HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
18 noiembrie 2015(*)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative HALAL MALAYSIA – Marca figurativă anterioară neînregistrată HALAL MALAYSIA – Motiv relativ de refuz – Inexistența unor drepturi pentru semnul anterior care să fi fost dobândite în conformitate cu legislația statului membru înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare – Articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Utilizarea mărcii anterioare ca indicație de conformitate («label») – Regimul acțiunii de common law în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri (action for passing off) – Inexistența unui «goodwill»”
În cauza T‑508/13,
Government of Malaysia, reprezentat inițial de R. Volterra, solicitor, de R. Miller, barrister, de V. von Bomhard și de T. Heitmann, avocați, și ulterior de R. Volterra, de R. Miller și de V. von Bomhard,
reclamant,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de P. Bullock și de N. Bambara, în calitate de agenți,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI fiind
Paola Vergamini, cu domiciliul în Castelnuovo di Garfagnana (Italia),
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 27 iunie 2013 (cauza R 326/2012-1) privind o procedură de opoziție între Government of Malaysia și Paola Vergamini,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din domnul M. Prek, președinte, doamna I. Labucka (raportor) și domnul V. Kreuschitz, judecători,
grefier: domnul I. Drăgan, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 septembrie 2013,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 17 decembrie 2013,
având în vedere memoriul în replică depus la grefa Tribunalului la 16 aprilie 2014,
în urma ședinței din 6 februarie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 25 mai 2010, doamna Paola Vergamini, cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasele 5, 18, 25, 29, 30, 31, 32 și 43 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 5: „Produse farmaceutice și veterinare; produse igienice pentru medicină; substanțe dietetice adaptate pentru uz medical, alimente pentru bebeluși; plasturi; materiale pentru pansamente; dezinfectante; produse pentru distrugerea animalelor dăunătoare; fungicide, ierbicide”;
– clasa 18: „Piele și imitații de piele, produse din aceste materiale necuprinse în alte clase; piei de animale, geamantane și valize; umbrele, umbrele de soare și bastoane; bice și articole de șelărie”;
– clasa 25: „Îmbrăcăminte, încălțăminte, articole care servesc la acoperirea capului”;
– clasa 29: „Carne, pește, păsări și vânat; extracte de carne; fructe și legume conservate, congelate, uscate și fierte; jeleuri, dulcețuri, compoturi; ouă, lapte și produse lactate; grăsimi și uleiuri comestibile”;
– clasa 30: „Cafea, ceai, cacao, zahăr, orez, tapioca, sago, înlocuitori de cafea; făină și preparate din cereale, pâine, produse de patiserie și cofetărie, înghețată comestibilă; miere, sirop de melasă; drojdie, praf de copt; sare, muștar; oțet, sosuri (condimente); mirodenii; gheață”;
– clasa 31: „Produse agricole, horticole, forestiere și cereale, necuprinse în alte clase; animale vii; fructe și legume proaspete; semințe, plante și flori naturale; alimente pentru animale; malț”;
– clasa 32: „Bere; ape minerale și carbogazoase și alte băuturi nealcoolice; băuturi din fructe și sucuri de fructe; siropuri și alte preparate pentru fabricarea băuturilor”;
– clasa 43 „Servicii de alimentație publică; servicii de cazare temporară”.
4 Cererea de înregistrare a mărcii comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 127/2010 din 13 iulie 2010.
5 La 13 octombrie 2010, reclamantul, Government of Malaysia, a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate în întregime, în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009.
6 Motivele invocate în susținerea opoziției erau cele prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a) și (b) și alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009.
7 Opoziția era întemeiată pe semnul figurativ reprodus în continuare, care, în sensul articolului 8 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009, este, potrivit reclamantului, de notorietate în sensul dispozițiilor coroborate ale articolului 8 alineatul (2) litera (c) din regulamentul menționat și ale articolului 6bis din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 20 martie 1883, cu revizuirile și modificările ulterioare, și, în sensul articolului 8 alineatul (4) din acest regulament, este o marcă neînregistrată în Regatul Unit, căreia reclamantul îi revendică utilizarea pentru o gamă de produse și servicii, printre care alimentele:
8 La 16 decembrie 2011, divizia de opoziție a respins opoziția în totalitate. Mai întâi, aceasta a considerat că notorietatea semnului anterior în sensul articolului 8 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 nu a fost dovedită în niciun stat membru al Uniunii Europene. Apoi, la aprecierea criteriilor de aplicare a articolului 8 alineatul (4) din regulamentul menționat, a considerat că dovezile prezentate de reclamant nu erau suficiente pentru a se ajunge la concluzia că, la data depunerii mărcii solicitate, marca neînregistrată a reclamantului dobândise „goodwill”-ul (forța de atracție a clientelei) necesar în Regatul Unit.
9 La 14 februarie 2012, reclamanta a formulat o cale de atac la OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.
10 Prin Decizia din 27 iunie 2013 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a OAPI a respins calea de atac.
11 În ceea ce privește motivul de opoziție prevăzut la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, în primul rând, camera de recurs a considerat că nu s‑a stabilit că actul ilicit constând în utilizarea abuzivă a unei denumiri în Regatul Unit se aplică semnelor care au funcția de indicație de conformitate („label”). Cu toate acestea, camera de recurs a arătat că, din perspectiva formei așa‑zis „extensive” a acțiunii în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri, recunoscută de jurisprudența națională și care permite mai multor operatori să beneficieze de drepturi asupra unui semn cu reputație pe piață, actul ilicit menționat poate fi invocat în privința „goodwill”-ului dobândit în privința unui semn având funcția de indicație de conformitate. Apoi, aceasta a apreciat că elementele de probă furnizate de reclamant erau insuficiente pentru a permite, în împrejurările cauzei, să se conchidă, fără risc de eroare, că activitățile de comercializare au dat naștere „goodwill”-ului necesar în rândul publicului relevant. În sfârșit, camera de recurs a conchis că, în lipsa dovezii respectivului „goodwill”, care este una dintre condițiile cumulative ale existenței acestui act ilicit, opoziția întemeiată pe dispoziția respectivă nu poate fi admisă.
