Cauza C‑417/13
ÖBB Personenverkehr AG
împotriva
Gotthard Starjakob
(cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof)
„Trimitere preliminară – Politica socială – Directiva 2000/78/CE – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Articolul 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) – Articolul 6 alineatul (1) – Discriminare în funcție de vârstă – Reglementare națională care condiționează luarea în calcul, în vederea determinării remunerației, a perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani de o prelungire a perioadelor de promovare – Justificare – Capacitatea de a atinge scopul urmărit – Posibilitatea de a contesta prelungirea perioadelor de promovare”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 28 ianuarie 2015
1. Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78 – Interzicerea discriminării pe motive de vârstă – Reglementare națională care condiționează luarea în calcul, în vederea determinării remunerației, a perioadelor de formare și de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani de o prelungire a perioadelor de promovare – Reglementare care conține o discriminare – Justificare întemeiată pe urmărirea unor obiective legitime – Respectarea drepturilor dobândite și protecția încrederii legitime – Proporționalitate – Lipsă
[Directiva 2000/78 a Consiliului, art. 2 și art. 6 alin. (1)]
2. Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78 – Interzicerea discriminării pe motive de vârstă – Încălcarea principiului nediscriminării pe motive de vârstă prin reglementarea națională referitoare la remunerare – Consecințe – Obligația de a acorda în mod retroactiv agenților discriminați o sumă corespunzătoare diferenței dintre remunerația primită efectiv și cea obținută de agenții favorizați – Lipsă – Dreptul agenților discriminați la avantajele acordate agenților favorizați
(Directiva 2000/78 a Consiliului, art. 16)
3. Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78 – Interzicerea discriminării pe motive de vârstă – Încălcarea principiului nediscriminării pe motive de vârstă prin reglementarea națională referitoare la remunerare – Consecințe – Reglementare națională care prevede obligația agenților discriminați de a furniza angajatorului lor dovezile aferente perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani pentru luarea lor în calcul – Admisibilitate – Refuz de cooperare și introducerea unei acțiuni prin care se solicită plata unei sume de bani destinate să restabilească egalitatea de tratament – Inexistența unui abuz de drept
(Directiva 2000/78 a Consiliului, art. 16)
4. Dreptul Uniunii Europene – Drepturi acordate particularilor – Modalități procedurale naționale – Respectarea principiului efectivității – Dispoziție națională care stabilește un termen de prescripție – Termen care începe să curgă înaintea datei pronunțării hotărârii Curții prin care se clarifică situația juridică în materie – Admisibilitate
(art. 267 TFUE)
1. Dreptul Uniunii, în special articolul 2 și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care, pentru a pune capăt unei discriminări în funcție de vârstă, ia în calcul perioadele de serviciu anterioare vârstei de 18 ani, dar care, simultan, cuprinde o regulă care nu este în realitate aplicabilă decât agenților care sunt victime ale acestei discriminări, care prelungește cu un an perioada necesară pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare și care, prin aceasta, menține în mod definitiv un tratament diferențiat în funcție de vârstă.
Astfel, în condițiile în care această prelungire cu un an nu este aplicabilă decât agenților care au realizat perioade de serviciu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, este necesar să se constate că reglementarea națională respectivă conține un tratament diferențiat întemeiat direct pe vârstă în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78.
În ceea ce privește justificarea unei asemenea diferențe de tratament, trebuie arătat, pe de o parte, că considerente de ordin bugetar nu pot să constituie, prin ele însele, un obiectiv legitim, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78. În ceea ce privește, pe de altă parte, respectarea drepturilor dobândite și protecția încrederii legitime a agenților favorizați de regimul anterior în ceea ce privește remunerația, este necesar să se arate că acestea constituie obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă și a pieței muncii care pot justifica, într‑o perioadă tranzitorie, păstrarea remunerațiilor anterioare și, pe cale de consecință, a unui regim discriminatoriu în funcție de vârstă.
