Language of document :

Acțiune introdusă la 24 ianuarie 2011 - Aecops/Comisia

(Cauza T-53/11)

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamantă: AECOPS - Associação de Empresas de Construção, Obras Públicas e Serviços (Lisabona, Portugalia) (reprezentanți: J. da Cruz Vilaça și L. Pinto Monteiro, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

Reclamanta solicită Tribunalului:

Anularea, în conformitate cu articolul 263 TFUE, a Deciziei Comisiei din 27 octombrie 2010 referitoare la dosarul 89 0771 P1, prin intermediul căreia a fost redus la 48 504 201 PTE cuantumul contribuției financiare acordate prin Decizia C(89) 0570 a Comisiei din 22 martie 1989 și, în același timp, a fost solicitată rambursarea sumei de 628 880,97 euro;

obligarea Comisiei Europene la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii sale, reclamanta invocă două motive.

1.    Primul motiv, referitor la depășirea unui termen rezonabil pentru adoptarea deciziei, ca urmare a:

- intervenției prescripției: reclamanta consideră că la momentul adoptării deciziei atacate expirase termenul de prescripție de patru ani prevăzut la articolul 3 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi avut loc o eventuală întrerupere a termenului de prescripție, s-a depășit o perioadă egală cu dublul termenului de prescripție fără să fi fost adoptată o decizie, potrivit prevederilor articolului 3 alineatul (1) al patrulea paragraf din regulamentul menționat. Având în vedere prescripția dreptului în cauză, trebuie să se considere că decizia atacată este nelegală și nu poate fi pusă în aplicare;

- încălcării principiului securității juridice: reclamanta consideră că faptul că Comisia a lăsat să treacă mai mult de 20 de ani între momentul la care au avut loc neregulile invocate și cel al adoptării deciziei finale implică nerespectarea principiului securității juridice. Acest principiu fundamental al ordinii juridice a Uniunii Europene prevede că orice persoană are dreptul ca instituțiile Uniunii să trateze aspectele care o privesc într-un termen rezonabil;

- încălcării dreptului la apărare: reclamanta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât scurgerea unei perioade de peste 20 de ani între momentul la care au avut neregulile invocate și cel al adoptării deciziei finale a lipsit-o de posibilitatea de a prezenta observații în timp util, cu alte cuvinte atunci când încă mai dispunea de documentele care puteau justifica cheltuielile considerate neeligibile de Comisie.

2. Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare: reclamanta consideră că decizia atacată nu îndeplinește cerințele obligației de motivare prevăzute la articolul 296 TFUE. Astfel, decizia atacată nu prezintă, nici măcar sumar, motivele care au determinat reducerea contribuției financiare acordate de Fondul social european; de asemenea, nici scrisoarea Instituto de Gestão do Fundo Social Europeu prin care a fost notificată reclamantei decizia atacată nu indică, într-o formă care să aibă un nivel minim de inteligibilitate, motivele care justifică reducerea contribuției și nici care sunt cheltuielile eligibile și cele neeligibile. Potrivit reclamantei, deficiențele de motivare constatate ar trebui de asemenea să determine Tribunalul să anuleze decizia atacată.

____________