12 În ceea ce privește motivele de opoziție prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009, camera de recurs a considerat, în esență, că reclamantul nu a dovedit notorietatea semnului anterior în cadrul Uniunii și în special că niciunul dintre elementele de probă prezentate nu dovedește, în suficientă măsură, că publicul relevant recunoștea acest semn la data relevantă, respectiv la 25 mai 2010.
Concluziile părților
13 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
14 OAPI solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitatea argumentelor invocate de OAPI
15 În memoriul în replică, reclamantul susține că noile aspecte invocate de OAPI în memoriul în răspuns sunt inadmisibile din perspectiva articolului 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, precum și a jurisprudenței. Acesta are în vedere, în mod special, afirmațiile următoare:
– utilizarea de către acesta a semnului anterior nu corespunde cerințelor de la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009;
– „goodwill”-ul necesar, potrivit dreptului Regatului Unit în ceea ce privește faptul ilicit constând în utilizarea abuzivă a unei denumiri, constituie un bun care face parte dintre activele unei activități economice și aparține, în speță, importatorilor, distribuitorilor și vânzătorilor cu amănuntul;
– jurisprudența din anul 1984 a prevăzut un prag minim al vânzărilor pentru a determina „goodwill”-ul cerut în dreptul Regatului Unit în ceea ce privește acțiunea în constatarea uzurpării unei denumiri.
16 În această privință, trebuie amintit că acțiunea formulată la Tribunal are ca obiect controlul legalității deciziilor pronunțate de camerele de recurs ale OAPI în sensul articolului 65 din Regulamentul nr. 207/2009. În plus, articolul 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991 prevede că memoriile părților nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs.
17 În speță, camera de recurs, în decizia atacată, s‑a limitat să constate că semnul anterior nu a dobândit „goodwill”-ul cerut de dreptul Regatului Unit în ceea ce privește acțiunea în utilizarea abuzivă a unei denumiri anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a unei mărci comunitare și nu a examinat celelalte condiții prevăzute de articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009. Întrucât chestiunea dacă semnul anterior a fost utilizat în comerț cu un domeniu de aplicare care depășea domeniul local nu a fost examinată pe fond de camera de recurs, nu este de competența Tribunalului să o examineze pentru prima dată în cadrul controlului său privind legalitatea deciziei atacate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2011, Völkl/OAPI – Marker Völkl (VÖLKL), T‑504/09, Rep., EU:T:2011:739, punctul 63 și jurisprudența citată]. Prin urmare, argumentul nu poate fi primit.
18 În ceea ce privește celelalte argumente invocate de OAPI, care privesc condițiile acțiunii în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri în Regatul Unit, este necesar să se constate că acestea urmăresc să completeze întrebările examinate de camera de recurs și trebuie, prin urmare, să fie declarate admisibile.
Cu privire la fond
19 În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009. Acest motiv cuprinde două aspecte.
Considerații introductive
20 În temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, titularul unui semn se poate opune înregistrării unei mărci comunitare în cazul în care aceasta îndeplinește patru condiții. Semnul invocat trebuie să fie utilizat în comerț, trebuie să aibă un domeniu de aplicare ce depășește domeniul local, dreptul asupra acestui semn trebuie să fi fost dobândit în conformitate cu legislația statului membru în care semnul a fost utilizat înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare și, în sfârșit, acest semn trebuie să recunoască titularului său posibilitatea de a interzice utilizarea unei mărci mai recente. Aceste patru condiții limitează numărul de alte semne, în afara mărcilor, care pot fi invocate pentru a împiedica înregistrarea unei mărci comunitare valabile pe întreg teritoriul Uniunii, conform articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 martie 2009, Moreira da Fonseca/OAPI – General Óptica (GENERAL OPTICA), T‑318/06-T‑321/06, Rec., EU:T:2009:77, punctul 32]. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât, atunci când un semn nu îndeplinește una dintre aceste condiții, opoziția întemeiată pe existența unei mărci neînregistrate sau a alte semne utilizate în comerț în sensul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/209 nu poate fi admisă [Hotărârea din 30 iunie 2009, Danjaq/OAPI – Mission Productions (Dr. No), T‑435/05, Rec., EU:T:2009:226, punctul 35].
21 Primele două, respectiv cele referitoare la utilizarea și la domeniul de aplicare ce depășește domeniul local al semnului anterior, rezultă din chiar modul de redactare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 și trebuie interpretate deci în lumina dreptului Uniunii. Astfel, Regulamentul nr. 207/2009 stabilește standarde uniforme privind utilizarea semnelor și domeniul lor de aplicare, care sunt conforme cu principiile care stau la baza sistemului instituit de acest regulament (Hotărârea GENERAL OPTICA, punctul 20 de mai sus, EU:T:2009:77, punctul 33).
22 În schimb, chiar din formularea „atunci când și în măsura în care, în conformitate cu […] legislația statului membru care este aplicabilă acestui semn” rezultă că celelalte două condiții, prevăzute în continuare la articolul 8 alineatul (4) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009, constituie condiții stabilite prin regulament, care, spre deosebire de cele de mai sus, se apreciază în raport cu criteriile stabilite de dreptul care reglementează semnul invocat. Această trimitere la dreptul care reglementează semnul invocat este categoric justificată, dat fiind că Regulamentul nr. 207/2009 recunoaște posibilitatea ca semne care nu fac parte din sistemul mărcii comunitare să fie invocate împotriva unei mărci comunitare. Prin urmare, numai dreptul statului membru care reglementează semnul invocat permite să se stabilească dacă acesta este anterior mărcii comunitare și dacă poate justifica interzicerea utilizării unei mărci mai recente (Hotărârea GENERAL OPTICA, punctul 20 de mai sus, EU:T:2009:77, punctul 34).
