Language of document :

Acțiune introdusă la 10 februarie 2012 - Planet/Comisia

(Cauza T-59/12)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Planet A. E. Anonymi Etaireia Parochis Symvouleftikon Ypiresion (societate pe acțiuni care oferă servicii de consultanță) (Atena, Grecia) (reprezentant: V. Christianos, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Constatarea faptului că plata tardivă de către Comisie a ultimei rate a sumei plătite reclamantei în temeiul contractului privind proiectul "Collaboration Environment for Strategic Innovation (Laboranova)" în valoare de 20 665,17 EUR constituie o încălcare a obligațiilor sale contractuale și obligarea Comisiei la plata către reclamantă a sumei de 20 665,17 pentru cheltuielile efectuate de reclamantă în a patra perioadă de referință din proiectul Laboranova, majorată cu dobânzi începând de la 12 octombrie 2011;

constatarea faptului că reclamanta nu e obligată să ramburseze Comisiei suma de 39 657,30 pentru perioada P4 din proiectul Laboranova;

obligarea Comisiei la plata către reclamantă a sumei de 30 000 EUR ca despăgubire pentru prejudiciul cauzat reputației profesionale suferit de reclamantă prin încălcarea secretului profesional de către Comisie, majorată cu dobânzi compensatorii de la data de 6 octombrie 2011 până la pronunțarea hotărârii definitive în prezenta cauză și dobânzi de întârziere de la data pronunțării până la plata integrală și

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.

În primul rând, o acțiune pentru angajarea răspunderii Comisiei în temeiul contractului 035262 în vederea executării proiectului "Collaboration Environment for Strategic Innovation (Laboranova)", în sensul articolului 272 TFUE. În special, reclamanta susține că, deși și-a îndeplinit în totalitate și în mod corespunzător obligațiile contractuale, Comisia, fără vreo justificare și contrar prevederilor contratului menționat și principiului bunei credințe, a respins cererea de suportare a cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru perioada P4 și a suspendat plata către aceasta. Pentru acest motiv, reclamanta susține că Comisia trebuie să îi plătească suma de 20 665,17 EUR majorată cu dobânzile prevăzute în clauza II 28 alineatul 7 din anexa II la contract începând din 12 octombrie 2011, iar Comisia nu are dreptul să solicite Planet recuperarea sumei de 39 657,30 plătite în avans pentru perioada P4.

În al doilea rând, o acțiune pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Comisiei, în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE. În special, reclamanta susține că, prin faptul că a anunțat coordonatorul proiectului despre existența unui audit financiar în legătură cu reclamanta, Comisia a încălcat în mod grav norma privind protecția secretului profesional, afectând prin urmare reputația profesională a reclamantei. Pentru acest motiv, reclamanta solicită despăgubirea prejudiciului moral suferit împreună cu dobânzile corespunzătoare (dobânzi compensatoare pentru perioada cuprinsă între data comunicării ilegale până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză și până la plata integrală a despăgubirii datorate), rezervându-și expres dreptul de a solicita repararea eventualelor prejudicii patrimoniale cauzate de astfel de comportamente ilegale ale Comisiei

____________