HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

14 mai 2014(*)

„Concurență – Înțelegeri – Piața carburii de calciu și a magneziului pentru industriile oțelului și gazului în SEE, cu excepția Irlandei, a Spaniei, a Portugaliei și a Regatului Unit – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Stabilirea prețurilor și împărțirea pieței – Amenzi – Articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Circumstanțe atenuante – Cooperare pe parcursul procedurii administrative – Obligația de motivare – Egalitate de tratament – Proporționalitate – Capacitate de plată”

În cauza T‑406/09,

Donau Chemie AG, cu sediul la Viena (Austria), reprezentată de S. Polster, de W. Brugger și de M. Brodey, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată inițial de N. von Lingen și de M. Kellerbauer, în calitate de agenți, asistați de T. Eilmansberger, profesor, ulterior de N. von Lingen și de M. Kellerbauer,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare a articolului 2 din Decizia C(2009) 5791 final a Comisiei din 22 iulie 2009 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39.396 − Reactivi pe bază de carbură de calciu și de magneziu pentru industriile oțelului și gazului), în măsura în care aceasta o privește pe reclamantă, precum și, cu titlu subsidiar, o cerere de reducere a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată prin decizia menționată,

TRIBUNALUL (Camera a treia),

compus din domnul O. Czúcz, președinte, doamna I. Labucka și domnul D. Gratsias (raportor), judecători,

grefier: doamna K. Andová, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 16 octombrie 2013,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Prin Decizia C(2009) 5791 final din 22 iulie 2009 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39.396 − Reactivi pe bază de carbură de calciu și de magneziu pentru industriile oțelului și gazului) (denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia Comunităților Europene a considerat că principalii furnizori de carbură de calciu și de magneziu pentru industriile oțelului și gazului încălcaseră articolul 81 alineatul (1) CE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin participarea, între 7 aprilie 2004 și 16 ianuarie 2007, la o încălcare unică și continuă constând în împărțirea piețelor, fixarea cotelor, alocarea clienților, stabilirea prețurilor și schimbul de informații comerciale sensibile cu privire la prețurile, la clienții și la volumele vânzărilor în SEE, cu excepția Irlandei, a Spaniei, a Portugaliei și a Regatului Unit.

2        Procedura a fost deschisă în urma unei cereri de imunitate, în sensul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea din 2002 privind clemența”), depusă de Akzo Nobel NV la 20 noiembrie 2006.

3        La 25 ianuarie 2007, reclamanta, Donau Chemie AG, a depus o cerere de reducere a cuantumului amenzii care i-a fost aplicată [considerentul (342) al deciziei atacate], în sensul Comunicării din 2002 privind clemența (denumită în continuare „cererea de clemență a reclamantei”).

4        Prin decizia atacată [articolul 1 litera (c)], Comisia a considerat că reclamanta a participat la încălcare între 7 aprilie 2004 și 16 ianuarie 2007. În special, din considerentele (57), (64)-(92), (114) și (214) ale deciziei atacate rezultă că, în opinia Comisiei, în perioada sus‑menționată reclamanta a fost implicată, prin intermediul membrilor conducerii sau ai personalului acesteia, în componentele constând în acorduri sau practici concertate referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere și sub formă de granule. În schimb, Comisia a considerat că reclamanta nu fusese implicată în cealaltă componentă, constând în acordurile și practicile concertate menționate referitoare la magneziu.

5        Prin articolul 2 litera (c) din decizia atacată, Comisia a aplicat reclamantei o amendă de 5 milioane de euro pentru încălcarea sus‑menționată.

6        Pentru a stabili cuantumul amenzii aplicate reclamantei și altor destinatari ai deciziei atacate, Comisia a aplicat metodologia descrisă în Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările”).

7        Această metodologie cuprinde două etape. În primul rând, Comisia stabilește un cuantum de bază pentru fiecare întreprindere sau asociere de întreprinderi, pe baza valorii vânzărilor de bunuri sau de servicii realizate de întreprinderea în cauză care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea, în sectorul geografic relevant. Cuantumul de bază al amenzii este legat de o proporție din valoarea vânzărilor, determinată în funcție de gradul de gravitate al încălcării, multiplicată cu numărul de ani în cursul cărora a avut loc încălcarea. Pe de altă parte, potrivit punctului 25 din Orientări, independent de durata participării unei întreprinderi la încălcare, Comisia include în cuantumul de bază o sumă, denumită „taxă de intrare”, cuprinsă între 15 % și 25 % din valoarea vânzărilor, pentru a descuraja întreprinderile să participe la acorduri orizontale de stabilire a prețului, de împărțire a pieței și de limitare a producției. În al doilea rând, Comisia poate ajusta cuantumul de bază al amenzii, stabilit în cadrul primei etape, în sensul creșterii sau al scăderii acestuia, pentru a ține seama de circumstanțele agravante sau atenuante.

8        În speță, Comisia a stabilit la 17 % proporția din valoarea vânzărilor realizate în legătură cu încălcarea și de care trebuia să se țină seama atât din perspectiva cuantumului de bază al amenzii, cât și a taxei de intrare [considerentele (301) și (306) ale deciziei atacate]. În plus, din tabelul cuprins în considerentul (288) al deciziei atacate rezultă că Comisia a considerat că valoarea vânzărilor de carbură de calciu, atât sub formă de pulbere, cât și sub formă de granule, realizate de reclamantă și de care trebuia să se țină seama pentru stabilirea cuantumului amenzii se situa în cazul fiecăruia dintre cele două produse între 5 și 10 milioane de euro.

9        Mai mult, din considerentele (55)-(91) și, respectiv, (92)-(112) ale deciziei atacate rezultă că participarea reclamantei la componenta înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere a durat de la 22 aprilie 2004 până la 16 ianuarie 2007 (și anume 2 ani, 8 luni și 24 de zile) și că participarea acesteia la componenta înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de granule a durat de la 7 aprilie 2004 până la 16 ianuarie 2007 (2 ani, 9 luni și 9 zile). Pe această bază, din tabelul cuprins în considerentul (304) al deciziei atacate rezultă că Comisia a considerat că era necesară înmulțirea cu 2,5 a proporției (stabilită la 17 %) a valorii vânzărilor de carbură de calciu sub formă de pulbere realizate de reclamantă, pentru a determina partea din cuantumul de bază al amenzii referitoare la acest produs. În ceea ce privește carbura de calciu sub formă de granule, din același tabel rezultă că Comisia a ales un multiplicator de 3.

10      Prin urmare, cuantumul de bază al amenzii care trebuia aplicată reclamantei, astfel cum rezultă din tabelul cuprins în considerentul (308) al deciziei atacate, s‑a ridicat la 7,7 milioane de euro. Cu toate acestea, pentru motivele arătate în considerentele (342)-(346) ale deciziei atacate, Comisia a decis să acorde reclamantei o reducere de 35 % a cuantumului de bază al amenzii pentru cooperarea acesteia în cursul procedurii administrative, în sensul Comunicării din 2002 privind clemența (a se vedea punctul 3 de mai sus).

11      Pe de altă parte, în considerentele (362)-(378) ale deciziei atacate, Comisia a examinat cererile mai multor participanți la înțelegere de a li se acorda o reducere a cuantumului amenzii în conformitate cu punctul 35 din Orientări. Comisia a respins cererea în acest sens a reclamantei [considerentele (373) și (374) ale deciziei atacate]. În schimb, aceasta a acordat unui alt participant la înțelegere, Almamet GmbH, o reducere de 20 % a cuantumului amenzii [considerentul (372) al deciziei atacate].

12      Pe baza considerațiilor rezumate la punctele 9 și 10 de mai sus, Comisia a stabilit cuantumul amenzii aplicate reclamantei în decizia atacată la 5 milioane de euro.

 Procedura și concluziile părților

13      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 octombrie 2009, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

14      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor desemnat inițial a fost repartizat în Camera a treia și, prin urmare, cauza de față a fost atribuită acestei camere. Ca urmare a înlocuirii parțiale a judecătorilor Tribunalului, prezenta cauză a fost atribuită unui nou judecător raportor, care este membru al aceleiași camere.

15      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a invitat Comisia să prezinte anumite documente. Comisia a dat curs acestei cereri în termenul stabilit.

16      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 16 octombrie 2013.

17      În ședință, reclamanta a solicitat autorizarea de a depune extrase din declarația pe care a prezentat‑o Comisiei în cadrul cererii sale de clemență. Comisia s‑a opus depunerii documentului în discuție. Tribunalul a respins propunerea reclamantei pentru motivele arătate la punctele 212-214 de mai jos.

18      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea articolului 1 din decizia atacată în ceea ce o privește;

–        cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată în decizia atacată;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

19      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

20      Reclamanta a precizat că acțiunea pe care a introdus‑o vizează numai stabilirea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată. În această privință, invocă o încălcare de către Comisie, în mai multe direcții, a dreptului Uniunii, precum și a Orientărilor și a Comunicării din 2002 privind clemența, la stabilirea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată. Potrivit reclamantei, Comisia a ignorat împrejurările esențiale ale cauzei care îi erau favorabile și, mai mult, a apreciat și a aplicat în mod incorect, atât în drept, cât și în fapt, criteriile utilizate, ceea ce, în opinia reclamantei, constituie o încălcare a dreptului Uniunii. În plus, Comisia ar fi depășit în mod nelegal marja de apreciere de care dispune.

21      Deși reclamanta nu și‑a împărțit în mod formal argumentația în motive, din cererea introductivă rezultă că aceasta invocă, în esență, cinci motive, întemeiate, primul, pe o stabilire eronată a cuantumului de bază al amenzii, al doilea, pe o omisiune nelegală de a lua în considerare, în favoarea sa, unele circumstanțe atenuante, al treilea, pe o încălcare a Comunicării din 2002 privind clemența, al patrulea, pe o încălcare a principiilor egalității de tratament și proporționalității și al cincilea, pe omisiunea nelegală a Comisiei de a‑i acorda o reducere a cuantumului amenzii din cauza lipsei capacității sale de plată și a particularităților cauzei. Aceste motive sunt examinate succesiv în continuare. În plus, trebuie arătat că, în partea finală a cererii introductive, reclamanta a consacrat o secțiune pentru a invoca o încălcare a normelor fundamentale din cauza mai multor pretinse nemotivări ale deciziei atacate. Totuși, această parte a cererii introductive nu urmărește dezvoltarea unui motiv autonom, ci amintește că mai multe critici întemeiate pe pretinse nemotivări ale deciziei atacate sunt invocate în contextul celor cinci motive sus‑menționate. Prin urmare, aceste critici vor fi examinate cu restul argumentației referitoare la fiecare dintre aceste cinci motive.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o stabilire eronată a cuantumului de bază al amenzii

22      Reclamanta susține că cuantumul de bază al amenzii care i‑a fost aplicată, stabilit în considerentul (308) al deciziei atacate la 7,7 milioane de euro, este excesiv. Argumentația prezentată de reclamantă în această privință cuprinde șase aspecte, întemeiate, primul, pe o apreciere eronată a cotei de piață cumulate a participanților la înțelegere care rezultă dintr‑o eroare în definirea piețelor în cauză, al doilea, pe omisiunea Comisiei de a ține seama de lipsa impactului încălcării asupra pieței, al treilea, pe aprecierea eronată a importanței economice a pieței relevante, al patrulea, pe aprecierea eronată a gravității relative a participării reclamantei la încălcare, al cincilea, pe omisiunea Comisiei de a lua în considerare faptul că reclamanta a participat numai la anumite componente ale încălcării și, al șaselea, pe o eroare de drept și pe o încălcare a obligației de motivare privind stabilirea taxei de intrare.

 Observații introductive

23      Astfel cum s‑a arătat la punctul 23 de mai sus, potrivit metodologiei prevăzute în Orientări și aplicată în speță de către Comisie, cuantumul de bază al amenzii care trebuie stabilit în cazul fiecărui participant la înțelegere se calculează pe baza unei proporții din valoarea vânzărilor realizate în legătură cu aceasta, multiplicată cu numărul de ani în care a avut loc încălcarea.

24      Potrivit punctului 21 din Orientări, „[c]a regulă generală, proporția din valoarea vânzărilor luată în calcul se fixează la un nivel de maximum 30 %”. În această privință, punctul 22 din Orientări prevede: „Pentru a decide dacă proporția din valoarea vânzărilor care trebuie luată în calcul într‑un anumit caz ar trebui să se situeze la limita inferioară sau la cea superioară a intervalului menționat anterior, Comisia ține seama de un anumit număr de factori, precum natura încălcării, cota de piață cumulată a tuturor părților în cauză, sfera geografică a încălcării și punerea în aplicare sau nu a încălcării”. Potrivit punctului 23, „[a]cordurile […] orizontale de stabilire a prețurilor, de împărțire a piețelor și de limitare a producției, care sunt în general secrete, se numără, prin însăși natura lor, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței[; î]n temeiul politicii din domeniul concurenței, acestea trebuie să fie sever sancționate [; î]n consecință, proporția din vânzări luată în calcul pentru astfel de încălcări se situează, în general, la limita superioară a intervalului”.

25      Taxa de intrare prevăzută la punctul 25 din Orientări (a se vedea punctul 7 de mai sus) se adaugă la cuantumul stabilit în acest mod, iar suma constituie cuantumul de bază al amenzii. După cum s‑a arătat deja, pragul ales de Comisie în speță, în vederea aplicării atât a punctelor 19-24, cât și a punctului 25 din Orientări, s‑a ridicat la 17 % în privința tuturor participanților la înțelegere.

26      Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că, în speță, deși natura încălcării ar fi justificat, potrivit punctului 23 din Orientări, să se rețină un procent al vânzărilor superior intervalului (de până la 30 %), pragul de 17 % reținut de Comisie se situează aproape la jumătatea acestui interval. În ceea ce privește stabilirea taxei de intrare, același prag este foarte apropiat de limita inferioară (15 %) a intervalului prevăzut la punctul 25 din Orientări. Trebuie să se țină seama de această constatare în cadrul analizei diferitor aspecte ale argumentației prezentate de reclamantă în cadrul prezentului motiv.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o apreciere eronată a cotei de piață cumulate a participanților la înțelegere, ce rezultă dintr‑o eroare în definirea piețelor relevante

27      Reclamanta impută Comisiei, pe de o parte, din punct de vedere formal, o nemotivare sau o motivare insuficientă a deciziei atacate, precum și, pe de altă parte, cu privire la fond, erori de drept și de fapt în stabilirea cotei de piață cumulate a participanților la înțelegere. Reclamanta consideră că, în cazul în care Comisia ar fi efectuat o apreciere corectă a piețelor vizate de înțelegere, aceasta ar fi determinat‑o să considere că gravitatea încălcării în litigiu era mai puțin importantă și să stabilească un cuantum de bază al amenzii mai puțin ridicat.

28      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că obligația de motivare prevăzută la articolul 253 CE constituie o formalitate substanțială care trebuie diferențiată de chestiunea temeiniciei motivelor, care se încadrează în legalitatea pe fond a actului în litigiu (Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brinkʼs France, C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719, punctul 67, Hotărârea Curții din 22 martie 2001, Franța/Comisia, C‑17/99, Rec., p. I‑2481, punctul 35, și Hotărârea Curții din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, Rep., p. I‑8947, punctul 146).

29      Rezultă de asemenea din jurisprudență că motivarea impusă la articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea Comisia/Sytraval și Brinkʼs France, punctul 28 de mai sus, punctul 63 și jurisprudența citată, Hotărârea Tribunalului din 4 iulie 2006, Hoek Loos/Comisia, T‑304/02, Rec., p. II‑1887, punctul 58).

30      În plus, obligația de motivare în temeiul articolului 253 CE impune ca raționamentul pe care se întemeiază o decizie să fie clar și neechivoc. Astfel, motivarea unui act trebuie să fie logică și, în special, să nu prezinte contradicții interne care să împiedice înțelegerea adecvată a motivelor care au stat la baza adoptării acestui act (Hotărârea Elf Aquitaine/Comisia, punctul 28 de mai sus, punctul 151).

31      În primul rând, reclamanta susține că decizia atacată este viciată de nemotivare, întrucât considerentul (297) menționează o „cotă de piață cumulată globală a întreprinderilor în privința căreia încălcarea este demonstrată în sectorul geografic avut în vedere […] inferioară pragului de 80 %”. Reclamanta arată că o asemenea constatare este lipsită de sens, din moment ce aceasta poate viza toate cotele de piață posibile până la 80 %.

32      Acest argument nu poate fi admis. În această privință, trebuie să se țină seama de nota de subsol 620, la care face trimitere considerentul (297) al deciziei atacate. Această notă are următorul cuprins: „Estimare întemeiată pe valoarea vânzărilor prezentată de părți [a se vedea în special considerentul (288) și nota de subsol 604] și pe datele utilizate pentru tabelul cuprins în considerentul (46)”.

33      Astfel, considerentul (46) al deciziei atacate conține un tabel care menționează cota de piață aferentă fiecăruia dintre cele trei produse vizate de încălcare, deținută în anul 2006 de fiecare întreprindere care a participat la această încălcare. De asemenea, același tabel indică, pe un rând separat, cota de piață cumulată deținută de „ceilalți”, cu alte cuvinte, întreprinderile care nu au participat la încălcare și care își desfășoară activitatea pe aceleași piețe. Din acest tabel reiese că vânzările cumulate realizate în anul 2006 de participanții la înțelegere reprezentau între 80 % și 85 % din vânzările totale de carbură de calciu sub formă de pulbere în sectorul geografic în discuție, între 65 % și 70 % din vânzările totale de carbură de calciu sub formă de granule și 70 % din vânzările de magneziu sub formă de granule. Valoarea exprimată în euro a vânzărilor realizate în aceeași perioadă de fiecare dintre participanții la înțelegere, astfel cum a fost stabilită pe baza informațiilor furnizate de chiar întreprinderile în cauză, este de altfel menționată într‑un tabel cuprins în considerentul (288) al deciziei atacate.

34      Încadrată în contextul său, rezultă că mențiunea „inferioară pragului de 80 %” cuprinsă în considerentul (297) al deciziei atacate poate fi ușor înțeleasă, după cum arată în mod întemeiat Comisia, în sensul potrivit căruia cota de piață cumulată a participanților la înțelegere este destul de apropiată de acest procent, fără însă a‑l depăși, astfel încât, în această privință, decizia atacată este motivată corespunzător cerințelor legale.

35      În al doilea rând, reclamanta impută Comisiei o nemotivare a deciziei atacate în ceea ce privește delimitarea piețelor produselor vizate de înțelegere. În această privință, reclamanta susține că, în considerentul (3) și următoarele ale deciziei atacate, Comisia a menționat diferențele de utilizare între magneziul sub formă de pulbere și magneziul sub formă de granule, precum și, în considerentul (40) și următoarele, diferența dintre aceste două produse din perspectiva cererii. Pe de altă parte, tabelul cotelor de piață cuprins în considerentul (46) al deciziei atacate ar face o diferențiere între carbura de calciu sub formă de pulbere și carbura de calciu sub formă de granule. Or, deși aceste informații ar da de înțeles că aceste două ultime produse fac parte din piețe diferite, informațiile cuprinse în considerentele (182) și (183) ale deciziei atacate, referitoare la proprietățile similare ale acestor două produse, precum și la evoluția prețurilor și a costurilor acestora, ar conduce la concluzia că au fost considerate de Comisie că fac parte din aceeași piață. De asemenea, în ceea ce privește raportul dintre carbura de calciu sub formă de pulbere și magneziul sub formă de granule, informațiile cuprinse în considerentul (184) al deciziei atacate, deși echivoce, ar conduce la concluzia că aceste două produse au fost considerate de Comisie că fac parte dintr‑o unică și aceeași piață. În acest context, afirmația cuprinsă în considerentul (177) al deciziei atacate, potrivit căreia „evenimentele care fac obiectul prezentei decizii au avut loc pe ceea ce se poate considera două piețe diferite și acoperă trei produse” ar fi pur și simplu incomprehensibilă. Rezumând, reclamanta consideră că aceste constatări ale Comisiei din decizia atacată în legătură cu piețele vizate de înțelegere sunt neconcludente, contradictorii și incomprehensibile, ceea ce determină vicierea deciziei atacate prin nemotivare și prin nelegalitate.

36      Nici această argumentație, întemeiată pe o interpretare parțială și în afara contextului deciziei atacate, nu poate fi admisă.

37      În legătură cu produsele vizate de înțelegere, în considerentele (3)-(5) și (7) ale deciziei atacate Comisia a arătat următoarele:

„(3)      Carbura de calciu (CaC₂) este un compus chimic produs într‑un cuptor pentru carbură printr‑un proces de reducție la temperatură înaltă. Aceasta se prezintă sub forma unor blocuri de culoare albă spre cenușiu, care sunt concasate, sparte, sfărâmate și ambalate în conformitate cu specificațiile fiecărui client […]. Carbura de calciu poate fi utilizată în diferite aplicații […].

(4)      Având o formă cubică de bază (granulată), carbura de calciu este utilizată în industria gazului pentru producția de acetilenă. Sudarea și tăierea cu acetilenă sunt tehnici relativ puțin sofisticate, însă rămân cele mai utilizate la nivel mondial pentru asamblarea materialelor. În decizie se va face trimitere la acest tip de aplicație drept carbură de calciu sub formă de granule.

(5)      Sub formă de pulbere, carbura de calciu este utilizată în industria siderurgică pentru decontaminarea și purificarea oțelului care conține oxigen (= dezoxidare) și sulf (= desulfurare). În vederea desulfurării, carbura de calciu este amestecată cu mici cantități de ingrediente active, precum praful de carbon, fondanți și magneziu, în vederea intensificării proprietăților acesteia […]. În decizie se va face trimitere la acest tip de aplicație drept carbură de calciu sub formă de pulbere. […]

(7)      În vederea desulfurării în industria siderurgică, carbura de calciu se află în concurență cu reactivii pe bază de magneziu. Magneziul este mai scump, însă necesită un volum mai mic și acționează mai rapid […]. În decizie se va face trimitere la utilizarea reactivilor pe bază de magneziu în vederea desulfurării în industria siderurgică drept magneziu sub formă de granule.”

38      În ceea ce privește cererea pentru cele trei produse vizate de înțelegere, în considerentele (40)-(43) ale deciziei atacate, Comisia a prezentat următoarele explicații:

„(40) Clienții care solicitau carbură de calciu pot fi împărțiți în două categorii: cei care își desfășoară activitatea în industria siderurgică (consumatorii de carbură de calciu sub formă de pulbere) și cei care își desfășoară activitatea în industria gazului (consumatorii de carbură de calciu sub formă de granule). În privința celor două categorii, numărul de clienți era limitat, fiecare dintre aceștia deținând mai multe unități în cadrul SEE.

(41)      Clienții care solicitau carbură de calciu sub formă de pulbere cumpărau în general produsul de la mai mulți furnizori. În regiunile în care se afla doar un singur producător (precum Europa de Nord), clientul se aproviziona în principal de la furnizorul prezent pe piața națională.

(42)      În ceea ce privește industria gazului, piața era mai stabilă; astfel, din cauza unor motive tehnice, o uzină de gaz recurge în mod normal la un singur furnizor de carbură de calciu […].

(43)      Cererea de carbură de calciu nu a încetat să scadă din cauza unor evoluții economice și tehnice […]. De asemenea, creșterea costului cocsului și al energiei electrice a făcut magneziul mai interesant. Anumiți clienți puteau să treacă în mod facil de la utilizarea carburii de calciu sub formă de pulbere la utilizarea magneziului sub formă de granule, urmând astfel tendința. Pe de altă parte, consolidarea în cadrul industriei europene siderurgice și a gazului a determinat o creștere a puterii clienților pe piață.”

39      Considerentele (168)-(194) ale deciziei atacate, printre care se numără considerentele (177)-(182) și (184) amintite de reclamantă în argumentația acesteia, analizează problema dacă acordurile și practicile concertate constatate în decizia menționată constituie o încălcare unică și continuă. Astfel cum s‑a arătat la punctul 1 de mai sus, Comisia a răspuns afirmativ la această chestiune.

40      În special, considerentele (181)-(184) ale deciziei atacate au următorul cuprins:

„(181) Din punctul de vedere al cererii, clienții din sectorul siderurgic pot utiliza magneziul sub formă de granule ca produs alternativ la carbura de calciu […]. Ambele produse sunt agenți desulfuranți destinați industriei siderurgice și, așadar, era logic ca furnizorii de reactivi pe bază de carbură de calciu să își extindă înțelegerea coluzivă la reactivii pe bază de magneziu în cazul întreprinderilor care vând aceste două tipuri de reactivi și să beneficieze astfel de înțelegerea coluzivă privind carbura de calciu sub formă de pulbere și în cazul magneziului sub formă de granule.

(182) Carbura de calciu sub formă de granule poate avea o utilizare diferită de carbura de calciu sub formă de pulbere (industria gazului/industria siderurgică), însă, din punctul de vedere al ofertei, produsele sunt foarte apropiate […]. Diferă doar operațiunea de finisare. Produsul netratat rămâne același […] și are aceleași costuri, indiferent de utilizarea căreia îi este destinată. În consecință, evoluția prețului produsului sub formă de granule este asemănătoare până la un anumit punct cu evoluția prețului produsului sub formă de pulbere, având ca finalitate o aliniere necesară a prețurilor pentru cele două produse […]. În mare parte, tocmai din cauza acestei structuri de cost identice pentru produsul netratat și a similitudinii prețurilor pe piață, era absolut logic ca întreprinderile în cauză să beneficieze, în privința carburii de calciu sub formă de granule, de coluziunea privind carbura de calciu.

(183) În plus, acordurile/practicile concertate privind carbura de calciu sub formă de pulbere pentru industria siderurgică au avut impact asupra comportamentului comercial al întreprinderilor în cauză în privința carburii de calciu sub formă de granule destinate pieței gazului și viceversa. Cu ocazia reuniunilor bilaterale și a unor contacte telefonice, furnizorii au discutat în același timp despre volume, clienți și prețuri pentru piața siderurgică și pentru piața gazului […].

(184) Și acordurile/practicile concertate privind carbura de calciu sub formă de pulbere pentru industria siderurgică au avut impact asupra comportamentului comercial al întreprinderilor în cauză în privința magneziului sub formă de granule și viceversa […]. Aparent, amenințarea concurențială a produs[elor] alternativ[e] magneziu și var fusese luată în considerare cu ocazia stabilirii unei majorări de preț realiste pentru carbura de calciu sub formă de pulbere […].”

41      Spre deosebire de afirmațiile reclamantei, considerațiile din decizia atacată citate la punctele 37, 38 și 40 de mai sus sunt clare și nicidecum contradictorii. Astfel, din explicațiile oferite în considerentele (3)-(5), (40), (41) și (182) ale deciziei atacate rezultă că pulberea și granulele sunt două forme diferite de prezentare a carburii de calciu care, din punctul de vedere al compoziției chimice și al procesului de producție, reprezintă același produs. După cum arată Comisia în considerentul (182) al deciziei atacate, doar operațiunea de finisare a blocurilor de carbură de calciu [amintite în considerentul (3) al deciziei atacate] diferențiază cele două tipuri de carbură de calciu menționate în decizia atacată. Aceste două tipuri de produse răspund nevoilor a două industrii diferite. Pentru industria gazului, blocurile de carbură de calciu sunt divizate în granule cubice [a se vedea considerentul (4) al deciziei atacate], în timp ce pentru industria siderurgică, aceleași blocuri sunt măcinate în pulbere [considerentul (5)]. Din moment ce se ridică problema comercializării sub două forme de prezentare diferite ale aceluiași produs, în esență, observația din considerentul (182) al deciziei atacate, potrivit căreia evoluția prețurilor fiecăreia dintre cele două forme ale produsului este asemănătoare, este absolut logică și comprehensibilă.

