Hotărârea Curții (Camera a doua) din 28 ianuarie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof - Austria) - ÖBB Personenverkehr AG/Gotthard Starjakob
(Cauza C-417/13)1
[Trimitere preliminară – Politica socială – Directiva 2000/78/CE – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Articolul 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) – Articolul 6 alineatul (1) – Discriminare în funcție de vârstă – Reglementare națională care condiționează luarea în calcul, în vederea determinării remunerației, a perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani de o prelungire a perioadelor de promovare – Justificare – Capacitatea de a atinge scopul urmărit – Posibilitatea de a contesta prelungirea perioadelor de promovare]
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Oberster Gerichtshof
Părțile din procedura principală
Reclamantă: ÖBB Personenverkehr AG
Pârât: Gotthard Starjakob
Dispozitivul
Dreptul Uniunii, în special articolul 2 și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, pentru a pune capăt unei discriminări în funcție de vârstă, ia în calcul perioadele de serviciu anterioare vârstei de 18 ani, dar care, simultan, cuprinde o regulă care nu este în realitate aplicabilă decât agenților care sunt victime ale acestei discriminări, care prelungește cu un an perioada necesară pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare și care, prin aceasta, menține în mod definitiv un tratament diferențiat în funcție de vârstă.
Dreptul Uniunii, în special articolul 16 din Directiva 2000/78, trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care urmărește să pună capăt unei discriminări în funcție de vârstă nu trebuie în mod necesar să permită unui agent ale cărui perioade de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani nu au fost luate în calcul pentru promovare să obțină o compensație financiară care să corespundă plății diferenței dintre remunerația pe care ar fi obținut-o în lipsa unei astfel de discriminări și cea pe care a obținut-o în mod efectiv. Cu toate acestea, într-un caz precum cel în discuție în litigiul principal și atât timp cât nu va fi fost adoptat un sistem care să elimine discriminarea în funcție de vârstă într-un mod conform cu prevederile Directivei 2000/78, restabilirea egalității de tratament presupune ca agenților a căror experiență a fost dobândită, fie și numai în parte, înaintea vârstei de 18 ani să li se acorde aceleași avantaje ca cele de care au putut beneficia agenții care au obținut, după ce au împlinit această vârstă, o experiență de aceeași natură și cu o durată comparabilă, atât în ceea ce privește luarea în calcul a perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, cât și în ceea ce privește promovarea în grila de salarizare.Dreptul Uniunii, în special articolul 16 din Directiva 2000/78, trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca legiuitorul național să prevadă, pentru luarea în calcul a perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, o obligație de cooperare în temeiul căreia un agent trebuie să furnizeze angajatorului său dovezile aferente acestor perioade. Cu toate acestea, nu constituie un abuz de drept faptul că un agent refuză să coopereze în vederea aplicării unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care conține o discriminare pe motive de vârstă, contrară Directivei 2000/78, și nici acțiunea sa prin care urmărește obținerea unei plăți destinate să restabilească egalitatea de tratament în raport cu agenții care au obținut, după ce au împlinit această vârstă, o experiență de aceeași natură și cu o durată comparabilă cu a sa.Principiul efectivității trebuie interpretat în
sensul că nu se opune, într-un caz precum cel în discuție în litigiul principal, ca un termen național de prescripție a drepturilor care își au temeiul în dreptul Uniunii să înceapă să curgă înainte de data pronunțării unei hotărâri a Curții care a clarificat situația juridică în materie.