23 Persoana care a formulat opoziția trebuie să demonstreze că semnul în cauză intră în domeniul de aplicare al legislației statului membru invocat și că acesta ar permite interzicerea utilizării unei mărci mai recente [a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 iunie 2007, Budějovický Budvar/OAPI – Anheuser‑Busch (BUDWEISER), T‑53/04-T‑56/04, T‑58/04 și T‑59/04, EU:T:2007:167, punctul 74].
Cu privire la primul aspect al motivului unic, având ca obiect interpretarea eronată a condițiilor actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri în Regatul Unit
24 Acest prim aspect cuprinde trei obiecții.
25 În ceea ce privește prima obiecție, potrivit căreia camera de recurs a interpretat și a aplicat în mod eronat condițiile constitutive ale actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri în Regatul Unit prin faptul că nu a recunoscut că marca anterioară intra sub incidența formei „clasice” a actului ilicit menționat, reclamantul susține, pe de o parte, că respectiva cameră de recurs nu a admis că el stabilise că acest act ilicit se aplica semnelor care aveau funcția de indicații de conformitate și că, pe de altă parte, camera de recurs a apreciat opoziția din perspectiva ipotezei că aceasta era întemeiată pe același act ilicit în forma sa „extensivă”, ceea ce a avut repercusiuni negative asupra aprecierii faptelor și dovezilor din speță.
26 Mai mult, reclamantul precizează că, în forma „clasică” a actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri în Regatul Unit, reputația și „goodwill”-ul privind marca în cauză aparțin exclusiv solicitantului. În schimb, în forma „extensivă” a actului ilicit respectiv, reputația și „goodwill”-ul privind marca în cauză nu sunt deținute exclusiv de un solicitant, ci aparțin mai multor operatori independenți dintr‑un sector, fiecare dintre aceștia fiind îndreptățit să își valorifice pe deplin drepturile împotriva terților.
27 Reclamantul adaugă că opoziția era întemeiată pe forma „clasică” a actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri în Regatul Unit, având în vedere că cele trei elemente constitutive ale respectivului act ilicit în această formă erau întrunite, și anume „goodwill”-ul dobândit, prezentarea înșelătoare și prejudiciul cauzat „goodwill”-ului. În plus, ar fi neîndoielnic că acest act ilicit se aplică indicațiilor de conformitate.
28 OAPI contestă această argumentație.
29 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că reclamantul a declarat în ședință că, între timp, și‑a înregistrat și a comunicat indicația de conformitate în temeiul articolului 6ter din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale.
30 În această privință, este necesar să se observe, pe de o parte, că, întrucât OAPI nu poate lua în considerare fapte care nu au fost susținute în fața sa de către părți, legalitatea deciziilor sale nu poate fi contestată pe baza unor astfel de fapte. În consecință, tot astfel, Tribunalul nu poate lua în considerare probe care urmăresc să demonstreze aceste fapte (Hotărârea din 18 iulie 2006, Rossi/OAPI, C‑214/05 P, Rec., EU:C:2006:494, punctul 52). Este necesar să se observe, pe de altă parte, că, potrivit modului de redactare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, acest articol nu se poate aplica decât la opoziția titularului unei mărci neînregistrate sau al unui semn utilizat în comerț cu un domeniu de aplicare ce depășește domeniul local.
31 În speță, legislația statului membru aplicabilă mărcii anterioare neînregistrate este Legea Regatului Unit privind mărcile, 1994 (Trade Marks Act 1994), care, la articolul 5 alineatul (4), prevede următoarele:
„O marcă nu poate fi înregistrată decât dacă sau în măsura în care utilizarea sa în Regatul Unit nu este susceptibilă să fie împiedicată:
a) de orice normă juridică [în special în temeiul reglementării referitoare la utilizarea abuzivă a unei denumiri (law of passing off)] de protecție a unei mărci neînregistrate sau a oricărui semn utilizat în comerț […]”
32 Rezultă din articolul 5 alineatul (4) din Legea Regatului Unit privind mărcile, 1994 (Trade Marks Act 1994), astfel cum a fost interpretat de instanțele naționale, că reclamantul trebuie să aducă dovada că, în conformitate cu regimul juridic al acțiunii în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri, prevăzută de legislația Regatului Unit, sunt îndeplinite trei condiții, respectiv „goodwill”-ul dobândit, prezentarea înșelătoare și prejudiciul cauzat „goodwill”-ului [Hotărârea din 18 ianuarie 2012, Tilda Riceland Private/OAPI – Siam Grains (BASmALI), T‑304/09, Rep., EU:T:2012:13, punctul 19].
33 Trebuie deci, în speță, să se examineze, într‑o primă etapă, dacă semnul anterior, prezentat de reclamant ca o indicație de conformitate, care ar distinge produse certificate de produse care nu sunt certificate, poate servi drept bază pentru o acțiune în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri în Regatul Unit. Potrivit camerei de recurs, reclamantul nu a dovedit, după cum avea obligația, că actul ilicit privind utilizarea abuzivă a unei denumiri în Regatul Unit se aplica semnelor care au funcția de indicații de conformitate.
34 În această privință, Tribunalul a considerat deja că din jurisprudența națională rezultă că un semn care servește să desemneze bunuri sau servicii poate să fi dobândit o reputație pe piață, în sensul dreptului aplicabil acțiunii în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri [Hotărârea din 11 iunie 2009, Last Minute Network/OAPI – Last Minute Tour (LAST MINUTE TOUR), T‑114/07 și T‑115/07, Rep., EU:T:2009:196, punctul 84, și Hotărârea BASmALI, punctul 32 de mai sus, EU:T:2012:13, punctul 28].
