HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)
22 februarie 2024(*)
„Trimitere preliminară – Articolul 63 TFUE – Libera circulație a capitalurilor – Directiva 2008/7/CE – Bănci de credit cooperativ al căror patrimoniu net depășește un anumit prag – Legislație națională care impune acestor bănci plata unei sume reprezentând 20 % din acest patrimoniu net pentru transferul ramurii lor de activitate bancară către o societate pe acțiuni în schimbul unor titluri de valoare la aceasta – Articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții – Cerința indicării motivelor care justifică necesitatea unui răspuns din partea Curții – Situație pur internă – Inadmisibilitate”
În cauza C‑660/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), prin decizia din 11 octombrie 2022, primită de Curte la 20 octombrie 2022, în procedura
Ente Cambiano società cooperativa per azioni
împotriva
Agenzia delle Entrate,
CURTEA (Camera a șasea),
compusă din domnul T. von Danwitz (raportor), președinte de cameră, domnul P. G. Xuereb și doamna I. Ziemele, judecători,
avocat general: domnul A. M. Collins,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Ente Cambiano società cooperativa per azioni, de A. Cevese, A. Dal Ferro, M. Miccinesi și F. Pistolesi, avvocati;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de M. Cherubini și G. M. De Socio, avvocati dello Stato;
– pentru Comisia Europeană, de A. Armenia, M. Mataija și P. Messina, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 63 TFUE, precum și a articolelor 101, 102, 120 și 173 TFUE.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Ente Cambiano società cooperativa per azioni, pe de o parte, și Agenzia delle Entrate (administrația fiscală, Italia), pe de altă parte, în legătură cu rambursarea sumei de 20 % din patrimoniul net al acestei societăți la 31 decembrie 2015, plătită administrației fiscale pentru păstrarea formei juridice de societate cooperativă în urma transferului cu titlu de aport al activității sale bancare către o societate pe acțiuni în schimbul unor titluri de valoare la aceasta.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Directiva 2008/7/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 privind impozitarea indirectă a majorării de capital (JO 2008, L 46, p. 11) a abrogat și a înlocuit, în conformitate cu articolul 16 din această directivă, începând cu 1 ianuarie 2009, Directiva 69/335/CEE a Consiliului din 17 iulie 1969 privind taxele indirecte aplicate majorării de capital (JO 1969, L 249, p. 25, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 9).
4 Articolul 1 din Directiva 2008/7, intitulat „Obiectul”, prevede:
„Prezenta directivă reglementează impozitarea indirectă a:
(a) aporturilor la capitalul societăților de capital;
(b) operațiunilor de restructurare a societăților de capital;
(c) emiterii anumitor valori mobiliare și titluri de valoare.”
5 Potrivit articolului 2 din această directivă, intitulat „Societate de capital”:
„(1) În înțelesul prezentei directive, «societate de capital» înseamnă:
(a) orice societate constituită într‑una din formele prevăzute în anexa I;
(b) orice societate comercială, firmă, asociere sau persoană juridică care deține acțiuni de capital sau de active care pot fi tranzacționate la o bursă de valori;
(c) orice societate comercială, firmă, asociație sau persoană juridică cu scop lucrativ, ai cărei membri au dreptul să transfere acțiunile lor unor părți terțe fără autorizație prealabilă și care sunt responsabili pentru datoriile societății comerciale, firmei, asociației sau persoanei juridice numai în limita numărului de acțiuni deținute.
(2) În înțelesul prezentei directive, orice altă societate comercială, firmă, asociere sau persoană juridică cu scop lucrativ este considerată societate de capital.”
