punctul 43 și jurisprudența citată).
45 În plus, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, alte persoane în afara destinatarilor unei decizii nu pot pretinde că respectiva decizie le privește în mod individual decât dacă aceasta le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau în temeiul unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, din acest motiv, le individualizează într‑un mod similar celui în care este individualizat destinatarul unei decizii (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, 223, și Hotărârea Curții din 17 ianuarie 1985, Piraiki‑Patraiki și alții/Comisia, 11/82, Rec., p. 207, punctul 11, Hotărârea Tribunalului din 27 aprilie 1995, ASPEC și alții /Comisia, T‑435/93, Rec., p. II‑1281, punctul 62).
46 În sfârșit, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică este admisibilă numai în măsura în care reclamanta are un interes de a solicita anularea actului atacat. Acest interes trebuie să fie născut și actual și se apreciază în ziua în care este introdusă acțiunea (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 14 aprilie 2005, Sniace/Comisia, T‑141/03, Rec., p. II‑1197, punctul 25 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2007, Salvat père & fils și alții/Comisia, T‑136/05, Rep., 2007, p. II-4063, punctul 34).
47 În speță, Decizia din 31 ianuarie 2007 produce efecte în mod direct asupra situației juridice a reclamantei. În ceea ce privește anularea întregii proceduri de cerere de ofertă, Decizia din 31 ianuarie 2007 implică anularea Deciziei din 1 decembrie 2006 prin care se respinge oferta sa și de asemenea a Deciziei din 14 septembrie 2006 care anula decizia prin care se atribuia contractul reclamantei, precum și a Deciziei din 7 august 2006 prin care i se atribuie acesteia contractul. Reclamanta este, prin urmare, în mod direct vizată prin Decizia din 31 ianuarie 2007. Pentru același motiv, Decizia din 31 ianuarie 2007 cauzează un prejudiciu reclamantei, care are, așadar, interesul de a solicita anularea deciziei.
48 De asemenea, reclamanta este în mod individual vizată prin Decizia din 31 ianuarie 2007, prin faptul că aceasta era singura ofertantă căreia i‑a fost atribuit contractul în cadrul procedurii cererii de ofertă anulate. Acest element este de natură să o individualizeze în raport cu toți ceilalți ofertanți necâștigători.
49 În consecință, se impune respingerea excepției de inadmisibilitate invocată de Parlamentul European cu privire la acțiunea introdusă de reclamantă în cauza T‑71/07.
Cu privire la cererea de anulare
Argumentele reclamantei
50 În susținerea cererii sale de anulare în cauza T‑71/07, reclamanta invocă două motive. Primul motiv se întemeiază pe necompetența autorului actului și pe încălcarea articolului 101 din Regulamentul financiar. Al doilea motiv se întemeiază pe lipsa motivării. Parlamentul European nu a prezentat un memoriu în apărare în cauza T‑71/07 și nu s‑a pronunțat cu privire la motivele invocate în susținerea cererii de anulare.
– Cu privire la primul motiv, întemeiat pe necompetența autorului actului și pe încălcarea articolului 101 din Regulamentul financiar
51 Reclamanta subliniază că nicio dispoziție de drept comunitar nu îndreptățește autoritatea contractantă să anuleze atribuirea unui contract după semnarea acestuia cu ofertantul căruia i se atribuie contractul. În particular, nici Ordonanța din 21 decembrie 2006, nici invitația făcută de președintele Tribunalului cu ocazia ședinței privind cererea de măsuri provizorii din 22 ianuarie 2007 nu ar putea constitui un temei legal pentru Decizia din 31 ianuarie 2007.
52 Presupunând că Decizia din 31 ianuarie 2007 ar fi întemeiată pe articolul 101 din Regulamentul financiar, condițiile de aplicare a acestei dispoziții nu ar fi îndeplinite în speță. Într‑adevăr, articolul 101 din Regulamentul financiar ar limita competența autorității contractante de a anula o procedură de cerere de ofertă, astfel încât aceasta nu ar avea competența să adopte o asemenea decizie decât până la semnarea unui contract cu societatea căreia i se atribuie contractul. Or, Parlamentul European ar fi semnat un contract cu societatea Mostra la 21 decembrie 2006, și anume cu mai mult de o lună înainte de adoptarea Deciziei din 31 ianuarie 2007.
