HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
15 aprilie 2011(*)
„Program PHARE – «Fonduri reînnoibile (revolving)» obținute de Republica Cehă – Rambursarea sumelor plătite – Decizie a Comisiei de efectuare a recuperării prin compensație – Temei juridic – Ordini juridice distincte – Noțiunea de caracter cert și lichid al creanței – Obligația de motivare”
În cauza T‑465/08,
Republica Cehă, reprezentată de domnul M. Smolek, în calitate de agent,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de domnii P. van Nuffel și F. Dintilhac și de doamna Z. Malůšková, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei Comisiei din 7 august 2008 de a efectua recuperarea prin compensația sumelor datorate de Republica Cehă în cadrul „fondurilor reînnoibile (revolving)” ale programului PHARE
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnul J. Azizi, președinte, doamna E. Cremona și domnul S. Frimodt Nielsen (raportor), judecători,
grefier: doamna K. Andová, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 septembrie 2010,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
A – Tratatul CE
1 Potrivit articolului 274 CE:
„Comisia execută bugetul, în conformitate cu dispozițiile regulamentelor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 279 [CE…]”
2 Articolul 292 CE prevede:
„Statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului tratat unui alt mod de soluționare decât cele prevăzute de acesta.”
B – Actul privind condițiile de aderare
3 Articolul 2 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene (JO 2003, L 236, p. 33) (denumit în continuare „actul privind condițiile de aderare”) prevede:
„Începând cu data aderării, dispozițiile tratatelor originare și actele adoptate înainte de aderare de instituții și de Banca Centrală Europeană sunt obligatorii pentru noile state membre și se aplică în statele membre respective în condițiile prevăzute în aceste tratate și în prezentul act.”
4 Potrivit articolului 10 din actul privind condițiile de aderare:
„Aplicarea tratatelor originare și a actelor adoptate de instituții face obiectul, cu titlu tranzitoriu, al dispozițiilor derogatorii prevăzute în prezentul act.”
5 Articolul 33 din actul privind condițiile de aderare prevede:
„(1) Începând cu data aderării, licitațiile, atribuirile de contracte, executarea contractelor și plățile pentru asistența de preaderare în cadrul programului Phare […] sunt gestionate de organismele de implementare din noile state membre.
[…]
(2) Angajamentele bugetare globale asumate înainte de aderare în cadrul instrumentelor financiare de preaderare menționate în alineatul (1), inclusiv încheierea și înregistrarea diferitelor angajamente juridice individuale ulterioare și a plăților efectuate după aderare, continuă să fie reglementate de norme și reglementări ale instrumentelor financiare de preaderare și atribuite capitolelor corespunzătoare din buget până la încheierea programelor și proiectelor în cauză. Fără a aduce atingere dispozițiilor anterioare, procedurile de achiziții publice inițiate după aderare se desfășoară în conformitate cu directivele comunitare relevante.”
C – Acord‑cadru între Guvernul Republicii Cehe și Comisia Europeană privind participarea Republicii Cehe la programul de ajutor al Comunității Europene
6 Articolul 1 din Acordul‑cadru din 12 martie și 12 iulie 1996 încheiat între Guvernul Republicii Cehe și Comisia Europeană privind participarea Republicii Cehe la programul de ajutor al Comunității Europene (207/1997 Sb.) (denumit în continuare „Acordul‑cadru din 1996”), care a înlocuit Acordul‑cadru încheiat la 7 noiembrie 1990 cu Republica Federativă Cehă și Slovacă, prevede:
„Pentru intensificarea cooperării între părțile contractante și în scopul susținerii procesului de reformă și de dezvoltare economică și socială în Republica Cehă, părțile contractante au convenit să ia măsuri în domeniile financiar și tehnic, precum și alte forme de cooperare definite în regulamentul menționat anterior. Aceste măsuri vor fi finanțate și realizate în cadrul tehnic, juridic și administrativ stabilit de prezentul acord. Detaliile specifice ale fiecărei măsuri (sau ansamblu de măsuri) vor fi cuprinse într‑un protocol adoptat de ambele părți contractante [intitulat protocolul financiar], al cărui model este anexat în apendicele C.” [traducere neoficială]
7 În temeiul acestor acorduri‑cadru, diverse protocoale financiare au stabilit condițiile precise ale finanțării proiectelor următoare:
– protocolul financiar din 1 octombrie 1991, pentru proiectul T9106;
– protocolul financiar din 5 noiembrie 1992, pentru proiectul CS9203;
– protocolul financiar din 1 februarie 1994, pentru proiectul CZ9302.
8 Articolul 5 din Acordul‑cadru din 1996 prevede:
„Orice litigiu privind prezentul acord care nu va putea fi soluționat prin negocieri va face obiectul unei proceduri de arbitraj în sensul apendicelui B.” [traducere neoficială]
9 Articolul 18 alineatul (1) din apendicele A la Acordul‑cadru din 1996 prevede:
„Orice problemă privind aplicarea sau interpretarea protocolului financiar sau a acestor condiții generale va face obiectul unor negocieri între beneficiar și Comisie și, dacă este necesar, va duce la o modificare a protocolului financiar.” [traducere neoficială]
10 Potrivit apendicelui B la Acordul‑cadru din 1996:
„Orice litigiu între părțile contractante care rezultă din acordul‑cadru sau dintr‑un protocol financiar, care nu este soluționat prin intermediul procedurilor prevăzute la articolul 18 din condițiile generale referitoare la protocolul financiar, va fi supus unui tribunal arbitral în conformitate cu dispozițiile următoare.
Părțile la această procedură de arbitraj vor fi, pe de o parte, beneficiarul și, pe de altă parte, Comisia.
Tribunalul arbitral va fi compus din trei arbitri, desemnați după cum urmează:
– un arbitru va fi desemnat de beneficiar;
– al doilea arbitru va fi desemnat de Comisie și
– al treilea arbitru […] va fi desemnat prin acordul celor două părți sau, în lipsa unui acord, de secretarul general al Națiunilor Unite.
În cazul în care una dintre părți nu desemnează un arbitru, acesta va fi desemnat de al [treilea arbitru].” [traducere neoficială]
D – Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor
11 Articolul 30 alineatul (3) din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (denumită în continuare „Convenția de la Viena”) prevede:
„Când toate părțile la tratatul anterior sunt de asemenea părți la tratatul posterior, fără ca cel anterior să fi expirat sau ca aplicarea sa să fi fost suspendată în conformitate cu articolul 59, tratatul anterior nu se aplică decât în măsura în care dispozițiile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior.”
E – Regulamentul (CE) nr. 1266/1999
12 Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1266/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 privind coordonarea asistenței acordate statelor candidate în cadrul strategiei de preaderare și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3906/89 (JO L 161, p. 68) prevede:
„Comisia pune în aplicare ajutorul comunitar cu respectarea normelor de transparență și a Regulamentului financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene și în special a articolului 114 din acesta.” [traducere neoficială]
F – Regulamentul financiar
13 Articolul 71 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”) prevede:
„(1) Constatarea unei creanțe este actul prin care ordonatorul de credite delegat sau subdelegat:
(a) verifică existența datoriei;
(b) determină sau verifică realitatea și cuantumul datoriei;
(c) verifică condițiile de exigibilitate a datoriei.
(2) Resursele proprii puse la dispoziția Comisiei și orice creanță identificată ca fiind certă, în sumă fixă și exigibilă, trebuie constatate printr‑un ordin de recuperare înaintat contabilului, urmat de o notă de debit transmisă debitorului, ambele documente fiind întocmite de ordonatorul de credite competent.”
14 Potrivit articolului 73 alineatul (1) din Regulamentul financiar:
„Contabilul se ocupă de ordinele de recuperare a creanțelor constatate în mod corespunzător de ordonatorul de credite competent. Contabilul depune toate eforturile pentru a asigura încasarea veniturilor de către Comunități și asigură salvgardarea drepturilor acestora.
Contabilul recuperează sumele prin compensația lor cu creanțele echivalente ale Comunităților asupra oricărui debitor care are, la rândul lui, asupra Comunităților o creanță certă, în sumă fixă și exigibilă.”
15 Articolul 76 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul financiar prevede:
„Angajamentul bugetar este operațiunea de rezervare a creditului necesar pentru acoperirea plăților ulterioare de onorare a unui angajament juridic.”
16 Articolul 76 alineatul (2) primul și al doilea paragraf din Regulamentul financiar prevede:
„Angajamentul bugetar este individual dacă se cunosc beneficiarul și cuantumul cheltuielii.
Angajamentul bugetar este global dacă cel puțin unul dintre elementele necesare identificării angajamentului individual este necunoscut.”