6 Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Aportul de capital”, prevede:
„În înțelesul prezentei directive și sub rezerva articolului 4, nu vor fi considerate ca fiind «aporturi de capital»:
(a) constituirea unei societăți de capital;
(b) transformarea în societate de capital a unei societăți comerciale, firme, asociații sau persoane juridice care nu este societate de capital;
(c) o majorare a capitalului unei societăți de capital prin aporturi în natură de orice fel;
[…]”
7 Articolul 4 din aceeași directivă, intitulat „Operațiuni de restructurare”, prevede la alineatul (1):
„În înțelesul prezentei directive, următoarele «operațiuni de restructurare» nu sunt considerate ca fiind aporturi de capital:
(a) transferul de către una sau mai multe societăți de capital al tuturor activelor și pasivelor, al uneia sau mai multor ramuri de activitate către una sau mai multe societăți de capital care se află în curs de constituire sau care există deja, atunci când contravaloarea transferului constă cel puțin parțial în titluri de valoare reprezentând capitalul societății absorbante;
[…]”
8 Articolul 5 din Directiva 2008/7, intitulat „Tranzacții care nu sunt supuse impozitării indirecte”, prevede la alineatul (1):
„Statele membre nu impun societăților de capital nicio formă de impozitare indirectă în ceea ce privește:
[…]
(d) modificarea actului constitutiv sau a statutului unei societăți de capital, în special următoarele:
[…]
(iii) o modificare a obiectului de activitate al societății de capital;
[…]
(e) restructurarea operațiunilor menționate la articolul 4.”
9 Articolul 6 din această directivă, intitulat „Taxa pe valoarea adăugată și alte taxe”, prevede la alineatul (1):
„Fără a aduce atingere articolului 5, statele membre pot impune următoarele impozite și taxe:
(a) taxe la cesiunea titlurilor de valoare, impozitate sau nu la o cotă unică;
(b) taxe de cesiune, inclusiv taxe de cadastru, la transferul unor activități sau imobile, situate pe teritoriul acestora, către o societate de capital;
(c) taxe de cesiune la transferul activelor de orice fel cesionate unei societăți de capital, atât timp cât contravaloarea transferului de proprietate este alta decât părțile sociale deținute în cadrul societății;
(d) taxe la constituirea, înregistrarea sau radierea ipotecilor sau alte taxe pe terenuri sau alte proprietăți;
(e) taxe datorate sub forma unor onorarii sau speze;
(f) taxa pe valoarea adăugată.”
Dreptul italian
10 Articolul 2 alineatele 3 bis-3 quater din decreto‑legge nr. 18 – Misure urgenti concernenti la riforma delle banche di credito cooperativo, la garanzia sulla cartolarizzazione delle sofferenze, il regime fiscale relativo alle procedure di crisi e la gestione collettiva del risparmio (Decretul‑lege nr. 18 privind măsuri urgente cu privire la reforma băncilor de credit cooperativ, la garantarea securitizării creanțelor incerte, la regimul fiscal al procedurilor pentru situații de dificultate financiară și la gestionarea colectivă a economiilor) din 14 februarie 2016 (GURI nr. 37 din 15 februarie 2016), transformat în lege, cu modificări, prin legge n. 49 (Legea nr. 49) din 8 aprilie 2016 (GURI nr. 87 din 14 aprilie 2016), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Decretul‑lege nr. 18/2016”), prevede:
„3 bis. Prin derogare de la dispozițiile articolului 150 bis alineatul 5 din [decreto legislativo n. 385 – Testo unico delle leggi in materia bancaria e creditizia (Decretul legislativ nr. 385 privind textul unic al legilor în materie bancară și de credit) din 1 septembrie 1993 (GURI nr. 230 din 30 septembrie 1993, suplimentul ordinar nr. 92], transferul nu se produce în cazul băncilor de credit cooperativ care, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentului decret, depun la [Banca d’Italia (Banca Italiei)], conform articolului 58 din [Decretul legislativ nr. 385 din 1 septembrie 1993], o cerere de autorizare, individuală sau comună, a transferului cu titlu de aport al ramurii de activitate bancară respectivă la aceeași societate pe acțiuni, existentă sau nou‑constituită și autorizată să exercite activitatea bancară, în măsura în care banca solicitantă sau, în cazul unei cereri comune, cel puțin una dintre băncile solicitante dispune, la 31 decembrie 2015, de un patrimoniu net mai mare de 200 de milioane de euro, astfel cum rezultă din bilanțul aferent acestei date, cu privire la care auditorul contabil a formulat o opinie de audit fără rezerve.