42      În ceea ce privește magneziul sub formă de granule, din considerentele (7), (43) și (184) ale deciziei atacate reiese cu claritate că este vorba despre un produs complet diferit, din punct de vedere chimic, destinat însă acelorași utilizatori ca cei de carbură de calciu sub formă de pulbere (respectiv industria siderurgică), pe care o poate substitui.

43      Încadrată în acest context, afirmația din considerentul (177) al deciziei atacate, potrivit căreia acțiunile în discuție în decizie s‑au realizat „pe ceea ce se poate considera două piețe diferite” nu poate fi înțeleasă în sensul că piețele respective sunt piețele reactivilor destinați industriei gazului (carbura de calciu sub formă de granule) și, respectiv, industriei siderurgice (carbura de calciu sub formă de pulbere, magneziu sub formă de granule). De altfel, această concluzie este confirmată de titlul deciziei atacate (a se vedea punctul 1 de mai sus). Nu este mai puțin adevărat că, în tabelele din considerentele (46) și (288) ale deciziei atacate, Comisia a avut diligența să prezinte diferit vânzările fiecăruia dintre cele trei produse, deși două dintre acestea făceau parte din aceeași piață.

44      Rezultă că decizia atacată nu este viciată de nemotivare în ceea ce privește delimitarea piețelor produselor vizate de încălcare.

45      În al treilea rând, reclamanta impută Comisiei o delimitare eronată a piețelor relevante, efectul fiind că acele cote de piață menționate în decizia atacată sunt inexacte și nu permit o apreciere corectă a factorilor luați în considerare pentru calcularea cuantumului de bază al amenzii, astfel cum sunt amintiți la punctul 22 din Orientări.

46      În acest context, reclamanta impută Comisiei că a definit în mod greșit piața relevantă ca fiind piața carburii de calciu, fără a deosebi între forma granule și forma pulbere ale acestui produs. Or, acest argument trebuie înlăturat deoarece este întemeiat pe o premisă eronată, întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 41-43 de mai sus, în decizia atacată, Comisia a făcut diferențierea între piața reactivilor pentru industria gazului (carbura de calciu sub formă de granule) și piața reactivilor pentru industria siderurgică (din care face parte carbura de calciu sub formă de pulbere).

47      Reclamanta susține și că piața din care face parte carbura de calciu sub formă de pulbere cuprinde, în afară de magneziul sub formă de granule, și varul. De asemenea, clienții consideră varul un produs substituibil al carburii de calciu și al magneziului sub formă de granule, întrucât ar prezenta caracteristici asemănătoare cu cele ale acestor două produse și ar fi vândut la prețuri asemănătoare.

48      După cum amintește reclamanta, ea invocase deja acest argument în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile. Acesta a fost examinat și înlăturat în considerentul (298) al deciziei atacate, care are următorul cuprins:

„În răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, Donau Chemie invocă drept argument faptul că varul reprezintă alternativa la carbura de calciu și la magneziu pentru desulfurare în industria siderurgică […]. Piața corespunzătoare ar fi, așadar, mai vastă, iar cota de piață cumulată a participanților la înțelegere mai scăzută. Este exact că varul (nestins) este un produs adăugat în mod tradițional la reactivii pe bază de magneziu și/sau de carbură de calciu în vederea desulfurării. Ca produs izolat, acesta nu este însă utilizat în mod curent în Europa ca alternativă la reactivii pe bază de magneziu și/sau pe bază de carbură de calciu, deoarece face ca procesul de desulfurare să avanseze foarte lent […]. Nu există nicio informație prin care să se demonstreze că varul era vizat de aranjamentele din cadrul înțelegerii. Pe de altă parte, deși varul ar trebui luat în considerare pentru piața produsului, în speță, modificările ulterioare în cotele de piață nu ar influența modul în care Comisia ține seama de acest factor pentru a evalua gravitatea încălcării în prezenta decizie.”

49      Trebuie arătat că, în cererea introductivă, reclamanta nu a prezentat nicio argumentație specifică pentru a demonstra în ce sens ar fi eronate considerațiile sus‑menționate din decizia atacată. În replică, reclamanta a invocat o contradicție între considerentele (298) și (184) ale deciziei atacate. În timp ce primul ar nega utilizarea varului drept produs care poate substitui carbura de calciu sub formă de pulbere, al doilea l‑ar califica în mod expres drept un asemenea produs. Totuși, acest argument nu poate fi admis.

50      Este adevărat că în considerentul (184) al deciziei atacate se menționează „amenințarea concurențială a produs[elor] alternativ[e] magneziu și var”, care ar fi fost „luată în considerare cu ocazia stabilirii unei majorări realiste de prețuri pentru carbura de calciu sub formă de pulbere”. Această afirmație nu este însă în contradicție cu explicațiile cuprinse în considerentul (298) al deciziei atacate, potrivit cărora, în esență, varul nu este utilizat în mod curent în Europa ca alternativă la carbura de calciu sub formă de pulbere și la magneziul sub formă de granule. Astfel, varul putea totuși constitui o „amenințare concurențială” în sensul că o majorare puternică a prețului carburii de calciu sub formă de pulbere ar fi putut determina producătorii din industria siderurgică să își modifice practica și să se orienteze către var drept reactiv pentru desulfurare.

51      Mai mult, tot în replică, reclamanta a amintit „evoluțiile recente” pe piața reactivilor de desulfurare pentru industria siderurgică. Astfel, aceasta a susținut că nevoia totală de carbură de calciu sub formă de pulbere se redusese de la 140 000 de tone în anul 2000 la doar 90 000 de tone. În plus, aceasta a menționat unele exemple de uzine siderurgice din Europa care aparțineau unor întreprinderi diferite, care înlocuiseră utilizarea de carbură de calciu sub formă de pulbere cu var.

52      Or, deși este adevărat că însăși Comisia a admis, în considerentul (43) al deciziei atacate (reprodus la punctul 38 de mai sus), reducerea continuă a cererii de carbură de calciu, nu este mai puțin adevărat că reclamanta nu și‑a susținut prin niciun element de probă afirmația potrivit căreia această reducere ar fi cauzată de înlocuirea carburii de calciu cu var. Reclamanta nu a furnizat nici elemente de probă ale afirmațiilor sale referitoare la înlocuirea carburii de calciu cu var în diferite uzine din Europa. În aceste condiții, nu se poate considera că Comisia și‑a viciat decizia printr‑o eroare întrucât aceasta nu a luat în considerare vânzările de var pentru a stabili cota de piață cumulată a participanților la înțelegere.

53      Reclamanta susține deopotrivă că piața carburii de calciu sub formă de granule cuprinde și piața acetilenei petrochimice. Aceasta arată că, astfel cum se menționează în considerentul (4) al deciziei atacate, carbura de calciu sub formă de granule este utilizată în industria gazului pentru producția de acetilenă, folosită în lucrări de sudură. Or, Comisia nu ar fi ținut seama de posibilitatea de a utiliza în același scop acetilenă obținută pe cale petrochimică. Acetilena petrochimică ar prezenta aceleași funcții și structură de preț ca acetilena obținută din carbura de calciu sub formă de granule, iar cele două produse ar fi substituibile, după cum ar atesta cazul unui client al reclamantei care ar fi încetat recent producția și ambalarea acetilenei obținute din carbura de calciu, procurându‑și în prezent acetilenă petrochimică.

54      Astfel cum evidențiază în mod întemeiat Comisia, ca și în cazul afirmațiilor reclamantei cu privire la var, afirmațiile sale referitoare la pretinsa substituibilitate între acetilena obținută din carbura de calciu și cea obținută pe cale petrochimică nu sunt susținute de nicio probă. Prin urmare, acestea nu sunt suficiente pentru a imputa Comisiei o eroare în stabilirea piețelor vizate de înțelegere și a cotei de piață cumulate a întreprinderilor care au participat la aceasta.

55      De asemenea, trebuie arătat că reclamanta se limitează să afirme că, în cazul în care Comisia delimita în mod corect piețele relevante, cota de piață cumulată ar fi fost „inferioară” celei constatate în decizia atacată, ceea ce ar fi atenuat gravitatea încălcării și ar fi justificat stabilirea unui cuantum de bază al amenzii mai redus.

56      Se impune însă constatarea că este vorba despre o argumentație vagă și generală, care nu este suficientă pentru a se concluziona că aprecierea gravității încălcării, în decizia atacată, este viciată de erori. Astfel, reclamanta nu a menționat principalii furnizori de var și de acetilenă petrochimică pentru industria siderurgică și, respectiv, pentru industria gazului în sfera geografică vizată de înțelegere și volumul vânzărilor acestora. Aceasta nu a furnizat nici calcule, fie și aproximative, ale cotelor de piață redefinite conform propriei concepții deținute de participanții la încălcare și, respectiv, de alte întreprinderi. Or, în lipsa unor asemenea informații, afirmația reclamantei potrivit căreia delimitarea corectă a piețelor relevante ar fi atenuat semnificativ gravitatea încălcării rămâne în stadiul de pură afirmație și nu poate fi admisă.

57      Rezultă că decizia atacată nu este viciată de nemotivare sau de motivare insuficientă referitoare la cota de piață cumulată deținută de participanții la înțelegere sau la delimitarea piețelor relevante de către aceasta. În plus, trebuie să se concluzioneze că reclamanta nu a demonstrat nicio eroare de drept sau de fapt săvârșită de Comisie în această privință, astfel încât nu poate fi criticată pentru o nelegalitate în stabilirea gravității încălcării sau a cuantumului de bază al amenzii.

58      În orice caz, trebuie amintit că, în temeiul articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269), în materia amenzilor pentru încălcările normelor de concurență, Tribunalul are competență de fond și, astfel, poate să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze cuantumul amenzii sau al penalității cu titlu cominatoriu aplicate (Hotărârea Curții din 8 decembrie 2011, KME Germany și alții/Comisia, C‑389/10 P, Rep., p. I‑13125, punctul 130).

59      În cadrul exercitării competenței sale de fond, Tribunalul nu este legat de Orientări, care nu aduc atingere aprecierii efectuate de instanța Uniunii asupra amenzii (Hotărârea Tribunalului din 27 iulie 2005, Brasserie nationale și alții/Comisia, T‑49/02-T‑51/02, Rec., p. II‑3033, punctul 169, și Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2007, BASF și UCB/Comisia, T‑101/05 și T‑111/05, Rec., p. II‑4949, punctul 213). Astfel, deși Comisia are obligația de a respecta principiul protecției încrederii legitime atunci când aplică normele pe care și le‑a impus, precum Orientările, acest principiu nu poate lega în aceiași termeni instanțele Uniunii în măsura în care nu au în vedere să aplice o metodă de calcul specifică a amenzilor în exercitarea competenței lor de fond, ci examinează de la caz la caz situațiile care le sunt prezentate ținând seama de toate împrejurările de fapt și de drept aferente acestora (Hotărârea Curții din 30 mai 2013, Quinn Barlo și alții/Comisia, C‑70/12 P, punctul 53).

60      Cu toate acestea, tot din jurisprudența Curții reiese că exercitarea unei competențe de fond nu poate determina, în cadrul stabilirii cuantumului amenzilor, o discriminare între întreprinderile care au participat la un acord contrar normelor de concurență din dreptul Uniunii. În cazul în care Tribunalul intenționează să se îndepărteze în mod specific în cazul uneia dintre aceste întreprinderi de la metoda de calcul urmată de Comisie și pe care nu a repus‑o în discuție, acesta trebuie să explice în hotărâre motivele pentru această îndepărtare (Hotărârea Quinn Barlo și alții/Comisia, punctul 59 de mai sus, punctul 46).

61      În speță, niciun element nu se justifică îndepărtarea de la metoda de stabilire a cuantumului amenzii menționată de Comisie în Orientări. În consecință, respectând această metodă, în exercitarea competenței sale de fond, Tribunalul poate să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere privind gravitatea încălcării în litigiu și, eventual, poate modifica pragul reținut de Comisie în vederea aplicării punctelor 19 și 25 din Orientări.

62      Or, încălcările privind stabilirea prețurilor și împărțirea piețelor, elemente prezente în speță, au fost calificate în mod constant în jurisprudență ca fiind „intrinsec grave” (Hotărârea Curții din 2 octombrie 2003, Corus UK/Comisia, C‑199/99 P, Rec., p. I‑11177, punctul 80, și Hotărârea Curții din 12 noiembrie 2009, Carbone‑Lorraine/Comisia, C‑554/08 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 44; a se vedea de asemenea Hotărârea Tribunalului din 18 iunie 2008, Hoechst/Comisia, T‑410/03, Rep., p. II‑881, punctul 325 și jurisprudența citată).

63      În aceste condiții, chiar dacă se admite că, astfel cum susține reclamanta, cota de piață cumulată a întreprinderilor care au participat la încălcare era semnificativ mai redusă decât cea reținută de Comisie în decizia atacată, pragul de 17 % al valorii vânzărilor realizate în legătură cu încălcarea, reținut de Comisie în vederea stabilirii cuantumului de bază al amenzii și a taxei de intrare, nu depășește nicidecum, având în vedere și observația generală menționată la punctul 26 de mai sus, cuantumul care ar fi fost adecvat în speță. Prin urmare, în exercitarea competenței de fond a Tribunalului, nu trebuie să se rețină un prag inferior.

64      În sfârșit, trebuie înlăturat ca inoperant argumentul reclamantei întemeiat pe nemotivare sau pe motivarea insuficientă a deciziei atacate întrucât, în considerentul (298) al acestei decizii, Comisia nu ar fi menționat niciun motiv comprehensibil pentru care o delimitare diferită a pieței vizate de încălcare nu ar fi influențat aprecierea gravității încălcării. Astfel, acest argument al reclamantei are în vedere un motiv suplimentar, concluzia potrivit căreia nu ar trebui să se țină seama de vânzările de var în scopul stabilirii cotei de piață cumulate a participanților la încălcare fiind întemeiată, corespunzător cerințelor legale, pe afirmația că varul nu era utilizat în mod curent în Europa în locul carburii de calciu sub formă de pulbere și al magneziului sub formă de granule, afirmație care nu a fost contestată de reclamantă. Mai mult, observația amintită la punctul precedent permite deopotrivă să se concluzioneze că, chiar în cazul în care acest argument al reclamantei ar fi întemeiat, el nu poate justifica o reducere a procentului de vânzări realizate în legătură cu încălcarea reținut în decizia atacată în vederea stabilirii cuantumului de bază al amenzii (inclusiv taxa de intrare).

65      Având în vedere toate considerațiile de mai sus, primul aspect al primului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe omisiunea Comisiei de a ține seama de lipsa unui impact al încălcării asupra pieței

66      Reclamanta impută Comisiei o apreciere eronată a criteriului punerii în aplicare și a efectelor încălcării asupra pieței, de care trebuia să se țină seama în cadrul stabilirii cuantumului de bază al amenzii. În argumentația sa, aceasta amintește punctul 22 din Orientări, care enumeră „punerea în aplicare sau nu a încălcării” printre criteriile de care trebuie să se țină seama în vederea stabilirii proporției vânzărilor care trebuie utilizată pentru determinarea cuantumului de bază al amenzii. În plus, reclamanta susține că din Hotărârea Tribunalului din 5 aprilie 2006, Degussa/Comisia (T‑279/02, Rec., p. II‑897, punctul 247), precum și din practica decizională a Comisiei rezultă că problema dacă încălcarea a produs efecte reale asupra pieței este pertinentă pentru aprecierea gravității acestei încălcări.

67      În opinia reclamantei, din Hotărârea Degussa/Comisia, punctul 66 de mai sus (punctul 231), rezultă că efectele reale ale unei înțelegeri pe piață trebuie considerate că sunt suficient demonstrate în cazul în care Comisia poate furniza indicii concrete și credibile privind faptul că există probabilitatea rezonabilă ca înțelegerea să fi avut un impact asupra pieței. Pe de altă parte, în Hotărârea din 12 septembrie 2007, Prym și Prym Consumer/Comisia (T‑30/05, nepublicată în Repertoriu), Tribunalul ar fi stabilit în sarcina Comisiei obligația de a furniza mai mult decât o simplă dovadă a punerii în aplicare a înțelegerii pentru a demonstra că aceasta a avut în mod real un impact asupra pieței.

68      În speță, potrivit reclamantei, este cert că încălcările în litigiu au fost puse în aplicare, cel puțin parțial. Cu toate acestea, pe parcursul procedurii administrative, reclamanta ar fi demonstrat că clienții nu au suferit un prejudiciu din cauza punerii în aplicare a încălcării, pentru mai multe motive: aceștia nu ar fi dependenți de livrările întreprinderilor care au participat la încălcare, profiturile acestora ar fi atins cifre record în perioada săvârșirii încălcării, ar fi existat „fraudări” frecvente în punerea în aplicare a încălcării și, în sfârșit, puterea de cumpărare a clienților ar fi considerabilă și nu ar permite o creștere a prețurilor. În opinia reclamantei, rezultă că efectele înțelegerii asupra pieței erau în toate cazurile minime. În special, considerentele deciziei atacate la care fac trimitere considerentul (300) și nota de subsol 624 ar putea, cel mult, să dovedească o punere în aplicare parțială a înțelegerii, însă nu ar demonstra nicidecum că aceasta ar fi produs un impact asupra pieței.

69      Având în vedere această argumentație a reclamantei, mai întâi trebuie să se precizeze că există o diferență între criteriul privind punerea în aplicare sau nu a încălcării și criteriul privind impactul real al încălcării asupra pieței. În ceea ce privește o încălcare precum cea din prezenta cauză, constând în împărțirea piețelor, stabilirea cotelor, alocarea clienților, stabilirea prețurilor și schimbul de informații comerciale sensibile, se poate considera că primul dintre cele două criterii a fost îndeplinit dacă se demonstrează că ceea ce se convenise între participanții la o înțelegere a fost pus în mod efectiv în aplicare în practica lor comercială, cu alte cuvinte, că membrii înțelegerii au luat măsuri pentru aplicarea, de exemplu, a prețurilor convenite, anunțându‑le clienților, dând angajaților instrucțiuni să le utilizeze ca bază de negociere și supraveghind aplicarea acestora de către concurenții lor și de către propriile servicii de vânzări (Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2006, Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, T‑259/02-T‑264/02 și T‑271/02, Rec., p. II‑5169, punctul 285). Or, reclamanta admite că, în decizia atacată, Comisia a constatat în mod întemeiat că acest criteriu era îndeplinit în privința încălcării în litigiu.

70      În ceea ce privește criteriul privind impactul real al unei încălcări asupra pieței, acesta ridică problema efectului real al punerii în aplicare a încălcării asupra concurenței pe piața relevantă. Desigur, deși punerea în aplicare a încălcării constituie un criteriu pertinent care, având în vedere împrejurările specifice fiecărei cauze, poate fi suficient pentru a concluziona că încălcarea în discuție a avut un impact real asupra pieței (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, Rec., p. II‑4407, punctul 148, și Hotărârea Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, punctul 69 de mai sus, punctele 283-288), nu este mai puțin adevărat că punerea în aplicare a unui acord nu presupune obligatoriu că produce efecte reale (Hotărârea Prym și Prym Consumer/Comisia, punctul 67 de mai sus, punctul 110; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2006, Jungbunzlauer/Comisia, T‑43/02, Rec., p. II‑3435, punctul 157). Așadar, criteriile întemeiate pe punerea sau nepunerea în aplicare a încălcării și, respectiv, pe impactul real al acesteia asupra pieței sunt diferite și nu se poate prezuma că, în cazul îndeplinirii celui dintâi, al doilea va fi îndeplinit în mod automat.

71      Or, trebuie să se constate că punctul 22 din Orientări are în vedere în mod expres primul din cele două criterii printre elementele pe care Comisia s‑a angajat să le ia în considerare pentru a putea decide dacă proporția valorii vânzărilor realizate în legătură cu încălcarea care trebuie reținută pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii va trebui să fie inferioară sau superioară intervalului care ajunge până la 30 %, prevăzut la punctul 21 din aceleași orientări. În schimb, Orientările nu prevăd luarea în considerare a impactului real al încălcării asupra pieței în vederea stabilirii cuantumului de bază al amenzii. Punctul 5 din orientările menționate, potrivit căruia „[d]urata încălcării are în mod necesar un impact asupra consecințelor potențiale ale încălcării pe piață”, nu poate determina o concluzie diferită, întrucât, astfel cum susține Comisia în mod întemeiat, are în vedere numai justificarea faptului că proporția valorii vânzărilor reținută în conformitate cu punctele 19-23 din Orientări este, potrivit punctului 24, multiplicată cu numărul de ani de participare la încălcare.

72      Rezultă că nu i se poate imputa Comisiei o încălcare a Orientărilor pentru faptul că în decizia atacată nu a analizat impactul real eventual al încălcării în litigiu asupra pieței și nu a ținut seama de această analiză în vederea stabilirii cuantumului de bază al amenzii.

73      În această privință, Comisia amintește, în mod întemeiat, că Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) [CO] (JO 1998, C 3, p. 9, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „Liniile directoare din 1998”) prevedeau expres, la punctul 1 A primul paragraf, că, în cadrul aprecierii gravității încălcării, trebuia să examineze impactul real asupra pieței atunci a când acesta putea fi măsurat. Jurisprudența menționată de reclamantă în argumentația sa privește cazuri în care fuseseră aplicate Liniile directoare din 1998 (Hotărârea Degussa/Comisia, punctul 66 de mai sus, punctul 214, și Hotărârea Prym și Prym Consumer/Comisia, punctul 67 de mai sus, punctul 108).

74      În această privință, trebuie să se arate că, deși Comisia nu se poate abate de la normele pe care și le‑a impus, cu excepția cazului în care are motive care sunt compatibile cu principiul egalității de tratament, în schimb, are libertatea de a modifica aceste norme sau de a le înlocui. Într‑o situație care face parte din domeniul de aplicare al noilor norme, precum încălcarea în litigiu, care se încadrează, ratione temporis, în domeniul de aplicare al Orientărilor, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 38 din acestea, Comisia nu poate fi criticată că, în vederea stabilirii gravității încălcării, nu a analizat un criteriu care nu este prevăzut de aceste noi norme pentru simplul motiv că analiza acestuia era prevăzută în normele anterioare (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2012, Novácke chemické závody/Comisia, T‑352/09, punctul 93).

75      Cu toate acestea, reclamanta susține că Comisia avea obligația de a efectua o apreciere juridică și economică globală a tuturor împrejurărilor pertinente în vederea stabilirii gravității încălcării și, în acest context, ar fi trebuit să analizeze și efectele concrete ale încălcării în litigiu pe piețele relevante și să se întemeieze pe acestea în vederea stabilirii cuantumului de bază al amenzii.

76      În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că gravitatea încălcărilor trebuie să fie determinată în funcție de numeroase elemente, cum ar fi împrejurările specifice cauzei, contextul acesteia și efectul descurajator al amenzilor, fără să fi fost stabilită o listă obligatorie sau exhaustivă de criterii care trebuie luate în considerare (a se vedea Hotărârea Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, punctul 69 de mai sus, punctul 238 și jurisprudența citată). Astfel, faptul că, prin Orientări, Comisia și‑a precizat poziția cu privire la evaluarea gravității unei încălcări nu se opune ca aceasta să o aprecieze în ansamblu, în funcție de toate împrejurările pertinente ale speței, inclusiv elemente care nu sunt menționate în mod expres în Orientări (Hotărârea Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, punctul 69 de mai sus, punctul 237).

77      Prin urmare, faptul că Orientările nu prevăd în mod expres, pentru determinarea gravității încălcării în vederea stabilirii cuantumului de bază al amenzii, analiza impactului real al încălcării asupra pieței nu se opunea ca, în speță, Comisia să examineze și acest factor.

78      Cu toate acestea, în susținerea afirmațiilor privind contestarea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată pentru încălcarea normelor de concurență, un reclamant nu se poate limita să afirme că, în scopul aprecierii gravității încălcării, Comisia ar fi trebuit să analizeze și un anumit factor a cărui analiză nu era prevăzută în Orientări. Reclamantul trebuie să demonstreze în plus prin ce anume această analiză ar fi modificat aprecierea gravității încălcării reținută de Comisie și ar fi justificat impunerea unei amenzi mai mici.

79      În speță, trebuie să se constate că reclamanta nu a efectuat o asemenea demonstrație. Argumentația sa scurtă și generală în această privință (a se vedea punctul 28 de mai sus) rămâne în stadiul de simple afirmații. În această privință, trebuie arătat că reclamanta nu a detaliat argumentele prin care ar fi putut eventual să demonstreze în cadrul procedurii administrative că clienții de pe piețele vizate de înțelegere nu suferiseră un prejudiciu în urma punerii în aplicare evidențiate de aceasta și nici nu a depus la dosar niciun element de probă în această privință.

80      Mai mult, afirmațiile nesusținute ale reclamantei nu sunt suficiente pentru a exclude posibilitatea unui impact real al încălcării în litigiu asupra pieței. Astfel, faptul că profiturile clienților participanților la încălcare ar fi atins cifre record în perioada vizată de înțelegere nu exclude ca aceasta să fi afectat prețurile plătite de acești clienți. Dimpotrivă, faptul că acești clienți beneficiau, din motive independente, legate de situația conjuncturală generală, de o rentabilitate mare în perioada în care a fost săvârșită încălcarea ar fi putut să îi determine să se arate mai degrabă indiferenți față de prețurile pe care le plăteau pentru reactivii vizați de înțelegere și să nu recurgă la puterea lor de cumpărare și la inexistența dependenței lor față de membrii înțelegerii pentru a obține prețuri mai favorabile. În plus, în ceea ce privește referirea reclamantei la „fraudări” frecvente, trebuie amintit că, în pofida unor eventuale fraudări nicidecum neobișnuite pentru o încălcare de acest tip, însăși reclamanta admite că încălcarea în litigiu a fost pusă în aplicare în mod substanțial.

81      Trebuie arătat și că, potrivit jurisprudenței citate la punctul 62 de mai sus, efectul unei practici anticoncurențiale nu este un criteriu hotărâtor în aprecierea cuantumului adecvat al amenzii. Unele elemente în legătură cu aspectul intențional pot avea mai multă importanță decât cele privitoare la efectele respective, mai ales atunci când este vorba despre încălcări intrinsec grave, precum stabilirea prețurilor și împărțirea piețelor, aceste ultime elemente fiind prezente în speță.

82      Din toate aceste considerații rezultă că argumentația prezentată de reclamantă în cadrul prezentului aspect nu este suficientă pentru a demonstra că aprecierea Comisiei asupra gravității încălcării în litigiu este viciată de o anumită eroare. În plus, pentru aceleași motive și având în vedere și observația generală menționată la punctul 26 de mai sus, în scopul reținerii unei eventuale competențe de fond a Tribunalului trebuie să se rețină că această argumentație a reclamantei nu permite concluzia potrivit căreia cuantumul de bază al amenzii care i‑a fost aplicată, stabilit de Comisie în conformitate cu metoda prevăzută în Orientări, depășește ceea ce este adecvat.

83      Prin urmare, trebuie respins și al doilea aspect al primului motiv.

 Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe aprecierea eronată a importanței economice a pieței relevante

84      Reclamanta invocă o decizie a Comisiei într‑un alt caz de încălcare a normelor de concurență, în care Comisia a acordat o reducere a cuantumului amenzii deoarece încălcarea viza o piață având o dimensiune mai degrabă redusă. Reclamanta susține, prin intermediul unor trimiteri cifrice la valoarea globală a tranzacțiilor pe piețele vizate de încălcarea în litigiu și pe alte piețe ale sectorului produselor chimice, că în speță este vorba despre piețe care nu au importanță din punct de vedere economic. Reclamanta impută Comisiei că, în mod nelegal, nu a ținut seama de acest caracteristică a încălcării pentru a reduce cuantumul amenzii.

