HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
5 mai 2015(*)
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Iranului în scopul împiedicării proliferării nucleare – Înghețarea fondurilor – Obligația de motivare – Eroare de apreciere – Excepție de nelegalitate – Dreptul de a desfășura o activitate economică – Drept de proprietate – Protecția sănătății publice, a securității și a mediului – Principiul precauției – Proporționalitate – Dreptul la apărare”
În cauza T‑433/13,
Petropars Iran Co., cu sediul în insula Kish (Iran),
Petropars Oilfields Services Co., cu sediul în insula Kish,
Petropars Aria Kish Operation and Management Co., cu sediul în Teheran (Iran),
Petropars Resources Engineering Kish Co., cu sediul în Teheran,
reprezentate de S. Zaiwalla, de P. Reddy și de Z. Burbeza, solicitors, de R. Blakeley și de G. Beck, barristers, și de M. Brindle, QC,
reclamante,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de V. Piessevaux și de M. Bishop, în calitate de agenți,
pârât,
având ca obiect, pe de o parte, o cerere de anulare a Deciziei 2013/270/PESC a Consiliului din 6 iunie 2013 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 156, p. 10), precum și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 522/2013 al Consiliului din 6 iunie 2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 156, p. 3), și, pe de altă parte, o cerere de constatare a inaplicabilității articolului 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39), precum și a articolului 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 961/2010 (JO L 88, p. 1, rectificare în JO L 332, p. 31),
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus din domnii M. Jaeger, președinte, M. van der Woude (raportor) și E. Buttigieg, judecători,
grefier: doamna C. Kristensen, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 19 noiembrie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Reclamantele, Petropars Iran Co. (denumită în continuare „PPI”), Petropars Oilfields Services Co. (denumită în continuare „POSCO”), Petropars Aria Kish Operation and Management Co. (denumită în continuare „POMC”) și Petropars Resources Engineering Kish Co. (denumită în continuare „PRE”), sunt societăți iraniene care își desfășoară activitatea în sectoarele petrolului, gazului și petrochimiei.
2 Prezenta cauză se înscrie în cadrul măsurilor restrictive instituite pentru a face presiuni asupra Republicii Islamice Iran în scopul de a pune capăt activităților nucleare care prezintă un risc de proliferare și dezvoltării vectorilor de transport de arme nucleare.
3 La 9 iunie 2010, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (denumit în continuare „Consiliul de Securitate”) a adoptat rezoluția 1929 (2010) [denumită în continuare „RCSONU 1929 (2010)”], care a extins domeniul de aplicare a măsurilor restrictive impuse prin RCSONU 1737 (2006), RCSONU 1747 (2007) și RCSONU 1803 (2008) și a introdus măsuri restrictive suplimentare împotriva Iranului.
4 La 17 iunie 2010, Consiliul European a subliniat îngrijorarea sa crescândă cu privire la programul nuclear al Iranului și a salutat adoptarea RCSONU 1929 (2010). Reamintind declarația sa din 11 decembrie 2009, acesta a invitat Consiliul Uniunii Europene să adopte măsuri de punere în aplicare a măsurilor cuprinse în RCSONU 1929 (2010), precum și măsuri de însoțire, pentru a contribui la soluționarea prin intermediul negocierilor a tuturor preocupărilor rămase în privința dezvoltării de către Republica Islamică Iran a unor tehnologii sensibile în sprijinul programelor sale nucleare și balistice. Aceste măsuri trebuiau să se axeze pe domeniul comerțului, pe sectorul financiar, pe sectorul iranian al transporturilor, pe sectoarele‑cheie ale industriei gazului și petrolului și pe desemnări suplimentare în special ale unor persoane aparținând Gărzii Revoluționare Islamice.
5 La 26 iulie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39), care, în anexa II, enumeră persoanele și entitățile – altele decât cele desemnate de Consiliul de Securitate sau de Comitetul pentru Sancțiuni creat prin Rezoluția 1737, menționate în anexa I – ale căror active sunt înghețate. Considerentul (22) al deciziei menționate se referă la RCSONU 1929 (2010) și precizează că această rezoluție evidențiază legătura potențială dintre veniturile Republicii Islamice Iran derivate din sectorul energetic și finanțarea activităților nucleare sensibile cu risc de proliferare ale Iranului.
6 La 23 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/35/PESC de modificare a Deciziei 2010/413/PESC (JO L 19, p. 22). Potrivit considerentului (13) al acestei decizii, restricțiile privind admiterea și înghețarea fondurilor și a resurselor economice ar trebui aplicate unui număr suplimentar de persoane și entități care oferă sprijin guvernului Iranului permițându‑i să continue activitățile sale nucleare sensibile cu risc de proliferare sau perfecționarea vectorilor de transport al armamentelor nucleare, în special persoanele și entitățile care oferă sprijin financiar, logistic sau material guvernului iranian.
7 Articolul 1 alineatul (7) litera (a) punctul (ii) din Decizia 2012/35 a adăugat la articolul 20 alineatul (1) din Decizia 2010/413, care prevede înghețarea fondurilor aparținând persoanelor și entităților, următoarea literă:
„(c) alte persoane și entități care nu sunt vizate de anexa I care oferă sprijin guvernului Iranului și persoane și entități asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexa II.”
8 În consecință, la 23 martie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 961/2010 (JO L 88, p. 1). Pentru punerea în aplicare a articolului 1 alineatul (7) litera (a) punctul (ii) din Decizia 2012/35, articolul 23 alineatul (2) din acest regulament prevede înghețarea fondurilor persoanelor, entităților și organismelor prevăzute în anexa IX, care au fost identificate:
„(d) [ca] fiind alte persoane, entități sau organisme care oferă sprijin, de exemplu sprijin material, logistic sau financiar, guvernului Iranului și persoanelor și entităților asociate cu acesta.”
9 La 15 octombrie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/635/PESC de modificare a Deciziei 2010/413 (JO L 282, p. 58). Potrivit considerentului (16) al acestei decizii, în lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive, prevăzută în anexa II la Decizia 2010/413, ar trebui să fie incluse și alte persoane și entități, în special entitățile aflate în proprietatea statului iranian care desfășoară activități în sectorul petrolului și gazelor naturale, deoarece acestea reprezintă o sursă semnificativă de venituri pentru guvernul iranian.
10 Articolul 1 alineatul (8) litera (a) din Decizia 2012/635 a modificat articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413, care prevede astfel că vor face obiectul unor măsuri restrictive:
„(c) alte persoane și entități care nu intră sub incidența anexei I, care acordă sprijin guvernului Iranului și entităților deținute sau controlate de acesta ori persoanele și entitățile asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexa II.”
11 Articolul 2 din Decizia 2012/635 a înscris, la anexa II la Decizia 2010/413, denumirea entității desemnate National Iranian Oil Co. (denumită în continuare „NIOC”), pentru motivul că această entitate, deținută și gestionată de statul iranian, furniza resurse financiare guvernului iranian, precum și denumirea entității desemnate Naftiran Intertrade Co. (denumită în continuare „NICO”), deținută în proporție de 100 % de NIOC, și pe cea a entității desemnate Petropars Ltd (denumită în continuare „PPL”), o filială a NICO.
12 În consecință, în aceeași zi, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 945/2012 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 267/2012 (JO L 282, p. 16). Articolul 1 din respectivul regulament de punere în aplicare a înscris denumirile entităților desemnate NIOC, NICO și PPL în anexa IX la Regulamentul nr. 267/2012 pentru aceleași motive, în privința fiecăreia, precum cele enunțate în Decizia 2012/635.
