HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
17 februarie 2011(*)
„Transmisii de televiziune – Articolul 3a din Directiva 89/552/CEE – Măsuri adoptate de Regatul Belgiei privind evenimentele de importanță majoră pentru societatea belgiană – Campionatul Mondial de Fotbal – Decizie prin care măsurile sunt declarate compatibile cu dreptul comunitar – Motivare – Articolele 43 CE și 49 CE – Drept de proprietate”
În cauza T‑385/07,
Fédération internationale de football association (FIFA), cu sediul în Zürich (Elveția), reprezentată inițial de domnii R. Denton, E. Batchelor și de doamna F. Young, solicitors, și de A. Barav, avocat, și ulterior de M. Batchelor, de A. Barav, de D. Reymond, avocați, și de doamna F. Carlin, barrister,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de doamnele E. Montaguti și N. Yerrell, în calitate de agenți, asistate de domnul J. Flynn, QC, și de doamna L. Maya, barrister,
pârâtă,
susținută de
Regatul Belgiei, reprezentat de doamnele L. Van den Broeck și C. Pochet, în calitate de agenți, asistate de J. Stuyck, de A. Berenboom și de A. Joachimowicz, avocați,
de
Republica Federală Germania, reprezentată de domnii M. Lumma și J. Möller, în calitate de agenți,
și de
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat de doamnele S. Behzadi‑Spencer și E. Jenkinson și de domnul L. Seeboruth, în calitate de agenți, asistați inițial de domnul T. de la Mare și ulterior de domnul B. Kennelly, barristers,
interveniente,
având ca obiect o cerere de anulare în parte a Deciziei 2007/479/CE a Comisiei din 25 iunie 2007 privind compatibilitatea cu dreptul comunitar a măsurilor adoptate de Belgia în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 180, p. 24),
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus din domnii N. J. Forwood (raportor), președinte, L. Truchot și J. Schwarcz, judecători,
grefier: doamna K. Pocheć, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 24 februarie 2010,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
1 Articolul 43 CE are următorul cuprins:
„În conformitate cu dispozițiile care urmează, sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicție vizează și restricțiile privind înființarea de agenții, sucursale sau filiale de către resortisanții unui stat membru stabiliți pe teritoriul altui stat membru.
Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea acestora, precum și constituirea și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților în înțelesul articolului 48 al doilea paragraf [CE], în condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația țării de stabilire, sub rezerva dispozițiilor capitolului privind capitalurile.”
2 Articolul 49 primul paragraf CE prevede:
„În conformitate cu dispozițiile ce urmează, sunt interzise restricțiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Comunității cu privire la resortisanții statelor membre stabiliți într‑un alt stat al Comunității decât cel al beneficiarului serviciilor.”
3 Articolul 3a din Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, p. 23, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 215), astfel cum a fost introdus prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 iunie 1997 de modificare a Directivei [89/552] (JO L 202, p. 60, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 232), prevede:
„(1) Fiecare stat membru are dreptul de a lua măsuri în conformitate cu legislația comunitară pentru a garanta faptul că emițătorii aflați sub jurisdicția sa nu dețin exclusivitatea asupra transmisiei unor evenimente considerate de către statul membru respectiv ca fiind de importanță majoră pentru societate, astfel încât să priveze o parte substanțială a publicului statului membru de posibilitatea de a urmări astfel de evenimente fie în direct, fie înregistrate, la televiziunea liberă. În cazul în care acest lucru se întâmplă, statul membru elaborează o listă de evenimente, naționale și internaționale, pe care le consideră ca fiind de importanță majoră pentru societate. Lista trebuie pregătită în timp util, într‑un mod clar și transparent. În redactarea acesteia, statul membru determină dacă astfel de evenimente trebuie transmise în direct în întregime sau numai parțial, sau în cazul în care este necesar sau oportun din motive obiective legate de interesul public, dacă astfel de evenimente trebuie transmise integral sau parțial în înregistrări.
(2) Statele membre trebuie să înștiințeze de îndată Comisia asupra oricăror măsuri luate sau care urmează să fie luate în temeiul alineatului (1). Într‑un interval de 3 luni de la primirea înștiințării, Comisia verifică compatibilitatea măsurilor respective cu legislația comunitară și informează celelalte state membre asupra lor. Comisia solicită avizul comitetului constituit în temeiul articolului 23a. Ulterior publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene măsurile luate și, cel puțin o dată pe an, o listă centralizată a tuturor măsurilor luate de către statele membre.
(3) Prin mijloace adecvate, în limitele cadrului legal propriu, statele membre trebuie să garanteze faptul că emițătorii aflați sub jurisdicția lor nu își exercită drepturile exclusive achiziționate după publicarea prezentei directive astfel încât să priveze o proporție semnificativă a publicului dintr‑un alt stat membru de posibilitatea de a urmări evenimente desemnate de către al doilea stat membru în conformitate cu prevederile alineatelor anterioare prin intermediul unor transmisii parțial sau integral în direct sau, în cazul în care este necesar sau oportun din motive obiective din sfera interesului public, prin înregistrări integrale sau parțiale, după cum s‑a determinat de către celălalt stat membru în conformitate cu alineatul (1).”
4 Considerentele (18)-(22) ale Directivei 97/36 au următorul cuprins:
„(18) Întrucât este esențial ca statele membre să poată lua măsuri prin care să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin intermediul televiziunii a unor evenimente naționale sau internaționale, de importanță majoră pentru societate, cum ar fi Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial de Fotbal și Campionatul European de Fotbal; întrucât în acest scop statele membre își rezervă dreptul de a lua măsuri compatibile cu legislația comunitară pentru a reglementa exercitarea de către emițătorii aflați sub jurisdicția lor a drepturilor de exclusivitate în transmiterea acestor evenimente;
(19) Întrucât este necesar să se încheie acorduri într‑un cadru comunitar pentru a evita potențiala nesiguranță legislativă și denaturarea mecanismelor pieței, precum și pentru a reconcilia libera circulație a serviciilor de televiziune cu necesitatea de a preveni posibilitatea eludării măsurilor naționale care protejează interesul general legitim;
(20) Întrucât, în mod special, este oportun ca prezenta directivă să stabilească prevederi privind exercitarea de către emițători a drepturilor de difuzare exclusive dobândite anterior pentru evenimente considerate de importanță majoră pentru societate într‑un stat membru, altul decât cel care deține jurisdicția asupra emițătorilor respectivi […]
(21) Întrucât, în sensul prezentei directive, evenimentele de importanță majoră pentru societate trebuie să îndeplinească anumite criterii, respectiv să fie evenimente de excepție, de interes pentru publicul general din Uniunea Europeană sau dintr‑un anumit stat membru sau dintr‑o parte componentă considerabilă a unui stat membru și să fie organizate în prealabil de către un organizator al evenimentului care are calitatea juridică de a vinde drepturi referitoare la evenimentul respectiv;
(22) Întrucât, în sensul prezentei directive, termenul «televiziune liberă» desemnează difuzarea pe un canal, public sau comercial, a acelor programe accesibile publicului care nu necesită plata unei taxe suplimentare care să se adauge la modalitățile de finanțare a difuzării programelor care prevalează în fiecare stat membru (cum ar fi taxa de licență și abonamentul corespunzător pachetului de bază într‑o anumită rețea de cablu).”
Istoricul cauzei și decizia atacată
5 Reclamanta, Fédération internationale de football association (FIFA), este o asociație compusă din 208 federații naționale de fotbal și constituie organul executiv mondial al fotbalului. Obiectivele sale sunt, printre altele, promovarea globală a fotbalului și organizarea unor competiții mondiale de fotbal. Vânzarea drepturilor de difuzare prin programe de televiziune a etapei finale a Campionatului Mondial de Fotbal (denumit în continuare „Campionatul Mondial”), organizat de FIFA, constituie principala sa sursă de venituri.
6 În Belgia, comunitățile flamandă și valonă au competența să adopte măsuri în sensul articolului 3a din Directiva 89/552. Astfel, autoritățile fiecărei comunități au adoptat măsuri distincte, care au fost apoi comunicate Comisiei Comunităților Europene de autoritățile federale belgiene.
7 Potrivit articolului 76 alineatul (1) din Decretele privind radiodifuziunea și televiziunea (décrets relatifs à la radiodiffusion et à la télévision), armonizate la 25 ianuarie 1995, adoptate de Consiliul Flamand (Moniteur belge din 30 mai 1995, p. 15092), „[g]uvernul flamand întocmește o listă de evenimente considerate de importanță majoră pentru public și pentru a căror difuzare, din acest motiv, nu pot fi deținute drepturi de exclusivitate astfel încât o mare parte a publicului Comunității Flamande să nu le poată viziona în direct sau înregistrate la televiziunea gratuită”.
8 Prin Hotărârea din 28 mai 2004 (Moniteur belge din 19 august 2004, p. 62207), guvernul flamand a desemnat evenimentele în cauză, printre care și Campionatul Mondial, ca fiind de importanță majoră pentru societate. Pentru ca un eveniment să fie eligibil pentru a fi inclus pe lista de evenimente de importanță majoră pentru societate, trebuie să îndeplinească, conform aceleiași hotărâri, cel puțin două dintre criteriile următoare:
– să prezinte o valoare actuală importantă și să trezească interesul publicului larg;
– să aibă loc în contextul unei competiții internaționale importante sau să fie un meci la care participă echipa națională, echipa unui club belgian sau unul sau mai mulți sportivi belgieni;
– să facă parte dintr‑o disciplină sportivă importantă și să reprezinte o valoare culturală importantă a Comunității Flamande;
– să fie difuzat mereu de televiziunile gratuite, beneficiind de cote ridicate de audiență pentru categoria din care face parte.
9 Potrivit articolului 1 din Hotărârea din 28 mai 2004, anumite evenimente înscrise pe listă, printre care etapa finală a Campionatului Mondial, trebuie difuzate prin reportaje integrale în direct. În temeiul articolului 2 din aceeași hotărâre, drepturile de exclusivitate pentru evenimentele înscrise pe listă nu pot fi exercitate astfel încât o mare parte a populației să nu poată viziona aceste evenimente la televiziunea gratuită. În plus, potrivit celui de al doilea paragraf al dispoziției menționate, se consideră că o mare parte a populației Comunității Flamande poate urmări un eveniment de importanță majoră pentru societate la televiziunea gratuită atunci când evenimentul este difuzat de un post de televiziune care emite în limba olandeză și a cărui recepționare este asigurată pentru cel puțin 90 % din populație fără o plată suplimentară față de prețul abonamentului TV.
10 În temeiul articolului 3 din Hotărârea din 28 mai 2004, stațiile de emisie care nu îndeplinesc cerințele prevăzute de articolul 2 din aceasta și care obțin drepturi de difuzare exclusive în regiunea în care se vorbește limba olandeză și în regiunea bilingvă Bruxelles‑Capitale pentru evenimentele menționate înscrise pe listă, își pot exercita aceste drepturi numai în cazul în care pot garanta, pe baza contractelor încheiate, că o mare parte a populației nu va fi împiedicată să urmărească aceste evenimente la televiziunea gratuită. În acest scop, stațiile de emisie în cauză pot acorda sublicențe la prețuri de piață rezonabile unor emițători care îndeplinesc condițiile menționate. Cu toate acestea, dacă nicio stație de emisie care îndeplinește condițiile în cauză nu se declară disponibilă să obțină astfel de sublicențe, stația de emisie care a achiziționat drepturi de exclusivitate poate să le valorifice.
11 Potrivit articolului 4 alineatul 1 din Decretul din 27 februarie 2003 (Moniteur belge din 17 aprilie 2003, p. 19637), adoptat de Parlamentul Comunității Franceze, după consultarea Consiliului Superior al Audiovizualului, guvernul comunității franceze poate adopta o listă de evenimente pe care le consideră de importanță majoră pentru publicul comunității menționate. Astfel de evenimente nu pot face obiectul exercitării drepturilor de exclusivitate de către un post de televiziune sau de către RTBF, astfel încât o parte importantă a publicului acestei comunități să fie lipsită de accesul la aceste evenimente prin intermediul televiziunii gratuite.
