Cauza C‑87/22
TT
împotriva
AK
(cerere de decizie preliminară formulată de Landesgericht Korneuburg)
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 13 iulie 2023
„Trimitere preliminară – Competență în materia răspunderii părintești – Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 – Articolele 10 și 15 – Trimitere la o instanță dintr‑un alt stat membru mai bine plasată pentru a soluționa cauza – Condiții – Instanță din statul membru în care copilul a fost deplasat ilicit – Convenția de la Haga din 1980 – Interesul superior al copilului”
1. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Competență în materia răspunderii părintești – Trimiterea la o instanță mai bine plasată pentru a soluționa cauza – Domeniu de aplicare – Trimiterea în cazul răpirii unui copil – Trimitere efectuată de instanța competentă în temeiul articolului 10 din acest regulament către o instanță din statul membru în care copilul a fost deplasat ilicit – Includere
[Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 10 și art. 15 alin. (1) lit. (b)]
(a se vedea punctele 40-43, 45-51 și 55 și dispozitivul 1)
2. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Competență în materia răspunderii părintești – Trimiterea la o instanță mai bine plasată pentru a soluționa cauza – Condiții – Cerere de înapoiere întemeiată pe Convenția de la Haga din 1980 care nu a făcut obiectul unei decizii definitive
[Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 15 alin. (1) lit. (b)]
(a se vedea punctele 57-59 și dispozitivul 2)
3. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Competență în materia răspunderii părintești – Trimiterea la o instanță mai bine plasată pentru a soluționa cauza – Noțiunea de instanță mai bine plasată – Criterii de apreciere – Valoare adăugată reală și concretă a trimiterii pentru adoptarea unei decizii referitoare la copil - Riscul de a lipsi părintele care solicită înapoierea copilului de posibilitatea de a‑și prezenta argumentele în mod efectiv – Adoptarea de măsuri provizorii de urgență de către instanța mai bine plasată – Expirarea termenului de șase săptămâni de la introducerea unei cereri de înapoiere întemeiate pe Convenția de la Haga din 1980 și întârziere substanțială în pronunțarea cu privire la această cerere
(Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, articolul 15)
(a se vedea punctele 63, 64 și 66-69)
Rezumat
TT și AK, resortisanți slovaci, sunt părinții lui V și ai lui M, născuți în Slovacia în 2012. În 2014, familia s‑a stabilit în Austria. TT și AK s‑au separat în 2020, iar AK a dus copiii să locuiască cu ea în Slovacia, fără consimțământul lui TT. În aceste condiții, acesta a introdus în fața unei instanțe slovace o cerere de înapoiere a copiilor în temeiul Convenției de la Haga din 1980(1). În paralel, acesta a formulat o cerere introductivă la o instanță austriacă pentru a i se atribui încredințarea exclusivă a celor doi copii. AK a sesizat aceeași instanță pentru ca aceasta să solicite unei instanțe slovace să se declare competentă în materia încredințării copiilor în conformitate cu Regulamentul nr. 2201/2003(2),(3), argumentând că instanțele slovace ar fi mai în măsură să se pronunțe cu privire la problema răspunderii părintești față de cei doi copii.
Instanța de trimitere ridică problema dacă competența de a soluționa încredințarea copilului poate fi transferată, în temeiul Regulamentului nr. 2201/2003(4), unei instanțe din statul membru în care copilul și‑a stabilit reședința obișnuită în urma unei deplasări ilicite și dacă condițiile prevăzute pentru un astfel de transfer au un caracter exhaustiv.
Sesizată de această instanță, Curtea aduce precizări cu privire la condițiile în care instanța dintr‑un stat membru competentă să se pronunțe cu privire la fondul unei cauze în materia răspunderii părintești în temeiul articolului 10 din acest regulament poate solicita în mod excepțional trimiterea, prevăzută la articolul 15 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat, unei instanțe din statul membru în care acest copil a fost deplasat ilicit de unul dintre părinții săi.
Aprecierea Curții
Normele de competență în materia răspunderii părintești cuprinse în Regulamentul nr. 2201/2003 au fost concepute cu obiectivul de a asigura interesul superior al copilului și, în acest scop, privilegiază criteriul proximității. Astfel, se stabilește o normă de competență generală(5) în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru în care copilul are reședința obișnuită la momentul la care instanța este sesizată. Această normă se aplică însă(6) sub rezerva, printre altele, a articolului 10 din acest regulament, care atribuie competența instanțelor judecătorești din statul membru în care copilul avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite. Această dispoziție, care pune în aplicare obiectivul de a descuraja deplasările sau reținerile ilicite ale copiilor între statele membre, are ca obiect neutralizarea efectului pe care aplicarea normei de competență generală l‑ar determina în cazul deplasării ilicite a copilului în cauză, și anume transferul competenței către statul membru în care acest copil ar fi dobândit o nouă reședință obișnuită în urma deplasării sau a reținerii ilicite.