53 În plus, potrivit reclamantei, anularea procedurii de cerere de ofertă nu mai putea fi luată în considerare din moment ce contractul fusese deja atribuit în condiții de legalitate reclamantei prin Decizia din 7 august 2006.
54 Pe de altă parte, rezilierea contractului cu societatea Mostra nu ar presupune faptul că respectivul contract nu a fost semnat. În plus, rezilierea menționată nu ar viza toate efectele contractului, acesta fiind anulat cu începere de la data și de la ora la care societatea Mostra a luat cunoștință de suspendarea executării contractului. Prin urmare, potrivit reclamantei, toate efectele care s‑au produs înainte de momentul luării la cunoștință se mențin.
55 Pe de altă parte, reclamanta susține că Decizia din 31 ianuarie 2007 încalcă articolul 101 din Regulamentul financiar, întrucât anularea procedurii cererii de ofertă nu privește decât lotul nr. 2. Această dispoziție nu ar permite să se procedeze la o anulare parțială a procedurii de cerere de ofertă. Potrivit reclamantei, este evident că, în măsura în care loturile nr. 1 și nr. 2 fac parte din aceeași cerere de ofertă, o eventuală anulare ar trebui să aibă efecte asupra întregii proceduri, și anume inclusiv asupra procedurii privind atribuirea lotului nr. 1.
– Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare
56 Reclamanta susține că Decizia din 31 ianuarie 2007 încalcă obligația de motivare care se impune ca principiu general de drept și care este prevăzută la articolul 101 din Regulamentul financiar și la articolul 149 alineatul (1) din Regulamentul de aplicare.
57 Decizia din 31 ianuarie 2007 nu ar permite înțelegerea motivelor care au condus Parlamentul European la adoptarea măsurii în cauză. Trimiterea la „invitația” președintelui Tribunalului nu ar fi suficientă pentru a motiva Decizia din 31 ianuarie 2007. De altfel, aceasta ar fi în contradicție cu restul Deciziei din 31 ianuarie 2007, întrucât Parlamentul European a considerat că Decizia din 31 ianuarie 2007 „nu reprez[enta] în niciun fel o recunoaștere a faptului că Decizia din [14] septembrie 2006, care anula decizia de atribuire inițială și prin care se desemna un nou comitet de evaluare, nu era modalitatea corectă de a acționa”.
Aprecierea Tribunalului
– Cu privire la primul motiv, întemeiat pe necompetența autorului actului și pe încălcarea articolului 101 din Regulamentul financiar
58 Trebuie considerat că Parlamentul European era competent să adopte Decizia din 31 ianuarie 2007. Opinia contrară a reclamantei se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 101 primul paragraf din Regulamentul financiar, care are ca obiect să reglementeze, în ipoteza unei renunțări la contract sau a unei anulări a procedurii de cerere de ofertă de către autoritatea contractantă, conflictul dintre interesele private ale ofertanților și cele ale ofertantului căruia îi este atribuit contractul, pe de o parte, și interesul general pe care autoritatea contractantă este chemată să îl urmărească, pe de altă parte. Într‑adevăr, trebuie să se distingă două etape în cadrul aplicării acestei dispoziții.
59 În primul rând, înainte de semnarea contractului cu ofertantul selectat, autoritatea contractantă nu și‑a asumat vreo obligație și poate, astfel, în cadrul misiunii sale de interes general, să renunțe în mod liber la contract sau să anuleze procedura de cerere de ofertă. Articolul 101 din Regulamentul financiar exclude, în această ipoteză, orice drept de despăgubire al candidaților sau al ofertanților în urma unei astfel de renunțări sau de anulări.
60 În al doilea rând, după semnarea contractului, autoritatea contractantă s‑a obligat prin contract față de ofertantul selectat. În consecință, în principiu, aceasta nu mai poate să renunțe la contract sau să anuleze în mod unilateral procedura de cerere de ofertă. Situația ar fi diferită numai în cazul unor împrejurări excepționale precum cele din prezenta cauză, în care părțile contractante au decis, de comun acord, să renunțe la contract.