85      În această privință, trebuie amintit că, potrivit metodei prevăzute în Orientări pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii (a se vedea punctul 7 de mai sus), acesta este constituit dintr‑o proporție din valoarea vânzărilor realizate în legătură cu încălcarea, multiplicată cu numărul de ani în cursul cărora a avut loc încălcarea și majorată cu taxa de intrare, aceasta fiind, la rândul ei, constituită dintr‑o proporție a valorii vânzărilor în cauză.

86      Rezultă că, după cum susține în mod întemeiat Comisia, metoda aplicată în prezenta cauză pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii ține seama în mod cvasiautomat de importanța economică mai mult sau mai puțin semnificativă a pieței vizate de încălcare în raport cu alte piețe, din moment ce importanța economică se manifestă neîndoielnic printr‑un volum de vânzări realizate în legătură cu încălcarea și, în consecință, printr‑un cuantum de bază al amenzii mai mult sau mai puțin important. În aceste condiții, într‑o situație în care a fost aplicată această metodă, nu pare a fi necesar să se acorde o reducere suplimentară a cuantumului amenzii pentru a ține seama de importanța pretins mai mică a pieței vizate de încălcare, indiferent dacă luarea în considerare a acestui element este justificată sau adecvată.

87      În ceea ce privește decizia anterioară a Comisiei invocată de reclamantă, este vorba despre Decizia Comisiei din 9 decembrie 2004 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 [SEE] (cazul COMP/E‑2/37.533 – Clorură de colină) (JO 2005, L 190, p. 22). Rezultă că, întrucât această decizie datează din anul 2004, cuantumurile amenzilor aplicate prin această decizie au fost stabilite potrivit unei metode diferite de cea prevăzută în Orientări, care datează din anul 2006. În consecință, din această decizie nu poate fi extrasă nicio informație utilă pentru legalitatea și pentru caracterul adecvat al amenzii aplicate reclamantei în speță. În orice caz, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, practica decizională anterioară nu servește drept cadru juridic aplicabil amenzilor în materia dreptului concurenței (Hotărârea Curții din 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia, C‑167/04 P, Rec., p. I‑8935, punctul 205, și Hotărârea Curții din 24 septembrie 2009, Erste Group Bank și alții/Comisia, C‑125/07 P, C‑133/07 P, C‑135/07 P și C‑137/07 P, Rec., p. I‑8681, punctul 233).

88      Pe de altă parte, trebuie arătat că, după cum amintește în mod întemeiat Comisia, în Hotărârea din 8 iulie 2004, Mannesmannröhren‑Werke/Comisia (T‑44/00, Rec., p. II‑2223, punctul 229), Tribunalul a respins în mod expres teza potrivit căreia amenzile trebuie stabilite direct în funcție de dimensiunea pieței afectate. Tribunalul a arătat că acest factor nu este decât un element pertinent printre altele și că, în conformitate cu dispozițiile relevante, astfel cum au fost interpretate de jurisprudență, amenda aplicată unei întreprinderi din cauza unei încălcări în materia concurenței trebuie să fie proporțională cu încălcarea, apreciată în ansamblu, ținând seama îndeosebi de gravitatea acesteia, care trebuie apreciată în funcție de un număr mare de elemente, potrivit jurisprudenței citate la punctul 76 de mai sus.

89      În susținerea afirmațiilor sale, reclamanta a invocat și Hotărârea Groupe Danone/Comisia, punctul 70 de mai sus. Or, în această hotărâre s‑a arătat că valoarea absolută a vânzărilor avute în vedere este și un indicator pertinent al gravității încălcării, în sensul că reflectă în mod fidel importanța economică a tranzacțiilor pe care încălcarea intenționează să le sustragă de la concurența normală. Această considerație nu numai că nu susține argumentația prezentată de reclamantă în cadrul prezentului aspect, ci, mai mult, confirmă caracterul adecvat al metodei prevăzute în Orientări pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii în funcție de valoarea vânzărilor efectuate în legătură cu încălcarea.

90      Având în vedere toate aceste considerații, trebuie să se concluzioneze că nu i se poate imputa Comisiei că, în speță, nu a redus cuantumul amenzii care urma să îi fie aplicată reclamantei, calculat potrivit metodei prevăzute în Orientări, pentru a ține seama de importanța economică pretins redusă a piețelor vizate de încălcarea în litigiu. Mai mult, având în vedere competența de fond a Tribunalului în materie de amenzi, trebuie să se rețină că niciun element din argumentația prezentată de reclamantă în cadrul prezentului aspect nu permite să se concluzioneze că acest cuantum al amenzii, astfel cum a fost stabilit în decizia atacată, depășește ceea ce este adecvat. Prin urmare, trebuie respins și al treilea aspect.

 Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe aprecierea eronată a gravității relative a participării reclamantei la încălcare

91      Reclamanta amintește că, în măsura în care o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, trebuie examinată gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre ele. Or, în speță, ar exista mai multe elemente, cunoscute de Comisie, care ar demonstra că participarea sa la încălcare avea o importanță minimă. În primul rând, încălcarea ar fi început și ar fi continuat la inițiativa altei întreprinderi, respectiv Almamet. Desigur, reclamanta ar fi participat la încălcare, însă nu a avut calitatea de conducător. În al doilea rând, reclamanta ar fi membrul cel mai mic al înțelegerii din punctul de vedere al cifrei de afaceri vizate de încălcare luate în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzii. Mai mult, reclamanta ar fi fost forțată de ceilalți membri ai înțelegerii să se aprovizioneze cu magneziu de la altă întreprindere care a participat la încălcare, grupul Ecka. Ar rezulta că reclamanta era doar un participant neînsemnat la înțelegere, asupra căruia, cu ocazia reuniunilor, ceilalți participanți ar fi exercitat o presiune economică. În sfârșit, în al treilea rând, reclamanta arată că, din punctul de vedere al dimensiunii sale globale, este o întreprindere mult mai mică decât majoritatea celorlalți membri ai înțelegerii. În opinia sa, în decizia atacată ar fi trebuit să fie luate în considerare toate aceste elemente pentru a atenua aprecierea gravității participării sale la încălcare și pentru a determina astfel o reducere a cuantumului de bază a amenzii stabilite în cazul său.

92      Prin prisma acestei argumentații, trebuie arătat cu titlu introductiv că dintr‑o jurisprudență constată rezultă că, după cum susține reclamanta, atunci când o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, în cadrul stabilirii cuantumului amenzilor trebuie examinată gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre ele, ceea ce implică în special stabilirea rolului fiecăreia în încălcare în perioada participării lor la aceasta. Această concluzie constituie consecința logică a principiului individualizării pedepselor și a sancțiunilor, în temeiul căruia o întreprindere trebuie să fie sancționată numai pentru faptele care îi sunt imputate în mod individual, principiu aplicabil în orice procedură administrativă care poate conduce la sancțiuni în temeiul normelor de concurență din dreptul Uniunii (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, punctul 70 de mai sus, punctele 277 și 278 și jurisprudența citată).

93      Cu toate acestea, astfel cum arată în mod corect Comisia, tocmai pentru a se conforma acestor principii, Orientările prevăd, la punctele 28 și 29, o ajustare a cuantumului de bază al amenzii în funcție de anumite circumstanțe atenuante sau agravante care sunt specifice fiecărei întreprinderi în cauză. În definitiv, nu există niciun element care poate fi criticat în metoda aleasă de Comisie în Orientări, care constă în stabilirea, în vederea determinării cuantumului de bază al amenzii, a aceleiași proporții a vânzărilor realizate în legătură cu încălcarea în cazul tuturor participanților la încălcare, precum și în ajustarea superioară sau, eventual, inferioară a cuantumului de bază determinat în acest mod în cazul fiecărui participant, în funcție de circumstanțele agravante sau atenuante care îi sunt specifice, pentru a reflecta gravitatea relativă a participării sale la încălcare (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Carbone‑Lorraine/Comisia, T‑73/04, Rec., p. II‑2661, punctul 100, și Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 58).

94      Or, trebuie să se examineze dacă împrejurările invocate de reclamantă în cadrul argumentației sale referitoare la prezentul aspect justifică impunerea, în sarcina acesteia, a unei amenzi având un cuantum mai mic decât cuantumul amenzii care i‑a fost aplicată prin decizia atacată. În definitiv, prezintă o importanță minoră faptul că o asemenea reducere a cuantumului amenzii aplicate reclamantei ar fi trebuit să rezulte din reducerea, în cazul său, a cuantumului de bază al amenzii sau din recunoașterea circumstanțelor atenuante care o privesc.

95      În primul rând, în ceea ce privește pretinsul rol de conducător al încălcării al Almamet, trebuie arătat că, potrivit punctului 28 ultima liniuță din Orientări, rolul de conducător sau de instigator la încălcare constituie o circumstanță agravantă care poate justifica o majorare a cuantumului de bază al amenzii. Cu alte cuvinte, afirmația în discuție a reclamantei, dacă ar fi întemeiată, ar justifica mai degrabă o majorare a cuantumului de bază al amenzii în cazul Almamet decât o reducere a cuantumului de bază al amenzii în cazul reclamantei. Această constatare nu este însă suficientă pentru a permite înlăturarea de la bun început a acestei critici formulate de reclamantă ca inoperantă. Astfel, în funcție de împrejurările fiecărei cauze, mijlocul cel mai adecvat pentru a remedia inegalitatea de tratament dintre mai mulți participanți la o încălcare, determinată de faptul că gravitatea comportamentului ilicit al unora a fost subevaluat în raport cu gravitatea comportamentului ilicit al altora, poate consta într‑o reducere a cuantumului amenzii aplicate acestora din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctele 55 și 56 și jurisprudența citată).

96      Or, fără a fi necesar să se ridice problema dacă jurisprudența citată la punctul precedent se poate aplica în cazul reclamantei, în orice ipoteză, această critică trebuie respinsă ca neîntemeiată.

97      Astfel, în susținerea afirmației sale potrivit căreia Almamet ar fi conducător al înțelegerii, reclamanta susține doar că aproape toate reuniunile înțelegerii au fost organizate de această întreprindere. În această privință, reclamanta face trimitere la considerentele (64) și (67) ale deciziei atacate, potrivit cărora primele două reuniuni ale înțelegerii au avut loc în incintele Almamet și au fost organizate de un responsabil al acesteia.

98      Mai întâi, trebuie să se constate că, desigur, deși din aceste două considerente ale deciziei atacate reiese efectiv că reuniunile din 22 aprilie 2004 și din 7 septembrie 2004 referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere au avut loc în incintele Almamet, este inexact în schimb să se afirme că toate reuniunile înțelegerii au fost organizate de această din urmă întreprindere.

99      Din considerentul (69) al deciziei atacate reiese că, în cadrul reuniunii din 7 septembrie 2004, participanții, printre care reclamanta, au decis să organizeze în mod regulat reuniuni similare și să își asume pe rând responsabilitatea organizării acestora. În continuare, în considerentele (70)-(89), decizia atacată se referă la alte nouă reuniuni privind carbura de calciu sub formă de pulbere, organizate de diferiți participanți la încălcare. Considerentul (78) al deciziei atacate arată, fără să fi fost contestat de reclamantă, că însăși reclamanta a organizat a șaptea reuniune, la 22 noiembrie 2005, care a avut loc la Viena (Austria). Mai mult, potrivit considerentului (90) al deciziei atacate, cu ocazia celei de a unsprezecea și ultime reuniuni referitoare la același produs, s‑a decis ca reclamanta să fie responsabilă cu organizarea unei noi reuniuni [ulterior anulată, după cum rezultă din considerentul (91) al aceleiași decizii], care trebuia să aibă loc la Viena la 9 ianuarie 2007. În acest scop, reclamanta făcuse deja o rezervare la un hotel.

100    În ceea ce privește carbura de calciu sub formă de granule, Comisia a arătat în considerentul (98) al deciziei atacate că prima reuniune a avut loc la 7 aprilie 2004 într‑un hotel din Slovenia și că aceasta a fost organizată de TDR‑Metalurgija d.d. Reclamanta și Novácke chemické závody a.s. au fost singurele alte două întreprinderi care au participat la această reuniune. În considerentul (99) al deciziei atacate, Comisia se referă la alte două reuniuni de la Bratislava (Slovacia) între aceiași trei producători ai acestui produs. Comisia adaugă însă că problemele privind carbura de calciu sub formă de granule erau de asemenea abordate fie în cadrul reuniunilor referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere, fie în cadrul unor reuniuni speciale care se înscriau în prelungirea primelor [a se vedea considerentele (101) și (108) ale deciziei atacate].

101    În ceea ce privește reuniunile componentei înțelegerii referitoare la magneziu, la care reclamanta nu a participat, în considerentul (115) al deciziei atacate, Comisia arată că cele trei întreprinderi care au participat la aceste reuniuni, printre care și Almamet, își asumau pe rând responsabilitatea organizării lor, precum și cheltuielile corespunzătoare.

102    În ceea ce privește argumentul potrivit căruia Almamet ar fi conducătorul sau instigatorul încălcării deoarece a organizat primele două reuniuni, trebuie amintit că Tribunalul a avut ocazia să analizeze și să respingă un argument analog în Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus (punctele 77-79), privind o acțiune introdusă împotriva deciziei atacate de un alt participant la aceeași încălcare.

103    Tribunalul a constatat că din considerentul (54) al deciziei atacate reieșea că, potrivit Comisiei, acordul privind carbura de calciu sub formă de pulbere și‑a avut originea în tendința negativă pe care prețul acestui produs o manifesta de la începutul secolului al XXI‑lea, combinată cu o creștere a costului de producție și cu o reducere a cererii. Potrivit considerentului (104) al deciziei atacate, un sentiment comparabil s‑a răspândit pe piața carburii de calciu sub formă de granule. Acest din urmă considerent citează un „angajat al Akzo Nobel” care ar fi susținut că „păreau necesare majorări de prețuri” în cazul tuturor furnizorilor produsului în discuție. În ceea ce privește magneziul, destinat de asemenea industriei siderurgice și substituibil cu carbura de calciu sub formă de pulbere, Comisia recunoaște, în considerentul (113) al deciziei atacate, că cererea pentru acest produs era în creștere, însă adaugă că „furnizorii erau de asemenea conștienți de creșterea puterii clienților lor pe piață” și, în plus, se aflau sub o presiune din ce în ce mai mare în urma intrării pe piață a unor noi concurenți chinezi.

104    Tribunalul a considerat că, într‑un asemenea context, este puțin important să se știe cine a avut inițiativa de a organiza o primă reuniune, în măsura în care, procedându‑se astfel, această inițiativă exprima doar sentimentele comune ale mai multor producători ai produsului în cauză. Prin urmare, Tribunalul a respins argumentul potrivit căruia Comisia în mod greșit nu ar fi reținut o circumstanță agravantă în privința altor participanți, printre care și Almamet, din cauză că erau conducătorii sau instigatorii încălcării.

105    Aceste considerații, care nu au fost contestate prin argumentația prezentată de reclamantă, permit înlăturarea ca neîntemeiată și a criticii corespunzătoare invocate de aceasta în cadrul prezentei cauze.

106    În al doilea rând, împrejurarea invocată de reclamantă că este cel mai mic membru al înțelegerii, din punctul de vedere al importanței cifrei de afaceri realizate cu produsele vizate de aceasta, este luată în considerare în mod suficient în cadrul metodei de calcul al cuantumului de bază adoptată în Orientări, care constă în calcularea acestui cuantum în funcție de valoarea vânzărilor realizate în legătură cu încălcarea. Fără îndoială, o cifră de afaceri mai mică pe piața relevantă implică stabilirea unui cuantum de bază mai mic.

107    În ceea ce privește argumentul potrivit căruia reclamanta ar fi un „participant neînsemnat” la încălcare, trebuie arătat că „rolul exclusiv pasiv sau imitativ” al unei întreprinderi la săvârșirea unei încălcări era prevăzut expres drept circumstanță atenuantă la punctul 3 prima liniuță din Liniile directoare din 1998, însă acesta nu a fost reluat în lista neexhaustivă a circumstanțelor atenuante cuprinsă la punctul 29 din Orientări.

108    În orice caz, reclamanta nu îndeplinea condițiile pentru recunoașterea unei asemenea circumstanțe atenuante, presupunând că aceasta ar fi fost posibilă potrivit Orientărilor. Astfel cum Tribunalul s‑a pronunțat în Hotărârea din 9 iulie 2003, Cheil Jedang/Comisia (T‑220/00, Rec., p. II‑2473, punctele 167 și 168), un asemenea rol pasiv sau imitativ în săvârșirea încălcării implică adoptarea de către întreprinderea în cauză a unei „atitudini rezervate”, cu alte cuvinte, lipsa participării active la elaborarea acordului sau a acordurilor anticoncurențiale. Printre elementele de natură să evidențieze rolul pasiv al unei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri pot fi luate în considerare caracterul mult mai sporadic al participărilor acesteia la reuniuni în raport cu membrii obișnuiți ai înțelegerii, precum și intrarea tardivă a întreprinderii pe piața care a făcut obiectul încălcării, independent de durata participării la aceasta, sau, de asemenea, existența unor declarații exprese în acest sens din partea reprezentanților întreprinderilor terțe care au participat la încălcare.

109    Or, în speță, reclamanta a participat la toate reuniunile înțelegerii referitoare la două produse pe care le comercializa, respectiv carbura de calciu sub formă de pulbere și carbura de calciu sub formă de granule [a se vedea considerentele (64)-(88), (98) și, respectiv, (99)]. Reclamanta însăși a organizat o reuniune și a acceptat responsabilitatea de a organiza o altă reuniune (a se vedea punctul 99 de mai sus). Mai mult, din decizia atacată reiese că contribuția acesteia la reuniunile la care a fost prezentă era comparabilă cu cea a celorlalți participanți. Astfel, considerentele sus‑menționate ale deciziei atacate arată că participanții la diferitele reuniuni comunicau informații cu privire la volumele lor de vânzări și că ulterior era actualizat tabelul privind împărțirea pieței. În plus,erau discutate prețurile care urmau să fie aplicate, iar ocazional erau decise majorări de prețuri [a se vedea de exemplu considerentele (67) și (68) ale deciziei atacate]. Pe de altă parte, din considerentul (83) al deciziei atacate reiese că un alt membru al înțelegerii care nu putea să participe la reuniunea din 25 aprilie 2006 îi comunicase în prealabil reclamantei cifrele sale pentru ca aceasta să le transmită membrilor înțelegerii cu ocazia acestei reuniuni. Așadar, nimic nu permite să se concluzioneze că reclamanta avea un comportament pasiv și că rolul acesteia în încălcare era „neînsemnat” sau, mai general, diferit de cel adoptat de ceilalți participanți.

110    În sfârșit, în ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia ar fi fost „forțată” de ceilalți membri ai înțelegerii să se aprovizioneze cu magneziu de la un alt participant la încălcare, dincolo de faptul că reclamanta nu explică modul în care și prin intermediul căror mijloace ceilalți membri ai înțelegerii ar fi putut să îi impună o asemenea obligație, presupunând că este exactă, aceasta nu influențează negativ gravitatea relativă a participării sale la încălcare. Pe de altă parte, astfel cum Comisia amintește în mod întemeiat, Tribunalul a statuat deja că o întreprindere supusă unor presiuni pentru a adera la înțelegere poate să informeze autoritățile competente cu privire la aceasta în loc să se ralieze la înțelegere și, prin urmare, nu poate să se prevaleze de aceste presiuni pentru a obține o reducere a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată (Hotărârea Tribunalului din 29 aprilie 2004, Tokai Carbon și alții/Comisia, T‑236/01, T‑239/01, T‑244/01-T‑246/01, T‑251/01 și T‑252/01, Rec., p. II‑1181, punctul 344).

111    În al treilea rând, nu poate fi admis nici argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că, din punctul de vedere al dimensiunii sale globale, ar fi o întreprindere mult mai mică decât majoritatea membrilor înțelegerii. Pe de o parte, trebuie arătat că, potrivit punctului 30 din Orientări, Comisia acordă o atenție specifică necesității de a garanta că amenzile au un caracter suficient de disuasiv și că, în acest scop, poate crește amenda care urmează să fie aplicată întreprinderilor a căror cifră de afaceri, în afară de bunurile și serviciile care au legătură cu încălcarea, este deosebit de mare. Pe de altă parte, potrivit punctului 35 din Orientări, în circumstanțe excepționale, Comisia poate, la cerere, să țină seama de lipsa capacității de plată a unei întreprinderi într‑un anumit context social și economic. Astfel, Orientările prevăd, în anumite condiții determinate, posibilitatea de a ține seama, cu ocazia stabilirii cuantumului amenzii, de dimensiunea globală importantă a unei întreprinderi care a participat la o încălcare a normelor de concurență sau, dimpotrivă, de capacitatea de plată redusă a unei întreprinderi aflate într‑o asemenea situație.

112    Or, dincolo de aceste posibilități, o întreprindere nu poate solicita o reducere a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată pentru unicul motiv că dimensiunea sa globală este mult mai puțin importantă decât cea a altor participanți la aceeași încălcare. Astfel, în Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., p. I‑5425, punctul 312), Curtea s‑a pronunțat în sensul că, la stabilirea cuantumului amenzilor în funcție de gravitatea și de durata încălcării în cauză, Comisia nu avea obligația de a asigura, în cazul în care sunt aplicate amenzi mai multor întreprinderi implicate în aceeași încălcare, ca valorile finale ale amenzilor la care conduce calculul său pentru întreprinderile în cauză să exprime orice diferență între acestea în ceea ce privește cifra lor de afaceri globală.

113    Întrucât reclamanta s‑a limitat să invoce, în vederea unei reduceri a cuantumului de bază al amenzii care i‑a fost aplicată, dimensiunea sa globală pretins mai puțin importantă decât cea a altor participanți la aceeași încălcare, acest ultim argument trebuie respins și, în consecință, al patrulea aspect în totalitate. În plus, pentru aceleași motive și având în vedere și observația generală menționată la punctul 26 de mai sus, în vederea exercitării unei eventuale competențe de fond a Tribunalului, trebuie să se rețină că această argumentație a reclamantei nu permite concluzia potrivit căreia cuantumul de bază al amenzii care i‑a fost aplicată, stabilit de Comisie în conformitate cu metoda prevăzută în Orientări, depășește ceea ce este adecvat.

 Cu privire la al cincilea aspect, întemeiat pe omisiunea Comisiei de a lua în considerare faptul că reclamanta a participat numai la anumite componente ale încălcării

114    Reclamanta amintește că, în decizia atacată, Comisia a considerat că acordurile și practicile concertate în discuție constituiau o încălcare unică și continuă. Or, reclamanta ar fi participat la încălcare doar în privința a două din cele trei produse vizate, respectiv carbura de calciu sub formă de pulbere și carbura de calciu sub formă de granule, după cum ar fi admis însăși Comisia. Jurisprudența ar impune să se țină seama de această participare parțială cu ocazia aprecierii gravității încălcării și a stabilirii cuantumului amenzii, or, în speță, Comisia nu a procedat astfel. În opinia reclamantei, Comisia ar fi trebuit să reducă în cazul său cuantumul de bază al amenzii pentru a ține seama de faptul că a participat la încălcare doar în privința a două din cele trei produse vizate. Pe de altă parte, stabilirea aceluiași cuantum de bază pentru toate întreprinderile care au participat la încălcare ar fi nelegală, din moment ce cuantumul de bază al amenzii care trebuie aplicată fiecărui participant la încălcare ar trebui să exprime diferențele în privința întinderii participării fiecăruia la încălcare și, în consecință, în privința gradului de gravitate a încălcării care le‑ar fi imputabilă.

115    Desigur, este adevărat că, deși împrejurarea că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri nu este pertinentă pentru stabilirea existenței unei încălcări în privința acesteia, în schimb, acest element trebuie luat în considerare cu ocazia aprecierii gravității încălcării și, eventual, cu ocazia stabilirii cuantumului amenzii (Hotărârea Curții din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 86).

116    Or, trebuie să se constate că metodologia de stabilire a amenzii prezentată în Orientări și rezumată la punctul 7 de mai sus răspunde în întregime cerințelor acestei jurisprudențe. Astfel, după cum Comisia a arătat, în esență, în considerentul (296) al deciziei atacate, cuantumul de bază al amenzii este stabilit pe baza vânzărilor efectuate de întreprinderea în cauză în legătură cu încălcarea, în sensul că sunt luate în considerare numai vânzările de produse în privința cărora întreprinderea respectivă a participat la încălcare. Concret, în cazul reclamantei, au fost luate în considerare numai vânzările realizate în legătură cu carbura de calciu sub formă de pulbere și cu carbura de calciu sub formă de granule, după cum confirmă considerentul (288) al deciziei atacate.

117    Mai mult, este inexact să se afirme, așa cum procedează reclamanta, că a fost stabilit același cuantum de bază pentru toate întreprinderile care au participat la încălcare. În cazul fiecărei întreprinderi, acest cuantum de bază este stabilit pe baza vânzărilor pe care le‑a realizat în legătură cu încălcarea. Prin urmare, se stabilește un cuantum de bază diferit pentru fiecare participant la încălcare. Considerentul (308) al deciziei atacate, care conține un tabel ce reunește cuantumurile de bază ale amenzii, stabilite pentru fiecare întreprindere care a participat la încălcarea în litigiu, confirmă de altfel că, în speță, situația s‑a prezentat exact în acest mod.

118    Rezultă că al cincilea aspect nu este întemeiat și trebuie respins. În plus, pentru aceleași motive și având în vedere și observația generală menționată la punctul 26 de mai sus, în vederea exercitării unei eventuale competențe de fond a Tribunalului, trebuie să se rețină că această argumentație a reclamantei nu permite concluzia potrivit căreia cuantumul de bază al amenzii care i‑a fost aplicată, stabilit de Comisie în conformitate cu metoda prevăzută în Orientări, depășește ceea ce este adecvat.

 Cu privire la al șaselea aspect, întemeiat pe o eroare de drept și pe o încălcare a obligației de motivare în ceea ce privește stabilirea taxei de intrare

119    În primul rând, reclamanta invocă o încălcare a obligației de motivare, în sensul că Comisia nu a motivat suficient stabilirea la 17 % a pragului aplicabil pentru determinarea taxei de intrare. În opinia reclamantei, Comisia a încălcat obligația de motivare, astfel cum este definită de jurisprudență, din moment ce a utilizat formule stereotipe și nu s‑a exprimat asupra chestiunii decisive pentru stabilirea taxei de intrare, și anume efectul disuasiv amintit la punctul 25 din Orientări, precum și asupra motivelor care au determinat‑o să stabilească la 17 % pragul necesar obținerii efectului disuasiv cerut.

120    Întinderea obligației de motivare care decurge din articolul 253 CE a fost amintită la punctele 28-30 de mai sus. În ceea ce privește în special conținutul obligației de motivare referitoare la calcularea cuantumului unei amenzi aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, potrivit unei jurisprudențe constante, cerințele normei fundamentale de procedură reprezentate de obligația de motivare sunt îndeplinite atunci când Comisia menționează în decizie elementele de apreciere care i‑au permis să măsoare gravitatea și durata încălcării, precum și elementele de apreciere de care a ținut seama în acest scop, în temeiul normelor indicative cuprinse în propriile Orientări (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 6 decembrie 2005, Brouwerij Haacht/Comisia, Rec., p. II‑5259, punctul 46 și jurisprudența citată).

121    În speță, sub titlul „Stabilirea cuantumului de bază al amenzii”, în considerentul (291) și următoarele ale deciziei atacate, Comisia a prezentat elementele pe care le‑a luat în considerare pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii aplicabil fiecărui participant la încălcare, inclusiv taxa de intrare. În special, în considerentele (292)-(296) ale deciziei atacate, Comisia a analizat gravitatea încălcării și, printre altele, a estimat [considerentul (294)] că o încălcare precum cea în discuție în prezenta cauză „se numără, prin însăși natura sa, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței”. În considerentele (297) și (298) ale deciziei atacate, Comisia s‑a referit la cota de piață cumulată a participanților la înțelegere (a se vedea de asemenea punctele 28-34 de mai sus). În sfârșit, în considerentele (299) și (300) ale deciziei atacate, Comisia s‑a referit la sfera geografică a înțelegerii, menționată la punctul 1 de mai sus, și, respectiv, la faptul că aceste acorduri ilicite „în general, erau puse în aplicare, iar aplicarea lor era controlată”.

