Language of document :

Acțiune introdusă la 6 iunie 2008 - Strack/Comisia Comunităţilor Europene

(Cauza T-221/08)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamant: Guido Strack (Köln, Germania) (reprezentant: H. Tettenborn, avocat)

Pârâtă: Comisia Comunităţilor Europene

Concluziile reclamantului

Anularea deciziei adoptate de Comisia Europeană, efectiv sau implicit în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, în cadrul soluţionării cererilor de acces la documente ale reclamantului, din 18 și 19 ianuarie 2008 și a cererilor sale de confirmare din 22 februarie 2008, din 18 aprilie 2008 și, în special, din 21 aprilie 2008 și în special a deciziei Comisiei din 19 mai 2008, în măsura în care acestea resping, în tot sau în parte, cererile reclamantului;

obligarea Comisiei Europene la plata de despăgubiri către reclamant, pentru prejudiciile imateriale și morale suferite de acesta ca urmare a modului de soluţionare a cererii sale, sub forma unei sume adecvate, însă cel puţin a unei despăgubiri simbolice de 1 euro;

obligarea Comisiei Comunităţilor Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

La 18 și la 19 ianuarie 2008, reclamantul a solicitat Comisiei accesul la numeroase documente. Acesta a formulat acţiunea de faţă, pentru că accesul la aceste documente nu i-a fost acordat, cel puţin în parte, în termenele prevăzute în acest scop.

În susţinerea acţiunii sale, reclamantul arată, în special, că pârâta a încălcat articolul 255 CE, precum și Regulamentul (CE) nr. 1049/20011. În plus, reclamantul invocă încălcarea principiilor bunei administrări, încălcarea articolelor 41 și 42 din Carta drepturilor fundamentale, precum și a principiilor referitoare la necesitatea motivării deciziilor de respingere în conformitate cu articolul 253 CE.

____________

1 - Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediţie specială, 01/vol. 3, p. 76).