61 Interpretarea contrară a articolului 101 primul paragraf din Regulamentul financiar propusă de reclamantă, potrivit căreia, după ce a fost semnat contractul cu ofertantul căruia i‑a fost atribuit, autoritatea contractantă nu mai are competența să anuleze procedura de atribuire a contractului, chiar dacă acel ofertant căruia îi este atribuit contractul a renunțat la poziția sa contractuală, ar risca, într‑un caz precum cel din prezenta cauză, în care autoritatea contractantă a constatat, după semnarea contractului, prezența eventuală a unor nereguli în procedura de atribuire, să plaseze părțile la această procedură într‑un impas. Pe de o parte, executarea contractului le‑ar expune, într‑o astfel de situație, riscului unei suspendări a executării, care de altfel a fost dispusă cu titlul provizoriu în speță, sau riscului anulării deciziei de atribuire în urma introducerii de către un ofertant necâștigător a unei acțiuni la Tribunal. Pe de altă parte, autoritatea contractantă nu ar putea anula procedura sau nu ar putea renunța la contract, chiar dacă ofertantul căruia îi este atribuit contractul, cum este cazul în speță, era pregătit să renunțe la contract. Or, articolul 101 din Regulamentul financiar nu poate fi interpretat în sensul că se opune voinței comune a părților unui contract de a‑l anula înainte de începerea executării acestuia. Într‑o astfel de situație, autoritatea contractantă trebuie, prin urmare, să aibă dreptul să anuleze procedura de cerere de ofertă.
62 Prin urmare, ratio legis a articolului 101 din Regulamentul financiar și securitatea juridică impun să se considere că, în circumstanțe precum cele din speță, Parlamentul European avea competența să anuleze procedura de cerere de ofertă.
63 De asemenea, trebuie să se considere că Parlamentul European nu a încălcat articolul 101 din Regulamentul financiar efectuând distincția între cele două loturi. Dacă aceste două loturi prezintă un anumit grad de interdependență în sensul că fac parte din aceeași cerere de ofertă, acestea sunt totuși autonome. Într‑adevăr, pe de o parte, cele două loturi aveau obiecte distincte, și anume structura și concepția grafică (lotul nr. 1) și, respectiv, conținutul emisiunilor (lotul nr. 2). Pe de altă parte, derularea procedurii privind lotul nr. 1 a fost pe deplin autonomă în raport cu cea a procedurii privind lotul nr. 2, existând posibilitatea ca fiecare dintre aceste loturi să fie atribuit unor ofertanți diferiți și între care nu există o legătură.
– Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare
64 Trebuie reamintit că articolul 101 al doilea paragraf din Regulamentul financiar prevede că decizia de anulare a procedurii de atribuire a contractului trebuie să fie motivată și adusă la cunoștința candidaților sau a ofertanților.
65 Articolul 149 alineatul (1) din Regulamentul de aplicare prevede că autoritățile contractante informează cât mai curând posibil candidații și ofertanții cu privire la deciziile luate în ceea ce privește atribuirea contractului, indicând motivele deciziei de a nu atribui un contract.
66 Într‑adevăr, în temeiul acestor dispoziții și, mai general, în temeiul obligației generale de motivare care rezultă din articolul 253 CE, Parlamentul European avea obligația de a comunica reclamantei, în același timp cu decizia de a anula cererea de ofertă, și motivele acestei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 mai 2007, Citymo/Comisia, T‑271/04, Rep., p. II‑1375, punctul 100).
67 Potrivit unei jurisprudențe constante, întinderea obligației de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să evidențieze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției, astfel încât, pe de o parte, să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștinţă de temeiurile măsurii luate pentru a‑și putea apăra drepturile și să verifice dacă decizia este sau nu este temeinică și, pe de altă parte, să permită instanței comunitare să își exercite controlul de legalitate (Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719, punctul 63, Hotărârea Tribunalului din 14 ianuarie 2004, Fleuren Compost/Comisia, T‑109/01, Rec., p. II‑127, punctul 119, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 20 septembrie 2005, Deloitte Business Advisory/Comisia, T‑195/05 R, Rec., p. II‑3485, punctul 108).
68 În sfârșit, în ceea ce privește în special menționarea temeiului juridic al unui act legal, din jurisprudență reiese că omisiunea de a indica o anumită dispoziție poate să nu constituie un viciu substanțial atunci când temeiul juridic al unui act poate fi determinat cu ajutorul altor elemente, o astfel de menționare explicită fiind indispensabilă numai atunci când, în lipsa acesteia, persoanele interesate și instanța comunitară rămân în incertitudine cu privire la temeiul juridic precis (Hotărârea Curții din 26 martie 1987, Comisia/Consiliul, 45/86, Rec., p. 1493, punctul 9).
