Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 24 octombrie 2018 – Nova/Comisia

(Cauza T-299/15)1

(„Clauză compromisorie – Acord de grant încheiat în cadrul proiectului-pilot de creare a unei rețele de contacte și de discuții între municipalități cu privire la experiențele și la cele mai bune practici în materie de reinstalare și de integrare a refugiaților – Lipsa unei evaluări obiective a rezultatelor proiectului – Proporționalitate – Rambursarea sumelor plătite – Activități de cercetare judecătorească – Cerere reconvențională”)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Nova Onlus Consorzio nazionale di cooperative sociali – Soc. coop. (Trani, Italia) (reprezentanți: M. Astolfi și M. Petrucci, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial L. Di Paolo și L. Cappelletti, ulterior L. Di Paolo și în cele din urmă O. Verheecke și F. Moro, agenți, asistați de A. Dal Ferro, avocat)

Obiectul

Pe de o parte, cerere întemeiată pe articolul 272 TFUE având ca obiect, în esență, constatarea lipsei temeiului Comisiei pentru a solicita reclamantei suma de 80 242,78 euro în temeiul acordului de grant HOME/2011/PPRS/AG/2176 și obligarea Comisiei la plata sumei de 52 146,36 euro, precum și a dobânzilor de întârziere și, pe de altă parte, cerere reconvențională a Comisiei având ca obiect obligarea reclamantei la rambursarea sumei de 80 242,78 euro și la plata dobânzilor de întârziere a executării acordului de grant menționat.

Dispozitivul

În temeiul acordului de grant cu numărul de referință HOME/2011/PPRS/AG/2176, Comisia nu este îndreptățită să solicite societății Nova Onlus Consorzio nazionale di cooperative sociali – Soc. coop. 15 % din costurile legate de site-ul internet al proiectului Transnational Observatory for Refugee’s Resettlement in Europe, și anume suma de 3 002,45 euro.

Respinge în rest acțiunea.

Obligă Nova Onlus Consorzio nazionale di cooperative sociali la plata către Comisia Europeană, în temeiul acordului menționat, a sumei de 77 240,33 euro, majorată cu dobânzi de întârziere la rata de 3,55 %, calculate de la 19 mai 2015 până la plata completă a acestei sume.

Respinge în rest cererea reconvențională.

Nova Onlus Consorzio nazionale di cooperative sociali suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și două treimi din cele efectuate de Comisie.

Comisia suportă o treime din propriile cheltuieli de judecată.

____________

1     JO C 254, 3.8.2015.