12 Pentru ca un eveniment să fie eligibil pentru a fi inclus pe lista de evenimente de importanță majoră pentru societate, trebuie să îndeplinească, conform articolului 4 alineatul (2) din Decretul din 27 februarie 2003, cel puțin două dintre criteriile următoare:
– să se bucure de o popularitate deosebită în rândul publicului Comunității Franceze în general, nu doar al celui care urmărește în mod obișnuit astfel de evenimente;
– să aibă o importanță culturală general recunoscută de publicul Comunității Franceze și să facă parte din identitatea culturală a comunității;
– o personalitate sau o echipă belgiană să participe la evenimentul respectiv în contextul unei competiții sau al unui eveniment de importanță internațională;
– să fie difuzat mereu în cadrul unui program al unei televiziuni gratuite din Comunitatea Franceză și să atragă un public numeros.
13 Potrivit articolului 4 alineatul (3) din același decret, o televiziune se consideră a fi gratuită în cazul în care difuzează în limba franceză și poate fi recepționată în 90 % din locuințele ce dispun de un echipament de recepție TV situată în regiunea în care se vorbește limba franceză sau în regiunea bilingvă Bruxelles‑Capitale. În afara costurilor tehnice, respectiva recepționare nu poate constitui obiectul altei plăți în afara eventualului preț al abonamentului pentru pachetul de bază al unui serviciu de distribuție prin cablu.
14 Potrivit articolului 2 din Hotărârea din 8 iunie 2004 (Moniteur belge din 6 septembrie 2004, p. 65247), adoptată de guvernul comunității franceze, „postul de televiziune din Comunitatea Franceză care intenționează să exercite drepturile de difuzare exclusive pe care le deține pentru un eveniment de importanță majoră trebuie să îl difuzeze cu ajutorul unui program al unei televiziuni gratuite în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre”.
15 Anexa Hotărârii din 8 iunie 2004, precum și lista consolidată a evenimentelor de importanță majoră pentru Regatul Belgiei includ etapa finală a Campionatului Mondial în direct și integral.
16 Prin scrisorile din 15 ianuarie 2001 și din 16 mai 2002, FIFA a depus la ministerul Comunității Flamande observații privind eventuala înscriere a Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană, opunându‑se înscrierii tuturor meciurilor din cadrul acestei competiții pe o astfel de listă.
17 Prin scrisoarea din 10 decembrie 2003, Regatul Belgiei a notificat Comisiei măsurile adoptate în temeiul articolului 3a din Directiva 89/552.
18 Măsurile în cauză au făcut obiectul Deciziei 2007/479/CE a Comisiei din 25 iunie 2007 privind compatibilitatea cu dreptul comunitar a măsurilor adoptate de [Regatul] Belgi[ei] în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 (JO L 180, p. 24, denumită în continuare „decizia atacată”).
19 Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:
„Articolul 1
Măsurile notificate de [Regatul] Belgi[ei] Comisiei la 10 decembrie 2003, în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva [89/552], astfel cum au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 158 din 29 iunie 2005, sunt compatibile cu dreptul comunitar.
Articolul 2
Măsurile, astfel cum au fost adoptate în final de [Regatul] Belgi[ei] și prezentate în anexa la prezenta decizie, se publică în Jurnalul Oficial în conformitate cu articolul 3a alineatul (2) din Directiva [89/552].”
20 Decizia atacată este motivată inclusiv prin considerentele următoare:
„(4) Lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate cuprinse în măsurile notificate de [Regatul] Belgi[ei] a fost întocmită explicit și transparent, iar în Belgia a fost lansat un proces amplu de consultare.
(5) Comisia a constatat cu satisfacție că evenimentele enumerate în cadrul măsurilor notificate de [Regatul] Belgi[ei] întruneau cel puțin două dintre următoarele criterii considerate a fi indicatori fiabili ai importanței evenimentelor pentru societate: (i) un interes general deosebit în statul membru, nu numai o semnificație pentru cei care practică de obicei sportul sau activitatea respectivă; (ii) o importanță culturală distinctă și general recunoscută pentru populația din statele membre, în special în calitate de catalizator al identității culturale; (iii) implicarea echipei naționale în evenimentul respectiv, în contextul unei competiții sau al unui turneu de importanță internațională și (iv) faptul că evenimentul a fost dintotdeauna difuzat de televiziunile gratuite și a beneficiat de cote ridicate de audiență.
(6) Un număr important de evenimente enumerate printre măsurile notificate de [Regatul] Belgi[ei], inclusiv Jocurile Olimpice de Vară și de Iarnă, finalele Cupei Mondiale și ale turneelor Campionatului European de Fotbal (masculin), intră în categoria evenimentelor care sunt în mod obișnuit considerate de importanță majoră pentru societate, astfel cum se menționează în mod explicit în considerentul (18) din Directiva [97/36]. Aceste evenimente prezintă un interes general deosebit în Belgia, fiind deosebit de populare în rândul publicului larg, nu doar al celor care urmăresc de obicei evenimente sportive.
[…]
(8) Evenimentele fotbalistice enumerate care implică participarea echipelor naționale se bucură de un interes general deosebit în Belgia dat fiind că oferă echipelor belgiene șansa de a promova fotbalul belgian la nivel internațional.
[…]
(16) Evenimentele enumerate, inclusiv cele care trebuie considerate ca un întreg, și nu o ca o serie de evenimente individuale, au fost dintotdeauna difuzate de televiziunile gratuite, beneficiind de cote ridicate de audiență. […]
(17) Măsurile notificate de [Regatul] Belgi[ei] par proporționale pentru a justifica o derogare de la libertatea fundamentală, conferită de Tratatul CE, de a furniza servicii în temeiul unui interes public major, adică pentru a asigura accesul publicului larg la difuzarea unor evenimente de importanță majoră pentru societate.
(18) Măsurile notificate de [Regatul] Belgi[ei] sunt compatibile cu normele [din tratat] privind competiția, definiția radiodifuzorilor calificați pentru a difuza evenimentele enumerate bazându‑se pe criterii obiective, care permit existența unei concurențe efective și potențiale pentru achiziționarea drepturilor de difuzare a acestor evenimente. De asemenea, numărul evenimentelor enumerate nu este disproporționat, astfel încât să distorsioneze concurența pe piețele din aval ale televiziunilor gratuite și cu plată.
[…]
(22) Din Hotărârea [Tribunalului din 15 decembrie 2005, Infront WM/Comisia, T‑33/01, Rec., p. II‑5897,] rezultă că declarația conform căreia măsurile adoptate în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva [89/552] sunt compatibile cu dreptul comunitar reprezintă o decizie în sensul articolului 249 [CE] și, prin urmare, trebuie să fie adoptată de către Comisie. În consecință, se impune să se declare, prin prezenta decizie, că măsurile notificate de [Regatul] Belgi[ei] sunt compatibile cu dreptul comunitar. Măsurile, astfel cum au fost adoptate în final de [Regatul] Belgi[ei] și prezentate în anexa la prezenta decizie, trebuie să fie publicate în Jurnalul Oficial în conformitate cu articolul 3a alineatul (2) din Directiva [89/552].”
Procedura și concluziile părților
21 FIFA a introdus prezenta acțiune printr‑un act depus la grefa Tribunalului la 4 octombrie 2007.
22 Printr‑un act separat, depus la grefa Tribunalului la 11 octombrie 2007, FIFA a solicitat Tribunalului să invite Comisia, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, să depună mai multe documente, esențiale, în opinia acesteia, pentru exercitarea drepturilor sale, precum și în vederea controlului jurisdicțional pe care Tribunalul este invitat să îl exercite.
23 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 25 și la 29 ianuarie 2008, Regatul Belgiei, Republica Federală Germania și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au solicitat să intervină în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Ordonanța din 31 martie 2008, președintele Camerei a șaptea a Tribunalului a admis aceste intervenții. Intervenientele au depus memorii, iar FIFA a depus observații cu privire la acestea în termenele prevăzute.
24 Printr‑o scrisoare depusă la grefa Tribunalului la 26 februarie 2008, FIFA a solicitat Tribunalului să invite Comisia, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, să depună anumite documente menționate în memoriul în apărare prezentat de Comisie.
25 Prin decizia din 26 mai 2008, Camera a șaptea a Tribunalului a decis să nu dea curs, în această etapă, cererii de măsuri de organizare a procedurii formulate de FIFA.
26 Prin Ordonanța din 15 decembrie 2009, prezenta cauză a fost reunită cu cauza T‑68/08, FIFA/Comisia, în vederea procedurii orale.
27 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, a adresat în scris anumite întrebări FIFA și Comisiei. S‑a răspuns la întrebările Tribunalului în termenele prevăzute.
28 FIFA solicită Tribunalului:
– anularea integrală sau în parte a deciziei atacate în măsura în care se referă la Campionatul Mondial;
– obligarea Comisiei, a Regatului Belgiei, a Republicii Federale Germania și a Regatului Unit la plata cheltuielilor de judecată.
29 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea FIFA la plata cheltuielilor de judecată.
30 Regatul Belgiei, Republica Federală Germania și Regatului Unit solicită Tribunalului respingerea acțiunii. Regatul Belgiei și Republica Federală Germania solicită și obligarea FIFA la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurii.
În drept
Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
31 În ceea ce privește problemele legate de admisibilitatea acțiunii, Comisia a declarat în ședință că, în urma Hotărârii Curții din 13 martie 2008, Comisia/Infront WM (C‑125/06 P, Rep., p. I‑1451), retrage argumentele privind inadmisibilitatea acțiunii pe care le‑a formulat în cadrul memoriului în apărare.
32 Regatul Belgiei susține că acțiunea este inadmisibilă pentru motivul că decizia atacată nu privește FIFA nici în mod direct, nici în mod individual. În plus, FIFA nu ar fi formulat o acțiune împotriva măsurilor naționale în fața instanțelor belgiene, astfel încât acțiunea sa în fața Tribunalului ar fi fost formulată tardiv, anularea eventuală a deciziei atacate neafectând validitatea legislației naționale în cauză. Din aceasta ar rezultă că FIFA nu are interesul de a exercita acțiunea împotriva deciziei atacate.
33 Republica Federală Germania susține că FIFA nu are interesul de a exercita acțiunea împotriva deciziei atacate, întrucât, în momentul adoptării acesteia, FIFA cesionase deja drepturile de difuzare a meciurilor Campionatelor Mondiale din 2006, din 2010 și din 2014. Astfel, poziția FIFA în raport cu posibilitatea de a cesiona drepturile de difuzare a meciurilor din aceste competiții către stațiile de emisie pe care le alege nu ar putea fi afectată de decizia atacată. În plus, FIFA nu ar justifica interesul de a exercita o acțiune împotriva deciziei atacate în privința competițiilor organizate după anul 2014, întrucât, în primul rând, drepturile de difuzare a meciurilor acesteia nu ar fi fost încă exploatate și, în al doilea rând, Comisia ar fi procedat la examinarea compatibilității măsurilor belgiene cu dreptul comunitar în raport cu evenimente particulare, iar nu în raport cu toate etapele finale ale Campionatului Mondial care vor avea loc în viitor. Anularea deciziei atacate ar beneficia, prin urmare, numai stațiilor de emisie stabilite în afara Belgiei și care doresc să difuzeze meciurile Campionatului Mondial în acest stat. În plus, decizia atacată nu ar privi FIFA în mod direct și individual.
34 FIFA consideră că decizia atacată produce efecte juridice și că, în plus, o privește în mod direct și individual.
Aprecierea Tribunalului
35 Motivele de inadmisibilitate invocate de Regatul Belgiei și de Republica Federală Germania privesc ordinea publică, întrucât în cadrul acestora sunt puse în discuție interesul de a exercita acțiunea și calitatea de a exercita acțiunea a FIFA, precum și respectarea termenului de introducere a acțiunii. Prin urmare, Tribunalul trebuie să examineze din oficiu aceste cauze de inadmisibilitate, deși intervenientele în cauză nu au calitatea să le invoce în temeiul articolului 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție și al articolului 116 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, iar Comisia nu mai contestă admisibilitatea acțiunii (a se vedea în acest sens, prin analogie, Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctele 21-23).
