HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

21 mai 2014

Cauza T‑368/12 P

Comisia Europeană

împotriva

Luigi Macchia

„Recurs – Funcție publică – Agenți temporari – Contract pe durată determinată – Decizie de neprelungire – Competența Tribunalului Funcției Publice – Articolul 8 primul paragraf din RAA – Obligația de solicitudine – Noțiunea de interes al serviciului – Interdicția de a se pronunța ultra petita – Principiul contradictorialității”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 13 iunie 2012, Macchia/Comisia (F‑63/11), și prin care se solicită anularea acestei hotărâri

Decizia:      Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 13 iunie 2012, Macchia/Comisia (F‑63/11), în măsura în care prin aceasta a fost anulată decizia directorului general al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) din 12 august 2010 de respingere a cererii de prelungire a contractului de agent temporar al domnului Luigi Macchia și au fost respinse, pe cale de consecință, ca premature, cererea de reintegrare a domnului Macchia în cadrul OLAF și cererea de reparare a prejudiciului material suferit. Respinge în rest recursul. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Neprelungirea unui contract încheiat pe perioadă determinată – Obligație formulată de Tribunalul Funcției Publice de a examina posibilitatea de schimbare a repartizării agentului în cauză – Obligație neprevăzută de Regimul aplicabil celorlalți agenți

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a), art. 8 primul paragraf și art. 47 lit. (b) pct. (i)]

2.      Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată – Puterea de apreciere a administrației – Obligaţia de solicitudine care incumbă administraţiei – Luarea în considerare a intereselor agentului vizat și ale serviciului

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a), art. 8 primul paragraf și art. 47 lit. (b) pct. (i)]

1.      Posibilitatea prelungirii unui contract de agent temporar este o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității competente, instituțiile dispunând de o largă putere de apreciere în organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în repartizarea, pentru îndeplinirea acestora, a personalului care se află la dispoziția lor, cu condiția ca această repartizare să fie făcută în interesul serviciului.

În această privință, articolul 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene prevede că contractul de muncă al unui agent temporar menționat la articolul 2 litera (a) poate fi încheiat pe perioadă determinată sau nedeterminată, iar, pe de altă parte, articolul 2 litera (a) din același regulament prevede că este considerat agent temporar agentul angajat în vederea ocupării unui post căruia i‑a fost conferit un caracter temporar. Astfel, este incontestabil faptul că agenții din serviciul public al Uniunii angajați pe baza unui contract pe perioadă determinată nu pot ignora caracterul temporar al contractului lor de muncă și faptul că acesta nu le conferă garanția unui post.

În schimb, statutul conferă funcționarilor o mai mare stabilitate a locului de muncă din moment ce ipotezele de încetare definitivă a funcției împotriva voinței persoanei interesate sunt strict delimitate. Astfel, noțiunea de post permanent al uneia dintre instituții, în sensul articolului 1a alineatul (1) din statut, include numai posturile prevăzute în mod expres ca permanente sau denumite în mod similar în buget, dat fiind că orice interpretare contrară ar conduce la creșterea substanțială a numărului de posturi permanente aprobate de autoritatea bugetară, împiedicându‑se astfel îndeplinirea atribuțiilor acesteia din urmă și nerespectându‑se intențiile sale.

Rezultă de aici că prin obligația examinării prealabile a posibilității de redistribuire a agentului în cauză, definită de Tribunalul Funcției Publice, acesta din urmă a modificat natura postului de agent temporar cu contract pe perioadă determinată, astfel cum este prevăzut de Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

(a se vedea punctele 49, 51, 52 și 54)

Trimitere la:

Curte 29 iunie 1994, Klinke/Curtea de Justiție, C‑298/93 P, Rec., p. I‑3009, punctul 38

Tribunal 18 aprilie 1996, Kyrpitsis/CES, T‑13/95, RecFP, p. I‑A‑167 și II‑503, punctul 52; Tribunal 15 octombrie 2008, Potamianos/Comisia, T‑160/04, RepFP, p. I‑A‑2‑75 și II‑A‑2‑469, punctul 30; Tribunal 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, Rep., p. II‑2841, punctul 162 și jurisprudența citată; Tribunal 21 septembrie 2011, Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, Rep., p. II‑6515, punctul 77

2.      Atunci când decide cu privire la situația unui agent, autoritatea competentă este obligată să ia în considerare toate elementele care îi pot determina decizia, cu alte cuvinte nu numai interesul serviciului, ci și în special interesul agentului în cauză. Astfel, aceasta rezultă din obligația de solicitudine a administrației, care reflectă echilibrul drepturilor și al obligațiilor reciproce pe care statutul și, prin analogie, Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene le‑a creat în raporturile dintre autoritatea publică și agenții săi. În orice caz, ținând seama de puterea de apreciere atribuită instituțiilor în acest context, controlul instanței este limitat la verificarea absenței unei erori vădite sau a unui abuz de putere.

Cu toate acestea, în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii de neprelungire a contractului unui agent temporar încheiat pe perioadă determinată, după ce a procedat la evaluarea comparativă a interesului serviciului și a celui al agentului numai după ce a definit în prealabil obligația de examinare prealabilă a posibilității de redistribuire a agentului în cauză, Tribunalul Funcției Publice nu a ținut seama de interesul serviciului atunci când a formulat principiul potrivit căruia referirile la posibilitățile bugetare și la meritele și aptitudinile reclamantului nu constituie motive valabile pentru a decide neprelungirea contractului pe perioadă determinată.

(a se vedea punctele 49 și 56)

Trimitere la:

Klinke/Curtea de Justiție, citată anterior, punctul 38

Kyrpitsis/CES, citată anterior, punctul 52; Potamianos/Comisia, citată anterior, punctul 30; ETF/Landgren, citată anterior, punctul 162 și jurisprudența citată