13 La 21 decembrie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 1263/2012 de modificare a Regulamentului nr. 267/2012 (JO L 356, p. 34). Articolul 1 alineatul (11) din acest regulament a modificat articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012, care prevede astfel înghețarea fondurilor persoanelor, entităților și organismelor enumerate în anexa IX la acesta, care au fost recunoscute:
„(d) [ca] fiind alte persoane, entități sau organisme care oferă sprijin, de exemplu sprijin material, logistic sau financiar, guvernului Iranului și entități deținute sau controlate de acestea, sau persoane și entități asociate cu acestea.”
14 La 6 iunie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/270/PESC de modificare a Deciziei 2010/413 (JO L 156, p. 10, denumită în continuare „decizia atacată”). Articolul 1 din această decizie a inclus denumirea reclamantelor în anexa II la Decizia 2010/413, care conține lista cu nume de „[p]ersoane și [de] entități implicate în activitățile nucleare sau privind rachete balistice și [de] persoane și [de] entități care acordă sprijin guvernului [iranian]”.
15 În consecință, în aceeași zi, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 522/2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 (JO L 156, p. 3, denumit în continuare „regulamentul atacat”). Articolul 1 din acest regulament a inclus denumirea reclamantei în anexa IX la Regulamentul nr. 267/2012, care conține lista cu nume de „[p]ersoane și [de] entități implicate în activități nucleare sau privind rachete balistice și [de] persoane și [de] entități care acordă sprijin guvernului [iranian]”.
16 PPI a fost inclusă în lista care figurează în anexa II la Decizia 2010/413, precum și în cea care figurează în anexa IX la Regulamentul nr. 267/2012 (denumite în continuare, împreună, „listele”) prin decizia atacată și prin regulamentul atacat (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”) pentru motivul că era „o filială a entității desemnate Petropars Ltd”. În ceea ce privește celelalte trei reclamante, Consiliul a reținut motivele următoare: „filială a entității desemnate [PPI]”.
17 Actele atacate au fost comunicate reclamantelor prin scrisorile din 10 iunie 2013.
18 Prin scrisoarea din 7 august 2013, reclamantele au contestat măsurile restrictive adoptate în privința lor și au solicitat Consiliului să precizeze temeiul legal al includerii în liste a denumirii fiecăreia, să prezinte motivele care au justificat această includere, să furnizeze copii ale tuturor informațiilor și dovezilor pe care s‑a întemeiat pentru a adopta actele atacate, precum și ale tuturor documentelor care figurează în dosarul întocmit în privința lor. În plus, se subliniază în această scrisoare că actele respective au fost notificate numai PPI.
19 La 12 august 2013, Consiliul a confirmat primirea scrisorii reclamantelor din 7 august 2013 și a arătat că această scrisoare era în curs de examinare.
Procedura și concluziile părților
20 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 august 2013, reclamantele au introdus prezenta acțiune.
21 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat în Camera a șaptea, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.
22 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea actelor atacate în măsura în care le privesc;
– declararea inaplicabilității în privința lor a articolului 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și a articolului 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012;
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
23 Consiliul solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
24 Întrucât doi membri ai camerei au fost împiedicați să participe la ședință, președintele Tribunalului, în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, s‑a desemnat și a desemnat și un alt judecător pentru a completa camera.
În drept
25 În susținerea acțiunii, reclamantele invocă cinci motive. Primul motiv este întemeiat pe lipsa de temei juridic a desemnării reclamantelor. Al doilea motiv este întemeiat pe o eroare de apreciere. Al treilea motiv este întemeiat pe nelegalitatea articolului 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și a articolului 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012 în cazul în care aceste dispoziții vizează filialele entităților desemnate. Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate, a dreptului de a desfășura o activitate comercială, a principiului protecției mediului, precum și a valorilor umanitare ale Uniunii Europene și, în orice caz, a principiilor proporționalității și precauției. Al cincilea motiv, invocat în subsidiar, este întemeiat pe lipsa notificării în privința a două dintre reclamante și pe încălcarea obligației de motivare, a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.
26 În ședință, reclamantele s‑au desistat de al treilea motiv invocat, aspect care a fost consemnat în procesul‑verbal al ședinței. Întrucât al treilea motiv era unicul motiv invocat în cererea introductivă în susținerea celui de al doilea capăt de cerere, acesta din urmă trebuie deci să fie respins ca inadmisibil.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa de temei juridic a desemnării reclamantelor
27 Reclamantele susțin, în esență, că includerea denumirilor lor în liste nu are nicio bază legală. În opinia acestora, faptul că au calitatea de filială a unei entități desemnate nu face parte din criteriile prevăzute la articolul 20 alineatul (1) din Decizia 2010/413 și nici la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 267/2012.
28 În replică, reclamantele subliniază mai întâi că, abia în memoriul în apărare, Consiliul a justificat includerea denumirilor lor în liste pe baza faptului că erau deținute sau controlate de NIOC.
29 În continuare, reclamantele susțin că faptul de a avea calitatea de filială a unei entități desemnate ca oferind sprijin guvernului Iranului nu constituie un motiv care să permită includerea denumirilor lor în liste, întrucât aceasta nu înseamnă că filiala în cauză este deținută sau controlată de această entitate.
30 În sfârșit, recurentele subliniază că Consiliul poate include în liste numele unei entități care este deținută sau controlată de o altă entitate numai dacă aceasta din urmă este ea însăși inclusă pe baza unui criteriu juridic care a însoțit adoptarea de măsuri restrictive. Or, în speță, denumirile PPL și PPI nu au fost incluse în liste pe baza unui astfel de criteriu.
31 Tribunal consideră că chestiunea ridicată în cadrul primului motiv este aceea dacă actele atacate ar permite reclamantelor să identifice criteriul care constituie temeiul juridic pe baza căruia au fost incluse în liste. Această chestiune trebuie deci să fie examinată în lumina jurisprudenței referitoare la obligația de motivare care incumbă Consiliului atunci când adoptă măsuri restrictive. Argumentele care se raportează la legalitatea temeiului actelor atacate, în special cele referitoare la lipsa controlului exercitat de PPI asupra filialelor sale și la privatizarea PPL, vor fi examinate, așadar, împreună cu al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere.
32 Mai întâi trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de a motiva un act cauzator de prejudiciu, care constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare, are ca scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 49 și jurisprudența citată).
33 Motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției autoare a actului, astfel încât să dea posibilitatea persoanei interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (Hotărârea Consiliul/Bamba, punctul 32 de mai sus, EU:C:2012:718, punctul 50). Prin urmare, motivarea trebuie, în principiu, să fie comunicată persoanei interesate în același timp cu actul care îi cauzează un prejudiciu, lipsa acesteia neputând fi remediată prin faptul că persoana interesată ia cunoștință de motivarea actului în cursul procedurii în fața instanței Uniunii (Hotărârea din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple dʼIran/Consiliul, denumită „OMPI I”, T‑228/02, Rec., EU:T:2006:384, punctul 139).
34 Apoi, în ceea ce privește măsurile restrictive adoptate în cadrul politicii externe și de securitate comună, trebuie subliniat că, având în vedere că persoana vizată nu dispune de dreptul de a fi ascultată anterior adoptării unei decizii inițiale de includere în liste, respectarea obligației de motivare este cu atât mai importantă, întrucât constituie singura garanție care îi permite persoanei interesate, cel puțin după adoptarea acelei decizii, să se prevaleze în mod util de căile de atac pe care le are la dispoziție pentru a contesta legalitatea deciziei respective (Hotărârea Consiliul/Bamba, punctul 32 de mai sus, EU:C:2012:718, punctul 51, și Hotărârea OMPI I, punctul 33 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 140).