36 În ceea ce privește faptul că decizia atacată privește direct FIFA, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, condiția conform căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată direct prin decizia care face obiectul acțiunii, astfel cum se prevede la articolul 230 al patrulea paragraf CE, impune ca măsura comunitară contestată să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și nu lasă nicio putere de apreciere destinatarilor care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea comunitară, fără aplicarea altor norme intermediare (a se vedea Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 31 de mai sus, punctul 47 și jurisprudența citată).
37 În această privință, potrivit articolului 1 și articolului 3 alineatul (1) din Hotărârea din 28 mai 2004 (a se vedea punctele 9 și 10 de mai sus), o stație de emisie care nu îndeplinește condițiile prevăzute de articolul 2 al doilea paragraf din aceeași hotărâre poate să își exercite drepturile exclusive de difuzare a Campionatului Mondial pentru regiunea de limbă olandeză și pentru Regiunea Bruxelles‑Capitale numai dacă garantează, prin contracte încheiate, că respectivele condiții vor fi respectate. În mod similar, din articolul 2 și din anexa la Hotărârea din 8 iunie 2004 (a se vedea punctul 14 de mai sus) rezultă că stațiile de emisie din Comunitatea Franceză care intenționează să exercite dreptul exclusiv de difuzare a meciurilor Campionatului Mondial sunt obligate să le difuzeze cu ajutorul unui post de televiziune care îndeplinește condițiile enunțate la punctul 13 de mai sus.
38 Din această reglementare rezultă că cesionarea drepturilor exclusive de difuzare a Campionatului Mondial, al cărui organizator este FIFA, în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36, către posturi de televiziune care intră în domeniul de competență al Regatului Belgiei și care nu îndeplinesc condițiile enunțate la punctele 9 și 13 de mai sus nu produc efectele juridice care în mod normal rezultă dintr‑o astfel de exclusivitate. Prin urmare, potrivit normelor stabilite de Comunitățile Flamandă și Franceză din acest stat membru în cadrul competențelor lor, astfel de stații de emisie vor trebui să recurgă, în vederea difuzării meciurilor Campionatului Mondial, la serviciile unei alte stații de emisie care îndeplinește condițiile menționate, astfel încât acea clauză de exclusivitate stipulată este lipsită de substanță.
39 Deși este adevărat că aceste consecințe juridice rezultă din legislația belgiană, iar nu din decizia atacată, nu este mai puțin adevărat că mecanismul de recunoaștere reciprocă declanșat de aceasta din urmă în temeiul articolului 3a alineatul (3) din Directiva 89/552 instituie pentru statele membre o obligație de a apăra aceste efecte. În special, statele membre trebuie să se asigure că stațiile de emisie care intră în domeniul lor de competență respectă condițiile difuzării la televiziune în Belgia a evenimentelor înscrise pe lista consolidată anexată deciziei atacate, astfel cum sunt definite de Regatul Belgiei în măsurile sale aprobate și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Or, obligația de a ajunge la acest rezultat aduce atingere în mod direct situației juridice a stațiilor de emisie care intră în domeniul de competență al altor state membre decât Regatul Belgiei și care urmăresc să achiziționeze drepturi de difuzare în Belgia deținute inițial de FIFA (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 31 de mai sus, punctele 62 și 63).
40 Prin urmare, mecanismul de recunoaștere reciprocă declanșat prin decizia atacată obligă statele membre să excludă punerea în aplicare a unor drepturi de difuzare a meciurilor Campionatului Mondial pe o bază exclusivă de către stațiile de emisie care intră în domeniul lor de competență și care nu îndeplinesc condițiile enunțate la punctele 9 și 13 de mai sus, astfel încât drepturile deținute inițial de FIFA sunt de asemenea afectate atunci când sunt oferite în mod public unor stații de emisie care nu intră în domeniul de competență al Regatului Belgiei, ci în cel al unui alt stat membru.
41 Rezultă că, decizia atacată produce în mod direct efecte asupra situației juridice a FIFA în privința drepturilor deținute inițial de aceasta și nu lasă nicio putere de apreciere statelor membre în legătură cu rezultatul urmărit, impus în mod automat și decurgând numai din reglementarea comunitară, indiferent de conținutul mecanismelor speciale pe care autoritățile naționale le vor institui pentru atingerea acestui rezultat (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 31 de mai sus, punctele 60 și 61).
42 Așadar, decizia atacată privește FIFA în mod direct.
43 În ceea ce privește aspectul dacă decizia atacată privește individual FIFA, trebuie amintit că alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt vizate individual decât dacă această decizie le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le particularizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează în același mod în care sunt individualizați destinatarii deciziei (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 31 de mai sus, punctul 70 și jurisprudența citată).
44 În speță, nu se contestă că, indiferent de natura juridică și de sursa drepturilor de difuzare a Campionatului Mondial, acesta constituie un eveniment în înțelesul considerentului (21) al Directivei 97/36, în sensul că este organizat anticipat de un organizator abilitat în mod legal să vândă aceste drepturi și că FIFA este organizatorul în cauză. Întrucât această situație se regăsea și în momentul adoptării deciziei atacate, FIFA era perfect identificabilă în acel moment.
45 Prin urmare, decizia atacată privește individual FIFA.
46 În ceea ce privește argumentul Regatului Belgiei întemeiat pe faptul că FIFA nu a contestat măsurile belgiene în fața instanțelor naționale, este suficient să se arate că, prin acțiunea sa, FIFA contestă în special legalitatea articolului 1 din decizia atacată, potrivit căruia măsurile în cauză sunt compatibile cu dreptul comunitar.
47 Prin urmare, controlul pe care Tribunalul este invitat să îl efectueze în speță privește legalitatea acestei constatări, împrejurarea că măsurile belgiene nu au fost contestate în fața instanțelor naționale neafectând în niciun fel admisibilitatea acțiunii, care în fond a fost depusă în termenul prevăzut la articolul 230 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 15 decembrie 2005, Infront WM/Comisia, T‑33/01, Rec., p. II‑5897, punctul 109).
48 În ceea ce privește argumentul prezentat de Republica Federală Germania, întemeiat pe faptul că, în momentul adoptării deciziei atacate, FIFA cesionase deja drepturile de difuzare a Campionatelor Mondiale din anii 2006, 2010 și 2014, este suficient să se arate că Comisia a declarat compatibile cu dreptul comunitar măsurile adoptate de Regatul Belgiei, astfel cum sunt prezentate în anexa la decizia atacată. Or, aceste măsuri privesc Campionatul Mondial fără o limită de timp, în pofida faptului că intră sub incidența deciziei atacate câtă vreme rămân în vigoare. Prin urmare, interesul de a exercita acțiunea al FIFA nu poate fi repus în discuție pentru motivul invocat de Republica Federală Germania.
49 În consecință, argumentele care țin de inadmisibilitatea acțiunii invocate de Regatul Belgiei și de Republica Federală Germania trebuie respinse.
Cu privire la fond
50 FIFA invocă șase motive, întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că măsurile belgiene sunt compatibile cu articolul 49 CE, în al doilea rând, pe încălcarea articolului 49 CE, în al treilea rând, pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că măsurile belgiene erau compatibile cu articolul 43 CE, în al patrulea rând, pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că măsurile belgiene erau compatibile cu dreptul de proprietate al FIFA, în al cincilea rând, pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că procedura prin care au fost adoptate măsurile belgiene a fost clară și transparentă și, în al șaselea rând, pe lipsa motivării.
51 Înainte de a începe examinarea motivelor invocate de FIFA, se impune formularea unor considerații de ordin general de care trebuie să se țină cont în vederea aprecierii temeiniciei acestora.
52 Mai întâi, trebuie subliniat că articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 a concretizat dreptul de care dispun statele membre de a restrânge, pe baza motivelor imperative de interes general, exercitarea, în domeniul audiovizualului, a libertăților fundamentale stabilite de dreptul comunitar primar.
53 Astfel, chiar dacă măsurile adoptate de statele membre în cadrul articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 se aplică în mod nediscriminatoriu atât întreprinderilor cu sediul pe teritoriul național, cât și întreprinderilor stabilite în alte state membre, este suficient ca aceste măsuri să beneficieze unor întreprinderi cu sediul pe teritoriul național pentru a se considera că reprezintă o restricție privind libera prestare a serviciilor în sensul articolului 49 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 5 iunie 1997, SETTG, C‑398/95, Rec., p. I‑3091, punctul 16, și Hotărârea Curții din 13 decembrie 2007, United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, C‑250/06, Rep., p. I‑11135, punctele 37 și 38). În mod similar, aceste măsuri pot constitui un obstacol în calea libertății de stabilire atunci când pot plasa societățile din alte state membre într‑o situație de fapt sau de drept dezavantajoasă în raport cu aceea a societăților din statul membru care a adoptat măsurile respective (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 11 mai 1999, Pfeiffer, C‑255/97, Rec., p. I‑2835, punctul 19).
54 Or, astfel de restricții privind libertăți fundamentale garantate de tratat pot fi justificate atunci când răspund unor motive imperative de interes general, în măsura în care sunt de natură a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit și nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea Pfeiffer, punctul 53 de mai sus, punctul 19, și Hotărârea United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, punctul 53 de mai sus, punctul 39 și jurisprudența citată).
55 În această privință, este necesar a se aminti că libertatea de exprimare, astfel cum este aceasta protejată de articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), se înscrie între drepturile fundamentale garantate prin ordinea juridică comunitară și constituie un motiv imperativ de interes general care poate justifica astfel de restricții (a se vedea în acest sens Hotărârea United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, punctul 53 de mai sus, punctul 41 și jurisprudența citată). În plus, potrivit articolului 10 alineatul (1) din CEDO, libertatea de exprimare include și libertatea de a primi informații.
56 În speță, după cum se arată în considerentul (17) al deciziei atacate, măsurile adoptate de Regatul Belgiei constituie obstacole în calea liberei prestări a serviciilor. Cu toate acestea, după cum rezultă din considerentul (18) al Directivei 97/36, măsurile vizate de articolul 3a din Directiva 89/552 urmăresc să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin intermediul televiziunii a unor evenimente naționale sau internaționale de importanță majoră pentru societate. Potrivit considerentului (21) al Directivei 97/36, un eveniment este de importanță majoră atunci când este de excepție, de interes pentru publicul larg din Uniunea Europeană sau dintr‑un anumit stat membru sau dintr‑o parte componentă considerabilă a unui stat membru și este organizat în prealabil de către un organizator al evenimentului care are calitatea juridică de a vinde drepturi referitoare la evenimentul respectiv.
57 În consecință, întrucât privesc evenimente de importanță majoră pentru societate, măsurile vizate de articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 sunt justificate prin motive imperative de interes general, aspect care de altfel nu este contestat de FIFA.
58 Apoi, după cum s‑a arătat la punctul 54 de mai sus, măsurile în cauză trebuie, în plus, să poată garanta realizarea obiectivului pe care îl urmăresc și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
59 În sfârșit, în ceea ce privește conținutul considerentului (18) al Directivei 97/36, trebuie să se arate, în primul rând, că articolul 3a din Directiva 89/552, la care se referă acest considerent, nu efectuează o armonizare a evenimentelor specifice care pot fi considerate de statele membre ca fiind de importanță majoră pentru societate. Astfel, contrar versiunii acestui articol din Decizia Parlamentului European privind Poziția Comună a Consiliului în vederea adoptării Directivei 97/36 (JO C 362, p. 56), care face trimitere expresă la Jocurile Olimpice de Vară și de Iarnă, la Campionatul Mondial de Fotbal și la Campionatul European de Fotbal, această dispoziție nu face trimitere la evenimente specifice care pot fi înscrise pe liste naționale.
60 Prin urmare, după cum arată de altfel Comisia, considerentul (18) al Directivei 97/36 nu poate fi interpretat în sensul că, în temeiul său, înscrierea Campionatului Mondial pe o listă națională a evenimentelor de importanță majoră pentru societate este compatibilă în mod automat cu dreptul comunitar. Cu atât mai mult, acest considerent nu poate fi interpretat în sensul că arată că respectivul Campionat Mondial poate fi înscris integral în mod valabil, în toate cazurile, pe o astfel de listă indiferent de interesul pe care îl suscită meciurile acestei competiții în statul membru în cauză.