Aceste obiective nu pot justifica însă o măsură care menține definitiv, fie și numai pentru anumite persoane, un tratament diferențiat în funcție de vârstă pe care reforma unui regim discriminatoriu, din care această măsură face parte, urmărește să o elimine. O astfel de măsură, chiar dacă poate să asigure protecția drepturilor dobândite și a încrederii legitime în privința agenților favorizați de regimul anterior, nu este aptă să instituie un regim nediscriminatoriu pentru agenții defavorizați de regimul anterior.
(a se vedea punctele 31, 36, 37, 39 și 40 și dispozitiv 1)
2. Dreptul Uniunii, în special articolul 16 din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care urmărește să pună capăt unei discriminări în funcție de vârstă nu trebuie în mod necesar să permită unui agent ale cărui perioade de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani nu au fost luate în calcul pentru promovare să obțină o compensație financiară care să corespundă plății diferenței dintre remunerația pe care ar fi obținut‑o în lipsa unei astfel de discriminări și cea pe care a obținut‑o în mod efectiv.
În aceste condiții, dacă s‑a constatat o discriminare contrară dreptului Uniunii și atât timp cât nu au fost adoptate măsuri care să restabilească egalitatea de tratament, respectarea principiului egalității nu poate fi asigurată decât acordând persoanelor din categoria defavorizată aceleași avantaje ca cele de care beneficiază persoanele din categoria privilegiată, regim care, în lipsa aplicării corecte a dreptului Uniunii, rămâne singurul sistem de referință valabil.
Această soluție nu este aplicabilă decât în prezența unui sistem de referință valabil.
Prin urmare, într‑un asemenea caz și atât timp cât nu va fi fost adoptat un sistem care să elimine discriminarea în funcție de vârstă într‑un mod conform cu prevederile Directivei 2000/78, restabilirea egalității de tratament presupune ca agenților defavorizați prin regimul anterior să li se acorde aceleași avantaje ca cele de care au putut beneficia agenții favorizați, atât în ceea ce privește luarea în calcul a perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, cât și în ceea ce privește promovarea în grila de salarizare.
(a se vedea punctele 45-47 și 49 și dispozitiv 2)
3. Dreptul Uniunii, în special articolul 16 din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca legiuitorul național să prevadă, pentru luarea în calcul a perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, o obligație de cooperare în temeiul căreia un agent trebuie să furnizeze angajatorului său dovezile aferente acestor perioade.
Nici articolul 16 din Directiva 2000/78 și nicio altă dispoziție din această directivă nu se opun ca o dispoziție națională să prevadă o obligație de cooperare în temeiul căreia agentul trebuie să furnizeze angajatorului, pentru a fi luate în calcul, dovezile aferente perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani.
Constatarea existenței unei practici abuzive impune întrunirea unui element obiectiv și a unui element subiectiv. În ceea ce privește elementul obiectiv, trebuie să rezulte dintr‑un ansamblu de circumstanțe obiective că, în pofida unei respectări formale a condițiilor prevăzute de reglementarea Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins. În ceea ce privește elementul subiectiv, trebuie să rezulte că există intenția de a obține un avantaj nejustificat rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia.
Nu constituie un abuz de drept faptul că un agent refuză să coopereze în vederea aplicării unei reglementări naționale care conține o discriminare în funcție de vârstă, contrară Directivei 2000/78, și nici acțiunea sa prin care urmărește obținerea unei plăți destinate să restabilească egalitatea de tratament în raport cu agenții favorizați de regimul anterior.
(a se vedea punctele 54, 56 și 58 și dispozitiv 3)
4. Principiul efectivității trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un termen național de prescripție a drepturilor care își au temeiul în dreptul Uniunii să înceapă să curgă înainte de data pronunțării unei hotărâri a Curții care a clarificat situația juridică în materie.
Astfel, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii făcută de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează, dacă este nevoie, semnificația și domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare. Cu alte cuvinte, o hotărâre preliminară nu are o valoare constitutivă, ci pur declarativă, cu consecința că efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate.
În plus, în ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul de prescripție, aceasta intră, în principiu, sub incidența dreptului național, iar eventuala constatare de către Curte a încălcării dreptului Uniunii nu are, în principiu, efect asupra acestei date.
(a se vedea punctele 63, 64 și 69 și dispozitiv 4)