3 ter. La momentul transferului cu titlu de aport, banca de credit cooperativ cedentă plătește la bugetul de stat o sumă egală cu 20 % din patrimoniul net la 31 decembrie 2015, astfel cum rezultă din bilanțul aferent acestei date, cu privire la care auditorul contabil a formulat o opinie fără rezerve.
3 quater. În urma transferului cu titlu de aport, banca de credit cooperativ cedentă, care păstrează rezervele indivizibile, după plata menționată la alineatul 3 ter, își modifică obiectul de activitate astfel încât să excludă exercitarea activității bancare și se obligă să mențină clauzele de ajutor reciproc prevăzute la articolul 2514 din Codul civil, precum și să asigure membrilor serviciile de formare și de informare cu privire la economisire și de promovare a programelor de asistență, necesare pentru menținerea raporturilor cu societatea pe acțiuni beneficiară a aportului. […] În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la prezentul alineat și la alineatele 3 bis și 3 ter, patrimoniul entității cedente sau, după caz, al băncii de credit cooperativ este transferat conform articolului 17 din Legea nr. 388 din 23 decembrie 2000. […]”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
11 Ente Cambiano, fostă Banca di Credito Cooperativo di Cambiano società cooperativa per azioni, bancă de credit cooperativ cu un patrimoniu net care depășea 200 milioane de euro la 31 decembrie 2015, a plătit la bugetul de stat suma de 54 208 740 de euro, reprezentând 20 % din acest patrimoniu net la acea dată, în urma exercitării așa‑numitei opțiuni „way out”, prevăzută la articolul 2 alineatul 3 bis din Decretul‑lege nr. 18/2016.
12 Ulterior, Ente Cambiano a depus o cerere de rambursare a acestei sume deoarece a considerat că obligația de plată a acesteia era contrară atât Constituției italiene, cât și dreptului Uniunii. Cererea de rambursare a acestei sume formulată de Ente Cambiano a făcut obiectul unei decizii implicite de respingere, iar societatea amintită a sesizat Commissione tributaria provinciale di Firenze (Comisia Fiscală Provincială din Florența, Italia) cu o acțiune împotriva deciziei. Întrucât această instanță a respins acțiunea, Ente Cambiano a declarat apel la Commissione tributaria regionale della Toscana (Comisia Fiscală Regională din Toscana, Italia), care a respins apelul prin hotărârea din 15 noiembrie 2018.
13 Ente Cambiano a introdus recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), invocând atât neconstituționalitatea reglementării naționale în discuție în litigiul principal, cât și incompatibilitatea acesteia cu dreptul Uniunii.
14 Această instanță arată, mai întâi, că a sesizat Corte Costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) cu anumite chestiuni referitoare la constituționalitatea articolului 2 alineatele 3 ter și 3 quater din Decretul‑lege nr. 18/2016, dar acestea au fost declarate nefondate prin hotărârea nr. 149/2021 din 9 iulie 2021.
15 Instanța de trimitere precizează, în continuare, că dispozițiile menționate se înscriu în cadrul unei reforme a băncilor de credit cooperativ menite să soluționeze deficiențele structurale care decurg din modelul lor economic și de guvernanță, precum și din dimensiunea redusă a majorității acestora, prin consolidarea patrimoniului lor pentru a face față unor eventuale crize. În acest scop, modelul principal prevăzut de legiuitorul italian ar fi ca aceste bănci să se integreze într‑un grup bancar cooperativ condus de o societate holding de grup, constituită sub forma unei societăți pe acțiuni cu capital de cel puțin un miliard de euro, deținut în majoritate de băncile respective, și care ar exercita competențe de conducere, precum și de coordonare asupra acestora. Această integrare nu ar avea niciun efect asupra patrimoniului lor. Numai băncile de credit cooperativ cu patrimoniu net superior pragului stabilit ar putea evita integrarea într‑un astfel de grup, cu respectarea obligațiilor prevăzute la articolul 2 alineatele 3 bis-3 quater din Decretul‑lege nr. 18/2016, sub sancțiunea transferului patrimoniului lor către fondurile mutuale de promovare și de dezvoltare a cooperării.
