Language of document : ECLI:EU:T:2021:632

Cauza T116/20

Società agricola Vivai Maiorana Ss și alții

împotriva

Comisiei Europene

 Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 29 septembrie 2021

„Agricultură – Regulamentul (UE) 2016/2031 – Măsuri de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor – Lista organismelor dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pentru Uniune – Prag de la care prezența unui organism dăunător reglementat care nu este de carantină pentru Uniune pe plantele destinate plantării are un impact economic inacceptabil – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 – Asociații profesionale – Acțiune în anulare – Calitate procesuală activă – Admisibilitate – Proporționalitate – Obligația de motivare”

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare directă – Criterii – Regulament de punere în aplicare al Comisiei care stabilește lista organismelor dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pentru Uniune – Regulament care stabilește de asemenea praguri de prezență a unor astfel de organisme pe plantele destinate plantării – Acțiune formulată de o societate pepinieristă și de asociații reprezentative de producători care lucrează în diverse activități agricole – Afectare directă a fiecăreia dintre reclamante de părți diferite din anexa IV la regulamentul atacat

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul 2019/2072 al Comisiei, anexa IV, părțile A, B, C, F, I și J)

(a se vedea punctele 32, 34-39, 41, 42, 45-50 și 54)

2.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Condiții de admisibilitate – Interesul de a exercita acțiunea – Acțiune care poate aduce un beneficiu reclamantului

(art. 263 TFUE)

(a se vedea punctul 56)

3.      Agricultură – Armonizarea legislațiilor – Regim fitosanitar – Măsuri de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor – Regulamentul 2016/2031 – Punere în aplicare a Regulamentului 2016/2031 prin Regulamentul de punere în aplicare 2019/2072 – Regulament de punere în aplicare al Comisiei care stabilește lista organismelor dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pentru Uniune – Regulament care stabilește de asemenea praguri de prezență a unor astfel de organisme pe plantele destinate plantării – Obligație în sarcina operatorilor profesioniști de însănătoșire prin selecție genetică a plantelor destinate plantării – Lipsă

[art. 263 TFUE; Regulamentul 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 36 lit. (e) și (f) și art. 37 alin. (8); Regulamentul 2019/2072 al Comisiei, anexa IV, părțile A, B, C, F, I și J; Directiva 2000/29 a Consiliului; Decizia 2004/869 a Consiliului]

(a se vedea punctele 81, 85-92, 94, 96-98, 101, 103, 104, 109-111, 113-121, 123-130 și 141-143)

4.      Agricultură – Armonizarea legislațiilor – Regim fitosanitar – Măsuri de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor – Regulamentul 2016/2031 – Punere în aplicare a Regulamentului 2016/2031 prin Regulamentul de punere în aplicare 2019/2072 – Regulament de punere în aplicare al Comisiei care stabilește lista organismelor dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pentru Uniune – Regulament care stabilește de asemenea praguri de prezență a unor astfel de organisme pe plantele destinate plantării – Încălcarea Regulamentului 2018/848 – Lipsă

[art. 263 TFUE; Regulamentul 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 36 lit. (e) și (f) și art. 37 alin. (8), și Regulamentul 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 13; Regulamentul 2019/2072 al Comisiei, anexa IV, părțile A, B, C, F, I și J]

(a se vedea punctele 132-139)

Rezumat

Organismele dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pentru Uniune (denumite în continuare „ORNC”) sunt organisme dăunătoare (este vorba în special despre insecte, ciuperci și bacterii) răspândite în principal prin anumite plante și a căror prezență pe plantele respective are un impact economic nefast în privința utilizării lor. Astfel cum prevede printre altele Regulamentul privind sănătatea plantelor(1), sunt interzise introducerea și circulația pe teritoriul Uniunii a respectivelor ONRC‑uri, pe plantele destinate plantării în cauză, atunci când incidența acestor organisme depășește un anumit prag. În anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare 2019/2072(2), Comisia a întocmit lista ORNC‑urilor, stabilind de asemenea pragurile maxime de prezență a unor asemenea organisme.

O societate pepinieristă viticolă și două asociații reprezentative ale unor operatori care lucrează în diverse activități agricole(3) (denumite în continuare, împreună, „reclamantele”) consideră în special că stabilirea pragurilor de prezență a ORNC‑urilor la 0 % pe plantele vizate de părțile A, B, C, F, I și J(4) din această anexă IV ar conduce la obligații de însănătoșire fitosanitară a soiurilor în cauză, ceea ce ar avea consecințe nefaste pentru biodiversitate și ar genera costuri de însănătoșire a plantelor exorbitante pentru operatorii profesioniști.

