HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
4 iulie 2014
Cauza T‑644/11 P
Eugène Emile Marie Kimman
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs – Recurs incident – Funcție publică – Funcționari – Notare – Raport de evaluare – Exercițiul de evaluare 2009 – Regula concordanței dintre cererea introductivă și reclamație – Articolul 91 alineatul (2) din Statutul funcționarilor – Avizul grupului ad‑hoc – Denaturare – Obligația de motivare – Eroare vădită de apreciere”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 29 septembrie 2011, Kimman/Comisia (F‑74/10), și prin care se solicită anularea acestei hotărâri
Decizia: Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 29 septembrie 2011, Kimman/Comisia (F‑74/10), pe de o parte, în măsura în care declară admisibil al doilea motiv, primele șase aspecte ale celui de al treilea motiv și al patrulea motiv, cu excepția criticii potrivit căreia munca realizată de reclamant în interesul instituției nu ar fi fost luată în considerare, invocate de reclamant în cadrul procedurii în primă instanță, precum și, pe de altă parte, în măsura în care obligă Comisia Europeană să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, un sfert din cheltuielile de judecată ale reclamantului efectuate în procedura menționată. Respinge recursul principal. Respinge acțiunea formulată de domnul Eugène Emile Marie Kimman în fața Tribunalului Funcției Publice. Domnul Kimman este obligat să suporte totalitatea cheltuielilor de judecată efectuate atât în primă instanță, cât și în recursul principal. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate în cadrul recursului incident.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Concordanță între reclamație și acțiune – Identitate de obiect și de cauză – Motive și argumente care nu figurează în reclamație, dar care sunt în strânsă legătură cu aceasta – Admisibilitate – Motiv de legalitate internă sau externă – Condiție insuficientă pentru a se hotărî în sensul admisibilității
[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (2)]
2. Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Concordanță între reclamație și acțiune – Identitate de obiect și de cauză – Respectarea principiilor protecției jurisdicționale efective și securității juridice – Interpretare largă a noțiunilor de obiect și de cauză – Schimbarea temeiului juridic al unui contestații – Condiție insuficientă pentru a se hotărî în sensul noutății cauzei acesteia
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
3. Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Concordanță între reclamație și acțiune – Identitate de obiect și de cauză – Motive și argumente care nu figurează în reclamație, dar care vizează contestarea temeiniciei motivării expuse în răspunsul la reclamație – Admisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
4. Recurs – Motive – Încălcarea obligației de a răspunde la motivele și concluziile părților – Apreciere eronată, de către Tribunalul Funcției Publice, a sensului unei cauze de inadmisibilitate invocate în primă instanță – Recurs fondat
(Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11)
5. Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Sarcină – Luarea în considerare a cerințelor de echitate – Obligarea părții care a avut câștig de cauză la plata cheltuielilor de judecată – Inaplicabilitate în cazul nelegalității evocate, însă nedovedite – Limite – Obligația de consultare prealabilă a părților – Inexistență
(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 87 și 88)
1. În acțiunile funcționarilor, concluziile prezentate în fața instanței Uniunii nu pot conține decât capete de cerere care se întemeiază pe același argument precum cel pe care se întemeiază capetele de cerere invocate în reclamație, acestea putând fi dezvoltate în fața instanței Uniunii prin prezentarea unor motive și argumente care nu figurează în mod necesar în reclamație, dar care se află în strânsă legătură cu aceasta.
În această privință, pentru a aprecia dacă acele capete de cerere au la bază același argument precum cele invocate în reclamație, instanța Uniunii nu se poate întemeia numai pe împrejurarea că un motiv este menit să conteste legalitatea internă sau, în mod alternativ, legalitatea externă a unui act atacat.
Pe de altă parte, împrejurarea că unele motive cuprinse în cererea introductivă și în reclamație urmăresc contestarea legalității interne sau, în mod alternativ, a legalității externe a unui act nu permite să dovedească, prin ea însăși, că aceste motive pot fi considerate ca prezentând o strânsă legătură între ele. Noțiunile de legalitate internă și de legalitate externă sunt astfel prea largi și prea abstracte, din perspectiva obiectului precis al motivului contestației în cauză, pentru a garanta că o asemenea legătură poate exista între motive care țin exclusiv de una sau de cealaltă dintre aceste noțiuni.
