Cauza C‑81/12

Asociația Accept

împotriva

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

(cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Bucureşti)

„Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78/CE – Articolul 2 alineatul (2) litera (a), articolul 10 alineatul (1) și articolul 17 – Interzicerea discriminării pe motive de orientare sexuală – Noțiunea «fapte care permit prezumția existenței unei discriminări» – Adaptarea sarcinii probei – Sancțiuni efective, proporționale și disuasive – Persoană care se prezintă și care este percepută de opinia publică drept conducătorul unui club de fotbal profesionist – Declarații publice de excludere a recrutării unui fotbalist prezentat ca fiind homosexual”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 25 aprilie 2013

1.        Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78 – Inițierea unor proceduri judiciare sau administrative – Asociație care nu acționează în numele unui petent determinat – Admisibilitate

[Directiva 2000/78 a Consiliului, art. 2 alin. (2) lit. (a), art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (2) și art. 10 alin. (1), (2) și (4)]

2.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Competența instanței naționale – Stabilirea și aprecierea faptelor deduse judecății – Aplicarea dispozițiilor interpretate de Curte

(art. 267 TFUE)

3.        Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78 – Fapte care permit prezumția existenței unei discriminări – Noțiune – Declarații publice de excludere a recrutării unui fotbalist prezentat ca fiind homosexual – Declarații ale unei persoane percepute ca fiind principalul conducător al unui club de fotbal – Includere

[Directiva 2000/78 a Consiliului, art. 2 alin. (2) și art. 10 alin. (1)]

4.        Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78 – Interzicerea discriminării pe motive de orientare sexuală – Sarcina probei – Probă imposibil de prezentat fără a aduce atingere dreptului la respectarea vieții private – Lipsă

[Directiva 2000/78 a Consiliului, art. 10 alin. (1)]

5.        Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78 – Încălcare – Sancțiuni – Regim de sancțiuni efectiv, proporțional și disuasiv

[Directiva 2000/78 a Consiliului, art. 17]

1.        Existența unei discriminări directe, în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, nu presupune existența unui petent identificabil care să susțină că ar fi fost victima unei astfel de discriminări. Pe de altă parte, având în vedere în special articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/78, articolul 9 alineatul (2) din aceasta nu se opune sub nicio formă ca un stat membru să prevadă în legislația sa națională, pentru asociațiile care au un interes legitim în asigurarea respectării dispozițiilor acestei directive, dreptul de a iniția proceduri judiciare sau administrative prin care să se urmărească garantarea respectării obligațiilor ce decurg din directiva menționată, fără a acționa în numele unui petent determinat sau în lipsa unui petent identificabil. Atunci când un stat membru prevede un asemenea drept, din interpretarea articolului 8 alineatul (1) coroborat cu articolul 9 alineatul (2), precum și cu articolul 10 alineatele (1), (2) și (4) din Directiva 2000/78 rezultă că aceasta nu se opune nici ca administrarea sarcinii probei, astfel cum este prevăzută la acest articol 10 alineatul (1), să se aplice și în situațiile în care o asemenea asociație inițiază o procedură fără a acționa în numele sau în susținerea unui petent determinat ori cu aprobarea acestuia.

(a se vedea punctele 36-38)

2.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 41-43)

3.        Articolul 2 alineatul (2) și articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie să fie interpretate în sensul că declarațiile publice de excludere a recrutării unui fotbalist prezentat ca fiind homosexual pot fi calificate drept „fapte care permit prezumția existenței unei discriminări” în ceea ce privește un club de fotbal profesionist în cazul în care declarațiile vizate sunt făcute de o persoană care se prezintă și este percepută în media și în societate ca fiind principalul conducător al acestui club, fără să aibă totuși în mod necesar capacitatea juridică de a angaja clubul sau de a‑l reprezenta în materie de recrutare.

Astfel, simpla împrejurare că asemenea declarații nu sunt făcute direct de un pârât determinat nu se opune în mod necesar posibilității ca existența unor „fapte care permit prezumția existenței unei discriminări”, în sensul articolului 10 alineatul (1) din directiva menționată, să fie stabilită în privința acestuia.

Rezultă că un angajator pârât nu poate combate existența unor fapte care permit să se prezume că urmează o politică de recrutare discriminatorie limitându‑se la a susține că declarațiile care sugerează existența unei politici de recrutare homofobe sunt făcute de o persoană care, deși afirmă și pare să joace un rol important în administrarea acestui angajator, nu are capacitatea juridică de a‑l angaja în materie de recrutare. Împrejurarea că un angajator pârât nu s‑a distanțat în mod clar de declarațiile în discuție constituie un element de care instanța sesizată poate ține seama în cadrul aprecierii globale a faptelor.

(a se vedea punctele 48-50 și 53 și dispozitiv 1)

4.        Articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie să fie interpretat în sensul că, în ipoteza în care declarațiile publice de excludere a recrutării unui fotbalist prezentat ca fiind homosexual ar fi calificate drept „fapte care permit prezumția existenței unei discriminări” pe motive de orientare sexuală săvârșite cu ocazia recrutării jucătorilor de către un club de fotbal profesionist, sarcina probei, astfel cum este concepută la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78, nu conduce la impunerea unei probe care este imposibil să fie prezentată fără a se aduce atingere dreptului la respectarea vieții private.

Astfel, pârâții pot combate, în fața instanțelor naționale competente, existența unei astfel de încălcări dovedind prin orice mijloc legal, printre altele, că politica lor de recrutare se întemeiază pe factori străini de orice discriminare pe motive de orientare sexuală. Pentru răsturnarea prezumției simple a cărei existență poate rezulta din articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78 nu este necesar ca pârâtul să dovedească faptul că, în trecut, au fost recrutate persoane având o anumită orientare sexuală, o asemenea cerință putând efectiv, în anumite circumstanțe, să aducă atingere dreptului la respectarea vieții private.

În cadrul aprecierii globale pe care instanța națională sesizată are sarcina să o efectueze în aceste condiții, aparența unei discriminări pe motive de orientare sexuală ar putea fi combătută pe baza unei serii de indicii concordante. Printre asemenea indicii ar putea figura în special o reacție a pârâtului vizat în sensul unei distanțări clare de declarațiile publice aflate la originea aparenței de discriminare, precum și existența unor dispoziții exprese în materie de politică de recrutare a acestuia în vederea asigurării respectării principiului egalității de tratament în sensul Directivei 2000/78.

(a se vedea punctele 56-59 și dispozitiv 2)

5.        Articolul 17 din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, în cazul constatării unei discriminări pe motive de orientare sexuală, în sensul acestei directive, nu este posibil decât să se aplice un avertisment atunci când o asemenea constatare intervine după expirarea unui termen de prescripție de șase luni de la data săvârșirii faptei dacă, în temeiul aceleiași reglementări, o asemenea discriminare nu este sancționată în condiții de fond și de procedură care conferă sancțiunii un caracter efectiv, proporțional și disuasiv. Instanța de trimitere are sarcina să aprecieze dacă aceasta este situația reglementării naționale în discuție și, dacă este cazul, să interpreteze dreptul național, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului și a finalității directivei menționate pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta.

(a se vedea punctul 73 și dispozitiv 3)