G – Regulamentul de punere în aplicare
17 Articolul 7 alineatele (1), (1a) și (3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului financiar (JO L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3, denumit în continuare „regulamentul de punere în aplicare” prevede:
„(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice rezultate din aplicarea regulamentelor sectoriale, ordonatorul de credite competent efectuează conversia dintre euro și alte monede utilizând cursul de schimb zilnic pentru euro, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C.
[…]
(1a) Pentru a evita ca operațiunile de conversie valutară să aibă un impact semnificativ asupra nivelului cofinanțării comunitare sau un impact negativ asupra bugetului comunitar, dispozițiile specifice privind conversia menționate la alineatul (1) prevăd, după caz, calcularea unei rate a conversiei dintre euro și alte monede prin utilizarea valorii medii a cursului de schimb zilnic pe o perioadă dată.
[…]
(3) În scopurile contabile prevăzute la articolele 132-137 din Regulamentul financiar și sub rezerva articolului 213 din prezentul regulament, conversia dintre euro și o altă monedă se realizează utilizând cursul de schimb contabil lunar pentru euro. Contabilul Comisiei stabilește cursul de schimb contabil în cauză prin utilizarea oricărei surse de informare pe care o consideră fiabilă, pe baza cursului din penultima zi lucrătoare a lunii anterioare celei pentru care se stabilește cursul.”
18 Potrivit articolului 78 din regulamentul de punere în aplicare:
„(1) Constatarea de către ordonatorul de credite responsabil a unei creanțe constituie recunoașterea dreptului Comunităților asupra unui debitor și stabilirea dreptului de a cere debitorului în cauză plata datoriei sale.
(2) Ordinul de recuperare este operațiunea prin care ordonatorul de credite responsabil dă contabilului instrucțiuni pentru recuperarea cuantumului constatat.
(3) Nota de debit informează debitorul că:
(a) Comunitățile au constatat creanța;
(b) în cazul plății datoriei înainte de scadența specificată, nu se percepe dobândă;
(c) în cazul neplății până la scadența prevăzută la litera (b), datoria este purtătoare de dobândă la rata menționată la articolul 86, fără a aduce atingere niciunei reglementări specifice aplicabile;
(d) în cazul neplății până la scadență, instituția recuperează creanța menționată la litera (b) fie prin compensare, fie prin executarea garanției depuse în avans;
[…]
Ordonatorul de credite trimite nota de debit debitorului și o copie contabilului‑șef.”
19 Articolul 79 din regulamentul de punere în aplicare prevede:
„Pentru constatarea unei creanțe, ordonatorul de credite se asigură că:
(a) creanța este certă și nu este condiționată;
(b) creanța este în sumă fixă, exprimată exact în numerar;
(c) creanța este exigibilă și nu este supusă unui termen de plată;
(d) informațiile privind debitorul sunt corecte;
(e) suma de recuperat este contabilizată la rubrica bugetară corectă;
(f) documentele justificative sunt corecte și
(g) se respectă principiul bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește criteriile menționate la articolul 87 alineatul (1) litera (a).”
20 În temeiul articolului 81 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare:
„Ordinul de recuperare precizează:
(a) exercițiul financiar pentru care urmează să se contabilizeze venitul;
(b) trimiterile la actul sau la angajamentul juridic care generează creanța și deschide dreptul de recuperare;
[…]
(d) suma de recuperat, exprimată în euro;
(e) numele și adresa debitorului;
(f) termenul menționat la articolul 78 alineatul (3) litera (b);
(g) metoda posibilă de recuperare, inclusiv, în special, recuperarea prin compensare sau executarea unei garanții depuse.”
21 Articolul 83 alineatele (1) și (2) din regulamentul de punere în aplicare prevede:
„(1) În cazul în care debitorul are o creanță asupra Comunităților[, certă], în sumă fixă și exigibilă pentru o sumă stabilită printr‑un ordin de plată, contabilul recuperează creanța stabilită prin compensare de îndată ce scadența prevăzută la articolul 78 alineatul (3) litera (b) a fost depășită.
[…]
(2) Înainte de inițierea unei recuperări în conformitate cu alineatul (1), contabilul consultă ordonatorul de credite responsabil și informează debitorii implicați.
Atunci când debitorul este o autoritate națională sau una dintre unitățile administrative ale acesteia, contabilul informează și statul membru respectiv cu cel puțin 10 zile lucrătoare în avans cu privire la intenția sa de a recurge la recuperare prin compensare. [Cu toate acestea, cu acordul statului membru sau al unității administrative respective, contabilul poate iniția recuperarea prin compensare] înainte de expirarea scadenței.”
Situația de fapt
22 Programul PHARE a avut ca obiectiv garantarea finanțării unui ansamblu de măsuri de sprijin pentru reformele economice și sociale în țările Europei Centrale și Orientale candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Aceasta din urmă a stabilit domenii‑țintă ale acestor măsuri și, în același timp, a negociat cu aceste țări normele pentru punerea lor în aplicare, astfel încât să fie garantată utilizarea cea mai eficientă a ceea ce s‑a numit „ajutor pentru preaderare”.
23 Republica Federativă Cehă și Slovacă a fost inclusă în programul PHARE în temeiul unui acord‑cadru încheiat între Republica Federativă Cehă și Slovacă și Comisia Comunităților Europene la 7 decembrie 1990. Acest acord a fost înlocuit, în ceea ce privește Republica Cehă, prin acordul din 1996, ratificat de președintele Republicii, în calitate de „acord internațional de tip prezidențial”.
24 Acordul‑cadru din 1996 a stabilit cadrul tehnic, juridic și administrativ general al finanțării și al acordării ajutorului pentru procesul de reforme economice și sociale și pentru dezvoltarea Republicii Cehe.
25 Condițiile specifice ale fiecărei măsuri au fost ulterior prevăzute pe o bază contractuală între Republica Cehă și Comisie sub formă de „protocoale financiare”, al căror model era prezentat în apendicele C la Acordul‑cadru din 1996, și de „protocoale de acord”.
26 „Protocoalele financiare” stabileau principalele domenii de ajutor acoperite de program, bugetul acestuia, precum și aspectele tehnice ale proiectelor puse în aplicare în cadrul respectivului program. Aceste proiecte erau ele însele detaliate în „fișe de proiecte” anexate la protocoalele financiare.
27 „Protocoalele de acord”, care au de asemenea natura unui acord internațional, stabileau, pe de altă parte, drepturile și obligațiile părților contractante în cadrul programului. În general, aceste documente se limitau să definească, să modifice sau să precizeze procedurile privind gestionarea programului, precum și drepturile și obligațiile entităților implicate în punerea în aplicare a acestuia. Totuși, spre deosebire de protocoalele financiare, documentele nu stabileau conținutul programului și nici orientările și problemele referitoare la cuantumul ajutorului acordat proiectelor. Astfel, aceste protocoale de acord erau încheiate numai în scopul de a deroga de la normele și de la acordurile generale în ceea ce privește raporturile dintre părți.
28 În perioada 1994-1996, Republica Cehă a obținut în special „fonduri reînnoibile (revolving)” ale programului PHARE în temeiul protocoalelor financiare pentru proiectul T9106 (întreprinderi mici și mijlocii din Republica Federativă Cehă și Slovacă), pentru proiectul CS9203 (privatizare, restructurare și dezvoltare a sectorului privat) și pentru proiectul CZ9302 (dezvoltarea sectorului privat).
29 Mai precis, proiectul T9106 viza susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, în special pentru inițierea acestora în problemele antreprenoriale, stabilind un cadru legal adaptat și instituind mecanisme care să permită accesul la credit. Proiectul CS9203 avea ca obiect privatizarea economiei, restructurarea și dezvoltarea sectorului privat din ceea ce era la vremea respectivă Republica Federativă Cehă și Slovacă, cu precădere pentru regiunile care aveau un handicap deosebit. În sfârșit, proiectul CZ9302 privea restructurarea unor sectoare economice speciale și, mai ales, a sectorului bancar, dezvoltarea sectoarelor industriale orientate spre export și sprijinirea modificărilor instituționale necesare funcționării economiei de piață.
30 În perioada 5 octombrie 1994-2 august 1996, Republica Cehă a obținut astfel din partea Comisiei șase plăți, având o valoare totală de 13 031 971,97 euro.
31 Aceste fonduri au fost gestionate mai întâi de Ministerul Economiei al Republicii Cehe, apoi de Ministerul pentru Dezvoltare Locală, căruia i s‑a încredințat de asemenea punerea lor în aplicare.