61 În schimb, având în vedere aprecierile făcute la punctele 52-57 de mai sus, acest considerent implică faptul că, atunci când un stat membru înscrie meciuri ale Campionatului Mondial pe lista pe care a optat să o întocmească, nu este necesar ca acesta să menționeze în comunicarea sa către Comisie o motivație specială privind caracterul lor de evenimente de importanță majoră pentru societate.
62 Se impune aprecierea temeiniciei motivelor invocate de FIFA în lumina acestor considerații.
63 În sfârșit, în măsura în care FIFA invocă, în cadrul celui de al șaselea motiv formulat în replică, lipsa motivării în legătură cu aprecierea Comisiei privind importanța pentru societatea belgiană a tuturor meciurilor Campionatului Mondial, Tribunalul va analiza acest motiv înaintea examinării primului motiv, care pune în discuție temeinicia acestei aprecieri.
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe lipsa motivării
– Argumentele părților
64 FIFA susține că niciun element nu permite să se interpreteze trimiterea la Campionatul Mondial ca referindu‑se la toate cele 64 de meciuri ale acestei competiții ca evenimente de importanță majoră pentru societate. Dimpotrivă, o distincție a meciurilor competiției menționate între, pe de o parte, meciuri „prime”, care includ semifinalele, finala și meciurile echipei naționale respective, în speță echipa națională a Belgiei, și, pe de altă parte, meciuri „non‑prime”, care sunt toate celelalte meciuri, ar fi infailibilă și ar corespunde metodei puse în aplicare de celelalte state membre care au notificat măsurile naționale conform articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552. Comisia ar fi recunoscut ea însăși o astfel de categorie de meciuri în documentul său de lucru CC TVSF(97) privind aplicarea articolului 3a din Directiva 89/552. Prin urmare, considerentul (18) al Directivei 97/36 nu ar scuti Comisia de obligația sa de a prezenta motivele pentru care confirmă înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista belgiană a evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru.
65 Or, aprecierile Comisiei formulate în considerentele (6)-(16) ale deciziei atacate nu ar fi însoțite de niciun element de probă și, prin urmare, nu se poate considera că reprezintă o motivare adecvată în raport cu definiția unui eveniment de importanță majoră pentru societate cuprinsă în considerentul (21) al Directivei 97/36. Astfel, decizia atacată nu ar conține elemente care să demonstreze că toate meciurile Campionatului Mondial îndeplinesc criteriile reținute de Comisie.
66 În plus, decizia atacată nu ar conține o indicație privind datele referitoare la peisajul mediatic audiovizual belgian pe care Comisia le‑ar fi luat în considerare, potrivit considerentului (3) al acesteia, și nici privind celelalte informații pe care această instituție susține că le‑ar fi avut la dispoziție, precum cifrele de audiență. În aceste condiții, ar fi imposibil pentru FIFA să își prezinte punctul de vedere asupra naturii și a relevanței elementelor care au determinat Comisia să considere că toate meciurile Campionatului Mondial sunt de importanță majoră pentru societatea belgiană și ar fi imposibil pentru Tribunal să își exercite controlul pe care este abilitat să îl efectueze, impunându‑se astfel anularea deciziei atacate.
67 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.
– Aprecierea Tribunalului
68 Mai întâi, trebuie amintit că nemotivarea sau motivarea insuficientă ține de încălcarea normelor fundamentale de procedură în sensul articolului 230 CE și constituie un motiv de ordine publică ce poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța comunitară (a se vedea Hotărârea Curții din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, Rep., p. I‑11245, punctul 34 și jurisprudența citată). Faptul că acest motiv a fost invocat pentru prima dată în cuprinsul replicii nu împiedică, prin urmare, Tribunalul să verifice temeinicia sa.
69 În continuare, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă de articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea Curții din 30 martie 2000, VBA/Florimex și alții, C‑265/97 P, Rec., p. I‑2061, punctul 93).
70 FIFA reproșează Comisiei că nu a motivat concluzia sa potrivit căreia toate meciurile Cupei Mondiale sunt considerate de importanță majoră pentru societatea belgiană. Pe de altă parte, trebuie subliniat că, în răspunsul său scris la întrebarea adresată de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii (a se vedea punctul 27 de mai sus), FIFA a confirmat în mod explicit ceea ce rezulta indirect din mai multe puncte din înscrisurile sale, și anume, că aceasta consideră că înscrierea meciurilor „prime” ale Campionatului Mondial, mai precis, a finalei, a semifinalelor și a meciurilor echipei naționale a Belgiei, pe lista belgiană este compatibilă cu dreptul comunitar, cu condiția ca, în fapt, cerințele unei proceduri clare și transparente să fie de asemenea respectate.
71 Or, deși este adevărat că, în fapt, considerentul (18) al Directivei 97/36 nu se referă la problema esențială legată de includerea tuturor sau numai a unora dintre meciurile Campionatului Mondial pe o listă națională a evenimentelor de importanță majoră pentru societate, nicio considerație valabilă nu permite să se concluzioneze că în principiu numai meciurile „prime” pot fi calificate astfel și, prin urmare, incluse într‑o asemenea listă.
72 Astfel, Campionatul Mondial este o competiție care poate fi în mod rezonabil considerată mai degrabă un eveniment unic decât un set de evenimente individuale constituit din meciuri „prime” și „non‑prime”. În această privință, este de notorietate faptul că, în cadrul Campionatului Mondial, rezultatele meciurilor „non‑prime” determină soarta echipelor, astfel încât participarea lor la meciurile „prime”, precum cele la care participă echipa națională, pot depinde de acestea. Astfel, meciurile „non‑prime” definesc adversarele echipei naționale în cauză în etapele următoare ale competiției. În plus, rezultatele meciurilor „non‑prime” pot chiar să determine prezența sau absența acestei echipe naționale de la etapa următoare a competiției.
73 Având în vedere acest context specific, care permite să se considere Campionatul Mondial drept un eveniment unic, după cum se subliniază în considerentul (16) al deciziei atacate, Comisia nu trebuia să motiveze mai detaliat aprecierea sa în raport cu meciurile „non‑prime”, în special atunci când elementele statistice relevante nu demonstrează că aceste meciuri atrag în mod sistematic un număr neglijabil de telespectatori (a se vedea punctele 101-109 de mai jos). Aceste împrejurări au permis Comisiei să motiveze decizia sa și prin referire la ecoul deosebit pe care îl are în Belgia Campionatul Mondial, în sensul că este vorba despre un eveniment deosebit de popular în rândul publicului larg, nu numai al amatorilor de fotbal, cum se arată în considerentul (6) al deciziei atacate.
74 Prin urmare, motivarea cuprinsă în considerentele (6) și (16) ale deciziei atacate (a se vedea punctul 20 de mai sus) permite FIFA să identifice motivele pentru care Comisia a considerat că toate meciurile Campionatului Mondial pot fi în mod valabil înscrise pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană și Tribunalului să își exercite controlul în privința temeiniciei acestei aprecieri, astfel încât decizia atacată să îndeplinească condițiile prevăzute de articolul 253 CE în această privință.
75 În consecință, se impune respingerea celui de al șaselea motiv.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că măsurile belgiene sunt compatibile cu articolul 49 CE
– Argumentele părților
76 FIFA arată că, după cum ar rezulta, pe de altă parte, din considerentul (17) al deciziei atacate, lista belgiană constituie un obstacol în calea liberei prestări a serviciilor în măsura în care limitează numărul de stații de emisie care ar fi interesate de achiziționarea drepturilor de difuzare în Belgia a meciurilor Campionatului Mondial. Astfel, având în vedere importanța prezentată de exclusivitatea privind achiziționarea unor astfel de drepturi, niciun emițător stabilit într‑un alt stat membru decât Belgia și care nu îndeplinește condițiile prevăzute la punctele 9-13 de mai sus nu ar fi interesat de achiziționarea drepturilor de difuzare neexclusive, în pofida faptului că ar putea să ofere serviciile sale comunităților interesate din acest stat.
77 Acceptând posibilitatea de a limita exercitarea unei libertăți fundamentale consacrate de tratat pentru motive imperative de interes general, precum accesul publicului la evenimente de importanță majoră pentru societate în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36, FIFA susține că Comisia trebuie să efectueze, în temeiul articolului 3a din Directiva 89/552, un control complet al compatibilității măsurilor adoptate sau avute în vedere cu dreptul comunitar, aceste măsuri constituind excepții care trebuie interpretate în mod restrictiv. Statul membru în cauză ar trebui să dovedească faptul că restricțiile în cauză sunt justificate, necesare și proporționale, iar Comisia ar fi obligată să demonstreze, în cadrul prezentei proceduri, că a obținut elementele necesare în acest scop.
78 În această privință, FIFA subliniază că meciurile „prime” pot fi considerate în mod legitim ca fiind de importanță majoră pentru societate în sensul acestei dispoziții, ceea ce ar corespunde de altfel propriei politici. Potrivit acestei politici, semifinalele, finala, meciurile relevante ale echipei naționale și meciul de deschidere al Campionatului Mondial ar trebui difuzate în direct pe un post gratuit.
79 Or, din cuprinsul mai multor puncte din documentele Comisiei ar rezulta că aceasta nu a efectuat un control corespunzător al compatibilității listei belgiene cu dreptul comunitar în măsura în care aceasta din urmă include toate meciurile Campionatului Mondial, sub pretextul că, în temeiul considerentului (18) al Directivei 97/36, un astfel de control ar fi redundant. Potrivit FIFA, această împrejurare ar justifica anularea deciziei atacate.
80 În plus, FIFA subliniază că măsurile în litigiu nu sunt coerente cu scopul lor declarat de a asigura accesul publicului la evenimente de o importanță majoră pentru societatea belgiană, întrucât acestea ar avea drept consecință „sărăcirea” pe termen lung a evenimentelor sportive înscrise pe listă prin reducerea veniturilor pe care le generează și afectarea „menținerii” lor ca evenimente de importanță majoră pentru societatea belgiană.
81 În ceea ce privește importanța meciurilor „non‑prime” pentru societatea belgiană, FIFA susține, în primul rând, că aceste meciuri nu se bucură de o popularitate deosebită decât în rândul persoanelor interesate de fotbal și, în al doilea rând, că aceste meciuri nu au fost difuzate în mod tradițional de televiziunile gratuite și nici nu au beneficiat de cote ridicate de audiență. Din aceasta ar rezulta că meciurile „non‑prime” nu îndeplinesc cele două criterii reținute de Comisie în considerentele (6) și (16) ale deciziei atacate, astfel încât ar fi săvârșit o eroare în această privință.
82 În ceea ce privește criteriul privind popularitatea pe care o are Campionatul Mondial în societatea belgiană, FIFA susține că înscrierea tuturor meciurilor acestei competiții pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană ar fi o măsură disproporționată în raport cu obiectivul urmărit. Astfel, meciurile „non‑prime” ale Campionatului Mondial nu ar atrage decât o fracțiune din numărul telespectatorilor interesați de meciurile „prime”, însă și din cei interesați de o serie de alte emisiuni ale televiziunii belgiene, astfel încât popularitatea lor ar trebui considerată foarte limitată. Acest caracter disproporționat ar fi, în plus, demonstrat de faptul că înșiși emițătorii nu difuzează toate meciurile în direct.
83 Aceste concluzii ar fi conforme cu practica decizională a Comisiei și cu jurisprudența și ar fi confirmate de cifrele de audiență deosebit de scăzute obținute de anumite meciuri „non‑prime”, care ar atrage între 27 000 și 33 000 de telespectatori în Regiunea Valonă.
84 În special, dintr‑un studiu întemeiat pe elemente din baza de date a unei societăți belgiene de cercetare ar rezulta că numărul mediu de persoane care nu sunt interesate de fotbal și care au urmărit cel puțin 30 de minute consecutive din toate meciurile „non‑prime” ale Campionatelor Mondiale din anii 1998, 2002 și 2006 nu a reprezentat decât 2,5 %, 0,8 % și, respectiv, 2,5 % din audiența totală pentru Comunitatea Flamandă și 1,4 %, 1,2 % și 1,4 % din audiența totală pentru Comunitatea Franceză. În schimb, 17,6 %, 9,5 % și, respectiv, 10 % din persoanele interesate de fotbal ar fi urmărit cel puțin 30 de minute consecutive din toate meciurile „prime” ale Campionatelor Mondiale din anii 1998, 2002 și 2006 în Comunitatea Flamandă, aceste cifre fiind de 10,9 %, de 9 % și de 12,5 % pentru Comunitatea Franceză.