35 În plus, s‑a statuat deja că rezultă din jurisprudența națională, în special din cea menționată la punctul 34 de mai sus, că un semn care servește la desemnarea de bunuri sau servicii poate să fi dobândit o reputație pe piață, în sensul legislației aplicabile în cadrul acțiunii în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri, chiar dacă este utilizat de mai mulți operatori. Rezultă că acești operatori pot beneficia de drepturi asupra unui semn care a dobândit reputație pe piață, potrivit unei forme „extensive” a acestei acțiuni recunoscute de jurisprudența națională, (Hotărârea BASmALI, punctul 32 de mai sus, EU:T:2012:13, punctul 28).
36 Prin urmare, este necesar să se considere în speță că, în măsura în care semnul anterior servește la desemnarea unor bunuri și servicii pe care le certifică, este susceptibil, în calitate de indicație de conformitate, să fi dobândit „goodwill”-ul cerut de legislația Regatului Unit în ceea ce privește actul ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri.
37 În aceste condiții, se mai ridică problema dacă reclamantul, în calitatea sa de administrator al unui sistem de certificare, trebuie să fie singurul titular al „goodwill”-ului legat de comercializarea produselor și serviciilor care poartă indicația de conformitate în cauză.
38 Tribunalul consideră că organismele publice pot, la rândul lor, să fie protejate prin acțiunea în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri în măsura în care activitățile lor pot genera un „goodwill”. Astfel, dacă organismele respective utilizează un anumit semn care le aparține cu titlu exclusiv, acestea pot invoca „goodwill”-ul legat de comercializarea produselor și serviciilor care poartă acest semn. De asemenea, dacă aceste organisme utilizează un semn oarecare în comun cu alți operatori, „goodwill”-ul va putea fi invocat de aceleași organisme publice și de către operatorii interesați. În orice caz, în speță, a putut să fie generat un „goodwill”.
39 În cazul în care un semn anterior este utilizat de mai mulți operatori, proprietatea „goodwill”-ului trebuie apreciată în lumina împrejurărilor cauzei. În consecință, pentru a determina dacă reclamantul este singurul titular al „goodwill”-ului, este necesar să se aprecieze forța de atracție a clientelei indicației de conformitate.
40 În această privință, este necesar să se constate că reclamantul a explicat în detaliu modul de funcționare a sistemului de certificare privind conformitatea produselor în cauză cu șaria, funcția acestuia având ca obiect examinarea procedeelor de fabricație dezvoltate de părțile care doresc să devină utilizatori autorizați ai mărcii sale și funcția de supraveghere a utilizării de către aceștia pentru a se asigura că sunt respectate normele de securitate ale sistemului său. Aceste explicații trebuie să conducă, în opinia sa, la a considera că autorizația pe care o dă utilizatorilor în ceea ce privește utilizarea mărcii sale și a sistemului său de certificare corespunde, din punct de vedere juridic, unei licențe de utilizare. Acesta apreciază că utilizatorii în cauză nu au fost decât dobânditori ai acestei licențe și nu au dobândit nici drepturi de proprietate asupra mărcii, nici drepturi asupra reputației sau a „goodwill”-ului asociate acesteia. În ședință, reclamantul a insistat asupra faptului că nici „goodwill”-ul, nici renumele mărcii nu aparțineau și altor utilizatori.
41 Astfel, potrivit reclamantului, camera de recurs a săvârșit deci o eroare atunci când a considerat că deținea „goodwill”-ul privind marca anterioară împreună cu utilizatorii autorizați și că opoziția ar trebui să se întemeieze pe forma „extensivă” a actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri. Procedând astfel, camera de recurs s‑ar fi înșelat în ceea ce privește identificarea adevăratei activități vizate de „goodwill”.
42 Tribunalul consideră că, în speță, din perspectiva sistemului de certificare al reclamantului privind conformitatea produselor cu șaria, a funcției acestui sistem privind examinarea procedeelor de fabricație dezvoltate de terți doritori să devină utilizatori autorizați ai indicației sale de conformitate și din perspectiva funcției acestui sistem vizând supravegherea utilizării indicației de conformitate de către acești utilizatori autorizați pentru a se asigura că normele de calitate pe care le‑a stabilit sunt respectate, reclamantul este cel care trebuie considerat ca fiind proprietarul „goodwill”-ului.
43 Astfel, de îndată ce zăresc indicația de conformitate atribuită de reclamant, consumatorii produselor și serviciilor sunt informați în legătură cu conformitatea acestora cu regimul halal potrivit sistemului de control garantat în Malaysia. Pe de altă parte, indicația de conformitate este susceptibilă să indice un profil public, de proveniență guvernamentală, care informează consumatorii în legătură cu aceste aspecte, ceea ce consolidează dreptul exclusiv al reclamantului, iar nu un drept pe care să îl împartă cu alți operatori, nici chiar cu cei care sunt autorizați să o utilizeze.
44 Cu toate acestea, reiese din cuprinsul punctului 41 din decizia atacată, precum și din aprecierea camerei de recurs, că existența „goodwill”-ului cerut de legislația Regatului Unit în ceea ce privește actul ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri nu a fost demonstrată, nici în forma sa „extensivă”, nici în forma sa „clasică”.
45 În ceea ce privește sistemul de certificare halal invocat de reclamant, trebuie remarcat de altfel că existența acestuia nu a fost pusă la îndoială de camera de recurs.
46 Astfel, camera de recurs a insistat asupra faptului că nicio probă, de sine stătătoare sau coroborată cu altele, nu permitea să se ajungă la concluzii certe și directe în ceea ce privește percepția indicației de conformitate a reclamantului de către consumator, evocată în Regatul Unit, și, în consecință, în ceea ce privește dobândirea „goodwill”-ului necesar în rândul publicului relevant care cumpără produsul certificat final.
47 În schimb, reclamantul a subliniat că OAPI a admis că probele prezentate în fața camerei de recurs confirmau o utilizare certă a semnului, ceea ce ar confirma existența unui anumit „goodwill”.