32 Printr‑o scrisoare cu referința D(2008)REG 102477, Comisia a notificat Republicii Cehe o decizie datată 28 mai 2008 (denumită în continuare „decizia din 28 mai 2008”), având ca obiect, în cadrul proiectelor T9106, CS9203 și CZ9302, rambursarea unei sume totale de 234 480 000 coroane cehe (CZK). Mai precis, această sumă corespundea unor plăți efectuate în beneficiul Regionální fondy, a.s., în valoare de 144 000 000 CZK, al Českomoravský podnikatelský fond, spol. s r.o., în valoare de 4 429 000 CZK, și al Regionální podnikatelský fond, spol. s r.o., în valoare de 86 051 000 CZK. La această decizie era anexată o notă de debit cu numărul 3230805779 (denumită în continuare „nota de debit”).
33 Decizia din 28 mai 2008 a fost adoptată în urma constatării unor nereguli în gestionarea fondurilor comunitare, aceste fonduri fiind utilizate, în opinia Comisiei, în alte scopuri decât cele pentru care fuseseră alocate și nefiind administrate conform principiului bunei gestiuni.
34 Nota de debit, a cărei scadență era stabilită la 7 august 2008, privea o sumă de 9 354 130,93 euro, care corespundea conversiei sumei de 234 480 000 CZK, efectuată prin utilizarea unei rate de schimb stabilite în conformitate cu dispozițiile articolului 7 alineatele (1), (1a) și (3) din regulamentul de punere în aplicare.
35 Viceministrul pentru dezvoltare regională al Republicii Cehe a adresat o scrisoare Comisiei în data de 8 iulie 2008. Acesta invoca, în esență, o problemă în ceea ce privește rata de schimb utilizată, faptul că nici procedura de anchetă a Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), nici procedura penală inițiată la instanțele cehe nu erau încheiate și, în sfârșit, faptul că, în temeiul acordului‑cadru dintre Republica Cehă și Comisie care reglementa programul PHARE, toate diferendele trebuiau soluționate prin negociere și supuse unei proceduri de arbitraj. Prin urmare, acesta solicita anularea de către Comisie a notei de debit.
36 La 14 iulie 2008 a avut loc o întâlnire între părți.
37 La 23 iulie 2008, Guvernul Republicii Cehe a adoptat decizia nr. 977, prin care a decis să nu plătească nota de debit, fapt despre care Comisia a fost informată la 29 iulie 2008.
38 Comisia a răspuns la această scrisoare printr‑o scrisoare din 4 august 2008, în care, în esență, și‑a reafirmat poziția.
39 Întrucât Republica Cehă nu și‑a executat obligația de a rambursa suma de 9 354 130,93 euro la data de 7 august 2008, Comisia a decis să efectueze compensația între creanța sa și două sume datorate, în cadrul Fondului Social European (FSE), Republicii Cehe, cu referințele ESF‑2003CZ161P0004 și ESF‑2003CZ053D0001, în valoare totală de 10 814 475,41 euro. Această decizie a fost notificată Republicii Cehe printr‑o scrisoare din 7 august 2008, cu referința BUDG/C3 D (2008)10.5‑3956 (denumită în continuare „decizia atacată”).
40 La 26 august 2008, Republica Cehă a adresat o scrisoare Comisiei pentru a‑și exprima dezacordul cu aceasta și pentru a relua, în esență, argumentația pe care a invocat‑o în scrisoarea sa din 8 iulie 2008.
Concluziile părților
41 Republica Cehă solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la rambursarea sumei care făcuse obiectul unei compensații în valoare totală de 9 354 130,93 euro, majorată cu dobânzi de întârziere;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
42 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Republicii Cehe la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
43 Republica Cehă invocă trei motive în susținerea acțiunii.
44 În primul rând, aceasta invocă, în esență, faptul că, prin adoptarea deciziei atacate pe un temei juridic eronat, Comisia și‑a depășit competențele, în al doilea rând, că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea condițiilor stabilite pentru compensație de Regulamentul financiar și de regulamentul de punere în aplicare și, în al treilea rând, că decizia atacată este lipsită de orice motivare.
45 Primele două motive trebuie examinate împreună.
A – Cu privire la primul motiv, întemeiat pe adoptarea deciziei atacate pe un temei juridic eronat, și la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea condițiilor stabilite pentru compensație de Regulamentul financiar și de regulamentul de punere în aplicare
1. Argumentele părților
46 Prin intermediul primului motiv, Republica Cehă susține, în esență, că raportul juridic din speță, referitor la utilizarea fondurilor provenite din programul PHARE, s‑a născut înainte de aderarea acesteia la Uniunea Europeană, într‑o perioadă în care era o țară terță din punctul de vedere al dreptului comunitar. Utilizarea mijloacelor provenite din acest program era reglementată de normele conținute în acordurile internaționale încheiate între Republica Cehă, în calitate de stat suveran și subiect de drept internațional, și Comisie, reprezentantă a Comunității, în calitate de subiect distinct de drept internațional.
47 Aceasta susține că, la momentul aderării sale la Uniune, dreptul comunitar a devenit obligatoriu pentru aceasta, dar numai în limitele prevăzute de tratatul de aderare și de articolul 2 din actul privind condițiile de aderare.
48 În opinia Republicii Cehe, actul privind condițiile de aderare a modificat parțial acordurile internaționale referitoare la utilizarea fondurilor provenind din programul PHARE în ceea ce privește, pe de o parte, stabilirea organelor din statele membre care, începând cu aderarea, administrează mijlocele alocate și, pe de altă parte, normele privind organizarea controalelor finale de către Comisie. Cu toate acestea, pentru celelalte domenii, actul privind condițiile de aderare, în special articolul 33 alineatul (2), ar fi lăsat în vigoare în mod expres regimul juridic existent, și anume un regim situat în afara domeniului de aplicare al Tratatului CE, nu numai pentru angajamentele asumate înainte de aderare, ci și pentru angajamentele asumate în perioada ulterioară acesteia.
49 Or, potrivit Republicii Cehe, Regulamentul financiar, în temeiul căruia a fost adoptată decizia atacată, nu poate fi calificat normă sau regulament privind instrumentele financiare de preaderare, în sensul articolului 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare.
50 Aceasta susține astfel că noțiunea de normă în sensul articolului 33 din actul privind condițiile de aderare vizează acordurile internaționale încheiate de Uniune și statele în curs de aderare, categorie în care nu intră Regulamentul financiar, și că, pe de altă parte, nu se poate constata decât că acest regulament nu figurează în lista exhaustivă a regulamentelor menționate în aceeași dispoziție.
51 În plus, chiar dacă s‑ar presupune că această listă nu este exhaustivă, Regulamentul financiar nu poate fi clasat în categoria regulamentelor privind instrumentele financiare de preaderare, ținând seama de obiectul său. Astfel, deși obiectul acestora din urmă este de a stabili normele referitoare la ajutorul Uniunii pentru țările candidate în cadrul diferitelor programe, în ceea ce privește Regulamentul financiar, acesta instituie norme referitoare, pe de o parte, la întocmirea și execuția bugetului general al Comunităților și, pe de altă parte, la prezentarea și la auditarea conturilor.
52 Republica Cehă susține, așadar, în esență că aplicarea Regulamentului financiar în cazul angajamentelor întemeiate pe raportul juridic din speță, care intră în domeniul de aplicare al articolului 33 din actul privind condițiile de aderare, încalcă aceste ultime dispoziții.
53 În plus, Republica Cehă susține în esență că, în redactarea sa actuală, articolul 155 din Regulamentul financiar nu se mai referă la fondurile de preaderare, astfel încât regulamentul menționat nu este aplicabil acestora din urmă. Aceasta susține și că, deși versiunea anterioară a articolului 155 permitea aplicarea Regulamentului financiar în cazul raporturilor juridice care existau între Uniune și țările terțe, o asemenea posibilitate era subordonată existenței unui acord între părțile vizate.
54 Pe de altă parte, Republica Cehă susține că articolul 73 din Regulamentul financiar, care se adresează contabilului Uniunii, prevede compensația numai în beneficiul acesteia. Republica Cehă susține astfel că nu se poate utiliza compensația de către contabilul Uniunii decât cu condiția, pe de o parte, ca statul vizat să fie un stat membru și, pe de altă parte, să fie vorba despre un angajament care rezultă din apartenența la Uniune a respectivului stat și care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului financiar. Prin urmare, contabilul Uniunii nu ar putea să utilizeze o asemenea compensație față de țările terțe fără ca această posibilitate să fi fost decisă în prealabil. Or, nici în Acordul‑cadru din 1996, nici în protocoalele financiare sau în protocoalele de acord nu a fost prevăzut niciun dispozitiv de compensație. În plus, compensația nu este o regulă recunoscută în general de dreptul internațional.