122    După ce a prezentat aceste observații, Comisia a concluzionat, în considerentul (301) al deciziei atacate, cu privire la stabilirea pragului care trebuia utilizat pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii. În ceea ce privește pragul care trebuia utilizat pentru stabilirea taxei de intrare, în considerentul (306) al deciziei atacate, Comisia a arătat următoarele: „Date fiind împrejurările specifice cazului și având în vedere criteriile examinate mai sus, referitoare la natura încălcării și la sfera geografică a încălcării, este necesar ca pragul care trebuie aplicat pentru cuantumul adițional să fie 17 %”.

123    Rezultă că în decizia atacată, contrar susținerilor reclamantei, Comisia a prezentat o motivare suficientă pentru a‑și justifica alegerea pragului de 17 % în scopul stabilirii taxei de intrare. Aceasta nu s‑a limitat la „formule stereotipe”, ci a făcut trimitere la considerentele menționate anterior, referitoare la gravitatea încălcării [considerentele (292)-(296)], potrivit cărora era vorba despre o încălcare care se număra, prin natura sa, printre cele mai grave, precum și la cele referitoare la sfera geografică a încălcării. Astfel, criteriile utilizate au fost indicate cu suficientă precizie și, prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare trebuie respinsă.

124    În al doilea rând, reclamanta susține că, dacă Comisia ar fi efectuat o apreciere corectă, ar fi trebuit să țină seama de argumentele sale prezentate în cursul procedurii administrative și să ajungă astfel la stabilirea unei taxe de intrare mai mici, chiar să renunțe la includerea unei asemenea taxe în cuantumul de bază al amenzii care urma să îi fie aplicată. În această privință, reclamanta amintește crearea unui program intern de formare referitor la încălcările dreptului concurenței, precum și la situațiile de criză în care s‑ar fi aflat în perioada în care a fost săvârșită încălcarea. Mai mult, reclamanta subliniază că a fost singura întreprindere participantă la încălcare care și‑a exprimat regretul pentru această participare.

125    Având în vedere această argumentație, mai întâi trebuie arătat că, potrivit punctului 25 din Orientări, Comisia „include în cuantumul de bază” taxa de intrare. Cu alte cuvinte, contrar celor sugerate de reclamantă, Comisia nu avea obligația de a decide dacă trebuia sau nu trebuia să includă taxa de intrare în cuantumul de bază al amenzii pe care urma să o aplice. Metoda menționată în Orientări, pe care Comisia a respectat‑o, prevede includerea acestei sume în cuantumul de bază.

126    În continuare, din considerentele (324) și (329) ale deciziei atacate rezultă că, în cadrul examinării eventualelor circumstanțe atenuante care trebuiau reținute în privința fiecărui participant la încălcare, Comisia a luat în considerare afirmațiile reclamantei referitoare la introducerea unui program intern de formare și la situația sa de criză economică în perioada în care a fost săvârșită încălcarea.

127    În această privință, trebuie amintit că taxa de intrare menționată la punctul 25 din Orientări face parte din cuantumul de bază al amenzii, care, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 19 din aceleași Orientări, trebuie să reflecte gravitatea încălcării, iar nu gravitatea relativă a participării la încălcare a fiecăreia dintre întreprinderile în cauză. Potrivit jurisprudenței, acest din urmă aspect trebuie examinat în cadrul eventualei aplicări a circumstanțelor agravante sau atenuante. Astfel, Comisia poate să stabilească pragul din valoarea vânzărilor vizat la punctul 25 din Orientări, ca de altfel și pe cel vizat la punctul 21 din aceleași Orientări, la același nivel pentru toți participanții la înțelegere (a se vedea Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 58 și jurisprudența citată).

128    Rezultă că nu i se poate imputa Comisiei o eroare de drept sau o încălcare a propriilor orientări deoarece nu a stabilit în privința reclamantei un prag al valorii vânzărilor mai mic de 17 %, luând în considerare pretinsele împrejurări specifice situației acesteia, astfel cum au fost rezumate la punctul 124 de mai sus. Se impunea ca aceste împrejurări să fie analizate în cadrul examinării eventualelor circumstanțe atenuante care trebuiau reținute în favoarea reclamantei și, după cum s‑a arătat la punctul 126 de mai sus, două dintre ele sunt amintite în acest context în decizia atacată.

129    Desigur, este adevărat că, în privința reclamantei, Comisia nu a reținut nicio circumstanță atenuantă. Însă problema dacă această apreciere este eronată din cauză că afirmațiile reclamantei, menționate mai sus, justificau recunoașterea unor asemenea circumstanțe trebuie analizată în cadrul celui de al doilea motiv, prin intermediul căruia reclamanta impută Comisiei o eroare de drept tocmai din această cauză. De altfel, în cadrul argumentației prezentate în susținerea acestui motiv, reclamanta reiterează și amplifică aceste afirmații.

130    În al treilea rând, reclamanta impută Comisiei o încălcare a principiilor egalității de tratament și proporționalității deoarece a stabilit „aceeași [taxă de intrare] pentru toate întreprinderile care au participat la încălcare”. Pe de o parte, reclamanta susține că necesitatea de descurajare este mai mare în privința întreprinderilor care au participat deja în mai multe rânduri la înțelegeri, cum ar fi cazul anumitor participanți la încălcarea în litigiu, respectiv Akzo Nobel și Degussa AG. În ceea ce o privește, reclamanta nu ar fi fost niciodată în trecut destinatară a unei decizii a Comisiei pentru încălcarea articolului 81 CE. Pentru acest motiv, printre altele, principiile egalității de tratament și proporționalității ar fi trebuit să determine Comisia să stabilească în cazul său o taxă de intrare mult mai mică decât în cazul Akzo Nobel și al Degussa. Pe de altă parte, reclamanta susține că, în vederea stabilirii taxei de intrare, trebuie să se țină seama și de dimensiunea relativă a diferitor întreprinderi implicate în încălcare. În special, jurisprudența ar admite pertinența cifrei de afaceri globale a unei întreprinderi pentru stabilirea capacității financiare a membrilor unei înțelegeri. Or, dimensiunea reclamantei și cifra sa de afaceri globală ar fi numai o fracțiune din cifrele de afaceri globale ale altor întreprinderi care au participat la încălcare, în special cele ale Akzo Nobel și Degussa. În cadrul stabilirii taxei de intrare, Comisia nu ar fi luat în considerare această diferență importantă. O apreciere corectă ar fi trebuit să determine stabilirea în cazul reclamantei a unui prag evident mai mic de 17 %.

131    Nici aceste argumente nu pot fi admise. Mai întâi, trebuie să se precizeze că, spre deosebire de cele susținute de reclamantă, Comisia nu a stabilit aceeași taxă de intrare pentru fiecare participant la încălcare. Desigur, aceasta a stabilit în privința tuturor participanților același prag (17 %) care urma să fie reținut pentru calcularea taxei. Totuși, întrucât această sumă denumită „taxă de intrare” constă într‑un procentaj din valoarea vânzărilor realizate în legătură cu încălcarea săvârșită de fiecare participant la înțelegere, aceasta va fi diferită pentru fiecare dintre ei în funcție de diferențele dintre valorile vânzărilor pe care aceștia le‑au realizat (Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 58).

132    În continuare, în ceea ce privește caracterul de autor al unor încălcări repetate al Akzo Nobel și al Degussa, trebuie arătat că observațiile prezentate la punctul 127 de mai sus justifică deopotrivă ca circumstanțele agravante, precum încălcările repetate, care trebuie reținute în privința unuia sau a altui participant la încălcare să fie luate în considerare într‑o etapă ulterioară a stabilirii cuantumului amenzii, după stabilirea cuantumului de bază, care include taxa de intrare. Într‑adevăr, așa cum s‑a arătat la punctul 7 de mai sus, Orientările Comisiei prevăd, printre altele, o ajustare a cuantumului de bază în sensul creșterii pentru a ține seama de circumstanțele agravante. Încălcările repetate sunt incluse printre circumstanțele agravante menționate, cu titlu indicativ, la punctul 28 prima liniuță din Orientări.

133    Astfel, în speță, după cum rezultă din considerentele (309) și (310) ale deciziei atacate, Comisia a reținut efectiv această circumstanță agravantă în sarcina Akzo Nobel și a Degussa și a majorat cu 100 % și, respectiv, cu 50 % cuantumul de bază al amenzii aplicate fiecăreia pentru a ține seama de aceasta.

134    Prin urmare, nu poate fi primit argumentul reclamantei potrivit căruia, în vederea calculării taxei de intrare, în cazul său trebuia reținut un procentaj mai mic decât cel reținut în privința celorlalți participanți la încălcare, îndeosebi în privința celor două întreprinderi sus‑menționate, autoare ale unor încălcări repetate.

135    În sfârșit, pentru motivele arătate la punctele 111-113 de mai sus, trebuie să se concluzioneze că pretinsele diferențe privind dimensiunea și cifra de afaceri globală dintre reclamantă și alți participanți la înțelegere, presupunând că ar fi demonstrate, nu ar impune nici alegerea, în vederea stabilirii taxei de intrare, a unui prag mai mic în cazul reclamantei.

136    Având în vedere toate considerațiile de mai sus, al șaselea aspect trebuie respins. În plus, pentru aceleași motive și având în vedere și observația generală menționată la punctul 26 de mai sus, în vederea exercitării unei eventuale competențe de fond a Tribunalului, trebuie să se rețină că această argumentație a reclamantei nu permite concluzia potrivit căreia cuantumul de bază al amenzii care i‑a fost aplicată, stabilit de Comisie în conformitate cu metoda prevăzută în Orientări, depășește ceea ce este adecvat. Prin urmare, primul motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe omisiunea nelegală a Comisiei de a lua în considerare, în favoarea reclamantei, unele circumstanțe atenuante

137    Reclamanta susține că decizia atacată este viciată de nelegalitate, în sensul că Comisia nu a ținut seama în favoarea sa de unele circumstanțe atenuante importante. Acest motiv cuprinde cinci aspecte, întemeiate, primul, pe neaplicarea acordurilor în litigiu, pe lipsa unei îmbogățiri a reclamantei și pe lipsa producerii unui prejudiciu pentru consumatori, al doilea, pe neluarea în considerare a cooperării efective a reclamantei, al treilea, pe neluarea în considerare a recunoașterii și a regretului exprimat de reclamantă, al patrulea, pe neluarea în considerare a măsurilor de conformare introduse de reclamantă și, al cincilea, pe neluarea în considerare a situației de criză din sectorul producției carburii de calciu și a situației reclamantei înseși.

 Observații introductive

138    Astfel cum s‑a arătat deja la punctul 92 de mai sus, atunci când o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, în cadrul stabilirii cuantumului amenzilor, trebuie examinată gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre ele.

139    În conformitate cu această considerație, Orientările prevăd la punctul 29 o ajustare a cuantumului de bază al amenzii în funcție de anumite circumstanțe atenuante proprii fiecărei întreprinderi în cauză. Acest punct prevede în special o listă neexhaustivă de circumstanțe atenuante care pot fi luate în considerare. Cu toate acestea, luarea în considerare, în vederea reducerii cuantumului amenzii, a altor circumstanțe care nu sunt incluse în lista indicativă cuprinsă la punctul 29 din Orientări nu este exclusă, în măsura în care pot atenua gravitatea relativă a participării la încălcare a persoanei sau a entității în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2012, Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, T‑400/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 61).

140    În cadrul analizei diferitor aspecte ale prezentului motiv trebuie să se țină seama de aceste observații introductive.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe neaplicarea acordurilor în litigiu, pe lipsa îmbogățirii reclamantei și pe lipsa unui prejudiciu pentru consumatori

141    În cadrul primului aspect, reclamanta repetă, în esență, argumentele rezumate la punctele 66-68 de mai sus care demonstrează, în opinia sa, faptul că acordurile în litigiu au fost puse în aplicare doar parțial și că încălcarea nu a avut niciun efect asupra pieței, nu a produs clienților niciun prejudiciu și nici nu a permis participanților să obțină din aceasta un beneficiu inadecvat. Reclamanta consideră că aceste circumstanțe invocate ar fi trebuit să fie luate în considerare de Comisie, în calitate de circumstanțe atenuante, în scopul reducerii cuantumului amenzii.

142    În această privință, mai întâi trebuie amintit că, în considerentele (318) și (319) ale deciziei atacate, Comisia a arătat următoarele:

„(318) După cum s‑a arătat în considerentul (193), punerea în aplicare a acordurilor dintre furnizorii de carbură de calciu și de magneziu s‑a realizat efectiv. În toată perioada înțelegerii, părțile au schimbat informații comerciale sensibile, și‑au alocat clienții, au decis să aplice majorările de prețuri convenite și au discutat despre aplicarea acordurilor privind cotele, actualizând tabelele de împărțire a pieței. Acordurile nu excludeau continuarea concurenței între participanți, însă existența unor rivalități și a unor fraudări nu modifică nicidecum concluzia că acordurile erau puse în aplicare și determinau o restrângere a concurenței între furnizorii de carbură de calciu și de magneziu sub formă de granule.

(319) Mai mult, niciun participant nu a declarat că evitase orice punere în aplicare destinată executării acordurilor ilicite. În special, niciun participant nu a furnizat probe că s‑a sustras efectiv de la aplicarea lor adoptând un comportament concurențial pe piață sau cel puțin că, în mod clar și în mare măsură, și‑a încălcat obligațiile vizând punerea în aplicare a acestei înțelegeri, astfel încât să perturbe însăși funcționarea acesteia […]. Fraudarea nu a determinat niciodată o respingere a acordurilor încheiate, ci a început întotdeauna printr‑o luare în considerare a aranjamentelor adoptate. Aceasta făcea obiectul unor vii discuții cu ocazia reuniunilor înțelegerii și era compensată atât cât era necesar.”

143    Din aceste considerente reiese că Comisia a considerat că acordurile în litigiu fuseseră puse în aplicare în mod efectiv. În vederea aprecierii unor eventuale circumstanțe atenuante, Comisia a considerat în mod întemeiat, în esență, că faptul că aceste acorduri nu excludeau complet concurența dintre participanți și existența unor rivalități și fraudări între ei nu schimba nicidecum caracterul real al încălcării. Astfel, din jurisprudența amintită chiar de Comisie, în esență, în considerentul (318) al deciziei atacate reiese că o întreprindere care urmează, în pofida acțiunii concertate cu concurenții săi, o politică mai mult sau mai puțin independentă pe piață poate doar să încerce să utilizeze înțelegerea în beneficiul său și că întreprinderilor le‑ar fi foarte facil să minimalizeze riscul obligației de plată a unei amenzi ridicate dacă ar putea beneficia de o înțelegere ilicită și, ulterior, de o reducere a amenzii pentru motivul că avuseseră doar un rol limitat în aplicarea încălcării, deși atitudinea acestora a determinat și alte întreprinderi să se comporte într‑un mod care aduce o atingere mai mare concurenței (a se vedea Hotărârea Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, punctul 69 de mai sus, punctul 491 și jurisprudența citată). După cum Curtea a confirmat în Hotărârea KME Germany și alții, punctul 58 de mai sus (punctele 94-96), o asemenea interpretare strictă a condițiilor cerute pentru a beneficia de circumstanța atenuantă privind neaplicarea acordurilor ilicite nu poate nicidecum să constituie o eroare de drept.

144    După cum se arată, în esență, în considerentul (319) al deciziei atacate, o circumstanță atenuantă ar fi putut să fie recunoscută reclamantei sau unui alt participant numai în ipoteza avută în vedere la punctul 29 a treia liniuță din Orientări, în care întreprinderea în cauză ar fi dovedit că participarea sa la încălcare a fost extrem de redusă și ar fi demonstrat astfel că, în perioada în care a fost parte la acordurile ilicite, s‑a sustras efectiv de la aplicarea acestora adoptând un comportament concurențial pe piață (a se vedea în acest sens Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 86 și jurisprudența citată). Or, trebuie să se constate că reclamanta nu a furnizat o asemenea probă.

145    În plus, în ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia nu ar fi obținut niciun beneficiu din participarea la încălcare, nici un asemenea fapt, chiar dacă se presupune a fi dovedit, nu poate constitui o circumstanță atenuantă. Astfel cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, amintită deopotrivă în considerentul (320) al deciziei atacate, faptul că o întreprindere nu a obținut niciun beneficiu ca urmare a încălcării nu poate împiedica aplicarea unei amenzi, în caz contrar amenda pierzându‑și caracterul disuasiv. Rezultă că, în vederea stabilirii cuantumului amenzilor, Comisia nu are obligația să ia în considerare lipsa oricărui beneficiu obținut din încălcarea în discuție (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 25 iunie 2010, Imperial Chemical Industries/Comisia, T‑66/01, Rec., p. II‑2631, punctul 443 și jurisprudența citată).

146    Reclamanta consideră de asemenea că trebuia să se țină seama, în calitate de circumstanțe atenuante, de lipsa efectelor încălcării asupra pieței. Or, în această privință, trebuie să se facă trimitere la considerațiile prezentate la punctele 78-80 de mai sus, potrivit cărora afirmațiile reclamantei referitoare la lipsa efectelor încălcării în litigiu asupra pieței nu au fost nicidecum susținute de probe. În orice caz, din considerația menționată la punctul 81 de mai sus rezultă că, chiar în situația în care ar fi fost dovedite aceste afirmații, având în vedere caracterul grav intrinsec al încălcării în litigiu, recunoașterea unei circumstanțe atenuante ca urmare a pretinsei lipse a efectelor încălcării asupra pieței nu era justificată.

147    În consecință, primul aspect trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe neluarea în considerare a cooperării efective a reclamantei

148    Reclamanta impută Comisiei faptul că în mod nelegal nu a luat în considerare, în calitate de circumstanță atenuantă care justifică o reducere a cuantumului amenzii, colaborarea sa efectivă. Acest aspect va fi examinat împreună cu al treilea motiv, cu care se află în strânsă legătură, însăși reclamanta făcând trimitere de altfel la argumentația prezentată în susținerea acestui motiv.

 Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe neluarea în considerare a recunoașterii și a regretului exprimat de reclamantă

149    Reclamanta susține că, potrivit jurisprudenței, Comisia poate acorda o reducere a cuantumului amenzii dacă o întreprindere își recunoaște participarea la o încălcare. Reclamanta amintește că a recunoscut imediat întreaga încălcare care îi era imputată și consideră că această împrejurare ar fi trebuit să fie luată în considerare drept circumstanță atenuantă în cadrul stabilirii cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată. Reclamanta adaugă că este singurul participant la înțelegere care și‑a exprimat în mod expres regretul pentru încălcarea pe care a săvârșit‑o. Aceasta se referă la declarațiile date în acest sens de proprietarul său cu ocazia audierii din cadrul procedurii administrative și consideră că ar fi meritat, tot pe acest temei, recunoașterea unei circumstanțe atenuante.

150    În această privință, trebuie arătat că simpla necontestare a faptelor de către întreprinderea în cauză nu se numără printre circumstanțele atenuante enumerate cu titlu indicativ la punctul 29 din Orientări. Comunicarea Comisiei privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO L 1996, C 207, p. 4) prevedea în mod expres, la punctul D al doilea paragraf, o reducere a cuantumului amenzii, pe baza cooperării, în favoarea unei întreprinderi care, după ce a primit comunicarea privind obiecțiunile, a informat Comisia că nu contesta caracterul material al faptelor care au servit drept temei pentru acuzațiile acesteia. Jurisprudența invocată de reclamantă privește situații în care era aplicabilă această comunicare. Însă comunicarea în discuție nu a fost aplicabilă faptelor din prezenta cauză, fiind înlocuită cu Comunicarea din 2002 privind clemența, care nu prevedea o reducere analogă.

151    În acest sens, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctul 74 de mai sus, deși nu se poate abate de la normele pe care și le‑a impus ea însăși, cu excepția cazului în care are motive care sunt compatibile cu principiul egalității de tratament, Comisia are în schimb libertatea de a modifica aceste norme sau de a le înlocui. Comisiei nu i se poate imputa, într‑un caz care se încadrează în domeniul de aplicare al noilor norme, că nu a luat în considerare o circumstanță atenuantă care nu este prevăzută de acestea pentru simplu motiv că ea era prevăzută în normele anterioare.

152    Rezultă că simplul fapt că, în deciziile anterioare adoptate în conformitate cu norme și cu o practică care au fost modificate între timp, Comisia a luat în considerare, în vederea reducerii cuantumului amenzii aplicate unei întreprinderi care a participat la o înțelegere, lipsa contestării de către aceasta a faptelor care îi fuseseră imputate nu înseamnă că, în speță, avea obligația să acorde reclamantei o reducere a cuantumului amenzii pentru același motiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 60).

153    În consecință, în vederea analizării prezentului motiv, trebuie să se examineze dacă necontestarea de către reclamantă a faptelor care îi fuseseră imputate, precum și împrejurarea că și‑a exprimat regretul erau susceptibile să atenueze gravitatea relativă a participării sale la înțelegere și să justifice o reducere a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată (a se vedea în acest sens Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 61).

154    În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, o reducere a amenzii în temeiul unei cooperări în cadrul procedurii administrative nu este justificată decât dacă comportamentul întreprinderii în cauză a permis Comisiei să constate, cu mai puțină dificultate, existența unei încălcări și, dacă este cazul, să îi pună capăt (a se vedea Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 62 și jurisprudența citată).

155    În speță, trebuie amintit că Comisia a imputat reclamantei o participare la componentele înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere și la carbura de calciu sub formă de granule. În ceea ce privește prima componentă, trebuie amintit că existența înțelegerii în litigiu a fost adusă la cunoștința Comisiei de Akzo Nobel, astfel cum se menționează în considerentul (335) al deciziei atacate. Pe de altă parte, după cum rezultă din nota de subsol 143 aferentă considerentului (64) și din considerentul (348) ale deciziei atacate, Comisia a ridicat din incintele unei alte întreprinderi care a participat la încălcare, respectiv TDR Metalurgija, probe constând în documente privind aceeași componentă a încălcării și în special privind prima reuniune referitoare la acest produs, desfășurată la 22 aprilie 2004.

156    Având în vedere aceste elemente, trebuie să se constate că Comisia avea la dispoziție un număr mare de probe ale faptelor imputate reclamantei în ceea ce privește participarea acesteia la componenta încălcării referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere. În aceste condiții și în lipsa argumentelor reclamantei de natură să demonstreze contrariul, trebuie să se concluzioneze că, în orice caz, Comisia era în măsură să dovedească faptele care erau imputate în ceea ce privește această componentă a încălcării. În consecință, necontestarea acestor fapte de către reclamantă nu trebuie considerată cooperare efectivă în cadrul procedurii administrative, în sensul punctului 29 a patra liniuță din Orientări și al jurisprudenței citate la punctul 154 de mai sus, și, prin urmare, nu poate justifica o reducere a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.

157    În ceea ce privește componenta înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de granule, trebuie amintit, astfel cum rezultă din considerentele (342)-(346) ale deciziei atacate, că reclamanta a fost cea care, în cadrul unei cereri formulate potrivit Comunicării din 2002 privind clemența, a furnizat Comisiei dovezi care au contribuit la demonstrarea acestei componente a încălcării. Pentru acest motiv, reclamantei i s‑a acordat o reducere a cuantumului amenzii de 35 % în temeiul Comunicării din 2002 privind clemența [considerentul (346) al deciziei atacate].

158    Independent de chestiunea dacă această cotă de reducere era adecvată, ceea ce reclamanta contestă prin intermediul celui de al treilea motiv, examinat în continuare, nu se poate admite, în orice caz, că Comisia trebuia să acorde reclamantei o reducere diferită a cuantumului amenzii pentru faptul că nu a contestat participarea sa la o componentă a încălcării pe care ea însăși a ajutat Comisia să o dovedească.

159    În sfârșit, în ceea ce privește împrejurarea că reclamanta și‑a exprimat regretul pentru participarea la încălcare, o asemenea declarație, chiar dacă este lăudabilă, nu poate afecta caracterul real al încălcării constatate și, prin urmare, nu poate constitui o circumstanță atenuantă care să justifice o reducere a cuantumului amenzii aplicate (a se vedea prin analogie Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 79).

160    Rezultă din ansamblul considerațiilor de mai sus că al treilea aspect nu este întemeiat și trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe neluarea în considerare a măsurilor de conformare introduse de reclamantă

161    Reclamanta arată că atât Comisia, într‑o decizie privind o încălcare diferită, cât și Tribunalul, în Hotărârea din 14 iulie 1994, Parker Pen/Comisia (T‑77/92, Rec., p. II‑549, punctul 93), au considerat ca fiind circumstanță atenuantă care justifică o reducere a cuantumului amenzii introducerea unor măsuri de conformare de către o întreprindere vizată de o procedură privind o încălcare a normelor de concurență din dreptul Uniunii. Întrucât a introdus asemenea măsuri după deschiderea procedurii care a determinat adoptarea deciziei atacate, reclamanta consideră că ar fi trebuit să beneficieze de o reducere a cuantumului amenzii pe acest temei.

162    În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, desigur, deși este important ca o întreprindere să ia măsuri pentru a împiedica săvârșirea în viitor de către membrii personalului său a unor noi încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii, acest fapt nu schimbă cu nimic caracterul real al încălcării constatate. Din această împrejurare rezultă că simplul fapt că, în anumite cazuri, Comisia a luat în considerare în practica sa decizională instituirea unui program de aliniere drept circumstanță atenuantă nu presupune o obligație a acesteia de a proceda în același mod într‑un caz determinat (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, T‑224/00, Rec., p. II‑2597, punctul 280 și jurisprudența citată). De altfel, aceasta este poziția exprimată de Comisie în considerentul (325) al deciziei atacate pentru a respinge această cerere a reclamantei.

163    Hotărârea Parker Pen/Comisia, punctul 161 de mai sus, invocată de reclamantă în susținerea argumentației sale, nu poate determina o concluzie diferită.

164    Pe de o parte, la punctul 93 din această hotărâre, Tribunalul s‑a limitat să constate că, în decizia respectivă, Comisia luase în considerare circumstanțe atenuante în favoarea reclamantei din acea cauză, printre care în special împrejurarea că pusese în aplicare un program de aliniere prin care urmărea asigurarea respectării normelor de concurență de către distribuitorii săi și de către filialele sale. Tribunalul nu avea obligația să se pronunțe și nu s‑a pronunțat asupra chestiunii dacă Comisia trebuia să ia în considerare acea împrejurare în calitate de circumstanțe atenuante. Dimpotrivă, Tribunalul a apreciat că, în pofida luării în considerare a unor circumstanțe atenuante, amenda aplicată de Comisie reclamantei din acea cauză nu era adecvată, având în vedere îndeosebi cifra de afaceri scăzută vizată de încălcare, și, în cadrul exercitării competenței sale de fond, a ajustat‑o la un cuantum mai mic (Hotărârea Parker Pen/Comisia, punctul 161 de mai sus, punctul 95).

165    Pe de altă parte, la punctul 24 din Decizia 92/426/CEE din 15 iulie 1992 privind o procedură de aplicare a articolului [81 CE] (cazul IV/32.725 – Viho/Parker Pen) (JO L 233, p. 27), în discuție în acea cauză, Comisia a arătat că măsuri de conformare fuseseră aplicate și în perioada în care fusese săvârșită încălcarea, însă nu putuseră împiedica săvârșirea încălcării, ci, după descoperirea încălcării de către Comisie și la cererea expresă a acesteia, reclamanta din acea cauză a încetat încălcarea. Cu alte cuvinte, în acea cauză au fost luate în considerare ca circumstanță atenuantă nu numai adoptarea, în aceeași perioadă ca cea în care fusese săvârșită încălcarea în discuție, a măsurilor de asigurare a respectării normelor de concurență, ci și comportamentul întreprinderii în cauză după intervenția Comisiei.