48 În această privință, este necesar să se constate că utilizarea certă a unui semn, astfel cum a fost constatată de camera de recurs la punctul 41 din decizia atacată, nu stabilește în mod necesar existența unui „goodwill”; cu alte cuvinte, utilizarea certă a unui semn determinat poate echivala cu utilizarea acestuia, dar nu într‑o asemenea măsură încât să exercite o forță de atracție asupra clienților care, în acest caz, ar alege în funcție de buna reputație dobândită, eventual, de către reclamant. Prin urmare, independent de forma „clasică” sau „extensivă” a actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri în speță, reclamantul nu a făcut dovada existenței „goodwill”-ului, cu alte cuvinte a forței de atracție a clientelei, proprie indicației sale de conformitate.
49 Astfel, niciuna dintre dovezile aduse de reclamant nu demonstrează că consumatorul cunoștea cu adevărat indicația de conformitate a reclamantului într‑o asemenea măsură încât să o facă să prevaleze asupra altor semne înscrise pe produsele pe care era aplicată.
50 În consecință, reclamantul nu a demonstrat vreun „goodwill” al indicației de conformitate, care constituie una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ actul ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri în Regatul Unit. Prin urmare, o eventuală eroare săvârșită de camera de recurs, care ar consta în aplicarea formei „extensive” în locul formei „clasice” a actului ilicit respectiv, nu este, în orice caz, de natură să infirme decizia atacată.
51 În consecință, prima obiecție trebuie respinsă.
52 În cadrul celei de a doua obiecții, reclamantul susține că, în mod nejustificat, camera de recurs a impus un „goodwill” minim „cerut” sau „necesar” pentru a îndeplini prima condiție a actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri în Regatul Unit.
53 În ceea ce privește aprecierea existenței „goodwill”-ului mărcii anterioare neînregistrate și a caracterului suficient al acestuia, reclamantul subliniază că revine instanței sarcina de a îi aprecia întinderea. În cazul în care această întindere ar fi considerată ca fiind limitată, s‑ar putea dovedi mai dificil pentru reclamantul din acțiunea în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri să furnizeze dovada că celelalte condiții ale actului ilicit de utilizare abuzivă sunt îndeplinite.
54 Reclamantul consideră în esență că respectiva cameră de recurs ar fi trebuit să aprecieze întinderea reputației și a „goodwill”-ului mărcii anterioare neînregistrate pentru a verifica dacă prima condiție a actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri era îndeplinită și că, ulterior, ar fi trebuit să aprecieze dacă erau îndeplinite celelalte condiții ale actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri în Regatul Unit.
55 OAPI contestă această argumentație.
56 În ceea ce privește cerința unui prag minim al „goodwill”-ului, este necesar să se constate că instanțele din Regatul Unit sunt foarte reticente să judece că o întreprindere poate avea clienți fără a avea „goodwill” [Hotărârea din 9 decembrie 2010, Tresplain Investments/OAPI – Hoo Hing (Golden Elephant Brand), T‑303/08, Rep., EU:T:2010:505, punctele 110-115].
57 Trebuie de asemenea să se considere că, contrar afirmațiilor reclamantului, camera de recurs nu a impus indicației sale de conformitate un prag minim de „goodwill” atunci când a afirmat că distribuirea de produse purtând această indicație de conformitate era limitată și nu era adecvată, independent de un asemenea prag minim.
58 Astfel, camera de recurs s‑a concentrat asupra faptului că probele prezentate nu permiteau să se conchidă, fără risc de eroare, că activitățile de comercializare ale reclamantului au generat „goodwill”-ul necesar în rândul publicului relevant. Mai mult, este necesar să se considere că, atunci când camera menționată a făcut trimitere, la punctul 37 din decizia atacată, la un anumit grad de „goodwill”, și anume la „un «goodwill» suficient”, a dorit numai să se raporteze la necesitatea existenței „goodwill”-ului semnului reclamantului în raport cu clienții acestuia pentru ca acțiunea în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri să fie admisă.
59 În plus, trebuie constatat că, în ședință, OAPI a declarat că nu crede că regula de minimis este pertinentă, urmând, astfel, același raționament ca și camera de recurs, care ar fi scris, la punctul 33 din decizia atacată, „independent de un eventual prag minim”. Prin urmare, camera de recurs a considerat pur și simplu că întinderea dovedită a „goodwill”-ului era mai degrabă limitată și nu era adecvată, independent de un eventual prag minim, pentru a permite, în circumstanțele speței, să se conchidă fără risc de eroare că activitățile de comercializare au generat „goodwill”-ul necesar în rândul publicului relevant.
60 Din cele de mai sus reiese că, contrar celor susținute de reclamant, camera de recurs nu i‑a cerut niciodată acestuia să demonstreze un prag minim de „goodwill” al indicației sale de conformitate. Astfel, camera de recurs a cerut numai dovada existenței „goodwill”-ului ca primă condiție a actului ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri, întrucât lipsa acestei condiții ar dispensa, potrivit instanțelor din Regatul Unit, de examinarea celorlalte condiții ale actului ilicit respectiv și ar implica respingerea de la bun început a acțiunii în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri [cauza Assos of Switzerland Roger Maier v Asos Asos.com (2013) EWHC 2831 (ch)].
61 Prin urmare, a doua obiecție trebuie respinsă.
62 În ceea ce privește a treia obiecție, având ca obiect pretinsa definiție eronată a publicului relevant, reclamatul semnalează că, în cadrul unei acțiuni în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri, trebuie să se țină seama de reputația și de „goodwill”-ul dobândite în rândul tuturor clienților săi, și anume atât al profesioniștilor, cât și al consumatorilor finali. Or, camera de recurs ar fi ignorat clienții profesioniști în discuție, care, în prezenta cauză, cuprindeau vânzătorii cu amănuntul, angrosiștii și importatorii situați în Regatul Unit, dat fiind că aceștia au cumpărat produsele care purtau marca anterioară neînregistrată.
63 Reclamantul arată că promovarea și publicitatea procedeului său de certificare și cumpărarea de produse de către vânzătorii cu amănuntul și de către angrosiști, precum și importurile realizate de întreprinderile situate în Regatul Unit ar fi o dovadă a existenței „goodwill”-ului indicației sale de conformitate.
