Language of document :

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 6 octombrie 2009 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Juzgado de Primera Instancia nr°4 din Bilbao - Spania) - Asturcom Telecomunicaciones SL/Cristina Rodríguez Nogueira

(Cauza C-40/08)1

(Directiva 93/13/CEE - Contracte încheiate cu consumatorii - Clauză arbitrală abuzivă - Nulitate - Hotărâre arbitrală care a dobândit autoritate de lucru judecat - Executare silită - Competența instanței naționale de executare de a invoca din oficiu nulitatea clauzei arbitrale abuzive - Principiile echivalenței și efectivității)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Juzgado de Primera Instancia nr°4 din Bilbao

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Asturcom Telecomunicaciones SL

Pârâtă: Cristina Rodríguez Nogueira

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare - Juzgado de Primera Instancia nr°4 din Bilbao - Interpretarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273) - Mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive - Cerere de executare a unei hotărâri arbitrale devenite definitivă pronunțate în lipsă și întemeiate pe o clauză arbitrală abuzivă

Dispozitivul

Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că o instanță națională sesizată cu o cerere de executare silită a unei hotărâri arbitrale care a dobândit autoritatea de lucru judecat, pronunțată în lipsa consumatorului, este obligată, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al clauzei arbitrale cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, în măsura în care, potrivit normelor de procedură interne, aceasta poate realiza o asemenea apreciere în cadrul unor acțiuni similare de natură internă. În cazul în care aceasta este situația, revine acestei instanțe sarcina de a stabili toate consecințele care decurg de aici potrivit dreptului intern pentru a se asigura că respectiva clauză nu creează obligații pentru consumator.

____________

1 - JO C 92, 12.4.2008.