166    Mai mult, chiar dacă se presupune că, astfel cum susține reclamanta, în diverse decizii anterioare, Comisia ar fi ținut seama, cu titlu de circumstanțe atenuante, de faptul că o încălcare fusese săvârșită în pofida aplicării de către întreprinderea în cauză a măsurilor prin care s‑a urmărit împiedicarea săvârșirii unor încălcări analoge, din jurisprudența citată la punctul 162 de mai sus rezultă că nici un asemenea argument nu poate fi admis. Prin urmare, Comisia nu are obligația de a reține un astfel de element drept circumstanță atenuantă, în măsura în care respectă principiul egalității de tratament, ce presupune să nu se efectueze aprecieri diferite cu privire la acest aspect în raport cu întreprinderile destinatare ale aceleiași decizii (Hotărârea Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, punctul 162 de mai sus, punctul 281). Or, în speță nu a existat o asemenea situație, întrucât nu s‑a recunoscut o circumstanță atenuantă cu acest titlu în privința niciunuia dintre participanții la înțelegere.

167    În plus, trebuie arătat că reclamanta susține că jurisprudența citată la punctul 162 de mai sus este foarte restrictivă în raport cu necesitatea de a se ține seama de elementele de prevenire specifică în stabilirea cuantumului amenzii, de inconvenientele rezultate din neluarea în considerare a programelor de conformare în privința întreprinderilor care solicită clemența Comisiei și de cerința ca încălcările normelor de concurență să fi fost săvârșite cel puțin din neglijență. Prin urmare, reclamanta consideră că introducerea programului său riguros de conformare ar trebui luată în considerare drept circumstanță atenuantă.

168    Aceste argumente nu sunt convingătoare.

169    Din Orientări rezultă că Comisia este conștientă de necesitatea de a asigura nu numai caracterul disuasiv, pe plan general, al acțiunii sale în materia încălcărilor dreptului concurenței, ci și, în particular, efectul disuasiv specific al amenzii pe care o aplică unei întreprinderi care a săvârșit o astfel de încălcare. Această abordare este confirmată de punctul 4 din Orientări, care prevede, printre altele, că „[a]menzile trebuie fixate la un nivel suficient de disuasiv […] pentru a sancționa întreprinderile în cauză (efect disuasiv specific)”. Cu toate acestea, simpla adoptare de către o întreprindere a unui program de conformare cu normele de concurență nu poate constitui o garanție valabilă și sigură a respectării viitoare și durabile de către aceasta a normelor menționate, astfel încât un asemenea program nu poate obliga Comisia să diminueze amenda pentru motivul că obiectivul de prevenire pe care îl urmărește această instituție ar fi deja atins, cel puțin parțial (Hotărârea Degussa/Comisia, punctul 66 de mai sus, punctul 361). Pe de altă parte, reclamanta nu a invocat niciun element concret care ar demonstra că efectul disuasiv specific cerut ar putea fi atins printr‑un cuantum mai mic al amenzii în cazul unor întreprinderi care au introdus măsuri de conformare. Așadar, deși este în propriul interes al unei întreprinderi de a introduce asemenea măsuri, în efortul de a preveni viitoare încălcări ale normelor de concurență și de a evita astfel sancțiunile care ar fi justificate de aceste încălcări, nu se poate impune nici Comisiei, nici Tribunalului, atunci când acesta își exercită competența de fond în materia amenzilor, de a recompensa în mod automat și sistematic, prin intermediul unei reduceri a cuantumului amenzii, introducerea măsurilor în discuție.

170    Trebuie înlăturat și argumentul reclamantei întemeiat pe pretinsele inconveniente care ar rezulta din neluarea în considerare a unei asemenea circumstanțe atenuante în cazul întreprinderilor care solicită clemența Comisiei. În această privință, în ședință, reclamanta a precizat că aceste inconveniente ar rezulta din faptul că, în lipsa unui program de conformare, pentru întreprinderile în cauză ar fi mai dificil să descopere prin investigații interne participarea unor membri ai personalului lor la o încălcare a normelor de concurență pentru a informa în timp util Comisia cu privire la aceasta și pentru a solicita astfel aplicarea în cazul lor a unor măsuri de clemență. Este suficient să se arate că o asemenea argumentație nu demonstrează nicidecum necesitatea unei recompense automate pentru introducerea unor măsuri de conformare, recompensele prevăzute de Comisie în cadrul diferitor sale comunicări privind clemența (printre care cea din 2002, aplicabilă faptelor din prezenta cauză) constituind o stimulare absolut suficientă în acest scop.

171    În sfârșit, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că încălcările normelor de concurență trebuie să fi fost săvârșite cel puțin din neglijență, este suficient să se amintească jurisprudența constantă potrivit căreia, pentru ca o încălcare a normelor de concurență să poată fi considerată săvârșită cu intenție, iar nu din neglijență, nu este necesar ca întreprinderea în cauză să fi avut cunoștința faptului că restrânge concurența; este suficient ca aceasta să nu fi putut să ignore că acțiunea sa avea ca obiect restrângerea concurenței pe piața comună (a se vedea Hotărârea Curții din 11 iulie 1989, Belasco și alții/Comisia, 246/86, Rec., p. 2117, punctul 41 și jurisprudența citată, și Hotărârea Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, punctul 69 de mai sus, punctul 205 și jurisprudența citată). Rezultă că faptul că responsabilii unei întreprinderi au cunoștință despre conținutul exact al normelor de concurență, care poate fi dobândită ca urmare a unui program de formare și de conformare, nu este un prealabil necesar pentru constatarea unei încălcări a acestor norme. Dimpotrivă, din jurisprudența menționată mai sus rezultă că, în pofida lipsei unei asemenea cunoașteri, este posibil să se constate o încălcare a acelor norme, săvârșită nu doar din neglijență, ci și cu intenție.

172    Din toate considerațiile de mai sus rezultă că prezentul aspect nu este întemeiat și, în consecință, trebuie respins.

 Cu privire la al cincilea aspect, întemeiat pe neluarea în considerare a situației de criză din sectorul producției de carbură de calciu și a situației reclamantei însăși

173    Reclamanta arată că, într‑o serie de cauze anterioare, Comisia a acordat reduceri importante ale cuantumului amenzii atunci când a existat o situație de criză în întregul sector vizat. Pe de altă parte, instanța Uniunii ar fi recunoscut frecvent situația dificilă a unui sector drept circumstanță atenuantă care justifică reducerea cuantumului amenzii. Or, deși reclamanta a demonstrat în cadrul procedurii administrative că întregul sector al producției de carbură de calciu și ea însăși, în mod specific, se aflau într‑o situație de criză atât înainte de perioada în care a fost săvârșită încălcarea, cât și în perioada acesteia, Comisia ar fi refuzat în mod greșit să recunoască o circumstanță atenuantă pe acest temei. În această privință, reclamanta își reiterează argumentația prezentată deja în etapa procedurii administrative pentru a demonstra pretinsa situație de criză.

174    Comisia a respins argumentația în acest sens prezentată de reclamantă și de alți participanți la înțelegere în cursul procedurii administrative arătând, în această privință, în considerentul (330) al deciziei atacate, următoarele: „Desigur, aceste argumente pot explica motivul pentru care furnizorii de carbură de calciu și de magneziu sub formă de granule au putut să acorde preferință limitării concurenței, însă nu pot să justifice practicile de înțelegere”. Ca răspuns la un argument potrivit căruia, în situații analoge, acordase în trecut o reducere a cuantumului amenzii, Comisia a amintit jurisprudența potrivit căreia nu era legată de practica sa decizională anterioară (a se vedea punctul 87 de mai sus) și a adăugat următoarele: „Pe de altă parte, Tribunalul […] a confirmat că Comisia nu avea obligația să considere drept circumstanță atenuantă sănătatea economică precară a sectorului în discuție”.

175    Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, Comisia nu are obligația să considere drept circumstanță atenuantă sănătatea financiară precară a sectorului în discuție. Numai pentru că a ținut seama, în cauzele precedente, de situația economică a sectorului ca fiind o circumstanță atenuantă, Comisia nu trebuie în mod obligatoriu să continue să respecte această practică. Trebuie arătat în această privință că, de regulă, cartelurile iau naștere în momentul în care un sector cunoaște dificultăți (a se vedea Hotărârea Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, punctul 69 de mai sus, punctul 510, și Hotărârea Tribunalului din 5 octombrie 2011, Transcatab/Comisia, T‑39/06, Rep., p. II‑6831, punctul 352 și jurisprudența citată).

176    Tocmai această jurisprudență este cea pe care o invocă reclamanta pentru a afirma că instanța Uniunii a recunoscut frecvent situația de criză într‑un anumit sector drept circumstanță atenuantă și este evident că reclamanta o interpretează în mod eronat.

177    În plus, trebuie să se constate că argumentația prezentată de reclamantă referitoare la situația de criză economică în care s‑ar afla atât întregul sector vizat, cât și ea în mod specific reprezintă doar o simplă reiterare a argumentelor analoge pe care le‑a prezentat în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile. Or, din jurisprudența citată la punctul 175 de mai sus rezultă că în mod întemeiat Comisia a respins această argumentație, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a invocat în fața Tribunalului niciun element suplimentar de natură să repună în discuție aprecierea Comisiei, astfel cum a fost expusă în decizia atacată.

178    În consecință, trebuie respins al cincilea aspect și, prin urmare, al doilea motiv, sub rezerva examinării celui de al doilea aspect al acestuia împreună cu al treilea motiv. Pe de altă parte, întrucât se impune respingerea tuturor argumentelor reclamantei examinate mai sus, trebuie arătat că aceste argumente nu justifică exercitarea competenței de fond a Tribunalului în vederea reducerii cuantumului amenzii aplicate reclamantei.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea Comunicării din 2002 privind clemența

179    Reclamanta susține că reducerea cuantumului amenzii pe care Comisia i‑a acordat‑o ca recompensă pentru cooperarea sa în cursul procedurii administrative (a se vedea punctul 10 de mai sus) este foarte mică și, prin urmare, nelegală.

 Comunicarea din 2002 privind clemența

180    Secțiunea B punctele 20-23 din Comunicarea din 2002 privind clemența are următorul cuprins:

„B. REDUCEREA CUANTUMULUI AMENZII

20.      Întreprinderile care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la secțiunea A [IMUNITATEA LA AMENZI] pot totuși beneficia de o reducere a amenzii care le‑ar fi fost altfel aplicată.

21.      Pentru a putea îndeplini condițiile necesare pentru o astfel de reducere, o întreprindere trebuie să furnizeze Comisiei elemente de probă cu privire la presupusa încălcare care reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei și trebuie să înceteze participarea la presupusa activitate ilicită cel târziu la momentul la care furnizează aceste elemente de probă.

22.      Noțiunea «valoare adăugată» se referă la măsura în care probele furnizate întăresc, prin natura și/sau prin nivelul de detaliere al acestora, capacitatea Comisiei de a demonstra existența faptelor în cauză. În această evaluare, Comisia consideră în general că probele scrise care datează din perioada la care se raportează faptele au o valoare mai mare decât probele stabilite ulterior. De asemenea, se consideră în general că probele incriminatoare care sunt direct relevante pentru faptele în cauză au o valoare mai mare decât cele care au o relevanță indirectă.

23.      Comisia stabilește în cazul oricărei decizii finale adoptate la finalul procedurii administrative:

(a)      dacă probele furnizate de o întreprindere reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu probele aflate în posesia Comisiei la acea dată;

(b)      nivelul reducerii de care va beneficia întreprinderea, care se va stabili după cum urmează, în funcție de cuantumul amenzii care i‑ar fi fost aplicată în mod normal de Comisie:

–        prima întreprindere care îndeplinește condiția prevăzută la [punctul] 21: o reducere de 30-50 %;

–        a doua întreprindere care îndeplinește condiția prevăzută la [punctul] 21: o reducere de 20-30 %;

–        celelalte întreprinderi care îndeplinesc condiția prevăzută la [punctul] 21: o reducere de maximum 20 %.

Pentru a stabili nivelul reducerii în cadrul fiecăreia dintre aceste marje, Comisia ia în considerare data la care probele care îndeplinesc condițiile prevăzute la punctul 21 au fost prezentate și măsura în care acestea reprezintă valoare adăugată. De asemenea, ea ține seama de întinderea și de continuitatea cooperării pe care întreprinderea o dovedește de la data contribuției sale.

În plus, dacă o întreprindere furnizează probe de fapt care anterior nu au fost luate în considerare de Comisie și care au o incidență directă asupra gravității sau a duratei presupusei înțelegeri, Comisia nu ține seama de aceste fapte pentru a stabili cuantumul amenzii aplicate întreprinderii care le‑a furnizat.”

 Decizia atacată

181    În considerentele (342)-(346) ale deciziei atacate, în legătură cu aplicarea Comunicării din 2002 privind clemența în cazul reclamantei, Comisia a arătat următoarele:

„(342) La 25 ianuarie 2007, Donau Chemie a depus o cerere de reducere a cuantumului amenzii, la o săptămână după inspecții, în susținerea probelor privind carbura de calciu (sub formă de pulbere și sub formă de granule). […] Comisia avea deja la dispoziție probe provenite de la Akzo [Nobel] și din inspecțiile privind carbura de calciu sub formă de pulbere. Cu toate acestea, cererea furniza Comisiei detalii specifice cu privire la evenimentele survenite referitoare la carbura de calciu sub formă de granule. La acel moment, probele aflate în posesia Comisiei privind acest segment de produs erau limitate (i) la declarațiile date de un salariat al Akzo [Nobel] care avea o cunoaștere accesorie a acestei componente a cartelului și (ii) la documentele ridicate ca urmare a inspecției, care cuprindeau informații sporadice. Aceste probe coroborante furnizate de Donau Chemie au contribuit la dovedirea încălcării.

(343) Donau Chemie a fost prima întreprindere care a furnizat Comisiei datele și detaliile privind conținutul reuniunilor pentru acest segment de produs. Aceste elemente, prin natura și prin nivelul de detaliere al acestora, au întărit capacitatea Comisiei de a demonstra existența faptelor în cauză.

(344) De asemenea, Donau Chemie a fost prima întreprindere care a semnalat că această coluziune privind carbura de calciu făcea parte dintr‑un plan anticoncurențial mai larg care includea magneziul sub formă de granule. Donau Chemie și‑a încetat participarea la încălcarea prezumată înainte de a depune cererea. Donau Chemie a continuat să coopereze, răspunzând la solicitările de informații, însă nu a furnizat în mod voluntar probe suplimentare.

(345) Potrivit [punctului] 23 din Comunicarea din 2002 privind clemența, pentru a stabili pragul reducerii amenzii care poate fi acordată Donau Chemie într‑o marjă de 30-50 %, Comisia reține că reducerea acordată Donau Chemie va produce efecte asupra amenzii în privința carburii de calciu sub formă de granule și a carburii de calciu sub formă de pulbere. Donau Chemie a furnizat elemente cu o valoare adăugată semnificativă doar în privința calciului sub formă de granule, unul din cele două produse pentru care este aplicată amenda. Comisia reține că Donau Chemie a evidențiat posibila existență a unei scheme anticoncurențiale mai largi care includea magneziul sub formă de granule.

(346) În concluzie, ținând seama de aceste elemente, Comisia acordă Donau Chemie o reducere de 35 % din cuantumul amenzii care i‑ar fi fost aplicată în mod normal.”

 Observații introductive

182    Reclamanta susține că reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost acordată se situează la baza marjei de 30-50 % prevăzută lîn secțiunea B punctul 23 primul paragraf litera (b) din Comunicarea din 2002 privind clemența. Reclamanta consideră că, în cazul în care Comisia ar fi apreciat în mod corect întinderea și valoarea cooperării sale, aceasta ar fi trebuit să îi acorde o reducere mai mare, apropiată de maximul de 50 %. În acest context, reclamanta prezintă argumente referitoare la data la care a comunicat Comisiei elemente de probă, precum și la valoarea adăugată semnificativă pe care aceste elemente o reprezentau în privința carburii de calciu sub formă de granule, a carburii de calciu sub formă de pulbere și a magneziului sub formă de granule. În continuare vor fi examinate succesiv aceste argumente.

183    În urma acestei examinări și în funcție de concluziile rezultate, va trebui să se aprecieze dacă reducerea cuantumului amenzii acordată reclamantei este sau nu este adecvată. Astfel, în vederea definirii nivelului de reducere a cuantumului amenzii care trebuie acordată în cadrul marjelor prevăzute, secțiunea B punctul 23 al doilea paragraf din Comunicarea din 2002 privind clemența prevede luarea în considerare a gradului de valoare adăugată pe care le‑au reprezentat elementele furnizate de întreprinderea în cauză. Prin urmare, pentru fiecare element examinat trebuie să se stabilească dacă se impune luarea sa în considerare, în mod pozitiv sau în mod negativ, în vederea stabilirii acestui grad.

184    De asemenea, reclamanta susține, cu titlu subsidiar, că, în ipoteza în care elementele pe care le invocă în argumentația sa nu pot justifica o reducere a cuantumului amenzii mai mare decât cea acordată în decizia atacată, faptul de a fi furnizat aceste elemente trebuie considerat o cooperare efectivă cu Comisia în afara domeniului de aplicare a Comunicării privind clemența, în sensul punctului 29 a patra liniuță din Orientări, justificând recunoașterea unei circumstanțe atenuante în favoarea sa. Acest argument va fi examinat ultimul.

 Cu privire la data comunicării de către reclamantă Comisiei a elementelor de probă

185    Reclamanta amintește că a depus cererea de reducere a cuantumului amenzii, susținută de probe cu o valoare adăugată ridicată, la 25 ianuarie 2007, cu alte cuvinte, la o săptămână după verificările efectuate de Comisie și mult înainte de momentul la care aceasta din urmă i‑a adresat o solicitare de informații.

186    Comisia arată că nu împărtășește „în sine” teza potrivit căreia depunerea cererii reclamantei trebuie considerată ca fiind deosebit de rapidă. Totuși, Comisia adaugă că, în orice caz, în decizia atacată a apreciat pozitiv data prezentării cererii de clemență a reclamantei. Acest element, avut în vedere alături de valoarea adăugată a informațiilor furnizate de reclamantă, ar fi determinat stabilirea la 35 % a cotei de reducere a cuantumului amenzii.

187    În raport de aceste explicații ale Comisiei și în lipsa unei argumentații specifice din partea acesteia prin care să demonstreze că introducerea cererii de clemență de către reclamantă ar fi putut să intervină la o dată anterioară, se impune, la fel cum a procedat Comisia, să se țină seama în mod pozitiv de acest element pentru a stabili gradul valorii adăugate reprezentate de elementele furnizate de reclamantă.

 Cu privire la valoarea adăugată a elementelor furnizate de reclamantă în privința carburii de calciu sub formă de granule

188    Reclamanta prezintă în detaliu elementele pe care le‑a furnizat Comisiei în privința carburii de calciu sub formă de granule și a valorii adăugate pe care acestea le‑ar reprezenta, în opinia sa, pentru Comisie. Reclamanta concluzionează că aceste elemente erau primele care au permis Comisiei să constate încălcarea în acest domeniu. Potrivit reclamantei, înainte de declarația sa, Comisia dispunea doar de aluzii ale unui colaborator al Akzo cu privire la această componentă a înțelegerii, extrem de vagi și lipsite de valoare probantă solidă.

189    Comisia nu contestă că, în privința carburii de calciu sub formă de granule, informațiile furnizate de reclamantă i‑au fost utile și, prin însăși natura acestora și prin nivelul lor de detaliere, au ajutat‑o să dovedească încălcarea. Comisia subliniază însă că nu s‑a întemeiat exclusiv pe aceste informații pentru a dovedi existența încălcării în domeniul carburii de calciu sub formă de granule, întrucât dispunea nu numai de declarația dată de Akzo Nobel, ci și de informații colectate cu ocazia inspecțiilor pe care le‑a efectuat la mai mulți participanți la încălcare.

190    Trebuie să se constate, având în vedere considerațiile cuprinse în considerentul (343) al deciziei atacate și explicațiile Comisiei în fața Tribunalului, că valoarea adăugată a elementelor furnizate de reclamantă prin intermediul declarației sale privind carbura de calciu sub formă de granule era semnificativă. În aceasta, este vorba despre un element de care trebuie să se țină seama în mod pozitiv în scopul determinării gradului de valoare adăugată reprezentat de elementele furnizate de reclamantă. Afirmația Comisiei potrivit căreia dispunea deja de anumite informații și elemente de probă privind această componentă a încălcării nu poate determina o concluzie diferită, întrucât Comisia însăși a admis că tocmai aceste elemente furnizate de reclamantă au fost cele care i‑au întărit capacitatea de a dovedi această componentă a încălcării.

 Cu privire la valoarea adăugată a elementelor furnizate de reclamantă în privința carburii de calciu sub formă de pulbere

191    Reclamanta susține că a furnizat probe care au facilitat în mod decisiv constatarea încălcării și în ceea ce privește carbura de calciu sub formă de pulbere. Aceste probe ar fi vizat durata încălcării și, în plus, ar fi permis Comisiei să stabilească identitatea participanților la încălcare și conținutul discuțiilor în cadrul diferitor reuniuni referitoare la această componentă a încălcării.

192    Comisia contestă această afirmație. Aceasta susține că, pentru a aprecia valoarea adăugată a informațiilor furnizate de reclamantă, trebuie avute în vedere toate elementele de care dispunea la momentul în care reclamanta a dat declarația, iar nu doar declarația dată de Akzo Nobel. Or, la acel moment, Comisia ar fi deținut deja elemente de probă suficiente în privința componentei încălcării referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere, astfel încât contribuția reclamantei nu ar fi prezentat o valoare adăugată semnificativă în ceea ce privește acest produs. Elementele amintite în această privință de reclamantă în argumentația sa nu pot justifica o reducere a cuantumului amenzii care să o depășească pe cea acordată în decizia atacată.

193    Reclamanta se întemeiază pe trei argumente pentru a afirma că elementele pe care le‑a furnizat odată cu declarația aveau valoare adăugată semnificativă inclusiv în ceea ce privește componenta înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere. În primul rând, reclamanta susține că a fost prima care a furnizat Comisiei informații privind reuniunile din 22 noiembrie 2005 și din 25 aprilie 2006, amintite în considerentele (78) și, respectiv, (83) ale deciziei atacate, întrucât, potrivit propriei declarații, Akzo Nobel nu participase la aceste reuniuni.

194    Acest argument nu poate fi admis. Simpla împrejurare că Akzo Nobel nu participase la aceste două reuniuni nu semnifică faptul că nu putea să furnizeze Comisiei informații în această privință. Astfel, notele de subsol 188 și 207, la care fac trimitere considerentele sus‑menționate ale deciziei atacate, prevăd printre elementele de probă invocate de Comisie referitoare la aceste două reuniuni declarația dată de Akzo Nobel. În plus, acestea menționează mai multe documente ridicate de Comisie cu ocazia inspecțiilor efectuate la diferiți participanți la înțelegere. Întrucât aceste inspecții au avut loc înainte de introducerea cererii de clemență de către reclamantă, este vorba despre elemente aflate deja în posesia Comisiei la data acelei introduceri. În consecință, în lipsa unei contestări detaliate de către reclamantă a pertinenței tuturor acestor elemente, nu se poate admite că aceasta a fost prima întreprindere care a furnizat Comisiei elemente de probă pertinente în privința acestor reuniuni, indiferent dacă această împrejurare, presupunând că este demonstrată, ar fi fost suficientă pentru a concluziona că furnizase elemente având o valoare adăugată semnificativă inclusiv în ceea ce privește carbura de calciu sub formă de pulbere.

195    În al doilea rând, reclamanta susține că, spre deosebire de Akzo Nobel, în cererea sa de clemență a indicat în detaliu care erau participanții la fiecare reuniune a înțelegerii. În special, în declarația sa din 4 decembrie 2006, Akzo Nobel nu ar fi menționat participarea la înțelegere a Novácke chemické závody. Numai informațiile reclamantei ar fi cele care ar fi permis Comisiei să constate adevărata dimensiune a înțelegerii și Comisia le‑ar fi valorificat în mod real. În această privință, reclamanta face trimitere la nota de subsol 154 din decizia atacată.

196    Și acest argument trebuie să fie respins. Considerentul (67) al deciziei atacate este cel care face trimitere la nota de subsol 154 amintită de reclamantă. Acest considerent se referă la a doua reuniune a componentei înțelegerii privind carbura de calciu sub formă de pulbere, desfășurată la 7 septembrie 2004. Novácke chemické závody se numără printre participanții la această reuniune amintiți în considerentul menționat. Dovezile invocate de Comisie sunt cuprinse în nota de subsol 153. Nota de subsol 154, amintită de reclamantă, privește în mod specific lista participanților la această reuniune, însă menționează simplu „Idem” și face trimitere astfel la nota de subsol 153. Această din urmă notă enumeră mai multe elemente de probă, printre care două declarații ale Akzo Nobel din 29 noiembrie 2006 și din 22 decembrie 2006, precum și mai multe documente ridicate din incintele diferitor participanți la încălcare cu ocazia inspecțiilor efectuate de Comisie. Printre acestea figurează și documente ridicate de la Novácke chemické závody. După cum s‑a arătat deja, aceste inspecții au fost efectuate înainte de introducerea cererii de clemență de către reclamantă. În aceste condiții și în lipsa unor argumente detaliate invocate de reclamantă pentru a contesta toate aceste elemente, argumentul său potrivit căruia era prima întreprindere care a indicat Comisiei participanții la componenta înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere trebuie de asemenea să fie respins.

197    În al treilea rând, reclamanta susține că cererea sa de clemență este cea care a permis Comisiei să stabilească natura acordurilor încheiate în cadrul aceleiași reuniuni. În această privință, reclamanta face trimitere la nota de subsol 160, precum și, „în general”, la nota de subsol 136 din decizia atacată. Reclamanta adaugă că a furnizat Comisiei o listă detaliată a clienților vizați.

198    În privința notei de subsol 136, trebuie arătat că, în scopul susținerii afirmației potrivit căreia „[c]u ocazia diferitor reuniuni, în plus față de împărțirea pieței, participanții discutau și se înțelegeau cu privire la majorările de prețuri generalizate pentru carbura de calciu sub formă de pulbere”, considerentul (62) al deciziei atacate este cel care face trimitere la această notă de subsol. Este adevărat că această notă de subsol face trimitere la cererile de clemență introduse de diferite întreprinderi, printre care și cea a reclamantei, care este prima printre declarațiile menționate care a fost prezentată Comisiei.

199    Cu toate acestea, nu se poate concluziona că Comisia a aflat pentru prima dată prin intermediul declarației date de reclamantă că această componentă a înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere privea printre altele majorarea prețurilor practicate de participanți. Astfel, același considerent (62) al deciziei atacate continuă după cum urmează: „Comisia deține probe care arată că prețurile și majorările de prețuri au fost discutate și/sau convenite în cadrul a cel puțin 6 reuniuni din 12”. Elementele deținute de Comisie sunt enumerate la nota de subsol 137 și includ două declarații date de Akzo Nobel, menționate la punctul 196 de mai sus, precum și documente ridicate cu ocazia inspecțiilor efectuate de Comisie la Novácke chemické závody și la TDR Metalurgija înainte de depunerea de către reclamantă a cererii de clemență.