35 Prin urmare, motivarea unui act al Consiliului prin care se impune o măsură restrictivă trebuie nu numai să identifice baza juridică a acestei măsuri, ci și motivele specifice și concrete pentru care Consiliul consideră, în exercitarea puterii sale de apreciere discreționare, că persoana interesată trebuie să facă obiectul unei astfel de măsuri (a se vedea în acest sens Hotărârea Consiliul/Bamba, punctul 32 de mai sus, EU:C:2012:718, punctul 52, Hotărârea OMPI I, punctul 33 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 146, și Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, Rep., EU:T:2009:401, punctul 83).
36 Cu toate acestea, motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul destinatarilor sau al altor persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv de a primi explicații. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient de motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa (Hotărârea Consiliul/Bamba, punctul 32 de mai sus, EU:C:2012:718, punctele 53 și 54, Hotărârea OMPI I, punctul 33 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 141, și Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 35 de mai sus, EU:T:2009:401, punctul 82).
37 În speță, trebuie amintit că denumirea PPI a fost inclusă în liste pentru motivul că era o filială a entității desemnate PPL, în condițiile în care celelalte trei reclamante fuseseră desemnate pentru motivul că erau filiale ale PPI.
38 Trebuie constatat că această motivare nu menționează explicit baza juridică a actelor atacate. Cu toate acestea, după cum reiese din jurisprudența menționată la punctul 36 de mai sus, cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei. Prin urmare, este necesar să se examineze motivele actelor atacate în lumina conținutului lor, dar și a contextului în care au fost adoptate actele respective, precum și a motivelor reținute împotriva NIOC și a celorlalte entități care aparțin grupului controlat de această societate.
39 În această privință, în primul rând, trebuie amintit că articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012 prevăd înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale entităților care oferă sprijin guvernului iranian. Dispozițiile menționate mai sus prevăd de asemenea adoptarea de măsuri restrictive împotriva entităților deținute sau controlate de o entitate care oferă sprijin guvernului respectiv. După cum subliniază reclamantele, o entitate poate deci să fie inclusă în liste pe baza acestui ultim criteriu numai dacă societatea‑mamă care o deține sau o controlează oferă un astfel de sprijin, ceea ce Consiliul nu contestă.
40 În al doilea rând, trebuie arătat că menționarea termenului „filială” în motivarea includerii denumirii fiecăreia dintre reclamante le permitea acestora să înțeleagă că Consiliul a decis să includă denumirile lor în liste nu pe baza unui criteriu de includere în liste care vizează entitățile ce oferă sprijin guvernului iranian, ci pe baza unui criteriu de includere în liste care vizează entitățile deținute sau controlate de o entitate care oferă sprijin guvernului menționat. Astfel, acest termen face trimitere în mod necesar la existența unui control de către o societate‑mamă, care poate rezulta în special din existența unor legături de capital între aceasta și filiala în discuție. Prin menționarea faptului că reclamantele sunt „filiale”, motivarea indică, așadar, cu claritate existența unei dețineri sau a unui control în sensul Deciziei 2010/413 și al Regulamentului nr. 267/2012.
41 În al treilea rând, trebuie constatat că, într‑adevăr, actele atacate nu menționează explicit ce entitate a cărei denumire a fost inclusă în liste ca urmare a unui sprijin furnizat guvernului iranian le deține sau le controlează pe reclamante. Astfel, denumirea PPI, societatea‑mamă a celorlalte trei reclamante, nu a fost inclusă în liste întrucât furniza sprijin guvernului respectiv, ci pentru motivul că era o filială a PPL, a cărei denumire a fost, la rândul său, inclusă în liste ca urmare a faptului că era o filială a NICO.
42 Cu toate acestea, în speță, având în vedere contextul în care au intervenit actele atacate și în special includerea în liste a denumirii NIOC, precum și a denumirilor celorlalte entități deținute și controlate de această entitate, este necesar să se considere că reclamantele puteau să identifice în mod rezonabil NIOC ca fiind societatea‑mamă care le deținea și le controla și, prin urmare, temeiul juridic al includerii lor în liste, fără a primi explicații suplimentare.
43 Astfel, primo, trebuie arătat că listele în care au fost incluse reclamantele, preluate în anexa II la Decizia 2010/413 și în anexa IX la Regulamentul nr. 267/2012, care menționează numele „persoane[lor] și entități[lor] implicate în activitățile nucleare sau privind rachete balistice și persoane și entități care acordă sprijin guvernului [iranian]”. Printre acestea figurează nu numai denumirea NIOC, a cărei includere în listă este justificată de faptul că societatea respectivă oferă resurse financiare guvernului respectiv, ci și denumirile unui mare număr de entități pe care această societate le deține în mod direct sau indirect. NIOC se află deci la conducerea unui mare grup de societăți, iar lanțul de dețineri care leagă această societate de reclamate putea fi identificat cu ușurință din perspectiva motivelor de includere în liste a diferitor entități aparținând acestui grup.
44 În special, includerea în liste a denumirii PPL, identificată ca fiind societatea‑mamă a PPI, ca urmare a faptului că era o filială a NICO, a cărei denumire fusese la rândul său inclusă în liste pentru motivul că era o filială a NIOC, permitea PPI, precum și celorlalte reclamante să înțeleagă că erau vizate de măsuri restrictive ca urmare a faptului că erau deținute sau controlate indirect de NIOC, singura entitate din cadrul grupului a cărei denumire a fost inclusă în liste ca urmare a furnizării unui sprijin guvernului iranian, astfel cum este prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413, precum și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012. Examinată în lumina acestor liste, motivarea acestor acte atacate permitea, prin urmare, reclamantelor să identifice criteriul prevăzut în dispozițiile sus‑menționate care a servit drept temei juridic pentru a include denumirile lor în liste.
45 Secundo, este necesar să se considere că, întrucât făceau parte din grupul controlat de NIOC, reclamantele trebuiau să aibă cunoștință despre măsurile restrictive adoptate în privința celorlalte entități aparținând acestui grup și puteau, așadar, să înțeleagă că includerea denumirilor lor în liste se justifica, precum în cazul celorlalte entități, din perspectiva legăturilor de deținere sau de control existente între ele și NIOC.
46 Tertio, din cuprinsul cererii introductive reiese că, la adoptarea actelor atacate, reclamantele dispuneau de informațiile necesare pentru a înțelege motivele includerii denumirilor lor în liste și, prin urmare, pentru a identifica temeiul juridic al acestei includeri. Astfel, în cererea introductivă este reprodusă o schemă care precizează cu claritate criteriul care justifică includerea NIOC în liste, și anume criteriul de includere în liste care vizează entitățile ce oferă sprijin guvernului iranian, precum și lanțul de dețineri care o leagă pe aceasta din urmă de fiecare dintre reclamante.
47 Având în vedere aceste împrejurări, trebuie să se conchidă că, deși este succintă și nu specifică toate elementele de fapt și de drept pertinente, motivarea actelor atacate permitea totuși reclamantelor să identifice criteriul prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413, precum și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012, care a constituit temeiul juridic al includerii denumirilor lor în liste. Astfel, pe de o parte, utilizarea termenului „filială” arată în mod clar că includerea în liste a reclamantelor este întemeiată pe criteriul care vizează entitățile deținute sau controlate de o entitate care oferă sprijin guvernului menționat și, pe de altă parte, contextul în care au fost adoptate actele atacate permitea identificarea entității în discuție care, potrivit Consiliului, le deținea sau le controla, și anume NIOC, a cărei includere în liste, cunoscută de reclamante, era întemeiată pe criteriul de includere în liste care vizează entitățile ce oferă sprijin acestui guvern, astfel cum este prevăzut de dispozițiile sus‑menționate.