Pe de altă parte, articolul 15 din Regulamentul nr. 2201/2003 prevede un mecanism de cooperare care permite instanței judecătorești dintr‑un stat membru, competentă să soluționeze cauza, să procedeze, cu titlu de excepție, la trimiterea cauzei la o instanță dintr‑un alt stat membru, cu condiția ca aceasta din urmă să se declare competentă în termen de șase săptămâni. Posibilitatea de a solicita trimiterea există de asemenea în favoarea unei instanțe a cărei competență se întemeiază pe articolul 10 din Regulamentul nr. 2201/2003 și nu este exclus ca trimiterea să fie efectuată la o instanță din statul membru în care copilul în cauză a fost deplasat ilicit de unul dintre părinții săi. Astfel, interesul superior al copilului, unul dintre obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 2201/2003, constituie o considerație primordială, iar trimiterea în cauză trebuie să îl servească. Astfel, nu este contrar obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 2201/2003 ca o instanță competentă în materia răspunderii părintești în temeiul articolului 10 din acest regulament să poată solicita trimiterea cauzei cu care este sesizată unei instanțe dintr‑un alt stat membru în care copilul în cauză a fost deplasat ilicit de unul dintre părinții săi.
Trimiterea în discuție nu poate fi însă solicitată decât dacă sunt îndeplinite trei condiții cumulative și exhaustive(7), și anume dacă există o „legătură specială” între copil și un alt stat membru, dacă instanța competentă pentru a soluționa cauza pe fond consideră că o instanță din acest alt stat membru este „mai bine plasată” pentru a soluționa cauza și dacă trimiterea servește interesul superior al copilului în cauză, în sensul că nu riscă să aibă o incidență prejudiciabilă asupra situației acestuia din urmă. Existența unei cereri de înapoiere întemeiate pe Convenția de la Haga din 1980, care nu a făcut obiectul unei decizii definitive în statul membru în care copilul în cauză a fost deplasat ilicit de unul dintre părinții săi, nu se poate opune trimiterii în cauză, însă această împrejurare trebuie luată în considerare în analiza respectării condițiilor necesare pentru a o efectua.
În această privință, în primul rând, faptul că copilul este resortisant al unui stat membru este unul dintre criteriile care permit să se considere că are o „legătură specială” cu acest stat membru.
În al doilea rând, în ceea ce privește condiția potrivit căreia instanța în fața căreia se are în vedere a se face trimiterea trebuie să fie „mai bine plasată” pentru a soluționa cauza, instanța competentă ar trebui să țină seama de mai multe elemente. Mai întâi, trimiterea ar trebui să fie de natură să aducă o valoare adăugată reală și concretă pentru adoptarea unei decizii referitoare la copil, în raport cu ipoteza reținerii cauzei pe rolul instanței competente. Situația aceasta este, inter alia, atunci când instanța către care se are în vedere a se efectua transferul a adoptat, la cererea părților din litigiul principal și în temeiul normelor de procedură aplicabile, un ansamblu de măsuri provizorii de urgență întemeiate printre altele pe articolul 20 din Regulamentul nr. 2201/2003. Apoi, această trimitere nu poate determina riscul evident de a priva părintele care solicită înapoierea copilului de posibilitatea de a‑și prezenta argumentele în mod efectiv în fața instanței în fața căreia se are în vedere a se efectua această trimitere. În sfârșit, atunci când o cerere de înapoiere întemeiată pe Convenția de la Haga din 1980 a fost introdusă la autoritățile competente din statul membru în care copilul în cauză a fost deplasat ilicit, nicio instanță din acest stat membru nu poate fi considerată „mai bine plasată” pentru a soluționa cauza înainte de expirarea termenului de șase săptămâni prevăzut pentru luarea deciziei cu privire la cererea de înapoiere a copilului(8). În plus, întârzierea substanțială a instanțelor statului membru menționat de a se pronunța cu privire la această cerere poate constitui un element în defavoarea constatării potrivit căreia aceste instanțe ar fi mai în măsură să se pronunțe cu privire la fondul încredințării. Astfel, după ce au fost informate cu privire la deplasarea ilicită a unui copil, instanțele statului contractant pe teritoriul căruia a fost deplasat copilul nu se pot pronunța pe fondul dreptului privind încredințarea până când se stabilește că, în special, nu sunt îndeplinite condițiile pentru înapoierea copilului(9).
În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește condiția referitoare la interesul superior al copilului, aprecierea sa nu poate face abstracție de imposibilitatea temporară a instanțelor din statul membru în care copilul a fost deplasat ilicit de unul dintre părinții săi de a adopta o hotărâre pe fond privind încredințarea, conformă cu acest interes, înainte ca instanța din acest stat membru, sesizată cu cererea de înapoiere a copilului, să se fi pronunțat cel puțin cu privire la aceasta.