55 Republica Cehă invocă pe de altă parte că Acordul‑cadru din 1996, precum și protocoalele financiare și protocoalele de acord conțin dispoziții privind soluționarea litigiilor născute din implementarea ajutorului pentru preaderare, și anume, într‑o situație precum cea din speță, o obligație de consultare reciprocă, precum și, dacă este cazul, utilizarea ulterioară a unei proceduri de arbitraj.
56 Republica Cehă susține că aceste norme sunt aplicabile în continuare. Prin urmare, un asemenea mecanism nu poate permite ca litigiile dintre părți să fie soluționate în mod unilateral prin intermediul, de exemplu, al unei decizii a Comisiei referitoare la existența sau la valoarea unei creanțe în beneficiul bugetului Uniunii sau al unei decizii a Comisiei prin care se urmărește recuperarea respectivei creanțe prin compensație.
57 Republica Cehă invocă faptul că, în această privință, este vorba despre o excepție de la caracterul obligatoriu al dreptului comunitar pentru statele membre după aderarea lor la Uniunea Europeană.
58 Republica Cehă amintește că, în Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Ynos (C‑302/04, Rec., p. I‑371, punctele 36 și 37), Curtea a considerat că nu se poate aplica dreptul comunitar în statul membru în cauză decât începând cu data aderării sale la Uniune și numai în măsura în care împrejurările de fapt determinante pentru soluționarea litigiului au intervenit după aceasta.
59 Or, potrivit Republicii Cehe, dreptul comunitar a devenit obligatoriu pentru aceasta numai în limita prevăzută în tratatul de aderare și la articolul 2 din actul privind condițiile de aderare.
60 Aceste condiții iau forma unor excepții, temporare sau permanente, de la aplicabilitatea dreptului comunitar în anumite domenii, indiferent dacă este vorba despre dreptul primar sau despre dreptul derivat. Or, în opinia Republicii Cehe, asemenea excepții au fost prevăzute în ceea ce privește ajutorul pentru preaderare, în condițiile în care mecanismul anterior de soluționare a diferendelor a rămas în vigoare.
61 Republica Cehă susține astfel că aplicarea Regulamentului financiar ar intra în conflict cu mecanismele prevăzute în caz de litigiu cu privire la punerea în aplicare a Acordului‑cadru din 1996.
62 Republica Cehă contestă și teza Comisiei potrivit căreia Acordul‑cadru din 1996 nu ar fi aplicabil în toate elementele sale luând în considerare articolul 30 alineatul (3) din Convenția de la Viena.
63 Potrivit Republicii Cehe, Convenția de la Viena se aplică numai tratatelor între state, norme similare privind tratatele între state și organizațiile internaționale neputând fi adoptate la nivel internațional. În plus, articolul 30 alineatul (3) din Convenția de la Viena presupune identitatea tuturor părților contractante la tratatul anterior și la tratatul ulterior. Or, Comisia, acționând la data respectivă pentru Comunitatea Europeană și în numele acesteia, era parte contractantă la Acordul‑cadru din 1996, în timp ce nici Comisia, nici Comunitatea Europeană nu au fost ulterior părți la tratatul de aderare. Mai mult, chiar dacă s‑ar presupune că norma exprimată de articolul 30 alineatul (3) din Convenția de la Viena constituie o cutumă internațională, subiectele de drept internațional, în cadrul raporturilor reciproce, pot să convină că, în cadrul aplicării tratatului posterior, normele care rezultă din tratatul anterior vor continua să se aplice anumitor raporturi de drept. Prin urmare, asemenea norme exclud aplicabilitatea dispozițiilor divergente sau contradictorii ale tratatului posterior. În cazul contrar, acordul ar fi sub acest aspect lipsit de orice sens și ar fi în contradicție cu principiul general de drept internațional potrivit căruia tratatele trebuie respectate.
64 Potrivit Republicii Cehe, din aceasta rezultă că normele convenționale stabilite în ceea ce privește soluționarea diferendelor referitoare la ajutorul pentru preaderare se aplică chiar și după aderarea la Uniune și se opun punerii în aplicare a unui alt mecanism, și anume compensația unilaterală prevăzută de Regulamentul financiar.
65 Rezultă de asemenea, în opinia acesteia, că nu se poate aplica principiul potrivit căruia este permis tot ceea ce nu este interzis de dreptul internațional în cazul unei situații în care părțile au convenit un anumit regim pentru raporturile lor reciproce. În plus, o compensație este interzisă din moment ce este contrară procedurilor convenționale de soluționare a litigiilor.
66 Republica Cehă adaugă că articolul 307 CE permite în mod expres menținerea în vigoare a tratatelor încheiate de statele membre înainte de aderarea lor la Uniune, în măsura în care acestea nu se opun dreptului comunitar. În plus, chiar și într‑un asemenea caz, asemenea tratate nu sunt nule ipso facto. Astfel, articolul 307 al doilea paragraf CE prevede posibilitatea de a înlătura în mod progresiv o asemenea incompatibilitate.
67 Republica Cehă contestă și că compensația este o normă cutumiară de drept internațional public sau un principiu general de drept internațional public.
68 În speță compensația este operată între două subiecte de drept internațional care sunt într‑o situație de egalitate reciprocă și, în acest caz, în opinia Republicii Cehe, posibilitatea de a efectua o compensație unilaterală ar fi trebuit să fie prevăzută expres.
69 În același mod, Republica Cehă consideră că, în esență, compensația nu poate fi considerată un principiu general de drept comunitar în măsura în care, pe de o parte, nu este vorba despre un principiu care se inspiră din tradițiile constituționale comune statelor membre și în care, pe de altă parte, jurisprudența la care face trimitere Comisia nu specifică faptul că o compensație constituie un asemenea principiu. În această privință, Republica Cehă contestă interpretarea dată de Comisie Hotărârii Curții din 1 martie 1983, DEKA Getreideprodukte/CEE (250/78, Rec., p. 421).
70 Pe de altă parte, Republica Cehă consideră că abordarea adoptată de Comisie în cadrul punerii în aplicare a ajutorului exterior nu creează obligații decât în sarcina acesteia, nu și a Republicii Cehe, care era un stat terț la momentul ajutorului pentru preaderare. Din aceasta rezultă că Comisia nu poate să opună acesteia normele sale interne privind execuția bugetului. Pentru ca aceste norme să fie opozabile, ar fi fost necesar ca Republica Cehă să consimtă să se supună acestuia în cadrul Acordului‑cadru din 1996, ceea ce nu a fost cazul.
71 Republica Cehă susține de asemenea că, deși preambulul Acordului‑cadru din 1996 face trimitere la Regulamentul (CEE) nr. 3906/89 al Consiliului din 18 decembrie 1989 privind ajutorul economic în favoarea Republicii Ungaria și a Republicii Populare Polonia (JO L 375, p. 11), o asemenea împrejurare nu poate justifica aplicarea Regulamentului financiar în speță. Astfel, numai dispozițiile Regulamentului financiar la care face trimitere Regulamentul nr. 3906/89 privesc posibilitatea Comisiei de a delega atribuții de putere publică anumitor organisme.
72 Pe de altă parte, Republica Cehă susține, în esență, că Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Helkon Media/Comisia (T‑122/06, nepublicată în Repertoriu), nu exclude utilizarea noțiunii de ordine juridică relevantă în ceea ce privește compensația. Or, în speță, dreptul pertinent nu prevede un asemenea mecanism.
73 În consecință, Republica Cehă consideră că, procedând la compensație în temeiul articolului 73 alineatul (1) din Regulamentul financiar, Comisia a săvârșit un abuz de putere.
74 În ceea ce privește al doilea motiv, Republica Cehă susține în esență că, presupunând că Regulamentul financiar este aplicabil în speță, nu sunt îndeplinite condițiile pe care acesta le prevede în legătură cu caracterul reciproc al creanțelor și cu caracterul cert al creanței care a făcut obiectul unei compensații.
75 În această privință, Republica Cehă apreciază că numai organul de arbitraj prevăzut de acordurile de preaderare putea să se pronunțe asupra valorii unei eventuale creanțe. În opinia acesteia, din Hotărârea Tribunalului din 30 septembrie 2003, Cableuropa și alții/Comisia (T‑346/02 și T‑347/02, Rec., p. II‑4251, punctul 225), rezultă că nici Comisia, nici Tribunalul nu au o asemenea competență.