16 Instanța de trimitere adaugă că motivele de recurs care sunt întemeiate pe încălcarea dreptului Uniunii vizează în special principiile liberei concurențe și menținerii pieței, consacrate la articolele 101, 102, 120 și 173 TFUE, precum și principiul liberei circulații a capitalurilor, astfel cum este prevăzut la articolul 63 TFUE și precizat de Directiva 2008/7.
17 Ea precizează că Ente Cambiano susține că obligația de plată în cauză încalcă directiva menționată în măsura în care aceasta consacră neutralitatea fiscală a aporturilor de capital, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 6 din respectiva directivă, care nu s‑ar aplica în speță.
18 În acest context, instanța de trimitere ridică problema conformității articolului 2 alineatele 3 ter și 3 quater din Decretul‑lege nr. 18/2016 cu dreptul Uniunii, precizând totodată, pe de o parte, că împărtășește îndoielile exprimate de Ente Cambiano cu privire la compatibilitatea acestei dispoziții cu principiile liberei circulații a capitalurilor, liberei concurențe și menținerii pieței recunoscute de dreptul Uniunii și, pe de altă parte, că o interpretare conformă a dispoziției în cauză nu îi pare posibilă.
19 În aceste condiții, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 63 și următoarele TFUE, precum și articolele 101, 102, 120 și 173 TFUE se opun unei reglementări naționale cum este articolul 2 alineatele 3 ter și 3 quater din [Decretul‑lege nr. 18/2016], care condiționează de plata unei sume egale cu 20 % din patrimoniul net la 31 decembrie 2015 posibilitatea ca băncile de credit cooperativ care, la 31 decembrie 2015, dispuneau de un patrimoniu net mai mare de 200 de milioane de euro, în locul integrării într‑un grup, să își transfere ramura de activitate bancară către o societate pe acțiuni, existentă sau nou‑constituită și autorizată să exercite activitatea bancară, modificându‑și statutul astfel încât să excludă exercitarea activității bancare și menținând în același timp clauzele de ajutor reciproc prevăzute la articolul 2514 din Codul civil, precum și asigurând membrilor serviciile de formare și de informare cu privire la economii și de promovare a programelor de asistență, necesare pentru a menține raporturile cu societatea pe acțiuni beneficiară a aportului?”
Cu privire la întrebarea preliminară
20 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunțe (Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 44, precum și jurisprudența citată).
21 Întrucât decizia de trimitere servește drept fundament pentru această procedură, instanța națională este obligată să clarifice, în chiar decizia de trimitere, cadrul factual și normativ al litigiului principal și să ofere explicațiile necesare cu privire la motivele care au stat la baza alegerii prevederilor dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită, precum și cu privire la legătura pe care o stabilește între aceste prevederi și reglementarea națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată [a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 4 iunie 2020, C.F. (Control fiscal), C‑430/19, EU:C:2020:429, punctul 23 și jurisprudența citată].
22 În această privință, trebuie să se sublinieze de asemenea că informațiile cuprinse în deciziile de trimitere trebuie să permită, pe de o parte, Curții să ofere răspunsuri utile la întrebările adresate de instanța națională și, pe de altă parte, guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate să își exercite dreptul care le este conferit prin articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene de a prezenta observații. Revine Curții obligația de a veghea ca acest drept să fie respectat, ținând seama de faptul că, în temeiul dispoziției menționate, numai deciziile de trimitere sunt notificate persoanelor interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, Irish Ferries, C‑570/19, EU:C:2021:664, punctul 134 și jurisprudența citată).