85 Astfel, în lipsa oricărei alte dovezi menționate în decizia atacată, legată de popularitatea deosebită a meciurilor Campionatului Mondial în rândul publicului larg din Belgia și, cu atât mai mult, a meciurilor „non‑prime” ale acestei competiții, Comisia ar fi săvârșit o eroare concluzionând că toate meciurile acestei competiții sunt de importanță majoră pentru societatea belgiană.
86 În plus, nu se poate susține că meciurile „non‑prime” sunt de importanță majoră pentru societatea belgiană, în condițiile în care legislația belgiană nu impune posturilor de televiziune să le difuzeze, în timp ce astfel de obligații ar exista pentru alte evenimente.
87 În ceea ce privește criteriul legat de participarea echipei naționale a Belgiei, prevăzut în considerentul (8) al deciziei atacate, FIFA susține că acesta nu este îndeplinit, prin definiție, pentru meciurile „non‑prime”.
88 Referitor la criteriul legat de difuzarea Campionatului Mondial în mod tradițional de posturi de televiziune gratuite și de „atragerea” unui număr ridicat de telespectatori, mai întâi, FIFA consideră că acesta nu este relevant, întrucât o serie de alte emisiuni, precum filmele și comediile, l‑ar îndeplini, fără ca acestea să fie înscrise pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană. Apoi, FIFA subliniază că respectarea acestui criteriu nu constituie decât un indiciu al importanței evenimentului, care permite să se ia în considerare posibilitatea de a‑l înscrie pe listă. În plus, întrucât considerentul (16) al deciziei atacate nu oferă indicii în sens contrar, Comisia nu ar putea concluziona în mod valabil că acest criteriu este îndeplinit și că înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista belgiană a evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană ar fi o măsură proporțională.
89 FIFA reafirmă faptul că meciurile „non‑prime” ale Campionatului Mondial au cel mai adesea o popularitate atât de scăzută încât nu sunt nici măcar difuzate în direct la o televiziune gratuită și că, atunci când este cazul, nu au o cotă ridicată de audiență. Astfel, în ceea ce privește Campionatele Mondiale din anii 1998, 2002 și 2006, în total, 24 de meciuri nu au fost difuzate în direct în cele două comunități belgiene care au adoptat măsurile în litigiu, iar 8 dintre aceste meciuri care au fost difuzate sub formă de înregistrare în Comunitatea Valonă au avut o cotă de audiență foarte redusă. În plus, FIFA subliniază că derularea simultană a două meciuri nu este o împrejurare care să justifice lipsa unei difuzări a unuia dintre acestea, întrucât ar putea fi difuzate de posturi de televiziune diferite, în timp ce pentru aceste cazuri specifice pot fi avute în vedere și sublicențe.
90 Pe de altă parte, meciurile „non‑prime” ale Campionatului Mondial din anul 2006 nu ar atrage, în medie, decât 326 000 și, respectiv, 279 000 de telespectatori în Flandra și, respectiv, în Valonia, față de 722 000 și, respectiv, 583 000 de telespectatori atrași în medie de meciurile „prime” ale acestei competiții, iar tendințe similare ar putea fi observate în privința Campionatelor Mondiale din anii 1998 și 2002. Prin urmare, Comisia ar fi săvârșit o eroare afirmând că toate meciurile Campionatului Mondial au beneficiat întotdeauna de cote ridicate de audiență în Belgia și, în consecință, ar fi încălcat cerințele articolului 3a din Directiva 89/552.
91 În plus, FIFA subliniază că accesul publicului la meciurile Campionatului Mondial ar fi putut fi obținut prin intermediul unor măsuri mai puțin restrictive, precum recurgerea la stații de emisie cu plată, de ale căror servicii ar putea beneficia 90 % din populația belgiană, difuzarea unor secvențe sau a unor meciuri integrale sub formă de înregistrare de stațiile de emisie care îndeplinesc condițiile prevăzute la punctele 9 și 13 de mai sus, chiar difuzarea radiofonică în direct sau sub formă de înregistrare. Astfel, difuzarea în direct doar a meciurilor „prime” ar putea fi limitată numai la stațiile de emisie care îndeplinesc aceste condiții. Or, prin omiterea examinării acestor posibilități, Comisia nu poate concluziona în mod valabil că înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista belgiană a evenimentelor de importanță majoră pentru societate este o măsură necesară și proporțională în raport cu obiectivul pe care îl urmărește.
92 FIFA susține de asemenea că, deși, contrar argumentelor pe care aceasta le invocă, articolul 3a alineatul (1) din directivă ar trebui înțeles în sensul că, în ansamblul său, Campionatul Mondial ar trebui considerat un eveniment de importanță majoră pentru societate având în vedere termenii considerentului (18) al Directivei 97/36, ar trebui să se considere că o excepție întemeiată pe articolul 241 CE a fost invocată implicit împotriva acestei dispoziții în cererea introductivă și, în orice caz, în replică. În cadrul acestei excepții, FIFA invocă toate argumentele care urmăresc să demonstreze, în opinia sa, că niciun element nu conduce la concluzia că, în integralitatea sa, Campionatul Mondial este un eveniment unic de importanță majoră pentru societate.
93 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.
– Aprecierea Tribunalului
94 În primul rând, trebuie amintit că, întrucât dispune că este de competența statelor membre să definească evenimentele de importanță majoră pentru societatea lor în sensul prevăzut în considerentul (21) al Directivei 97/36, articolul 3a din Directiva 89/552 recunoaște statelor membre o importantă marjă de apreciere în această privință.
95 În al doilea rând, în pofida faptului că articolul 3a din Directiva 89/552 nu efectuează o armonizare la nivelul evenimentelor specifice care pot fi considerate de un stat membru ca fiind de importanță majoră pentru societatea sa (a se vedea punctele 59 și 60 de mai sus), menționarea Campionatului Mondial în considerentul (18) al Directivei 97/36 implică faptul că Comisia nu poate considera că înscrierea meciurilor acestei competiții pe o listă de evenimente este contrară dreptului comunitar pentru motivul că statul membru în cauză nu i‑a comunicat motivele specifice care justifică importanța lor pentru societate (a se vedea punctul 61 de mai sus). Cu toate acestea, eventuala concluzie a Comisiei potrivit căreia înscrierea Campionatului Mondial în integralitatea sa pe o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societatea unui stat membru este compatibilă cu dreptul comunitar, pentru motivul că această competiție este considerată în mod valabil, prin caracteristicile sale, un eveniment unic, poate fi repusă în discuție pe baza elementelor specifice care demonstrează că meciurile „non‑prime” nu prezintă o astfel de importanță pentru societatea acestui stat membru.
96 Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 59 și 60 de mai sus, nici considerentul (18) al Directivei 97/36, nici articolul 3a din Directiva 89/552 nu abordează problema dacă într‑adevăr Campionatul Mondial poate fi în mod valabil inclus în integralitatea sa pe o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societate indiferent de interesul pe care îl suscită meciurile sale, și în special meciurile „non‑prime”, în statul membru în cauză.
97 În consecință, orice discuție privind legalitatea Directivei 97/36 în ce privește calificarea ca eveniment de importanță majoră pentru societate a Campionatului Mondial în integralitatea sa, mai degrabă decât numai a meciurilor „prime” ale acestuia (a se vedea punctul 92 de mai sus), nu are obiect, întrucât considerentul (18) al deciziei menționate nu abordează chestiunea amintită. Astfel, nu se impune pronunțarea asupra aspectului dacă FIFA putea în mod valabil să ridice în această privință în cadrul replicii o excepție în temeiul articolului 241 CE sau dacă o astfel de excepție trebuie considerată ca fiind ridicată în mod implicit în cuprinsul cererii introductive.
98 În al treilea rând, după cum s‑a explicat la punctele 71 și 72 de mai sus, Campionatul Mondial poate fi în mod rezonabil considerat mai degrabă un eveniment unic decât un set de evenimente individuale constituit din meciuri „prime” și „non‑prime”, astfel încât interpretarea autorităților belgiene se situează în limitele marjei lor de apreciere.
99 Pe de altă parte, importanța meciurilor „non‑prime” rezultă de asemenea din simplul fapt că fac parte din această competiție, cum se întâmplă în cazul altor sporturi în legătură cu care interesul, în general scăzut, crește atunci când se derulează în cadrul Jocurilor Olimpice.
100 Prin urmare, prin faptul că nu a repus în discuție poziția potrivit căreia nu este necesar să se facă distincție, în vederea aprecierii privind importanța Campionatului Mondial pentru societatea belgiană, între meciurile „prime” și cele „non‑prime”, ci trebuie să se ia în considerare această competiție în ansamblul său, iar nu ca o serie de evenimente individuale [considerentele (6) și (16) ale deciziei atacate, a se vedea punctul 20 de mai sus], Comisia nu a săvârșit nicio eroare.
101 Argumentele pe care FIFA le invocă în legătură cu acest aspect în cadrul prezentului motiv nu afectează aprecierile cuprinse în considerentele (6) și (16) ale deciziei atacate.
102 Astfel, împrejurarea potrivit căreia numărul mediu de persoane care nu sunt interesate de fotbal care ar fi urmărit 30 de minute consecutive din toate meciurile „non‑prime” ale Campionatelor Mondiale din anii 1998, 2002 și 2006 corespunde unor procentaje foarte reduse (a se vedea punctul 84 de mai sus) nu este relevantă, întrucât nu neapărat toate meciurile „non‑prime” trebuie să aibă o importanță majoră pentru societatea belgiană pentru ca un Campionat Mondial să poată fi în mod valabil înscris, în integralitatea sa, pe lista belgiană a unor astfel de evenimente. Dimpotrivă, este suficient ca acea caracteristică descrisă la punctul 72 de mai sus să privească anumite meciuri „non‑prime”, al căror nume și ai căror participanți nu pot fi precizați în momentul redactării listei sau al achiziționării drepturilor de difuzare, pentru a justifica inexistența distincției între meciurile „prime” și cele „non‑prime” în privința importanței lor pentru societate. Din aceasta rezultă că criteriul utilizat în vederea efectuării sondajelor care au avut loc în cadrul anchetei respective a fost excesiv de restrictiv și, prin urmare, neadaptat atât în raport cu structura Campionatului Mondial, cât și cu acele caracteristici pe care competiția menționată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi calificată în ansamblul său un eveniment de importanță majoră pentru societate.
103 Această constatare invalidează și argumentul FIFA întemeiat pe faptul că anumite meciuri „non‑prime” ale Campionatelor Mondiale din anii 1998, 2002 și 2006 nu au fost difuzate în direct sau nu au fost difuzate deloc, cu atât mai mult cu cât se referă, în afara celor două excepții, la meciuri care se derulează simultan cu alte meciuri care sunt de asemenea „non‑prime”, care totuși au atras, potrivit documentului, prezentat de FIFA, intitulat „Cifre de audiență în Belgia privind Campionatele Mondiale din anii 1998-2006”, între 125 000 și 697 000 de telespectatori în Flandra și între 152 000 și 381 000 de telespectatori în Valonia. Prin urmare, nedifuzarea sau difuzarea sub formă de înregistrare a unui număr limitat de meciuri „non‑prime” nu impune să se considere că, în pofida caracteristicilor lor (a se vedea punctele 72 și 99 de mai sus), acestea nu au, în ansamblul lor, o importanță majoră pentru societatea belgiană, în special în condițiile în care aceste soluții sunt adoptate pentru motive obiective, precum desfășurarea simultană a două meciuri. În această privință, este important de adăugat că, potrivit aceluiași document, faptul că meciurile care se desfășoară în același timp cu alte meciuri ale Campionatului Mondial nu sunt difuzate în niciun fel nu se observă decât în Flandra. În plus, contrar susținerilor FIFA, considerentul (16) al deciziei atacate (a se vedea punctul 20 de mai sus) nu se referă la meciuri care au fost întotdeauna difuzate în direct, ci la meciuri care au fost întotdeauna difuzate de posturi de televiziune gratuite, aspect care corespunde celui de al patrulea criteriu menționat în considerentul (5) al aceleiași decizii. În ceea ce privește argumentul dedus din faptul că meciurile „non‑prime” nu implică prin definiție echipa națională belgiană, este suficient de amintit că, în primul rând, după cum s‑a arătat deja, Campionatul Mondial poate fi în mod valabil considerat un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea belgiană și, în al doilea rând, că Comisia a considerat numai că primul și al doilea criteriu din cadrul considerentului (5) al deciziei atacate sunt îndeplinite, fără a se pronunța în mod special asupra celui de al treilea criteriu.