76 În acest sens, aceasta respinge argumentația Comisiei potrivit căreia ar fi contradictoriu să se susțină că, dacă Tribunalul nu ar fi competent să se pronunțe asupra existenței și, dacă este cazul, asupra naturii și a valorii creanței, acesta nu ar putea să se pronunțe asupra compensației și nu ar putea, așadar, să anuleze decizia atacată. Astfel, Republica Cehă apreciază că, chiar dacă Regulamentul financiar era aplicabil în speță, nu era posibil să se evite procedura prevăzută de Acordul‑cadru din 1996 pentru a stabili existența și valoarea sumelor datorate, și anume utilizarea unei proceduri de arbitraj, o decizie unilaterală a Comisiei nefiind suficientă în acest sens.
77 Republica Cehă adaugă că este necesar să se distingă competența de a aprecia validitatea deciziei atacate de competența de a soluționa un diferend în temeiul Acordului‑cadru din 1996. Ținând seama de procedura de soluționare a litigiilor prevăzută de Acordul‑cadru din 1996, Tribunalul nu poate, așadar, să aprecieze problemele de fond privind o creanță născută pe baza acordului menționat.
78 În orice caz, Republica Cehă susține că Tribunalul, presupunând că este competent pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de compensație, trebuie să considere că creanțele care au făcut obiectul unei compensații sunt reglementate de ordini juridice diferite.
79 Aceasta susține că, în esență, creanța invocată de Comisie este în realitate reglementată de dreptul internațional, situație pe care aderarea Republicii Cehe la Uniune nu a modificat‑o.
80 În schimb, temeiurile juridice ale creanței Republicii Cehe față de Comisie, care privește plățile intermediare în temeiul a două programe operaționale finanțate de fondurile structurale, sunt articolul 161 CE și Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la fondurile structurale (JO L 161, p. 1). Creanța Republicii Cehe este, așadar, reglementată de ordinea juridică comunitară.
81 Or, Curtea, în Hotărârea din 10 iulie 2003, Comisia/CCRE (C‑87/01 P, Rec., p. I‑7617, punctele 61 și 62), a apreciat că respectiva compensație nu este posibilă decât dacă sunt respectate în această privință condițiile stabilite de ambele ordini juridice.
82 În acest sens, Republica Cehă susține că dreptul internațional general nu prevede condițiile și nici posibilitatea unei compensații de creanțe. În același mod, Acordul‑cadru din 1996, protocoalele financiare și celelalte norme expres convenite între părțile contractante sau modificate prin actul privind condițiile de aderare nu prevăd condițiile și nici măcar posibilitatea unei compensații de creanțe. Creanța invocată de Comisie față de Republica Cehă nu poate, așadar, să facă obiectul unei compensații.
83 Mai mult, Republica Cehă susține că respectiva condiție de reciprocitate prevăzută la articolul 73 alineatul (1) din Regulamentul financiar nu se limitează numai la identitatea creditorului sau a debitorului. În opinia acesteia, trebuie să se ia în considerare temeiul juridic al creanței compensate.
84 Republica Cehă adaugă faptul că respectiva condiție de reciprocitate presupune și luarea în considerare a împrejurării că cele două creanțe compensate sunt exprimate în monede diferite. Republica Cehă nu pune sub semnul întrebării posibilitatea de a efectua compensația unor asemenea creanțe. Cu toate acestea, susține că trebuie prevăzute norme clare pentru efectuarea conversiei monedelor în cauză. Or, nu aceasta era situația în speță.
85 În ceea ce privește caracterul cert al creanței în cauză, Republica Cehă invocă faptul că aceasta s‑a născut în cadrul unui acord între părți. Niciuna dintre acestea nu putea, așadar, să impună celeilalte o decizie în ceea ce privește litigiile care rezultă din raportul în cauză. Un litigiu de acest tip nu putea fi soluționat decât printr‑un acord al părților sau printr‑o decizie a unei autorități independente, în cadrul procedurii de arbitraj prevăzute de Acordul‑cadru din 1996.
86 Or, potrivit Republicii Cehe, Comisia a stabilit în mod unilateral existența și valoarea creanței în cauză. Aceasta susține de asemenea că, în cadrul corespondenței schimbate cu Comisia (scrisorile adresate Comisiei la 9 iulie 2008 și acea din 29 iulie 2008), a pus la îndoială metoda de stabilire a cuantumului sumei ce trebuia rambursată, precum și modalitățile de aplicare a ratei de schimb. În opinia Republicii Cehe, de vreme ce viza soluționarea amiabilă a litigiului, acest schimb de scrisori respecta Acordul‑cadru din 1996. Republica Cehă ar fi fost totuși obligată să introducă prezenta acțiune ca urmare a adoptării de către Comisie a deciziei atacate.
87 Republica Cehă susține în plus că, întrucât valoarea creanței era contestată, creanța în cauză nu era certă și nu putea, așadar, să facă obiectul unei compensații.
88 Pe de altă parte, Republica Cehă susține că neregularitățile privind utilizarea mijloacelor financiare care i‑au fost alocate în cadrul programului PHARE nu sunt stabilite în mod definitiv. Astfel, deși Comisia se întemeiază în principal pe inițierea unei proceduri penale, precum și pe anchetele efectuate de OLAF, niciuna dintre aceste investigații nu a fost încheiată. În opinia Republicii Cehe, nu se poate determina cu o certitudine absolută cuantumul final al sumei pe care trebuia să o ramburseze, cel puțin până la momentul cunoașterii rezultatelor acestor diferite anchete.
89 În această privință, Republica Cehă susține că decizia din 28 mai 2008 nu reprezintă proba unei utilizări nelegale a sumelor alocate. Republica Cehă apreciază astfel că această scrisoare nu precizează motivele pentru care operațiunile în cauză sunt considerate nelegale. Aceasta nu oferă nici detalierea sumelor alocate care sunt vizate de aceste nereguli. În plus, Republica Cehă consideră că afirmațiile Comisiei referitoare la anchetele desfășurate de OLAF sunt contradictorii.
90 În orice caz, potrivit Republicii Cehe, posibila constatare a unui delict nu ar fi decisivă pentru înțelegea modalității prin care mijloacele în cauză au fost cheltuite și nici pentru a aprecia existența și cuantumul creanței în litigiu.
91 În plus, Republica Cehă contestă modul de calcul al sumei totale pe care trebuie să o ramburseze. Aceasta susține astfel că, exprimată în coroane cehe, suma respectivă, și anume 234 480 000 CZK, reprezintă 69,98 % din totalul plăților de care au beneficiat Regionální fondy, a.s., Regionální podnikatelský fond, spol. s r.o. și Českomoravský podnikatelský fond, spol. s r.o. între 5 octombrie 1994 și 2 august 1996, și anume 335 087 448,65 CZK. Republica Cehă deduce din aceasta că și suma totală care îi este solicitată în euro trebuia să corespundă cu 69,98 % din totalul plăților în cauză exprimat în euro. Întrucât totalul acestor plăți era de 9 839 490 euro, suma care îi era solicitată trebuia, așadar, să fie stabilită la 6 885 258,25 euro. Or, Republica Cehă susține că Comisia a solicitat rambursarea unei sume totale de 9 354 130,93 euro. Potrivit Republicii Cehe, modul de calcul pe care îl are în vedere, care este singurul posibil, neutralizează, pe de altă parte, evoluția ratei de schimb între coroana cehă și euro.
92 În această privință, Republica Cehă susține că, atunci când a obținut ajutoarele pentru preaderare în anii 1994-1996, rata de schimb curentă se situa între 33,00 și 35,00 CZK pentru 1 euro. Or, Comisia, pentru a calcula rambursarea în cauză, a utilizat rata de schimb actuală, de 25,067 CZK pentru 1 euro. În opinia Republicii Cehe, această abordare nu ține seama de situația economică existentă la data la care au fost obținute și utilizate ajutoarele pentru preaderare. Prin urmare, Republica Cehă ar rambursa evoluția ratei de schimb. Comisia ar solicita astfel rambursarea sumelor a căror valoare exprimată în euro depășește valoarea care trebuia solicitată în coroane cehe. Comisia ar profita astfel în mod nejustificat de aprecierea cursului coroanei cehe în raport cu euro. Această situație ar putea fi considerată și o îmbogățire fără justă cauză în favoarea Uniunii, de vreme ce Republica Cehă ar fi obligată să ramburseze o sumă care depășește valoarea ajutoarelor pentru preaderare pe care le‑a obținut în mod efectiv. Acesta este motivul pentru care, potrivit Republicii Cehe, singura metodă care să permită neutralizarea efectului aprecierii ratei de schimb CZK/euro constă, într‑o primă etapă, în calcularea părții din rambursarea solicitată, exprimată în coroane cehe, în raport cu totalul ajutoarelor pentru preaderare obținute pentru Regionální fondy, a.s., Regionální podnikatelský fond, spol. s r.o. și Českomoravský podnikatelský fond, spol. s r.o., exprimat tot în coroane cehe, și, într‑o a doua etapă, aplicarea acestei fracții la suma exprimată în euro corespunzătoare cu totalul ajutoarelor pentru preaderare alocate din aceleași fonduri.