48 Având în vedere cele de mai sus, primul motiv trebuie deci să fie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere
49 Reclamantele susțin, în esență, că Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că era îndeplinit criteriul de includere în liste prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413, precum și la articolul 23 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012.
50 În această privință, reclamantele afirmă că POSCO, POMC și PRE sunt deținute de PPI doar în proporție de 97 %, de 48 % și, respectiv, de 49 %, astfel încât nu se poate prezuma că POSCO, POMC și PRE sunt deținute sau controlate de PPI.
51 În plus, reclamantele subliniază că PPL nu mai este deținută de NIOC sau de NICO din luna martie 2012, întrucât totalitatea capitalului social al acestei prime societăți a fost transferat către fondul de pensii național iranian și către organismul de securitate socială. Acestea apreciază, prin urmare, că nu puteau fi considerate ca fiind deținute sau controlate de NIOC la momentul includerii denumirilor lor în liste în lipsa altor elemente de probă prezentate de Consiliu.
52 Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că reclamantele menționează foarte lapidar în cererea introductivă că PPL, societatea‑mamă a PPI, este independentă de entitățile situate deasupra sa, și anume NICO și NIOC, fără a face nicio precizare în această privință. Abia în replică invocă reclamantele acest transfer de proprietate pentru a demonstra că nu mai erau deținute de NIOC la înscrierea denumirilor lor în liste.
53 În duplică, Consiliul arată că argumentul reclamantelor potrivit căruia PPL a încetat să facă parte din grupul controlat de NIOC este în contradicție cu conținutul cererii introductive.
54 Trebuie amintit că din dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) coroborate cu dispozițiile articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului reiese că cererea introductivă de instanță trebuie să arate obiectul litigiului și să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate și că invocarea de noi motive de drept pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă de instanță și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil (Hotărârea din 20 septembrie 1990, Hanning/Parlamentul, T‑37/89, Rec., EU:T:1990:49, punctul 38). Cerințe similare sunt impuse atunci când o obiecție este invocată în susținerea unui motiv (a se vedea de exemplu Hotărârea din 14 mai 1998, Mo och Domsjö/Comisia, T‑352/94, Rec., EU:T:1998:103, punctul 333).
55 În speță, trebuie să se constate că argumentația, dezvoltată de reclamante în replică, prin care se contestă deținerea PPL de către NICO nu se bazează pe niciun element nou care să fi apărut în cursul procedurii. În plus, această argumentație nu poate fi considerată o dezvoltare a unei obiecții enunțate anterior în cererea introductivă, întrucât nu corespunde nicidecum cu elementele de fapt prezentate de reclamante la introducerea acțiunii.
56 Astfel, în primul rând, în cererea introductivă, reclamantele au reprodus o schemă a structurii ierarhice a grupului controlat de NIOC potrivit căreia aceasta deținea integral capitalul social al NICO, care, la rândul său, deținea 100 % din capitalul social al PPL, care deținea totalitatea capitalului social al PPI, care deținea capitalul social al celorlalte reclamante în proporție de 97 % pentru POSCO, de 48 % pentru POMC și de 49 % pentru PRE. Or, trebuie să se constate că lanțul de dețineri astfel descris nu prezintă niciun punct de ruptură în legăturile de deținere care unesc reclamantele cu NIOC.
57 În al doilea rând, în niciun moment reclamantele nu au menționat în cererea introductivă că legăturile care existau între ele și NIOC au fost rupte în martie 2012, ci afirmă numai că aceste legături sunt prea îndepărtate pentru a îndeplini criteriul de includere în liste prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012.
58 În al treilea rând, în cererea introductivă, atunci când reclamantele menționează că denumirea PPL a fost inclusă în liste pentru că era o filială a NICO, niciun argument nu este invocat pentru a contesta acest motiv. Dimpotrivă, reclamantele invocă acest fapt pentru a‑și susține argumentația potrivit căreia nu puteau fi considerate ca entități legate de o entitate care oferă sprijin guvernului iranian din moment ce denumirea societății‑mamă a fiecăreia dintre ele nu era înscrisă în liste ca urmare a furnizării unui astfel de sprijin, ci ca entitate deținută sau controlată de o entitate care oferă acest sprijin.
59 Prin urmare, este necesar să se respingă ca inadmisibilă afirmația potrivit căreia PPL nu mai aparținea grupului controlat de NIOC din luna martie 2012 și să se examineze temeinicia actelor atacate numai prin raportare la lanțul de dețineri astfel cum a fost descris la punctul 56 de mai sus.
60 Cu titlu principal, trebuie amintit că efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene impune în special ca, în cadrul controlului legalității motivelor pe care se întemeiază decizia de includere sau de menținere a numelui unei persoane determinate în liste, instanța Uniunii să se asigure că această decizie se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune verificarea faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă respectivele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea deciziei în cauză – sunt întemeiate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, denumită „Kadi II”, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, Rep., EU:C:2013:518, punctul 119).
61 Autoritatea competentă a Uniunii este cea care, în caz de contestare, are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei vizate, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate. Se impune ca informațiile sau elementele pe care le prezintă să susțină motivele reținute împotriva persoanei vizate. Dacă aceste elemente nu permit să se constate temeinicia unui motiv, atunci instanța Uniunii nu îl ia în considerare ca temei al deciziei de includere sau de menținere a includerii în cauză (Hotărârea Kadi II, punctul 60 de mai sus, EU:C:2013:518, punctele 121-123).
62 Apoi, potrivit jurisprudenței, atunci când fondurile unei entități care a fost identificată ca oferind sprijin guvernului iranian sunt înghețate, există un risc care nu este neglijabil ca aceasta să exercite o presiune asupra entităților pe care le deține, pe care le controlează sau care îi aparțin pentru a eluda efectele măsurilor care o vizează. În consecință, înghețarea fondurilor acestor entități, pe care Consiliul este obligat să o dispună în temeiul articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și al articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 267/2012, este necesară și adecvată pentru a asigura eficacitatea măsurilor adoptate și pentru a garanta că aceste măsuri nu vor fi eludate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 13 martie 2012, Melli Bank/Consiliul, C‑380/09 P, Rep., EU:C:2012:137, punctele 39 și 58).
63 Prin urmare, la adoptarea unei decizii în temeiul dispozițiilor sus‑menționate, Consiliul trebuie să aprecieze împrejurările cauzei pentru a stabili care entități au calitatea de entități deținute sau controlate. În schimb, natura activității în cauză și eventuala lipsă de legătură între această activitate și furnizarea de sprijin guvernului iranian nu sunt criterii pertinente în acest context, adoptarea unei măsuri de înghețare a fondurilor în privința entității deținute sau controlate nefiind motivată de faptul că oferă ea însăși în mod direct un sprijin guvernului respectiv (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Melli Bank/Consiliul, punctul 62 de mai sus, EU:C:2012:137, punctele 40-42).
64 În sfârșit, tot potrivit jurisprudenței, atunci când capitalul social al unei societăți este deținut integral de o entitate care oferă sprijin guvernului iranian, criteriul de includere în liste prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413, precum și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012 este îndeplinit (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Melli Bank/Consiliul, punctul 62 de mai sus, EU:C:2012:137, punctul 79).
65 În speță, Consiliul a considerat că, din cauza faptului că NIOC deținea 100 % din capitalul social al NICO, care deținea ea însăși 100 % din capitalul social al PPL, care deținea la rândul său în mod integral capitalul social al PPI, care deținea capitalul social al celorlalte reclamante, în proporție de 97 % pentru POSCO, de 48 % pentru POMC și de 49 % pentru PRE, fiecare dintre reclamante trebuie să fie considerată ca fiind deținută sau controlată de NIOC în sensul articolului 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și al articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012.