Recunoscând fiecăreia dintre ele calitatea procesuală activă pentru a introduce o acțiune în anularea unor părți diferite din anexa IV menționată anterior, Tribunalul respinge acțiunea reclamantelor având ca obiect anularea acestei anexe, pronunțându‑se astfel, pentru prima dată, cu privire la problemele juridice ridicate.

Aprecierea Tribunalului

În primul rând, reclamantele afirmau că faptul că Comisia nu a ținut seama de impactul negativ al pragurilor stabilite asupra biodiversității și a costurilor puse în sarcina operatorilor profesioniști în cauză determina, în principal, o încălcare a Regulamentului privind sănătatea plantelor. Pentru a respinge acest motiv, Tribunalul constată mai întâi reexaminarea organismelor dăunătoare și a pragurilor care au condus la adoptarea anexei IV la regulamentul de punere în aplicare atacat. Considerând în continuare că stabilirea pragurilor contestate a condus la o percepere eronată a obligațiilor care le revin operatorilor profesioniști în cauză, Tribunalul statuează, dimpotrivă, în special că partea C din anexa IV la regulamentul atacat nu impune operatorilor profesioniști să pună în aplicare metode de însănătoșire a plantelor prin selecție genetică, astfel cum au fost sugerate de reclamante. În sfârșit, Tribunalul arată că mai multe directive care reglementează comercializarea plantelor destinate plantării conțin dispoziții derogatorii având ca obiect promovarea diversității genetice.

În al doilea rând, reclamantele considerau că stabilirea unui prag de prezență de 0 % a ORNC‑urilor pe soiurile autohtone de plante încalcă Tratatul internațional privind resursele fitogenetice pentru alimentație și agricultură(5). În opinia acestora, selecția genetică impusă de părțile în litigiu din anexa IV la regulamentul de punere în aplicare atacat în scopul însănătoșirii solicitate a plantelor conducea la golirea de conținut a drepturilor agricultorilor prevăzute de acest tratat, de a conserva, utiliza, schimba și vinde semințe obținute în cadrul propriei ferme sau material de înmulțire. Constatând în special că motivul menționat se întemeiază pe aceeași premisă eronată ca primul, după ce a concluzionat în sensul lipsei unei obligații de însănătoșire a plantelor în sarcina operatorilor vizați, Tribunalul respinge acest al doilea motiv.

În ultimul rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea Regulamentului 2018/848(6), Tribunalul statuează că, în loc să pună la îndoială legalitatea stabilirii pragurilor contestate, articolul 13 din Regulamentul 2018/848 permite, cu titlu de excepție și într‑un cadru strict definit, comercializarea materialului de reproducere a plantelor din material eterogen ecologic fără respectarea cerințelor care sunt enunțate în directivele care reglementează comercializarea. Astfel, această dispoziție nu poate fi invocată pentru a contesta legalitatea pragurilor menționate anterior, acest al treilea motiv trebuind, așadar, respins.


1      Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (JO 2016, L 317, p. 4, rectificare în JO 2019, L 91, p. 77).


2      Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (JO 2019, L 319, p. 1).


3      Mai exact, se pare că prima asociație numără 584 842 de membri, dintre care opt sunt operatori profesioniști activi în sectoarele semințelor de plante furajere, semințelor de cereale, materialului de înmulțire a viței‑de‑vie, semințelor de legume, materialului de plantare legumicol și materialului de plantare fructifer. A doua asociație are ca membri operatori profesioniști activi în sectoarele materialului de înmulțire a viței‑de‑vie, materialului de plantare legumicol și materialului de plantare fructifer.


4      Aceste părți privesc semințele de plante furajere (partea A), semințele de cereale (B), materialul de înmulțire a viței‑de‑vie (C), semințele de legume (F), materialul de înmulțire și plantare legumicol (I), precum și, respectiv, materialul de înmulțire și plantare fructifer destinat producției de fructe (J).


5      Tratatul internațional privind resursele fitogenetice pentru alimentație și agricultură, a cărui încheiere a fost aprobată, în numele Comunității Europene, prin Decizia 2004/869/CE a Consiliului din 24 februarie 2004 (JO 2004, L 378, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 37, p. 167).


6      Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (JO 2018, L 150, p. 1, rectificare în JO 2021, L 318, p. 5).