Language of document :

Acțiune introdusă la 21 martie 2024 – BT/Comisia

(Cauza T-162/24)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: BT (reprezentant: M. Velardo, avocată)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

obligarea Comisiei la plata unei indemnizații compensatorii pentru prejudiciul legat de însușirea de către Uniune a drepturilor sale patrimoniale din care face parte dreptul la pensia de urmaș ca venit de înlocuire;

obligarea Comisiei la plata echivalentului actuarial pentru șase luni al cuantumului mediu al pensiilor de urmaș lunare primite din noiembrie 2018 până în iulie 2024, pentru prejudiciul moral cauzat de un tratament nedemn al cererii sale din 24 octombrie 2022, rezultat din administrarea defectuoasă în sensul articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale și dintr-o inegalitate de tratament administrativ în sensul articolului 20 din cartă, cu un caz anterior de aplicare a articolului 76 din statut;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.

Primul motiv, întemeiat pe privarea reclamantei de pensia de urmaș în urma Hotărârii din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții (C-116/21 P-C-118/21 P, C-138/21 P și C-139/21 P, EU:C:2022:557), în timp ce pentru o altă reclamantă (RN) care se afla în aceeași situație, pensia de urmaș a fost menținută. Reclamanta invocă inegalitatea de tratament.

Al doilea motiv, întemeiat pe adoptarea de către Comisie a unui document privind sistemul de pensii al funcționarilor Uniunii din care reiese că fondul european de pensii trebuie considerat ca fiind proprietatea funcționarilor. Reclamanta invocă o încălcare a articolului 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

____________