66 Trebuie să se examineze deci dacă, din perspectiva acestui lanț de dețineri, și în privința fiecărei reclamante, Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că era îndeplinit criteriul de includere în liste care vizează entitățile deținute de o entitate care oferă sprijin guvernului iranian.
67 În primul rând, în ceea ce privește PPI, care este o filială a NIOC, este necesar să se considere că Consiliul nu a săvârșit nicio eroare de apreciere atunci când a inclus în liste denumirea acestei entități.
68 Astfel, din perspectiva jurisprudenței citate la punctul 64 de mai sus, deținerea integrală a capitalului social al unei entități de către o entitate care oferă sprijin guvernului iranian presupune, prin ea însăși, că este îndeplinit criteriul de includere în liste prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413, precum și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012. În plus, trebuie arătat că în domeniul dreptului concurenței, în care este abordată de asemenea chestiunea raporturilor dintre o filială și societatea‑mamă, prezența unor societăți intermediare între aceste două societăți nu afectează aplicarea prezumției refragabile potrivit căreia societatea‑mamă în discuție exercită o influență determinantă asupra comportamentului filialei sale. Se consideră astfel că o asemenea influență poate fi exercitată în mod indirect, prin intermediul societăților intermediare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2011, General Química și alții/Comisia, C‑90/09 P, Rep., EU:C:2011:21, punctul 88, și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Shell Petroleum și alții/Comisia, T‑343/06, Rep., EU:T:2012:478, punctul 52).
69 Prin urmare, este necesar să se considere că, atunci când capitalul social al unei entități este deținut în mod indirect de o entitate care oferă sprijin guvernului iranian, criteriul de includere în liste prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413, precum și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012 este îndeplinit independent de prezența și de numărul de societăți intermediare între această entitate‑mamă și entitatea deținută, cu condiția ca fiecare dintre entitățile astfel prezente în lanțul de dețineri să fie deținută integral de societatea sa mamă directă respectivă. În aceste împrejurări, într‑adevăr, entitatea‑mamă menține un control unic și exclusiv asupra tuturor filialelor sale și este deci în măsură să exercite, prin intermediul societăților intermediare, presiuni asupra entității pe care o deține în mod indirect pentru a eluda efectul măsurilor care o vizează, ceea ce justifică, prin urmare, adoptarea măsurilor restrictive împotriva acestei entități deținute în mod indirect.
70 În speță, trebuie deci să se conchidă că includerea în liste a denumirii PPI, al cărei capital social era deținut în proporție de 100 % de PPL, al cărei capital social era deținut integral de NICO, al cărei capital social era deținut în proporție de 100 % de NIOC, se justifică din perspectiva criteriului care vizează entitățile deținute sau controlate de o entitate care oferă sprijin guvernului iranian.
71 În al doilea rând, în ceea ce privește POSCO, trebuie amintit că cvasitotalitatea capitalului social al acestei entități, și anume 97 %, era deținută de PPL.
72 În această privință, reiese din jurisprudența în domeniul dreptului concurenței că o societate‑mamă este în măsură să exercite o influență decisivă asupra comportamentului filialei atunci când deține totalitatea, dar și atunci când deține cvasitotalitatea, capitalului acestei filiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2009, Arkema/Comisia, T‑168/05, EU:T:2009:367, punctul 71).
73 Prin urmare, este necesar să se considere că, atunci când totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului social al unei entități este deținută de o entitate care oferă sprijin guvernului iranian, criteriul de includere în liste prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012 este îndeplinit.
74 În speță, în pofida prezenței a trei societăți intermediare între NIOC și POSCO și a faptului că PPI nu este proprietar exclusiv al POSCO, Consiliul nu a săvârșit nicio eroare de apreciere atunci când a adoptat măsuri restrictive care o vizau pe aceasta din urmă.
75 Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 68 și 69 de mai sus, numărul de societăți intermediare nu are incidență asupra capacității unei societăți‑mamă de a influența în mod pertinent comportamentul filialei sale atunci când capitalul social al acesteia din urmă, precum și al fiecăreia dintre societățile interpuse este deținut integral de respectiva societate‑mamă. Aceeași concluzie este aplicabilă atunci când deținerea capitalului filialei și al societăților respective este cvasitotală, precum în prezenta cauză, în care, prin intermediul PPI, NIOC deține 97 % din capitalul social al POSCO. Astfel, se poate considera în mod rezonabil că, din cauza existenței unor legături de deținere exclusive sau cvasiexclusive între NIOC și PPI, aceasta din urmă rămâne supusă controlului exclusiv și unic al societății‑mamă.
76 Trebuie să se conchidă, așadar, că Consiliul nu a săvârșit nicio eroare de apreciere atunci când a considerat că POSCO era deținută de NIOC și să se respingă cel de al doilea motiv ca nefondat în privința acestei reclamante.
77 În al treilea rând, în ceea ce privește POMC și PRE, Consiliul susține că, potrivit jurisprudenței privind dreptul concurenței, prezumția exercitării efective a unei influențe determinante de către o societate‑mamă asupra filialei sale se aplică de asemenea atunci când două societăți sunt plasate într‑o situație analogă celei în care o singură societate deține totalitatea capitalului social al filialei sale. În speță, dat fiind că respectivul capital social al POMC este deținut în comun de PPI și de Global O & M Company, în proporție de 48 % și, respectiv, de 47 %, și că PRE este o întreprindere comună al cărei capital social era deținut de PPI și de Telford International în proporție de 49 % și, respectiv, de 47 %, Consiliul apreciază că jurisprudența citată la punctul 64 este pertinentă și că POMC și PRE trebuie să fie considerate, așadar, ca fiind indirect controlate de NIOC prin intermediul, în special, al PPI.
78 În plus, în ședință, Consiliul a susținut că, dat fiind că PPI deținea un procentaj din capitalul social al POMC mai ridicat decât cel deținut de Global O & M Company și un procentaj din capitalul social al PRE mai ridicat decât cel deținut de Telford International, se poate prezuma că această entitate avea ultimul cuvânt și își putea impune deciziile societăților POMC și PRE.
79 Tribunalul apreciază însă că, în speță, în ceea ce privește POMC și PRE, nu se poate aplica prezumția exercitării efective a unei influențe determinante asupra acestora de către societatea lor mamă.
80 Astfel, mai întâi, în ceea ce privește argumentul referitor la deținerea în comun a capitalului social al POMC și al PRE, trebuie observat că, spre deosebire de PPI, Global O & M Company și Telford International nu au făcut obiectul unor măsuri restrictive. Or, în aceste împrejurări, nu este în interesul acestor ultime două societăți să ajute PPI să exercite o presiune asupra filialei lor comune pentru a eluda efectul măsurilor restrictive care o vizează numai pe aceasta din urmă. Prin urmare, nu se poate considera că situația este analogă celei în care o singură entitate deține totalitatea capitalului social al filialei sale, în condițiile în care, în speță, existența unui control în comun poate împiedica PPI și, în consecință, NIOC, să exercite presiuni asupra POMC și a PRE în vederea eludării efectului măsurilor restrictive care o vizează.
81 Apoi, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, deținerea a 60 % din capitalul social al unei entități nu presupune, în sine, că este îndeplinit criteriul de includere în liste prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012 [Hotărârea din 6 septembrie 2013, Persia International Bank/Consiliul, T‑493/10, Rep. (Extras), EU:T:2013:398, punctul 106]. A fortiori, în speță, deținerea în proporție de 48 % și, respectiv, de 49 % a capitalului social al POMC și al PRE nu este suficientă, ca atare, pentru a permite, din perspectiva jurisprudenței amintite la punctul 64 de mai sus, să justifice adoptarea de măsuri restrictive vizând aceste entități.
