Cauza C‑424/15
Xabier Ormaetxea Garai
și
Bernardo Lorenzo Almendros
împotriva
Administración del Estado
(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Supremo)
„Trimitere preliminară – Rețele și servicii de comunicații electronice – Directiva 2002/21/CE – Articolul 3 – Imparțialitatea și independența autorităților naționale de reglementare – Reformă instituțională – Fuziunea autorității naționale de reglementare cu alte autorități de reglementare – Demiterea președintelui și a unui consilier al autorității naționale de reglementare care a fuzionat înaintea expirării mandatului lor – Motiv de demitere care nu este prevăzut de dreptul național”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 19 octombrie 2016
1. Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Rețele și servicii de comunicații electronice – Cadru normativ – Directiva 2002/21 – Autoritate națională de reglementare – Reglementare națională care prevede fuziunea sa cu alte autorități sectoriale de reglementare – Admisibilitate – Condiții
[Directiva 2002/21 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, art. 2 lit. (g) și art. 3]
2. Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Rețele și servicii de comunicații electronice – Cadru normativ – Directiva 2002/21 – Autoritate națională de reglementare – Demiterea președintelui și a unui consilier al autorității înainte de expirarea mandatelor lor în urma fuziunii acestei autorități cu alte autorități de reglementare – Motiv de demitere care nu este prevăzut de dreptul național – Inadmisibilitate
[Directiva 2002/21 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, art. 3 alin. (3a)]
1. Directiva 2002/21 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140 (directivă‑cadru), trebuie să fie interpretată în sensul că nu se opune, în principiu, unei legislații naționale care prevede fuzionarea unei autorități naționale de reglementare, în sensul directivei‑cadru, cu alte autorități naționale de reglementare, precum cele din domeniul concurenței, din sectorul poștal și din sectorul energiei, pentru a înființa un organism de reglementare multisectorial care are, printre altele, atribuțiile încredințate autorităților naționale de reglementare, în sensul directivei menționate, dacă, în exercitarea atribuțiilor amintite, organismul respectiv îndeplinește condițiile de competență, de independență, de imparțialitate și de transparență prevăzute de aceasta, iar deciziile pe care ea le adoptă pot face obiectul unor căi de atac efective în fața unui organism independent de părțile implicate, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.
Astfel, deși statele membre beneficiază de o autonomie instituțională în organizarea și în structurarea propriilor autorități naționale de reglementare în sensul articolului 2 litera (g) din directiva‑cadru, această autonomie poate fi exercitată numai cu respectarea deplină a obiectivelor și a obligațiilor stabilite prin această directivă. Astfel, în cadrul unei reforme instituționale, un stat membru nu poate atribui unui organism de reglementare multisectorial sarcinile ce revin autorităților naționale de reglementare în temeiul directivei‑cadru și al directivelor speciale decât dacă, în exercitarea acestor sarcini, acest organism îndeplinește condițiile de organizare și de funcționare impuse autorităților respective de directivele menționate.
(a se vedea punctele 30, 31 și 38 și dispozitiv 1)
2. Articolul 3 alineatul (3a) din Directiva 2002/21 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140 (directivă‑cadru), trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca, în urma unei simple reforme instituționale care constă în fuzionarea unei autorități naționale de reglementare responsabile cu reglementarea ex ante a pieței sau cu soluționarea diferendelor dintre întreprinderi cu alte autorități naționale de reglementare, pentru a înființa un organism de reglementare multisectorial care are, printre altele, atribuțiile încredințate autorităților naționale de reglementare, în sensul acestei directive, președintele și un consilier, membri ai organului colectiv care conduce autoritatea națională de reglementare care a fuzionat, să fie demiși înainte de expirarea mandatelor lor, dacă nu sunt prevăzute norme care să garanteze că o asemenea demitere nu aduce atingere independenței și imparțialității acestora.
Astfel, prin Directiva 2009/140 și după cum se arată în considerentul (13) al acesteia, legiuitorul Uniunii a intenționat să întărească independența autorităților naționale de reglementare pentru a asigura o aplicare mai eficientă a cadrului de reglementare și pentru a spori autoritatea și gradul de previzibilitate al deciziilor acestora. Acest obiectiv de întărire a independenței și a imparțialității autorităților naționale de reglementare, pe care îl urmărește în prezent directiva‑cadru, care își găsește expresia în articolul 3 alineatul (3a) din aceasta, ar fi compromis dacă, în urma unei simple reforme instituționale, s‑ar permite încetarea în mod anticipat și imediat a mandatului unuia sau al mai multor membri ai organului colectiv care conduce autoritatea în cauză. Astfel, dacă s‑ar permite aceasta, riscul revocării imediate pentru un alt motiv decât cele prevăzute anterior de lege, cu care s‑ar putea confrunta chiar și un singur membru al unui asemenea organ colectiv, ar putea crea o îndoială rezonabilă în privința neutralității autorității naționale de reglementare în cauză și a inflexibilității sale față de factorii externi și ar putea aduce atingere independenței, imparțialității și autorității sale.
Totuși, din moment ce statele membre se bucură de autonomie instituțională în organizarea și în structurarea autorităților lor naționale de reglementare, în limita respectării depline a obiectivelor și a obligațiilor stabilite prin directiva‑cadru, necesitatea de a respecta imparțialitatea și independența conducătorului unei astfel de autorități responsabile cu reglementarea ex ante a pieței sau cu soluționarea diferendelor dintre întreprinderi sau, după caz, ale membrului organului colectiv care îndeplinește această funcție nu poate împiedica intervenția, în timpul mandatelor lor, a unei reforme instituționale. Cu toate acestea, pentru a îndeplini obligațiile stabilite prin articolul 3 alineatul (3a) din directiva‑cadru, statului membru în cauză îi revine în schimb sarcina să prevadă norme care garantează că demiterea înainte de expirarea mandatelor persoanelor vizate nu aduce atingere independenței și imparțialității acestora.
(a se vedea punctele 45, 47 și 49-52 și dispozitiv 2)