93 În sfârșit, Republica Cehă susține că regulamentul de punere în aplicare nu este aplicabil raporturilor juridice născute în temeiul Acordului‑cadru din 1996, astfel încât nu ar putea justifica în mod legal rata de schimb stabilită în cauză de Comisie.
94 Comisia contestă toate aceste argumente.
2. Aprecierea Tribunalului
a) Cu privire la competența Comisiei și la aplicarea Regulamentului financiar și a regulamentului de punere în aplicare
95 Conform articolului 2 din actul privind condițiile de aderare, începând cu data aderării la Uniune, dispozițiile tratatelor originare și actele adoptate înainte de aderare de instituții și de Banca Centrală Europeană (BCE) sunt obligatorii pentru noile state membre și se aplică în statele membre respective în condițiile prevăzute de aceste tratate și de actul privind condițiile de aderare.
96 Articolul 10 din actul privind condițiile de aderare precizează că aplicarea tratatelor originare și a actelor adoptate de instituții face obiectul, cu titlu tranzitoriu, al dispozițiilor derogatorii prevăzute de actul privind condițiile de aderare.
97 Din articolele 2 și 10 din actul privind condițiile de aderare rezultă că acesta din urmă se întemeiază pe principiul aplicării imediate și integrale a dispozițiilor de drept comunitar în ceea ce privește noile state membre, derogările fiind admise numai în măsura în care sunt prevăzute în mod expres de dispozițiile tranzitorii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 3 decembrie 1998, KappAhl, C‑233/97, Rec., p. I‑8069, punctul 15 și jurisprudența citată).
98 Articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare, care prevede că angajamentele bugetare globale asumate înainte de aderare în cadrul instrumentelor financiare de preaderare, inclusiv încheierea și înregistrarea diferitelor angajamente juridice ulterioare și a plăților efectuate după aderare, continuă să fie reglementate de norme și reglementări ale instrumentelor financiare de preaderare și atribuite capitolelor corespunzătoare din buget până la încheierea programelor și proiectelor în cauză, figurează în titlul I, consacrat „măsurilor tranzitorii”, din partea a patra, consacrată „dispozițiilor temporare”, din actul în cauză.
99 Articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare, întrucât prevede o excepție de la aplicarea dreptului comunitar după aderarea Republicii Cehe la Uniune, trebuie să primească, așadar, o interpretare strictă (a se vedea în acest sens Hotărârea KappAhl, punctul 97 de mai sus, punctul 18 și jurisprudența citată).
100 Rezultă că derogările de la aplicarea imediată și integrală a dispozițiilor de drept comunitar în ceea ce privește ajutoarele pentru preaderare în temeiul programului PHARE vizate la articolul 33 alineatul (1) din actul privind condițiile de aderare nu sunt admise, în temeiul articolului 33 alineatul (2) din același act, decât în măsura în care sunt prevăzute în mod expres de aceste dispoziții în cauză.
101 Or, trebuie să se constate că, contrar a ceea ce susține Republica Cehă, articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare nu prevede în mod expres o excepție de la dispozițiile articolului 292 CE care să constea în faptul că modalitățile de soluționare extrajudiciară a diferendelor prevăzute de Acordul‑cadru din 1996 continuă să se aplice după aderarea Republicii Cehe la Uniune.
102 Prin urmare, trebuie să se considere că modalitățile de soluționare extrajudiciară a diferendelor prevăzute de Acordul‑cadru din 1996 nu mai sunt aplicabile de la data aderării Republicii Cehe la Uniune.
103 Argumentația Republicii Cehe prin care se susține că numai organul de arbitraj era abilitat să constate existența unei creanțe în contextul prezentei cauze trebuie, prin urmare, înlăturată.
104 Aceeași este situația și în ceea ce privește argumentația Republicii Cehe potrivit căreia actul care i‑a fost adresat de Comisie la 28 mai 2008 ar reprezenta o primă etapă în cadrul procedurii de negociere prevăzute de Acordul‑cadru din 1996. Întrucât această procedură nu mai era aplicabilă de la data aderării Republicii Cehe la Uniune, decizia din 28 mai 2008 nu poate constitui prima etapă a acesteia.
105 Pe de altă parte, Republica Cehă nu poate invoca în mod util faptul că nici Regulamentul financiar, nici regulamentul de punere în aplicare nu fac parte din normele și regulamentele instrumentelor financiare de preaderare menționate la articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare.
106 Trebuie amintit astfel că, potrivit articolului 274 CE, Comisia execută bugetul în conformitate cu dispozițiile regulamentelor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 279 CE.
107 Pe de altă parte, articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare trebuie să primească o interpretare strictă întrucât prevede o excepție de la aplicarea dreptului comunitar după aderarea Republicii Cehe la Uniune (a se vedea punctul 99 de mai sus). În consecință, derogările de la aplicarea dreptului comunitar, și anume, în speță, de la dispozițiile regulamentelor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 279 CE, care sunt, în special, Regulamentul financiar și regulamentul de punere în aplicare, sunt admise numai în măsura în care sunt prevăzute în mod expres de dispozițiile tranzitorii în cauză (a se vedea punctul 97 de mai sus).
108 Trebuie, așadar, pentru a verifica dacă articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare prevede derogarea de la aplicarea Regulamentului financiar și a regulamentului de punere în aplicare, să se definească noțiunea „norme și reglementări ale instrumentelor financiare de preaderare” vizate de această dispoziție.
109 În acest scop, trebuie să se aibă în vedere noțiunea „angajamente bugetare globale” prevăzută articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare, care rămân, potrivit acestuia, reglementate de normele și reglementările menționate.
110 Trebuie să se constate, în această privință, că actul privind condițiile de aderare nu definește noțiunea de angajamente bugetare globale.
111 Cu toate acestea, derogările prevăzute de actul privind condițiile de aderare nu se interpretează decât în raport cu dispozițiile de la care acestea urmăresc să deroge.
112 Trebuie, așadar, să se facă referire la dreptul comunitar și, în special, la dispozițiile sale în materie bugetară, pentru a preciza domeniul de aplicare al dispozițiilor articolului 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare.
113 În această privință, trebuie să se constate că noțiunea de angajament bugetar global este stabilită în secțiunea 1, referitoare la angajarea cheltuielilor, din capitolul 6, privind operațiunile de cheltuieli, din titlul IV, consacrat execuției bugetare, din prima parte, referitoare la dispozițiile comune, a Regulamentului financiar.
114 Astfel, potrivit articolului 76 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul financiar, un angajament bugetar constă în operațiunea de rezervare a creditelor necesare pentru acoperirea plăților ulterioare de onorare a unui angajament juridic.
115 Conform articolului 76 alineatul (2) al doilea paragraf din același regulament, angajamentul bugetar este global dacă cel puțin unul dintre elementele necesare identificării angajamentului individual este necunoscut.
116 Noțiunea de angajament bugetar intră, așadar, în cadrul operațiunilor de cheltuieli în sensul Regulamentului financiar.
117 În schimb, noțiunile de constatare și de recuperare a creanțelor, în prezent în litigiu, intră în domeniul de aplicare al secțiunilor 3-5 din capitolul 5, privind operațiunile de venituri, din titlul IV al primei părți a Regulamentului financiar.
118 Prin urmare, trebuie să se considere că articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare, care are ca obiect asigurarea perenității cheltuielilor prevăzute înainte de aderarea la Uniune în cadrul angajamentelor bugetare globale care nu au fost încă realizate integral la momentul aderării, derogă de la anumite dispoziții ale Regulamentului financiar referitoare la operațiunile de cheltuieli.
119 În schimb, acesta nu derogă de la normele Regulamentului financiar referitoare la operațiunile de venituri.
120 Cu alte cuvinte, contrar a ceea ce susține Republica Cehă, articolul 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare nu exclude în mod expres aplicarea Regulamentului financiar și a regulamentului de punere în aplicare în ceea ce privește operațiunile de venituri. Acestea sunt reglementate, așadar, de regulamentele în cauză începând de la aderarea Republicii Cehe la Uniune.
121 În plus, compensația prevăzută, ca mod de recuperare a creanțelor, la articolul 73 alineatul (1) din Regulamentul financiar, precum și la articolul 81 alineatul (1) și la articolul 83 din regulamentul de punere în aplicare nu este exclusă în mod expres de dispozițiile articolului 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare. În consecință, trebuie să se considere că această operațiune de venituri este aplicabilă, în condițiile stabilite de regulamentele în cauză, creanțelor care rezultă din ajutoarele pentru preaderare pe baza programului PHARE vizate de articolul 33 alineatul (1) din actul privind condițiile de aderare.