82 În lipsa deținerii de către PPI a totalității sau a cvasitotalității capitalului social al POMC și al PRE, trebuie, prin urmare, să se examineze dacă, având în vedere împrejurările cauzei, exista un risc care nu era neglijabil ca aceste ultime două societăți să fie determinate să eludeze efectul măsurilor restrictive care vizau NIOC.
83 Or, trebuie să se constate că Consiliul nu prezintă niciun element de probă care să permită Tribunalului să considere că PPI era în măsură să exercite un control asupra POMC sau asupra PRE. Astfel, cu toate că participația deținută de PPI în capitalul social al acestora din urmă este ceva mai ridicată decât cea deținută de ceilalți acționari principali ai entităților menționate, aceasta rămâne o participație minoritară. Nu se poate prezuma, așadar, că PPI avea atribuția de a desemna mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație ai POMC sau jumătate din membrii consiliului de administrație al PRE sau avea, în orice alt mod, ultimul cuvânt în cadrul fiecăruia dintre consiliile de administrație ale acestor entități.
84 Prin urmare, este necesar să se conchidă că Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că POMC și PRE erau deținute sau controlate de NIOC.
85 Având în vedere toate cele expuse anterior, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat în ceea ce privește PPI și POSCO și să fie admis în ceea ce privește POMC și PRE. În consecință, este necesar să se anuleze actele atacate în măsura în care le privesc pe aceste ultime două reclamante.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate, a dreptului de a desfășura o activitate comercială, a principiului protecției mediului, precum și a valorilor umanitare ale Uniunii și, în orice caz, a principiilor proporționalității și precauției
86 Reclamantele susțin că actele atacate constituie o încălcare a libertăților și a drepturilor fundamentale.
87 Mai întâi, reclamantele susțin, în esență, că actele atacate le încalcă dreptul de proprietate și dreptul de a desfășura o activitate comercială și sunt disproporționate în raport cu obiectivul urmărit.
88 Apoi, reclamantele afirmă că actele atacate pot cauza prejudicii considerabile mediului, precum și sănătății și securității lucrătorilor și a cetățenilor iranieni, inclusiv copiii. Astfel, ele afirmă că, din cauza sancțiunilor, nu vor fi în măsură să finalizeze faza 19 a proiectului de exploatare a South Pars, a cărui realizare este esențială pentru a evita o penurie de gaz în Iran pe timpul iernii. În plus, în replică, ele precizează că majoritatea echipamentelor și a serviciilor tehnice utilizate proveneau din țări membre ale Uniunii. Imposibilitatea de a obține aceste echipamente ar obliga, așadar, Republica Islamică Iran să recurgă la alți combustibili pentru încălzit, mai dăunători pentru mediu, și ar conduce la creșterea riscurilor pentru sănătatea și pentru securitatea persoanelor care locuiesc și lucrează pe lângă proiectele de exploatație.
89 Având în vedere aceste riscuri, reclamantele apreciază că Consiliul a încălcat principiul precauției. Consiliul ar fi trebuit astfel să ia în considerare efectele înghețării activelor lor înainte de a adopta actele atacate.
90 În sfârșit, reclamantele afirmă că măsurile adoptate de Consiliu sunt disproporționate în raport cu obiectivul lor declarat.
91 Tribunalul apreciază că este necesar să se respingă toate argumentele invocate de reclamantă.
92 În primul rând, în ceea ce privește dreptul de proprietate al reclamantelor și dreptul acestora de a desfășura o activitate comercială, trebuie observat mai întâi că drepturile menționate se numără printre drepturile fundamentale consacrate la articolul 17 și, respectiv, la articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale, a cărei respectare este asigurată de instanța Uniunii. Trebuie amintit însă că drepturile fundamentale nu sunt prerogative absolute și că exercitarea lor poate face obiectul unor restricții justificate de obiective de interes general urmărite de Uniune (Hotărârea din 16 noiembrie 2011, Bank Melli Iran/Consiliul, C‑548/09 P, Rep., EU:C:2011:735, punctul 113).
93 Apoi, potrivit jurisprudenței, principiul proporționalității, care se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, ceea ce presupune că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 18 noiembrie 1987, Maizena și alții, 137/85, Rec., EU:C:1987:493, punctul 15).
94 În speță, dreptul de a desfășura o activitate economică, precum și dreptul de proprietate al reclamantelor sunt restrânse într‑o măsură considerabilă ca urmare a adoptării actelor atacate din moment ce nu pot dispune de fondurile lor situate pe teritoriul Uniunii, cu excepția unor autorizări speciale, și nici fondurile și nici resursele economice nu pot fi puse la dispoziția acestora, în mod direct sau indirect, în temeiul articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 267/2012. Cu toate acestea, având în vedere importanța primordială a menținerii păcii și securității internaționale, Consiliul a putut considera în mod întemeiat că atingerile aduse drepturilor sus‑menționate care ar rezulta din includerea în liste a entităților deținute de o entitate care oferă sprijin guvernului iranian erau adecvate și necesare în vederea exercitării de presiuni asupra acestui guvern pentru a‑l constrânge să înceteze activitățile de proliferare nucleară (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Melli Bank/Consiliul, punctul 62 de mai sus, EU:C:2012:137, punctul 61).
95 Prin urmare, astfel de atingeri nu pot fi considerate, în raport cu obiectivele urmărite, ca fiind o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar afecta însuși conținutului dreptului de proprietate și al dreptului de a desfășura o activitate comercială (a se vedea în acest sens Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 92 de mai sus, EU:C:2011:735, punctele 114 și 115).
96 În plus, contrar celor afirmate de reclamante, înghețarea fondurilor acestora nu poate fi calificată drept disproporționată ca urmare a unei pretinse încălcări a drepturilor lor de a‑și prezenta argumentele Consiliului. Astfel, după cum se va conchide în cadrul examinării celui de al cincilea motiv (a se vedea, mai jos, punctul 123 și următoarele), reclamantele au avut ocazia să își susțină punctul de vedere.
97 Prin urmare, trebuie să se respingă ca neîntemeiate argumentele bazate pe încălcarea dreptului de proprietate și a dreptului de a desfășura o activitate comercială, precum și pe caracterul disproporționat al măsurilor în cauză.
98 În al doilea rând, în ceea ce privește riscurile de a cauza prejudicii mediului, precum și sănătății și securității lucrătorilor și cetățenilor iranieni, trebuie să se noteze mai întâi că imposibilitatea de a obține echipamente și servicii tehnice cheie de la întreprinderi cu sediul în Uniune, invocată ca fiind cauza acestor riscuri, nu rezultă nicidecum din măsurile restrictive care le vizează pe reclamante.
99 Astfel, reiese din argumentația reclamantelor, precum și din documentele anexate la replică ce au fost prezentate în susținerea acestei argumentații că riscurile de penurie de gaz sau cele legate de recurgerea la alți combustibili pentru încălzit nu sunt consecința unor eventuale dificultăți financiare care le‑ar afecta pe reclamante ca urmare a înghețării fondurilor acestora și care le‑ar împiedica să dobândească echipamentele necesare pentru a‑și continua activitățile, ci rezultă din restricțiile impuse de Uniune în ceea ce privește furnizarea entităților iraniene de bunuri sau de tehnologii esențiale, precum și de servicii tehnice în raport cu aceste bunuri destinate industriei gazului din Iran.
100 Or, așa cum subliniază Consiliul, aceste restricții, prevăzute în special la articolul 4 din Decizia 2010/413, precum și la articolele 8 și 9 din Regulamentul nr. 267/2012, vizează orice entitate iraniană și pot să le afecteze, așadar, pe reclamante, independent de includerea în liste a denumirilor acestora. În plus, legalitatea dispozițiilor respective nu poate fi contestată în cadrul prezentei acțiuni, dat fiind că acestea nu constituie baza legală a actelor atacate.
