HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)

25 septembrie 2014

Cauza T‑86/13 P

Diana Grazyte

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Funcție publică – Agenți temporari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiție prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut – Perioadă de referință de 10 ani – Funcții într‑o organizație internațională”

Obiect:      Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 5 decembrie 2012, Grazyte/Comisia (F‑76/11, RepFP, EU:F:2012:173), prin care se solicită anularea acestei hotărâri

Decizie:      Respinge recursul. Doamna Diana Grazyte suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentului recurs.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare – Servicii efectuate pentru un alt stat sau pentru o organizație internațională – Noțiune – Servicii efectuate în cadrul Fundației Europene de Formare (ETF) și de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) – Includere

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1)]

2.      Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare – Reședința obișnuită în afara statului membru de repartizare în perioada de referință – Calcularea perioadei – Neutralizarea perioadelor de serviciu efectuate pentru un stat sau pentru o organizație internațională – Admisibilitate

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (b)]

3.      Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare – Temei bazat pe elemente obiective – Luarea în considerare a motivelor care au determinat persoana în cauză să părăsească țara a cărei cetățenie o are sau a avut‑o – Absență

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (b)]

1.      Fundația Europeană de Formare (ETF) și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), în calitate de organisme create de Uniune, trebuie să fie calificate drept organizații internaționale, în sensul articolului 4 alineatul (1) din anexa VII la statut.

De altfel, întrucât activitățile exercitate la Comisie sunt considerate servicii efectuate pentru o organizație internațională, în sensul dispoziției amintite, o soluție diferită în ceea ce privește organismele Uniunii nu poate fi justificată în niciun fel.

(a se vedea punctele 33-35)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 10 octombrie 1989, Atala‑Palmerini/Comisia, 201/88, Rec., EU:C:1989:365, punctul 6

Tribunal: Hotărârea din 30 martie 1993, Vardakas/Comisia, T‑4/92, Rec., EU:T:1993:29, punctul 47, și Hotărârea din 3 mai 2001, Liaskou/Consiliul, T‑60/00, RecFP, EU:T:2001:129, punctele 49 și 50

2.      În ceea ce privește condițiile de acordare a indemnizației de expatriere, potrivit articolului 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut, funcționarul trebuie să demonstreze că a locuit în mod obișnuit în afara teritoriului european al statului de repartizare, a cărui cetățenie o are sau a avut‑o, pentru alte motive decât exercitarea atribuțiilor în serviciul unui stat sau al unei organizații internaționale. În cazul în care funcționarul a locuit efectiv în mod obișnuit în afara teritoriului statului de repartizare, dar fiind în serviciul unui stat sau al unei organizații internaționale, nu se poate considera că funcționarul respectiv a întrerupt legăturile durabile stabilite cu țara de repartizare a cărei cetățenie o are sau a avut‑o. Prin urmare, simplul fapt de a fi fost, în perioada de referință de 10 ani, în serviciul unui stat sau al unei organizații internaționale înlătură prezumția potrivit căreia legăturile durabile stabilite cu țara de repartizare a cărei cetățenie o are sau a avut‑o persoana în cauză pot fi considerate ca fiind întrerupte.

Prin urmare, la calcularea perioadei de referință de 10 ani, va trebui să se ia în considerare, prin neutralizarea acestora, perioadele în care persoana în cauză a exercitat atribuții în serviciul unui stat sau al unei organizații internaționale, ceea ce determină o prelungire analogă a perioadei de referință. Astfel, o abordare care implică să nu se deducă nicio consecință, în ceea ce privește delimitarea perioadei respective, din faptul că o activitate în numele unui stat sau al unei organizații internaționale a fost efectuată ar încălca atât textul, cât și finalitatea articolului 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut, întrucât aceasta ar rezulta în practică din asimilarea unei astfel de activități cu activitatea efectuată pentru orice alt angajator.

(a se vedea punctele 50, 51 și 54)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 24 ianuarie 2008, Adam/Comisia, C‑211/06 P, RepFP, EU:C:2008:34, punctul 41 și jurisprudența citată

Tribunal: Hotărârea din 27 septembrie 2000, Lemaître/Comisia, T‑317/99, RecFP, EU:T:2000:218, punctul 59

3.      Nu reiese nicidecum din modul de redactare a articolului 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut că motivele care au determinat mutarea sau decizia de a rămâne în noua țară trebuie luate în considerare în vederea acordării indemnizației de expatriere. Astfel, o examinare pe fond a diferitor motive care au determinat persoana în cauză să părăsească țara a cărei cetățenie o are sau a avut‑o și să se stabilească în altă țară s‑ar întemeia în mod necesar pe aprecieri cu caracter subiectiv, ceea ce este ireconciliabil atât cu modul de redactare, cât și cu obiectivele dispoziției amintite.

De altfel, nu se poate deduce nicidecum din articolul 4 din anexa VII la statut că autorii acestuia au avut intenția de a conferi o importanță deosebită momentului în care a avut loc transferul reședinței în afara statului a cărui cetățenie o are sau a avut‑o persoana în cauză sau motivelor care au stat la baza unui astfel de transfer.

(a se vedea punctele 56, 58 și 78)

Trimitere la:

Tribunal: Hotărârea din 8 aprilie 1992, Costacurta Gelabert/Comisia, T‑18/91, Rec., EU:T:1992:56, punctul 42, și Hotărârea din 13 aprilie 2000, Reichert/Parlamentul, T‑18/98, RecFP, EU:T:2000:113, punctul 25