122 Trebuie să se conchidă, prin urmare, că constatarea și recuperarea, inclusiv prin compensație, a unei creanțe privind rambursarea fondurilor primite de Republica Cehă în cadrul programului PHARE sunt în sarcina Comisiei, care este obligată să aplice și să respecte în acest scop dispozițiile Regulamentului financiar și ale regulamentului de punere în aplicare.
b) Cu privire la respectarea procedurii prevăzute pentru recuperarea creanțelor de Regulamentul financiar și de regulamentul de punere în aplicare
Considerații introductive
123 Potrivit articolului 71 alineatul (2) din Regulamentul financiar, orice creanță identificată ca fiind certă, lichidă și exigibilă trebuie constatată printr‑un ordin de recuperare înaintat contabilului, urmat de o notă de debit transmisă debitorului, ambele documente fiind întocmite de ordonatorul de credite competent.
124 Potrivit articolului 73 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul financiar, contabilul recuperează sumele prin compensația lor cu creanțele echivalente ale Uniunii asupra oricărui debitor care are, la rândul lui, asupra Uniunii o creanță certă, lichidă și exigibilă.
125 Conform articolului 78 din regulamentul de punere în aplicare, constatarea de către ordonatorul de credite responsabil a unei creanțe constituie recunoașterea dreptului Comunităților asupra unui debitor și stabilirea dreptului de a cere debitorului în cauză plata datoriei sale. Pe de altă parte, ordinul de recuperare este operațiunea prin care ordonatorul de credite responsabil dă contabilului instrucțiuni pentru recuperarea cuantumului constatat. În sfârșit, nota de debit, care este transmisă de ordonator debitorului, informează debitorul că Uniunea a constatat creanța, că, în cazul plății datoriei înainte de scadența specificată, nu se percepe dobândă și că, în cazul neplății până la aceeași scadență, instituția recuperează creanța fie prin compensație, fie prin executarea garanției depuse în avans.
126 Potrivit articolului 79 din regulamentul de punere în aplicare, pentru constatarea unei creanțe, ordonatorul de credite se asigură că, printre altele, creanța este certă și nu este condiționată, este lichidă, exprimată exact în numerar și este exigibilă și nu este supusă unui termen de plată.
127 În sfârșit, din articolul 83 alineatele (1) și (2) din regulamentul de punere în aplicare rezultă că, în cazul în care debitorul are o creanță asupra Uniunii, certă, lichidă și exigibilă pentru o sumă stabilită printr‑un ordin de plată, contabilul, după scadența prevăzută în nota de debit, recuperează creanța stabilită prin compensație, după ce a informat debitorul, atunci când acesta este o autoritate națională sau una dintre unitățile administrative ale acesteia, cu privire la intenția sa de a recurge la recuperare prin compensație, cu cel puțin 10 zile în avans.
128 Cu alte cuvinte, recuperarea unei creanțe identificate ca fiind certă, lichidă și exigibilă, după ce aceasta a fost constatată de ordonatorul competent, presupune așadar, pe de o parte, un ordin de recuperare întocmit de acesta și adresat contabilului și, pe de altă parte, o notă de debit adresată debitorului.
129 Contabilul este responsabil de ordinele de recuperare. În ipoteza în care debitorul este el însuși titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile față de Uniune, acestuia îi revine și obligația de a efectua recuperarea prin compensație.
130 Trebuie subliniat că, atunci când debitorul nu a plătit în mod voluntar, contabilul este obligat să efectueze această compensație.
Cu privire la decizia din 28 mai 2008 și la decizia atacată
131 În speță, Comisia a notificat Republicii Cehe o decizie datată 28 mai 2008, potrivit căreia Republica Cehă era obligată să ramburseze suma de 234 480 000 CZK în considerarea, în esență, a practicilor frauduloase în gestionarea anumitor fonduri care fac parte din programul PHARE.
132 Această decizie era însoțită de o notă de debit.
133 Este incontestabil că decizia din 28 mai 2008 reprezintă un act care produce efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele Republicii Cehe, modificând în mod distinct situația juridică a acesteia (a se vedea Hotărârea Curții din 22 iunie 2000, Țările de Jos/Comisia, C‑147/96, Rec., p. I‑4723, punctul 25 și jurisprudența citată). Această decizie putea, așadar, să facă obiectul unei acțiuni în anulare, în conformitate cu articolul 230 CE.
134 Pe de altă parte, trebuie subliniat că scadența notei de debit era stabilită la 7 august 2008.
135 Or, este cert că, la această dată, Republica Cehă nu efectuase rambursarea sumei care îi era solicitată.
136 În plus, este cert că Republica Cehă nu a atacat nici decizia din 28 mai 2008, nici nota de debit care o însoțea.
137 Prin urmare, îi revenea contabilului obligația de a recupera creanța în conformitate cu dispozițiile Regulamentului financiar și ale regulamentului de punere în aplicare, aplicabile în temeiul dispozițiilor articolului 274 CE.
138 Având în vedere existența a două creanțe deținute de Republica Cehă față de FSE, în valoare totală de 10 814 475,41 euro, în speță, îi revenea contabilului obligația de a recupera prin compensație creanța constatată în decizia din 28 mai 2008, după avertizarea Republicii Cehe cu cel puțin zece zile lucrătoare înainte, conform dispozițiilor articolului 83 din regulamentul de punere în aplicare, așa cum a făcut‑o în decizia atacată.
139 Această concluzie nu este pusă sub semnul întrebării de argumentele invocate de Republica Cehă în ceea ce privește lipsa caracterului reciproc al creanțelor în cauză și în ceea ce privește lipsa caracterului cert al creanței Comisiei.
– Cu privire la lipsa caracterului reciproc al creanțelor
140 Trebuie amintit că Republica Cehă consideră, în esență, că numai organul arbitral prevăzut de Acordul‑cadru din 1996 avea dreptul de a stabili valoarea creanței pe care aceasta o datora eventual Uniunii. Potrivit Republicii Cehe, acest organ arbitral rămânea astfel competent, în temeiul articolului 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare, să soluționeze diferendele privind angajamentele bugetare care intră în domeniul de aplicare al Acordului‑cadru din 1996. Aceasta consideră că creanța invocată de Comisie intra în sfera ordinii juridice internaționale, iar nu a ordinii juridice comunitare. Prin urmare, creanțele în cauză intrau în sfera a două ordini juridice distincte, ceea ce presupune, potrivit jurisprudenței, să se verifice dacă condițiile stabilite în aceste două ordini juridice sunt îndeplinite (Hotărârea Comisia/CCRE, punctul 81 de mai sus, punctele 61 și 62). Or, aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză în măsura în care, în opinia Republicii Cehe, pe de o parte, dreptul internațional public nu prevedea compensația și, pe de altă parte, Acordul‑cadru din 1996, ale cărui dispoziții de fond rămân aplicabile în temeiul articolului 33 alineatul (2) din actul privind condițiile de aderare, nu o prevedea. Prin urmare, condiția de reciprocitate nu ar fi îndeplinită.
141 Trebuie amintit, cu toate acestea, că mecanismul de soluționare a litigiilor prevăzut de Acordul‑cadru din 1996 nu mai era aplicabil începând cu aderarea Republicii Cehe la Uniunea Europeană (a se vedea punctul 102 de mai sus).
142 Pe de altă parte, trebuie subliniat că Regulamentul financiar și regulamentul de punere în aplicare erau aplicabile operațiunilor de venituri începând de la aderarea Republicii Cehe la Uniune (a se vedea punctele 120 și 121 de mai sus).
143 Rezultă faptul că respectiva compensație trebuia aplicată de contabil în cazul creanțelor care rezultă din finanțările atribuite în cadrul programului PHARE, în condițiile prevăzute de Regulamentul financiar și de regulamentul de punere în aplicare, după aderarea Republicii Cehe la Uniunea Europeană atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens de Regulamentul financiar, natura comunitară sau internațională a creanței Comisiei fiind indiferentă în această privință.
144 Prin urmare, trebuie respinse argumentele Republicii Cehe prin care se susține, pe de o parte, că acordul de preaderare nu prevede compensația și că, pe de altă parte, compensația nu intervine de drept în ordinea juridică internațională, ceea ce ar împiedica intervenția compensației în condițiile în care creanțele aparțin unor ordini juridice distincte.