104 În ceea ce privește argumentele întemeiate pe cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” ale Campionatelor Mondiale din anii 1998, 2002 și 2006 (a se vedea punctul 90 de mai sus), nici acestea nu pot fi admise.
105 În această privință, trebuie subliniat că, spre deosebire de ceea ce susține FIFA, cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” în raport cu cele privind meciurile „prime” nu demonstrează că primele nu au avut cote ridicate de audiență. Astfel, potrivit documentului intitulat „Cifre de audiență în Belgia privind Campionatele Mondiale din anii 1998-2006”, meciurile „non‑prime” au atras, în medie, 32 % dintre telespectatorii care urmărit meciurile „prime” ale Campionatului Mondial din anul 1998, acest procentaj ridicându‑se la 31 % și, respectiv, la 46 % în cazul Campionatelor Mondiale din anii 2002 și 2006. Deși este adevărat că aceste cifre sunt mai reduse decât cele ale meciurilor „prime”, nu este mai puțin adevărat că înscrierea meciurilor „non‑prime” pe lista națională a evenimentelor de importanță majoră pentru societate nu impune ca acestea să aibă o cotă de audiență similară cu aceea a meciurilor „prime”. În speță, aceste cifre nu pot fi percepute ca reprezentând cota de audiență pe care ar fi avut‑o în mod normal în Belgia meciurile care nu se desfășoară în cadrul unei competiții internaționale majore de fotbal la nivelul echipelor naționale și la care, în plus, nu participă echipa națională belgiană.
106 Este important să se arate în mod corelativ că, potrivit documentului intitulat „Cifre de audiență în Belgia privind Campionatele Mondiale din anii 1998-2006”, dintre meciurile „non‑prime” ale Campionatului Mondial din anul 1998, 12 au atras între 1 și 1,345 milioane de telespectatori, în timp ce 8 au atras între 799 000 și 976 000 de telespectatori. În ceea ce privește Campionatul Mondial din anul 2002, din același document rezultă că, dintre meciurile „non‑prime”, 15 au atras între 624 000 și 915 000 de telespectatori, iar 7 au atras între 511 000 și 589 000 de telespectatori. Referitor la Campionatul Mondial din anul 2006, documentul în cauză indică faptul că, dintre meciurile „non‑prime”, 10 au atras între 808 000 și 1,185 milioane de telespectatori și 14 au atras între 649 000 și 768 000 de telespectatori.
107 Or, potrivit documentului intitulat „Cifre de audiență în Belgia privind Campionatele Mondiale din anii 1998-2006”, meciurile „prime” au atras, pentru întregul stat membru, în medie 2,172 milioane, 1,418 milioane și, respectiv, 1,305 milioane de telespectatori pentru competițiile din anii 1998, 2002 și 2006. În comparație cu aceste medii, cifrele menționate la punctul 106 de mai sus demonstrează că meciurile „non‑prime” au cote de audiență foarte ridicate în Belgia, care nu se explică altfel decât prin includerea acestor meciuri în calendarul Campionatului Mondial. Prin urmare, acestea confirmă aprecierile de la punctele 71, 72 și 99 de mai sus și susțin poziția exprimată în considerentul (16) al deciziei atacate, potrivit căreia meciurile Campionatului Mondial, inclusiv meciurile „non‑prime”, au avut în mod tradițional o cotă ridicată de audiență.
108 Această analiză nu este repusă în discuție de cifrele de audiență invocate de FIFA ca fiind deosebit de reduse în privința anumitor meciuri „non‑prime” (a se vedea punctul 83 de mai sus). În această privință, trebuie să se arate că, dintre cele trei meciuri la care se referă FIFA, două au început la ora 8.30, iar al treilea la ora 13.30, ora Belgiei, și s‑au desfășurat în același timp cu alte trei meciuri „non‑prime”, atrăgând totuși în Valonia 221 000, 290 000 și, respectiv, 163 000 de telespectatori. Faptul că decalajul orar coroborat cu ora la care s‑au desfășurat meciurile respective este cauza acestui fenomen observat pentru competiția din anul 2002 este demonstrat de cifrele de audiență mult mai importante ale meciurilor „non‑prime” difuzate nici prea devreme dimineața, nici în timpul programului de lucru, precum cele menționate la punctul 106 de mai sus. În plus, potrivit unui comunicat de presă anexat duplicii, FIFA afirmă ea însăși importanța decalajului orar, care determină ora desfășurării unui meci în fiecare stat, această împrejurare fiind recunoscută drept un factor care a afectat importanța audienței în Asia și în Europa în perioada Campionatelor Mondiale din anii 2002 și 2006.
109 Prin urmare, cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” confirmă, iar nu invalidează, aprecierea făcută la punctul 100 de mai sus.
110 În plus, concluzia care figurează la punctul 107 de mai sus nu contrazice concluzia din cuprinsul considerentului (40) al Deciziei 2000/400/CE a Comisiei din 10 mai 2000 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] (Cauza nr. IV/32.150 – Eurovision, JO L 151, p. 18), la care face trimitere FIFA (a se vedea punctul 83 de mai sus). Potrivit acestui considerent, manifestările internaționale sunt în general mai atractive pentru publicul dintr‑o anumită țară decât manifestările naționale, în măsura în care echipa națională sau un campion național participă la acestea, în timp ce manifestările internaționale la care nu participă nicio echipă națională sau niciun campion național nu suscită, în general, decât un interes scăzut. Or, în general, echipa națională belgiană participă la Campionatul Mondial. În plus, chiar atunci când aceasta nu participă, absența echipei naționale este în principiu constatată după întocmirea listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană și de asemenea după cesionarea drepturilor de difuzare pentru anul în cauză.
111 În ceea ce privește argumentul întemeiat pe lipsa obligației de difuzare a meciurilor „non‑prime” (a se vedea punctul 86 de mai sus), este suficient să se arate că opțiunea de a nu impune unei stații de emisie difuzarea unui eveniment nu implică în niciun fel faptul că acest eveniment nu este de importanță majoră pentru societate în sensul articolului 3a din Directiva 89/552, chiar și atunci când instituirea unor astfel de obligații se numără printre practicile urmate în general de legiuitorul național. Astfel, cu respectarea principiului proporționalității, articolul menționat mai sus are ca obiect să împiedice ca, din cauza difuzării exclusive, publicul larg dintr‑un stat membru să nu aibă posibilitatea să urmărească anumite evenimente la o televiziune gratuită. Prin urmare, acesta nu are ca obiect să constrângă indirect statele care doresc să acorde o astfel de protecție să impună unui serviciu de televiziune gratuită difuzarea acestor evenimente. Or, deși, în vederea includerii valabile a unui eveniment pe o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societate, statele membre trebuiau să impună unui serviciu de televiziune gratuită să îl difuzeze, dispoziția în cauză ar produce efecte care depășesc obiectivul său.
112 Întrucât argumentele FIFA întemeiate pe aspectul că, prin faptul că a confirmat aprecierea autorităților belgiene potrivit căreia Campionatul Mondial constituie, în integralitatea sa, un eveniment de importanță majoră pentru societatea belgiană, Comisia ar fi săvârșit erori trebuie respinse, se impune respingerea argumentului potrivit văruia această instituție nu a efectuat o examinare corespunzătoare a importanței meciurilor „non‑prime” pentru societatea belgiană (a se vedea punctul 79 de mai sus).
113 În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că alte emisiuni ar îndeplini al patrulea criteriu menționat în considerentul (5) al deciziei atacate (a se vedea punctul 88 de mai sus), mai întâi trebuie subliniat că emisiunile la care face trimitere FIFA nu constituie evenimente în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36.
114 În continuare, trebuie subliniat că articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 nu obligă statele membre să instituie o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societate și nici nu le impune, în cazul în care o astfel de listă este întocmită, să includă un anumit eveniment pe lista menționată, chiar dacă acesta din urmă ar fi putut fi inclus în mod valabil. Astfel, dincolo de faptul că această dispoziție indică faptul că fiecare stat membru „are dreptul” să adopte măsuri pentru atingerea obiectivelor pe care le descrie, aceasta concretizează posibilitățile pe care le au statele membre de a deroga de la anumite norme ale tratatului, precum cele care reglementează libera circulație a serviciilor. Or, în ceea ce privește alegerea dintre mai multe evenimente concrete de importanță majoră pentru societate în sensul Directivei 97/36, nu se poate impune, direct sau indirect, statelor membre să înscrie pe lista proprie a evenimentelor alte evenimente decât cele pe care optează să le includă și să deroge de la normele tratatului într‑o măsură mai mare decât doresc. În această privință, este important de adăugat că examinarea Comisiei în cadrul articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 în legătură cu caracterul evenimentelor înscrise ca evenimente de importanță majoră pentru societate se face în raport cu propriile caracteristici, iar nu în raport cu caracteristicile altor evenimente neînscrise.
115 În consecință, atunci când un eveniment este de importanță majoră pentru societatea unui stat membru, Comisia nu săvârșește o eroare de drept omițând, în cadrul controlului pe care îl exercită în temeiul articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552, să se opună înscrierii sale pe lista stabilită de statul membru în cauză pentru motivul că un alt eveniment, eventual de o importanță și mai mare pentru societate, nu este înscris pe această listă.
116 Prin urmare, presupunând că există alte evenimente, în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36, de importanță și mai mare pentru societatea belgiană decât Campionatul Mondial, dar care nu figurează pe lista stabilită de autoritățile belgiene, Comisia nu a încălcat principiul egalității de tratament acceptând înscrierea acestei competiții pe lista în litigiu.
117 În ceea ce privește argumentele prin care se contestă proporționalitatea înscrierii tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista belgiană a evenimentelor de importanță majoră pentru societate, trebuie să se arate că argumentele menționate la punctul 82 de mai sus demonstrează o confuzie între, pe de o parte, importanța majoră a unui eveniment pentru societate, o primă condiție care trebuie îndeplinită și care constituie motivul imperativ de interes general care justifică restricționarea unei libertăți fundamentale garantate de tratat (a se vedea punctele 52-57 de mai sus), și, pe de altă parte, proporționalitatea restricției în cauză, care constituie o a doua condiție care trebuie îndeplinită de legislația națională ce restrânge o astfel de libertate pentru a fi compatibilă cu dreptul comunitar (a se vedea punctul 58 de mai sus). În această privință, este suficient să se amintească faptul că, după cum rezultă din analiza efectuată în cadrul prezentului motiv, Campionatul Mondial poate fi considerat în mod valabil un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea belgiană, cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” confirmând, în loc să invalideze, aprecierea cuprinsă în considerentele (6) și (16) ale deciziei atacate. În consecință, trebuie să se concluzioneze că motivul întemeiat pe faptul că meciurile în cauză nu sunt de o importanță majoră pentru societate, astfel încât măsurile belgiene ar fi disproporționate, este, în orice caz, întemeiat pe o premisă eronată. Prin urmare, acest motiv nu invalidează concluzia Comisiei privind caracterul corespunzător și proporțional al înscrierii tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană, dat fiind caracterul unitar al acestei competiții.
118 În ceea ce privește argumentele întemeiate de asemenea pe încălcarea principiului proporționalității menționate la punctul 91 de mai sus, este suficient de amintit că posibilitățile propuse de FIFA nu sunt compatibile cu definiția televiziunii libere prevăzută în considerentul (22) al Directivei 97/36, definiție pe care FIFA a declarat în mod expres, în replica formulată, că o recunoaște. Din aceasta rezultă că Comisia nu trebuia să examineze aceste posibilități înainte de a adopta concluzia privind proporționalitatea înscrierii Campionatului Mondial în integralitatea sa pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană.
