Language of document : ECLI:EU:T:2011:186

Cauza T‑465/08

Republica Cehă

împotriva

Comisiei Europene

„Program PHARE — «Fonduri reînnoibile (revolving)» obținute de Republica Cehă — Rambursarea sumelor plătite — Decizie a Comisiei de efectuare a recuperării prin compensație — Temei juridic — Ordini juridice distincte — Noțiunea de caracter cert și lichid al creanței — Obligația de motivare”

Sumarul hotărârii

1.      Aderarea unor noi state membre la Comunități — Republica Cehă — Aplicare imediată și integrală a dreptului comunitar — Derogări — Condiție — Dispoziție expresă

[art. 292 CE; Actul de aderare din 2003, art. 33 alin. (2)]

2.      Aderarea unor noi state membre la Comunități — Republica Cehă — Angajamente bugetare globale în temeiul instrumentelor financiare de preaderare — Norme aplicabile începând de la aderare

[Actul de aderare din 2003, art. 33 alin. (2); Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 73 alin. (1); Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 81 alin (1) și art. 83]

3.      Acte ale instituțiilor — Motivare — Obligație — Conținut — Decizie care se înscrie într‑un context cunoscut de destinatar

(art. 253 CE)

1.      Derogările de la aplicarea imediată și integrală a dispozițiilor de drept comunitar în ceea ce privește ajutoarele de preaderare în cadrul programului PHARE prevăzute la articolul 33 alineatul (1) din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene nu sunt admise, potrivit articolului 33 alineatul (2) din același act, decât în măsura în care sunt prevăzute în mod expres de aceste dispoziții.

Or, articolul 33 alineatul (2) menționat nu prevede în mod expres o excepție de la prevederile articolului 292 CE în sensul că modalitățile de soluționare extrajudiciară a diferendelor prevăzute de Acordul‑cadru încheiat între Guvernul Republicii Cehe și Comisia Europeană privind participarea Republicii Cehe la programul de ajutor al Comunității Europene continuă să se aplice după aderarea Republicii Cehe la Uniune.

Prin urmare, modalitățile de soluționare extrajudiciară a diferendelor prevăzute de Acordul‑cadru din 1996 nu mai sunt aplicabile de la data aderării Republicii Cehe la Uniune.

(a se vedea punctele 100-102)

2.      Articolul 33 alineatul (2) din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene, care are ca obiect asigurarea perenității cheltuielilor prevăzute înainte de aderarea la Uniune în cadrul angajamentelor bugetare globale care nu au fost încă realizate integral la momentul aderării, derogă de la anumite dispoziții ale Regulamentului nr. 1605/2002 privind Regulamentul financiar al bugetului general al Comunităților Europene referitoare la operațiunile de cheltuieli. În schimb, acesta nu derogă de la normele Regulamentului financiar referitoare la operațiunile de venituri.

Cu alte cuvinte, articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare nu exclude în mod expres aplicarea Regulamentului financiar și a regulamentului de punere în aplicare în ceea ce privește operațiunile de venituri. Acestea sunt reglementate, așadar, de regulamentele în cauză începând de la aderarea Republicii Cehe la Uniune.

În plus, compensația prevăzută, ca mod de recuperare a creanțelor, la articolul 73 alineatul (1) din Regulamentul financiar, precum și la articolul 81 alineatul (1) și la articolul 83 din Regulamentul nr. 2342/2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului financiar de punere în aplicare nu este exclusă în mod expres de dispozițiile articolului 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare. În consecință, trebuie să se considere că această operațiune de venituri este aplicabilă, în condițiile stabilite de regulamentele în cauză, creanțelor care rezultă din ajutoarele pentru preaderare pe baza programului PHARE vizate de articolul 33 alineatul (1) din actul privind condițiile de aderare.


Prin urmare, constatarea și recuperarea, inclusiv prin compensație, a unei creanțe privind rambursarea fondurilor primite de Republica Cehă în cadrul programului PHARE sunt în sarcina Comisiei, care este obligată să aplice și să respecte în acest scop dispozițiile Regulamentului financiar și ale regulamentului de punere în aplicare.

(a se vedea punctele 118-122)

3.      Obligația de motivare a unui act cauzator de prejudiciu, astfel cum este prevăzută la articolul 253 CE, are drept scop, pe de o parte, să acorde persoanei interesate o indicație suficientă pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu ce permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acesteia din urmă să își exercite controlul asupra legalității actului. Obligația de motivare enunțată astfel constituie un principiu esențial al dreptului comunitar de la care nu se poate deroga decât în considerarea unor motive imperative. Prin urmare, motivarea trebuie, în principiu, să fie comunicată persoanei interesate în același timp cu actul care îi cauzează un prejudiciu, lipsa sa neputând fi regularizată prin faptul că persoana interesată ia la cunoștință motivarea actului în cursul procedurii în fața instanței Uniunii.

Cu toate acestea, motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care actul a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul destinatarilor sau al altor persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv de a primi explicații. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa.

În cazul unei decizii de compensație, motivarea necesară trebuie să permită să se identifice cu precizie creanțele care sunt compensate, fără să se poată solicita ca motivarea reținută inițial în sprijinul constatării fiecărei creanțe să fie repetată în decizia de compensație.

(a se vedea punctele 162-164)