– Cu privire la caracterul cert și lichid al creanței Comisiei față de Republica Cehă
145 Trebuie amintit că Republica Cehă consideră, în esență, că lipsește caracterul cert al creanței Comisiei din cauza, în primul rând, a caracterului contractual al contextului în care se înscriu relațiile între părți și a necesității de a recurge la un organ independent în cadrul unei proceduri de arbitraj în caz de diferend între acestea, în al doilea rând, a neacceptării de către Republica Cehă a metodei de stabilire a creanței și a neacceptării ratei de schimb aplicate și, în al treilea rând, a faptului că nu este posibil să se determine valoarea care ar fi fost utilizată în mod nejustificat și care ar trebui rambursată atât timp cât anchetele OLAF nu sunt încheiate.
146 Din articolul 79 litera (a) din regulamentul de punere în aplicare rezultă că o creanță nu poate fi considerată certă dacă este afectată de o condiție.
147 Or, Republica Cehă nu susține că respectiva creanță a Comisiei ar fi însoțită de o condiție. Aceasta se limitează, astfel, să invoce faptul că îi contestă valoarea. În orice caz, trebuie să se constate că respectiva creanță nu este însoțită de nicio condiție.
148 Prin urmare, trebuie să se considere că respectiva creanță este certă în sensul articolului 79 litera (a) din regulamentul de punere în aplicare.
149 În continuare, este cert că valoarea creanței este stabilită prin decizia din 28 mai 2004, care nu a fost atacată de Republica Cehă.
150 Prin urmare, trebuie să se considere că respectiva creanță este lichidă în sensul articolului 79 litera (b) din regulamentul de punere în aplicare.
151 În sfârșit, este cert că respectiva creanță nu este supusă unui termen și, așadar, este exigibilă.
152 Prin urmare, trebuie să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 79 din regulamentul de punere în aplicare în ceea ce privește creanța Comisiei în vederea efectuării compensației de către contabil.
153 Această concluzie nu poate fi pusă sub semnul întrebării de argumentele invocate de Republica Cehă în susținerea celui de al doilea motiv.
154 Pretinsa necompetență a Comisiei pentru a stabili valoarea creanței și pretinsa competență a organului de arbitraj pentru a o stabili au fost deja înlăturate în cadrul examinării primului motiv. Mecanismul de soluționare a litigiilor prevăzut de Acordul‑cadru din 1996 nu mai era aplicabil începând cu aderarea Republicii Cehe la Uniune (a se vedea punctul 102 de mai sus).
155 Pe de altă parte, faptul că creanța este contestată în ceea ce privește valoarea sa, Republica Cehă criticând metoda de stabilire a acesteia, rata de schimb aplicată și faptul că, pentru a fixa această valoare, Comisia nu a așteptat încheierea anchetelor în curs, nu este de natură să înlăture caracterul cert și lichid și nu se opune compensației (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 17 ianuarie 2007, Grecia/Comisia, T‑231/04, Rep., p. II‑63, punctul 118).
156 Astfel, valoarea creanței a fost stabilită de Comisie în decizia sa din 28 mai 2008, care, întrucât nu a fost atacată în termenul de exercitare a căii de atac, a rămas definitivă. Rezultă că valoarea creanței stabilită de Comisie nu poate fi contestată în cadrul prezentei acțiuni.
157 În consecință, atât primul motiv, cât și al doilea motiv trebuie înlăturate.
B – Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe lipsa motivării
1. Argumentele părților
158 Republica Cehă susține că decizia atacată nu cuprinde nicio motivare. Trimiterea la Regulamentul financiar nu poate fi suficientă în acest sens. Pe de altă parte, necesitatea unei motivări detaliate s‑ar resimți cu atât mai mult în situațiile în care decizia privește fapte tehnice sau complexe. Astfel, destinatarii acestei decizii pot cunoaște în mod clar împrejurările pe care s‑a întemeiat Comisia, în special atunci când deciziile în cauză produc consecințe financiare grave statelor membre.
159 Aceasta consideră, pe de altă parte, că situația nu este cu nimic modificată de împrejurarea că motivarea figurează în mod parțial în corespondența informală anterioară schimbată cu Comisia. În ceea ce privește securitatea juridică sau condițiile stabilite de jurisprudență pentru motivarea actelor, o asemenea motivare nu este suficientă.
160 În sfârșit, Republica Cehă susține că, pe de o parte, Comisia a refuzat să dea curs cererii sale de comunicare a rezultatelor anchetelor OLAF care au determinat adoptarea deciziei atacate și că, pe de altă parte, împrejurarea că aceasta a avut cunoștință de contextul acestei adoptări nu poate, în sine, să constituie o motivare suficientă a deciziei în cauză.
161 Comisia contestă această argumentare.
2. Aprecierea Tribunalului
162 Trebuie amintit că obligația de a motiva un act cauzator de prejudiciu, astfel cum este prevăzută la articolul 253 CE, are ca scop, pe de o parte, să acorde persoanei interesate o indicație suficientă pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv. Obligația de motivare enunțată astfel constituie un principiu esențial al dreptului comunitar de la care nu se poate deroga decât în considerarea unor motive imperative. Prin urmare, motivarea trebuie, în principiu, să fie comunicată persoanei interesate în același timp cu actul care îi cauzează un prejudiciu, lipsa sa neputând fi regularizată prin faptul că persoana interesată ia cunoștință de motivarea actului în cursul procedurii în fața instanței Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, Rec., p. II‑4665, punctele 138-140 și jurisprudența citată).
163 Cu toate acestea, motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care actul a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul destinatarilor sau al altor persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv de a primi explicații. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa (a se vedea Hotărârea Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, citată anterior, punctul 141 și jurisprudența citată).
164 Trebuie să se considere că, în cazul unei decizii de compensație, motivarea necesară trebuie să permită să se identifice cu precizie creanțele care sunt compensate, fără să se poată solicita ca motivarea reținută inițial în sprijinul constatării fiecărei creanțe să fie repetată în decizia de compensație.
165 În cauză, este cert că temeiul deciziei de compensație este decizia din 28 mai 2008, ceea ce Republica Cehă a recunoscut în ședință.
166 Or, decizia de compensație din 28 mai 2008 cuprinde o motivare deosebit de detaliată a motivelor care au determinat Comisia să solicite Republicii Cehe rambursarea unei sume de 234 480 000 CZK.
167 Pe de altă parte, decizia atacată precizează că Republica Cehă deține două creanțe față de FSE și că, în lipsa plății în termenul acordat a sumei solicitate în nota de debit care însoțește decizia din 28 mai 2008, contabilul este obligat, în aceste condiții, să efectueze compensația în temeiul dispozițiilor articolului 73 alineatul (1) din Regulamentul financiar.
168 Prin urmare, trebuie să se considere că actul cauzator de prejudiciu a intervenit într‑un context cunoscut de Republica Cehă, care îi permite să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa, Republica Cehă cunoscând astfel motivele pentru care contabilul a decis să opereze o compensație în ceea ce privește creanțele reciproce între părți.
169 Prin urmare, trebuie să se considere că decizia atacată este suficient motivată și că motivul întemeiat pe un viciu de motivare trebuie, așadar, să fie respins.
170 În concluzie, se impune respingerea acțiunii.
Cu privire la cheltuielile de judecată
171 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Cehă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Republica Cehă la plata cheltuielilor de judecată.
Azizi | Cremona | Frimodt Nielsen |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 aprilie 2011.
Semnături
Cuprins
Cadrul juridic
A – Tratatul CE
B – Actul privind condițiile de aderare
C – Acord‑cadru între Guvernul Republicii Cehe și Comisia Europeană privind participarea Republicii Cehe la programul de ajutor al Comunității Europene
D – Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor
E – Regulamentul (CE) nr. 1266/1999
F – Regulamentul financiar
G – Regulamentul de punere în aplicare
Situația de fapt
Concluziile părților
În drept
A – Cu privire la primul motiv, întemeiat pe adoptarea deciziei atacate pe un temei juridic eronat, și la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea condițiilor stabilite pentru compensație de Regulamentul financiar și de regulamentul de punere în aplicare
1. Argumentele părților
2. Aprecierea Tribunalului
a) Cu privire la competența Comisiei și la aplicarea Regulamentului financiar și a regulamentului de punere în aplicare
b) Cu privire la respectarea procedurii prevăzute pentru recuperarea creanțelor de Regulamentul financiar și de regulamentul de punere în aplicare
Considerații introductive
Cu privire la decizia din 28 mai 2008 și la decizia atacată
– Cu privire la lipsa caracterului reciproc al creanțelor
– Cu privire la caracterul cert și lichid al creanței Comisiei față de Republica Cehă
B – Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe lipsa motivării
1. Argumentele părților
2. Aprecierea Tribunalului
Cu privire la cheltuielile de judecată