119 În consecință, considerând că înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană este compatibilă cu dreptul comunitar, Comisia nu a încălcat articolul 3a alineatul (2) din Directiva 89/552, astfel încât primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 49 CE și, respectiv, pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că măsurile belgiene sunt compatibile cu articolul 49 și, respectiv, cu articolul 43 CE
– Argumentele părților
120 În cadrul cererii introductive, FIFA susține că argumentele pe care le‑a invocat în susținerea primului motiv demonstrează de asemenea că, întrucât a considerat că înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană este compatibilă cu dreptul comunitar, Comisia a încălcat articolul 49 CE.
121 În cadrul replicii, FIFA menționează că, în primul rând, chiar dacă legislația belgiană se aplică fără distincție stațiilor de emisie naționale și străine, aceasta împiedică vânzarea drepturilor exclusive de difuzare a oricărui meci al Campionatului Mondial către stații de emisie care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la punctele 9 și 13 de mai sus și, în al doilea rând, în temeiul mecanismului de recunoaștere reciprocă declanșat de decizia atacată, stațiile de emisie stabilite în alte state membre nu ar putea difuza în exclusivitate în Belgia toate meciurile Campionatului Mondial întrucât nu ar îndeplini condițiile menționate. Chiar dacă legislația adoptată de Comunitatea Flamandă lasă stațiilor de emisie în cauză posibilitatea de a difuza în exclusivitate meciurile Campionatului Mondial în cazul în care nicio stație de emisie care îndeplinește condițiile prevăzute la punctul 9 de mai sus nu se declară dispusă să obțină licențe, această eventualitate ar fi pur teoretică. Or, eliminarea posibilității de a achiziționa în exclusivitate acest tip de drepturi de difuzare în Belgia ar face ca stațiile de emisie stabilite în alte state membre să nu aibă niciun interes să le obțină și le‑ar împiedica astfel să difuzeze orice meci al Campionatului Mondial în acest din urmă stat.
122 Cu toate acestea, efectele restrictive în privința liberei prestări a serviciilor de către stațiile de emisie stabilite în alte state membre decât Belgia ar fi putut fi atenuate până la un nivel proporțional prin înscrierea pe lista evenimentelor de importanță majoră numai a meciurilor Campionatului Mondial care au într‑adevăr o astfel de importanță pentru societatea belgiană, și anume, a meciurilor „prime”, la care FIFA ar fi adăugat întotdeauna meciul și ceremonia de deschidere. În schimb, măsurile belgiene, astfel cum au fost aprobate de Comisie în cadrul deciziei atacate, ar avea ca efect restricții disproporționate și nejustificate în calea liberei prestări a serviciilor în raport cu scopul pe care îl urmăresc.
123 În cadrul motivului întemeiat pe o încălcare a dreptului de stabilire, FIFA arată, în cererea sa introductivă, că înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană împiedică stațiile de emisie care urmăresc să se stabilească în Belgia și care doresc să propună în acest scop servicii televizate cu plată să obțină drepturi exclusive pentru difuzarea meciurilor Campionatului Mondial în acest stat. Or, achiziționarea unor drepturi de difuzare neexclusive nu ar permite unei mici stații de emisie să acumuleze veniturile, abonamentele și prestigiul necesare pentru a se stabili în Belgia, astfel încât Comisia ar fi săvârșit o eroare considerând că înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană nu încalcă articolul 43 CE.
124 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestor motive.
– Aprecierea Tribunalului
125 Nu se contestă, după cum se arată de altfel în considerentul (17) al deciziei atacate, că mecanismul de recunoaștere reciprocă declanșat prin decizia atacată în temeiul articolului 3a din Directiva 89/552 are ca efect restrângerea libertății de a presta servicii în cadrul pieței comune, astfel cum este consacrată de articolul 49 CE.
126 În plus, după cum arată FIFA, măsurile belgiene pot plasa stațiile de emisie stabilite în alte state membre într‑o situație de fapt sau de drept dezavantajoasă în raport cu aceea a stațiilor de emisie stabilite în Belgia. În această privință, în pofida faptului că legislația descrisă la punctele 7-15 de mai sus se aplică fără distincție stațiilor de emisie naționale și străine, în realitate este mult mai puțin probabil ca nicio stație de emisie care îndeplinește criteriile menționate la punctele 9-13 de mai sus, cel mai probabil, stabilită în Belgia, să nu fie interesată de difuzarea Campionatului Mondial, oferind astfel unei stații de emisie care dorește să se stabilească în Belgia posibilitatea de a difuza evenimentul menționat în exclusivitate, decât viceversa. În plus, această posibilitate nu există, potrivit legislației belgiene, decât pentru Comunitatea Flamandă (a se vedea punctul 10 de mai sus). În consecință, măsurile belgiene constituie în mod efectiv obstacole în calea libertății de stabilire, astfel cum este consacrată de articolul 43 CE.
127 Cu toate acestea, restricțiile în discuție privind libera prestare a serviciilor și libertatea de stabilire pot fi justificate, întrucât vizează să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin difuzarea la televiziune a unor evenimente naționale sau internaționale de importanță majoră pentru societate, respectând condițiile suplimentare de a fi de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și de a nu depăși ceea ce este necesar pentru atingerea sa (a se vedea punctele 52-58 de mai sus).
128 În această privință, este important de amintit că FIFA contestă legalitatea deciziei atacate în raport cu dispozițiile tratatului care reglementează libera prestare a serviciilor și libertatea de stabilire în măsura în care Comisia a aprobat înscrierea meciurilor „non‑prime” pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană. Potrivit FIFA, acest meciuri nu ar putea fi calificate astfel și, prin urmare, restricția privind libera prestare a serviciilor și libertatea de stabilire ar fi disproporționată.
129 Or, precum argumentele examinate la punctul 117 de mai sus, în argumentele invocate în susținerea motivului întemeiat pe încălcarea articolului 49 CE se regăsește aceeași confuzie între, pe de o parte, importanța majoră a unui eveniment pentru societate, o primă condiție care trebuie îndeplinită și care constituie motivul imperativ de interes general care justifică restricționarea unei libertăți fundamentale garantate de tratat (a se vedea punctele 52-57 de mai sus), și, pe de altă parte, proporționalitatea restricțiilor în cauză, care constituie o a doua condiție care trebuie îndeplinită de legislația națională ce restrânge o astfel de libertate pentru a fi compatibilă cu dreptul comunitar (a se vedea punctul 58 de mai sus). În această privință, este suficient să se amintească faptul că, după cum rezultă din analiza efectuată în cadrul prezentului motiv, Campionatul Mondial poate fi considerat în mod valabil un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea belgiană, cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” confirmând, în loc să invalideze, aprecierea cuprinsă în considerentele (6) și (16) ale deciziei atacate. În consecință, trebuie să se constate că acea critică întemeiată pe faptul că, pentru a fi proporțională, lista în litigiu ar fi trebuit să se limiteze la înscrierea meciurilor „prime”, întrucât numai acestea din urmă au o importanță majoră pentru societatea belgiană, este, în orice caz, întemeiată pe o premisă eronată. Prin urmare, această critică nu invalidează concluzia Comisiei privind caracterul proporțional al înscrierii tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană.
130 În ceea ce privește libertatea de stabilire, în lumina considerațiilor de la punctele 127 și 129 de mai sus, argumentele invocate de FIFA în această privință trebuie de asemenea respinse.
131 În consecință, al doilea și al treilea motiv trebuie respinse.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că măsurile belgiene sunt compatibile cu dreptul de proprietate al FIFA
– Argumentele părților
132 FIFA arată că interdicția de a cesiona drepturile exclusive de difuzare a oricărui meci al Campionatului Mondial către stații de emisie care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la punctele 9 și 13 de mai sus înlătură dreptul său de proprietate în esența sa și, în orice caz, îl restrânge într‑un mod disproporționat și nejustificat. Posibilitatea de a cesiona astfel de drepturi în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă la care pot participa mai mulți operatori ar fi factorul cel mai important pentru valoarea lor, din care ar rezulta în cea mai mare parte veniturile FIFA. Prin faptul că a omis să constate această încălcare a dreptului de proprietate, protejat de articolul 1 din Primul protocol adițional la CEDO și de dreptul comunitar, Comisia ar fi săvârșit, prin urmare, o eroare de drept.
133 În plus, posibilitatea oferită de legislația flamandă unei stații de emisie de a nu îndeplini aceste condiții de difuzare a meciurilor Campionatului Mondial ar fi pur teoretică (a se vedea punctul 121 de mai sus), în timp ce această posibilitate nu ar fi nici măcar oferită în Regiunea Valonă.
134 Or, obiectivul accesului publicului la evenimente de importanță majoră pentru societatea belgiană ar fi putut fi atins prin înscrierea pe lista unor astfel de evenimente a unor meciuri ale Campionatului mondial care au într‑adevăr o asemenea importanță pentru această societate, mai precis, meciurile „prime”.
135 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.
– Aprecierea Tribunalului
136 Trebuie amintit că, după cum admit părțile, FIFA este organizatoarea Campionatului Mondial în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36, astfel încât orice persoană care dorește să exploateze drepturile de difuzare la televiziune a acestui eveniment trebuie să le obțină de la aceasta sau de la o altă persoană care le‑a obținut de la FIFA.
137 Astfel, în măsura în care valoarea acestor drepturi poate fi afectată de efectele juridice pe care le produce decizia atacată (a se vedea punctele 37-41 de mai sus), dreptul de proprietate al FIFA este de asemenea afectat.
138 În plus, din această jurisprudență rezultă că, atunci când un stat membru invocă dispozițiile articolelor 46 CE și 55 CE pentru a justifica o reglementare care este de natură să împiedice exercitarea liberei prestări a serviciilor sau a libertății de stabilire, această justificare, prevăzută de dreptul comunitar, trebuie să fie interpretată în lumina principiilor generale de drept și în special a drepturilor fundamentale. Astfel, reglementarea națională în cauză nu va putea beneficia de excepțiile prevăzute de dispozițiile menționate decât în cazul în care aceasta este conformă cu drepturile fundamentale a căror respectare este asigurată de instanțele comunitare (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 18 iunie 1991, ERT, C‑260/89, Rec., p. I‑2925, punctul 43). În mod similar, nu se poate accepta ca o măsură națională neconformă cu drepturile fundamentale, precum dreptul de proprietate (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 iulie 2003, Booker Aquaculture și Hydro Seafood, C‑20/00 și C‑64/00, Rec., p. I‑7411, punctul 67), să poată beneficia de excepțiile recunoscute pe baza faptului că măsura menționată răspunde unor motive imperative de interes general, precum accesul publicului larg la difuzarea pin intermediul televiziunii a unor evenimente de importanță majoră pentru societate.
139 Cu toate acestea, principiul protecției dreptului fundamental de proprietate în cadrul dreptului comunitar nu pare o prerogativă absolută, ci trebuie luat în considerare în raport cu funcția sa în societate. În consecință, pot fi instituite restricții ale folosinței dreptului de proprietate, cu condiția ca acestea să răspundă unor obiective de interes general și să nu constituie, față de scopul urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere însuși conținutului dreptului garantat (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 12 mai 2005, Regione autonoma Friuli‑Venezia Giulia și ERSA, C‑347/03, Rec., p. I‑3785, punctul 119, și Hotărârea Curții din 12 iulie 2005, Alliance for Natural Health și alții, C‑154/04 și C‑155/04, Rec., p. I‑6451, punctul 126).
140 În această privință, trebuie amintit că, pentru motivele menționate la punctele 98-119 de mai sus și contrar susținerilor FIFA, Campionatul Mondial poate fi în mod valabil considerat un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea belgiană, cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” confirmând, în loc să invalideze, aprecierea inclusă în considerentele (6) și (16) ale deciziei atacate. În acest context, astfel cum s‑a decis la punctul 117 de mai sus, având în vedere caracterul unitar al Campionatului Mondial ca eveniment, Comisia nu a săvârșit o eroare considerând că înscrierea tuturor meciurilor sale pe lista belgiană este o măsură proporțională.