23 Aceste cerințe cumulative privind conținutul unei decizii de trimitere figurează explicit la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții, pe care instanța de trimitere se prezumă, în cadrul cooperării instituite la articolul 267 TFUE, că îl cunoaște și pe care este obligată să îl respecte cu strictețe (Ordonanța din 3 iulie 2014, Talasca, C‑19/14, EU:C:2014:2049, punctul 21, Hotărârea din 9 septembrie 2021, Toplofikatsia Sofia și alții, C‑208/20 și C‑256/20, EU:C:2021:719, punctul 20, precum și jurisprudența citată). Ele sunt amintite, în plus, la punctele 13, 15 și 16 din Recomandările Curții de Justiție a Uniunii Europene în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO 2019, C 380, p. 1).
24 În speță, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 63, 101, 102, 120 și 173 TFUE se opun unei reglementări naționale care condiționează de plata unei sume reprezentând 20 % din patrimoniul lor net la o anumită dată posibilitatea ca băncile de credit cooperativ al căror patrimoniu net era mai mare de 200 de milioane de euro la acea dată, în locul integrării într‑un grup bancar cooperativ, să își transfere ramura de activitate bancară către o societate pe acțiuni în schimbul unor acțiuni la această societate. Reiese de asemenea din cererea de decizie preliminară că, în cadrul litigiului principal, Ente Cambiano invocă Directiva 2008/7, care a abrogat și a înlocuit Directiva 69/335, în legătură cu libera circulație a capitalurilor, asupra căreia această instanță are incertitudini.
25 În ceea ce privește articolele 101, 102, 120 și 173 TFUE, instanța de trimitere nu explică motivele pentru care solicită interpretarea acestor dispoziții și nici legătura pe care o stabilește între dispozițiile menționate și reglementarea națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată, contrar cerințelor articolului 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții. În consecință, în măsura în care privește aceste dispoziții ale Tratatului FUE, întrebarea preliminară este inadmisibilă.
26 În ceea ce privește articolul 63 TFUE, rezultă din indicațiile care figurează în cererea de decizie preliminară că, așa cum a arătat Comisia Europeană în observațiile scrise, toate elementele litigiului principal, dintre o societate cu sediul în Italia, pe de o parte, și administrația fiscală italiană, pe de altă parte, se limitează la interiorul acestui stat membru.
27 Or, potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile Tratatului FUE în materie de liberă circulație a capitalurilor nu își găsesc aplicarea într‑o situație în care toate elementele se limitează la interiorul unui singur stat membru. Într‑o astfel de situație, revine instanței de trimitere sarcina să indice Curții, în conformitate cu cerințele articolului 94 din Regulamentul de procedură, motivul pentru care, în pofida caracterului său pur intern, litigiul pendinte în fața sa prezintă cu dispozițiile dreptului Uniunii referitoare la libertățile fundamentale un element de legătură care face ca interpretarea preliminară solicitată să fie necesară pentru soluționarea respectivului litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten (C‑268/15, EU:C:2016:874, punctele 47 și 55, precum și jurisprudența citată).
28 Mai precis, din aceste cerințe rezultă că, pentru a considera că există un astfel de element de legătură, din cererea de decizie preliminară trebuie să rezulte elementele concrete, și anume indicii care nu sunt ipotetice, ci reale, care permit să se stabilească în mod pozitiv existența acestuia, instanța de trimitere neputându‑se limita la a prezenta Curții elemente care ar putea permite să nu se excludă existența unei asemenea legături sau care, considerate în mod abstract, ar putea constitui indicii în acest sens, ci trebuind, dimpotrivă, să furnizeze elemente obiective și concordante care să permită Curții să verifice existența legăturii menționate (Hotărârea din 2 martie 2023, Bursa Română de Mărfuri, C‑394/21, EU:C:2023:146, punctele 51 și 52, precum și jurisprudența citată).
