Cauza C‑255/19
Secretary of State for the Home Department
împotriva
OA
[cerere de decizie preliminară formulată de Upper Tribunal (Immigration and Asylum Chamber)]
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 20 ianuarie 2021
„Trimitere preliminară – Directiva 2004/83/CE – Standarde minime referitoare la condițiile de acordare a statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecția subsidiară – Calitatea de refugiat – Articolul 2 litera (c) – Încetarea statutului de refugiat – Articolul 11 – Schimbarea circumstanțelor – Articolul 11 alineatul (1) litera (e) – Posibilitatea de a solicita protecția țării de origine – Criterii de apreciere – Articolul 7 alineatul (2) – Sprijin financiar și social – Lipsă de relevanță”
1. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecția subsidiară – Directiva 2004/83 – Încetarea statutului de refugiat – Condiții – Protecție împotriva actelor de persecuție – Criterii de apreciere – Criterii identice cu cele aplicate cu ocazia recunoașterii statutului
[Directiva 2004/83 a Consiliului, art. 2 lit. (c), art. 7 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (1) lit. (e)]
(a se vedea punctele 35-39 și dispozitiv 1)
2. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecția subsidiară – Directiva 2004/83 – Încetarea statutului de refugiat – Condiții – Protecție împotriva actelor de persecuție – Criterii de apreciere – Sprijin social și financiar asigurat de agenți privați precum familia sau un clan – Eventuală protecție sub forma unei securități asigurată de familie sau clan – Excludere – Consecințe – Lipsa pertinenței sprijinului menționat și a protecției menționate pentru a aprecia efectivitatea sau disponibilitatea acestei protecții
[Directiva 2004/83 a Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (a) și (2) și art. 11 alin. (1) lit. (e)]
(a se vedea punctele 44, 46-49, 52, 53 și 63 și dispozitiv 2)
3. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecția subsidiară – Directiva 2004/83 – Încetarea statutului de refugiat – Condiții – Lipsa unei temeri de persecuție – Criterii de apreciere – Luare în considerare a protecției împotriva actelor de persecuție – Protecție care trebuie să respecte cerințele care rezultă din directiva menționată
[Directiva 2004/83 a Consiliului, art. 2 lit. (c), art. 7 alin. (2) și art. 11 alin. (1) lit. (e)]
(a se vedea punctele 56 și 59-63 și dispozitiv 2)
Rezumat
OA este un resortisant somalez care aparține unui clan minoritar (Reer Hamar). În cursul anilor ’90, el și soția sa au suferit persecuții, săvârșite de miliția clanului majoritar (Hawiye). Ca urmare a acestor persecuții, ei au fugit din Somalia în anul 2001, iar soția lui OA a obținut statutul de refugiat în Regatul Unit. În anul 2003, OA i s‑a alăturat și a obținut de asemenea acest statut, în calitate de persoană aflată în întreținerea soției sale.
Cu toate acestea, în luna septembrie a anului 2016, Secretary of State for the Home Department (ministrul de interne, Regatul Unit) a revocat statutul de refugiat al lui OA, pentru motivul că clanurile minoritare nu mai fac obiectul persecuțiilor și că statul asigură o protecție efectivă. În această privință, potrivit Directivei 2004/83 (denumită în continuare „Directiva privind standardele”)(1), statutul de refugiat încetează atunci când circumstanțele care au justificat recunoașterea sa au încetat să existe, persoana interesată nemaiputând în acest caz să continue „să refuze solicitarea protecției țării al cărui cetățean este”(2). OA a formulat o acțiune împotriva acestei decizii, care trebuie să fie în prezent examinată de Upper Tribunal (Immigration and Asylum Chamber) [Tribunalul Superior (Camera pentru imigrație și azil), Regatul Unit)]. El arată că se teme în continuare că va fi persecutat și că autoritățile somaleze nu sunt în măsură să îl protejeze. În plus, acesta susține că existența unei „protecții” suficiente în țara sa de origine nu poate fi dedusă din sprijinul social și financiar oferit de familia sa sau de alți membri ai clanului său, care constituie agenți privați, iar nu statali.
În acest context, instanța națională sesizată a decis să solicite Curții să stabilească în esență dacă un eventual sprijin social și financiar asigurat de agenți privați precum familia sau clanul poate permite să se constate existența unei „protecții” în sensul Directivei privind standardele și dacă un astfel de sprijin este relevant pentru a aprecia efectivitatea sau disponibilitatea protecției asigurate de stat sau pentru a determina persistența unei temeri fondate de a fi persecutat. În plus, această instanță ridică problema dacă criteriile care reglementează examinarea acestei protecții, efectuată în cadrul analizei încetării statutului de refugiat, sunt aceleași cu cele aplicate pentru acordarea acestui statut.