200    În ceea ce privește nota de subsol 160 din decizia atacată, aceasta menționează declarația dată de reclamantă pentru a susține afirmația cuprinsă în considerentul (68) al deciziei atacate, potrivit căreia, cu ocazia reuniunii din 7 septembrie 2004, „la cererea [unei alte întreprinderi participante la înțelegere] (angajată într‑un acord de licență cu A., furnizor principal în Regatul Unit), decizia este luată în sensul abținerii de la furnizare către clienții din Regatul Unit”. În această privință, trebuie amintită constatarea Comisiei potrivit căreia înțelegerea nu privea Regatul Unit (a se vedea punctul 1 de mai sus). Chiar dacă se presupune că, pentru a ajunge la această concluzie privind sfera geografică a înțelegerii, Comisia s‑a întemeiat numai pe această informație primită de la reclamantă, nu se poate contesta o valoare semnificativă a declarației reclamantei în privința carburii de calciu sub formă de pulbere. Astfel, această declarație nu ar fi permis Comisiei să dovedească un anumit fapt, ci, mai mult, i‑ar fi indicat că era imposibil să demonstreze că înțelegerea privea și Regatul Unit.

201    Având în vedere toate aceste considerații, trebuie să se concluzioneze că în mod întemeiat Comisia nu a considerat că elementele furnizate de reclamantă prezentau o valoare adăugată semnificativă în privința carburii de calciu sub formă de pulbere. Este vorba despre un element de care trebuie să se țină seama în mod negativ în vederea stabilirii gradului de valoare adăugată semnificativă reprezentată de elementele furnizate de reclamantă.

 Cu privire la valoarea adăugată a elementelor furnizate de reclamantă în privința magneziului sub formă de granule

202    Reclamanta invocă mai întâi o încălcare a obligației de motivare prin faptul că decizia atacată ar conține considerații contradictorii privind valoarea adăugată a informațiilor privind magneziul sub formă de granule furnizate în declarația dată. Considerentul (345) al deciziei atacate, potrivit căruia reclamanta „a furnizat elemente cu o valoare adăugată semnificativă doar în privința calciului sub formă de granule”, s‑ar afla în contradicție cu considerentul (344), potrivit căruia a fost „prima întreprindere care a semnalat că această coluziune privind carbura de calciu făcea parte dintr‑un plan anticoncurențial mai larg care includea magneziul sub formă de granule”.

203    În continuare, reclamanta susține că, indiferent chiar de această încălcare a obligației de motivare, constituie o nelegalitate și neluarea în considerare, în vederea reducerii cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată, a valorii adăugate semnificative a elementelor pe care le‑a furnizat în privința magneziului sub formă de granule. În decizia atacată, Comisia ar fi confirmat expres că reclamanta a fost prima întreprindere care a informat‑o cu privire la existența componentei încălcării referitoare la magneziul sub formă de granule. Cererea de clemență a Akzo Nobel nu ar fi conținut nicio informație în această privință. Ar rezulta că reclamanta a furnizat Comisiei probe esențiale care dovedesc existența acestei componente a înțelegerii. Astfel, întrucât reclamanta ar fi revelat Comisiei această componentă a încălcării, s‑ar putea susține că, în această chestiune, a fost prima întreprindere care a cooperat, în sensul Comunicării din 2002 privind clemența. În orice caz, ea ar fi permis Comisiei să își dezvolte și să își susțină argumentația referitoare la un plan de ansamblu și la o încălcare unică ce privea trei produse diferite. Prin urmare, reclamanta consideră că a avut o contribuție esențială care a permis extinderea sferei și, în consecință, a gravității încălcării și majorarea considerabilă a cuantumului amenzilor.

204    În altă ordine de idei, reclamanta menționează elemente concrete referitoare la componenta încălcării privind magneziul sub formă de granule, în privința cărora consideră că a furnizat o contribuție semnificativă. Astfel, pe de o parte, ar fi indicat întreprinderile care au participat la această componentă a înțelegerii, precum și clienții afectați. Pe de altă parte, ar fi informat Comisia cu privire la conținutul discuțiilor din cursul a două reuniuni, din 22 noiembrie 2005 și din 11 iulie 2006. În cadrul primei reuniuni, reclamanta ar fi fost persuadată să se aprovizioneze cu magneziu de la grupul Ecka. În cadrul celei de a doua reuniuni, producătorii de magneziu sub formă de granule ar fi anunțat producătorii de carbură de calciu despre o majorare a prețurilor. Reclamanta susține că a furnizat de asemenea Comisiei toate elementele de probă pe care le deținea și care priveau aceste informații. Informațiile și elementele de probă pe care le‑ar fi transmis îndeplineau toate criteriile de existență a unei valori adăugate semnificative. În plus, valoarea adăugată semnificativă a elementelor pe care le‑a furnizat ar fi confirmată prin numeroasele trimiteri din decizia atacată la acestea.

205    În replică, reclamanta solicită Tribunalului să obțină, prin intermediul unei măsuri de organizare a procedurii sau, dacă este cazul, chiar prin intermediul unei măsuri de cercetare judecătorească, o copie a cererii sale de clemență în scopul examinării informațiilor și a elementelor de probă conținute în aceasta în ceea ce privește magneziul sub formă de granule. În plus, după cum s‑a arătat deja la punctul 17 de mai sus, în ședință, reclamanta a solicitat autorizarea de a depune un extras din aceeași declarație. Întrebată cu privire la chestiunea dacă existau motive specifice și concrete care au împiedicat‑o să depună acest document împreună cu cererea introductivă, reclamanta a răspuns negativ. Totuși, aceasta a adăugat că cererea sa era motivată de conținutul memoriului în apărare și, în special, al duplicii Comisiei, în care aceasta ar fi afirmat că afirmațiile reclamantei din declarația respectivă în legătură cu existența unei componente a înțelegerii referitoare la magneziul sub formă de granule ar fi ambigue. Propunerea reclamantei de a depune un extras al declarației menționate ar viza să demonstreze inexactitatea acestei afirmații.

206    În sfârșit, reclamanta susține că, deși a fost prima întreprindere care a revelat existența componentei înțelegerii referitoare la magneziul sub formă de granule, Comisia ar fi acordat Degussa o reducere a cuantumului amenzii pentru probele furnizate în ceea ce privește această componentă, în pofida faptului că, astfel cum recunoaște Comisia în considerentul (355) al deciziei atacate, amenda aplicată Degussa privea numai participarea acesteia la componenta înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere. În opinia reclamantei, tratamentul favorabil rezervat Degussa evidențiază, în plus, nelegalitatea de care ar fi viciată decizia atacată. Pe același temei, reclamanta invocă și o încălcare în defavoarea sa a principiului egalității de tratament.

207    Mai întâi, trebuie respins argumentul reclamantei întemeiat pe motivarea pretins contradictorie a deciziei atacate (a se vedea punctul 202 de mai sus). Extrasul din considerentul (345) al deciziei atacate, invocat în acest sens de reclamantă, este scos din contextul său. Dintr‑o interpretare de ansamblu a acestui considerent rezultă că Comisia constată că reducerea cuantumului amenzii care trebuie acordată reclamantei în conformitate cu Comunicarea din 2002 privind cooperarea își va produce efectele atât asupra părții din amenda care trebuie să îi fie aplicată pentru participarea la componenta încălcării referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere, cât și asupra părții din aceeași amendă care reflectă participarea la componenta încălcării referitoare la carbura de calciu sub formă de granule, deși valoarea adăugată semnificativă furnizată prin declarația reclamantei ar privi numai această din urmă componentă. Componenta înțelegerii referitoare la magneziul sub formă de granule nu este amintit în acest context deoarece reclamanta nu a participat la acesta și, prin urmare, amenda care i‑a fost aplicată nu conținea o parte referitoare la această din urmă componentă. Rezultă că considerentul (345) al deciziei atacate nu poate fi înțeles nici în sensul că Comisia a negat orice valoare adăugată a declarației reclamantei în cazul componentei încălcării referitoare la magneziul sub formă de granule și nici nu poate fi considerat ca fiind în contradicție cu considerentul (344) al aceleiași decizii.

208    În continuare, trebuie arătat că din acest din urmă considerent rezultă, astfel cum de altfel Comisia a confirmat în înscrisurile sale în fața Tribunalului, că aceasta a ținut seama în mod pozitiv, în cadrul stabilirii pragului de reducere a cuantumului amenzii care trebuia acordată reclamantei, de împrejurarea că reclamanta a fost prima întreprindere care a informat‑o cu privire la existența componentei înțelegerii referitoare la magneziul sub formă de granule. Comisia a afirmat însă că nu era în măsură, doar pe baza informațiilor furnizate de reclamantă, să dovedească existența acestei componente a încălcării. Potrivit acesteia, rezultă că, prin declarația dată, reclamanta a adus o valoare adăugată semnificativă numai în privința carburii de calciu sub formă de granule.

209    Înaintea exprimării poziției cu privire la aceste afirmații ale Comisiei, trebuie examinate argumentele reclamantei, rezumate la punctul 204 de mai sus, prin intermediul cărora aceasta susține că a furnizat Comisiei elemente concrete referitoare la componenta încălcării privind magneziul sub formă de granule. În această privință, trebuie să se constate că considerentele (113)-(135) ale deciziei atacate, care prezintă în detaliu evoluția acestei componente a încălcării, nu conțin nicio trimitere la declarația reclamantei dată cu ocazia introducerii cererii sale de clemență sau la un anumit element de probă furnizat de reclamantă. Această parte a deciziei atacate face trimitere numai la declarația dată de Degussa, precum și la documente ridicate de Comisie în cadrul inspecțiilor efectuate la diferiți participanți la înțelegere.

210    În privința referirilor reclamantei la reuniunile din 22 noiembrie 2005 și din 11 iulie 2006, din considerentele (78) și (85) ale deciziei atacate rezultă că aceste reuniuni făceau parte din componenta înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere. Considerentul (79) al deciziei atacate, care se referă deopotrivă la reuniunea din 22 noiembrie 2005, se limitează să reia afirmația reclamantei potrivit căreia furnizorii de magneziu sub formă de granule au încercat să o convingă să se aprovizioneze cu magneziu de la Ecka, fără a lua poziție în privința acestei afirmații sau a acționa în consecință. De asemenea, considerentul (86) al deciziei atacate, referitor la reuniunea din 11 iulie 2006, menționează afirmația reclamantei potrivit căreia producătorii de magneziu sub formă de granule ar fi anunțat o majorare de prețuri, fără a face comentarii în acest sens sau fără a acționa în consecință. Prin urmare, nu se poate admite că aceste două afirmații ale reclamantei au adus o valoare adăugată, cel puțin în ceea ce privește componenta încălcării referitoare la magneziul sub formă de granule.

211    În aceste condiții, nu este necesară adoptarea măsurii de organizare a procedurii (sau, eventual, a măsurii de cercetare judecătorească) solicitate de reclamantă (a se vedea punctul 205 de mai sus). După cum s‑a arătat, interpretarea deciziei atacate confirmă că reclamanta prezentase cele două elemente menționate la punctul 210 de mai sus. Prin urmare, nu este necesară nicio verificare în această privință. Pe de altă parte, în decizia atacată Comisia nu a acordat importanță acestor două elemente, iar reclamanta nu invocă niciun argument pentru a demonstra pretinsa importanță a acestor două elemente pentru dovedirea comportamentului ilicit în discuție. Mai mult, reclamanta nu a menționat alte elemente de probă având legătură cu componenta înțelegerii referitoare la magneziul sub formă de granule, pe care le‑ar fi prezentat prin intermediul propriei declarații și de care Comisia nu ar fi ținut seama. După ce a solicitat prezentarea declarației reclamantei, Tribunalul nu are obligația de a examina dacă aceasta se referea la asemenea elemente suplimentare. Prin urmare, se respinge cererea reclamantei prin care aceasta solicită adoptarea unei măsuri de organizare a procedurii sau a unei măsuri de cercetare judecătorească.

212    Considerațiile de mai sus justifică și respingerea propunerii de probe a reclamantei, prezentată în ședință și care privește depunerea unui extras din aceeași declarație. În această privință, trebuie amintit că articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul de procedură prevede că părțile mai pot propune probe în sprijinul afirmațiilor lor atât în cadrul replicii, cât și al duplicii, dispoziția menționată precizând totodată că acestea trebuie să indice motivele care au determinat întârzierea cu care s‑au propus probele. Din jurisprudență reiese că propunerea de probe ulterior duplicii mai este posibilă în cazul în care autorul propunerii nu putea, înaintea încheierii procedurii scrise, să dispună de probele respective sau dacă probele propuse tardiv de adversarul său justifică completarea dosarului astfel încât să se asigure respectarea principiului contradictorialității. În ceea ce privește excepția de la normele care reglementează prezentarea propunerilor de probe, articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul de procedură impune părților să indice motivele care au determinat întârzierea în propunerea probelor. O asemenea obligație implică recunoașterea competenței instanței de a verifica temeinicia motivării întârzierii cu care au fost propuse aceste probe și, dacă este cazul, conținutul acestora din urmă, precum și, în cazul în care cererea nu este întemeiată corespunzător cerințelor legale, a competenței de a le respinge. A fortiori, aceeași concluzie este valabilă și în ceea ce privește propunerile de probe prezentate după depunerea duplicii (Hotărârea Curții din 14 aprilie 2005, Gaki Kakouri/Curtea de Justiție, C‑243/04 P, nepublicată în Recueil, punctele 32 și 33, și Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 2008, Angé Serrano și alții/Parlamentul European, T‑47/05, RecFP, p. I‑A‑2‑55 și II‑A‑2‑357, punctele 55 și 56).

213    În speță, reclamanta nu a invocat niciun motiv care a împiedicat‑o să depună documentul în discuție odată cu cererea introductivă. În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia acest document ar demonstra că afirmațiile sale în legătură cu componenta înțelegerii referitoare la carbura de calciu sub formă de granule nu ar fi ambigue, este suficient să se arate că din decizia atacată nu rezultă că Comisia a efectuat o asemenea apreciere în privința declarațiilor reclamantei. Dimpotrivă, după cum s‑a arătat deja, Comisia a ținut seama în mod pozitiv de faptul că reclamanta a fost prima întreprindere care i‑a adus la cunoștință această componentă a încălcării, remarcând totodată că reclamanta nu i‑a furnizat elemente de probă suficiente pentru această componentă a înțelegerii. Dacă se presupune că argumentația Comisiei prezentată Tribunalului cu privire la aceeași chestiune trebuie înțeleasă în sensul că aceasta invocă un caracter ambiguu al declarațiilor reclamantei, acest element, care nu a fost menționat în decizia atacată, este lipsit de pertinență pentru soluționarea litigiului și nu poate fi luat în considerare de Tribunal, astfel încât, în cazul în care, potrivit susținerilor reclamantei, propunerea sa de a depune un extras al declarației sale ar viza doar să contrazică acest din urmă argument, ea nu ar trebui admisă.

214    Astfel, în pofida considerațiilor expuse la punctul 210 de mai sus, împrejurarea că, prin declarația dată, reclamanta a informat pentru prima dată Comisia despre existența unei componente a înțelegerii referitoare la magneziul sub formă de granule constituie un element de care trebuia să se țină seama în mod pozitiv și de care Comisia a ținut seama în mod efectiv, după cum confirmă decizia atacată, la stabilirea pragului exact al reducerii cuantumului amenzii care trebuia acordată reclamantei. Totuși, în același context, trebuie să se țină seama deopotrivă, în mod negativ, de împrejurarea, care nu este contestată prin elementele invocate de reclamantă, că declarația acesteia nu permitea, în sine, Comisiei să dovedească existența acestei componente a încălcării.

215    Nu poate fi admis nici argumentul reclamantei rezumat la punctul 206 de mai sus și întemeiat pe o nelegalitate și pe o încălcare a principiului egalității de tratament în privința reducerii cuantumului amenzii acordate Degussa.

216    Trebuie amintit în această privință că, în decizia atacată, Comisia a constatat existența unei încălcări unice privind trei produse diferite, fără ca această constatare să fie contestată de reclamantă. Prin intermediul Comunicării din 2002 privind clemența, Comisia s‑a angajat, pe de o parte, după cum rezultă din cuprinsul punctului 8 din aceasta, să acorde imunitate la amenzi primei întreprinderi care îi furnizează elemente de probă care să îi permită să adopte o decizie prin care să dispună efectuarea de verificări sau să constate o încălcare a normelor de concurență și, pe de altă parte, să acorde, în conformitate cu punctul 20 și următoarele din aceasta, o reducere a cuantumului amenzii celorlalte întreprinderi care i‑au furnizat în același context elemente de probă cu o valoare adăugată semnificativă. Printre întreprinderile din această ultimă categorie se efectuează o gradare în funcție de ordinea în care întreprinderile au furnizat aceste informații, prima întreprindere având dreptul la o cotă de reducere de 30-50 %, a doua, la o cotă de reducere de 20-30 %, iar celelalte, la o cotă de reducere care poate atinge maximum 20 %.

217    În speță, reclamanta a fost prima întreprindere, după Akzo Nobel, care a depus o cerere de clemență însoțită de elemente de probă cu o valoare adăugată semnificativă, având astfel dreptul la o reducere de 30-50 %. Aceasta a beneficiat în final de o reducere de 35 %. Degussa a fost a doua întreprindere care putea invoca o reducere, iar în decizia acordată i s‑a acordat o reducere de 20 %. Prin urmare, în raport cu reclamanta, nu s‑a săvârșit nicio nelegalitate și nici nu s‑a acordat Degussa un tratament favorabil.

218    În măsura în care argumentația reclamantei trebuie înțeleasă în sensul că a fost prima care putea invoca o reducere în privința componentei înțelegerii referitoare la magneziul sub formă de granule, însă Comisia a acordat această reducere în favoarea Degussa, aceasta trebuie deopotrivă respinsă. Fiind vorba despre o încălcare unică, nu a fost vorba despre o reducere pentru o componentă a înțelegerii sau pentru cealaltă. Reducerea cuantumului amenzii trebuia să acopere, și a acoperit efectiv, întreaga amendă aplicată întreprinderii în cauză. Desigur, chestiunea produselor în privința cărora întreprinderea respectivă furnizase elemente de probă cu o valoare adăugată semnificativă era pertinentă, însă numai în scopul aprecierii gradului de valoare adăugată reprezentată de elementele furnizate, pentru a stabili cota exactă a reducerii cuantumului amenzii care trebuia acordată. Împrejurarea că reclamanta a fost prima întreprindere care a informat Comisia despre existența componentei înțelegerii referitoare la magneziul sub formă de granule nu semnifică nici că altă întreprindere, în speță Degussa, nu putea să furnizeze elemente de probă privind aceeași componentă a înțelegerii, cu o valoare adăugată semnificativă, nici că aceasta nu putea obține, pe acest temei, o reducere a cuantumului amenzii, în final inferioară celei acordate reclamantei.

219    Pentru același motive trebuie respins argumentul reclamantei, invocat în replică, prin care se exprimă îndoieli referitoare la imunitatea la amenzi acordată Akzo Nobel, având în vedere caracterul pretins vag al afirmațiilor cuprinse în declarația acesteia în legătură cu carbura de calciu sub formă de granule și pretinsa contestare a însăși existenței unei componente a încălcării referitoare la magneziul sub formă de granule. Astfel, reclamanta nu contestă că Akzo Nobel a evidențiat elemente de probă cu o valoare adăugată semnificativă în ceea ce privește carbura de calciu sub formă de pulbere, care au permis Comisiei să dispună verificări și, ulterior, să constate o încălcare unică având o componentă referitoare la acest produs. Acestea erau, în sine, suficiente pentru a justifica imunitatea la amenzi acordată Akzo Nobel.

 Analiza caracterului adecvat al cotei de reducere a cuantumului amenzii acordată reclamantei

220    Reclamanta consideră că, în privința celor trei produse vizate de încălcare, a furnizat Comisiei elemente de probă cu o valoare adăugată semnificativă și că, în consecință, ar fi trebuit să obțină o reducere având o cotă apropiată de limita superioară (50 %) a marjei prevăzute.

221    Comisia subliniază mai întâi că Comunicarea din 2002 privind clemența îi conferă o putere de apreciere în privința stabilirii cotei de reducere a cuantumului amenzii care va fi acordată unei întreprinderi pentru a recompensa cooperarea acesteia.

222    Or, din considerațiile expuse la punctul 58 de mai sus rezultă că Tribunalul are competența să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere privind cota de reducere adecvată și că, în cazul în care constată că ar fi fost adecvată o cotă diferită, în exercitarea competenței sale de fond, poate să reducă sau să majoreze cuantumul amenzii aplicate de Comisie în conformitate cu cota de reducere pe care o consideră adecvată. Pe de altă parte, având în vedere considerațiile expuse la punctele 59 și 60 de mai sus și în lipsa oricărui element sau argument al reclamantei care să poată justifica distanțarea Tribunalului de intervalul de reducere aplicabil reclamantei în conformitate cu Comunicarea din 2002 privind clemența (30-50 %), Tribunalul decide să ia în considerare acest interval. În consecință, trebuie să se stabilească dacă această cotă de 35 % aleasă de Comisie a fost adecvată sau dacă aplicarea unei cote diferite, eventual mai apropiată de limita superioară, astfel cum susține reclamanta, ar fi fost justificată.

223    În această privință, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat mai sus, data la care reclamanta a comunicat Comisiei cererea sa de clemență care conținea elemente de probă privind încălcarea, valoarea adăugată semnificativă pe care aceste elemente le reprezentau pentru dovedirea componentei încălcării referitoare la carbura de calciu sub formă de granule, precum și împrejurarea că reclamanta a fost prima întreprindere care a informat Comisia despre existența unei a treia componente a încălcării, referitoare la magneziul sub formă de granule, constituie în ansamblu elemente de care trebuie să se țină seama în mod pozitiv în vederea acestei aprecieri. În schimb, în cadrul aceleiași aprecieri, trebuie luată în considerare în mod negativ împrejurarea că elementele de probă furnizate de reclamantă nu aveau nicio valoare adăugată semnificativă în privința componentei încălcării referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere, precum și împrejurarea că reclamanta, deși a informat Comisia despre existența unei componente a înțelegerii referitoare la magneziul sub formă de granule, nu a fost în măsură să îi furnizeze elemente concrete care i‑ar fi permis să dovedească această componentă a încălcării. Aceste elemente au fost furnizate ulterior de Degussa.

224    De asemenea, trebuie arătat că, în considerentul (34) al deciziei atacate, Comisia a reținut că, după introducerea cererii sale de clemență care conținea elemente de probă, reclamanta „a continuat să coopereze, răspunzând la solicitările de informații, însă nu a furnizat în mod voluntar probe suplimentare”. Cu toate acestea, în lipsa oricărei explicații din partea Comisiei prin care să se poată arăta că reclamanta deținea alte elemente de probă pe care nu i le‑a furnizat în mod voluntar, trebuie să se concluzioneze că este vorba despre o simplă observație a Comisiei având un caracter neutru prin care se încearcă prezentarea completă a faptelor pertinente și de care nu trebuie să se țină seama nici în mod pozitiv, nici în mod negativ.

225    Astfel cum s‑a arătat deja, în considerentul (345) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, deși reclamanta furnizase elemente de probă cu o valoare adăugată semnificativă numai pentru componenta încălcării privind carbura de calciu sub formă de granule, reducerea cuantumului amenzii care trebuia să îi fie acordată ar fi avut un efect nu numai asupra părții din amendă ce reflecta participarea sa la această componentă a încălcării, ci și asupra părții din amendă ce reflecta participarea sa la componenta referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere. Este evident că acest element a jucat un rol în alegerea cotei de reducere care trebuia acordată reclamantei.

226    Astfel, în fața Tribunalului, Comisia a arătat că, având în vedere acest element, considera că s‑a arătat „mai mult decât generoasă” acordând reclamantei o cotă de reducere a cuantumului amenzii de 35 %. Comisia a adăugat că reducerea de 35 % a cuantumului amenzii care a fost acordată reclamantei corespundea unei sume de 2,7 milioane de euro, ceea ce reprezintă 70 % din partea din amenda aplicată reclamantei ce corespunde participării sale la componenta acestei încălcări privind carbura de calciu sub formă de granule. În răspunsul la o observație a reclamantei potrivit căreia, în esență, o asemenea argumentație nu poate fi conciliată cu constatarea unei încălcări unice privind trei produse distincte, Comisia a arătat că, în pofida existenței unei încălcări unice, i‑ar fi fost posibil „să facă deosebire, în funcție de valoarea adăugată a informațiilor comunicate, între diferitele elemente ale acestei înțelegeri”.

227    În legătură cu această ultimă observație a Comisiei, oarecum vagă, trebuie precizat că din considerațiile expuse la punctul 218 de mai sus rezultă că aplicarea reducerii cuantumului amenzii numai pentru partea din amendă referitoare la componenta încălcării în privința căreia reclamanta furnizase elemente de probă cu o valoare adăugată semnificativă ar fi fost contrară Comunicării din 2002 privind clemența. În orice caz, în ședință, Comisia a explicat că această observație nu trebuie înțeleasă în sensul că a afirmat contrariul.

228    Astfel, pertinența elementelor de probă ale unei încălcări în privința componentei încălcării la care nu a participat întreprinderea care le‑a furnizat nu se numără printre criteriile de care trebuie să se țină seama, potrivit punctului 23 al doilea paragraf din Comunicarea din 2002 privind clemența, pentru stabilirea nivelului de reducere al cuantumului amenzii care trebuie acordată întreprinderii respective.

229    Rezultă că, în vederea stabilirii cotei de reducere adecvate care trebuie aplicată cuantumului amenzii care trebuie impusă, pentru a recompensa reclamanta pentru cooperarea sa, nu era necesară luarea în considerare a faptului că această amendă ar sancționa participarea sa nu numai la componenta încălcării în privința căreia furnizase elemente de probă cu o valoare adăugată semnificativă, ci și la o altă componentă a aceleiași încălcări, în privința căreia reclamanta nu a furnizat asemenea elemente.

230    Mai mult, trebuie să se țină seama de informațiile privind cifrele de afaceri realizate de participanții la înțelegere în legătură cu fiecare dintre cele trei produse vizate de încălcare, astfel cum sunt menționate în considerentul (288) al deciziei atacate. Din cuprinsul acestui considerent rezultă că cifra de afaceri cumulată realizată de participanții la încălcare cu carbura de calciu sub formă de pulbere reprezintă între 45 % și 50 % din total, cifra de afaceri referitoare la carbura de calciu sub formă de granule reprezintă între 30 % și 35 % din total, iar cifra de afaceri realizată cu magneziul sub formă de granule, 20 %. Rezultă că reclamanta a furnizat Comisiei, după cum a recunoscut aceasta din urmă, elementele de probă necesare pentru a dovedi o componentă a încălcării ce reprezenta între 30 % și 35 % din cifra de afaceri globală vizată de încălcare și, în plus, i‑a atras atenția cu privire la existența unei a treia componente a aceleiași încălcări, deși nu ar fi fost în măsură să îi furnizeze elementele necesare pentru a dovedi existența acesteia.

231    Având în vedere toate aceste elemente, Tribunalul consideră că al treilea motiv trebuie admis în parte, că articolul 2 litera (c) din decizia atacată trebuie anulat întrucât, în cadrul acestuia, Comisia a stabilit cuantumul amenzii luând în considerare o cotă de reducere a cuantumului amenzii de 35 % și că, sub rezerva examinării celorlalte motive și argumente ale reclamantei care nu au fost încă analizate, trebuie să stabilească amenda aplicată acesteia la 4,35 milioane de euro, cu alte cuvinte, la un cuantum care corespunde unei cote de reducere de 43,5 % din cuantumul de bază de 7,7 milioane de euro menționat în privința reclamantei în considerentul (308) al deciziei atacate, pe care Tribunalul îl consideră adecvat în împrejurările cauzei.

 Cu privire la luarea în considerare a cooperării reclamantei în calitate de circumstanță atenuantă

232    Rămâne argumentul reclamantei potrivit căruia cooperarea acesteia cu Comisia ar fi trebuit să fie luată în considerare în calitate de circumstanță atenuantă. Este adevărat că, în cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta a formulat această argumentație numai cu titlu subsidiar, „în cazul în care Tribunalul nu ar trebui să admită” argumentația sa referitoare la încălcarea Comunicării din 2002 privind cooperarea. Totuși, având în vedere faptul că această argumentație nu a fost admisă integral, precum și faptul că, în final, reclamanta a prezentat o argumentație analogă în cadrul celui de al doilea motiv (a se vedea punctul 148 de mai sus), trebuie examinat și acest argument.