69 În speță, cu titlu preliminar, trebuie subliniat că, în cadrul procedurii privind măsurile provizorii în cauza T‑71/07 R, reclamanta a primit o copie a observațiilor Parlamentului European din 31 ianuarie 2007 în legătură cu procesul‑verbal al ședinței din 22 ianuarie 2007, care include în special o copie a proiectului de decizie de anulare a procedurii, precum și o copie a Deciziei din 31 ianuarie 2007 privind anularea procedurii cererii de ofertă.
70 Or, astfel cum recunoaște reclamanta, în cererea sa introductivă din cauza T‑71/07, Parlamentul European a arătat în observațiile sale din 31 ianuarie 2007 că înțelegea să își întemeieze Decizia din 31 ianuarie 2007 pe articolul 101 din Regulamentul financiar. În plus, considerentele acestei decizii menționau, în esență, că Ordonanța din 21 decembrie 2006 interzicea Parlamentului European să execute contractul până la pronunțarea unei decizii definitive, că Parlamentul European fusese invitat de președintele Tribunalului cu ocazia ședinței privind cererea de măsuri provizorii să examineze posibilitatea anulării procedurii de atribuire a contractului și a demarării unei noi proceduri și că Parlamentul European și societatea Mostra considerau de comun acord că Ordonanța din 21 decembrie 2006 făcea imposibilă o executare a contractului într‑un termen rezonabil și că, prin urmare, conveniseră să renunțe la acest contract.
71 Prin urmare, din circumstanțele care au condus la adoptarea Deciziei din 31 ianuarie 2007, precum și din motivele acesteia reiese că Parlamentul European considera că nu a avut o altă opțiune decât să anuleze procedura de cerere de ofertă, în temeiul articolului 101 din Regulamentul financiar, cu scopul de a evita ca realizarea proiectului său de televiziune online să aibă o întârziere importantă. Prin urmare, trebuie să se constate că motivarea oferită de Parlamentul European în Decizia din 31 ianuarie 2007 arată în mod clar raționamentul urmat.
72 O astfel de motivare permite reclamantei să își valorifice drepturile și Tribunalului să își exercite controlul.
73 Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se respingă cele două motive invocate de reclamantă și să se respingă cererea de anulare din cauza T‑71/07 ca vădit nefondată.
Cu privire la cererea de despăgubiri
Argumentele reclamantei
74 Reclamanta invocă răspunderea extracontractuală a Comunității în sensul articolului 288 al doilea paragraf CE. Aceasta consideră că, având în vedere toate motivele pe care le invocă în susținerea cererii de anulare, este evident că Parlamentul European a săvârșit diverse ilegalități în cadrul procedurii care a condus la adoptarea Deciziei din 31 ianuarie 2007. Aceste ilegalități, considerate în mod individual sau în ansamblu, ar fi de natură să constituie o încălcare gravă a dreptului comunitar.
75 În primul rând, reclamanta susține că a suferit un prejudiciu constând în lipsirea de beneficiile Deciziei din 7 august 2006 prin reînceperea unei proceduri nelegale de către Parlamentul European, în urma căreia contractul a fost atribuit unui alt ofertant, și prin adoptarea Deciziei din 31 ianuarie 2007. Acest prejudiciu ar fi dificil de estimat, însă ar fi constituit din cheltuieli iminente și previzibile, efectuate pentru participarea la o nouă cerere de ofertă. În al doilea rând, reclamanta susține că a suferit un prejudiciu moral. În fapt, aprecierea negativă invocată pentru a justifica respingerea ofertei sale prin Decizia din 1 decembrie 2006 ar fi reluată în Decizia din 31 ianuarie 2007, ceea ce ar aduce atingere reputației sale. Acest prejudiciu moral s‑ar ridica la aproximativ 10 % din valoarea totală a contractului, cuantum care ar putea fi estimat în mod precis de către un expert desemnat de Tribunal.
76 Parlamentul European nu a prezentat un memoriu în apărare în cauza T‑71/07 și nu s‑a pronunțat, așadar, asupra motivelor invocate în susținerea cererii de despăgubiri.