Aprecierea Curții
În primul rând, Curtea consideră că „protecția” prevăzută de dispozițiile Directivei privind standardele referitoare la încetarea statutului de refugiat trebuie să îndeplinească aceleași cerințe precum cele care rezultă din dispozițiile privind acordarea acestui statut(3). În această privință, Curtea subliniază simetria dintre acordarea și încetarea statutului de refugiat. Astfel, Directiva privind standardele prevede pierderea calității de refugiat atunci când condițiile de acordare a acestui statut nu mai sunt îndeplinite. Prin urmare, circumstanțele care demonstrează incapacitatea sau, dimpotrivă, capacitatea unei țări de origine de a asigura protecția împotriva unor acte de persecuție constituie un element decisiv al aprecierii care are drept consecință acordarea sau, dacă este cazul, în mod simetric, încetarea statutului de refugiat. O asemenea încetare implică astfel că schimbarea circumstanțelor a remediat cauzele care au determinat recunoașterea statutului de refugiat.
În al doilea rând, Curtea afirmă că un eventual sprijin social și financiar oferit de agenți privați precum familia sau clanul unui resortisant al unei țări terțe nu îndeplinește cerințele de protecție care rezultă din Directiva privind standardele. În consecință, acest sprijin nu este relevant nici pentru aprecierea efectivității sau a disponibilității protecției asigurate de stat(4), nici pentru a stabili dacă mai există încă, pentru resortisantul în cauză, o temere fondată de a fi persecutat(5).
Pentru a ajunge la această concluzie, mai întâi Curtea subliniază că o protecție împotriva unor acte de persecuție este considerată în general ca fiind acordată atunci când statul ori partide sau organizații care controlează statul sau o parte importantă din teritoriul acestuia iau măsuri rezonabile pentru a împiedica aceste acte, în special atunci când dispun de un sistem juridic eficient care să permită descoperirea, urmărirea penală și sancționarea unor astfel de acte și atunci când solicitantul are acces la această protecție. În plus, Curtea amintește că, pentru a fi calificate drept acte de persecuție, faptele relevante trebuie să fie suficient de grave prin natura sau prin caracterul lor repetat pentru a constitui o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului sau să fie o acumulare de diverse măsuri care să fie suficient de gravă pentru a afecta un individ în mod comparabil cu o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului. Or, potrivit Curții, un simplu sprijin social și financiar al familiei sau al unui clan nu este, ca atare, de natură să prevină sau să sancționeze acte de persecuție și, prin urmare, nu se poate considera că asigură protecția impusă împotriva acestor acte. Aceasta este situația în special atunci când un asemenea sprijin social și financiar nu are ca obiectiv să asigure protecția resortisantului unei țări terțe în cauză împotriva unor astfel de acte, ci reinstalarea sa în țara sa de origine.
În consecință, Curtea constată, în continuare, că un astfel de sprijin social și financiar nu este relevant pentru a aprecia efectivitatea sau disponibilitatea protecției asigurate de stat. Aceasta observă în această privință că dificultățile economice nu intră, în principiu, în sfera noțiunii de „persecuție”(6), astfel încât un sprijin prin care se urmărește remedierea acestora nu ar trebui să aibă incidență asupra aprecierii caracterului suficient al protecției statale împotriva unor acte de persecuție. În fond, Curtea adaugă faptul că, chiar dacă clanurile ar furniza de asemenea ‑ dincolo de un astfel de sprijin social și financiar ‑ o protecție sub forma unei securități, această protecție nu ar putea, în orice caz, să fie luată în considerare pentru a verifica dacă protecția statului îndeplinește cerințele Directivei privind standardele.
În sfârșit, potrivit Curții, temerea de a fi persecutat nu poate fi exclusă, independent de cerințele de protecție care rezultă din Directiva privind standardele, ca urmare a unui sprijin social și financiar asigurat de familia sa sau de clanul său. Astfel, Curtea consideră că condițiile privind calitatea de refugiat și care se referă, pe de o parte, la temerea de a fi persecutat în țara sa de origine și, pe de altă parte, la protecția împotriva unor acte de persecuție sunt intrinsec legate. Prin urmare, pentru a stabili dacă această temere este fondată, trebuie să se ia în considerare existența sau lipsa unei protecții împotriva unor astfel de acte. Cu toate acestea, respectiva protecție nu permite să se constate lipsa unei asemenea temeri decât dacă ea îndeplinește cerințele care rezultă din Directiva privind standardele(7). Astfel, întrucât condițiile care privesc temerea de a fi persecutat și protecția împotriva unor acte de persecuție sunt intrinsec legate, acestea nu pot fi examinate în funcție de un criteriu de protecție distinct, ci trebuie apreciate în raport cu cerințele prevăzute de această directivă. Potrivit Curții, o interpretare potrivit căreia protecția existentă în țara terță de origine poate exclude o temere fondată de a fi persecutat chiar dacă ea nu îndeplinește respectivele cerințe ar putea pune în discuție cerințele minime prevăzute de directiva menționată.