233    În această privință, trebuie amintit că, potrivit punctului 29 a patra liniuță din Orientări, Comisia va constata existența unor circumstanțe atenuante „atunci când întreprinderea implicată cooperează efectiv cu [aceasta], în afara sferei de aplicare a comunicării privind clemența și dincolo de obligațiile sale legale de a coopera”. Potrivit unei jurisprudențe constante, o reducere a cuantumului amenzii în temeiul cooperării în cadrul procedurii administrative nu este justificată decât în cazul în care comportamentul întreprinderii în cauză a permis Comisiei să constate cu mai puțină dificultate existența unei încălcări și, eventual, să îi pună capăt (Hotărârea Curții din 16 noiembrie 2000, SCA Holding/Comisia, C‑297/98 P, Rec., p. I‑10101, punctul 36, Hotărârea Curții din 10 mai 2007, SGL Carbon/Comisia, C‑328/05 P, Rep., p. I‑3921, punctul 83, și Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, BPB de Eendracht/Comisia, T‑311/94, Rec., p. II‑1129, punctul 325).

234    În speță, în măsura în care argumentul reclamantei întemeiat pe nerecunoașterea unei circumstanțe atenuante în temeiul cooperării acesteia cu Comisia privește cooperarea care a rezultat din depunerea cererii sale în sensul Comunicării din 2002 privind clemența, acesta trebuie respins. Astfel, în mod evident, nu este vorba despre o cooperare „în afara sferei de aplicare” a acestei comunicări. Cooperarea a fost evaluată de Comisie în temeiul comunicării menționate, iar Tribunalul și‑a exercitat deja controlul asupra acestei evaluări, substituind aprecierea Comisiei cu propria apreciere, ceea ce l‑a determinat să acorde reclamantei o reducere suplimentară a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.

235    În măsura în care același argument al reclamantei privește o cooperare distinctă de cea rezultată din depunerea cererii sale în temeiul Comunicării din 2002 privind clemența, acesta trebuie deopotrivă respins. Astfel, reclamanta nu a precizat nici în ce constă în mod concret această pretinsă cooperare și, cu atât mai puțin, nici în ce mod ar fi permis Comisiei să constate cu mai puțină dificultate existența unei încălcări și, eventual, să îi pună capăt.

236    Prin urmare, argumentul reclamantei trebuie respins, fiind necesară menținerea reducerii cuantumului amenzii menționate la punctul 231 de mai sus.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament și proporționalității

237    Reclamanta susține că în cadrul stabilirii cuantumului amenzii pe care i‑a impus‑o, Comisia a încălcat principiile egalității de tratament și proporționalității. Diferitele argumente pe care reclamanta le dezvoltă în acest context pot fi grupate în jurul a două critici principale, întemeiate, pe de o parte, pe lipsa unei diferențieri a cuantumului amenzii în funcție de dimensiunea întreprinderilor în cauză și în funcție de cifrele lor de afaceri, atât globale, cât și realizate pe piețele vizate de încălcare, și, pe de altă parte, pe tratamentul pretins favorabil acordat Almamet.

238    Aceste două critici vor fi examinate succesiv. Trebuie însă amintit, cu titlu introductiv, că, pentru stabilirea unor amenzi precum cele în discuție în prezenta cauză, Comisia este obligată să respecte principiile generale de drept, în special principiile egalității de tratament și proporționalității, astfel cum au fost interpretate în jurisprudența instanțelor Uniunii (Hotărârea Degussa/Comisia, punctul 66 de mai sus, punctele 77 și 79, și Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Schunk și Schunk Kohlenstoff‑Technik/Comisia, T‑69/04, Rep., p. II-2567, punctul 41). În special, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament sau al nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit, iar situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea BPB de Eendracht/Comisia, punctul 233 de mai sus, punctul 309 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit (a se vedea Hotărârea Jungbunzlauer/Comisia, punctul 70 de mai sus, punctul 226 și jurisprudența citată).

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa unei diferențieri a cuantumului amenzii în funcție de dimensiunea întreprinderilor în cauză și în funcție de cifrele lor de afaceri, atât globale, cât și realizate pe piețele vizate de încălcare

239    Reclamanta arată că, pentru a stabili cuantumul de bază al amenzii, în practica sa decizională, Comisia se întemeiază în special pe dimensiunea întreprinderii în cauză, deoarece, la participare egală la încălcare, cuantumul amenzii poate varia în funcție de dimensiunea întreprinderilor în cauză. Înseși instanțele Uniunii ar fi considerat dimensiunea relativă a întreprinderilor un criteriu esențial pentru stabilirea amenzilor în cazul participării mai multor întreprinderi la încălcare. Or, în speță, Comisia s‑ar fi făcut vinovată de o încălcare flagrantă a principiului egalității de tratament în defavoarea reclamantei. Deși reclamanta ar fi o întreprindere cu o dimensiune relativ modestă, i s‑a aplicat o amendă al cărei cuantum de bază ar echivala cu aproximativ 4 % din cifra sa de afaceri globală în anul 2006. În schimb, cuantumul de bază al amenzii aplicate Akzo Nobel și Degussa ar echivala cu aproximativ 0,05 % din cifrele lor de afaceri globale în același an.

240    În plus, reclamanta impută Comisiei o încălcare a principiului proporționalității, în sensul că aceasta nu a stabilit un cuantum de bază al amenzii care urma să îi fie aplicată inferior cel puțin cuantumului stabilit pentru Akzo Nobel, Degussa, Almamet și Novácke chemické závody. Reclamanta consideră că, întrucât cifra de afaceri pe care a generat‑o pe piețele vizate de încălcare este inferioară celei generate de Almamet și de Novácke chemické závody și că, de altfel, s‑a confruntat cu o situație economică dificilă pentru motivele dezvoltate în cadrul celui de al cincilea motiv, Comisia ar fi trebuit să rețină în cazul său, pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii, un prag al valorii vânzărilor realizate în legătură cu încălcarea inferior pragului de 17 %.

241    Reclamanta susține de asemenea că cuantumul amenzii trebuie să fie proporțional cu încălcarea, cu impactul acesteia asupra pieței, cu necesitatea de a preveni noi încălcări și cu capacitatea economică a întreprinderii în cauză. Pentru a demonstra caracterul, în opinia sa, disproporționat al cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată, reclamanta invocă situația specială a piețelor vizate de încălcare, pe care le consideră mai degrabă piețe restrânse. În același context, reclamanta susține și că rezultatele comerciale în acest sector sunt relativ modeste, cifra sa de afaceri anuală pe piețele respective ridicându‑se la aproximativ 13 milioane de euro pe an. Produsele vizate nu ar fi produse cu randament ridicat, luându‑se în considerare deopotrivă caracterul lor chimic periculos, ceea ce ar implica sarcini importante pentru asigurarea securității. Astfel, marjele care se realizează cu aceste produse sunt mici în mod normal. Reclamanta consideră că amenda care i‑a fost aplicată nu are nicio legătură cu marjele pe care i le permiteau produsele vizate de încălcare.

242    Mai mult, reclamanta efectuează diferite comparații ale cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată pentru a demonstra caracterul disproporționat al acesteia. Reclamanta arată că acest cuantum se ridică în cazul său la aproximativ 20 % din plafonul amenzii prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 (10 % din cifra sa de afaceri totală realizată în cursul exercițiului financiar precedent). În schimb, în cazul Akzo Nobel, amenda care i‑ar fi fost aplicată (dacă nu ar fi beneficiat de imunitate la amenzi) ar fi corespuns pragului de 1,1 % din plafonul prevăzut în situația acesteia. Aceeași proporție ar fi de numai 0,5 % în cazul Degussa. În plus, reclamanta amintește diferite exemple de încălcări în trecut în care amenzile aplicate întreprinderilor în cauză reprezentau o proporție mult mai mică din cifrele lor de afaceri globale și din plafoanele de amendă care le erau aplicabile.

243    Aceste argumente nu pot fi admise.

244    Mai întâi, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe diferența de dimensiune între diverșii participanți la încălcare, trebuie arătat că, astfel cum subliniază Comisia în mod întemeiat, practica sa decizională invocată de reclamantă privește cauze în care a aplicat Liniile directoare din 1998, între timp abrogate. Aceeași concluzie este valabilă și în cazul jurisprudenței invocate de reclamantă care privește în egală măsură situații în care Comisia a aplicat aceste linii directoare.

245    La punctele 1 A și 1 B, Liniile directoare din 1998 prevedeau stabilirea cuantumului de bază al amenzii în funcție de un sistem diferit față de cel prevăzut de Orientări. Concret, erau prevăzute trei intervale distincte de cuantumuri de plecare pentru încălcările puțin grave, grave și, respectiv, foarte grave.

246    În cadrul aplicării acestui sistem, Comisia a decis cu diverse ocazii să repartizeze întreprinderile care au participat la o încălcare, în funcție de cifrele lor de afaceri totale, în diferite categorii, cărora li se aplica, fiecăreia, un cuantum de bază diferit (a se vedea de exemplu Hotărârea Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, punctul 162 de mai sus, punctul 13). Această practică a Comisiei a fost aprobată de instanța Uniunii ca fiind conformă principiilor generale din dreptul Uniunii (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2006, BASF/Comisia, T‑15/02, Rec., p. II‑497, punctul 233 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, punctul 162 de mai sus, punctele 186-188). Tocmai această jurisprudență este invocată de reclamantă în susținerea argumentației.

247    Or, Comisia a abrogat, având dreptul să procedeze astfel (a se vedea punctul 74 de mai sus), Liniile directoare din 1998 și le‑a înlocuit cu Orientările, care prevăd un sistem diferit pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii. După cum s‑a arătat mai sus (a se vedea punctul 106 de mai sus), acest nou sistem implică stabilirea unui cuantum de bază al amenzii specific fiecărui participant, în funcție de valoarea vânzărilor pe care le‑a realizat în legătură cu încălcarea, astfel încât nu mai este necesară o repartizare a participanților la aceeași încălcare în diferite categorii potrivit dimensiunii fiecăruia sau o altă condiție pertinentă.

248    Pe de altă parte, după cum s‑a arătat la punctul 111 de mai sus, punctul 30 din Orientări prevede posibilitatea majorării amenzii care urmează să fie aplicată întreprinderilor a căror cifră de afaceri, în afară de bunurile și serviciile care au legătură cu încălcarea, este deosebit de mare, pentru a asigura acestei amenzi un efect suficient de disuasiv. Așadar, luarea în considerare a dimensiunii și a cifrei de afaceri globale a unei întreprinderi în vederea stabilirii cuantumului de bază al amenzii nu este total exclusă în regimul Orientărilor.

249    Totuși, Comisiei nu i se poate solicita să ia în considerare în mod sistematic aceste elemente în cadrul stabilirii cuantumului amenzii.

250    Astfel, deși din cuprinsul punctului 30 din Orientări rezultă că o majorare a amenzii care trebuie aplicată unei întreprinderi se poate dovedi necesară pentru a asigura acestei amenzi un efect suficient de disuasiv, de aici nu rezultă, invers, că o amendă care nu reprezintă un procentaj semnificativ din cifra de afaceri globală a întreprinderii în cauză nu va avea un efect suficient de disuasiv asupra acestei întreprinderi. În această privință, trebuie arătat că o amendă stabilită potrivit metodologiei definite în Orientări reprezintă, în principiu, un procentaj considerabil din valoarea vânzărilor pe care întreprinderea sancționată le‑a realizat în sectorul vizat de încălcare. Într‑adevăr, prin aplicarea amenzii, întreprinderea în cauză își va vedea profiturile în acest sector diminuate în mod semnificativ, chiar va înregistra pierderi. Deși cifra de afaceri realizată de respectiva întreprindere în acest sector nu ar reprezenta decât o mică parte din cifra sa de afaceri globală, nu se poate exclude a priori ca reducerea profiturilor realizate în acest sector sau chiar transformarea lor în pierderi să aibă un efect disuasiv, în măsura în care, în principiu, o întreprindere comercială se implică într‑un sector determinat pentru a obține profit. Astfel, punctul 30 din Orientări prevede în mod întemeiat posibilitatea Comisiei, iar nu obligația, de a majora amenda aplicată unei întreprinderi a cărei cifră de afaceri, dincolo de bunurile și serviciile care au legătură cu încălcarea, este deosebit de mare (Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctele 62-64).

251    Rezultă că, având în vedere și jurisprudența citată la punctul 112 de mai sus, comparațiile efectuate de reclamantă între cuantumurile amenzilor impuse diferitor participanți la încălcarea în litigiu ca procente din cifrele de afaceri globale ale fiecăruia nu sunt suficiente pentru a demonstra o încălcare de către Comisie în speță a principiilor egalității de tratament și proporționalității.

252    Referitor la argumentul potrivit căruia cuantumul de bază al amenzii stabilite în cazul reclamantei ar trebui să fie inferior, în cifre absolute, celui stabilit în cazul altor participanți la încălcare (a se vedea punctul 240 de mai sus), din considerentul (308) al deciziei atacate rezultă că numai în privința a două dintre întreprinderile menționate de reclamantă, Degussa și Almamet, s‑a aplicat un cuantum de bază al amenzii inferior, în cifre absolute, celui stabilit în cazul reclamantei.

253    Or, pe de o parte, în ceea ce privește cazul Degussa, acest fapt se explică prin durata participării sale la încălcare, semnificativ mai mică (patru luni) decât cea reținută în cazul reclamantei, și prin faptul că această participare viza numai o singură componentă a înțelegerii (cea referitoare la carbura de calciu sub formă de pulbere).

254    Pe de altă parte, în ceea ce privește Almamet, din considerentul (15) al deciziei atacate rezultă că cifra sa de afaceri globală în cadrul primului exercițiu financiar complet care a precedat adoptarea deciziei atacate s‑a ridicat la un cuantum de aproximativ 40-50 de milioane de euro [față de 257 de milioane de euro în cazul reclamantei; a se vedea considerentul (17) al deciziei atacate]. Mai mult, din considerentul (288) al deciziei atacate rezultă că valoarea vânzărilor pe care le‑a realizat în legătură cu încălcarea era inferioară valorii vânzărilor reclamantei. Aceeași concluzie este valabilă și în cazul duratei participării la încălcare [a se vedea considerentul (304) al deciziei atacate]. Având în vedere aceste elemente, simplul fapt că acestor două întreprinderi li s‑au aplicat un cuantum de bază al amenzii inferior, în cifre absolute, celui aplicat reclamantei nu determină nici o încălcare a principiului egalității de tratament, nici o încălcare a principiului proporționalității. În același context, trebuie arătat că argumentele reclamantei întemeiate pe situația sa economică pretins dificilă sunt examinate în continuare, în cadrul analizei celui de al cincilea motiv.

255    Nu poate fi admisă nici argumentația reclamantei întemeiată pe caracterul pretins restrâns al piețelor relevante, care nu ar permite decât realizarea unor marje reduse.

256    Desigur, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, în vederea stabilirii cuantumului amenzilor care vor fi aplicate în cazul încălcării normelor de concurență, trebuie să se țină seama de durata încălcărilor și de toate elementele de natură să intre în aprecierea gravității acestora, cum ar fi comportamentul fiecărei întreprinderi, rolul avut de fiecare dintre ele în instituirea practicilor concertate, profitul pe care l‑au putut obține din aceste practici, dimensiunea lor și valoarea mărfurilor în cauză, precum și riscul pe care îl reprezintă încălcările de acest tip (a se vedea Hotărârea Curții din 8 decembrie 2011, KME și alții/Comisia, C‑272/09 P, Rep., p. I‑12789, punctul 96 și jurisprudența citată).

257    Cu toate acestea, tot dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, deși cuantumul amenzii aplicate unei întreprinderi trebuie să fie proporțional cu durata încălcării și cu celelalte elemente de natură a fi luate în considerare la aprecierea gravității încălcării, între care se numără profitul pe care l‑a obținut întreprinderea în cauză ca urmare a practicilor sale, faptul că o întreprindere nu a obținut niciun beneficiu ca urmare a încălcării nu poate împiedica aplicarea unei amenzi, în caz contrar amenda pierzându‑și caracterul disuasiv (a se vedea Hotărârea BPB de Eendracht/Comisia, punctul 233 de mai sus, punctul 441 și jurisprudența citată).

258    Rezultă că, deși profitul pe care întreprinderea în cauză a putut să îl obțină din încălcare și, mai general, beneficiile pe care le‑a realizat pe piețele vizate de încălcare constituie un element printre altele care poate fi luat în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzii, Comisia sau instanța Uniunii, atunci când aceasta își exercită competența de fond în materie de amenzi, nu are obligația să se asigure că acest cuantum va fi direct proporțional cu beneficiile realizate de întreprinderea în cauză pe piețele în discuție ori că nu le va depăși.

259    În sfârșit, sunt lipsite de pertinență diferitele comparații efectuate de reclamantă privind cuantumurile amenzilor aplicate diverșilor participanți la înțelegerea în litigiu ca procente din plafonul amenzii aplicabile fiecăruia dintre aceștia conform articolului 23 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003. După cum reiese din jurisprudență, acest plafon este un prag de reducere care are drept consecință unică posibilă reducerea cuantumului amenzii calculat pe baza criteriilor gravității și duratei încălcării până la nivelul maxim autorizat. Aplicarea acestuia presupune că întreprinderea în cauză nu plătește toată amenda care ar fi, în principiu, datorată în baza unei aprecieri întemeiate pe criteriile respective (Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 112 de mai sus, punctul 283). Rezultă că simplul fapt că cuantumul amenzii aplicate reclamantei este mai apropiată de pragul de 10 % din cifra sa de afaceri globală în raport cu alți participanți la înțelegere nu poate constitui o încălcare a principiului egalității de tratament sau a principiului proporționalității. Astfel, acest efect este inerent interpretării plafonului de 10 % drept prag unic de reducere care se aplică după o eventuală reducere a cuantumului amenzii în temeiul unor circumstanțe atenuante sau al principiului proporționalității (a se vedea Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 163 și jurisprudența citată).

260    Având în vedere toate considerațiile de mai sus, prima critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a doua critică, întemeiată pe tratamentul pretins favorabil acordat Almamet

261    Reclamanta invocă o încălcare a principiului egalității de tratament în sensul că Comisia nu i‑a acordat o reducere de 20 % a cuantumului amenzii, astfel cum a acordat în favoarea Almamet. În același context, reclamanta invocă o încălcare a obligației de motivare.

262    În considerentul (372) al deciziei atacate, Comisia a arătat că trebuia avut în vedere faptul că Almamet era un negociant independent de dimensiuni foarte mici, care nu aparținea niciunui grup mare de societăți. Almamet ar activa în comerțul cu materiale având o valoare ridicată cu o marjă a profitului mai degrabă redusă și ar avea un „portofoliu de produse relativ concentrat”. Comisia a adăugat că „[f]aptul că amenda aplicată [are] un impact relativ ridicat asupra situației financiare a acestui tip de societate” era de asemenea luat în considerare. Comisia a concluzionat că, având în vedere aceste „caracteristici speciale” ale Almamet, considera că era adecvată o reducere a cuantumului amenzii de 20 %, întrucât Almamet ar fi, în orice caz, suficient descurajată de o amendă de acest nivel.

263    La nota de subsol 685, Comisia a făcut trimitere la punctul 37 din Orientări, care are următorul cuprins:

„Cu toate că prezentele orientări prezintă metodologia generală de stabilire a amenzilor, particularitățile unei cauze date sau necesitatea de a atinge un nivel disuasiv într‑o anumită cauză pot justifica abaterea Comisiei de la această metodologie sau de la limitele fixate la punctul (21).”

264    Rezultă că, pentru a acorda o reducere de 20 % a cuantumului amenzii aplicate Almamet, Comisia s‑a îndepărtat de la propriile orientări. Astfel cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, o asemenea îndepărtare trebuie să fie compatibilă mai ales cu principiul egalității de tratament (Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 112 de mai sus, punctul 211, Hotărârea Schunk și Schunk Kohlenstoff‑Technik/Comisia, punctul 238 de mai sus, punctul 44, și Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 2010, Amann & Söhne și Cousin Filterie/Comisia, T‑446/05, Rep., p. II‑1255, punctul 146).

265    Trebuie arătat că, în considerentul (372) al deciziei atacate, Comisia a enumerat anumite „caracteristici speciale” ale Almamet pentru a justifica reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost acordată. După cum s‑a statuat în Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus (punctele 137-141), o întreprindere care prezintă aceste caracteristici se află, din punctul de vedere al unei eventuale reduceri a amenzii, în afara cazurilor prevăzute în mod specific în Orientări, într‑o situație diferită de cea a unei întreprinderi care nu prezintă caracteristicile menționate.

266    În primul rând, trebuie amintit că articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede în special ca, pentru fiecare întreprindere care participă la o încălcare a dispozițiilor articolului 81 CE, amenda să nu depășească 10 % din cifra sa de afaceri totală realizată în cursul exercițiului financiar precedent Potrivit jurisprudenței, plafonul privind cifra de afaceri urmărește să evite ca amenzile aplicate de Comisie să fie disproporționate în raport cu importanța întreprinderii în cauză (Hotărârea Curții din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia, 100/80-103/80, Rec., p. 1825, punctul 119, și Hotărârea Curții din 7 iunie 2007, Britannia Alloys & Chemicals/Comisia, C‑76/06 P, Rep., p. I‑4405, punctul 24).

267    Or, acest plafon nu este suficient pentru a evita caracterul eventual disproporționat al amenzii aplicate în cazul unui negociant care activează în comerțul cu materiale având o valoare ridicată și cu o marjă a profitului redusă, precum Almamet. Astfel, din cauza valorii ridicate a materialelor în cauză, o asemenea întreprindere poate prezenta o cifră de afaceri disproporționat de ridicată în raport cu profiturile și cu activele sale, care vor fi singurele consacrate pentru plata amenzii.

268    În al doilea rând, din moment ce, potrivit metodologiei din Orientări, amenda este stabilită prin luarea în considerare ca punct de plecare a unei proporții din valoarea vânzărilor realizate de întreprinderea în cauză pe piața vizată de încălcare, riscul unei amenzi disproporționate, întrucât reprezintă o parte foarte importantă din cifra de afaceri globală a întreprinderii menționate, este cu atât mai ridicat în cazul unei întreprinderi care, precum Almamet, dispune de un „portofoliu de produse relativ concentrat”.

269    În al treilea rând, faptul că Almamet era o întreprindere de dimensiuni foarte mici care nu aparținea niciunui grup important este de asemenea relevant, întrucât trebuia să facă față singură amenzii, nicio altă societate nefiind responsabilă în solidar cu ea pentru plata amenzii respective sau, mai general, nefiind în măsură să îi furnizeze sprijinul în acest scop.

270    Având în vedere aceste considerații, trebuie arătat mai întâi că, spre deosebire de cele susținute de reclamantă, decizia Comisiei de a acorda Almamet o reducere a cuantumului amenzii este motivată corespunzător cerințelor legale.

271    În plus, trebuie înlăturat ca fiind lipsit de pertinență argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că Almamet nu îndeplinea, astfel cum Comisia a constatat efectiv în considerentul (371) al deciziei atacate, condițiile prevăzute la punctul 35 din Orientări pentru a beneficia de o reducere a cuantumului amenzii din cauza incapacității de plată. În această privință, trebuie amintit că tocmai în temeiul punctul 37 din Orientări Comisia a decis să acorde Almamet o reducere a cuantumului amenzii. De asemenea, este lipsit de pertinență faptul invocat de reclamantă că, după cum reiese din considerentul (152) al deciziei atacate, Almamet contestase în parte încălcarea. În ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia Almamet ar fi un conducător al încălcării, aceasta este inexactă (a se vedea punctele 94-104 de mai sus) și, chiar dacă se presupune a fi exactă, ar fi deopotrivă lipsită de pertinență.

272    În aceste condiții, trebuie examinate argumentele invocate de reclamantă pentru a demonstra că se afla într‑o situație comparabilă cu cea a Almamet și merita o reducere a cuantumului amenzii pentru același temei ca Almamet.

273    În primul rând, reclamanta susține că, la fel ca Almamet, își desfășoară activitatea pe piețele în discuție în calitate de întreprindere independentă și „relativ mică”. Aceasta adaugă că în realitate ar fi un actor mai mic decât Almamet pe piețele respective: vânzările pe care le‑ar fi realizat pe aceste piețe ar fi, potrivit Comisiei, de 10-15 milioane de euro, față de 20-25 de milioane de euro în cazul Almamet.

274    Acest argument este insuficient pentru a justifica concluzia potrivit căreia reclamanta s‑ar afla într‑o situație analogă celei în care se afla Almamet. Mai întâi, Comisia nu a luat în considerare numai dimensiunea mică a Almamet, ci faptul că era un negociant de dimensiune mică. În calitate de negociant, nu avea nicio influență asupra prețurilor produselor pe care le procura și le comercializa, ci numai asupra marjei sale de profit și, prin urmare, asupra prețului final cu care vindea produsele clienților săi. Din această cauză, valoarea vânzărilor efectuate de Almamet în legătură cu încălcarea și, mai general, cifra sa globală de afaceri ar putea părea destul de mari, deși cea mai mare proporție a veniturilor realizate astfel reprezentau sume care trebuiau plătite direct terților, cu alte cuvinte, furnizorilor Almamet. Reclamanta nu este negociant, ci comercializează în nume propriu produsele pe care le fabrică și, prin urmare, nu se află în aceeași situație.

275    În continuare, trebuie arătat că, desigur, deși reclamanta are o dimensiune globală net mai mică decât dimensiunea altor întreprinderi mari care au participat la înțelegere, există totuși o diferență majoră privind cifra de afaceri globală între aceasta și Almamet (a se vedea punctul 254 de mai sus). Mai mult, Comisia a evidențiat în mod întemeiat că dintr‑un tabel pe care reclamanta l‑a anexat la cererea introductivă reiese că, în perioada în care a fost săvârșită încălcarea, avea angajate mai mult de 600 de persoane. Astfel, este dificil ca reclamanta să fie calificată drept întreprindere de dimensiune mică.

276    În al doilea rând, reclamanta susține că, în mod asemănător Almamet, a desfășurat activități cu materii având o valoare ridicată și cu o marjă de profit foarte mică. Portofoliul acesteia de produse ar fi de asemenea foarte concentrat.

277    Trebuie să se constate că acest argument al reclamantei este menționat foarte succint și nu este susținut nici prin explicații detaliate, nici prin elemente de probă pertinente. În special, reclamanta nu a furnizat nici detalii și nici probe privind marjele sale de profit. În plus, în replică nu s‑a exprimat cu privire la afirmația Comisiei potrivit căreia deținea un portofoliu de produse care nu era comparabil cu cel deținut de Almamet.

278    Mai mult, prezintă pertinență și faptul că Almamet este un negociant de produse pe care le procură de la alte întreprinderi, în timp ce reclamanta comercializează produsele pe care le fabrică. Tocmai pentru acest motiv, după cum s‑a arătat la punctul 274 de mai sus, sunt pertinente valoarea ridicată a produselor comercializate de Almamet și marjele de profit foarte mici ale acesteia. În cazul reclamantei, care nu este negociant, ci fabricant, în lipsa unor explicații detaliate privind costurile sale de producție, pe care nu le‑a furnizat, acești doi factori nu prezintă aceeași pertinență ca în cazul Almamet.

279    În al treilea rând, reclamanta susține că amenda care i‑a fost aplicată va avea și în cazul său un impact relativ puternic asupra situației sale financiare. Reclamanta afirmă că trebuie să suporte costuri ridicate de producție, de întreținere, de depozitare și de investiții și, prin urmare, o amendă ridicată o afectează mult mai mult decât în cazul Almamet.