Aprecierea Tribunalului
77 Potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității în sensul articolului 288 al doilea paragraf CE este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul invocat și prejudiciul pretins (Hotărârea Curții din 2 iulie 1974, Holtz & Willemsen/Consiliul și Comisia, 153/73, Rec., p. 675, punctul 7, și Hotărârea Tribunalului din 3 februarie 2005, Chiquita Brands și alții/Comisia, T‑19/01, Rec., p. II‑315, punctul 76).
78 În măsura în care aceste trei condiții de angajare a răspunderii sunt cumulative, absența uneia dintre ele este suficientă pentru ca o acțiune în despăgubiri să fie respinsă (Hotărârea Curții din 9 septembrie 1999, Lucaccioni/Comisia, C‑257/98 P, Rec., p. I‑5251, punctul 14, și Hotărârea Tribunalului din 6 decembrie 2001, Emesa Sugar/Consiliul, T‑43/98, Rec., p. II‑3519, punctul 59).
79 În ceea ce privește prima dintre aceste condiții, comportamentul ilegal imputat unei instituții comunitare, acesta trebuie să constea într‑o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor (Hotărârea Curții din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, Rec., p. I‑5291, punctul 42).
80 În speță, reclamanta invocă, în esență, motivele prezentate în susținerea cererii sale de anulare pentru a arăta ilegalitățile de natură să constituie o încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar.
81 Or, mai sus s‑a arătat că cererea de anulare formulată de reclamantă era vădit nefondată, în lipsa unei comportament ilegal al Parlamentului European. Întrucât cererea de despăgubiri formulată în această cauză este întemeiată pe aceleași argumente pe care a fost întemeiată și cererea de anulare, trebuie să se considere, așadar, că și aceasta este vădit nefondată, în lipsa unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor.
82 În consecință, trebuie să se respingă cererea de despăgubiri formulată în cauza T‑71/07 ca fiind vădit nefondată.
2. Cu privire la acțiune în cauza T‑383/06
Cu privire la cererea de anulare
83 În urma unei invitații din partea Tribunalului, părțile s‑au pronunțat cu ocazia celei de a doua serii de memorii în apărare depuse în cauza T‑383/06, cu privire la consecințele pe care le are asupra acestei cauze Decizia din 31 ianuarie 2007 care anulează procedura de atribuire a contractului în litigiu.
Argumentele părților
84 Reclamanta consideră că Decizia din 31 ianuarie 2007 a fost adoptată de către un organ necompetent și, prin urmare, aceasta nu ar putea avea drept consecință înlăturarea efectelor Deciziei din 1 decembrie 2006. Potrivit reclamantei, cererea de ofertă și deciziile care se referă la aceasta își produc în continuare efectele. Prin urmare, acțiunea în anulare formulată în cauza T‑383/06 și‑ar păstra obiectul.
85 În susținerea acestei teze, reclamanta invocă argumente identice, în esență, cu cele pe care le‑a prezentat în primul motiv pe care își întemeiază concluziile privind anularea formulate în cauza T‑71/07 (a se vedea punctele 51‑55 de mai sus).
86 Parlamentul European contestă argumentele reclamantei considerând, în primul rând, că anularea întregii proceduri de cerere de ofertă prin Decizia din 31 ianuarie 2007 ar presupune ipso facto revocarea Deciziei din 1 decembrie 2006 și, în al doilea rând, că acesta era competent să adopte decizia menționată.
Aprecierea Tribunalului
87 Trebuie amintit că reclamanta a formulat concluzii în sensul anulării Deciziei din 1 decembrie 2006, care a fost anulată prin Decizia din 31 ianuarie 2007. Or, legalitatea Deciziei din 31 ianuarie 2007 care anulează procedura de cerere de ofertă face obiectul acțiunii în anulare în cauza T‑71/07, respinsă ca vădit nefondată la punctul 73 de mai sus.
88 În consecință, Decizia din 31 ianuarie 2007 își produce efectele în continuare. În aceste circumstanțe, Tribunalul consideră că anularea Deciziei din 1 decembrie 2006 prin Decizia din 31 ianuarie 2007 a condus la rezultatul pe care reclamanta urmărea să îl obțină prin cererea de anulare formulată în cauza T‑383/06, și anume înlăturarea Deciziei din 1 decembrie 2006 (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 17 septembrie 1997, Antillean Rice Mills/Comisia, T‑26/97, Rec., p. II‑1347, punctul 15).