101 Prin urmare, este necesar să se conchidă că nu este întemeiată afirmația potrivit căreia actele atacate generează un risc pentru mediu, precum și pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor și a cetățenilor iranieni.
102 În al treilea rând, în ceea ce privește principiul precauției, trebuie amintit că acest principiu constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care impune autorităților în cauză să adopte, în cadrul precis al exercitării competențelor care le sunt atribuite prin reglementarea relevantă, măsuri adecvate în vederea prevenirii anumitor riscuri potențiale pentru sănătatea publică, securitate și mediu, făcând să prevaleze cerințele legate de protecția acestor interese asupra intereselor economice (a se vedea Hotărârea din 26 noiembrie 2002, Artegodan și alții/Comisia, T‑74/00, T‑76/00, T‑83/00-T‑85/00, T‑132/00, T‑137/00 și T‑141/00, Rec., EU:T:2002:283, punctele 183 și 184, și Hotărârea din 21 octombrie 2003, Solvay Pharmaceuticals/Consiliul, T‑392/02, Rec., EU:T:2003:277, punctul 121 și jurisprudența citată).
103 Or, în speță, după cum reiese din cuprinsul punctelor 98-101 de mai sus, reclamantele nu au dovedit existența unor eventuale riscuri pentru sănătate, securitate sau mediu care ar fi putut rezulta din înghețarea fondurilor acestora. Prin urmare, nu se poate reproșa Consiliului că nu a avut în vedere aplicarea principiului precauției la adoptarea actelor atacate.
104 Având în vedere toate cele de mai sus, este, prin urmare, necesar ca al patrulea motiv să fie respins ca nefondat.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe lipsa notificării în privința a două dintre reclamante și pe încălcarea obligației de motivare, a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă
105 Reclamantele apreciază că Consiliul a săvârșit în privința lor numeroase încălcări ale drepturilor procedurale, ale dreptului la apărare și ale dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.
106 În primul rând, reclamantele susțin că Consiliul nu a notificat în mod individual societăților POMC și PRE actele atacate.
107 În al doilea rând, reclamantele susțin că Consiliul nu și‑a motivat decizia de a impune măsuri restrictive care le vizează și, prin urmare, nu le‑a informat în legătură cu temeiul includerii denumirilor lor în liste. În replică, acestea precizează că motivul potrivit căruia ar fi deținute sau controlate de NIOC nu corespunde motivării enunțate în actele atacate.
108 În al treilea rând, reclamantele afirmă că Consiliul nu le‑a comunicat, în pofida cererii lor, informațiile și elementele de probă pe care s‑a întemeiat la adoptarea actelor atacate. Acestea apreciază, prin urmare, că nu au avut posibilitatea de a‑și prezenta argumentele și de a contesta în mod satisfăcător includerea denumirilor lor în liste.
109 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că reclamantele au solicitat Tribunalului să examineze argumentele de procedură invocate în cadrul celui de al cincilea motiv numai în măsura în care s‑ar statua în sensul respingerii primelor patru motive. Având în vedere că, în ceea ce privește POMC și PRE, al doilea motiv a fost admis, al cincilea motiv trebuie examinat deci numai cu privire la PPI și la POSCO (denumite în continuare „primele două reclamante”). Prin urmare, argumentul referitor la lipsa notificării actelor atacate către POMC și PRE nu va fi examinat în cadrul celui de al cincilea motiv.
110 Cu titlu principal, mai întâi, în ceea ce privește obligația de motivare, reiese cu claritate din examinarea primului motiv (a se vedea punctele 27-48 de mai sus) că motivarea actelor atacate este suficientă din moment ce a permis primelor două reclamante să identifice nu numai baza juridică a acestor acte, ci și rațiunile specifice și concrete pentru care Consiliul a considerat că ele trebuiau să facă obiectul unor măsuri restrictive, conform jurisprudenței citate la punctul 35 de mai sus.
111 Apoi, în ceea ce privește dreptul la apărare, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, respectarea acestor drepturi, în special a dreptului de a fi ascultat, în orice procedură inițiată împotriva unei entități și care poate să conducă la adoptarea unui act cauzator de prejudiciu constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii care trebuie să fie garantat chiar în lipsa oricărei reglementări privind procedura în cauză (Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 35 de mai sus, EU:T:2009:401, punctul 91).
112 Principiul respectării dreptului la apărare impune, pe de o parte, ca elementele incriminatoare imputate entității interesate care reprezintă temeiul actului cauzator de prejudiciu să îi fie comunicate acesteia. Pe de altă parte, trebuie să i se dea posibilitatea de a‑și susține în mod util punctul de vedere în legătură cu aceste elemente (a se vedea prin analogie Hotărârea OMPI I, punctul 33 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 93).
113 Prin urmare, în ceea ce privește un prim act prin care sunt înghețate fondurile unei entități, cu excepția cazului în care există motive imperative care țin de securitatea Uniunii sau a statelor membre ale acesteia ori de modul de desfășurare a relațiilor lor internaționale care să împiedice aceasta, comunicarea elementelor incriminatoare trebuie să aibă loc fie concomitent cu adoptarea actului în cauză, fie cât mai curând posibil după această adoptare (a se vedea prin analogie Hotărârea OMPI I, punctul 33 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 137).
114 În plus, trebuie remarcat că, atunci când au fost comunicate informații suficient de precise, care permit entității interesate să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra elementelor pe care i le impută Consiliul, principiul respectării dreptului la apărare nu implică obligația acestei instituții de a permite din oficiu accesul la documentele care figurează în dosarul său. Consiliul este obligat să permită accesul la toate documentele administrative neconfidențiale privind măsura în cauză numai la cererea părții interesate (a se vedea Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, punctul 35 de mai sus, EU:T:2009:401, punctul 97 și jurisprudența citată).
115 În sfârșit, principiul protecției jurisdicționale efective implică obligația autorității Uniunii în cauză de a comunica motivele adoptării unei măsuri restrictive, în măsura în care este posibil, fie la momentul la care această măsură este adoptată, fie, cel puțin, cât mai repede posibil după acest moment, pentru a permite entității vizate să își exercite în termenele stabilite dreptul de a formula o cale de atac. Respectarea acestei obligații de a comunica respectivele motive este astfel necesară atât pentru a permite destinatarilor măsurilor restrictive să își apere drepturile în cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze instanța Uniunii, cât și pentru a permite acesteia din urmă să exercite pe deplin controlul legalității actului în cauză pe care trebuie să îl realizeze (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C‑402/05 P și C‑415/05 P, Rep., EU:C:2008:461, punctele 335-337 și jurisprudența citată).
116 În speță, în primul rând, în ceea ce privește comunicarea inițială a elementelor incriminatoare, este necesar să se amintească, pe de o parte, că actele atacate au fost comunicate primelor două reclamante prin scrisorile din 10 iunie 2013 și, pe de altă parte, că, din examinarea primului motiv și din cuprinsul punctului 110 de mai sus, care privesc obligația de motivare, rezultă că actele atacate sunt motivate suficient din moment ce au permis primelor două reclamante să înțeleagă motivele pentru care au fost incluse în liste.
117 Trebuie să se constate, așadar, că Consiliul nu a încălcat dreptul la apărare al primelor două reclamante în ceea ce privește comunicarea inițială a elementelor incriminatoare.