64 OAPI contestă această argumentație.
65 Este necesar să se amintească, în ceea ce privește publicul relevant, că din jurisprudența națională rezultă că, în cazurile de act ilicit de utilizare abuzivă a unei denumiri, caracterul înșelător al prezentării produselor și serviciilor pârâtului din acțiunea în constatare a utilizării abuzive a unei denumiri ar trebui să se aprecieze din perspectiva clienților reclamantului din acțiunea respectivă, altfel spus a clienților reclamantului (Hotărârea LAST MINUTE TOUR, punctul 34 de mai sus, EU:T:2009:196, punctul 60).
66 Astfel, proprietatea protejată în cadrul acțiunii în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri nu are ca obiect un cuvânt sau o denumire a cărei utilizare de către terți este restrânsă, ci însăși clientela căreia i se aduce atingere prin utilizarea în litigiu, reputația unei mărci fiind forța sa de atracție asupra clientelei și criteriul care permite să se distingă o întreprindere stabilită de o întreprindere nouă (Hotărârea LAST MINUTE TOUR, punctul 34 de mai sus, EU:T:2009:196, punctul 61).
67 În speță, camera de recurs s‑a referit, la punctul 33 din decizia atacată, la „clienții autorului opoziției care cumpără produsul certificat [ca fiind] halal”. Trebuie subliniat că respectiva cameră de recurs nu a afirmat niciodată că publicul relevant era constituit numai din consumatorii finali. Astfel, trebuie constatat că agenții intermediari, respectiv vânzătorii cu amănuntul, angrosiștii și importatorii, cumpărau produsele care purtau indicația de conformitate a reclamantului și constituiau deci, în aceeași calitate ca și consumatorii finali, „clienții autorului opoziției” și că nu erau, așadar, excluși din noțiunea de public relevant.
68 În plus, Tribunalul arată că respectiva cameră de recurs a examinat elementele de probă prezentate de reclamant, și anume o listă cu exportatori malaysieni și importatori europeni, declarațiile vamale pentru o încărcătură, o factură comercială referitoare la aceasta, precum și facturile adresate unor vânzători cu amănuntul. Din ceea ce precedă decurge că, contrar celor susținute de reclamant, camera de recurs a luat deopotrivă în considerare clienții profesioniști.
69 În consecință, a treia obiecție trebuie respinsă.
Cu privire la al doilea aspect al motivului unic, privind aprecierea eronată a elementelor de probă prezentate pentru a dovedi reputația și „goodwill”-ul mărcii anterioare în Regatul Unit
70 Reclamantul arată că, la aprecierea elementelor de probă pe care le‑a prezentat camerei de recurs, aceasta nu a ținut seama nici de importanța pe care consumatorii profesioniști și finali o acordă mărcii sale indiferent dacă sunt sau nu sunt musulmani, nici de întinderea acesteia în Regatul Unit, nici de activitatea sa mondială și internațională.
71 Potrivit reclamantului, camera de recurs a ignorat în mod nejustificat ținta principală a consumatorilor mărcii sale și a programului său de certificare, și anume consumatorii musulmani, și, din această cauză, decizia atacată nu a avut în vedere în niciun moment „goodwill”-ul indicației sale de conformitate în rândul acestor consumatori pentru care natura halal a unui produs este factorul determinant și principal al deciziei de cumpărare.
72 În plus, camera de recurs ar fi identificat numeroase anunțuri publicitare într‑un ziar, care sunt toate anterioare datei cererii de înregistrare a mărcii comunitare, dintre care cele mai multe se adresau pieței malaysiene a exporturilor și care ar fi fost publicate și difuzate în Regatul Unit. În consecință, anunțurile publicitare incluse în acest ziar ar fi generat cu siguranță o formă oarecare de reputație și de „goodwill” pentru indicația de conformitate în cauză în rândul publicului relevant și al operatorilor din Regatul Unit.
73 OAPI contestă această argumentație.
74 Este necesar să se constate, după cum a arătat camera de recurs la punctul 29 din decizia atacată, că existența unui „goodwill” se stabilește în principiu aducând dovada unor activități comerciale și publicitare, a unor conturi ale clienților etc. Dovada activităților comerciale serioase care conduc la dobândirea unei reputații și la dezvoltarea unei clientele ar fi în general suficientă pentru stabilirea unui „goodwill”.
75 În această privință, în primul rând, Tribunalul consideră oportun să examineze modul în care profesioniștii și consumatorii finali, musulmani și nemusulmani, percep indicația de conformitate a reclamantului. În al doilea rând, va trebui să procedeze la examinarea elementelor de probă precum publicații, evenimente, informații cu privire la activitatea sa pe plan internațional, care vizează să demonstreze întinderea mărcii în Regatul Unit.
76 În primul rând, în ceea ce privește percepția pe care consumatorii musulmani o au în legătură cu un semn, indiferent care este acesta, care identifică respectarea anumitor produse conforme cu șaria, trebuie să se considere că acest tip de semn poate să atragă în mod special atenția consumatorilor respectivi. Totuși, aceștia își vor concentra atenția mai întâi asupra produsului ca atare și asupra mărcii distinctive care îl identifică și doar după aceea se vor asigura că produsul respectă regimul halal, căutând semnul care atestă acest lucru, și anume fie marca anterioară neînregistrată, fie alt semn echivalent. Din această cauză, aceiași consumatori vor remarca indicația de conformitate a reclamantului, însă ulterior perceperii celorlalte semne pe care le conține produsul sau serviciul.
77 Trebuie observat, precum a remarcat camera de recurs, că elementele de probă aduse de reclamant nu demonstrează că consumatorii musulmani cunoșteau indicația de conformitate în cauză și că aceasta le‑a putut influența deciziile de cumpărare.