89 În consecință, cererea de anulare în cauza T‑383/06 a rămas fără obiect și, prin urmare, potrivit articolului 113 din Regulamentul de procedură, nu mai este necesar să se pronunțe asupra acestei cereri.
Cu privire la cererea de despăgubiri
Argumentele părților
90 Reclamanta invocă răspunderea extracontractuală a Comunității în sensul articolului 288 al doilea paragraf CE. Aceasta consideră că, având în vedere toate motivele invocate în susținerea cererii de anulare, este evident că Parlamentul European a săvârșit diverse ilegalități în cadrul procedurii care a condus la adoptarea Deciziei din 1 decembrie 2006.
91 În cadrul cererii de anulare formulate în cauza T‑383/06, pe de o parte, reclamanta a invocat lipsa vădită a legalității procedurii care a condus la adoptarea Deciziei din 1 decembrie 2006, din cauza necompetenței Parlamentului European European, a încălcării articolului 101 din Regulamentul financiar și a încălcării articolului 149 din Regulamentul de aplicare. Pe de altă parte, aceasta a invocat nerespectarea criteriilor stabilite în cererea de ofertă, a principiilor egalității de tratament și transparenței și a obligației de motivare.
92 Potrivit reclamantei, aceste ilegalități, considerate în mod individual sau în ansamblu, ar fi de natură să constituie o încălcare gravă a dreptului comunitar.
93 Prejudiciul suferit de reclamantă ar fi dificil de estimat. Acesta ar consta, în primul rând, în cheltuieli efectuate pentru participarea la o nouă cerere de ofertă, în cuantum de 58 700 de euro, și, în al doilea rând, în prejudiciul moral, iminent și previzibil, legat de atingerea care ar fi putut fi adusă reputației reclamantei. Acest prejudiciu moral s‑ar ridica la aproximativ 10 % din valoarea totală a contractului, cuantum care ar putea fi estimat în mod precis de către un expert desemnat de Tribunal.
94 Parlamentul European consideră că reclamanta nu are temei pentru a solicita daune interese în contul costurilor de participare la cererea de ofertă, întrucât, pe de o parte, articolul 4 din caietul de sarcini corespunzător contractelor Parlamentului European exclude în mod expres această posibilitate și, pe de altă parte, reclamanta nu a furnizat niciun element care să permită derogarea de la principiul stabilit în jurisprudență conform căruia cheltuielile și taxele suportate de un ofertant pentru participarea la cererea de ofertă nu pot constitui un prejudiciu susceptibil să fie reparat prin acordarea de daune interese.
Aprecierea Tribunalului
95 În primul rând, trebuie să se constate că, în ceea ce privește pretinsul prejudiciu constând în cheltuielile de participare la procedura de atribuire a contractului anulat, reclamanta nu a probat legătura de cauzalitate dintre conduita imputată Parlamentului European, și anume pretinsele ilegalități săvârșite în cadrul procedurii de atribuire a contractului în litigiu, pe de o parte, și prejudiciul constând în costurile legate de participarea la această procedură, pe de altă parte. Într‑adevăr, chiar presupunând că procedura care a condus la Deciziile din 14 septembrie și din 1 decembrie 2006, precum și deciziile însele ar fi ilegale, astfel încât reclamanta ar putea beneficia încă de efectele Deciziei din 7 august 2006 prin care i s‑a atribuit inițial contractul, acesta din urmă nu îi conferă niciun drept în sensul încheierii contractului. Din contră, Decizia din 7 august 2006 preciza în mod expres, potrivit articolului 149 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul de aplicare, că aceasta nu constituie niciun angajament din partea Parlamentului European, iar acesta din urmă, în calitate de autoritate contractantă, avea posibilitatea, până la semnarea contractului, să anuleze procedura cererii de ofertă fără ca reclamanta să aibă dreptul la vreo despăgubire. Or, această posibilitate s‑a realizat în speță sub forma Deciziei din 31 ianuarie 2007. În aceste condiții, trebuie să se constate că nu există nicio legătură de cauzalitate între conduita imputată Parlamentului European și prejudiciul invocat de reclamantă.