118 În al doilea rând, în ceea ce privește accesul la documente, fără a fi necesar să se statueze cu privire la afirmația potrivit căreia Consiliul nu a comunicat în timp util primelor două reclamante înscrisurile care figurau în dosarul întocmit în privința lor, trebuie să se considere că Consiliul nu a încălcat dreptul la apărare al acestor reclamante.
119 Astfel, trebuie amintit că comunicarea tardivă a unui document pe care s‑a întemeiat Consiliul pentru a adopta sau pentru a menține măsurile restrictive care vizează o entitate nu constituie o încălcare a dreptului la apărare care să justifice anularea actelor vizate decât dacă se face dovada faptului că măsurile restrictive în cauză nu ar fi putut fi adoptate sau menținute în mod legal dacă documentul comunicat tardiv ar fi trebuit înlăturat ca element incriminator (Hotărârea Persia International Bank/Consiliul, punctul 81 de mai sus, EU:T:2013:398, punctul 85).
120 În consecință, în speță, chiar presupunând că Consiliul ar fi comunicat tardiv înscrisurile care figurau în dosarul întocmit în privința reclamantelor, această împrejurare ar putea justifica anularea actelor atacate numai dacă, pe de altă parte, s‑ar face dovada că adoptarea măsurilor restrictive împotriva primelor două reclamante nu se putea justifica prin elementele comunicate acestora în timp util, cu alte cuvinte, motivele care figurează în actele atacate.
121 Or, pe de o parte, este necesar să se constate că documentele comunicate la depunerea memoriului în apărare nu conțin nicio informație nouă utilă apărării celor două reclamante, conținutul acestor documente nedezvăluind niciun element nou în privința reclamantelor. Pe de altă parte, din examinarea celui de al doilea motiv reiese că motivele care figurează în actele atacate, astfel cum au fost comunicate primelor două reclamante, erau suficiente pentru a justifica adoptarea de măsuri restrictive în privința lor.
122 În aceste împrejurări, este necesar să se conchidă că Consiliul nu a încălcat dreptul la apărare al primelor două reclamante în ceea ce privește accesul la documente.
123 În al treilea rând, în ceea ce privește posibilitatea primelor două reclamante de a‑și susține în mod util punctul de vedere, trebuie arătat că, în urma adoptării actelor atacate, reclamantele au adresat Consiliului, la 9 august 2013, o scrisoare în care și‑au expus punctul de vedere și au solicitat să li se comunice motivele includerii lor în liste, precum și elementele de probă care figurau în dosar.
124 Prin urmare, primele două reclamante au avut ocazia de a‑și susține în mod util punctul de vedere, așa încât nu se poate reproșa Consiliului că le‑a încălcat dreptul la apărare în această privință.
125 În aceste împrejurări, Tribunalul consideră că primele două reclamante au avut posibilitatea de a‑și apăra drepturile și că el însuși a fost în măsură să exercite pe deplin controlul legalității actelor atacate. Primele două reclamante reproșează deci în mod eronat Consiliului că a încălcat dreptul lor la protecție jurisdicțională efectivă.
126 În consecință, este necesar să se respingă al cincilea motiv ca nefondat în ceea ce privește primele două reclamante.
127 Având în vedere toate cele expuse anterior, se impune, așadar, respingerea acțiunii în ceea ce privește PPI și POSCO și admiterea acesteia în ceea ce privește POMC și PRE.
Cu privire la efectele în timp ale anulării actelor atacate în privința POMC și a PRE
128 În temeiul articolului 264 al doilea paragraf TFUE, Tribunalul poate indica, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt efectele actului anulat care trebuie considerate ca fiind irevocabile. Rezultă din jurisprudență că această dispoziție permite instanței Uniunii să decidă cu privire la data de la care hotărârile sale de anulare încep să producă efecte (Hotărârea din 12 decembrie 2013, Nabipour și alții/Consiliul, T‑58/12, EU:T:2013:640, punctele 250 și 251).
129 În speță, Tribunalul consideră, pentru motivele expuse în continuare, că este necesar să mențină în timp efectele actelor atacate până la expirarea termenului de recurs prevăzut la articolul 56 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene sau, în cazul în care în acest termen se introduce un recurs, până la respingerea acestuia.
130 Astfel, trebuie amintit că programul nuclear pus în aplicare de Republica Islamică Iran este o sursă de preocupări intense atât pe plan internațional, cât și pe plan european. În acest context, Consiliul a extins în mod gradual numărul măsurilor restrictive luate împotriva acestui stat în scopul împiedicării dezvoltării de activități care pun în pericol pacea și securitatea internațională, în cadrul punerii în aplicare a unor rezoluții ale Consiliului de Securitate.
131 În consecință, interesul POMC și al PRE de a obține cu efect imediat anularea în privința lor a actelor atacate trebuie să fie analizat comparativ cu obiectivul de interes general urmărit de politica Uniunii în materie de măsuri restrictive împotriva Republicii Islamice Iran. Adaptarea în timp a efectelor anulării unei măsuri restrictive se poate astfel justifica prin necesitatea de a asigura eficacitatea măsurilor restrictive și, în definitiv, prin considerații imperative care au legătură cu securitatea sau cu desfășurarea relațiilor internaționale ale Uniunii și ale statelor sale membre (a se vedea, prin analogie cu inexistența obligației de comunicare prealabilă către persoana interesată a motivelor includerii inițiale a numelui său în liste, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Franța/Peopleʼs Mojahedin Organization of Iran, C‑27/09 P, Rep., EU:C:2011:853, punctul 67).
132 Or, anularea cu efect imediat a actelor atacate în privința POMC și a PRE ar permite acestora să transfere toate activele sau o parte dintre acestea în afara Uniunii, fără ca Consiliul să poată aplica în timp util, dacă este cazul, articolul 266 TFUE în vederea remedierii neregularităților constatate prin prezenta hotărâre, așa încât ar exista riscul de a se cauza o atingere serioasă și ireversibilă eficacității oricărei înghețări a activelor susceptibile să fie decisă în viitor de Consiliu în privința acestor entități.
133 Astfel, în ceea ce privește aplicarea articolului 266 TFUE în speță, este necesar să se arate că anularea prin prezenta hotărâre a includerii denumirilor POMC și PRE în liste decurge din faptul că motivele acestei includeri nu sunt susținute de probe suficiente (a se vedea punctele 77-84 de mai sus). Deși Consiliul are obligația de a decide măsurile de punere în executare a prezentei hotărâri, nu poate fi exclusă din start o nouă includere în liste a denumirilor respective. Într‑adevăr, în cadrul acestei noi examinări, Consiliul are posibilitatea de a include din nou aceste denumiri în liste pe baza unor motive întemeiate corespunzător cerințelor legale.
134 Rezultă că efectele actelor atacate trebuie să fie menținute în privința POMC și a PRE până la expirarea termenului de recurs sau, în cazul în care în acest termen se introduce un recurs, până la respingerea recursului.
Cu privire la cheltuielile de judecată
135 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 87 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, pentru motive excepționale sau în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, Tribunalul poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.
136 În împrejurările din prezenta cauză, se impune să se decidă ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Anulează în măsura în care vizează Petropars Aria Kish Operation and Management Co. și Petropars Resources Engineering Kish Co.:
– Decizia 2013/270/PESC a Consiliului din 6 iunie 2013 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului;
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 522/2013 al Consiliului din 6 iunie 2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului.
2) Menține efectele Deciziei 2013/270 și ale Regulamentului nr. 522/2013 în privința Petropars Aria Kish Operation and Management Co. și a Petropars Resources Engineering Kish Co. până la expirarea termenului de recurs prevăzut la articolul 56 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene sau, în cazul în care în acest termen se introduce un recurs, până la respingerea recursului.
3) Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.
4) Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Jaeger | van der Woude | Buttigieg |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 5 mai 2015.
Semnături