78 În ședință, OAPI a arătat că, în anul 2010, piața halal din Regatul Unit reprezenta o cifră de afaceri foarte importantă ca urmare a prezenței unei comunități musulmane foarte însemnate. Cu toate acestea, produsele malaysiene care poartă indicația de conformitate a reclamantului nu sunt singurele produse halal fabricate pe plan mondial și nu sunt nici singurele produse halal comercializate în Regatul Unit. Din acest motiv, existența unei dovezi, de exemplu o cifră de afaceri, în sensul că consumatorii musulmani din Regatul Unit cunosc indicația de conformitate specifică a reclamantului și ar căuta‑o în mod activ în produsele halal pe care este aplicată este indispensabilă pentru a se constata existența „goodwill”-ului indicației de conformitate respective.
79 În ceea ce privește percepția indicației de conformitate a reclamantului de către consumatorii nemusulmani, trebuie observat că acesta a declarat în ședință că, datorită faptului că Regatul Unit este o societate multiculturală, oricine, inclusiv consumatorii menționați, cunoaște la perfecție semnificația cuvântului „halal”.
80 În opinia reclamantului, indicația sa de conformitate este interpretată de consumatorii nemusulmani ca un simbol de calitate și nu numai ca un simbol de conformitate cu șaria. În această privință, se referă la sloganuri publicitare dintr‑un ziar, cum ar fi „The mark of Quality, Hygiene & Safety”, „Peace of mind for non‑Muslims too” și „Besides the Brand, There’s One Symbol You Can Trust”. În ședință, acesta a precizat că ziarul respectiv este disponibil oriunde în lume în versiune tipărită și în versiune electronică și că nu este accesibil numai abonaților, după cum a susținut în mod eronat camera de recurs la punctul 38 din decizia atacată. În consecință, respectiva cameră ar fi conchis în mod nejustificat că marca anterioară nu era cunoscută de consumatorii care nu țin un regim halal și că, prin urmare, este mai dificil să își stabilească „goodwill”-ul. Reclamantul face trimitere deopotrivă la numeroase articole publicate în acest ziar, precum și pe mai multe site‑uri internet. În sfârșit, acesta arată că a participat la două evenimente, în Regatul Unit, în cursul cărora și‑a promovat indicația de conformitate.
81 În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 nu vizează utilizarea „serioasă” a semnului invocat în susținerea opoziției și că modul de redactare a articolului 43 alineatele (2) și (3) din regulamentul menționat nu conține niciun element care să indice că cerința privind dovada utilizării serioase se aplică unui astfel de semn. Totuși, pentru a putea împiedica înregistrarea unui nou semn în temeiul articolului sus‑menționat, semnul care este invocat în sprijinul opoziției trebuie să fie efectiv utilizat într-un mod suficient de semnificativ în comerț (Hotărârea din 29 martie 2011, Anheuser‑Busc h/Budějovický Budvar, C‑96/09 P, Rep., EU:C:2011:189, punctul 159).
82 În ceea ce privește momentul la care trebuie stabilit „goodwill”-ul, în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, data pertinentă este aceea a depunerii cererii de înregistrare a mărcii comunitare împotriva căreia s‑a formulat opoziția (Hotărârea Golden Elephant Brand, punctul 56 de mai sus, EU:T:2010:505, punctul 99). Prin urmare, data pertinentă este, în speță, 25 mai 2010. Or, Tribunalul constată că mai multe elemente de probă menționate de reclamant nu pot fi luate în considerare în ceea ce privește perioada relevantă.
83 În speță, în orice caz, este necesar să se constate că respectiva cameră de recurs a considerat în mod întemeiat că reclamantul nu a adus dovada unei utilizări semnificative a indicației de conformitate menționate. Astfel, elementele de probă prezentate de reclamant nu sunt suficiente pentru a demonstra forța de atracție a indicației sale de conformitate asupra clientelei și, în consecință, „goodwill”-ul indicației de conformitate menționate. Reclamantul nu furnizează dovezi care să permită să se înțeleagă percepția de către publicul interesat a acestei indicații de conformitate. Reclamantul demonstrează că a asigurat publicitatea și divulgarea indicației sale de conformitate, dar nu prezintă elemente referitoare la percepția acesteia în rândul consumatorilor musulmani și nemusulmani.
84 În sfârșit, în această privință, trebuie subliniat, după cum a procedat și OAPI, că dintre toate organizațiile halal contactate de reclamant pentru a confirma gradul de conștientizare de către acestea a indicației sale de conformitate, doar o singură organizație a răspuns, ceea ce este în mod clar insuficient pentru a demonstra „goodwill”-ul indicației de conformitate menționate.
85 În al doilea rând, trebuie să se determine dacă respectiva cameră de recurs a examinat în mod corect elementele de probă care urmăreau să demonstreze întinderea mărcii anterioare neînregistrate în Regatul Unit.
86 În primul rând, este necesar să se observe că, în ceea ce privește cifrele de afaceri care privesc „Global Halal food market” (piața mondială a produselor alimentare halal), reclamantul a furnizat cifrele efective privind anii 2004, 2005 și 2009 și cele prevăzute pentru anul 2010 în ceea ce privește în special Franța și Regatul Unit.
87 Cu toate acestea, după cum subliniază camera de recurs la punctul 34 din decizia atacată, aceste cifre au doar o slabă valoare probantă, în măsura în care nu permit să se stabilească ce procent din vânzarea produselor a fost realizat de produse care purtau semnul anterior în perioada relevantă. Astfel, în documentul în cauză se precizează că „majoritatea produselor” conțin marca anterioară, că numărul întreprinderilor certificate ca fiind halal în Malaysia „continuă să crească în fiecare an [...]” și că potențialul acestor întreprinderi care exportă la scară mondială, în special în Europa, este „enorm”. Din cauza lipsei de precizie a acestora, nu este posibil, așadar, să se țină seama de ele, întrucât, în cadrul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, utilizarea unui semn anterior nu poate fi dovedită prin probabilități sau prin prezumții [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2013, Dimian/OAPI – Bayer Design Fritz Bayer (Baby Bambolina), T‑581/11, EU:T:2013:553, punctul 29].