96 În al doilea rând, în ceea ce privește prejudiciul moral invocat de reclamantă, nici acesta nu este dovedit. Reclamanta arată că respingerea ofertei sale ar fi motivată în Decizia din 1 decembrie 2006 printr‑o apreciere foarte negativă, susceptibilă de a fi difuzată foarte rapid în mediile interesate și de a aduce astfel o atingere gravă reputației sale.
97 Cu toate acestea, trebuie subliniat că reclamanta nu precizează care ar fi aprecierile negative care aduc atingere reputației sale. În Decizia din 1 decembrie 2006 prin care se respinge oferta reclamantei, Parlamentul European explică faptul că reclamanta nu îndeplinea criteriile de selecție privind capacitățile sale tehnice și financiare. Este evident că astfel de explicații vor da naștere în mod obligatoriu unor evaluări negative fie asupra calității ofertei, fie asupra celei a ofertantului. Cu toate acestea, în principiu, nu s‑ar putea deduce din aceste evaluări negative faptul că aduc atingere reputației ofertantului în cauză, cu condiția să fie formulate într‑un mod necritic și în conformitate cu faptele.
98 Într‑adevăr, în scopul deciziei de atribuire și în special în scopul motivării acesteia, Parlamentului European îi revenea sarcina să verifice îndeplinirea criteriilor de selecție de către ofertele depuse. În această privință, nu se pot aduce critici Deciziei din 1 decembrie 2006 în care se arată, în termeni corespunzători, că personalul de conducere, experiența, cifra de afaceri, precum și rezultatele activității din exercițiile recente ale reclamantei erau considerate prea slabe pentru ca Parlamentul European să îi poată încredința un proiect de anvergură precum cel din contractul în cauză. Nu s‑a putea considera că, în sine, astfel de afirmații, în cadrul respingerii unei oferte, ar putea aduce atingere reputației reclamantei.
99 Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se respingă ca vădit nefondată cererea de despăgubiri formulată de reclamantă în cauza T‑383/06.
Cu privire la cheltuielile de judecată
100 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
101 Potrivit articolului 87 alineatul (6) din Regulamentul de procedură, cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului cauzei. Pe de altă parte, potrivit articolului 87 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedură, pentru motive excepționale sau în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, Tribunalul poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.
102 Decizia din 1 decembrie 2006, care face obiectul acțiunii în cauza T‑383/06 a fost anulată ulterior introducerii acțiunii printr‑o decizie a Parlamentului European, adoptată conform procedurii prevăzute în materia cererii de ofertă. Cu toate acestea, în lumina dosarului din prezenta cauză și din cauzele corespunzătoare privind măsuri provizorii, nu poate fi exclus faptul că Parlamentul European, prin conduita pe care a adoptat‑o în cadrul procedurii de atribuire a contractului, a provocat introducerea acțiunii în cauza T‑383/06, precum și cererea de măsuri provizorii formulată în cauza T‑383/06 R. În aceste circumstanțe, trebuie să se decidă că reclamanta va suporta jumătate din propriile cheltuieli de judecată în cauzele T‑383/06 și T‑383/06 R, în timp ce Parlamentul European va suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.
103 Întrucât, în cauza T‑71/07, reclamanta a căzut în pretenții, se impune, conform concluziilor Parlamentului European, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura privind măsurile provizorii în cauza T‑71/07 R și a celor privind excepția de inadmisibilitate.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
dispune:
1) Cauzele T‑383/06 și T‑71/07 sunt reunite în vederea pronunțării prezentei ordonanțe.
2) În cauza T‑71/07, excepția de inadmisibilitate se unește cu fondul.
3) Respinge acțiunea în cauza T‑71/07 ca vădit nefondată.
4) Nu mai este necesară pronunțarea asupra cererii de anulare formulate în cauza T‑383/06.
5) Respinge cererea de despăgubiri formulată în cauza T‑383/06 ca vădit nefondată.
6) În cauza T‑383/06, Parlamentul European va suporta propriile cheltuieli de judecată și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Icuna.Com SCRL, inclusiv pe cele efectuate în procedura privind măsurile provizorii. Icuna.Com va suporta jumătate din propriile cheltuieli de judecată.
7) În cauza T‑71/07, Icuna.Com va suporta propriile cheltuieli de judecată precum și pe cele efectuate de Parlamentul European, inclusiv pe cele efectuate în procedura privind măsurile provizorii și pe cele privind excepția de inadmisibilitate.
Pronunțată la Luxemburg, la 14 mai 2008.