280    Acest argument, de altfel foarte general și fără a fi detaliat în niciun fel, trebuie deopotrivă respins pentru motivele arătate la punctul 278 de mai sus.

281    Întrucât reclamanta nu a prezentat alte argumente pentru a demonstra că se afla într‑o situație analogă celei în care se afla Almamet, trebuie, așadar, să se concluzioneze că, având în vedere diferența dintre situațiile în care se aflau, Comisia nu poate fi criticată pentru o încălcare a principiului egalității de tratament din cauză că a acordat Almamet, însă nu și reclamantei, o reducere a cuantumului amenzii pentru motivele arătate în considerentul (372) al deciziei atacate. În consecință, a doua critică trebuie respinsă, după cum trebuie respins și al patrulea motiv în totalitate. În plus, întrucât toate argumentele reclamantei care au fost examinate mai sus trebuie respinse, exercitarea competenței de fond a Tribunalului în vederea reducerii cuantumului amenzii aplicate acesteia, dincolo de reducerea menționată la punctul 231, nu se justifică.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe o omisiune nelegală a Comisiei de a acorda reclamantei o reducere a cuantumului amenzii ca urmare a lipsei capacității financiare a acesteia și a particularităților cauzei

282    Reclamanta susține că erau îndeplinite condițiile pentru o reducere semnificativă a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată în temeiul punctului 35 din Orientări sau cel puțin în temeiul punctului 37 din Orientări, având în vedere particularitățile situației sale. Aceasta impută Comisiei că nu a ținut seama în mod suficient de capacitatea sa redusă de plată, în pofida argumentației concludente pe care i‑o prezentase. Prin urmare, reclamanta consideră că Comisia a încălcat Orientările și a săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât i‑a refuzat o reducere a cuantumului amenzii. O asemenea concluzie se impune cu atât mai mult cu cât Comisia ar fi acordat Almamet o asemenea reducere, deși situația economică individuală a reclamantei ar implica un potențial de risc evident mai mare.

 Orientările

283    Punctele 35 și 37 din Orientări au următorul cuprins:

„35.      În circumstanțe excepționale, Comisia poate, la cerere, să țină seama de absența capacității de plată a unei întreprinderi într‑un anumit context social și economic. Comisia nu acordă o reducere a amenzii într‑un astfel de caz doar pe baza simplei constatări a unei situații financiare nefavorabile sau precare. Reducerea se poate acorda numai pe baza unor probe obiective potrivit cărora aplicarea unei amenzi, în condițiile stabilite de prezentele orientări, ar pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acesteia.

[…]

37.      Cu toate că prezentele orientări prezintă metodologia generală de stabilire a amenzilor, particularitățile unei cauze date sau necesitatea de a atinge un nivel disuasiv într‑o anumită cauză pot justifica abaterea Comisiei de la această metodologie sau de la limitele fixate la punctul (21).”

 Decizia atacată

284    Astfel cum rezultă din coroborarea considerentelor (363) și (373) ale deciziei atacate, reclamanta era una dintre întreprinderile care au invocat punctul 35 din Orientări în cursul procedurii administrative. După ce a menționat în considerentele (364)-(368) ale deciziei atacate unele considerații generale aplicabile tuturor întreprinderilor care au invocat acest punct, în considerentele (373) și (374) ale deciziei atacate, Comisia s‑a referit în mod special la situația reclamantei, arătând următoarele:

„(373) Analiza datelor financiare comunicate de Donau Chemie […] conduce la concluzia că întreprinderea este viabilă și prezintă un risc scăzut de faliment. Pe de altă parte, amenda nu este de natură să pună iremediabil în pericol viabilitatea sa economică și să îi devalorizeze complet activele. În consecință, cererea Donau Chemie privind capacitatea de plată se respinge.

(374) Donau Chemie a invocat frecvent anul catastrofal 2005, când centrala sa electrică a fost distrusă, însă acest eveniment nu pune în pericol viabilitatea acesteia în sensul de a nu putea să plătească amenda aplicată prin prezenta decizie.”

 Observații introductive cu privire la punctul 35 din Orientări

285    S‑a statuat în mod repetat că, în principiu, Comisia nu este obligată ca, la stabilirea cuantumului amenzii, să țină seama de situația financiară precară a unei întreprinderi, având în vedere că recunoașterea unei asemenea obligații ar echivala cu conferirea unui avantaj concurențial nejustificat întreprinderilor care sunt cel mai puțin adaptate condițiilor pieței (Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 112 de mai sus, punctul 327, Hotărârea Tribunalului din 19 martie 2003, CMA CGM și alții/Comisia, T‑213/00, Rec., p. II‑913, punctul 351, și Hotărârea Tokai Carbon și alții, punctul 110 de mai sus, punctul 370).

286    Pe de altă parte, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că faptul că o măsură adoptată de o autoritate a Uniunii provoacă falimentul sau lichidarea unei anumite întreprinderi nu este interzis ca atare de dreptul Uniunii. Astfel, lichidarea unei întreprinderi sub forma sa juridică în cauză, chiar dacă poate aduce atingere intereselor financiare ale proprietarilor, ale acționarilor sau ale deținătorilor de părți sociale, nu înseamnă totuși că și elementele personale, materiale și nemateriale reprezentate de întreprindere și‑ar pierde la rândul lor valoarea (Hotărârea Tokai Carbon și alții, punctul 110 de mai sus, punctul 372, Hotărârea Tribunalului din 29 noiembrie 2005, Heubach/Comisia, T‑64/02, Rec., p. II‑5137, punctul 163, și Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 2010, BST/Comisia, T‑452/05, Rec., p. II‑1373, punctul 96).

287    Nu se poate admite că, prin adoptarea punctului 35 din Orientări, Comisia și‑a impus o obligație care ar fi contrară acestei jurisprudențe. Ca dovadă a acestui fapt, punctul menționat nu se referă la falimentul unei întreprinderi, ci vizează o situație, survenită „într‑un anumit context social și economic”, în care aplicarea unei amenzi „ar pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acesteia” (Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 188, și Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 96).

288    Rezultă că simplul fapt că aplicarea unei amenzi pentru încălcări ale normelor de concurență riscă să provoace falimentul întreprinderii în cauză nu este suficient în ceea ce privește aplicarea punctului 35 din Orientări. Astfel, rezultă din jurisprudența citată la punctul 286 de mai sus că, deși un faliment aduce atingere intereselor financiare ale proprietarilor sau ale acționarilor vizați, acesta nu presupune în mod necesar dispariția întreprinderii în cauză. Ea poate continua să existe ca atare, fie în cazul recapitalizării societății declarate în faliment, ca persoană juridică ce asigură operarea întreprinderii menționate, fie în cazul preluării globale a elementelor sale de activ și, prin urmare, a întreprinderii ca entitate care exercită o activitate economică de către o altă entitate. O astfel de preluare globală poate interveni fie printr‑o cumpărare voluntară, fie printr‑o vânzare forțată a activelor societății în faliment, cu continuarea activității (Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 189, și Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 97).

289    În consecință, punctul 35 din Orientări trebuie interpretat, în special în privința trimiterii la devalorizarea completă a activelor întreprinderii, ca având în vedere situația în care preluarea întreprinderii sau cel puțin a activelor sale, menționată la punctul 288 de mai sus, pare improbabilă, chiar imposibilă. Într‑o asemenea ipoteză, elementele care alcătuiesc activul întreprinderii în faliment vor fi oferite spre vânzare unul câte unul și este probabil că multe dintre acestea nu își vor găsi cumpărător sau, în cel mai bun caz, nu vor fi vândute decât la un preț semnificativ redus, astfel încât pare legitim să se facă referire, ca la punctul 35 din Orientări, la o devalorizare completă a acestora (Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 190, și Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 98).

290    În plus, trebuie amintit că aplicarea punctului menționat din Orientări necesită de asemenea, potrivit modului său de redactare, un „anumit context social și economic”. Potrivit jurisprudenței, un asemenea context este reprezentat de consecințele pe care plata unei amenzi le poate avea, în special pe planul unei creșteri a șomajului sau al unei deteriorări a sectoarelor economice aflate în amonte sau în aval față de întreprinderea în cauză (Hotărârea Curții din 29 iunie 2006, SGL Carbon/Comisia, C‑308/04 P, Rec., p. I‑5977, punctele 105 și 106, și Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 192).

291    În cazul în care sunt îndeplinite condițiile avute în vedere la punctele 289 și 290, se poate susține efectiv că aplicarea unei amenzi, care ar risca să provoace dispariția întreprinderii în cauză, este contrară principiului proporționalității, pe care Comisia trebuie să îl respecte de fiecare dată când decide să aplice amenzi în temeiul dreptului concurenței (Hotărârea Novácke chemické závody/Comisia, punctul 74 de mai sus, punctul 193, și Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 100).

292    În plus, întrucât Comisia se referă în argumentația sa la puterea largă de apreciere pe care i‑ar conferi‑o punctul 35 din Orientări, pe de o parte, trebuie arătat că nu trebuie să se acorde o importanță deosebită utilizării, în cuprinsul punctului menționat, a termenului „poate” în loc de „trebuie”. Acest termen nu poate fi interpretat în sensul posibilității Comisiei de a refuza în mod arbitrar o reducere a cuantumului amenzii atunci când sunt îndeplinite toate condițiile enunțate la punctul respectiv, iar o asemenea reducere apare ca fiind compatibilă cu principiile generale de drept a căror respectare se impune în materia stabilirii cuantumului amenzii. El constituie mai degrabă un indiciu suplimentar al flexibilității pe care Comisia trebuie să o manifeste atunci când adoptă reguli de conduită indicative precum Orientările (Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 48).

293    Pe de altă parte, trebuie amintit că, în temeiul competenței de fond de care dispune în materie de amenzi (a se vedea punctul 58 de mai sus), Tribunalul poate substitui aprecierea Comisiei cu propria apreciere și în ceea ce privește examinarea chestiunii dacă reclamanta trebuie să beneficieze de o reducere a cuantumului amenzii în temeiul punctului 35 din Orientări.

294    Prin urmare, având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se examineze dacă, astfel cum susține reclamanta, argumentația pe care a prezentat‑o Comisiei justifica o reducere a cuantumului amenzii în temeiul punctului menționat.

 Cu privire la aplicarea punctului 35 din Orientări

295    Reclamanta susține că întregul său grup de întreprinderi se află într‑o situație economică extrem de dificilă. Aceasta s‑a reflecta în rezultatul activităților obișnuite, care ar s‑ar fi aflat în recul net, de la 7,016 milioane de euro în exercițiul financiar 2007 la doar 1,686 milioane de euro în exercițiul financiar 2008. Rezultatul anual consolidat al grupului reclamantei ar evidenția deopotrivă o deteriorare netă, pierderea aferentă bilanțului pentru exercițiul financiar din intervalul 30 septembrie 2007-30 septembrie 2008 depășind 2 milioane de euro. În plus, îndatorarea netă a grupului reclamantei ar fi crescut de la 14,2 milioane de euro în exercițiul financiar 2005 la 30,4 milioane de euro în exercițiul financiar 2008. Reclamanta adaugă că în special ramura întreprinderii acesteia privind activitatea de producție a carburii de calciu este deficitară de mai mulți ani. Pierderile acumulate în intervalul 1999-2006 s‑ar ridica la 15,94 milioane de euro.

296    Reclamanta amintește de asemenea că în procedura administrativă a atras deja atenția asupra faptului că centrala sa hidroelectrică privată de la Wiesberg (Austria) fusese complet distrusă în anul 2005 din cauza unei inundații. Funcționarea unității sale de producție a carburii de calciu din Landeck (Austria) ar depinde de energia electrică produsă de centrala de la Wiesberg și nu ar fi putut să fie salvată decât în urma unui ajutor financiar acordat de autoritățile austriece. Totuși, reclamanta a trebuit să suporte ea însăși o mare parte a cheltuielilor de reconstrucție a acestei centrale electrice. Din cauza acestei catastrofe naturale, reclamanta ar fi suferit în anul 2005 un prejudiciu de aproximativ 20 de milioane de euro și acesta și‑ar fi produs efectele asupra rezultatului negativ al uzinei din Landeck, care, în anul 2005, s‑ar fi ridicat la − 11,92 milioane de euro, continuând a avea un impact asupra sănătății financiare a reclamantei.

297    Mai mult, reclamanta prezintă în detaliu proiectele importante de investiții care vor deveni în curând necesare în mai multe locuri de implantare a întreprinderii sale. În ansamblu, investițiile prevăzute pentru unitatea de producție din Landeck până în anul 2016 ar trebui să atingă 20,17 milioane de euro și ar fi absolut necesare pentru menținerea acestei unități și, pe termen lung, a locurilor de muncă dependente de aceasta. În lipsa unor fonduri proprii ale reclamantei, acestea ar trebui finanțate prin împrumuturi. Impunerea amenzii în litigiu, pe care reclamanta trebuie să o finanțeze tot printr‑un împrumut, ar împiedica‑o să obțină creditele necesare, i‑ar agrava situația economică deja precară și ar determina slăbirea sa considerabilă în calitate de concurent pe piețele relevante ale carburii de calciu. În plus, amenda ar determina închiderea parțială sau totală a unor unități de producție importante ale reclamantei și, prin urmare, pierderea a numeroase locuri de muncă.

298    Reclamanta se referă în special la situația unității sale de producție din Landeck, în care sunt angajate direct 70 de persoane și de care ar depinde indirect și alte locuri de muncă. Aceasta susține că, în anul 2006, efectuase un calcul comparativ al rezultatelor economice pe care le‑ar obține în cazul continuării activității desfășurate de această unitate și în ipoteza închiderii, cu vânzarea către terți a energiei electrice produse la centrala de la Wiesberg, în mod normal destinată utilizării de către unitatea de producție din Landeck. Acest calcul ar fi demonstrat că o continuare a activității acestei unități ar fi condus la pierderi de 513 000 de euro, în timp ce în cazul închiderii acesteia și al vânzării energiei electrice către terți ar fi obținut un rezultat pozitiv de 773 000 de euro. Totuși, conștientă de responsabilitatea sa socială, nu ar fi închis încă unitatea de producție din Landeck. Or, impunerea amenzii în litigiu ar lipsi de orice bază fabricarea carburii de calciu la unitatea de producție din Landeck și ar determina închiderea acesteia.

299    În raport cu această argumentație a reclamantei, trebuie amintit că, în Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus (punctul 112), Tribunalul s‑a pronunțat în sensul că, în vederea aplicării punctului 35 din Orientări, nu ar fi suficient să se demonstreze că întreprinderea în cauză ar fi declarată în faliment în cazul impunerii unei amenzi. Potrivit modului de redactare a acestui punct, trebuie să existe „probe obiective potrivit cărora aplicarea unei amenzi […] ar pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acesteia”, ceea ce nu se întâmplă în mod automat în ipoteza unui faliment al societăților care operează întreprinderea în cauză. Prin urmare, un reclamant poate să invoce aplicarea acestui punct din Orientări numai dacă a furnizat probe obiective ale acestei eventualități, ceea ce constituie o condiție esențială a aplicării sale.

300    Or, în speță trebuie să se constate că reclamanta nici măcar nu a afirmat și nici nu a dovedit că impunerea amenzii în litigiu i‑ar determina falimentul. Cu atât mai puțin, ea nu a demonstrat și nici măcar nu a afirmat că, în ipoteza unui faliment, activele sale ar fi complet devalorizate, după cum prevede punctul 35 din Orientări.

301    Astfel, din argumentele reclamantei rezumate la punctul 295 de mai sus reiese că rezultatul activităților sale normale, chiar dacă aflate într‑un recul net, a rămas pozitiv în exercițiul financiar 2008. Cu alte cuvinte, reclamanta a înregistrat profit, iar nu pierderi. În ceea ce privește rezultatul consolidat negativ atât în anul 2007, cât și în anul 2008 și indiferent dacă este permisă luarea acestuia în considerare în vederea aplicării punctului 35 din Orientări, întrucât nu privește numai reclamanta, în calitate de entitate juridică, ci și alte entități din grupul acesteia a căror integrare în unitatea economică pe care o constituie întreprinderea reclamantei nu este precizată, din bilanțul comparativ al acestor două exerciții financiare pe care reclamanta l‑a anexat la cererea introductivă reiese că, în pofida pierderilor înregistrate, capitalul reclamantei a rămas intact, întrucât rezervele erau suficiente pentru a absorbi pierderile. În plus, același document prevede că în anul 2008 a avut loc o ușoară ameliorare a situației, pierderea adusă bilanțului ajungând de la 2,63 milioane de euro la 2,17 milioane de euro.

302    În ceea ce privește afirmațiile sale referitoare la caracterul deficitar al ramurii întreprinderii sale care este activă în producția de carbură de calciu, la distrugerea centralei hidroelectrice de la Wiesberg și la situația unității de producție din Landeck, reclamanta nu explică pertinența acestora în vederea aplicării punctului 35 din Orientări. Acest punct privește capacitatea de plată a întregii întreprinderi în cauză, iar nu a anumitor sectoare ale acesteia. Or, reclamanta nu a afirmat că pretinsele dificultăți economice ale unității de producție din Landeck erau cele care puteau determina falimentul. În plus, trebuie arătat că, chiar dacă se presupune că reclamantei i se acordă o reducere a cuantumului amenzii, nimic nu garantează că, în schimb, aceasta nu va închide unitatea de producție din Landeck, cu atât mai mult cu cât susține că o asemenea eventualitate i‑ar aduce un beneficiu.

303    În sfârșit, reclamanta însăși arată că centrala hidroelectrică de la Wiesberg, distrusă în anul 2005, a putut să fie reabilitată între timp grație susținerii financiare din partea autorităților austriece. Prin urmare, Comisia nu poate fi criticată că, în considerentul (374) al deciziei atacate, a constatat că acest eveniment nu putea să mai pună în pericol viabilitatea reclamantei.

304    Din considerațiile de mai sus rezultă că, în mod întemeiat și fără a încălca punctul 35 din Orientări, Comisia a respins cererea de reducere a cuantumului amenzii reclamantei. În aceste condiții, trebuie să se examineze dacă o asemenea reducere ar fi putut fi justificată în temeiul punctului 37 din Orientări, pe care reclamanta îl invocă deopotrivă în argumentația sa.

 Cu privire la aplicarea punctului 37 din Orientări

305    Întemeindu‑se pe argumentele rezumate la punctele 296-298 de mai sus, reclamanta susține că, din cauza „particularităților” situației sale, Comisia ar fi trebuit cel puțin să îi acorde o reducere a cuantumului amenzii în temeiul punctului 37 din Orientări, astfel cum a procedat în cazul Almamet. În plus, reclamanta reiterează cu aceeași ocazie argumentele sale întemeiate pe o încălcare a principiului egalității de tratament și a obligației de motivare, întrucât i s‑a refuzat o reducere a cuantumului amenzii, deși o asemenea reducere fusese acordată Almamet. Totuși, aceste argumente trebuie respinse pentru motivele arătate deja la punctele 261-281 de mai sus.

306    În această privință, trebuie arătat că Orientările prevăd o normă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care Comisia nu se poate îndepărta, într‑un caz specific, fără a oferi motive compatibile cu principiul egalității de tratament (Hotărârea Curții din 18 mai 2006, Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, C‑397/03 P, Rec., p. I‑4429, punctul 91 și jurisprudența citată, și Hotărârea KME Germany și alții/Comisia, punctul 58 de mai sus, punctul 127). În consecință, nu se poate exclude ca, într‑un caz specific, Comisia să fie obligată să se îndepărteze de la propriile orientări, cu condiția să aibă motive compatibile cu principiile generale de drept pe care trebuie să le respecte cu ocazia stabilirii cuantumului amenzii, inclusiv, printre altele, principiul egalității de tratament (Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 42).

307    Astfel, în conformitate cu ierarhia normelor, prin intermediul unei reguli de conduită internă pe care și‑o impune, o instituție a Uniunii nu poate să renunțe integral la exercitarea unei puteri discreționare care îi este conferită de o dispoziție precum, în speță, articolul 23 din Regulamentul nr. 1/2003 (a se vedea Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 43 și jurisprudența citată).

308    Trebuie amintit și că, pentru a stabili amenzile care trebuie aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, Comisia are obligația să respecte, printre altele, principiul proporționalității. Or, orientările în materia stabilirii amenzilor, care nu lasă Comisiei flexibilitatea de a alege un cuantum adecvat în fiecare caz specific, nu ar fi compatibile cu principiul proporționalității în măsura în care ar putea conduce la impunerea de amenzi care depășesc cu mult ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge obiectivul urmărit sau, invers, amenzi care au un cuantum vădit insuficient în acest scop (Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 139 de mai sus, punctul 45).

309    Astfel, la punctul 37 din Orientări, Comisia și‑a rezervat în mod întemeiat dreptul de a se îndepărta de la metoda care este prevăzută la acest punct pentru stabilirea cuantumului amenzii și, în consecință, dreptul de a stabili într‑un anumit caz o amendă având un cuantum diferit de cel care ar fi rezultat din aplicarea acestei metode, dacă particularitățile cazului vizat o impun. Or, un asemenea cuantum poate fi atât superior, cât și inferior celui calculat potrivit metodei prevăzute în Orientări.

310    Pe de altă parte, Tribunalul, având în materie o competență de fond care îi permite să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și care, mai mult, nu este legat de Orientări, ci poate să de îndepărteze de acestea, trebuind să explice în hotărâre motivele pentru această îndepărtare (punctul 60 de mai sus), are dreptul să ajusteze cuantumul amenzii la un nivel inferior celui rezultat din aplicarea Orientărilor dacă împrejurările cauzei cu care este sesizat o justifică. Este însă necesar ca reclamantul să invoce motive pertinente care pot justifica o asemenea reducere și să le susțină cu probe (a se vedea în acest sens Hotărârea KME Germany și alții/Comisia, punctul 58 de mai sus, punctul 131).

311    Or, în speță, niciun element din argumentația prezentată de reclamantă în cadrul prezentului motiv nu justifică o intervenție a Tribunalului în sensul reducerii cuantumului amenzii. Dificultățile economice invocate de reclamantă, chiar dacă se presupun a fi dovedite, nu demonstrează, după cum s‑a arătat deja, că aceasta se confruntă cu un risc de faliment sau cu o devalorizare totală a activelor sale. Având în vedere și jurisprudența citată la punctele 285 și 286 de mai sus, acestea nu pot justifica, în sine, o reducere a cuantumului amenzii în cadrul exercitării de către Tribunal a competenței de fond.

312    În ceea ce privește restul argumentației, care se referă la dificultățile unității de producție din Landeck, trebuie să se constate că reclamanta nu a dovedit existența unei legături reale între reducerea cuantumului amenzii solicitate și supraviețuirea unității în discuție și a locurilor de muncă dependente de aceasta. După cum s‑a arătat deja, nimic nu împiedică reclamanta să decidă, în orice moment, închiderea acestei unități de producție, chiar dacă i‑ar fi acordată o reducere a cuantumului amenzii. În aceste condiții, trebuie să se concluzioneze că aceste argumente nu justifică nici exercitarea competenței de fond de către Tribunal în sensul reducerii cuantumului amenzii.

313    Întrucât trebuie respinse toate argumentele invocate de reclamantă în cadrul celui de al cincilea motiv, se impune respingerea acestui motiv și concluzia că nu se justifică exercitarea de către Tribunal a competenței sale de fond pentru a acorda reclamantei, pe acest temei, o reducere suplimentară a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.

314    Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie anulat articolul 2 litera (c) din decizia atacată în măsura în care în acesta Comisia a stabilit cuantumul amenzii luând în considerare o cotă de reducere a cuantumului amenzii de 35 %, cuantumul amenzii aplicate reclamantei trebuie stabilit la 4,35 milioane de euro, Tribunalul considerându‑l, în exercitarea competenței sale de fond, adecvat având în vedere împrejurările cauzei, în special cele privind gravitatea și durata încălcării constatate de Comisie, precum și resursele globale ale reclamantei, iar acțiunea trebuie respinsă în rest.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

315    Potrivit articolului 87 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, Tribunalul poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.

316    Întrucât acțiunea a fost admisă în parte, se va face o apreciere justă a împrejurărilor cauzei, stabilindu‑se că reclamanta va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și 90 % din cele ale Comisiei. Comisia va suporta 10 % din propriile cheltuieli de judecată și 10 % din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

declară și hotărăște:

1)      Stabilește la 4,35 milioane de euro cuantumul amenzii aplicate Donau Chemie AG în temeiul articolului 2 litera (c) din Decizia C(2009) 5791 final a Comisiei din 22 iulie 2009 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39.396 − Reactivi pe bază de carbură de calciu și de magneziu pentru industriile oțelului și gazului).

2)      Respinge în rest acțiunea.

3)      Donau Chemie suportă 90 % din propriile cheltuieli de judecată, precum și 90 % din cele ale Comisiei Europene. Comisia suportă 10 % din propriile cheltuieli de judecată și 10 % din cheltuielile de judecată efectuate de Donau Chemie.

Czúcz Labucka Gratsias

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 mai 2014.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o stabilire eronată a cuantumului de bază al amenzii

Observații introductive

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o apreciere eronată a cotei de piață cumulate a participanților la înțelegere, ce rezultă dintr‑o eroare în definirea piețelor relevante

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe omisiunea Comisiei de a ține seama de lipsa unui impact al încălcării asupra pieței

Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe aprecierea eronată a importanței economice a pieței relevante

Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe aprecierea eronată a gravității relative a participării reclamantei la încălcare

Cu privire la al cincilea aspect, întemeiat pe omisiunea Comisiei de a lua în considerare faptul că reclamanta a participat numai la anumite componente ale încălcării

Cu privire la al șaselea aspect, întemeiat pe o eroare de drept și pe o încălcare a obligației de motivare în ceea ce privește stabilirea taxei de intrare

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe omisiunea nelegală a Comisiei de a lua în considerare, în favoarea reclamantei, unele circumstanțe atenuante

Observații introductive

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe neaplicarea acordurilor în litigiu, pe lipsa îmbogățirii reclamantei și pe lipsa unui prejudiciu pentru consumatori

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe neluarea în considerare a cooperării efective a reclamantei

Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe neluarea în considerare a recunoașterii și a regretului exprimat de reclamantă

Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe neluarea în considerare a măsurilor de conformare introduse de reclamantă

Cu privire la al cincilea aspect, întemeiat pe neluarea în considerare a situației de criză din sectorul producției de carbură de calciu și a situației reclamantei însăși

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea Comunicării din 2002 privind clemența

Comunicarea din 2002 privind clemența

Decizia atacată

Observații introductive

Cu privire la data comunicării de către reclamantă Comisiei a elementelor de probă

Cu privire la valoarea adăugată a elementelor furnizate de reclamantă în privința carburii de calciu sub formă de granule

Cu privire la valoarea adăugată a elementelor furnizate de reclamantă în privința carburii de calciu sub formă de pulbere

Cu privire la valoarea adăugată a elementelor furnizate de reclamantă în privința magneziului sub formă de granule

Analiza caracterului adecvat al cotei de reducere a cuantumului amenzii acordată reclamantei

Cu privire la luarea în considerare a cooperării reclamantei în calitate de circumstanță atenuantă

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament și proporționalității

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa unei diferențieri a cuantumului amenzii în funcție de dimensiunea întreprinderilor în cauză și în funcție de cifrele lor de afaceri, atât globale, cât și realizate pe piețele vizate de încălcare

Cu privire la a doua critică, întemeiată pe tratamentul pretins favorabil acordat Almamet

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe o omisiune nelegală a Comisiei de a acorda reclamantei o reducere a cuantumului amenzii ca urmare a lipsei capacității financiare a acesteia și a particularităților cauzei

Orientările

Decizia atacată

Observații introductive cu privire la punctul 35 din Orientări

Cu privire la aplicarea punctului 35 din Orientări

Cu privire la aplicarea punctului 37 din Orientări

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: germana.