29 În cererea sa de decizie preliminară, instanța de trimitere se limitează să menționeze argumentația prezentată de Ente Cambiano potrivit căreia plata de către băncile de credit cooperativ al căror patrimoniu net la 31 decembrie 2015 depășește un prag de 200 de milioane de euro a unei sume reprezentând 20 % din patrimoniul lor net la acea dată penalizează cele mai puternice bănci de credit cooperativ, care ar putea atrage investitorii din alte state membre. Această instanță nu furnizează însă niciun element concret care ar permite să confirme existența unui interes al resortisanților altor state membre de a exercita libera circulație a capitalurilor în situația în discuție în litigiul principal (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 septembrie 2018, Fremoluc, C‑343/17, EU:C:2018:754, punctul 30). Întrucât această cerere nu îndeplinește cerințele impuse de jurisprudența citată la punctele 27 și 28 din prezenta hotărâre, întrebarea preliminară este de asemenea inadmisibilă în măsura în care vizează articolul 63 TFUE.
30 În ceea ce privește Directiva 2008/7, invocată în cadrul litigiului principal de Ente Cambiano, potrivit indicațiilor care figurează în cererea de decizie preliminară, conform articolului 2 alineatele 3 bis-3quarter din Decretul‑lege nr. 18/2016, rezultă că plata la bugetul de stat pe care o contestă Ente Cambiano, prevăzută de acest decret‑lege, precum și cota și baza sa de impozitare, care nu corespunde unui profit sau unui beneficiu al acesteia, ci patrimoniului său net, astfel cum este înscris în bilanțul său la data de 31 decembrie 2015, intervine cu ocazia transferului ramurii de activitate bancară către o societate de capital în schimbul unor acțiuni la aceasta. Faptul generator al plății respective ar consta, așadar, în realizarea acestei operațiuni specifice, iar nu în desfășurarea unei activități, în timp ce caracterul său obligatoriu ar rezulta din sancțiunea aferentă nerespectării plății respective, prevăzută de asemenea de această dispoziție.
31 Or, dacă aceste elemente ar permite să se stabilească aplicabilitatea ratione materiae a Directivei 2008/7 în litigiul principal, astfel încât ar trebui să se examineze dacă plata respectivă ar trebui să fie calificată drept „impozit indirect”, în sensul acestei directive, care afectează o operațiune de restructurare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din directiva în discuție, la care face trimitere articolul 5 alineatul (1) litera (e) din aceasta, în măsura în care transferul ramurii de activitate vizate a fost efectuat de o societate de capital, indicațiile menționate nu permit să se rețină aplicabilitatea ratione personae a aceleiași directive în acest litigiu. În fapt, instanța de trimitere nu a abordat problema dacă băncile de credit cooperativ, precum era reclamanta din litigiul principal înainte de restructurare și de modificarea statutului său după ce și‑a exercitat opțiunea prevăzută la articolul 2 alineatul (3) bis din Decretul‑lege nr. 18/2016, intră în sfera noțiunii de „societate de capital”, în sensul Directivei 2008/7, astfel cum este definită la articolul 2 din aceasta.
32 Această instanță nu a furnizat în cererea menționată nici elemente cu privire la aspectul dacă excepțiile de la articolul 5 din această directivă, care rezultă din articolul 6 din aceasta, sunt susceptibile să se aplice în speță.
33 Având în vedere aceste incertitudini privind aplicabilitatea Directivei 2008/7 în litigiul principal, precum și lipsa oricărei precizări privind eventuala calificare drept „impozit indirect” în sensul acestei directive, trebuie să se constate că cererea de decizie preliminară nu cuprinde elementele necesare pentru a considera că această directivă ar fi aplicabilă în acest litigiu, astfel încât Curtea nu poate aprecia în ce măsură un răspuns la întrebarea adresată este necesar pentru a permite instanței de trimitere să se pronunțe.
34 Rezultă că cererea de decizie preliminară este inadmisibilă și în măsura în care vizează directiva menționată.
35 Cu toate acestea, trebuie amintit că instanța de trimitere păstrează posibilitatea de a prezenta o nouă cerere de decizie preliminară, furnizând Curții toate elementele care îi sunt necesare pentru a se pronunța (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2019, Călin, C‑676/17, EU:C:2019:700, punctul 41 și jurisprudența citată).
36 În aceste condiții, cererea de decizie preliminară trebuie declarată inadmisibilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
37 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:
Cererea de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia) prin decizia din 11 octombrie 2022 este inadmisibilă.
Semnături