88 În al doilea rând, în ceea ce privește lista cu exportatorii malaysieni și cu importatorii europeni, reclamantul a menționat, în privința Regatului Unit, trei entități. El a prezentat de asemenea o declarație privind exportul a 1 892 de ambalaje de alimente emisă în favoarea unui importator, datată 10 mai 2008. Indicația de conformitate apare pe 1 600 de ambalaje ale unui produs. În plus, el a furnizat o factură comercială emisă în favoarea altui importator, datată 5 mai 2010, cu privire la 14 produse diferite, dintre care unul purta indicația de conformitate pe 85 dintre ambalajele sale.
89 Mai întâi, în ceea ce privește factura comercială emisă în favoarea unui importator, datată 5 mai 2010, camera de recurs a considerat în mod întemeiat, la punctul 35 din decizia atacată, că data acesteia ridică problema dacă produsele la care se face referire erau disponibile pentru consumatorii din Regatul Unit anterior perioadei relevante, altfel spus înaintea datei cererii de înregistrare a unei mărci comunitare. În orice caz și chiar dacă se ține seama de această factură comercială, este necesar să se ia în considerare doar cele 85 de ambalaje ale produsului pe care apare indicația de conformitate a reclamantului. Or, un număr de 85 de ambalaje corespund unei cantități vădit insuficiente pentru a face dovada cunoașterii indicației de conformitate menționate de către publicul relevant.
90 Același lucru este valabil pentru cele 1 600 de ambalaje ale unui produs importat de o altă societate. Astfel, reclamantul a adus dovada vânzării în Regatul Unit doar în privința unui total de 1 685 de produse cu un ambalaj care purta indicația sa de conformitate, de‑a lungul anilor 2008 și 2010 – cu o incertitudine în legătură cu data în ceea ce privește vânzarea a 85 de produse în anul 2010, după cum a menționat, în mod întemeiat, camera de recurs la punctul 35 din decizia atacată. O asemenea cantitate este astfel neglijabilă și nu poate deci să fie suficientă pentru a demonstra cunoașterea indicației de conformitate menționate de către publicul relevant.
91 În al treilea rând, în ceea ce privește lista cu vânzătorii cu amănuntul, este necesar să se observe că reclamantul a identificat supermarketuri din Birmingham (Regatul Unit), din Manchester (Regatul Unit), din Londra (Regatul Unit), din Croydon (Regatul Unit), din Romford (Regatul Unit), din Enfield (Regatul Unit), din Surrey (Regatul Unit), din marile magazine din Londra, din Birmingham și din Manchester, precum și lanțuri de supermarketuri din diverse locuri din Regatul Unit.
92 În ceea ce privește marile magazine, reclamantul menționează promovarea bucătăriei malaysiene care a fost realizată de agenția de promovare comercială malaysiană în perioada 11-19 septembrie 2010. În această privință, el citează un articol intitulat „Our food a hit at Selfridges” (succes al produselor noastre la Selfridges), publicat într‑un ziar la 15 septembrie 2010, care menționează în mod explicit că respectiva promovare a început sâmbătă, respectiv la 11 septembrie 2010. Or, este necesar să se constate, după cum subliniază camera de recurs la punctul 36 din decizia atacată, că acest articol nu dovedește amploarea eventualelor vânzări anterior perioadei relevante în speță. Chiar în ipoteza în care articolul menționat ar face referire la promovarea a 22 000 de produse alimentare de către 16 societăți, acest lucru nu ar permite să se determine dacă au fost comercializate înainte sau după perioada relevantă.
93 În plus, în ceea ce privește un lanț de supermarketuri, reclamantul a menționat existența în anul 2007 a unei săptămâni de evenimente promoționale, referitoare la o campanie publicitară pentru vizitarea Malaysiei. Or, este necesar să se constate, după cum a subliniat, în mod întemeiat, camera de recurs la punctul 36 din decizia atacată, că reclamantul nu a adus dovezi nici cu privire la produsele promovate și nici cu privire la aspectul dacă acestea priveau indicația sa de conformitate, ceea ce nu permite să se stabilească dacă vânzarea acestora a avut loc în mod efectiv.
94 Trebuie să se arate de asemenea că lista cu vânzătorii cu amănuntul și imaginile câtorva dintre produsele vândute de ei care purtau indicația de conformitate a reclamantului nu permit să se perceapă adevărata întindere a comercializării și a cunoașterii sale de către publicul relevant. În plus, această listă nu permite nici să se perceapă data de comercializare a produselor respective.
95 În al patrulea rând, este necesar să se observe că, în ceea ce privește cele două evenimente, menționate la punctul 80 de mai sus, la care a participat reclamantul, acesta a prezentat numai două imagini care reprezentau, una, un prospect intitulat „Malaysia – Your Reliable Trading Partner” (Malaysia – partenerul dumneavoastră comercial fiabil) și, cealaltă, standul său în anul 2007. După cum a subliniat camera de recurs la punctul 37 din decizia atacată, aceste imagini nu permit să se perceapă impactul pe care participarea reclamantului la evenimentele menționate l‑a avut asupra profesioniștilor și consumatorilor finali în Regatul Unit.
96 În cadrul celui de al doilea aspect al motivului unic, nu ar putea deci să fie primite argumentele invocate de reclamant pentru a demonstra că elementele de probă prezentate pentru a dovedi reputația și „goodwill”-ul mărcii anterioare neînregistrate în Regatul Unit au fost apreciate în mod eronat de camera de recurs.
97 Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se constate că, în speță, camera de recurs a considerat în mod întemeiat că nu a fost adusă dovada existenței unui „goodwill” al mărcii anterioare neînregistrate în Regatul Unit. Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
98 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de OAPI, conform concluziilor acestuia.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Government of Malaysia la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 noiembrie 2015.
Semnături