141 Prin urmare, trebuie să se constate că motivul potrivit căruia înscrierea meciurilor „non‑prime” pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană constituie o intervenție disproporționată și intolerabilă în raport cu dreptul de proprietate al FIFA pentru motivul că aceste meciuri nu ar constitui astfel de evenimente se întemeiază pe o premisă eronată.
142 În plus, deși legislația în cauză poate afecta prețul pe care FIFA îl va obține pentru drepturile de difuzare în Belgia a Campionatului Mondial, aceasta nu înlătură valoarea comercială a drepturilor menționate, întrucât, în primul rând, nu obligă FIFA să le cesioneze în orice condiții și, în al doilea rând, aceasta din urmă este protejată împotriva practicilor coluzive sau abuzive atât de dreptul comunitar, cât și de dreptul național al concurenței. În consecință, Comisia nu a săvârșit o eroare concluzionând că măsurile belgiene sunt proporționale.
143 Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că procedura prin care au fost adoptate măsurile belgiene a fost clară și transparentă
– Argumentele părților
144 FIFA arată că autoritățile belgiene au acționat în mod arbitrar și nu au furnizat explicații privind lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate. Consiliul Flamand pentru Probleme de Media ar fi regretat existența unei metode arbitrare de stabilire a listei în cauză, dar și a lungimii sale și a lipsei explicațiilor privind selectarea evenimentelor.
145 În plus, pentru a alege evenimentele care urmează a fi înscrise pe listă, autoritățile flamande ar fi utilizat criterii care diferă de cele menționate în considerentul (5) al deciziei atacate.
146 Astfel, în primul rând, criteriul potrivit căruia evenimentul trebuie să prezinte o valoare actuală importantă și să trezească interesul publicului larg (a se vedea punctul 8 prima liniuță de mai sus) s‑ar deosebi în mod substanțial de primul criteriu reținut în considerentul (5) al deciziei atacate (a se vedea punctul 20 de mai sus) în măsura în care acesta nu ar impune să se verifice dacă evenimentul trezește un interes general deosebit, nu numai pentru cei care practică de obicei sportul sau activitatea respectivă, ci ar accepta o valoare de actualitate și un interes pentru publicul larg.
147 În al doilea rând, criteriul potrivit căruia evenimentul are loc în contextul unei competiții internaționale importante sau este o competiție la care participă echipa națională, echipa unui club belgian sau unul sau mai mulți sportivi belgieni s‑ar deosebi în mod substanțial de al treilea criteriu prevăzut în considerentul (5) al deciziei atacate, întrucât acesta din urmă ar impune atât participarea unei echipe sau a unor sportivi belgieni, cât și desfășurarea în cadrul unei competiții internaționale.
148 În sfârșit, FIFA susține că autoritățile belgiene nu au oferit nicio explicație privind înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate, astfel încât Comisia nu ar putea concluziona în mod valabil că lista a fost întocmită în mod clar și transparent, după cum impune articolul 3a alineatul (1) din Directive 89/552.
149 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.
– Aprecierea Tribunalului
150 Cu titlu preliminar, este important să se amintească faptul că articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 nu menționează elementele specifice care trebuie să caracterizeze procedurile instituite la nivel național în vederea întocmirii listei evenimentelor de importanță majoră pentru societate. Această dispoziție lasă statelor membre o marjă de apreciere pentru a organiza procedurile în cauză în ceea ce privește etapele lor, eventuala consultare a persoanelor implicate și atribuirea unor competențe administrative, precizând totodată că acestea trebuie să fie clare și transparente în ansamblul lor.
151 Astfel, restricțiile privind exercitarea libertăților fundamentale garantate de tratat prin intermediul măsurilor naționale justificate de motive imperative de interes general trebuie de asemenea să poată garanta realizarea obiectivului pe care îl urmăresc și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia (a se vedea punctul 54 de mai sus).
152 În dorința de a asigura proporționalitatea și lipsa unor discriminări nejustificate, procedurile instituite de statele membre pentru adoptarea listei evenimentelor de importanță majoră pentru societate trebuie să fie clare și transparente, în sensul că trebuie să se bazeze pe criterii obiective cunoscute dinainte de persoanele în cauză, astfel încât să se evite posibilitatea ca puterea de apreciere de care dispun statele membre pentru a stabili evenimente specifice care urmează a fi înscrise pe listele lor să fie exercitată într‑un mod arbitrar (a se vedea în acest sens Hotărârea United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, punctul 53 de mai sus, punctul 46). Astfel, deși este adevărat că înscrierea unui eveniment pe listă necesită, conform articolului 3a din Directiva 89/552, ca acesta să aibă o importanță majoră pentru societate, nu este mai puțin adevărat că stabilirea prealabilă a unor criterii specifice în raport cu care este apreciată această importanță constituie un element esențial în vederea adoptării deciziilor naționale în mod transparent și în cadrul marjei de apreciere de care dispun autoritățile naționale în această privință (a se vedea punctul 94 de mai sus).
153 În acest context, în cazul în care Comisia consideră că procedura națională de stabilire a listei evenimentelor de importanță majoră pentru societate a unui stat membru îndeplinește cerințele de claritate și de transparență, ținând cont în special de aplicarea anumitor criterii de selecție prevăzute în decizia sa, aceste criterii trebuie să reflecte esența criteriilor prevăzute în legislația națională în cauză.
154 În speță, trebuie să se constate că primul criteriu stabilit prin Hotărârea din 28 mai 2004 nu s‑ar deosebi în mod substanțial de primul criteriu prevăzut în considerentul (5) al deciziei atacate. Astfel, contrar susținerilor FIFA, cerința unui „interes larg al publicului” nu este, prin definiție, îndeplinită atunci când evenimentul sportiv în cauză trezește interes numai pentru cei care practică de obicei sportul respectiv.
155 În ceea ce privește al treilea criteriu prevăzut în considerentul (5) al deciziei atacate, este suficient să se constate că Comisia nu a considerat că acesta este îndeplinit în cazul Campionatului Mondial. Sub acest aspect, din considerentele (6) și (16) ale deciziei atacate rezultă că, în privința Campionatului Mondial, Comisia a considerat că sunt îndeplinite primul și al patrulea criteriu enunțate în considerentul (5) al deciziei atacate. În schimb, considerentul (8) al deciziei atacate, care aplică al treilea criteriu prevăzut în considerentul (5) al acesteia, nu se referă la Campionatul Mondial, ci are în vedere competițiile internaționale la nivelul cluburilor de fotbal, precum Champion’s League și Cupa UEFA, ale căror meciuri la care participă cluburile belgiene sunt de asemenea incluse pe lista în litigiu.
156 Referitor la remarca formulată de Consiliul Flamand pentru Probleme de Media, trebuie menționat că aceasta nu conține niciun element care ar putea justifica afirmația consiliului menționat privind pretinsul caracter arbitrar al procedurii de întocmire a listei Comunității Flamande și că respectiva remarcă a fost formulată în anul 1999, și anume, cu mai mulți ani înainte de adoptarea instrumentelor legislative și a listei în litigiu. În legătură cu aspectul privind lungimea listei în cauză, nu există niciun element în această apreciere care să afecteze claritatea sau transparența procedurii naționale.
157 În ceea ce privește afirmația potrivit căreia autoritățile belgiene nu au oferit nicio justificare a înscrierii tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate, trebuie, în primul rând, să se amintească faptul că rolul meciurilor „non‑prime”, astfel cum este prezentat la punctul 72 de mai sus, constituie un element notoriu, cunoscut fără îndoială de FIFA, organizator al competiției în cauză. În al doilea rând, FIFA nu contestă că meciurile „prime” îndeplinesc criteriile pentru a fi calificate ca fiind de importanță majoră pentru societatea belgiană. Prin urmare, este evident în acest context că, atunci când autoritățile belgiene înscriu pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate și meciurile „non‑prime” ale Campionatului Mondial, acestea procedează astfel pentru motivul că meciurile menționate îndeplinesc aceleași criterii ca meciurile „prime” ale competiției amintite. În aceste condiții, trebuie să se constate că FIFA a fost pusă în măsură să cunoască motivele pentru care autoritățile belgiene au înscris Campionatul Mondial în integralitatea sa pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate pe care au adoptat‑o și să conteste această alegere în fața instanțelor naționale invocând orice elemente care, în opinia sa, repun în discuție aprecierea legată de importanța meciurilor „non‑prime” pentru societatea belgiană, după cum a procedat în cadrul prezentei acțiuni.
158 În consecință, al cincilea motiv trebuie respins.
Cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de FIFA
159 Aprecierile făcute în cadrul motivelor invocate de FIFA au drept consecință lipsa necesității de a adopta măsurile de organizare a procedurii solicitate de aceasta (a se vedea punctele 22 și 24 de mai sus).
160 În această privință, trebuie subliniat că, în opinia FIFA, cererea sa vizează să îi permită astfel numai Tribunalului să examineze, în primul rând, dacă Comisia dispune de elemente suficiente pentru a concluziona că lista belgiană este compatibilă cu dreptul comunitar și, în al doilea rând, dacă lista în cauză a fost întocmită în mod clar și transparent. În special, FIFA susține că luarea la cunoștință a tuturor observațiilor formulate de Comisie și de autoritățile belgiene în cadrul procedurii de evaluare a măsurilor naționale în cauză este indispensabilă pentru a putea examina dacă aceste autorități s‑au conformat cererilor Comisiei și dacă cifrele de audiență privind mai multe discipline sportive au fost luate în considerare în mod coerent, dat fiind că, în cazul altor competiții, numai anumite meciuri au fost înscrise pe lista în litigiu.
161 Trebuie să se observe că, după cum s‑a arătat în cadrul examinării motivelor invocate de FIFA, Comisia nu a săvârșit nicio eroare concluzionând că înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea belgiană este compatibilă cu dreptul comunitar, luând în considerare elementele de care dispunea, precum notificarea autorităților belgiene din 10 decembrie 2003, menționată în considerentul (1) al deciziei atacate și anexată memoriului în apărare. Aceeași notificare a permis Comisiei să concluzioneze că procedura instituită în Belgia este clară și transparentă, argumentele invocate împotriva acestei aprecieri în cadrul celui de al cincilea motiv fiind respinse.
162 În plus, legalitatea unei decizii a Comisiei privind compatibilitatea unor măsuri adoptate în temeiul articolului 3a din Directiva 89/552 cu dreptul comunitar este apreciată ținând cont de versiunea finală în care acestea au fost aprobate. Astfel, eventualele versiuni anterioare sau observații pe care Comisia sau autoritățile naționale au avut posibilitatea să le formuleze în cadrul evaluării acestor măsuri nu sunt, prin natura lor, relevante în acest sens.
163 Referitor la argumentul privind un eventual tratament diferențiat între mai multe competiții în sensul că unele dintre acestea au fost înscrise pe lista în litigiu în integralitatea lor, în timp ce altele numai în privința anumitor meciuri, este suficient să se arate că niciun element nu împiedică FIFA să invoce această împrejurare, care rezultă din lista însăși, ca motiv de anulare a deciziei atacate, chiar dacă nu cunoaște cifrele de audiență comunicate Comisiei privind competițiile în cauză.
164 În aceste împrejurări, se impune respingerea cererii de adoptare a măsurilor de organizare a procedurii, precum și a acțiunii în ansamblul său.
Cu privire la cheltuielile de judecată
165 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât FIFA a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
166 Regatul Belgiei, Republica Federală Germania și Regatul Unit suportă propriile cheltuieli de judecată, potrivit articolului 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Fédération internationale de football association (FIFA) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.
3) Regatul Belgiei, Republica Federală Germania și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 februarie 2011.
Semnături
Cuprins
Cadrul juridic
Istoricul cauzei și decizia atacată
Procedura și concluziile părților
În drept
Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la fond
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe lipsa motivării
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că măsurile belgiene sunt compatibile cu articolul 49 CE
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al doilea și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 49 CE și, respectiv, pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că măsurile belgiene sunt compatibile cu articolul 49 și, respectiv, cu articolul 43 CE
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că măsurile belgiene sunt compatibile cu dreptul de proprietate al FIFA
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 pentru motivul că în mod eronat Comisia a concluzionat că procedura prin care au fost adoptate măsurile belgiene a fost clară și transparentă
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de FIFA
Cu privire la cheltuielile de judecată