Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 27 octombrie 2021 – Egis Bâtiments International și InCA/Parlamentul

(Cauza T-610/20)1

(„Clauză compromisorie – Proiect de extindere și de modernizare a clădirii Konrad Adenauer din Luxembourg – Acord tranzacțional – Clauză de confidențialitate – Principiul bunei-credințe – Răspundere contractuală”)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamante: Egis Bâtiments International (Montreuil, Franța), InCA – Ingénieurs Conseils Associés Sàrl (Niederanven, Luxemburg) (reprezentanți: A. Rodesch și R. Jazbinsek, avocați)

Pârât: Parlamentul European (reprezentanți: A. Caiola și L. Chrétien, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 272 TFUE și având ca obiect, pe de o parte, constatarea încălcării de către Parlament a articolului VIII din acordul tranzacțional din 9 aprilie 2019, precum și a obligației de bună-credință în executarea convențiilor consacrată la articolul 1134 din Codul civil luxemburghez și, pe de altă parte, obligarea acestuia la plata unei sume de 100 000 de euro în temeiul aceluiași acord sau, în subsidiar, a oricărei alte sume ce va fi stabilită ex aequo et bono

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Egis Bâtiments International și InCA – Ingénieurs Conseils Associés Sàrl la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1     JO C 390, 16.11.2020.