(a se vedea punctele 45, 50 și 54)
Trimitere la:
Tribunal: 25 octombrie 2013, Comisia/Moschonaki, T‑476/11 P, punctele 73, 75 și 79 și jurisprudența citată
2. Punerea în aplicare a regulii concordanței dintre cererea introductivă și reclamație, precum și controlul acesteia de către instanța Uniunii trebuie să garanteze respectarea simultană și pe deplin, pe de o parte, a principiului protecției jurisdicționale efective, care constituie un principiu general al dreptului Uniunii, exprimat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pentru ca persoana în cauză să poată fi în măsură să conteste în mod valabil o decizie care o lezează a autorității împuternicite să facă numiri și, pe de altă parte, a principiului securității juridice, pentru ca respectiva autoritate să fie în măsură să cunoască, încă din stadiul reclamației, criticile pe care persoana interesată le formulează împotriva deciziei atacate. Astfel, deși este adevărat că imuabilitatea obiectului și a cauzei litigiului între reclamație și cererea introductivă este necesară pentru a permite soluționarea amiabilă a diferendelor, prin informarea autorității împuternicite să facă numiri, încă din stadiul reclamației, în legătură cu criticile persoanei în cauză, nu este mai puțin adevărat că interpretarea acestor noțiuni nu poate conduce la restrângerea posibilităților de care dispune persoana în cauză de a contesta în mod util o decizie care o lezează. Acesta este motivul pentru care noțiunea de obiect al litigiului, care corespunde pretențiilor persoanei interesate, precum și cea de cauză a litigiului, care corespunde temeiului, juridic și factual, al acestor pretenții, nu trebuie să fie interpretate restrictiv.
În acest context, simpla schimbare a temeiului juridic al unei contestații nu este suficientă pentru a caracteriza noutatea cauzei acesteia. De aceea mai multe temeiuri juridice pot susține una și aceeași pretenție și, prin urmare, una și aceeași cauză. Altfel spus, invocarea în cererea introductivă a încălcării unei dispoziții specifice care nu a fost invocată în reclamație nu presupune în mod necesar faptul că, din acest motiv, cauza litigiului a fost modificată. Astfel, trebuie examinată substanța însăși a cauzei menționate, iar nu doar simplul mod de redactare a temeiurilor sale juridice, instanța Uniunii trebuind să verifice dacă există o legătură strânsă între aceste temeiuri și dacă se raportează în mod substanțial la aceleași pretenții.
(a se vedea punctele 57-60)
Trimitere la:
Tribunal: Comisia/Moschonaki, citată anterior, punctele 82-85
3. În cadrul acțiunii unui funcționar, în ipoteza în care reclamantul ia cunoștință de motivarea actului care îl lezează prin intermediul răspunsului dat la reclamația sa ori în ipoteza în care motivarea răspunsului respectiv modifică, sau completează, în mod substanțial motivarea cuprinsă în actul respectiv, orice motiv invocat pentru prima dată în stadiul cererii introductive și care urmărește să conteste temeinicia expusă în răspunsul la reclamație trebuie considerat ca fiind admisibil. Astfel, în asemenea ipoteze, persoana în cauză nu a fost în măsură să ia cunoștință cu precizie și în mod definitiv de motivele care stau la baza actului care o lezează.
(a se vedea punctul 61)
Trimitere la:
Tribunal: Comisia/Moschonaki, citată anterior, punctul 86
4. În cazul în care Tribunalul Funcției Publice nu s‑a pronunțat asupra cauzei de inadmisibilitate invocate de una dintre părți și s‑a și înșelat cu privire la sensul exact al argumentului referitor la fondului motivului în discuție, partea din hotărârea atacată care este afectată de această eroare trebuie anulată.
(a se vedea punctul 85)
Trimitere la:
Curte: 29 iunie 1994, Klinke/Curtea de Justiție, C‑298/93 P, Rec., p. I‑3009, punctul 20
5. În temeiul articolului 88 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, o parte, chiar dacă a avut câștig de cauză, poate fi obligată la plata, în tot sau în parte, a cheltuielilor de judecată în cazul în care conduita acesteia, inclusiv din perioada anterioară formulării cererii introductive, justifică acest lucru. Dat fiind că articolul 88 constituie o excepție de la regula prevăzută la articolul 87 din același regulament, potrivit căreia partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată, obligarea părții care a avut câștig de cauză la plata propriilor cheltuieli de judecată și a unui părți din cheltuielile de judecată ale părții adverse pe baza unei nelegalități care, desigur, a fost evocată, însă nu a fost dovedită nu poate fi considerată ca fiind justificată.
Pe de altă parte, articolul 88 menționat nu creează nicio obligație de consultare prealabilă a părților cu privire la o astfel de repartizarea a cheltuielilor de judecată.
(a se vedea punctele 94, 95 și 97)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 10 mai 2011, Barthel și alții/Curtea de Justiție, F‑59/10, punctul 33 și jurisprudența citată